‒ SUBSTANȚE ORGANICE CU ROL FUNCȚIONAL ‒

3. HORMONII

Definiție: Sunt substanțe chimice specifice, produse de glandele cu secreție internă

(glande endocrine) care în cantități foarte mici reglează anumite funcții care stau la baza
fenomenelor vieții.
Hormonii sunt deversați direct în sânge și transportați de către acesta spre diferite
țesuturi și organe numite organe țintă asupra cărora își exercită acțiunea specifică.
Ramura științei care se ocupă cu studiul glandelor endocrine și a produșilor lor de
secreție se numește endocrinologie.

Cunoaşterea hormonilor sub aspectul structurii lor chimice, rolului biologic şi

mecanismelor de acţiune este importantă nu numai din punct de vedere practic, în scopul
profilaxiei şi tratamentului unor disfuncţii glandulare ci, mai ales, pentru înţelegerea globală a
proceselor biochimice şi fiziologice ce au loc în organismele vii.

Sistemul endocrin îndeplineşte funcţia majoră de legătură între sistemul nervos şi

celelalte sisteme de control, inclusiv cel ce acţionează la nivel molecular. Aşadar, sistemul
endocrin face parte integrantă din edificiul sistemelor de reglare ce s-au dezvoltat în cursul
evoluţiei şi anume:
a) sistemul nervos central (SNC) al cărui rol constă în reglarea rapidă a interrelaţiilor
mediu extern – organism;
b) sistemul endocrin ce realizează o reglare mai lentă, dar continuă;
c) sistemul imunitar cu rol de apărare faţă de proteinele străine organismului în cauză.

Hormonii, numiţi şi mesageri sau reglatori chimici, coordonează activitatea diferitelor

părţi ale organismului, acţionând asupra celulelor ce compun ţesuturile şi organele țintă.
Acestea din urmă "răspund" în funcţie de tipul lor, starea lor funcţională şi nutriţională, vârstă
etc., integrandu-se în ansamblul controlului hormonal şi nervos la care sunt supuse.

Hormonii sunt cei care guvernează numeroase funcții ale corpului,

îndeosebi metabolismul celulelor, creșterea, dezvoltarea sexuală, reacțiile corpului la stres.
  Clasificarea hormonilor

Din punct de vedere structural, hormonii formează o clasă de compuși foarte

heterogenă, putând fi derivați de la aminoacizi, polipeptide, proteine, steroizi, derivați ai
acizilor grași.
Hormonii se clasifică după mai multe criterii, astfel:
1. după sediul sintezei și actiunii:
 hormoni endocrini- ajung de la celula producatoare la celula ținta prin sânge
 hormoni paracrini- acționează în celule învecinate celulei țintă fără a ajunge în
circulația sangvină (ex. exemplu somatostatina eliberată de la nivelul celulelor gama
pancreatice poate inhiba secreţia insulinei de către celulele β insulare)
 hormoni autocrini- secretați de o celulă în spațiul extracelular și acționează ca moleule
semnal pentru celula care i-a produs (celula secretoare și celula ținta sunt identice)
2. după structura chimică:
 hormoni derivați de la aminoacizi (ex. hormonii tiroidieni, catecolaminele,
melatonina)
 hormoni cu structură polipeptidică și proteică (ex. insulina, glucagonul, hormonii
hipofizei, homonii glandelor paratiroide)
 hormoni steroidici (hormonii corticosuprarenalei, hormonii gonadali)
3. după solubilitate:
 hormoni liposolubili (hormonii steroidici)
 hormoni hidrosolubili (catecolaminele, hormonii peptidici și cei proteici)

Hormoni liposolubili Hormoni hidrosolubili

- au receptori intracelulari (nucleari sau- au receptori membranari (la suprafața

citoplasmatici) celulelor)

- nu necesită mesageri secundari - necesită mesageri secundari

- mecanism de acțiune: moduleaza exprimarea- mecanism de acțiune:

genelor și sinteza proteinelor modulează activitatea unor proteine

- exercită o reglare cantitativă a concentrației- exercită o reglare calitativă ( a

de proteine activității proteinelor)

- au o acțiune mai lentă - au o acțiune mai rapidă

- circulă transportați de proteine - circulă liber în sânge

 Mecanismul de acțiune al hormonilor

Hormonii nu au un singur efect, ci mai multe; prezintă un efect principal și mai multe
efecte secundare. De exemplu, hormonii androgeni și estrogeni influențează în primul rând
organele genitale (determină dezvoltarea lor, dar și a caracterelor sexuale secundare), dar au și
efecte secundare (influențarea unor procese metabolice).
Diversitatea structurală mare sugerează faptul că mecanismele de acțiune ale
hormonilor sunt foarte diferite.
Hormonii îsi produc efectele la nivel celular fie prin reglarea functiei
nucleare (reglare cantitativa), fie prin modificarea activitatii unor enzime existente în
celule (reglare calitativa).
Hormonii îşi manifestă acţiunea biologică formând un complex cu receptorii
specifici - molecule informative care transformă semnalul hormonal în acţiune hormonală.
Receptorii sunt de 2 tipuri:
- receptori de membrană - pentru hormoni hidrosolubili (peptide, catecolamine)
- receptori nucleari - pentru hormonii liposolubili (steroizi) şi cei tiroidieni
Hormonii peptidici hidrosolubili, de regulă, nu străbat membranele plasmatice ale
celulelor-țintă, din care cauză acționează prin intermediul unor receptori membranari.
Fixarea hormonului hidrofil de receptorul său membranar activează un sistem
transductor (traducător) care transformă semnalul extern (hormonul, ca “prim mesager”),
într-un semnal intracelular (“mesager secundar”), care va declanşa apoi evenimentele
celulare. Sisteme transductoare sunt: proteine din clasa G cuplate cu enzime ce generează
mesageri secundari (adenilat-ciclaza, fosfolipaza C)
Efectul biologic al hormonilor peptidici ce interacţionează cu receptorii localizaţi pe
membrana plasmatică are loc cu participarea "mesagerului secundar", care poate fi:
- AMPc (adenozin- monofosfat ciclic) pentru ACTH, TSH, LH, FSH, ADH, glucagon
- calciul ionizat și calmodulinapentru vasopresină, tireoliberină, gonadoliberină.
Mesagerii secundari au rolul de a amplifica mult semnalul hormonal. În calitate de
mesager secundar, AMPc activează o protein-kinază care, la rândul ei, va cataliza
fosforilarea pe seama ATP a altor proteine enzimatice care sunt răspunzătoare de efectele
metabolice ale hormonilor ce acționează pe această cale.

Hormonii steroizi liposolubili sunt molecule care străbat cu ușurință membranele

celulelor- țintă şi în citosol interacţionează cu receptorul specific citosolic ( receptor
intracelular). După combinarea hormonului cu receptorul se formează complexul hormon -
receptor care pătrunde în nucleu şi este fixat la situsuri acceptoare din cromatina nucleară.
Rezultă transcrierea ADN -lui şi sinteza de ARN mesager care are ca efect sinteza unor
proteine specifice ce vor da răspunsul celular la mesajul adus de hormon.

1. Hormoni derivaţi de la aminoacizi

Hormonii glandei tiroide

Hormonii glandei tiroide sunt triiodtironina şi tetraiodtironina (tiroxina).

Hormonii tiroidieni=derivați iodați ai tirozinei aflată în structura tireoglobulinei (o

glicoproteină). Cei doi hormoni tiroidieni au efecte identice, dar mai rapide și mai puternice în
cazul triiodotironinei.
Rol biologic:
- au efect calorigen, manifestat prin intensificarea metabolismului bazal, a consumului de
oxigen și a oxidărilor celulare
- reglarea creşterii şi dezvoltării organismului
- intensifică eliminările de azot din organism și catabolismul proteic
- activează lipoliza reducerea depozitelor lipidice
- intensifică absorbția intestinală de glucoză și catabolismul glucidic, determină hiperglicemie
- stimulează activitatea gonadelor
- mențin, împreună cu prolactina, secreția lactată

Hipofuncția tiroidiană determină efecte variate în funcție de vârstă:

- la copiinanismul tiroidian: dezvoltare fizică și psihică redusă până la cretinism, deformări
osoase, defecte ale dinților
- la adulțimixedem: apariția de edeme cutanate, astenie, obezitate, senzație permanentă de
frig, piele uscată și îngroșată, căderea părului, scăderea capacității de concentrare și învățare
În unele regiuni muntoase unde solul și apa conțin cantități insuficiente de iod apare
hipotiroidismul secundar, ce se manifestă prin gușă endemică.
Hiperfuncția tiroidiană determină boala Basedow-Graves (gușă exoftalmică)
caracterizată prin: slăbire accentuată, iritabilitate, neliniște, hiperfagie, gușă, ochi exoftalmici,
tahicardie, piele umedă.

Hormonii medulosuprarenalei

În zona medulară a glandelor suprarenale se sintetizează 3 derivați ai catecolului (o-

dihidroxibenzen) numiți catecolamine: adrenalina (epinefrina), noradrenalina (norepinefrina)
și dihidroxifenil-etilamina (DOP-amina).
Noradrenalina se eliberează în terminațiile nervilor simpatici unde are rol de mediator
neural. Adrenalina este secretată în terminațiile nervoase din hipotalamus, iar dopamina
servește ca mediator, mai ales în căile nervoase din SNC.
Acțiunile biologice ale catecolaminelor sunt diverse și sunt condiționate de
interacțiunile cu receptorii specifici de pe suprafața membranei plasmatice, urmată de
stimularea adenilat-ciclazei membranare din celulele organului-țintă.

Rolul biologic:
a) la nivelul metabolismului:
- intensifică glicogenoliza hepatică și musculară, însoțită de creșterea consumului de oxigen şi
a formării de CO2 creșterea glicemiei;
- stimulează lipoliza, în urma căreia din țesutul adipos se eliberează acizii grași a căror
concentrație crește în sânge;
b) la nivelul sistemului circulator, produc:
- tahicardie (accelerarea bătăilor inimii), vasoconstricție și hipertensiune
c) la nivelul sistemului digestiv, produc:
- relaxarea musculaturii netede
- contracția sfincterelor
- inhibarea secrețiilor digestive
Adrenalina acționează în special pe metabolismul energetic, iar noradrenalina are
acțiuni vasculare mai intense. Acești hormoni au efecte similare cu cele ale stimulării
sistemului nervos simpatic.

Hormonul glandei epifize

Epifiza sintetizează și secretă un hormon-melatonina-care din punct de vedere chimic

este N-acetil-5 metoxitriptamina. Biosinteza acestui hormon are loc în pinealocite și este
utilizat triptofanul în calitate de precursor.

Funcția principală a melatoninei constă în concentrarea melaninelor în melanofori

determinând colorarea pielii și a părului în nuanțe specifice. Alături de reglarea
metabolismului pigmenţilor, melatonina are acțiune inhibitoare asupra glandelor sexuale la
copii şi joacă rol principal în apariţia somnului în timpul nopții.
Mediază de asemenea legătura între radiaţiile luminoase, sistemul nervos şi
funcţionalitatea anumitor organe, condiționând ritmurile circadiene (evoluția ritmică sau
ciclică a diferitelor procese fiziologice și biochimice în decurs de 24 ore).
 2. Hormoni cu structură polipeptidică şi proteică

Hormonii neurohipofizei

Neurohipofiza constituie un depozit de hormoni produși de nucleii hipotalamici

anteriori. Acești hormoni se numesc neurohormoni și prezintă structură peptidică: ocitocina
(oxitocina) și vasopresina.
Din punct de vedere chimic sunt peptide alcătuite din 9 resturi aminoacizi și conțin
câte o punte disulfidică între resturile de cisteină din pozițiile 1 și 6. În aceste peptide
carboxilul restului de glicocol apare sub formă amidică.
Rol biologic:
 Vasopresina (hormonul antidiuretic, ADH):
- determină reabsorbția apei la nivel renal, contribuind astfel la menținerea volemiei
- are efect antidiuretic, prin micșorarea cantității de urină eliminată
- în doze mari determină vasoconstricție (acțiune vasopresoare generală) și hipertensiune
arterială
Hiposecreția de ADH diabet insipid, caracterizat prin: poliurie, polidipsie,
hipotensiune.
 Ocitocina
-favorizează nașterea prin : contracția musculaturii netede a uterului gravid, în timpul
travaliului
- favorizează alăptarea: prin contracția celulelor mioepiteliale ale canalelor galactofore din
glandele mamare

Hormonii adenohipofizei

Adenohipofiza secretă numeroși hormoni cu structură polipeptidică, precum și cu

structură glicoproteică, care au acţiune biologică foarte diferită:
- hormoni glandulotropi  care controlează activitatea altor glande endocrine: tireotropina
(TSH), corticotropina (ACTH), hormonul luteinizant (LH), hormonul foliculo-stimulant
(FSH)
- hormoni non-glandulotropi  hormonul somatotrop (STH), prolactina (hormonul luteotrop)
 Hormonii glandulotropi
a) hormonul tireotrop (tireotropina)‒ TSH‒ este o glicoproteină care controlează creșterea și
dezvoltarea glandei tiroide şi stimulează biosinteza și secreția de hormoni tiroidieni.
b) hormonul adenocorticotrop (corticotropina)‒ACTH‒ controlează creșterea și dezvoltarea
glandelor corticosuprarenale şi intensifică biosinteza hormonilor corticosteroizi.
Corticotropina este o polipeptidă formată din 39 resturi de aminoacizi; secreția de
ACTH este influențată în mod direct de nivelul hormonilor corticosteroizi circulanți, precum
și de o serie de factori fizici, unele stări psihice, infecții, răniri, etc.
c) hormonii gonadotropi (gonadotropinele) reglează funcţionarea gonadelor: FSH, LH
FSH este o glicoproteină care determină:
- la femei, creșterea și maturarea foliculilor ovarieni și secreția de estrogeni
- la bărbați, stimulează dezvoltarea tubilor seminiferi ai testiculelor și spermatogeneza
LH este o glicoproteină care determină:
- la femei, ovulația și apariția corpului galben de sarcină
- la bărbați, stimulează secreția de hormoni masculiniindirect apariția și dezvoltarea
caracterelor sexuale secundare

Hormoni non-glandulotropi
a) hormonul de creştere (hormonul somatotrop) ‒STH ‒influenţează creşterea şi dezvoltarea
armonioasă a organismului.
STH este o proteină formată dintr-un singur lanț polipeptidic cu 191 aminoacizi,
molecula sa având 2 punți disulfidice.
Somatotropina are și multiple efecte asupra metabolismului intermediar:
- activează transportul aminoacizilor în celule, stimulează sinteza tisulară a proteinelor, cu
efect asupra creșterii oaselor, mușchilor și viscerelor.
- intensifică oxidarea lipidelor, asigurând energia necesară sintezei proteice
- mobilizează acizii grași din depozite
- determină creșterea nivelului glucozei plasmatice (rol hiperglicemiant)
Hiposecreția de STH, la copii, determină: nanismul hipofizar sau piticismul,
caracterizat prin talie redusă, dezvoltare somatică redusă, dar armonioasă și dezvoltarea
psihică normală.
Hipersecreția de STH:
- la copii, determină gigantismul creșterea exagerată în înălțime ( creșterea exagerată a
oaselor lungi și a coloanei vertebrale)
- la adult, determină acromegalia creștere exagerată a mâinilor, a oaselor feței, a
mandibulei, creșterea în volum a limbii, a buzelor, a unor viscere.
b) prolactina (hormonul luteotrop)- LTH- are și alte denumiri: hormon lactogen, hormon
mamotrop, hormon lactotrop; acționează asupra glandei mamare, stimulând atât dezvoltarea
ei morfologică, cât și secreția de lapte.

Hormonii reglatori ai hipotalamusului

Hipotalamusul secretă o serie de peptide micromoleculare care stimulează (liberine)

sau inhibă (statine) secreţia hormonilor de către alte glande endocrine:
Hormoni din hipotalamus Hormoni a căror secreție este reglată
corticoliberina corticotropina sau ACTH
(hormon stimulator al corticotropinei)
somatoliberina somatotropina
somatostatina somatotropina
melanostatina melanotropina
prolactoliberina prolactina
prolactostatina prolactina
(hormon inhibitor al prolactinei)
Biosinteza hormonilor hipotalamici și efectul lor reglator asupra hormonilor hipofizari
se controlează printr-un mecanism de tip feed-back pozitiv sau negativ.

Hormonii glandelor paratiroide

Glandele paratiroide secretă 2 hormoni cu rol în menținerea echilibrului fosfocalcic al

organismului: parathormonul și calcitonina.
Parathormonul este o polipeptidă monocatenară formată din 84 resturi de
aminoacizi, săracă în cisteină și cistină; are ca acțiuni principale creșterea calcemiei, prin
eliminarea Ca în lichidul extracelular și scăderea fosfatemiei, prin eliminarea renală a
fosforului.
În hipoparatiroidism se observă: hipoclacemie+hiperfosfatemie, creșterea
excitabilității nervilor motori, iar în formele mai grave tetanie ( convulsii ale musculaturii
scheletice, spasme ale musculaturii laringiene și digestive).
Hiperparatiroidismul se manifestă prin hipercalcemie asociată cu complicații renale
(calculi renali datorită calciuriei) și leziuni osoase (deformări și fracturi).
 Calcitoninapolipeptid format din 32 aminoacizi are acțiune antagonistă
parathormonului; determină reducerea calcemiei și creșterea fosfatemiei ceea ce duce la
mineralizarea normală a oaselor.

Hormonii pancreasului

Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langherhans (1-2% din masa

pancreasului) așezate între acinii glandulari ai pancreasului exocrin.
Hormonii pancreasului sunt insulina (esenţială în reglarea metabolismului intermediar
al glucidelor, lipidelor şi proteinelor) şi glucagonul.

Insulina secretată de celule β, este un hormon polipeptidic format din 51 aminoacizi

localizați în două catene (catena A cu 20 resturi și catena B cu 31 resturi de aminoacizi) unite
prin punți disulfidice. Este principalul hormon hipoglicemiant al organismului, deoarece:
- stimulează pătrunderea glucozei în țesutul muscular și țesutul adipos
- intensifică consumul de glucoză la nivel celular
- stimulează glicogenogeneza hepatică
- determină lipogeneza (formarea de lipide) din glucoză
- stimulează sinteza proteinelor
Hiposecreția de insulină determină diabetul zaharat caracterizat prin: hiperglicemie,
poliurie, polidipsie, polifagie, glucozurie, scădere în greutate, acumulare de corpi cetonici (cu
acțiune nocivă asupra sistemului nervos provocând comă diabetică).
Hipersecreția de insulină determină hipoglicemie, scăderea forței musculare, tulburări
ale sistemelor ciculator și respirator, și chiar pierderea cunoștinței și apariția stării de
comă=coma hipoglicemică

Glucagonul este secretat de celulele , are natură polipeptidică, molecula sa conține

29 resturi de aminoacizi. Este principalul hormon hiperglicemiant, deoarece:
- stimulează glicogenoliza hepatică, nu și musculară
- stimulează gluconeogeneza hepatică din aminoacizi

3. Hormoni steroidici
 Hormonii corticosuprarenalei

Corticosuprarenala este dispusă la periferia glandei suprarenale și produce următoarele

grupe de hormoni: glucocorticoizi, mineralocorticoizi și sexosteroizi. Acești hormoni
(corticosteroizi) aparțin clasei steroizilor și utilizează colesterolul drept precursor în sinteza
lor.
Aldosteronul, principalul hormon mineralocorticoid, menține echilibrul
hidroelectrolitic (raportul Na+/K+), reținând apa, sodiu, elimină potasiul și crește aciditatea
urinară
Principalul hormon glucocorticoid este cortizolul, un hormon esențial pentru viață
datorită implicațiilor sale metabolice, digestive, renale, nervoase. Acțiunile sale sunt:
- stimulează gluconeogeneza (sinteza glucozei din aminoacizi) în ficat și hiperglicemia
- stimulează catabolismul proteic și eliminările de azot
- activează lipoliza la nivelul țesutului adipos
- la nivel renal elimină excesul de apă
- are efect antiinflamator, mărind rezistența organismului
Hipersecreția de cortizol produce boala Cushing mobilizarea grăsimilor în partea
inferioară a abdomenului, fața are aspect de ”lună plină”, pilozitate mărită, diabet consecutiv.
Hiposecreția corticosuprarenalei produce boala Addison hiposecreție de
aldosteron, melanodermii (colorarea pielii în brun), astenie, scădere în greutate, rezistență
scăzută la infecții, hipotensiune.

Hormonii gonadali

Gonadele sunt glande mixte și sunt reprezentate de testicule și ovare. Hormonii

secretați de gonade au structură steroidică și reprezintă singurii hormoni a căror structură și
acțiune biochimică și fiziologică este diferențiată pe sexe.
 Hormonii gonadali intervin, în principal, în sexualizarea organismului. Există două
categorii principale de hormoni gonadali: hormoni androgeni și hormoni estrogeni. Ambele
tipuri de hormoni sexuali se sintetizează și se secretă la ambele sexe, diferența înregistrându-
se sub aspectul cantitativ al acestora.
Hormonii androgeni (hormonii sexuali masculini) sunt sintetizați în celulele
interstiţiale Leydig ale testiculelor şi mai puţin în ovar sau corticosuprarenale. Principalul
hormon androgen este testosteronul.
Au puternic efect anabolic, mai ales asupra metabolismului azotului şi calciului şi
stimulează biosinteza proteinelor. De asemenea reglează morfogeneza şi funcţionarea normală
a glandelor sexuale masculine, dezvoltă caracterele sexuale secundare masculine. Ultimele
două funcţii sunt inhibate de melatonină până la pubertate când intervenţia lor este bruscă.
Hormonii estrogeni (hormonii sexuali feminini) sunt secretați de celulele foliculare în
timpul maturării, de corpul galben, și de placentă (în timpul sarcinii); în cantități mici sunt
produși și de către corticosuprarenale și testicul.
Principalii hormoni estrogeni sunt: estrona (foliculina), estradiolul (cel mai activ),
estriolul și au următoarele efecte:
- stimularea proliferarea mucoasei și musculaturii uterine
- stimulează dezvoltarea glandelor mamare
- stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei
Progesteronul este sintetizat de corpul galben, placentă, în timpul sarcinii; acționează
asupra mucoasei uterine, determinând modificări secretorii care o pregătesc pentru nidație