INDEPENDENTA Şl DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

Ca să-şi menţină un echilibru fiziologic şi psihologic, pacientul trebuie să atingă un nivel minim de satisfacere
a nevoilor sale
Independenţa la adult Atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor (un bun echilibru
fiziologic şi psihologic) prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul însuşi
(singur), fără ajutorul unei alte persoane. Independenţa este deci satisfacerea
uneia sau mai multor nevoi prin acţiuni proprii, îndeplinite de persoana însăşi.
Pentru copii, independenţă se consideră şi atunci când nevoile sunt
îndeplinite cu ajutorul altora (de către alţii) în funcţie de faza de creştere şi de
dezvoltare a copilului.

Incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini singur,

Dependenţa
fără ajutorul unei alte persoane, acţiuni care să-i permită un nivel acceptabil în
satisfacerea nevoilor astfel încât să fie independent.
Originea probabilă a acestei dependenţe este o lipsă de forţă (când pacientul
nu poate), lipsă de voinţă (când nu vrea), lipsă de cunoaştere (când pacientul nu
ştie cum să acţioneze pentru satisfacerea nevoilor fundamentale).
Observaţie:
Asistenta ştie că propria sa competenţă nu este suficientă în vastul domeniu
al sănătăţii. Aşa, de exemplu, în cazul unui pacient nesatisfăcut prin lipsa de
bani, de locuinţă, căldură, intervenţia asistentei este limitată. De aceea, ea
recunoaşte competenţa altor profesionişti cu care lucrează interdependent.
Important de reţinut:
Noţiunea de „nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor" înseamnă că poate
exista un oarecare grad de insatisfacţie fără ca acest lucru să presupună o
dependenţă a persoanei.
De exemplu: o persoană este independentă dacă foloseşte într-un mod
adecvat, fără ajutorul altei persoane, un aparat, un dispozitiv, o proteză (proteză
auditivă, oculară, dentară, cârjă, sac de stomie, membru artificial etc.), fapt
care-i permite să manifeste o stare de bine - deci este independentă.
Dependenţa apare din momentul în care persoana trebuie să recurgă la altă
persoană pentru a utiliza un aparat, un dispozitiv de susţinere sau o proteză. O
altă precizare: se consideră că este eronat să calificăm pacientul „dependent",
de aceea este preferabil să se spună „problemă de dependenţa”

Manifestarea de dependenţă Atunci când o nevoie fundamentală este nesatisfăcută din cauza unei
surse de dificultate, apar una sau mai multe manifestări de dependenţă.
Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacităţi a persoanei
de a răspunde prin el însuşi la această nevoie.
Exemplu: incapacitatea unei persoane să-şi protejeze tegumentele poate
duce la roşeaţă sau la leziune = este o manifestare de dependenţă faţă de
această nevoie, sau -incapacitatea de a comunica poate produce, de
asemenea, manifestări de dependenţă care pot conduce la izolarea socială.
Dependenţa unei persoane trebuie să fie considerată
(apreciată) nu numai în raport cu intensitatea sa, dar şi în raport
cu durata sa (de la câteva zile la ani de zile). Astfel ea
(dependenţa) poate fi: moderată sau totală, temporară sau
permanentă.
 Clasificarea nivelurilor de dependenţă

Nivelul de dependenţă (indicele de gravitate) al persoanei îngrijite se poate determina după evaluarea
funcţiei de independenţă/dependenţă a fiecărei nevoi fundamentale, după următorul tabel:

Tabel de corespondenţă a nivelurilor de dependenţă

Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4

Persoana este Persoana prezintă Persoana prezintă Persoana prezintă

Niveluri independentă şi o dependenţă o dependenţă o dependenţă
de dependenţă autonomă moderată majoră totală

Fiecare nevoie fundamentală poate fi încadrată într-una dintre cele patru categorii.

Totalul de puncte obţinut permite clasificarea pacienţilor în patru categorii de dependenţă, astfel:
Clasificarea în patru categorii de dependenţă
persoană independentă până la 14 = nivel 1
pacient cu dependenţă moderată: de la 15 la 28 = nivel 2
pacient cu dependenţă majoră: de la 29 la 42 = nivel 3
pacient cu dependenţă totală: de la 43 la 56 = nivel 4

Importanta practica
Evaluarea nivelului de dependenţă a pacientului foloseşte ca instrument de măsură pentru a ne orienta în
procesul de îngrijire. Astfel, consemnarea şi urmărirea nivelului de dependenţă ne permite aprecierea
rezultatului obţinut în urma tratamentului şi intervenţiilor de îngrijire.
Determinarea şi consemnarea nivelului de dependenţă se pot face şi numai pentru una sau mai multe
dintre nevoile nesatisfăcute, acordând nevoii respective punctaj de la 1 la 4, fără să se mai facă totalizarea
punctelor
Tipuri de dependenţă şi nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic ,psihologic ,social,cultural si spiritual al fiinţei umane. Pacientul poate
să prezinte patru forme de dependenţă:
- potenţială
- actuala
- descrescândă
- permanentă
Această problemă trebuie să fie considerată sub unghiul celor 3 (trei) niveluri de intervenţii - deja
menţionate: prevenirea primară, secundară şi terţiară.
Potenţială Dacă problema de dependenţă este posibil să apară din cauza anumitor
predispoziţii, atunci vorbim de o stare de dependenţă POTENŢIALĂ.
în acest caz trebuie planificată o intervenţie.

Exemplu: la un pacient poate uşor să apară roşeaţă sau răni prin presiune (escară). O acţiune preventivă
subalimentat, imobilizat, poate evita această problemă de dependenţă.

Actuală în acelaşi timp, dacă problema este prezentă, dependenţa este ACTUALĂ. In
acest caz acţiunile vor fi corective

Descrescândă
Când dependenţa DESCREŞTERE - rolul asistentei în acest caz este de a susţine acest progres şi
pacientului se de a ajuta pacientul să-şi regăsească gradul optimal de autonomie.
reduce este în —
Permanentă Dacă în ciuda îngrijirilor din partea asistentei problema nu poate fi corectată,
dependenţa este atunci PERMANENTĂ sau CRONICĂ (exemplu în
paraplegie). Rolul asistentei este în acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate
face independent şi de a-l ajuta să se adapteze în aceste limite

6. SURSELE DE DIFICULTATE

Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependenţei = orice obstacol major care împiedică
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale constituie o sursă de dificultate. Sursele de dificultate
pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic
2. Factori de ordin psihologic
3. Factori de ordin social
4. Factori de ordin spiritual
5. Factori legaţi de insuficiente cunoştinţe

- de ordin 7. Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele (piedicile) fizice de natură
Fizic intrinsecă sau extrinsecă ce influenţează negativ satisfacerea uneia sau mai multor nevoi
fundamentale. Sursele de dificultate intrinseci provin de la individul însuşi. Poate fi vorba de o
problemă articulară, de o paralizie, de o problemă metabolică, de o infecţie, de o excrescenţă
care obturează trecerea aerului, a alimentelor, a substanţelor excretoare etc. Sursele de
dificultate extrinseci cuprind agenţi exteriori care în contact cu organismul uman împiedică
funcţionarea normală (ex. o sondă nazo-gastrică sau vezicală care cauzează iritaţii, pansament
compresiv, o imobilizare etc.)
- de ordin 2. Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente şi emoţii - pe scurt stările
psihologic sufleteşti şi intelectuale care pot influenţa satisfacerea anumitor nevoi fundamentale (tulburări
de gândire, anxietate, stres, situaţii de criză, modificarea schemei corporale, doliu etc).
Manifestările de dependenţă la acest nivel pot afecta toate nevoile (ex. anxietatea poate cauza
hiperventilaţie, anorexie, diaree,
perturbarea capacităţii de comunicare etc).
- de ordin 3. Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele generate persoanei în raport cu
social anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia sa, cu prietenii, cu colegii de muncă - pe scurt
problemele legate de inserarea (încadrarea) în comunitate. Aceste surse pot fi prezente pe
planuri relaţionale culturale şi economice. Se pot prezenta sub formă de modificare a rolului său
social (serviciu nou, şomaj) dificultăţi de comunicare, probleme de adaptare la o cultură,
sentiment de respingere etc. Asistenta nu poate întotdeauna să influenţeze direct problemele
generate de aceste surse de dificultate, dar ea trebuie să ştie să le recunoască şi să ajute
pacientul. Asistentele trebuie să deceleze nivelul igienei locuinţelor, salubritatea, aerul ambiant
etc. Sursele de dificultate de ordin social pot să afecteze calitatea vieţii (cu repercusiuni asupra
tuturor nevoilor) şi pot fi surse de stres, de depresie, de malnutriţie etc.

de ordin 4. Sursele de dificultate de ordin spiritual.

spiritual Este vorba de aspiraţiile spirituale, revolta persoanei asupra
sensului vieţii, întrebări religioase, filosofice, limite în practicarea religiei care-i dau
persoanei insatisfacţii. Au repercusiuni (mai ales) asupra persoanelor în vârstă sau la
muribunzi. Dar pot apărea manifestări de dependentă şi la alte categorii.

- lipsa de 5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunoştinţe.

cunoştinţe Asistenta poate ajuta pacientul în câştigarea unor cunoştinţe
 care sunt necesare pentru a-l ajuta în satisfacerea nevoilor. Astfel sunt necesare informaţii
pentru: cunoaşterea de sine, cunoştinţe despre sănătate şi boală, cunoaşterea celorlalte
persoane, cunoaşterea mediului social.
Unde, cum poate interveni asistenta?

Intervenţia asistentei poate fi asupra sursei de dificultate direct sau asupra manifestărilor de dependenţă.
Uneori însă asupra sursei de dificultate nu se poate acţiona.
Astfel, faţă de o problemă de retenţie urinară, datorită efectului anesteziei la un pacient operat, asistenta nu
poate acţiona asupra sursei, ea poate acţiona doar asupra retenţiei, care constituie problema de dependenţă a
pacientului. Din contră, când este vorba de insuficiente cunoştinţe, acţiunile asistentei pot viza direct sursa
de dificultate - printr-o învăţare (educare) adecvată a pacientului.
Alte situaţii în care intervenţia asistentei asupra sursei de dificultate nu este posibilă: deficitul vizual sau
intelectual.Există însă situaţii în care intervenţia asistentei poate fi la cele două niveluri: de exemplu, un
pacient cu escară datorită imobilizării (asistenta se ocupă de rană, dar şi de sursa de dificultate - prin
schimbarea poziţiei pacientului