Curs 7 - Nursing

Nevoia şi homeostazia

Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în stare de

echilibru a diverselor sale procese fiziologice şi psihologice.

Nevoia care cere un aport, o uşurare, lipsa unui lucru de necesitate, de dorinţă (dorit,
vrut), de utilitate.

Homeostazia- este o stare de echilibru şi de autoreglare care se instalează între diverse

procese fiziologice ale persoanei. Acest concept se extinde, de asemenea, şi la procesele
psiho-sociologice.

Astăzi se vorbeşte despre:

-homeostazia fiziologică

-homeostazia psiho-socială a individului

Evoluţia spre o nevoie superioară nu se poate realiza pe deplin decât atunci când nevoia
inferioară este satisfacută.

Nesatisfacerea unei nevoi fie de ordin fiziologic sau psihologic este susceptibilă de a avea
repercursiuni la una sau mai multe nevoi.

Exemplu mai putin favorabil în procesul de autoreglare: o persoană care nu se poate

mişca va avea apetitul scăzut, capacitatea pulmonară redusă, motilitatea intestinală încetinită,
tonusul psihologic scăzut… şi deci homeostazia proceselor fiziologice şi psihologice poate fi
perturbată.

Independenţa şi dependenţa în satisfacerea nevoilor fundamentale

Ca să-şi menţină un echilibru fiziologic şi psihologic, pacientul trebuie să atingă un nivel

minim de satisfacere a nevoilor sale.

Independenţa la adult:

-atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor (un bun echilibru fiziologic şi psihologic)
prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul însuşi (singur), fără ajutorul unei alte persoane.
 Independenţa este deci satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin acţiuni proprii,
îndeplinite de persoana însăşi.

-pentru copii, independenţa se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu ajutorul altora
(de către alţii) în funcţie de faza de creştere şi de dezvoltare a copilului.

Dependenţa:

-incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini singur, fără ajutorul unei
alte persoane, acţiuni care să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor astfel încât să
fie independent.

-originea probabilă a acestei dependenţe este o lipsă de forţă (când pacientul nu poate), lipsă de
voinţă (când nu vrea), lipsă de cunoaştere (când pacientul nu ştie cum să acţioneze pentru
satisfacerea nevoilor fundamentale).

Noţiunea de “nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor” înseamnă că poate exista un

oarecare grad de insatisfacţie fără ca acest lucru să presupună o dependenţă a persoanei.

Ex: o persoană este independentă dacă foloseşte într-un mod adecvat, fără ajutorul altei persoane
un aparat, un dispozitiv, o proteză (proteză auditivă, oculară, dentară) fapt care-i permite să
manifeste o stare de bine- deci este independent.

Dependenţa apare din momentul în care persoana trebuie să recurgă la altă persoană
pentru a utiliza un aparat, un dispozitiv de susţinere sau o proteză.

Manifestarea de dependenţă:

-atunci când o persoană este nesatisfăcută din cauza unei surse de dificultate, apar una sau mai
multe manifestări de dependenţă. Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacităţi a
persoanei de a răspunde prin el însuşi la această nevoie.

Ex: incapacitatea unei persoane să-şi protejeze tegumentele poate duce la roşeaţă sau la leziune=
este o manifestare de dependenţă faţă de această nevoie, sau- incapacitatea de a comunica poate
produce, de asemenea, manifestări de dependenţă care pot conduce la izolarea socială.

Dependenţa unei persoane trebuie să fie considerată (apreciată) nu numai în raport cu

intensitatea sa, dar şi în raport cu durata sa (de la câteva zile la ani de zile). Astfel dependenţa
poate fi: moderată sau totală, temporară sau permanentă.

Clasificarea nivelurilor de dependenţă

Nivelul de dependenţă (indice de gravitate) al persoanei îngrijite se poate determina după

evaluarea funcţiei de independenţă/dependenţă a fiecarei nevoi fundamentale, după urmatorul
tabel:
Niveluri de Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4

dependenţă Persoana este Persoana prezintă Persoana prezintă Persoana prezintă

independentă o dependenţă o dependenţă o dependenţă

şi autonomă Moderată Majoră Totală

Fiecare nevoie fundamentală poate fi încadrată într-una dintre cele patru categorii.

Totalul de puncte obţinut permite clasificarea pacientilor în patru categorii de dependenţă, astfel:

-persoana independentă până la 14 = nivel 1

-pacient cu dependenţă moderată de la 15 la 28 = nivel 2

-pacient cu dependenţă majoră de la 29 la 42 = nivel 3

-pacient cu dependenţă totală de la 43 la 56 = nivel 4

Importanţa practică:

Evaluarea nivelului de dependenţă a pacientului foloseşte ca instrument de măsură pentru

a ne orienta în procesul de îngrijire. Astfel, consemnarea şi urmărirea nivelului de dependenţă ne
permite aprecierea rezultatului obţinut în urma tratamentului şi intervenţiilor de îngrijire.

Determinarea şi consemnarea nivelului de dependenţă se pot face şi numai pentru una sau
mai multe dintre nevoile nesatisfăcute, acordând nevoii respective punctaj de la 1 la 4, fără să se
mai facă totalizarea punctelor.

Tipuri de dependenţă şi nivelul de intervenţie

Dependenţa poate să intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural şi spiritual

al fiinţei umane. Pacientul poate să prezinte patru forme de dependenţă:

-potenţială

-actuală

-descrescândă
 -permanentă

Dependenţa potenţială:-dacă problema de dependenţă este posibil să apară din cauza

anumitor predispoziţii, atunci vorbim de o stare de dependenţă potenţială. Ȋn acest caz trebuie
planificată o intervenţie.

Ex- la un pacient subalimentat, imobilizat, poate uşor să apară roşeaţă sau răni prin presiune
(escară). O acţiune preventivă poate evita această problemă de dependenţă.

Dependenţa actuală:- în acelaşi timp dacă problema este prezentă, dependenţa este
actuală. Ȋn acest caz acţiunile vor fi corective.

Dependenţa descrescândă:- când dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere-

rolul asistentei în acest caz este de a susţine acest progres şi de a ajuta pacientul să-şi regăsească
gradul optimal de autonomie.

Dependenţa permanentă:- dacă în ciuda îngrijirilor din partea asistentei problema nu

poate fi corectată, dependenţa este atunci permanentă sau cronică (exemplu în paraplegie).

Rolul asistentei este în acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate face independent şi de a-
l ajuta să se adapteze în aceste limite.

Sursele de dificultate

Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependenţei= orice obstacol major care
împiedică satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale constituie o sursă de dificultate.

Sursele de dificultate pot fi cauzate de:

1.Factori de ordin fizic

2.Factori de ordin psihologic

3.Factori de ordin social

4.Factori legaţi de insuficiente cunoştinţe

1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele (piedicile) fizice de natură
intrinsecă sau extrinsecă ce influenţează negativ satisfacerea uneia sau mai multor nevoi
fundamentale.

Sursele de dificultate intrinseci provin de la individul însuşi. Poate fi vorba de o

problemă articulară, de o paralizie, de o problemă metabolică, de o infecţie, de o excrescenţă
care obturează trecerea aerului, alimentelor.
 Sursele de dificultate extrinseci cuprind agenţi exteriori care în contact cu organismul
uman împiedică funcţionarea normală (ex o sondă naso-gastrică sau vezicală care cauzează
iritaţii, pansament compresiv, o imobilizare)

2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente şi emoţii- pe scurt stările

sufleteşti şi intelectuale care pot influenţa satisfacerea anumitor nevoi fundamentale (tulburări de
gândire, anxietate, stress, situaţii de criză, modificarea schemei corporale, doliu).

Manifestările de dependenţă la acest nivel pot afecta toate nevoile (ex: anxietatea poate
cauza hiperventilaţie, anorexie, diaree, perturbarea capacităţii de comunicare)

3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele generate persoanei în raport cu

anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia sa, cu prietenii, cu colegii de muncă- pe scurt
problemele legate de inserarea (încadrarea) în comunitate.

Aceste surse pot fi prezente pe planuri relaţionale culturale şi economice.

Se pot prezenta sub formă de modificare a rolului său social (serviciu nou, şomaj),
dificultăţi de comunicare, probleme de adaptare la o cultură, sentiment de respingere etc.

Asistenta nu poate întotdeauna să influenţeze direct problemele generate de aceste surse

de dificultate, dar ea trebuie să ştie să le recunoască şi să ajute pacientul.

Sursele de dificultate de ordin social pot să afecteze calitatea vieţii (cu repercursiuni
asupra tuturor nevoilor) şi pot fi surse de stress, de depresie, de malnutriţie etc.

4.Sursele de dificultate de ordin spiritual- este vorba de aspiraţiile spirituale, revolta persoanei
asupra sensului vieţii, întrebări religioase, filosofice, limite în practicarea religiei care-i dau
persoanei insatisfacţii.

Au repercursiuni (mai ales) asupra persoanelor în vârstă sau la muribunzi. Dar pot apărea
manifestări de dependenţă şi la alte categorii.

5.Surse de dificultate legate de lipsa de cunoştinţe- asistenta poate ajuta pacientul în câştigarea
unor cunoştinţe care sunt necesare pentru a-l ajuta în satisfacerea nevoilor.

Astfel sunt necesare informaţii pentru: cunoaşterea de sine, cunoştinţe despre sănătate şi
boală, cunoaşterea celorlalte persoane, cunoaşterea mediului social.

Unde, cum poate interveni asistenta?

Intervenţia asistentei poate fi asupra sursei de dificultate direct sau asupra manifestărilor
de dependenţă. Uneori însă asupra sursei de dificultate nu se poate acţiona.
 Astfel, faţă de o problemă de retenţie urinară, datorită efectului anesteziei la un pacient
operat, asistenta nu poate acţiona asupra sursei, ea poate acţiona doar asupra retenţiei, care
constituie problema de dependenţă a pacientului.

Din contră, când este vorba de insuficiente cunoştinţe, acţiunile asistentei pot viza direct
sursa de dificultate- printr-o învăţare (educare) adecvată a pacientului.

Alte situaţii în care intervenţia asistentei asupra sursei de dificultate nu este posibilă:
deficitul vizual sau intelectual.

Există însă situaţii în care intervenţia asistentei poate fi la cele două niveluri: de ex. un
pacient cu escară datorită imobilizării (asistenta se ocupă de rană, dar şi de sursa de dificultate-
prin schimbarea poziţiei pacientului).