ETAPELE REDACTARII PLANULUI DE INGRIJIRE

Definiţie:
Procesul de ingrijire este o metodă organizată şi sistematică, care permite acordarea
de ingrijiri individualizate. Ingrijirea este indreptată pe reacţiile particulare ale fiecărui
individ (sau grup de indivizi) la o modificare reală sau potenţială de sănătate.
După Genevieve Dechanoz, procesul de ingrijire reprezintă aplicarea modului
ştiinţific de rezolvare a problemelor, a analizei situaţiei, a ingrijirilor, pentru a răspunde
nevoilor fizice, psihosociale ale persoanei.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson in procesul de ingrijire uşurează
identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural şi spiritual şi găsirea
surselor de dificultate care impiedică satisfacerea nevoilor.

Cele14 nevoi fundamentale descries de V. Henderson sunt:

1. Nevoia de a respira și a aveao bună circulație
2. Nevoiade a bea și a mânca
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
5. Nevoia de a dormi și a se odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca
7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit și de a proteja tegumentele și mucoasele
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoiade a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării
13. Nevoia de a se recreea
14. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

Etapele procesului de îngrijire

Procesul de ingrijire comportă cinci etape:
1. Culegerea de date;
2. Analiza şi interpretarea lor;
3. Planificarea îngrijirilor (obiective);
4. Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor);
5. Evaluarea.

1. Culegerea de date
Culegerea datelor apreciază pacientul in globalitatea sa. Ne informează asupra a ceea ce este
pacientul, asupra suferinţei, a obiceiurilor sale de viaţă şi asupra stării de satisfacere a
nevoilor fundamentale.
Tipuri de informaţii culese:
 date obiective – observate de asistentă despre pacient;
 date subiective – expuse de pacient;
 date conţinand informaţii trecute;
 date conţinand informaţii actuale;
 date legate de viaţa pacientului, de obiceiurile sale, de anturajul său sau de mediul
înconjurător.

Informaţiile culese se grupează in două mari categorii:

- date relativ stabile;
- date variabile.

Datele relativ stabile sunt:

 Informaţii generale: nume, varstă, sex, stare civilă etc.
 Caracteristici individuale: rasă, limbă, religie, cultură, ocupaţie etc.
 Gusturi personale şi obiceiuri: alimentaţia, ritm de viaţă etc.
 Evenimente biografice legate de sănătate: boli anterioare, sarcini, intervenţii chirurgicale,
accidente etc.
 Elemente fizice şi reacţionale: grup sanguin, deficite senzoriale, proteze, alergii etc.
 Reţeaua de susţinere a pacientului: familie, prieteni etc.

Datele variabile:
Datele variabile sunt in continuă evoluţie, schimbare şi impun reevaluare din partea
asistentei, astfel:
Date despre starea fizică: temperatura, tensiunea arterială, funcţia respiratorie, apetitul
sau anorexia, eliminarea, somnul, mişcarea, reacţii alergice, inflamaţii, infecţii, oboseală, etc.
Date despre condiţiile psihosociale: anxietate, stres, confort, inconfort, stare
depresivă, stare de conştienţă, grad de autonomie, capacitatea de comunicare, etc
Aceste date constituie un instrument de lucru in procesul de ingrijire, care trebuie să fie adus
la zi cu regularitate, in funcţie de evoluţia stării pacientului.

2. Analiza şi interpretarea datelor ne permite să evaluăm problemele specifice de

dependenţă şi sursa de dificultate care le-a generat, adică elaborarea "diagnosticului de
ingrijire".

Analiza datelor se face prin:

- examinarea datelor;
- clasificarea datelor: - date de independenţă
- date de dependenţă;
- stabilirea problemelor de ingrijire
- recunoaşterea legăturilor şi a priorităţilor.
Analiza presupune, de asemenea, regruparea datelor la fiecare din cele 14 nevoi, permiţand
identificarea resurselor individuale.
Interpretarea datelor explică originea sau cauza problemei de dependenţă, deci defineşte
sursele de dificultate.

Independenţa şi dependenţa în satisfacerea nevoilor fundamentale

Ca să-şi menţină un echilibru fiziologic şi psihologic, pacientul trebuie să atingă un nivel
minim de satisfacere al nevoilor sale.

Independenţa
Atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor (un bun echilibru fiziologic şi
psihologic) prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul însuşi (singur) , fără ajutorul unei
alte personae.
Independenţa este deci satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin acţiuni proprii,
îndeplinite de persoana însăşi.
Pentru copii, independenţa se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu ajutorul
altora (de către alţii) în funcţie de faza de creştere şi de dezvoltare a copilului.

Dependenţa
Incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini singur, fără ajutorul
unei alte persoane, acţiuni care să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor astfel
încât să fie independent.
Originea probabilă a acestei dependenţe este o lipsă de forţă (când pacientul nu poate), lipsă
de voinţă (când nu vrea), lipsă de cunoaştere (când pacientul nu ştie cum să acţioneze pentru
satisfacerea nevoilor fundamentale).
Noţiunea de “nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor “ înseamnă că poate exista un oarecare
grad de insatisfacţie fără ca acest lucru să presupună o dependenţă a persoanei.

Manifestarea de dependenţă
Atunci când o nevoie fundamentală este nesatisfăcută din cauza unei surse de
dificultate, apar una sau mai multe manifestări de dependenţă.
Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacităţi a persoanei de a răspunde prin
el însuşi la această nevoie.
Dependenţa unei persoane trebuie să fie considerată (apreciată) nu numai în raport cu
intensitatea sa, dar şi în raport cu durata sa (de la câteva zile, la ani de zile).
Astfel ea poate fi: moderată , majora sau totală, temporară sau permanentă.

Clasificarea nivelurilor de dependenţă

Nivelul de dependenţă al persoanei îngrijite se poate determina după evaluarea funcţiei de

independenţă/dependenţă a fiecărei nevoi fundamentale, după cum urmează:

Niveluri de dependenţă:
Nivelul 1: Persoana este independenţă şi autonomă.
Nivelul 2: Persoana prezintă o dependenţă moderată.
Nivelul 3. Persoana prezintă o dependenţă majoră.
Nivelul 4: Persoana prezintă o dependenţă totală.

Fiecare nevoie fundamentală poate fi încadrată într-una dintre cele patru categorii.
Prin acordarea unui punct de la 1 la 4 (în funcţie de gravitate) fiecărei nevoi şi totalizând
aceste puncte, se obţine un total care poate varia între 14 şi 56 de puncte.

Totalul de puncte permite clasificarea pacienţilor în 4 categorii de dependenţă.

Clasificarea în patru categorii de dependenţă:

 persoana independentă - până la 14 = nivel 1

 pacient cu dependenţa moderată - de la 15 la 28= nivel 2
 pacient cu dependenţă majoră - de la 29 la 42= nivel 3
 pacient cu dependenţă totală - de la 43 la 56= nivel 4

Evaluarea nivelului de dependenţă a pacientului foloseşte ca instrument de măsură

pentru a ne orienta în procesul de îngrijire.
Astfel, consemnarea şi urmărirea nivelului de dependenţă ne permite aprecierea rezultatului
obţinut în urma tratamentului şi intervenţiilor de îngrijire.

Diagnosticul de îngrijire (de nursing)

Pornind de la informaţiile culese şi de la departajarea manifestărilor de dependenţă, asistenta

poate să definească problemele pacientului şi să pună un diagnostic de ingrijire.
Definiţia diagnosticului de nursing:
1. Diagnosticul de ingrijire este o formă simplă şi precisă care descrie răspunsul persoanei
(sau grupului) la o problemă de sănătate. El constituie o judecată practică bazată pe
colectarea şi analiza datelor şi serveşte de pivot la planificarea ingrijirilor. (Louis Grondin)

Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite prin caracterul lor liberal şi
implicarea comună în realizarea asistenţei de sănătate a populaţiei.
Nu trebuie să uităm însă nici un moment că ele rămân profesii distincte, autonome,
independente, între ele neexistând automat relaţii de subordonare, ci de colaborare.
Reprezentanţii celor două profesii sunt parteneri cu roluri diferite ai echipei
multidisciplinare complexe implicate în realizarea asistenţei de sănătate.
Diagnosticele medicale şi diagnosticele de îngrijire sunt categorii diferite de
diagnostice, având caractere conceptuale, calitative şi pragmatice distincte.

Componentele diagnosticului de îngrijire (de nursing)

Diagnosticul de ingrijire este format trei părţi principale:

Problema de dependenţă a persoanei;
Cauza problemei de dependenţă;
Semne şi simptome.

1. Prima parte a diagnosticului

Prima parte a diagnosticului constă in enunţul problemei, problemă care exprimă o dificultate
trăită de persoană, un comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii( ex. alterarea
eliminării intestinale: constipaţie).

2. A doua parte a diagnosticului

A doua parte a diagnosticului este constituită din enunţul cauzei (etiologia) problemei, adică
a sursei de dificultate.
Cauza poate fi legată de factorii de ordin fizic, psihologic, social şi spiritual sau o insuficientă
cunoaştere
Diagnosticul de ingrijire format din 3 părţi utilizează formula mnemotehnică P.E.S.
a. Probleme de sănătate;
b. Etiologia;
c. Semne şi simptome.
3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR a treia etapă a procesului de îngrijire

Definiţie: Planificarea ingrijirilor inseamnă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea

etapelor, a mijloacelor de desfăşurare, ca şi a precauţiilor care trebuie luate.
Planul de intervenţie cuprinde două componente:
a. obiectivele de ingrijire;
b. intervenţiile.
Planul de intervenţie ajută asistenta să judece urgenţele şi importanţa problemelor de
dependenţă, putand astfel să decidă priorităţile pe care trebuie să le respecte in cursul unei
zile de muncă. Un astfel de plan, care uşurează urmărirea ingrijirilor ce trebuie acordate de
către toţi membrii de echipă, din toate turele de lucru, constituie un instrument de
comunicare, de unificare şi de continuitate a ingrijirilor.

a. Obiectivele de îngrijire –prima componentă a planificării îngrijirilor

Obiectivul de ingrijire constă din
• descrierea unui comportament pe care-l aşteptăm de la pacient;
• un rezultat pe care dorim să-l obţinem in urma intervenţiilor.
Obiectivul de ingrijire vizează deci atitudinea, comportamentul sau acţiunea pacientului
insuşi (sau a familiei, a grupului şi colectivităţii).

Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire

Obiectivul de ingrijire trebuie astfel formulat incat să reiasă clar şi precis care
sunt rezultatele pe care pacientul (familia) şi asistenta speră să le obţină, precum şi care sunt
acţiunile, intervenţiile pe care asistenta şi pacientul (familia, grupul, colectivul) le pot
intreprinde pentru a atinge scopul fixat.
Pentru aceasta, asistenta trebuie să formuleze obiectivele pornind de la sistemul
"SMART"
Calităţile planului de îngrijire = "SMART“
S ("specific") = măsuri formulate specific;
M ("measurable") = obiective ce pot fi precis măsurate;
A ("achievable") = măsuri şi obiective care pot fi atinse;
R ("realistic") = obiective realiste;
T ("time table") = termene fixate pentru aplicarea acţiunilor planificate

4. Realizarea interventiilor

Alegerea intervenţiei permite asistentei să determine modul de a acţiona pentru a corecta

problema de dependenţă a pacientului.
Asistenta care intocmeşte planul de ingrijire, studiază intervenţiile care răspund nevoilor
specifice ale pacientului.
Intervenţiile vor fi personalizate, observabile, măsurabile (evaluabile).
Pentru ca intervenţiile să fie evaluabile trebuie:
- să se indice la ce oră, in care moment al zilei;
- la ce interval (de trei ori pe zi, de patru ori pe zi etc.);
- sau ce continuitate, pe ce durată trebuie să se desfăşoare acţiunea asistentei sau să se
supravegheze continuu semnele

Categeorii de intervenţii de îngrijire:

1. Intervenţii autonome (independente):
 - Asigurarea/asistarea igienei pacientului;
- Asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului;
- Asigurarea/asistarea funcţiei respiratorii, a eliminărilor;
- Asigurarea/asistarea ingestiei de lichide şi alimente;
- Asigurarea condiţiilor de mediu extern;
- Educaţie pentru sănătate a pacientului şi familiei sale.
2. Intervenţii dependente (delegate):
- Efectuarea prescripţiilor medicale (recomandate de medic): recoltări de
analize, administrarea tratamentelor, etc ;

5. EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR a cincea şi ultima parte a demersului de îngrijire

Evaluarea constă in a aduce o apreciere (o judecată) asupra progresului
pacientului in raport cu intervenţiile asistentei. Dacă intervenţiile planificate nu şi-au
atins scopul lor, atunci trebuie să ştim de ce nu avem rezultatul scontat şi trebuie să
corectăm situaţia respectivă.
1. Rezultatul obţinut
Cand asistenta formulează obiectivele ingrijirilor, ea exprimă ce rezultat prevede
să se obţină in urma ingrijirilor acordate.
Pentru a realiza acest obiectiv, asistenta işi va planifica toate intervenţiile in vederea obţinerii
acestui rezultat

2. Satisfacţia pacientului
Este important să se cunoască aprecierea pacientului, insă trebuie, in acelaşi timp, să avem
rezerve, pentru că pacientul nu ştie intotdeauna ceea ce implică o bună ingrijire; este, de
asemenea, posibil ca lui să-i displacă unele intervenţii, deşi beneficiază de o ingrijire
excelentă.