I.

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA CREIERULUI

1.1.Anatomia creierului (encefalului)

Encefalul este alcătuit din mai multe segmente reprezentate de:

 trunchiul cerebral;
 cerebelul;
 diencefalul alcătuit din: talamus, hipotalamus, epitalamus, subtalamus, metatalamus;
 emisferele cerebrale.

a.Trunchiul cerebral

Trunchiul cerebral este alcătuit din mai multe segmente şi anume: bulbul, puntea și
mezencefalul alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni. Trunchiul cerebral
este alcătuit atât din substanţă cenuşie cât şi din substanţă albă.

b.Talamusul

Talamusul este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi

are forma unui ovoid ce prezintă patru feţe (o faţă superioară, o faţă inferioară, o faţă
medială, o faţă laterală) şi doi poli (unul anterior şi unul posterior).

Dimensiunea sa este de aproximativ 4 cm şi are axul lung orientat ȋnainte, medial şi ȋn

sus.

Faţa superioară sau dorsală prezintă:

 Un strat de substanţă albă ce poartă denumirea de stratul zonal;

3
  Şanţul talamo-caudat (stria terminalis) ce separă faţa anterioară de nucleul caudat ȋn
porţiunea laterală;
 Ȋn porţiunea medială, faţa superioară delimitează ȋmpreună cu habena şi cu
pedunculul mijlociu al epifizei, trigonul habenular;
 Şanţul coroidian separă faţa superioară ȋntr-o parte postero-medială şi o parte antero-
laterală ce participă la formarea planşeului cornului frontal al ventriculului lateral.

Faţa inferioară sau ventrală este ȋn raport cu regiunea subtalamică şi hipotalamus.

Regiunea subtalamică este alcătuită din: zona incertă, nucleul subtalamic şi câmpul lui Forel.

Faţa medială este delimitată ȋn porţiunea inferioară prin intermediul şanţului

hipotalamic sau şanţul lui Monro ce o separă de hipotalamus.

Faţa laterală este despărţită de nucleul lentiform prin intermediul braţului posterior al

capsulei interne.

Polul anterior delimitează ȋmpreună cu pilierul anterior al fornixului orificiul lui

Monro sau interventricular

Polul posterior este alcătuit din pulvinar şi corpii geniculaţi: lateral şi medial

Talamusul este alcătuit atât din substanţă albă cât şi din substanţă cenuşie ce este

ȋmpărţită ȋn cinci grupe nucleare ce pot fi clasificate astfel:

a. Un grup nuclear anterior alcătuit din: nucleul anterior ventral, nucleul anterior
dorsal, nucleul anterior medial;

b. Un grup nuclear medial alcătuit din nucleul mediodorsal;

c. Un grup nuclear lateral alcătuit din două subgrupe: un subgrup ventral şi un

subgrup lateral.

Subgrupul ventral este compus din: nucleul ventral anterior, nucleul ventral
intermediar şi nucleul ventral posterior.

Subgrupul lateral este compus din nucleul pulvinar, nucleul corpului geniculat lateral,
nucleul corpului geniculat medial şi complexul talamic posterior.

d. Un grup nuclear reticulat alcătuit din: nucleii intralaminari (centromedian, central

lateral, central medial, parafascicular, paracentral), nucleii liniei mediene (nucleul
paraventricular, nucleul reuniens, nucleul paratenial, nucleul romboidal), nucleii reticulaţi
laterali.

Nucleii talamici pot fi clasificaţi după funcţia pe care o ȋndeplinesc astfel:

- Nuclei cu funcţii motorii: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar şi nucleul
central median;

4
- Nuclei ce prezintă conexiuni limbice: nucleii anteriori, nucleul medial dorsal, nucleul lateral
dorsal;

- Nuclei de asociaţie: nucleul pulvinar şi nucleul lateral posterior;

- Nucleii care ȋndeplinesc funcţia de releu ai căilor senzitivo-senzoriale: ventral

posterolateral, ventral posteromedial, ventral posteroinferior, complexul nuclear talamic
posterior;

- Nuclei care sunt conectaţi cu formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral: nucleii

reticulaţi laterali, nucleii liniei mediene şi nucleii intralaminari.
Vascularizaţia talamusului

Talamusul este vascularizat prin intermediul a şase pediculi arteriali şi anume:

- Pediculul antero-inferior (tubero-talamic) ȋşi are originea la nivelul arterei comunicante
posterioare şi vascularizează nucleul ventral anterior şi porţiunea ventrală a nucleilor
intralaminari şi a nucleului dorso-median;

- Pediculul mijlociu inferior (talamo-perforat) ȋşi are originea ȋn artera cerebrală posterioară

şi vascularizează nucleul ventral lateral, nucleii intralaminari şi fasciculul mamilo-talamic;

- Pediculul postero-inferior (talamo-geniculat) ȋşi are originea la nivelul arterei cerebrale

psoterioare şi vascularizează nucleii ventrali posteriori, corpul geniculat lateral, nucleii
laterali dorsal şi posterior;

- Pediculul posterior (pulvinarian) ȋşi are originea ȋn artera cerebrală posterioară, dar şi din
arterele choroidiene posterioare şi vascularizează după cum ȋi spune şi numele pulvinarul;

- Pediculul superior (choroidian) ȋşi are originea ȋn arterele choroidiene posterioare şi

vascularizează pulvinarul, nucleul dorso-median şi nucleii anteriori;

- Pediculul lateral ce ȋşi are originea la nivelul arterei choroidiene anterioare şi

vascularizează faţa laterală a talamusului.

c.Epitalamusul

Epitalamusul este alcătuit din trei componente: glanda epifiză, trigonul habenular şi
comisura albă posterioară.
Glanda epifiză sau pineal este o glandă endocrină, principalul hormon secretat fiind
melatonina. Este alcătuită din două lame, una superioară şi una inferioară şi prezintă: o faţă
superioară, o faţă inferioară, un vârf şi o bază.
Faţa superioară este ȋn raport direct cu corpul calos, delimitând cu acesta fanta
mediană a lui Bichat sau fisura cerebrală transversă.
Faţa inferioară este localizată la nivelul celor doi coliculi cvadrigemeni superiori.
Vârful este ȋn raport cu marginea anterioară a tentorium cerebelli.
De la nivelul bazei pleacă 3 perechi de pedunculi ai epifizei:
- anteriori (habena);
- mijlocii- spre talamus;
-posteriori- trec anterior de comisura albă posterioară, spre talamus.

5
 Trigonul habenular este delimitat astfel:
- posterior prin pedunculul mijlociu al epifizei;
- medial prin pedunculul anterior al epifizei;
- lateral prin faţa superioară a talamusului.
Comisura posterioară este localizată ȋntre mezencefal şi diencefal, deasupra
apeductului lui Sylvius ȋn ventriculul III cerebral.
d.Hipotalamusul

Hipotalamusul este delimitat astfel:

- Anterior se găseşte lamina terminală şi comisura albă anterioară;

- Posterior - un plan dus posterior de corpii mamilari;

- Superior se găseşte şanţul lui Monro;

- Inferior - planşeul ventriculului III;

-Lateral este continuat de capsula internă şi regiunea subtalamică.

Prezintă mai multe feţe şi anume: o faţă ventrală, o faţă dorsală, o faţă anterioară sau
supraoptică, o faţă mijlocie sau infundibulo-tuberală, o faţă posterioară sau mamilară şi două
feţe laterale.

e.Cerebelul

Cerebelul este localizat posterior de trunchiul cerebral, fiind separat de acesta prin
intermediul ventriculului IV. Conexiunile sale cu trunchiul cerebral se realizează prin
intermediul celor trei perechi de pedunculi cerebeloşi: superiori, mijlocii şi inferiori. Superior
de acesta se găseşte tentorium cerebelli şi lobii occipitali ai emisferelor cerebrale.
Ȋn alcătuirea cerebelului intră trei părţi:
- Cele două emisfere cerebeloase şi
- Vermisul.
Emisferele cerebeloase prezintă trei feţe:
- Anterioară;
-Superioară;
-Inferioară şi o circumferinţă.
Faţa superioară - la nivelul acesteia se poate identifica o proeminenţă cunoscută sub
numele de vermis superior, iar de o parte şi de alta a acestuia se află emisferele cerebeloase
ce au o dispoziţie ȋnclinată ȋn jos şi ȋn lateral.
Faţa inferioară - la nivelul acesteia se poate identifica o depresiune ce poartă
denumirea de vallecula, iar ȋn profunzimea ei se găseşte vermisul inferior. De o parte şi de
alta sunt poziţionate emisferele cerebeloase.
Faţa anterioară poate fi ȋmpărţită ȋn două porţiuni: una inferioară, ce este alcătuită
din partea anterioară a vermisului inferior şi una superioară, alcătuită de fastigium.
Circumferinţa cerebelului este limita dintre faţa superioară şi cea inferioară, la nivelul
ei identificându-se un şant ce poartă denumirea de fisura orizontală.
Lobulaţia cerebelului
Pe suprafaţa cerebelului se pot identifica şanţuri ce poartă denumirea de fisuri, unele
ce pătrund până ȋn profunzime, ȋmpărţind cerebelul ȋn lobi şi altele fiind mai superficiale,
ȋmpărţind cerebelul ȋn lobuli.

6
 Fisurile existente la nivelul cerebelului sunt:
- Fisura primară ce poate fi identificată la nivelul feţei superioare, realizând separarea
lobului anterior de cel posterior.
- Fisura orizontală realizează separarea feţei superioare a cerebelului de cea
inferioară.
- Fisura postnodulară este localizată la nivelul feţei inferioare şi realizează separarea
lobului posterior de cel floculonodular.
-Fisura precentrală
- Fisura postcentrală
- Fisura postero-superioară
-Fisura secundară.
Lobii cerebelului sunt reprezentaţi de lobul anterior, cel posterior şi cel
floculonodular.
Lobul anterior este localizat la nivelul feţei superioare, faţă de fisura primară fiind
situat anterior. Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: lingula, lobulul central şi culmenul;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: aripa lobulului central şi lobulul
patrulater.
Lobul posterior este localizat la nivelul feţei superioare, dar şi la nivelul feţei
inferioare. Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: declive, folium, tuber, piramida, uvula;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: simplex, lobulul semilunar superior,
lobulul semilunar inferior, gracilis, lobulul digastric, lobulul tonsilar.
Lobul floculonodular este localizat la nivelul feţei inferioare, faţă de fisura
postnodulară fiind situat anterior. Prezintă:
- La nivelul vermisului: nodulul;
- La nivelul emisferelor cerebrale câte un lobul ce poartă denumirea de floculus.
Structura internă a cerebelului
Ȋn ceea ce priveşte structura internă, ȋn alcătuirea cerebelului intră atât substanţă
cenuşie, dar şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie este dispusă atât la exterior, cât şi la interior. Cea dispusă la
exterior alcătuieşte scoarţa cerebeloasă, iar cea dispusă la interior alcătuieşte nucleii centrali
ai cerebelului.
Scoarţa cerebeloasă este alcătuită din trei straturi reprezentate de la exterior ȋn
profunzime de:
- Stratul molecular este stratul cel mai superficial şi este alcătuit din celule stelate
- Stratul ganglionar este alcătuit din neuroni Purkinje;
- Stratul granular este alcătuit din neuroni granulari, dar şi neuroni Golgi.
La aceste trei straturi vin şi fibre de la nivelul substanţei albe reprezentate de fibrele
muscforme şi fibrele agăţătoare.
Aceşti nuclei pot fi ȋmpărţiţi ȋn patru perechi:
- Nucleul fastigial;
- Nucleul globos;
- Nucleul emboliform;
- Nucleul dinţat.
Nucleul fastigial este localizat ȋn profunzimea vermisului superior şi aparţine
arhicerebelului.
Nucleul emboliform alcătuieşte alături de nucleul globos nucleul interpositus ce
aparţine de paleocerebel.

7
 Nucleul dinţat este situat ȋn profunzimea emisferelor cerebeloase şi aparţine
neocerebelului.
Substanţa albă a cerebelului este alcătuită din fibre mielinizate ce pot
fi scurte sau lungi.
Fibrele scurte realizează legături ȋntre scoarţa cerebeloasă şi nucleii cerebeloşi.
Fibrele lungi alcătuiesc pedunculii cerebeloşi şi pot fi de mai multe feluri:
- Fibre aferente ce vin din alte zone ale sistemului nervos central şi ajung la nivelul scoarţei
cerebeloase;
- Fibrele eferente pleacă de la nivelul nucleilor cerebeloşi spre alte zone ale sistemului nervos
central.
Organizarea acestor fibre realizează circuite morfofuncţionale şi anume:
- Circuitul spino-paleocerebelos: realizează conexiuni ȋntre paleocerbel şi măduva
spinării sau trunchiul cerebral.
Acest circuit este realizat prin intermediul fibrelor aferente reprezentate de tractul
spinocerebelos anterior, tractul spinocerebelos posterior, fibre ale căii proprioceptive
conştiente, fibre tectocerebeloase, colaterale ale căilor exteroceptive, fibre olivocerebeloase,
dar şi fibre eferente reprezentate de fibre cerebelorubrice sau fibre spre formaţiunea reticulată
descendentă.
Rolul circuitului spino-paleocerebelos este acela de a realiza funcţiile motorii
involuntare prin intermediul sistemului extrapiramidal.
- Circuitul cortico-neocerebelos este realizat prin intermediul fibrelor aferente precum
fibrele fronto-temporo-parieto-pontine şi fibre pontocerebeloase, dar şi prin fibre eferente.
Rolul acestui circuit este acela de a informa cortexul despre programarea şi
sincronizarea mişcărilor voluntare.
- Circuitul vestibulo-arhicerebelos este realizat tot prin intermediul fibrelor aferente
precum fibrele vestibulo-cerebeloase, dar şi prin interemediul fibrelor eferente – cerebro-
vestibulare.
Rolul acestui circuit este de a realiza orientarea ȋn spaţiu, de a menţine poziţia
corpului,echilibrul, de a realiza mişcările globilor oculari, dar şi ale capului.
Principalele funcţii ale cerebelului sunt reprezentate de:
- Neocerebelul realizează coordonarea mişcărilor fine şi a ȋndemânării;
- Paleocerebelul realizează reglarea tonusului muscular;
- Arhicerebelul realizează reglarea tonusului muscular, a echilibrului şi a posturii.
Vascularizaţia cerebelului
se realizează prin intermediul:

- Arterei cerebelare postero-inferioare, ram din artera vertebrală;

- Arterei cerebelare superioare, ram din artera bazilară;

- Arterei cerebelare antero-inferioare, ram din artera bazilară.

8
f.Emisferele cerebrale

Emisferele cerebrale sunt porţiunea cea mai voluminoasă a encefalului şi provin din
vezicula telencefalică.

Sunt localizate la nivelul lojei supratentoriale, superior faţă de trunchiul cerebral şi

tentorium cerebelli.

Prezintă două emisfere ce sunt despărţite prin intermediul fisurii interemisferice (la
nivelul ei pătrunde coasa creierului), iar ȋn porţiunea inferioară sunt unite prin corpul calos,
fornix şi comisura albă anterioară.

Au o lungime de 17 cm, o lăţime de 14 cm şi o ȋnalţime de 13 cm, având o greutate

medie de 1.380 g la bărbaţi şi 1.350 g la femei.

La nivelul fiecărui emisfer se pot identifca şase lobi şi anume: frontal, parietal,
temporal, insula Reil, occipital şi limbic.

Ȋn componenţa emisferelor intră substanţă cenuşie, dar şi substanţă albă.

Substanţa cenuşie este distribuită superficial, alcătuind cortexul cerebral sau scoarţa

cerebrală, dar şi ȋn profunzime sub formă de nuclei bazali.

Substanţa albă este distribuită ȋntre cortex şi nucleii bazali, dar şi ȋntre talamus şi
nucleii bazali.

1.2. Fiziologia creierului (encefalului)

Scoarta emisferelor cerebrale cuprinde doua teritorii deosebite filogenetic, atat din
punct de vedere structural, cat si functional.

9
 Arhicortexul numit si rinencefal sau system limbic, foarte dezvoltat la celelalte
mamifere, reprezinta la om o mica parte din fata medial a emisferelor cerebrale. Arhicortexul
are o structura mai simpla, fiind alcatuit numai din doua straturi celulare si este sediul
proceselor psihice afectiv-emotionale, precum si al actelor de comportament instinctiv.

Neocortexul, aparut mai recent, foarte dezvoltat laprimate, are o structura alcatuita din
sase straturi celulare si reprezinta sediul proceselor psihice superioare.

Activitatea nervoasa superioara reprezinta functia materiei ajunsa la cel mai inalt grad
de organizare. Curent, prin activitate nervoasa superioara intelegem procesele care stau la
baza memoriei, invatarii, gandirii abstracte, creatiei stiintifice si artistice.

1.2.1. Metode de cercetare

Studiul activitatii si rolului scoartei cerebrale a fost efectuat cu urmatoarele metodeȘ

- Metoda extirparii, adica indepartarea chirurgicala a unei zone din cortex, dupa care se
urmaresc consecintele acestei operatii;
- Metoda excitarii, se evindentiaza scoarta cerebrala si apoi se excita cu substante
chimice sau cu curent electric;
- Metoda anatomo- clinica: se compara simptomele clinice prezentate de diferiti
bolnavi, cu leziunile gasite la nivelul scoartei dupa moartea acestora;
- Metoda electroencefalografica consta din inregistrarea activitatii electrice cerebrale,
atat la omul sanatos si bolnav, cat si experimental la animale;
- Metoda reflexelor conditionate, permite studiul functiilor scoartei cerebrale in conditii
foarte apropiate de cele fiziologicd.

1.2.2.Metoda reflexelor conditionate

In crearea unui reflex conditionat, pentru a se forma o legatura temporara, sunt

necesare mai multe conditii:

- Asocierea unui excitant indifferent cu unul cu valoare biologica absoluta;

- Precesiunea;excitantul indifferent trebuie sa preceada cu putin timp pe cel absolut;
- Coincidenta; excitantul absolute trebuie administrat in timpul actiunii celui
indifferent;
- Repetitia: asociera celor doua feluri de excitanti trebuie repetata in aceeleasi conditii
de mai multe ori;
- Izolarea;camera in care se stabileste reflexul conditionat trebuie sa fie ferita de alti
excintanti;
- Dominanta: animalul de experienta trebuie sa fie intr-o conditie fiziologica favorabila
declansarii reflexului absolut.
1.2.3. Procese corticale fundamentale

Excitatia este un process activ, o stare functional a centrilor nervosi care determina
intrarea in activitatate sau intensificarea activitatii de fond a organelor efectoare.

10
 Inhibitia este, de asemenea, un process active care se opune excitatiei si produce o
stare functional in centrii nervosa care determina diminuarea sau incetarea activitatii
organului efector.

Excitatia si inhibitia se caracterizeaza prin mobilitate, forta si echilibru dinamic.

1.2.4.Functii si activitati psihice cu substrat cortical

Cele mai evaluate procese fiziologice se afla la baza gandirii, constientei , memoriei,
invatarii si limbajului.

Gandirea este o forma superioara de activitate cerebrala, caracteristica omului aflat in

stare de veghe.

Constienta reprezinta ansamblul gandurilor unui individ. Starea de constienta se

realizeaza prin activitatea simultana a scoartei cerebrale si a unor structure subcorticale, in
special talamusul si formatia reticulate.

Procesul de invatare este capacitatea creierului de a selecta si a depozita intr-o

anumita ordine datele din memorie. Substratul morfologic al acestui process il constituie
formarea unor conexiuni sinaptice noi, datorita stimularii repetate a structurilor neouronale.
Solicitarea lor continua poate determina multiplicarea si cresterea in dimensiuni a
prelungirilor neuronului.

Memoria este capacitatea creierului de a aduce un gand in lumina constientei. Ea este

un fenomen tot atst de complex ca si constienta si gandirea. Memoria poate fi de lunga sau
de scurta durata.

Memoria de scurta durata serveste la retinerea pentru cateva secunde a unor informtii
simple. Ea se realizeaza pin circuiteneuronale.

Memoria de lunga durata, numita si memorie permanenta, asigura pastrarea

informatiilor timp de zile, luni, anis au chiar toata viata.

Limbajul. Una dintre caracteristicile funamentale ce-l deosbesc pe om de animal este

limbajul. Prin limabj, oamenii pot comunica intre ei. Mesajul verbal este elaborat de aceleeasi
structuri encefalice care participa la edificarea constientei. Acest mesaj este trimis apoi
centrului motor al vorbirii, localizat in circumvolutia frontala ascendenta a emisferei stangi,
care este emisfera dominanta la dreptatic. De aici, pleaca numeroasele comenzi care
coordoneaza activitatea organelor fonstorii principale si auxiliare, care executa articularea
cuvintelor.

11