Sunteți pe pagina 1din 20

Curs-S8 Biochimie

2.3. LIPIDELE

Lipidele constituie o grupă de substanţe bioorganice larg răspândite în organismele vii,


caracterizată prin heterogenitatea structurii şi a proprietăţilor fizico-chimice. Lipidele sunt
substanţe insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici.
În organismele vii, lipidele îndeplinesc mai multe funcţii:
– rol energetic datorită energiei ce rezultă în urma degradării lor catabolice, această energie,
acumulată sub forma legăturilor macroergice ale moleculelor de ATP putând fi utilizată de
către organisme în procesele de biosinteză şi în efortul fizic şi intelectul; (1g lipide9,1kcal)
– rol de rezervă îndeplinit de lipidele localizate în ţesuturile adipoase;
– rol plastic jucat de lipidele celulare care sunt, în general, lipide complexe care intră în
compoziţia citoplasmei şi a tuturor membranelor biologice.
Dacă lipidele de rezervă sunt consumate în caz de subnutriţie, lipidele plastice
reprezintă elementul constant, concentraţia lor rămânând nemodificată.
– rolul de material izolant jucat de lipidele localizate în ţesuturile subcutanate sau în jurul
diferitelor organe unde asigură protecţia mecanică şi termică.

Clasificarea lipidelor se poate face după mai multe criterii, astfel:


1. După criteriul biologic:
a. Lipide de rezervă (care se acumulează la om în țesutul adipos, iar la plante în
diferite organe, mai ales unele semințe și fructe)
b. Lipide de constituție (intră în structura celulelor)
c. Lipide circulante ( circulă prin sânge sau limfă)
2. După criteriul biochimic (după structura chimică):
a. Lipide simple- conțin doar C, H și O:
- din această grupă fac parte: gliceridele (acilgliceroli),
ceridele, steridele, etolidele
b. Lipide complexe- conțin pe lângă C, H, O și alte elemente (P, S, N)
- din această grupă fac parte: fosfolipidele, glicolipidele și
lipoproteinele

3. D. p. d.v. alimentar:

1
Curs-S8 Biochimie

a. Lipide de origine animală (conțin preponderent acizi grași saturați, cu


excepția peștilor)
b. Lipide de origine vegetală (predomină în semințele oleaginoase și au un
conținut ridicat de acizi grași nesaturați)

Structura lipidelor:
Din punct de vedere chimic, lipidele sunt esteri ai acizilor grasi saturați sau
nesaturați cu diferiți alcooli, cel mai adesea glicerolul (numite și lipide saponificabile). În
structura anumitor lipide se găsesc și alte substanțe cum ar fi aminoalcooli și acidul fosforic.
Analiza chimică elementară arată prezența C, H, O, iar la unele lipide mai există N, P sau S.

Proprietățile lipidelor depind în mare măsură de natura acizilor grași și a alcoolului din
compoziție.

 Acizii grași (AG)


Acizii graşi ce intră în structura lipidelor sunt acizi carboxilici cu următoarele
proprietăți:
 au număr mare de atomi de carbon (între 4 si 32);
 au număr par de atomi de carbon;
 au catenă liniară, fără ramificații;
 sunt monocarboxilici;
 pot fi saturați sau nesaturați.

Clasificarea acizilor grași se poate realiza în funcție de natura restului hidrocarbonat:

2
Curs-S8 Biochimie

1. Acizii grași saturați sunt acizii grași care nu prezintă duble legături, având formula

generală CnH2nO2 sau CH3 – (CH2)n – COOH.

Exemple: acidul butiric CH3 – (CH2)2 – COOH;

acidul palmitic CH3 – (CH2)14 – COOH

acidul stearic CH3 – (CH2)16 – COOH


2. Acizii grași nesaturați sunt acizii grași monocarboxilici cu una sau mai multe duble
legături CC, majoritatea de consistență uleioasă la temperatură obișnuită, cu excepția
acidului arahidonic (C20).
Dintre acizii grasi nesaturați, compusii care posedă o singură dublă legătură, poartă
numele de acizi grasi mononesaturați, iar cei cu mai multe astfel de legături duble, se cheamă
acizi grasi polinesaturați.
Cel mai cunoscut acid gras mononesaturat este acidul oleic care se găsește în lipide în
proporție de până la 80% din totalul acizilor prezenți și adesea este însoțit de acidul linoleic și
palmitic.
Exemple: acidul oleic (omega 9)

acid palmitoleic

Acizii grași polinesaturați prezintă 2 sau mai multe duble legături și sunt considerați
pentru om acizi grași esențiali (AGE) sau vitamine F.
Exemple: Acid linoleic (omega 6)

Acidul linolenic (omega 3)

3. Hidroxiacizi grași - conțin în molecula lor și o grupare funcțională hidroxil.


Exemple: acidul sabinic HO‒CH2‒(CH2)10‒COOH
acidul ricinoleic:

 Alcoolii
3
Curs-S8 Biochimie

Alcoolii reprezintă al doilea component al lipidelor naturale. Pot fi aciclici sau ciclici,
monohidroxilici sau polihidroxilici, cu sau fără azot.
Alcoolii aciclici monohidroxilici fără azot intră în compoziția cerurilor și adesea
corespund acizilor grasi superiori:
- Alcool cetilic CH3-(CH2)14-CH2-OH corespunzător acidului palmitic
- Alcool stearilic CH3-(CH2)16-CH2-OH corespunzător acidului stearic
- Alcool cerilic CH3-(CH2)25-CH2-OH corespunzător acidului cerotic
Glicerolul sau glicerina este alcoolul trihidroxilic component principal al gliceridelor
și al multor lipide complexe. Fiind un alcool manifestă toate proprietățile chimice ale funcției
OH, însă acestea vor fi mai pronunțate datorită vecinătății grupelor alcoolice:

Aminoalcoolii sunt alcooli aciclici azotați care intră în constituția lipidelor complexe.
Cei mai răspândiți sunt colamina și derivatul său trimetilat – colina, care intră în structura
acestor lipide sub formă de esteri fosforici.
Sterolii sunt alcooli superiori cu structură tetraciclică ce au la bază nucleul
ciclopentanperhidrofenantrenic:

Sterolii se găsesc liberi în natură, dar și esterificați la hidroxilul din poziția 3 cu acizi
grași, formând steride. Cel mai răspândit sterol din organismele animalelor superioare şi
omului este colesterolul:

4
Curs-S8 Biochimie

colesterol colesteridă
În sângele uman, o treime din cantitatea totală de colesterol se află sub formă de alcool
liber, iar 2/3 sub formă esterificată.

I. Lipide simple

Sunt compuși ternari constituiți din C, H, și O.


D.p.d.v chimic sunt esteri ai acizilor grași cu diferiți alcooli (monohidroxilici aciclici
sau ciclici și polihidroxilici).
În funcție de compoziția chimică se împart în :
‒ Gliceride esteri ai glicerolului cu acizi grași superiori
‒ Ceride esteri ai alcoolilor monohidroxilici superiori cu acizi grași superiori
‒ Steride esteri ai sterolilor cu acizi grași superiori
‒ Etolide compuși de condensare intermoleculară a hidroxiacizilor

1. Gliceridele (acilglicerolii)

Gliceridele sunt lipidele simple cele mai răspândite în natură; sunt componentele
principale ale grăsimilor de rezervă din țesuturi și ale grăsimilor din lapte. În proporții
variabile se găsesc și-n lipoproteinele plasmatice.
Acilglicerolii sunt esteri ai acizilor graşi cu glicerolul. Întrucât glicerolul este un alcool
trihidroxilic se deosebesc monoacilgliceroli (monogliceride), diacilgliceroli (digliceride) şi
triacilgliceroli (trigliceride).
Dacă esterificarea celor două sau trei grupări –OH se produce cu acizi grași identici, se
formează di- sau trigliceride omogene. Dacă esterificarea decurge cu acizi grași diferiți,
rezultă di- sau trigliceride mixte.

5
Curs-S8 Biochimie

Grăsimile de rezervă sunt alcătuite aproape exclusiv din trigliceride. Mono- și


digliceridele sunt intermediari în cursul sintezei și degradării trigliceridelor și se găsesc în
cantități mici în țesuturi.
Trigliceridele din țesutul adipos uman cuprind următorii acizi grași (în procente de
greutate): acid oleic (45%), acid palmitic (2%), acid linoleic (8%), acid palmitoleic (7%), acid
stearic (7%), alți acizi (8%).
Proprietățile fizice și chimice ale trigliceridelor sunt determinate de natura acizilor
grași pe care îi conțin.
Gliceridele sunt substanțe hidrofobe, insolubile în apă, solubile în solvenți organici
(benzen, cloroform, eter etilic, acetonă, benzină).
Gliceridele naturale se pot afla în stare lichidă (uleiurile vegetale) și solidă sau
semisolidă (grăsimile animale). Fiind amestecuri de gliceride mixte nu au temperaturi de
topire fixe.
Din punct de vedere al proprietăților chimice, trigliceridele vor da reacții caracteristice
legăturilor ester și dublei legături, dacă acizii grași constituenți sunt nesaturați.
 Hidroliza poate avea loc fie în prezența acizilor tari (minerali), a bazelor tari sau în
prezența enzimelor – lipaze, eliberându-se treptat acizii grasi constituenți și glicerolul.

Hidroliza acilglicerolilor sub acţiunea hidroxizilor alcalini se numeşte saponificare.


Ionii carboxilaţi eliberaţi în urma acestei reacţii formează cu cationii, sărurile corespunzătoare
numite săpunuri (săruri de Na sau K ale acizilor grași).

6
Curs-S8 Biochimie

Cantitatea în mg de KOH necesară pentru saponificarea unui gram de triacilglicerol se


numeşte indice de saponificare. Un indice de saponificare mic corespunde unei grăsimi cu
masă moleculară mare și invers.
 Hidrogenarea este o proprietate caracteristică trigliceridelor de natură vegetală,
nesaturate, deoarece adiționează doi atomi de H la fiecare dublă legătură, rezultând
gliceride saturate. Pe această proprietate se bazează procesul industrial de obținere a
margarinelor din uleiuri vegetale.
În cursul hidrogenării majoritatea dublelor legături iniţiale se rup, dar apar şi
altele noi, numite duble legături convertite. Acestea nu sunt convenabile pentru
organism, unele având chiar acţiune toxică . Pe de o parte şi de alta a catenei, în
dreptul legăturilor duble convertite, poziţia atomilor de hidrogen este schimbată,
rezultând acizi graşi TRANS nenaturali, cu o puternică acţiune de inhibare asupra
acizilor omega 9 (acid oleic).
 Halogenarea-adiția de halogeni la dublele legături; această reacție are loc numai la
uleiuri (grăsimi nesaturate). Cantitatea de I 2 sau Br2, în grame, adiţionată la dublele
legături ale acizilor graşi din 100g acilglicerol se numeşte indice de iod-măsoară
gradul de nesaturare a grăsimii.
 Râncezirea grăsimilor ‒ sub acţiunea oxigenului, luminii şi a umidităţii, gliceridele
suferă un proces de peroxidare (râncezire) care le alterează gustul și mirosul. Este mai
accelerată cu cât gliceridele au un conținut mai mare de acizi grași nesaturați.
Râncezirea poate fi împiedicată dacă grăsimile se păstrează la rece, întuneric,
ferite de umezeală sau cu ajutorul unor substanțe antioxidante naturale: vitamina E,
caroteni.

2. Ceridele

Ceridele sunt esteri ai acizilor graşi superiori (C24 – C32) cu alcooli monohidroxilici
superiori. Sunt substanțe de culoare alb-gălbuie, cu aspect unsuros, insolubile în apă,
rezistente la acțiunea agenților chimici și la râncezire, greu hidrolizabile.
În natură, ceridele apar sub forma unui amestec de hidrocarburi, alcooli şi acizi graşi
care poartă numele de ceruri. Cerurile pot fi de provenienţă animală (spermacet, ceara de
albine, lanolina) sau vegetală (ceara de Carnauba).

7
Curs-S8 Biochimie

Cerurile formează un strat protector pe pielea, părul şi penele vieţuitoarelor, de


asemenea, pe frunzele, florile şi fructele diferitelor plante. Cerurile de pe suprafața organelor
vegetale împiedică pierderile prea mari de apă prin transpirație si protejează planta de agenți
dăunători.

3. Steridele

Steridele sunt esteri ai acizilor graşi superiori cu alcooli tetraciclici monohidroxilici


saturaţi cunoscuţi sub numele de steroli.
Sterolii sunt răspandiţi atât în ţesuturile animale (zoosteroli) cât şi în plante
(fitosteroli) şi ciuperci (micosteroli). În regnul vegetal se prezintă sub formă liberă sau sub
formă de glicozide; exemple: sitosterolul și stigmasterolul din semințele plantelor oleaginoase
și leguminoase, în semințele germinate de cereale.

Colesteroluleste cel mai important sterol în organism, îndeplinind mai multe funcții:
‒ are acțiune antitoxică, antihemolitică și de reglare a permeabilității membranelor
celulare;

8
Curs-S8 Biochimie

‒ este compusul de bază pentru sinteza altor steride importante (acizi biliari, hormoni
steroidieni, vitamina D);
‒ în cazul unor dereglări metabolice, contribuie la instalarea aterosclerozei și formarea
calculilor biliari;

4. Etolidele

Sunt ceride vegetale care formează componentul principal al cerurilor de la conifere.


Au structură specială fiind esteri ai unor hidroxiacizi superiori care se combină între ei,
participând de obicei 3-5 molecule la reacția de esterificare. Mai des întâlniți sunt acidul
sabinic si acidul iuniperic.

II. Lipide complexe

Sunt compuși biochimici componenți ai unor organe și țesuturi cu activitate biologică


și fiziologică intensă, răspândiți atât în regnul vegetal (semințe, fructe), cât și în cel animal
(creier, ficat, inimă).
Sunt esteri ai acizilor grași în constituția cărora mai intră pe lângă glicerol și acid
fosforic, aminoalcooli, aminoacizi, glucide.
Lipidele complexe conţin în molecula lor, pe lângă componenta lipidică şi o
componentă de altă natură.
Din punct de vedere al structurii lor chimice, lipidele complexe se împart în mai multe
clase: fosfolipide, glicolipide și lipoproteine.

9
Curs-S8 Biochimie

1. Fosfolipidele (fosfatide)

Sunt lipide complexe formate dintr-un alcool, o bază azotată și acizi grași superiori.
Alcoolii din constituția fosfatidelor sunt de obicei glicerina, inozitolul, sfingozina. Ca baze
azotate participă colamina și colina, uneori aminoacidul serina.
Fosfolipidele denumite şi fosfatide, se împart la rândul lor în două grupe
glicerofosfolipide (glicerofosfatide) şi sfingofosfolipide (sfingofosfatide).
a. Glicerofosfolipidele sunt lipide complexe ce conțin în moleculă glicerină
esterificată cu acizi grași și cu acid fosforic. Sunt lipide de structură intrând în compoziția
membranelor plasmatice, alături de proteine si glicolipide.
În structura glicerofosfatidelor, restul de acid fosforic este la rândul lui esterificat cu
alţi compuşi. În funcţie de natura acestora, glicerofosfatidele se clasifică astfel:
· lecitine (fosfatidilcoline) – conțin colină,
· cefaline (fosfatidiletanolamine)– conțin colamină,
· seringlicerofosfolipide (fosfatidilserine) – conțin serină,
· inozitolglicerofosfolipide(fosfatidilinozitoli) – conțin inozitol.
Această structură conferă glicerofosfolipidelor atât un caracter amfoter (sunt amfioni),
cât și caracter amfipatic. Caracterul amfipatic este determinat de prezența unei componente
hidrofobe, liposolubilă (catenele celor doi acizi grași) și a unei componente hidrofile, solubile
în apă (fosforil-colina, fosforil-colamina sau fosforil-serina).

Datorită acestor două componente, moleculele se pot orienta diferit în structurile


celulare, formează straturi duble de fosfolipide în care sunt incluse proteine, steroli și
glicolipide. Fosfolipidele sunt orientate cu grupările hidrofile spre exterior și cu acizii grași,

10
Curs-S8 Biochimie

hidrofobi, spre mijlocul acestui bistrat. Printre moleculele de fosfolipide se găsesc molecule
de glucide, steroli și proteine integrate parțial sau total, cu rol de enzime, proteine receptoare
și proteine transportoare, conform ipotezei mozaicului fluid a lui Singer si Nicholson (1972).

Datorită acestei structuri, membranele plasmatice sunt semipermeabile, permit trecerea


apei prin osmoză, iar a substanțelor dizolvate prin proteine transportoare.
În ţesuturile animale, în special în muşchi şi în ţesutul nervos, au fost identificate
glicerofosfatide în care grupa –OH din poziţia 1 este eterificată cu un alcool α-β-nesaturat.
Aceşti compuşi au primit numele de plasmalogene.
b. Sfingofosfolipidele (sfingomieline) sunt fosfolipide care predomină în țesutul
nervos; aceste substanțe conţin în molecula lor un aminoalcool dihidroxilic nesaturat numit
sfingozină, un acid gras superior, acid fosforic şi colină:

sfingozina

sfingomielina

2. Glicolipidele

Glicolipidele conţin în molecula lor, pe lângă componenta lipidică şi o componentă


glucidică. Sunt prezente la bacterii, dar și-n organismul mamiferelor. Între glicolipide se
disting: cerebrozide, gangliozide, şi sulfatide.

11
Curs-S8 Biochimie

a. Cerebrozidele conţin sfingozină (aminoalcool), un acid gras superior şi o hexoză


(galactoză sau glucoză); sunt întâlnite în creier, dar și-n eritrocite, leucocite, splină, plămâni.

galactocerebrozidă

b. Gangliozidele sunt cele mai complexe lipide a căror componentă glucidică conţine
glucoză, galactoză, N-acetilgalactozamină şi acid N-acetil-neuraminic. Ele au fost descoperite
în ganglionii sistemului nervos, creier şi alte ţesuturi. Gangliozidele au un rol extrem de
important în funcţionarea membranelor celulelor nervoase. S-a observat că în unele boli
neuropsihice, în sistemul nervos apar gangliozide cu structură modificată.
c. Sulfatidele (cerebrozidsulfatidele) se deosebesc de cerebrozide prin prezenţa
restului de acid sulfuric, legat esteric la carbonul C-3 al galactozei. Se găsesc în creier şi alte
ţesuturi şi au rol deosebit în transportul ionilor la nivelul membranelor biologice.

3. Lipoproteinele

Lipoproteinele sunt agregate biochimice formate din lipide (gliceride, fosfolipide),


colesterol și esteri ai colesterolului. Se biosintetizează în ficat și constituie forma de transport
a lipidelor insolubile în apă prin plasma sangvină.
În funcție de densitate, lipoproteinele plasmatice se clasifică astfel:
 chilomicroni  lipoproteine cu un conținut foarte mare de lipide (98-99%) și puține
proteine (1-2%); sunt sintetizați în enterocite și încorporează lipidele alimentare
absorbite.
 VLDL  lipoproteine cu densitate foarte mică, conținând 50-60% trigliceride; funcția
principală a VLDL este transportul trigliceridelor produse de ficat spre țesuturile
extrahepatice.

12
Curs-S8 Biochimie

 LDL  lipoproteine cu densitate mică, conținând 50% colesterol; au rolul de a furniza


colesterol diverselor țesuturi periferice. Nivelul prea mare de LDL are ca rezultat
formarea plăcilor de colesterol pe artere  LDL este considerată fracţiune de risc
aterogen.

 HDL  lipoproteine cu densitate mare, conținând 50% proteine și cantități mici de


colesterol, trigliceride; rolul lor este de a esterifica colesterolul liber și de a-l
transporta de la celulele periferice spre ficat, opunându-se procesului de ateroscleroză.
HDL fiind considerată fracţiunea cu rol protector, antiaterogenă.

13
Curs-S8 Biochimie

Metabolismul lipidic

Lipidele reprezintă un grup eterogen de molecule organice insolubile în apă, care pot fi
separate prin extracţie cu solvenţi organici.
Funcţiile pe care lipidele le îndeplinesc în organism sunt următoarele:
- reprezintă sursa majoră de energie;
- procură componentele necesare formării barierelor hidrofobe ce separă conţinutul apos al
celulelor şi structurilor celulare;
- prezintă activitate reglatorie sau coenzimatică (hormoni steroizi, vitamine).
Un adult consumă între 60-150 g de lipide zilnic din care 90% sunt trigliceride, restul
fiind colesterol liber, colesterol esterificat, fosfolipide şi acizi graşi liberi.

1. Digestia și absorbția lipidelor

 Digestia lipidelor este un proces care consta în hidroliza (în prezenţa unor enzime
specifice fiecărei clase de lipide) şi emulsionarea lor adică menţinerea în stare solubilizată a
unor componente hidrofobe într-un mediu apos (în prezenţa bilei şi a sărurilor biliare).
 Hidroliza este realizată de enzime specifice. Astfel, lipazele acţionează asupra
trigliceridelor, fosfolipazele (PL) asupra fosfatidelor, colesterolesteraza asupra
esterilor de colesterol.
De exemplu:

Hidroliza lecitinei (fosfolipid) sub acţiunea fosfolipazelor specifice

14
Curs-S8 Biochimie

 Emulsionarea înseamnă solubilizarea componentelor hidrofobe.


Lipidele sunt prezente în mediul apos sub forma unor picături şi hidroliza enzimatică
se petrece la interfaţa picăturii lipid-apă. Agenţii emulsionanţi interacţionează deopotrivă cu
aceste picături şi cu apa, acţiune ce are ca urmare ruperea picăturilor în altele mai mici,
stabilizarea acestora din urma şi împiedicarea reunirii lor. Ca urmare are loc o mărire a
suprafeţei picăturii astfel ca enzimele să poată acţiona cât mai eficient.
Emulsionarea este realizată prin două mecanisme: folosirea proprietăţilor sărurilor
biliare care au rol detergent şi amestecarea mecanică dată de peristaltism.

Digestia lipidelor începe în stomac şi este catalizată de o lipază gastrică, care


hidrolizează în special trigliceridele ce conţin acizi graşi cu catenă scurtă şi medie (prezente în
special în lapte, frișcă, ou). Viteza cu care are loc hidroliza este excesiv de mică deoarece
lipidele sunt neemulsionate şi enzimele pot hidroliza doar trigliceridele situate la interfaţa. De
aceea se poate spune că lipidele trec în intestin aproape intacte.
Digestia masivă a lipidelor are loc în intestin unde trigliceridele, esterii de colesterol şi
fosfolipidele sunt degradate la produşi primari, după procesul de emulsionare, sub acțiunea
sărurilor biliare.
Trigliceridele sunt hidrolizate de lipaza pancreatică până la acizi grași liberi,
monogliceride, glicerol.
Esterii de colesterol sunt hidrolizați de colesterolaza pancreatică până la colesterol
liber și acizi grași liberi.
Hidroliza fosfolipidelor este realizată de fosfolipazele pancreatice, enzime activate în
intestin de tripsină.

 Absorbția lipidelor
Acizii grași liberi cu lanțuri mari, colesterolul liber, monogliceridele formează cu
sărurile biliare micelii de lipide amfipatice și devin astfel solubile în mediul apos din lumenul
intestinal. Miceliile se apropie de marginea în perie a enterocitelor și sunt absorbite.
La nivelul enterocitelor acești produși se transformă din nou în trigliceride, colesterol
esterificat, fosfatide, care împreună cu cantități mici de proteine formează particule
lipoproteice numite chilomicroni. Chilomicronii intră în sistemul limfatic, apoi în sânge;
chilomicronii reprezintă forma de distribuire a lipidelor exogene.

15
Curs-S8 Biochimie

Acizii graşi cu lanţuri mici şi medii sunt absorbiţi direct prin mucoasa intestinală (nu
necesită formarea miceliilor pentru absorbţie), şi sunt distribuiţi prin sistemul portal hepatic
(nu prin cel limfatic).

2. Metabolismul acizilor grași

Acizii graşi există în organism în formă liberă (neesterificată) sau sub formă de esteri
în molecule complexe cum sunt trigliceridele.
Acizii graşi liberi pot fi oxidaţi în multe ţesuturi (ficat, muşchi) pentru a furniza
energie.
Trigliceridele reprezintă forma de stocare a rezervelor energetice ale organismului şi
de aceea funcţia lor principală este cea energogenă. Aceste rezerve se formează pe baza
excesului de glucide care este convertit în acizi graşi, ce sunt încorporaţi în trigliceride şi
depozitaţi în ţesutul adipos.

a. Biosinteza acizilor grași:


Biosinteza acizilor grași are loc în citosolul celulei, iar acetil-coenzima A are rolul de
precursor (primer). În celula vie acetil-CoA poate rezulta din degradarea acizilor grași, din
acidul piruvic în metabolismul glucidelor, din degradarea aminoacizilor glucoformatori.
Acizii graşi din organism provin din următoarele procese:
‒ Sinteza acizilor grași pornind de la acetil-coenzima A; procesul are loc în ficat, țesutul
adipos, rinichi, plămâni, mucoasa intestinală, creier.
‒ Elongarea acidului nou sintetizat sau a unor acizi grași endogeni pentru obținerea
acizilor grași cu catenă mai lungă.
‒ Biosinteza acizilor grași nesaturați prin introducerea în molecula acidului gras saturat
corespunzător a dublelor legături prin intervenţia unor enzime specifice, numite
desaturaze. În organism poate fi sintetizat pe această cale numai acidul oleic (cu o
singură dublă legătură), restul trebuie aduși prin alimentație.
‒ Din hidroliza trigliceridelor

16
Curs-S8 Biochimie

b. Catabolismul acizilor grași:


Degradarea acizilor graşi se face pe mai multe căi. Cea mai importantă este β-
oxidarea care reprezintă procesul de degradare completă cu formare de dioxid de carbon, apă
şi energie.
Acizii grași eliberați prin hidroliza trigliceridelor în țesutul adipos trec în plasmă unde
se fixează pe pe albumine și sunt transportați la ţesuturile capabile să-i oxideze (ficat, rinichi,
inimă, muşchi, plămân, creier, ţesut adipos). Se formează acetil-CoA care intră în ciclul Krebs
și este degradată total până la CO2, H2O și o mare cantitate de energie.

3. Metabolismul trigliceridelor

Trigliceridele sunt esteri ai acizilor graşi cu glicerina. Ele reprezintă forma de


depozitare a excesului energetic al organismului.

a. Biosinteza trigliceridelor:
Pentru sinteza trigliceridelor organismul utilizează glicerolul şi acizii graşi superiori,
care sunt mai întâi activaţi la acil-CoA. Biosinteza trigliceridelor are loc prin două
mecanisme:
‒ Calea monogliceridelor, activă in celula intestinală  reprezintă o cale de resinteză a
trigliceridelor din produşii de digestie. Aceste trigliceride împreună cu colesterolul
liber şi esterificat, fosfolipide şi proteine sunt încorporate în particule lipoproteice
denumite chilomicroni care trec în circulaţie prin sistemul limfatic.
‒ Calea glicerol-fosfatului, activă în ficat și alte țesuturi, capabile de sinteză. Acizii
graşi necesari sintezei trigliceridelor provin fie din sinteza “de novo” din acetil-CoA
(rezultată în urma oxidării glucozei), fie din acizii graşi liberi circulanţi.

Trebuie notat că ficatul nu este un organ de depozitare a trigliceridelor aşa cum este
ţesutul adipos. Trigliceridele sintetizate în ficat sunt exportate la ţesuturile extrahepatice sub
forma de lipoproteine de densitate foarte mică (VLDL). Ajunse acolo trigliceridele cuprinse în
VLDL sunt hidrolizate (sub acţiunea lipoprotein- lipazei) şi acizii graşi sunt reţinuţi. Aceştia
din urma sunt reîncorporaţi în trigliceride şi depozitaţi (în special în ţesutul adipos).
Ţesutul adipos reprezintă locul de stocare a excesului caloric sub formă de lipide.
Glicerol-fosfatul necesar sintezei provine din dihidroxiaceton-fosfatul provenit din glucoză şi

17
Curs-S8 Biochimie

din glicerolul eliberat prin hidroliza trigliceridelor. Acest fapt evidenţiază dependenţa sintezei
trigliceridelor de nivelele glicemiei şi indirect al insulinemiei.

b. Catabolismul trigliceridelor:
Degradarea tisulară a trigliceridelor are loc prin hidroliză când se pun în libertate acizi
graşi şi glicerol sub acţiunea unei lipaze hormon-sensibile. Glicerolul rezultat difuzează în
plasmă şi constituie un indicator al vitezei de hidroliză a trigliceridelor. Acizii graşi rezultaţi
sunt utilizaţi în principal ca sursă de energie.
În organism există două mari fluxuri plasmatice de trigliceride:
- circulaţia trigliceridelor exogene de la intestin în restul organismului sub formă de
chilomicroni;
- circulaţia trigliceridelor endogene de la ficat spre restul organismului sub formă de VLDL.

4. Metabolismul glicerolului

Glicerolul este component al gliceridelor şi fosfogliceridelor. Liber se formează prin


hidroliza trigliceridelor, fiind un produs al metabolismului țesutului adipos. Glicerolul format
în ţesutul adipos difuzează în plasmă de unde este captat de ficat care îl utilizează după
conversie în glicerol – fosfat.
După condiţiile specifice fiecărui ţesut, glicerol – fosfatul poate evolua pe următoarele
căi metabolice:
– poate fi transformat în trigliceride sau fosfogliceride (glicerofosfolipide);
– după conversia sa într-un triozofosfat (dihidroxiaceton – fosfat şi 3 – gliceraldehid –
fosfatul) poate urma calea glicolitică degradativă şi apoi oxidare completă la dioxid de carbon
şi apă; ca triozofosfat poate fi substrat gluconeogenetic.

5. Metabolismul colesterolului

Colesterolul este sintetizat de aproape toate ţesuturile umane, dar în special de ficat,
gonade, placentă, din acetil-CoA (rezultată prin glicoliză sau prin oxidarea acizilor grași).
El prezintă o serie de funcţii esenţiale în organism: este component al membranelor
celulare, precursor al acizilor biliari, al hormonilor steroizi, şi al vitaminei D.
Colesterolul se prezintă sub două forme: colesterolul liber şi colesterolul esterificat.

18
Curs-S8 Biochimie

Factorii reglatori ai biosintezei colesterolului sunt:


 consumul alimentar de colesterol  când dieta este săracă în colesterol, este activată
sinteza în ficat, intestin şi suprarenale, iar o dietă bogată în colesterol diminuează
sinteza endogenă;
 valoarea calorică a dietei o dietă bogată în glucide sau lipide creşte sinteza
hepatică de colesterol
 hormonii insulina stimulează sinteza de colesterol, iar glucagonul reduce sinteza de
colesterol.
Degradarea colesterolului se face pe mai multe căi:
‒ transformarea în acizi biliari, la nivelul ficatului
‒ transformarea în vitamina D3, la nivelul pielii
‒ participă la sinteza homonilor steroizi în glandele endocrine (corp galben, testicule,
glandele suprarenale)
‒ este utilizat în sinteza de membrane
Colesterol nu poate fi degradat la CO2 şi H2O şi de aceea inelul sterolic este eliminat
din organism ca atare sau mai corect foarte puţin modificat. Calea principală de excreţie este
bila care cuprinde atât colesterolul cât şi acizii biliari, cataboliţi ai acestuia.
Colesterolul biliar împreună cu cel rezultat din descuamarea intestinală şi cel exogen
se amestecă în intestin. Colesterolul absorbit ajunge în ficat unde este transformat în acizi
biliari și săruri biliare. Acestea ajung în duoden, apoi în jejun, ileon, de unde sunt reabsorbiți
și ajung iar la ficat (circuitul enterohepatic). În intestin acizii biliari emulsionează lipidele.
După efectuarea mai multor circuite enterohepatice, ei sunt total eliminați.
Colesterolul neabsorbit se elimină prin fecale sub forma a doi compuşi rezultaţi în
urma acţiunii bacteriilor intestinale şi anume colestanol şi coprostanol.

Trecerea colesterolului din ficat în bilă este însoţită de secreţia simultană a


fosfolipidelor şi sărurilor biliare. Dacă acest fenomen cuplat este viciat şi intră în bilă mai
mult colesterol decat poate fi solubilizat de sărurile şi lecitina prezente, atunci colesterolul
precipită formând calculii biliari şi declanşând litiaza biliară.

19
Curs-S8 Biochimie

6. Corpii cetonici

Prin corpi cetonici se înţeleg următorii trei compuşi acidul acetilacetic, acidul β-
hidroxibutiric şi acetona:

Corpii cetonici sunt substanțe care apar în organism prin arderea lipidelor și a
proteinelor. Ei sunt produși de ficat în mod constant; cantități semnificative apar, în special,
în perioadele de înfometare (inaniție) sau în cazul unui metabolism dereglat.
Corpii cetonici reprezintă o importantă sursă de energie pentru ţesuturile extrahepatice
( muşchi scheletic şi cardiac, cortex renal, creier) deoarece:
- sunt solubili și astfel nu necesită un sistem de transport (încorporare în lipoproteine
sau cuplare cu albumina),
- sunt sintetizați în ficat atunci când cantitatea de acetil-CoA prezentă depășește
posibilitățile ficatului de a o metaboliza, pe alte căi.

În condiții normale, corpii cetonici sunt degradați în ciclul Krebs. În condiții


patologice se acumulează în sânge și țesuturi.
Corpii cetonici se elimină din organism prin respirație (acetona) și prin urină (acidul
acetilacetic și acidul β- hidroxibutiric). Corpii cetonici sunt absenți în urină în condiții
normale.
Când rata formării corpilor cetonici depăşeşte rata metabolizării lor, nivelurile acestora
cresc în sânge (cetonemia) şi în urină (cetonuria). Aceşti doi parametri sunt de obicei întâlniţi
în inaniţie şi în diabetul zaharat. Acidul aceto-acetic şi β -hidroxibutiratul sunt eliminaţi ca
săruri, ei epuizând rezerva alcalină din sânge şi în consecinţă, duc la scăderea pH-ului. Pe de
alta parte fiind substanţe osmotice antrenează pierderi mari de apă (poliurie) şi deshidratarea
organismului. Cuplarea celor două efecte duce la instalarea acidozei (cetoacidoza).

 Reglarea metabolismului lipidic  se face prin mecanisme nervoase (hipotalamus)


și endocrine (insulina, hormonii sexuali favorizează lipogeneza, iar somatotropul,
glucocorticoizii, hormonii tiroidieni au efect lipolitic).

20