Metabolismul proteinelor

Proteinele reprezintă 75% din substanţele solide ale

organismului
 Sunt degradate până la aminoacizi
 Aminoacizii sunt absorbiţi în vena portă
 Transportaţi spre toate celulele organismului (prin
membrana celulară – difuzie facilitată sau transport activ)
 Transportaţi spre ficat (sinteza proteinelor proprii)
 În celulă sinteza proteinelor necesare ţesutului
decurge în 2 etape:
1. Activarea fiecărui aminoacid - energia este furnizată
de ATP şi GTP
2. Alinierea aminoacizilor în lanţuri peptidice, controlată
de sistemul ADN-ARN celular
Dezintegrarea proteinelor în celulă are loc sub
acţiunea unor proteaze specifice intracelulare
sau în ficat – prin dezaminare
Dezaminarea – îndepărtarea grupurilor amine
din aminoacizi. În rezultatul dezaminării se
formează amoniac, care mai apoi este
transformat în uree.
Astfel aminoacizii dezaminaţi sunt utilizaţi în
scop energetic (oxidare), convertiţi în glucoză-
gluconeogeneză (18/20 AA) sau stocaţi ca
grăsime (19/20 AA: 5-direct; 14 – prin glucide)
 Funcţiile proteinelor:
 Plastică – proteinele structurale
 Reglatoare – enzime, hormoni
 Transport (P plasmatice) – acizi graşi, biliari, săruri,
grăsimi, gaze
 Hemostatică –stoparea hemoragiei (factori de
coagulare)
 Formează sistemul tampon – menţin pH
 Participă la sedimentarea eritrocitelor
 Menţin P oncotică a sângelui şi lichidului
extracelular
 Contracţia musculară – proteinele contractile
 Imunitatea înnăscută şi dobândită - globulinele
 Valoarea biologică a proteinelor
Din 20 aminoacizi prezenţi în proteine:
 12 AA pot fi sintetizaţi în celule – neesenţiali
 8 AA nu pot fi sintetizaţi – esenţiali
Proteinele ce conţin tot setul de AA esenţiali se
numesc proteine cu valoare biologică completă,
cele ce nu conţin unul sau mai mulţi AA esenţiali –
proteine cu valoare biologică incompletă
Valoarea biologică a proteinelor depinde de
capacitatea organismului de a asimila AA
proteinei date (95% - de origine animală şi 80%-vegetală).
Lipsa sau carenţa unui AA esenţial din alimente
duce la afectarea absorbţiei celorlalţi AA
 În inaniţie proteică, când cheltuielile
energetice sunt asigurate de lipide şi glucide
→ pierdere obligatorie de proteine: pierderea
minimă raportată la kg/masă corp – coeficient
de uzare a proteinelor = 0,028-0,075 gr azot
la kg masă corp/ 24 ore
 Pentru a evita această pierdere este necesar
de administrat zilnic = 30 gr proteine –
minimum proteic.
 Pentru asigurarea completă a cerinţelor
organismului este necesar de administrat
zilnic – 100-120 gr proteine – optimum
proteic
 Bilanţul azotat
 Sursa de azot pentru organism – proteinele.
Conţinutul de N2 -16% ( 1 gr N2 - în 6,25 gr
proteine)
 Cunoscând cantitatea de N2 îngerat (sub formă de
proteine sau alţi compuşi cu N2) şi cantitatea de N2
excretat din organism pe toate căile posibile (urină,
fecale, salivă, sudoraţie), putem calcula cantitatea de
proteine asimilate.
 Bilanţul azotat al organismului - raportul dintre
cantitatea de N2 îngerat şi cantitatea de N2
excretat din organism timp de 24 ore
 Tipurile de bilanţ azotat
 Echilibru azotat - cantitatea de N2 îngerat = N2
eliminat
.
 Pozitiv – cantitatea de N îngerat > N eliminat
(specific pentru organisme în creştere, femeile
în perioada de gestaţie, lactaţie, în timpul
antrenamentului la sportivi);
 Negativ – cantitatea de N îngerat < N eliminat
BA negativ se întâlneşte la persoanele de
vârsta a treia şi în patologii: cancerul însoţit de
caşexie, tuberculoză, nefrite, combustii, inaniţie
 Reglarea metabolismului proteic
Predominant umorală:
 Somatotropul- stimulează sinteza proteinelor intracelulare,
mărind permeabilitatea membranei pentru aminoacizi, creşte
sinteza ARN-ului
 Somatomedina – sintetizată în ficat sub acţiunea
somatotropului, efecte similare HST, asigură creşterea
cartilajului osos
 Tiroxina şi triiodtironina – creşterea şi diferenţierea
ţesutului - la copii; la adulţi – oxidarea proteinelor
 Glucocorticoizii - măresc sinteza proteinelor în ficat,
gluconeogeneza şi micşorează transportul de AA în celulă
 Insulina – inhibă catabolismul proteinelor, măreşte
transportul AA în celulă
 Testosteronul - măreşte sinteza proteinelor (masa
musculară > la bărbaţi)
 Metabolismul lipidelor
 Lipidele – compuşi chimici din alimente care
includ: - grăsimi neutre (trigliceride)
- fosfolipide
- colesterol
 Funcţiile lipidelor:
1. Plastică – fosfolipidele întră în componenţa
membranelor biologice
2. Energetică – furnizarea energiei necesare
diferitor procese metabolice
 Din TGI grăsimile (chilomicronii) pătrund în limfă şi
sânge → ţesutul adipos
 Hidroliza trigliceridelor din chilomicroni sub acţiunea
lipoprotein-lipazei din membrana adipocitelor → acizi
graşi, glicerol
 Acizii graşi în adipocite se recombină cu glicerolul →
trigliceride, care se depozitează
 La necesitate triglicerid-lipaza intracelulară
hidrolizează trigliceridele depozitate → acid gras,
glicerol
 Acizii graşi părăsesc adipocitele şi nimerind în
plasmă se leagă cu proteinele plasmatice → acizi
graşi liberi
 Acizii graşi liberi se transportă spre toate celulele
organismului, unde sunt folosiţi în scop energetic
 Lipoproteinele – sunt particule plasmatice
mai mici decât chilomicronii compuse din:
fosfolipide, trigliceride, colesterol şi proteine
1. Lipoproteine cu densitate foarte mică (conţin
cantităţi mari de trigliceride) – transportă
trigliceridele spre ţesutul adipos şi periferic
2. Lipoproteine cu densitate mică (conţinut ridicat
de colesterol) – derivaţi din primele, după ce
au fost cedate trigliceridele ţesutului adipos
3. Lipoproteine cu densitate mare (conţin 50%
proteine) – îndepărtează colesterolul din
ţesuturi prevenind dezvoltarea aterosclerozei
 Lipidele în ficat
1. Degradarea acizilor graşi (AG) în scop energetic
2. Sinteza trigliceridelor din glucide şi în măsură mai mică
din proteine
3. Sinteza din acizi graşi a colesterolului şi fosfolipidelor
Degradarea şi oxidarea AG are loc în mitocondrii (substanţa
de transport a AG în mitocondrii – carnitina)
 Degradarea AG în aceti Co-A prin β-Oxidare
 Molecula de acetil Co-A întră în ciclul Krebs → CO2
şi H+ (în acetse 2 etape -7 molecule ATP )
 Oxidarea atomilor de H+, cu formarea a 139
molecule ATP.
În final se formează 146 molecule ATP
 Colesterolul
1. Colesterolul endogen (30%) – sintetizat în ficat şi
celulele organismului
2. Colesterolul exogen (70%) – absorbit din TGI
 Împreună cu fosfolipidele întră în componenţa
membranelor biologice
 Este puternic liposolubil şi uşor solubil în apă
Ateroscleroza – depozite de colesterol în intima
arterelor sub formă de plăci ateromatoase, în
care precipită Ca+2 formînd plăci calcinoase -
rigiditatea vaselor creşte. Deseori aceste plăci
străbat intima spre sângele circulant şi induc
formarea cheagurilor, care se rup şi provoacă
tromboza arterelor mari – moarte subită
 Reglarea metabolismului
 Glucocorticoizii – cortizolul, măreşte
mobilizarea acizilor graşi din ţesutul adipos şi
oxidarea acestora în ţesuturi
 Somatotropul - mobilzarea acizilor graşi din
adipocite şi oxidarea acestora în scop energetic
 Insulina – stocarea trigliceridelor în adipocite
(inhibă triglicerid-lipaza din adipocite)
 Catecolaminele –adrenalina, măreşte oxidarea
lipidelor în scop energetic
 H.tiroidieni – eliberarea acizilor graşi din
adipocite
 H. sexuali – oxidarea lipidelor în scop
 Metabolismul glucidelor
 Din TGI monozaharidele sunt absorbite în sânge
(fructoza şi galactoza – convertite hepatic în glucoză)
 Glucoza devine calea finală comună de
transport şi utilizare a glucidelor la nivel celular
 Prin membrana celulară glucoza este
transportată prin difuzie facilitară
 În celulă glucoza poate fi:
1. Stocată sub formă de glicogen – complex de
reacţii care se numeşte glicogeneză. Procesul
invers de descompunere a glicogenului –
glicogenoliză
2. Utilizată imediat ca sursă energetică
Catabolizarea glucozei decurge în următoarele etape:
1. Glicoliza :
10 trepte de reacţii
glucoza → 2 molecule acid piruvic ( 2mol
ATP) → care este convertit mitocondrial în
acetil Co-A
2. Ciclul Krebs
acetil Co-A → CO2 şi H+ ( 2mol ATP)
3. Fosforilarea atomilor de H+ (34 mol ATP)
În rezultatul catabolizării totale a unei molecule
de glucoză se formează 38 molecule ATP- 66%
din toată energia degajată; 34% din energie este
eliminată sub formă de energie termică
O altă cale de catabolizare a glucozei este
calea pentozo-fosfatului, care aste responsabilă
de hidroliza a 30% din toată glucoza
 Când rezervele de glucoză scad sub limitele
normale începe sinteza glucozei din aminoacizi
şi glicerol - gluconeogeneză
 Conţinutul de glucoză în sânge – 3,3-5.5 mmol/l
Micşorarea – hipoglicemie, nivel ≤ 1,8-2,2 mmol/l ,
provoacă coma hipoglicemică
Mărirea – hiperglicemie, nivel ≥ 11-12 mmol/l,
provoacă coma hiperglicemică
 Norma nictemirală de glucide – 450-500 gr
 Reglarea metabolismului glucidic
1. Insulina - măreşte permeabilitatea membranelor
celulare pentru glucoză, micşorează glucoza în
sânge, stimulează stocarea glicogenului în muşchi
2. Glucagonul – stimulează glicogenoliza, măreşte
concentraţia glucozei în sânge
3. Somatotropul – scade utilizarea glucozei în scop
energetic, măreşte depozitele de glicogen
4. Glucocorticoizii - stimulează gluconeogeneza,
micşorează utilizarea glucozei în scop energetic şi
măresc concentraţia glucozei în sânge
5. Catecolaminele – măresc glicemia
 Metabolismul bazal
 MB – reprezintă consumul energetic minim
necesar menţinerii funcţiilor vitale
 Unitatea ce exprimă rata energiei folosite de
organism “rata metabolismului” este caloria
 Caloria – cantitatea de căldură necesară pentru
a ridica temperatura unui gram de apă cu 10 C
 MB la adulţi sănătoşi constituie:
bărbaţi – 1600 kcal/24 ore
femei – 1300 kcal/24 ore
 MB depinde de:
- constituţie: greutatea corpului, talia
- vârstă (copii > vârstnici)
- sex (bărbaţi > femei)
- condiţiile mediului extern (MB max. la ora 16-17;
min la ora 3-4 dimineaţa; veghe > somn)
 MB poate fi calculat cu ajutorul tabelelor sau
măsurat în anumite condiţii standarte:
1. Stare de veghe
2. Repaos muscular (poziţie orizontală) şi psihic
3. Post alimentar 12-16 ore
4. Temperatura de confort 18-200 C
 Rata MB creşte în timpul efortului fizic
 MB + energia necesară pentru a efectua un
efort fizic se numeşte metabolism general
MG depinde de activitatea desfăşurată, astfel toate
persoanele pot fi repartizate în 4 grupe
profesionale:
1. Intelectuali – 3000-3500 kcal/zi
2. Muncitorii întreprinderilor mecanizate – 3500-4000
kcal/zi
3. Lucrătorii întreprinderilor parţial mecanizate – 400-
4500 kcal/zi
4. Muncitorii care execută o muncă fizică grea –
4500-5000 kcal/zi
 Reglarea metabolismului bazal
 Hormonii tiroidieni (T3 ; T4 ) – măresc rata MB
cu 60% – 100% peste normă; absenţa
complectă a acestor hormoni duce la scăderea
ratei MB cu 50%-60% faţă de normă
 Catecolaminele (adrenalina, noradrenalina) –
măresc rata MB în majoritatea ţesuturilor,
accelerând glicogenoliza şi astfel mărind
activitatea metabolică celulară
 Stimularea sistemului nervos simpatic
măreşte rata MB doar cu 15% (la noi-născuţi
cu 100%)
 Calorimetria
Reprezintă măsurarea rate MB – 2 metode
1. Calorimetria directă – se efectuază cu
ajutorul camerelor calorimetrice; este
bazată pe determinarea energiei cedate de
organism sub formă de energie termică
(căldură). Căldura cedată este captată de
apa din calorimetru şi după devierea t0 apei,
calculăm MB (Q); Q= mc(t2-t1)/MT
2. Calorimetria indirectă – este bazată pe
determinarea energiei eliberate în rezultatul
proceselor oxidative, prin calcularea V O2
utilizat şi V CO2 eliberat – analiza gazoasă
 Analiza găzoasă completă
Metoda Douglas-Holdane
Colectarea aerului expirat de persoana examinată în
sacul Douglas timp de 10-15 min şi determinarea în
% a O2 şi CO2 în aerul inspirat şi expirat
(gazoanalizatorul Holdane)
Etapele analizei gazoase complete:
1. Ventilaţia pulmonară (aerul ce trece prin plămni/min)
V aer colectat / timp = V aer/min
2. Determinarea în % apoi în unităţi de volum
VO2 cons / min = VO2 insp – VO2 expir
VCO2 eliminat / min = VCO2 expir – VCO2 insp
3. Determinarea coeficientului respirator CR
CR = VCO2 elimin / VO2 cons
CR depinde de substratul supus oxidării
CR glucide = 1,0; CR proteine = 0,8; CR lipide = 0,7
Exemplu: C6 H12 O6 + 6O2 → 6 CO2 + 6H2 O
CR = 6CO2 / 6O2 = 1
4. Determinarea echivalentului caloric al 1l O2 -
cantitatea de energie degajată la consumarea 1l O2
(conform tabelelor standard în baza CR)
EK 1 l O2 = CR + 4; pentru glucide = 5 kcal
proteine = 4,8 kcal
lipide = 4,7 kcal
5. Determinarea MB (Q) / min, apoi 24 ore
6. Calcularea MB după tab. standard şi compararea cu
datele experimentale; aprecierea erorii ( ±10%)
Analiza găzoasă incompletă
Metoda Crog

VO2 consumat /
min
(standardizare prin metode
logaritmice)

Q(min) = VO2 cons/min

x
EK 1l O2 =
kcal/min
 Aportul alimentar
 Produse alimentare – compuşi chimici care includ
proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale, apă.
 Consumul zilnic depinde de: compoziţie, gradul de
asimilare şi valoarea energetică.
 Valoarea energetică:
1 gr. proteine – 4,1 kcal
1 gr. lipide – 9,3 kcal
1 gr. glucide - 4,1 kcal
Raportul proteine : lipide : glucide - 1:1:4, pentru
persoana adultă sănătoasă în timpul efortului fizic de
intensitate medie: 120 gr. proteine, 60 gr. lipide, 460
gr. glucide. (La efort maxim ↑ cu 30%).
 Gradul de asimilare: 95% - produse de origine
animală; 80% - origine vegetală; 82-90% - origine
mixtă.
 Reglarea aportului alimentar
 Aportul alimentar este reglat de sistemul nervos:
1. Hipotalamusul – centrul foamei (n. laterali); centrul
saţietaţii (n. ventromediali).
2. Centrii din partea inferioară a trunchiului cerebral –
salivaţia, masticaţia, deglutiţia.
3. Amigdala şi ariile corticale ale sistemului limbic –
controlează apetitul împreună cu hipotalamusul.
4. Girus hipocampic şi girus cingulat – căutarea hranei;
împreună cu amigdala şi hipotalamusul asigură
aprecierea calităţii hranei.
 Obezitatea – apare la dereglarea aportului
alimentar; consumul excesiv de alimente şi lipsa
efortului fizic. La fiecare 9,3 kcal ne utilizate se
depozitează un gram de grăsime.