Sunteți pe pagina 1din 15

Lactogeneza

• Lactogeneza este procesul de iniţiere a


secreţiei de lapte, respectiv, trecerea
glandei mamare de la starea nesecretoare
la cea de glandă activă, secretoare.

Iniţierea secreţiei de lapte se realizează în
două stadii,
• lactogeneza I şi
• lactogeneza II.
• Lactogeneza I constă în iniţierea sintezei
componentelor specifice laptelui (cazeină, lactalbumine,
dar nu lactoză). Secreţia de lactoză începe deabia în
stagiul II al lactogenezei.
• Această fază este diagnosticată prin identificarea
componentelor specifice laptelui în celulele secretoare
ale glandei mamare sau în secreţia mamară.
• Acum are loc diferenţierea organitelor celulare, creşterea
activităţii enzimatice mamare şi apariţia unei secreţii
limitate de lapte. Sinteza de lactoză şi alfa-lactalbunime
incepe deabia in lactogeneza II.
Stadiul coincide cu iniţierera sintezei de colostru.
• Momentul declanşării lactogenezei I diferă
mult cu specia, fiind controlat de
lactogenul placentar, în prima parte a
gestaţiei.
• De exemplu, la capră stadiul I începe la
trei luni prepartum iar la şobolan, doar cu
30 de ore prepartum.
• Lactogeneza II constă în declanşarea unei
secreţii abundente a tuturor componentelor
laptelui.
• Procesul are loc cu puţin timp înainte de
parturiţie sau chiar în momentul parturiţiei. La
vacă, stadiul se declanşează la 0-4 zile de la
parturiţie şi durează câteva zile post-partum,
fiind condiţionat de înlăturarea efectului inhibitor
al progesteronului (circa două zile prepartum la
majoritatea speciilor) şi de efectul stimulator al
prolactinei şi glucocorticoizilor, asociat cu
parturiţia.
O excepţie o constituie femeia, la care scăderea
concentraţiei de progesteron nu are loc până la
parturiţie, astfel că stadiul 2 al lactogenezei nu
apare înainte de circa două zile postpartum. La
porc şi şoarece, stadiul 2 al lactogenezei apare
imediat înainte de sau chiar la parturiţie. La
scroafă nu poate fi colectată o secreţie mamară
până la parturiţie, în timp ce la vacă poate fi
colectat un volum substanţial de secreţie
mamară chiar cu câteva zile înainte de parturiţie.
• Declanşarea lactogenezei II se corelează
cu trecerea de la secreţia de colostru
(bogat în proteine, imunoglobuline, sodiu,
clor, dar sărac în lactoză, potasiu, glucoză
şi citrat) la cea de lapte matur (cu o
inversare a raportului concentraţiilor
componentelor amintite).
• Momentul declanşării lactogenezei II este
decelat tocmai pe baza modificărilor de
compoziţie a secreţiei lactate.
Reglarea lactogenezei
• Principalii hormoni implicaţi în sinteza
laptelui sunt prolactina şi hormonul de
creştere.
• La aceştia se adaugă estrogenii,
prostaglandinele, tiroxina, insulina,
glucocorticosteroizii şi parathormonul.
• Progesteronul are efect inhibitor asupra
lactogenezei.
• PRL este eliberată de hipofiză ca urmare a
stimulării mecanice a receptorilor senzitivi
ai ugerului prin supt sau muls.
• Prolactina controlează expresia genelor
răspunzătoare de sinteza cazeinei.
• GH nu stimulează direct glanda mamară,
ci direcţionează substanţe nutritive din
diferite ţesuturi ale organismului către
glanda mamară în vederea sintezei
laptelui.
• Estrogenii stimulează secreţia prolactinei,
hormonul esenţial al lactogenezei.
• Progesteronul inhibă lactogeneza pe
următoarele căi:
• - previne formarea receptorilor
membranari alveolari pentru prolactină;
• - blochează receptorii pentru
glucocorticoizi, în ţesutul mamar;
• - blochează sinteza de lactoză.
Scăderea secreţiei de progesteron este o
condiţie esenţială a lactogenezei.
• Prostaglandinele cresc înainte de parturiţie
cauzând liza corpului galben şi, astfel,
scăderea secreţiei de progesteron.
• Tiroxina determină creşterea producţiei de lapte prin
intensificarea metabolismului.
• Insulina stimulează lactogeneza prin favorizarea
transportului glucozei în celulele alveolare secretoare.
• Corticosteroizi induc diferenţierea RER şi a
aparatului Golgi în celulele alveolare mamare.
• Hormonul paratiroidian intervine în lactogeneză prin
stimularea resorbţiei osoase a calciului şi prin conversia
vitaminei D la forma sa activă, 1,25-
dihidroxicolecalciferolul, necesară pentru absorbţia
intestinală a calciului.