Lactaţia

Amaicei Larisa-Mihaela
Cuprins:
1. Ce este lactaţia?
2. Etapele lactaţiei;
3. Mamogeneza;
4. Lactogeneza;
5. Involuţia;
6. Avantajele lactaţiei;
7. Contraindicaţiile alăptării;
8. Ablactarea;
9. Bibliografie.
Ce este lactaţia?
Sânul este glanda cu secreție lactată care
ajunge la o dezvoltare completă odată cu
procesul sarcinii și al nașterii. Cunoașterea
anatomiei și a fiziologiei lactației este
importantă pentru a înțelege mecanismul de
funcționare, dar și din punctul de vedere al
implicațiilor clinice și terapeutice.
Lactaţia este un proces natural de formare a
laptelui în glandele mamare, cu eliberarea
ulterioară.
Etapele lactaţiei:
Sânul – organ endocrin care trece prin procesele de creștere,
diferențiere și lactație ca răspuns la schimbările hormonale și
stimulare, suferă schimbări majore de formă, mărime și funcție
de la naștere până în timpul sarcinii, lactației și în timpul
involuției.
Lactația completează ciclul matern reproductiv, etapele fiind
următoarele:
- Mamogeneza;
- Lactogeneza I – diferențierea secretorie;
- Lactogeneza II – activarea secretorie;
- Lactogeneza III – galactopoeza;
- Involuția.
Mamogeneza
Reprezintă dezvoltarea glandei mamare în
vederea alăptării: creșterea mărimii, a greutății,
proliferarea sistemului canalicular și glandular,
în perioada fetală, adolescentă și în perioada
adultă.
Glanda mamară trece prin 3 faze importante de
creștere și dezvoltare înainte de sarcină și
lactație:
 în uter;
 în primii doi ani de viață;
 la pubertate.
 În stadiul embrionar, factorul local necesar dezvoltării sistemului
ductal mamar este reprezentat de țesutul gras; la 18 – 19 săptamâni,
are loc apariția ductelor „oarbe”, care pană la naștere se transformă
în canale, o cantitate mică de secreție lactată putând fi prezentă la
naștere.
 La pubertate, înainte de prima menstră, reglarea hormonală este
dependentă de estrogeni și de hormonul de creştere GH. În această
perioadă are loc ramificarea ductelor în țesutul gras mamar (faza
cinetică). După prima menstră, la reglarea hormonală, în afară de
estrogeni, se asociază progesteronul și probabil prolactina, având
loc dezvoltarea lobulară cu apariția acinilor glandulari (faza
colostrogenă).
 În sarcină, are loc diferenţierea epiteliului alveolar; creşterea
parenchimului mamar se asociază intensificării vascularizației și a
debitului sangvin, modificările evidente ale glandei mamare în
sarcină constând alături de hipertrofie în pigmentarea şi edemul
areolar, apariţia reţelei venoase Haller şi a tuberculilor
Montgomery.
Mamogeneza din sarcină (până în săptămâna 16)

Se produce proliferarea celulelor epiteliale, ramificarea ductelor,

formarea lobulilor, apariția alveolelor, creșterea vascularizației,
secreția celulelor este inhibată de steroizi, în special  progesteron,
este transferată în plasmă prin joncțiunile  largi intercelulare.
Hormonii implicați:
◦ Hormonul lactogen placentar, prolactina, gonadotropina umană corionică
– accelerează creșterea glandei mamare.
◦ 17 beta-estradiol implicat în creșterea și proliferarea epitelială.
◦ Glucocorticoizii cresc formarea lobulilor.
◦ Estrogenul – crește în sarcină, stimulează ramificarea ductelor.
◦ Prolactina: necesară pentru dezvoltarea completă, secretată de hipofiza
anterioară, stimulează receptorii prolactinici pentru inițierea secreției
lactate având un nivel crescut în sarcină și somn.
◦ Progesteronul: crescut în sarcină, stimulează dezvoltarea lobuloalveolară,
inhibând activitatea secretorie, sensibilizează celulele mamare la acțiunea
insulinei și a factorilor de creștere, poate fi implicată în lactogeneza II.
Lactogeneza I (din săptămâna 16 până
la 30 h post-partum)

În această perioadă începe activitatea celulară

secretorie și producerea laptelui. Se realizează sub
influența HLP și a factorilor de creștere. Hormonii
tiroidieni cresc răspunsul celulelor mamare la
prolactină. Hormonii reproductivi necesari:
estrogen, progesteron, HLP, prolactină. Hormoni
metabolici suportivi: glucocorticoizi (cortizol,
insulină, PTH, GH). Colostrul ante-partum arată
prezența lactozei, cazeinei și a alfa-lactalbuminei.
Colostrul este prezent la naștere.
Lactogeneza II (de la 30-72 h post-partum până în
Z9) – instalarea secreției lactate

Este declanșată de eliminarea placentei. Eliminarea placentei

scade nivelul de HLP, estrogen, progesteron și determină
creșterea nivelului de prolactină. Prolactina se secretă în ritm
circadian, rata de secreție a prolactinei este influențată de
mesele frecvente sau de golirea frecventă a sânului.
Întârzierea instalării lactogenezei II poate fi dată de:
◦ folosirea fluidelor iv;
◦ nașterea medicalizată (operație cezariană, faza a II-a lungă a
travaliului);
◦ boli ale mamei (diabet zaharat I, obezitate, istoric de mamoplastie
pentru reducție, hipoplazie, sindrom de ovare polichistice,
infertilitate, disfuncții tiroidiene, sindrom Sheehan, retenție
placentară);
◦ primipară.
Implicările prolactinei în lactogeneza II:
◦ Nivelul de prolactină crește după expulzia
placentei, în funcție de frecvența, intensitatea
și durata stimulării mamelonare. Nivelul
prolactinei scade la 50% în săptămână I post-
partum
◦ Este secretată într-un ritm circadian (cu
niveluri mai crescute noaptea)
◦ Prolactina este necesară pentru secreția
laptelui, dar nivelul prolactinei nu este direct
proporțional cu volumul de lapte produs.
Lactogeneza III (din Z9 până la involuție)

Este faza de menținere a lactației. Depinde de un

mecanism local, autocrin.
Sinteza laptelui – controlată prin 2 mecanisme:
1. proteina FIL (feedback inhibitor of lactation) este o
proteină secretată de lactocite, ce exercită un efect
de feedback – al secreției lactate. Cu cat sânul se va
goli mai mult, cu atât se va produce mai mult lapte.
2. teoria receptorilor de prolactină: distensia alveolelor
scade preluarea prolactinei care necesită să se lege
de receptorii de prolactină.
Involuția
Se produce când sistemul de producere al laptelui nu mai
este folosit. Duce la apoptoza celulelor epiteliale
secretorii. Variază ca durată, apare la cca. 40 de zile după
oprirea completă a alăptării. Depinde de tipul înțărcării,
dacă este abrupt sau gradual. Cu cât durează alăptarea
mai mult, cu atât și involuția durează mai mult.
Dezvoltarea glandei mamare poate fi influențată de:
◦ boli ale mamei
◦ medicamente/tratamente urmate de mamă (chimioterapie,
radioterapie)
◦ traumatisme
◦ chirurgia toracică.
Avantajele lactaţiei
a. Laptele de mama este un produs echilibrat cantitativ, conținând:
proteine – 1,7g%, lipide – 3,4 g%, hidrocarbonate – 6,8 g%, săruri
minerale – 0,3 g%, apă, vitamine, enzime, hormoni, anticorpi.
b. Este un produs biologic adaptat nevoilor fiziologice digestive ale
sugarului.
c. Este lipsit de germeni.
d. Are calități biotrofice: conține proteine de calitate (albumină), acizi
grași esențiali, vitamine, anticorpi antimicrobieni și antivirali, Ig A
secretorii, lizozim și oligozaharide;
e. Valoarea calorică – 700 kcal/L.
f. Permite alimentarea la cerere a sugarului.
g. Permite autoreglarea cantitativă.
h. Este administrat la temperatura corpului.
i. Este imediat disponibil.
j. Permite realizarea contactului psiho-afectiv mama-copil.
Contraindicaţiile alăptării:
• alcoolism matern;
• toxicomanie;
• galactozemia nou născutului;
• tuberculoza activa, netratată;
• medicaţie maternă incompatibilă cu alăptarea;
• infectie HIV;
• infectie cu citomegalovirus;
• hepatita virala tip B, fără profilaxia cu
imunoglobulină specifică a copilului;
• tratament al neoplasmului de sân.
Ablactarea
Vorbim despre ablactare atunci când ne referim la oprirea
lactaţiei. Aceasta poate fi făcută natural şi treptat sau
poate fi făcută medicamentos, dacă este vorba despre
ceva impus, adică de o problemă apărută în alăptare.
Dacă vorbim de o oprire naturală a lactaţiei, respectiv
despre înţărcarea copilului, atunci motivele sunt legate de
decizia mamei de a întrerupe lactaţia sau de refuzul
copilului de a mai suge. Lactaţia insuficientă este cauza
principală a ablactării în primele 3 luni după naştere.
De asemenea, se poate ajunge la ablactare şi din
motive impuse medical, cum ar fi complicaţii ale sanilor
(mastita, abces mamar), boala mamei sau desparţirea
mamei de copil.
 În general, laptele matern ar trebui să constituie singura sursă de
hrană a bebeluşului până la vârsta de 6 luni. Apoi, se începe
introducerea altor alimente, a apei şi a ceaiului, însă se recomandă
să nu se renunţe la alăptare până la vârsta de 1 an.
 Multe mame, neavând dificultăţi în alăptare, cum ar fi o cantitate
scăzută de lapte, sâni dureroşi sau angorjaţi sau serviciul, aleg să
continue alăptarea chiar până la vârste mai mari: 1 an jumătate, 2
ani (uneori, chiar 3 ani).
 Aşadar:
-> momentul înțărcării diferă de la mamă la mamă și de la copil la
copil;
->se recomandă să se înceapă cu scoaterea unei mese și să se continue
procesul până la finalizarea înțărcării;
-> este un proces pe termen lung;
-> nu se recomandă revenirea la alăptare odată ce se începe acest
proces.
Bibliografie:

Dr. Mihaela Niţă, medic specialist

pediatru, Anatomia şi fiziologia lactaţiei,
Revista alenus;
Radu Vlădăreanu, Obstetrică şi
ginecologie clinică, Ed. Hipocrate;