Sunteți pe pagina 1din 21

APARATUL LOCOMOTOR 2

PROF.UNIV.DR. LUCIAN IONIȚĂ


Miopatii funcţionale
Sunt afecţiuni dominate de modificările de tonus şi contractilitate, cu o exprimare clinică diversă, fără substrat
lezional muscular şi o evoluie independentă de factorii nervoşi.
Miotonia
Este o afecţiune musculară intâlnită la câine, cal şi miei caracterizată prin crize de contractură tonică
recidivante, fără pierderea cunoştinţei şi fără mortalitate.
Crizele pot fi ocazionate de intervenţia unor factori traumatici (lovituri), efort, stres. Se intâlneşte o formă
ereditară, la câinii din rasa Chow-Chow, in primele luni de viaţă şi o formă câştigată, consecutiv manifestării unor
miozite diverse (toxoplasmice, alergice, etc).
Patogenetic, au loc deranjamente de membrană a celulei musculare, cu depolarizări repetate.
Clinic. In funcţie de grupele musculare afectate, crizele durează 20-30 sec, manifestate prin contractură
abdominală, extensia membrelor, mers dificil, adoptarea poziţiei de lumbago sau opistotonus; in timp, crizele
alternează cu perioade normale de cel puţin 20-30 minute şi se produce o hipertrofie musculară la nivelul musculaturii
gâtului, paravertebral sau la membre.
Tratamentul poate da rezultate când se aplică precoce, utilizând medicaţia stabilizatoare de membrană celulară
(procainamida).
Miastenia
Este o stare secundară care insoţeşte numeroase boli generale ale animalelor. Se manifestă prin
oboseală rapidă chiar la eforturi moderate sau mici. Se intâlneşte la câine, rar la pisică; se mai numeşte şi
Myastenia gravis.
Etiopatogeneza. Se intâlneşte o formă congenitală, eredopatologică datorată deficitului in receptori
acetilcolinici la căţeii de 6-9 săptămâni şi o formă câştigată autoimună la câinii de peste 5 ani.
Clinic. Boala se manifestă prin crize de oboseală la efort redus, mers inţepenit, slăbiciune musculară
şi instituirea amiotrofiei scheletice; in timp apar semne şi din partea altor grupe musculare (cap), traduse prin
disfagie (consecutiv megaesofagului), complicată cu bronhopneumonia ab ingestis.
Diagnosticul clinic este dificil, deoarece trebuie excluse bolile ce determină intoleranţă la efort;
dificultatea diagnostică rezidă şi din faptul că boala are o evoluţie asociată cu hipotiroidismul, cu polineuropatia
(diabetică) sau cu altă polimiopatie.
Profilaxia este strict eredopatologică.
Tratamentul este ineficient in forma congenitală; in forma câştigată tratamentul conservativ este
puţin eficace (corticosteroizi, ACTH, etc).
Miopatii inflamatorii
Sunt afecţiuni musculare determinate de intervenţia factorilor infecţioşi şi parazitari
(leptospiroza,clostridioza, toxoplasmoza, neosporoza, microfilarioza, etc.).
Miopatiile inflamatorii se manifestă clinic prin tulburări locomotorii, durere, tumefacţie şi
căldură locală. In afara miozitelor de natură infecţioasă sau parazitară, se identifică miozite
neinfecţioase şi iatrogene.
Miozitele neinfecţioase sunt variate (natură traumatică, alergică, autoimună, eredopatologică,
idiopatică) ca de exemplu: miozita masticatorie, polimiozita de lupus eritrematos sistemic, miozita
eozinofilică, polimiozita idiopatică (la câinii din rasa Labrador), dermatomiozita (la rasa Collie), miozita
extraoculară, etc.
Miozitele iatrogene apar consecutiv terapiei greşite cu peniciline sau cu trimetroprim-
sulfadiazină (Biseptol).
-Miozitele eozinofilice sunt de natură alergică (la câini se intâlneşte miozita masticatorie
eozinofilică) ce evoluează periodic in crize; prinderea muşchilor temporali şi pterigoidieni determină
fenomene de tumefacţie şi exoftalmie, fiind la originea apariţiei pseudotrissmusului sub formă de crize
repetate la câteva săptămâni; după 3-4 astfel de crize se instalează atrofia musculară care se propagă şi
la musculatura esofagiană.
La bovine, miozita eozinofilică evoluează asimptomatic, fiind surprinsă la necropsie.
-Polimiozita din lupusul eritrematos, de natură autoimună a fost descrisă la câinii care prezentau
crize poliartritice, amiotrofie şi modificări ale enzimelor musculare din serul sanguin.
-Dermatomiozita se intâlneşte la câinii din rasa Collie şi evoluează asimptomatic cu localizări la
pielea capului, pe coadă şi extremităţi şi mai rar cu modificări musculare; se pare că predispoziţia ereditară
incriminează medierea imună.
-Polimiozitele câinilor cuprinde o grupă de miopatii mixte cu evoluţie acută, traduse prin jenă
locomotorie, durere, febră (in crize recidivante) urmate de slăbire progresivă.Crizele cedează la
corticoterapie asociată cu antiinfecţioase; in general, terapia cortizonică (pe termen lung)sau cu
antiinflamatoare nesteroidiene (Fynadine, Ketoprofen,etc) au efect spectaculos in prognosticul miozitelor.
Miopatii circulatorii (hipoxice)
Apar consecutiv modificărilor de irigare a muşchilor; se intâlnesc mai ales la păsări (broileri) care
au creştere rapidă, dar şi la cabaline şi taurine.
La taurine se intâlneşte Sindromul vacii culcate (downer cow syndrome, creeper-cow), sindrom
caracterizat printr-o varietate morfoclinică a paraplegiilor şi paraliziilor trenului posterior, intâlnit atât la vaci
in preajma parturiţiei, cât şi la alte categorii, inclusiv la tauri.
Etiopatogeneza este foarte complexă, in principal datorită unor cauze traumatice, toxice,
nutriţionale sau microbiene, precum şi evoluţiei in cadrul unor organopatii sau altor stări patologice.
In cazul când animalul "zace" mai mult pe-o parte, pot interveni miopatii ischemice traduse prin
modificări la nivelul musculaturii (amiotrofii), care complică boala (mai ales dacă animalul nu se intoarce
frecvent de pe-o parte pe alta, sau nu se suspendă in poziţie patrupodală prin aparate de suspensie
imaginate chiar la locul unde este căzut animalul).
Diagnosticul este foarte amplu, având invedere problematica numeroaselor stări ce evoluează
sau se asociază acestui sindrom. Cel mai important aspect este diagnosticul diferenţial; nu trebuie să se
mai minimalizeze faptul că orice vacă care "zace" in apropierea fătării ar avea doar hipocalcemie (febră
vituleră), de aceea trebuie cunoscute şi excluse toate bolile perioadei periparturiente: afecţiuni locomotorii,
nervoase, infecţioase, toxice, parazitare, alte organopatii etc.
Tratamentul este simptomatic; se recomandă intoarcerea animalului de pe-o parte pe alta, de
mai multe ori pe zi, suspendarea animalului cu aparate de suspensie şi efectuarea recuperării fizice
progresive, până ce animalul se poate scula singur sau se menţine in poziţie patrupodală.
Miopatii distrofice

Sunt afecţiuni musculare heterogene grupate pe criterii


ereditare:
-miopatia mitocondrială spaniolă (câine),
-miopatia miotonică (cal, câine şi miei),
-miopatia porcilor din rasa Pietraine (creeper pig),
-miopatia de stres porcin (hipertrofia malignă, miopatia de surmenaj, carnea PSE, carnea DFD
etc);
nutriţionale:
-boala muşchilor albi (carenţă in vitamina E şi seleniu);
endocrine:
-miopatia steroidă (hiperadrenocorticism);
solicitări metabolice:
-(miopatia mioglobinurică paralitică).
Miopatia de surmenaj

Se intâlneşte la suinele din liniile stres-sensibile, la cabaline şi bovine, consecutiv unor eforturi mari şi/sau
prelungite şi tradusă prin reducerea capacităţii funcţionale musculare şi imposibilitatea eliminării metaboliţilor, pe
intreaga musculatură sau pe anumite grupe musculare.
Etiopatogeneza. Cauzele se referă la solicitările de ordin fizic, pe fondul lipsei de antrenament şi a debilităţii
psihice; acestea duc la instituirea unei adevărate boli de adaptare sistemice, cu evoluţie uneori fulminantă (când se
depăşeşte potenţialul adaptativ). Ocazional, poate interveni stresul (tehnologic, de transport, etc), iar favorizant
acţionează factorii zooigienici (supraâncălzirea, lipsa ventilaţiei, adăparea insuficientă, infometarea).
Patogenetic, se produce hipoxia musculară, lactacidemia, acidoza metabolică şi deficitul energetic muscular,
cu toate consecinţel;e ce decurg din acestea.
Clinic, se intâlnesc mai multe forme:
-forma supraacută: animalele au mers rigid, inţepenit, nesigur, sunt agitate, tremură, prezintă dispnee, cad in
decubit şi mor fulgerător prin şoc sau sincopă.
-forma acută: animalele efectuează greu mişcările, membrele par inţepenite, cu rigidate generală in staţiune,
sensibilitate musculară, muşchi bine conturaţi, corpul acoperit cu transpiraţii abundente; ulterior se constată decubit,
respiraţie accelerată, dispneică (uneori labială), tahicardie şi tahisfigmie, sufluri de insuficienţă valvulară, venectazie,
sete exagerată, temperatură corporală mult crescută; se poate instala mioglobinurie, hipovolemie, hemoconcentraţie,
dezechilibre electrolitice umorale şi celulare şi moarte prin insuficienţă cardiacă acută.
-forma cronică se caracterizează prin deplasare dificilă, intoleranţă la efort, sensibilitate musculară crescută,
slăbire, manifestări cardio-respiratorii (complicaţii).
Diagnosticul constă in evidenţierea simptomelor miopatiei intâlnită după eforturi la animale. Cel
mai important este diagnosticul diferenţial care va exclude miopatia mioglobinurică la cabaline şi bovine (in
care sunt afectaţi doar muşchii membrelor posterioare).

Evoluţia este scurtă, dar se poate şi croniciza.

Prognosticul este rezervat.

Profilaxia are in vedere reglementarea deficienţelor de ordin zooigienic, exploatarea raţională a


animalelor de muncă, asigurarea confortului in timpul transporturilor, adăparea corespunzătoare, alături de
inlăturarea celorlalte cauze predispozante şi ocazionale.

Tratamentul. Se instituie rapid repausul animalului, adăpostirea la umbră (dacă este cazul),
adăparea la discreţie. Se recurge la fricţii energice (buşumări), venisecţie largă, urmată de injectarea de
soluţii polielectrolitice, glucoză, vitamine (B, C, E), soluţii bicarbonatate, etc.
Miopatia de stocaj
Se intâlneşte la porc şi câine, la ambele sexe; se produc miopatii de stocaj lipidic, mai ales la
grăsimi neutre şi la glicogen, prin interferenţe metabolice ce duc la acumulare de acid lactic şi alanină
(metabolismul acidului piruvic) sau la o excreţie renală excesivă de carnitină (consecutiv cu scăderea
drastică a niveluluui carnitinei musculare).
Clinic se constată durere musculară, slăbiciune, mai rar inţepenire, şchiopături, atrofie musculară,
crampe, oboseală la efort, tremurături, cardiomiopatii, etc.

Miopatii de stres porcin


Sindromul de stres porcin (PSS) este de natură ereditară, caracteristic liniilor de suine stres-
sensibile, din rase ameliorate (Pietrain, Landrace şi metişii acestora)
Etiopatogeneza. Sindromul este declanşat de factori stresanţi: contenţie, transport, lupta pentru
ierarhia socială, stresul tehnologic şi sanitar-veterinar, etc. Aceşti factori induc o stare dismetabolică la
nivelul musculaturii (perturbarea metabolismului energetic şi al calciului) care se exteriorizează morfoclinic
prin mai multe forme. Dintre acestea, merită reţinute miopatiile din forma de Carne PSE (pale soft
exudative) şi Carnea DFD (dark firm dry muscle), ce constituie grave alterări distrofice ce compromit
valoarea comercială a cărnii şi scad conservabilitatea şi calităţile necesare unei prelucrări corespunzătoare.
Diagnosticul. Se face diagnosticul prin testul de anestezie cu halotan pentru identificarea şi
eliminarea indivizilor stres-sensibili de la reproducţie.
Carnea P.S.E. poate apărea la carcasele porcinelor
care au suferit un stres însemnat.
Porcinele sunt excluse de la reproducţie deoarece se
transmite genetic, determinând la descendenţii
îngrăşaţi carcase cu carne moale, exudativă şi cu pH
redus.

Depistarea se face la vârsta de cca. 62 zile


utilizându-se testul halotan (inhalarea timp de 3
minute a unui amestec format din oxigen şi
anestezicul halotan).

În cazul când testul cu Halotan este pozitiv se


instalează o stare de stres, materializându-se prin
rigiditatea membrelor, creşterea temperaturii
corporale, apariţia la suprafaţa pielii a petelor roşii
etc.
Miopatia mioglobinurică paralitică a calului (MMP)
MMP a calului mai este cunoscută şi sub alte denumiri: boala de luni dimineaţa, boala de 3 zile,
boala de după sărbători sau rabdomioliza de efort, etc.
Etiopatogeneza. Nu se constată predispoziţie de rasă, dar se pare că este de natură familială,
mai frecvent la iepe. Boala este declanşată pe fondul unui efort uşor sau in condiţii de frig şi curenţi de aer
la cabalinele care au stat in repaus 2-3 zile, timp in care au fost hrănite cu furaje cu regim energetic
crescut (concentrate,, melasă, rădăcinoase, etc.) ce duce la acumularea de glicogen muscular.
Patogeneza bolii este axată pe dismetabolismul glucidic anaerob din muşchii afectaţi (pe baza
glicogenului acumulat in zilele de repaus); acesta generează acid lactic in exces, acid piruvic şi alţi
cataboliţi, care generează acidoză şi degenerare musculară, mergând până la necroza de coagulare soldată
cu punerea in circulaţie şi excreţia excesului de mioglobină, prin care se declanşează nefroza
mioglobinurică, in cazurile mai grave.
Clinic. Semnele se instituie brusc după un efort mai mult sau mai puţin intens, cu evoluţie
variabilă (de la discret la grav) ce debutează prin jenă in deplasare (mai ales pe trenul posterior),
nelinişte, tahicardie, tahipnee, transpiraţii generalizate incercări de ridicare (reuşite doar la membrele
anterioare), adoptarea poziţiei "câinelui şezând" sau căderea in decubit; mucoasele aparente sunt
congestionate iar tranzitul digestiv şi urinar sunt suspendate. Adesea, la exploraţia transrectală (care
reuşeşte anevoios) se simte vezica urinară mult destinsă şi nu se videază decât prin cateterism. Urina
eliminată spontan sau prin cateterism poate avea culoare inchisă (ca drojdia de cafea) mai mult sau mai
puţin intensă şi cu pH acid.
Umoral se inregistrează acidoză, hemoconcentraţie, hiperglicemie, lactacidemie, piruvicemie,
creatininemie şi azotemie.
Diagnosticul clinic este uşor de stabilit. Diagnosticul diferenţial trebuie să excludă colicile,
hemoglobinuriile, hematuria, tromboza aortei posterioare, paraplegiile.
Evoluţia este de 2-8 zile.
Prognosticul este rezervat şi grav.
Profilaxia este de mare importanţă cunoscând condiţiile de apariţie a bolii şi respectând cadrele
etiologice precizate.
Tratamentul. Se asigură repaosul intr-un loc răcoros (vara), se asigură adăparea la discreţie şi
aşternut gros.Se va evita pe cât posibil transportul animalelor bolnave şi căzute deoarece orice efort
muscular agravează miopatia concomitent cu suspendarea administrării altor furaje decât fibroasele.
Se recomandă masaje musculare energice şi schimbarea poziţiei animalelor pentru evitarea
plăgilor decubitale.
Curativ, se recurge la venisecţie largă, urmată de administrarea i.v. a unei soluţii bicarbonatate
(1,4%), circa 3-4 litri, la care se adaugă soluţii polielectrolitice şi polivitaminice.
Animalele neliniştite se vor tranchiliza; pentru combaterea coprostazei se administrează purgative
saline sau uleioase sau clisme repetate cu apă călduţă şi săpun.
Simptomatic se vor utiliza preparatele cardiotonice, corticosteroizi, antihistaminice, procaină,
hiposulfit de sodiu şi vitamină C, injectabilă in cantităţi crescute.
Animalele convalescente vor fi obişnuite treptat cu efortul fizic.
Miopatia mioglobinurică paralitică a taurinelor
MMP, se intâlneşte la boii de muncă şi la tineretul taurin cu ocazia iniţierii păşunatului, sau după
transporturi.
Etiopatogeneza. Se pare că aportul energetic crescut al raţiei in perioada stabulaţiei
(concentrate, şroturi), reducerea fibroaselor sau furaje insilozate tratate cu acid propionic pentru
conservare, sunt şi devin prin aceste tratamente mai sărace in vitamina E şi seleniu; pe de altă parte,
efortul muscular la păşune al tineretului taurin (după perioada de stabulaţie) favorizează apariţia
miodistrofiei.
Clinic. Boala debutează cu o stare diareică moderată, după care se constată rigiditatea
musculaturii, mers inţepenit, tendinţa la decubit, cu imposibilitatea adoptării poziţiei patrupodale; urina
este de culoare roşie-inchisă, respiraţia dispneică, cordul accelerat, uneori aritmic, iar temperatura
corporală are tendinţă la subfebrilitate. Intr-o fază mai gravă, MMP se traduce prin deplasare dificilă a
animalului, staţionare rigidă, decubit prelungit, uneori incercări de ridicare cu sprijin pe jarete, adoptarea
poziţiei "câinelui şezând" şi importante modificări paraclinice ale sângelui şi urinei.
Tratamentul este similar cu cel descris la MMP a calului; in plus, se pune problema administrării
profilactice sau curative de vitamină E şi seleniu, cu certe rezultate favorabile în economia şi fiziologia
musculară.