Sunteți pe pagina 1din 29

BOLILE PIELII 2

PROF.UNIV.DR. LUCIAN IONITA


Dermatopatii mediate imun

Sistemul imunitar protejează gazda de infecții cu agenți patogeni bacterieni, fungici și virali. Pentru
a realiza acest lucru, există un sistem complex de reactanți imunitari umorali și celulari care interac-
ționează pentru a oferi această protecție. Bolile dermatologice autoimune/mediate imun reprezintă unele dintre
cele mai interesante și provocatoare probleme ale dermatologiei veterinare.
De regulă sunt manifestări autoimune de tip eruptiv mediate şi declanşate de prezenţa foliculitelor
stafilococice, de medicamente sau idiopatic. Dintre acestea se remarcă:
-Lupusul eritematos. La carnivore şi cabaline localizările cutanate sunt benigne (reversibile),
manifestate prin erupţii de tip infiltrativ profund, cu leziuni dermoepidermice sau pustuloase. Se întâlneşte
şi o formă diseminată de lupus eritematos ce evoluează cu erupţii cutanate şi ulcerative inconstante,
inclusiv cu localizări viscerale.
Evoluţia este progresivă
Prognosticul este grav.
Tratamentul constă in evitarea expunerii animalelor la soare şi administrarea de vitamină E şi
corticosteroizi.
LUPUS ERITEMATOS
SISTEMIC LA CÂINE
• Lupusul eritematos sistemic se caracterizează printr-un
proces inflamator cronic difuz, însoțită de producție de
autoanticorpi, dintre care cei antinucleari (factorul
Haserick) sunt cei mai reprezentativi. Anticorpii antinucleari
din serul bolnavilor acționează asupra nucleilor
leucocitelor., fiind apoi fagocitați de leucocite intacte, care
devin astfel celule LE. Celula LE este mai mare decât un
polimorfonuclear.
LUPUS ERITEMATOS SISTEMIC LA CÂINE

La câini Lupusul sistemic afectează pielea (40-50%) și mai multe


organe.
Lupusul sistemic este caracterizat prin producerea unei varietăți de
autoanticorpi care formează complexe imune circulante care devin
„blocate” în diferite părți ale corpului, inclusiv în organe. Semnele și
simptomele sunt de cele mai multe ori nespecifice. Semnele cutanate
asociate cu lupusul sistemic includ stomatita ulceroasă, eroziuni și
ulcerații mucocutanate, ulcerații ale piciorului, seboree, paniculită,
urticarie și purpură (sângerare pe piele manifestată sub formă de
peteșii și/sau ecchimoză. Semnele non-cutanate includ poliartrită,
febră, glomerulonefrită, anemie hemolitică, trombocitopenie,
polimiozită, anomalii neurologice, pleurită, miocardită.
Lupus discoid DLE DLE este o variantă benignă a
DLE este a doua cea mai frecventă boală autoimună la câini, foarte rară la pisici. lupusului sistemic și nu are
implicare sistemică.
Lupus eritematos discoid (DLE)
Tratament: Tratamentul este este o boală autoimună în care
variabil și deseori depinde de anticorpii propriului animal atacă
gravitatea leziunilor. La unii câini, componente normale ale pielii.
evitarea acțiunii razelor solare Există dovezi puternice că lumina
poate fi suficientă pentru a soarelui induce și / sau agravează
controla boala. La animale mai procesul bolii.
grav afectate, terapia poate Semnele clinice de DLE canin
include o combinație de preparate, includ depigmentarea nasului Boala
de ex: steroizi topici și/sau orali, poate progresa până la distrugerea
doxiciclina orală, un antibiotic cu semnificativă a țesutului, ducând la
proprietăți antiinflamatorii și ulcerații și cruste ale nasului și
imunomodulatoare combinate cu căderea părului capului.
niacinamidă,
Diagnostic: Boala se poate
Evitarea soarelui este esențială la
confunda cu limfomul epiteliotrop
toate animalele afectate, aplicările
(limfom cutanat), pemfigus și
de protecție solară oferind lupus sistemic.
protecție suplimentară
Dermatopatii alergice şi toxice

Sunt manifestări cutanate induse de unii alergeni sau principii


toxici ce evoluează cu erupţii cutanate oarecum caracteristice in
unele din aceste afecţiuni.
Pruritul cutanat
Pruritul este unul dintre cele mai des întâlnite motive pentru care
câinii sunt prezentaţi medicului veterinar. Mai mult, este cel mai frecvent
semn clinic asociat cu bolile de piele.
Pruritul este o neuroalergoză caracterizată prin mâncărime,
tendinţă la scărpinat, lingere, muşcare sau automutilare a unor zone
cutanate. Trebuie precizat că in mod normal animalele manifestă simptome
de lingere, scărpinare, frecare a pielii pentru toaletarea robei sau pentru
crearea unor senzaţii de plăcere. Pruritul capătă semnificaţie clinică când
este frecvent, puternic şi are tendinţă de agravare.
Pruritul este o problemă multifactorială, care poate fi cauzat de o
serie de boli diferite. Cu toate acestea, majoritatea bolilor pruriigene sunt
cauzate de ectoparaziţi, agenţi infecţioşi şi/sau alergodermatită.
Pruritul primar sau, esenţial ("sine materia") este considerat a fi
"prurit-boală", fără modificări cutanate precursoare, întâlnit în
disendocrinoze, afecţiuni hepatorenale, enterice, in cazul greşelilor de
alimentaţie etc.
Pruritul simptomatic apare in diverse dermatite şi dermatoze
(alergice, infecţioase, parazitare), în nevrite (rabie, maladia Carre), în
poliomielitele dorsale, în unele afecţiuni de focar (inflamaţia glandelor anale,
peribucal, nazal, vulvar) precum şi in unele dezechilibre hormonale
gonadice.
Patogenetic, factorii cauzali acţionează prin sumaţie, creând un adevărat cerc vicios, ce duc la manifestări
parestezice (mâncărime), traduse prin tendinţa la scărpinare, frecare, lingere sau muşcare a anumitor zone.
Clinic. Manifestarea primară este de tip parestezic (mâncărime) apoi apar şi alte simptome (scărpinat, frecat,
lins, muşcat, tăvălit şi scuturat din cap) pe anumite zone sau generalizat. Pruritul poate fi continuu sau intermitent,
ducând la împâslirea părului, pseudotundere, alopecie, leziuni superficiale sau profunde (grataj sau automutilare);
astfel, se constată eritem localizat, escoriaţii zgârieturi, cruste, dermatită acută sau cronică şi alopecie.
Progresand de la forma acută la forma cronică, semnele clinice includ: eritem, erupţii cutanate, infecţii secundare,
escoriaţii, automutilare, alopecie autoindusă, hiperpigmentare şi lichefiere. Otita externă recurentă este un simptom
clinic foarte frecvent la câinii cu atopie și/sau cu alergii alimentare.
Diagnostic. La pacienţii alergici se va face o anamneză completă (istoric general, istoricul specific al pielii,
tratamente efectuate, riscul bolilor ereditare, infecţii sau posibilităţi de contaminare, dieta, mediul, stil de viaţă, starea
generală de sănătate) şi efectuarea unei examinări complete a pielii.
Testele de diagnostic sunt folosite pentru a determina prezenţa sau absenţa bolilor din cadrul diagnosticului
diferenţial, pentru a putea stabili unul sau mai multe diagnostice specifice. Cel mai util test ste raclatul cutanat pentru
examinarea microscopică (păr smuls, recoltare cu bandă adezivă, citologie), cultura bacteriană şi/sau fungică, şi
testele alergice (serologie şi teste cutanate intradermice).
Evoluţia depinde de factorii cauzali.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul vizează schimbarea raţiei, tratarea afecţiunilor organice intercurente (hepatice,
renale, endocrine), tratamentul antihelmintic şi al parazitismului cutanat, măsuri igieno-dietetice
corespunzătoare, mişcare în aer liber, regim lactovegetarian (la carnivore).
Sub aspect etiopatogenetic, pe cale generală se recomandă medicaţie laxativă, desensibilizare
(antihistaminice, corticosteroizi), neurodepresoare, stimulante, suplimente mineralo-vitaminice.
Local, se face toaletare şi pansaj corespunzător, urmate de administrarea de pulberi sicative
inerte, calmante, fricţiuni alcoolice, unguente antipruriginoase etc.
În cazul leziunilor de grataj sau de automutilare, acestea se tratează administrând combinaţia de
antibiotice şi corticosteroizi.
Urticaria
Este o alergoză de tip imediat caracterizată prin apariţia de erupţii cutanate, papulo-vezicoase şi prurit. Se
întâlneşte mai frecvent la cabaline şi taurine, mai rar la alte specii.
Etiopatogeneza. Predispozant intervin factori legaţi de individ, specie, rasă, linie. Ocazional acţionează
iritaţiile cutanate de natură fizică (frig, căldură, raze solare), chimică (toxice) sau in urma înţepăturilor de insecte.
Alte cauze sunt reprezentate de efectul medicaţiei locale sau generale (sulfamide, antibiotice, iodurate etc),
de acţiunea unor alergeni pe cale respiratorie (polen, praf, miceţi), evoluţia unor organopatii (hepatice,
gastrointestinale, endocrine), de efectul unor seruri sau vaccinuri, unele infecţii de focar.
Mecanismul patogenetic este de tip angioneurotic: sensibilizarea animalelor printr-un contact anterior duce
(prin intervenţia ocazională a factorului alergizant) la conflictul antigen-anticorp şi la eliberarea unor mediatori chimici
(histamină, serotonină, bradichinină, acetilcolină etc) care determină angioneuroză (permeabilizare bruscă a capilarelor
cutanate) iar prin transsudare şi edem apare placa cutanată de urticarie însoţită de multiple semne clinice.
Clinic. Erupţiile papulo-urticariene se instalează rapid (1-3 ore) pe un fond de tulburări generale
(nelinişte, anorexie, colici, vomitări, polipnee). Plăcile cutanate au dimensiuni variabile, depăşind nivelul
pielii şi bine delimitate, iar pe zonele de piele decolorate apare evident un burelet mar-ginal de culoare
roşie, cu centrul palid. Pruritul este prezent şi de intensitate variabilă.
Uzual, se întâlneşte o formă acută manifestată doar prin prurit şi erupţii reliefate: plăcile cutanate
se pot retrage in scurt timp, alteori se extind sau se mută pe alte regiuni (evoluţie "migratoare");
localizările erupţiilor la taurine şi carnivore sunt in zona facială, la cabaline in regiunea cervicală şi toracică,
la suine dorso-lateral iar la ovine in zonele glabre (fără lână).
Când evoluează forma gravă, erupţiile apar şi se extind cu rapiditate (in câteva minute sau ore),
alături de prezenţa edemelor angioneurotice la nivel palpebral, labial, glotic, subcutanat ("cap de
hipopotam") sau are loc extravazarea unei serozităţi pe suprafaţa pielii ce duce la formarea de cruste
brune negricioase (la suine, cabaline şi bovine).
La cal, Dermografismul este o afecţiune caracterizată prin erupţii cutanate instantanee, sub
formă liniară cu horipilaţie şi edem după lovirea cu biciul, cu o nuia sau după tragere apăsată cu unghia pe
pielea animalelor predispuse, fiind o manifestare urticarienă, uneori de ordin vegetativ care cedează
spontan.
Diagnosticul clinic se bazează pe aspectul şi caracterul plăcilor cutanate (urticate şi
pruriginoase), apariţie bruscă şi dinamică rapidă.
Diagnosticul diferenţial se face faţă de anazarcă, pasteureloză, der-matite solare, rujet, pestă
porcină, etc.
Evoluţia este de ordinul orelor sau zilelor.

Prognosticul este rezervat.

Tratamentul necesită înlăturarea cauzei, acţionând cu eupeptice, dietă, stimulente hepatice,

antiparazitare etc., îndepărtând şi focarele de supuraţie.

Patogenetic, terapia instituită are importanţă deosebită (corticosteroizi, antihistaminice,

desensibilizare, derivative sau traheotomie de urgenţă. Edemul angioneurotic cedează la hidrocortizon

hemisuccinat în perfuzie, sau dexamethasone.

Local se recomandă comprese reci, frecţii alcoolice, camforate, ad-sorbante, topice cu corticoizi.

In formele trenante, cronice, se apelează la desensibilizare nespecifică sau specifică (alergeni

identificaţi prin teste cutanate, cu injectare de alergen intradermic, in diluţii crescânde, progresive.
Este o alergoză cutanată care apare după folosirea la animale a serurilor sanguine heteroloage; se întâlneşte
mai frecvent şi are evoluţie mai gravă la cal, vacă şi porc, foarte rar la alte specii.
Etiopatogeneza. Boala se instalează după administrarea de produse biologice pe bază de seruri sanguine
normale sau hiperimune care conţin proteine ce determină sensibilizarea organismului. Reacţia se poate declanşa chiar
după prima injecţie (forma normală, idiosincrazică), după injectare cu ser sanguin in cantitate mare (cu semne la circa
1 săptămână după administrare) sau după reinjectare (formă imediată, anafilactică, după a doua injectare cu aceeaşi
substanţă pe cale i.v., i.m. sau s.c., cu instalare foarte rapidă, după câteva minute sau ore, prin existenţa anticorpilor
deja formaţi după prima inoculare). Se mai întâlneşte o reacţie accelerată (instalată in câteva zile prin formarea mai
rapidă de anticorpi de către celulele sensibilizate prin administrări parenterale anterioare de proteine antigenice).
Clinic. Semnele clinice se pot instala la câteva minute (după injecţii i.v.), după mai multe ore sau chiar la 6-
20 de zile după administrare s.c. sau i.m.; boala debutează prin semne de nelinişte, tumefacţie la locul de injectare,
abatere, tremurături musculare, se4mne cutanate (prurit, edeme, erupţii urticariforme); erupţiile cutanate sunt
localizate in regiunea perianală, perivulvară, la scrot, mamelă sau pe torace, gât etc. In formele grave apare febră,
convulsii, diaree, colici, dispnee, tahicardie, edeme (glotic, pulmonar), chiar şoc anafilactic. S-au descris şi forme
cronice trenante traduse prin semne şterse (disorexie, scăderea producţiilor), erupţii cutanate şi diverse complicaţii
(cicatrici, flegmoane, gangrenă, septicemii).
Diagnosticul. Se vor lua în considerare datele anchetei epidemiologice şi semnele clinice (cutanate şi
generale). Se face diagnostic diferenţial faţă de urticarie, fotodermatoză, prurit etc.
Evoluţia poate fi supraacută (fulminantă), mai frecvent acută, rar cronică.
Prognosticul este grav sau rezervat.
Profilaxia. Se va avea in vedere folosirea corespunzătoare a produselor biologice: atenţie la valabilitate,
temperatura soluţiei înaintea admi-nistrării la animale şi perioada de reinjectare.
Dacă se administrează preparate biologice la animale cunoscute ca fiind sensibile la acestea, se va recurge la
desensibilizarea animalelor prin administrarea in prealabil a unor preparate antialergice (antihistaminice de sinteză,
săruri de calciu, hiposulfit de sodiu). Se recomandă administrarea fracţionată a preparatelor biologice (la animalele
sensibile) şi injectarea, pe cât posibil să se facă dimineaţa pentru a putea observa ziua eventualele manifestări sau
complicaţii (mai ales când administrarea unor preparate se repetă).
Tratament. Se va institui cât mai precoce prin administrare de preparate desensibilizante pe cale i.v. (săruri
de calciu, hiposulfit de sodiu, procaină, vitamina C), pe cale s.c. sau i.m. (antihistaminice, glucocorticoizi). In formele
grave se recurge la traheotomie de urgenţă, venisecţie largă, adrenalină, atropină.
Complicaţiile cutanate se tratează simptomatic; în formele cronice se intervine pentru stimulare generală
nespecifică, administrare de eupeptice şi terapie generală de susţinere.
Complexul eozinofilic granulomatos
Se caracterizează prin apariţia unor infiltrate (cutanate şi viscerale) ce conţin şi eozinofile.
Etiopatogeneza. Boala se întâlneşte la pisică, câine şi cal, consecutiv hipersensibilizării de natură
alimentară, ectopică sau mai ales parazitară.
Patogenetic se produc modificări cutanate (in diverse regiuni) sau localizate pe mucoasa bucală sau
visceral, responsabile de semnele clinice.
Clinic. La pisică se întâlnesc mai multe forme eozinofilice clinice:
-ulcer indolent (nepruriginos, localizat labial),
-placă (pruriginoasă, localizată abdominal, de culoare roşie, densă), placardă (alungită)
-granulom (de tip placardic, alungit sub formă liniară şi localizat pe faţa posterioară a coapsei).
Cele trei entități au semne clinice foarteși aspect histologic. Diferite.
Placa eozinofilă este o reacție de hipersensibilitate (la purici, mâncare sau atopie), dar gravitatea leziunii nu
corelează momentul stimulării alergenului cu prezentare la clinică.
Granulomul eozinofilic (EG) și ulcerul indolente (UI) poate fi cauzată de alergii, dar multe nu sunt
declanșator identificabil, în ciuda extinderii anchetei epidemiologice. În EG se produc leziuni bine demarcate pe
coapsa caudală sau partea laterală. IU provoacă ulcerații profunde pe buza superioară care poate deveni foarte
mare.
La câine, semnele sunt mai puţin alarmante decât la pisică, complexul eozinofilic evoluând cu o formă
ulcerativă cu localizare bucală şi mai rar sub formă placardică, papuloasă sau nodulară (localizate cutanat in
diverse regiuni).
La cabaline se întâlneşte forma nodulară, cu noduli singulari calcificaţi, şi mai rar o formă exfoliativă
ce poate coexista cu granuloame eozinofilice viscerale sau bucale.
Evoluţia este trenantă.
Prognosticul este rezervat sau grav.
Tratamentul simptomatic este eficace după administrarea corticoterapiei (pentru calmarea
pruritului).
Some lesions respond to antibiotics without the use of steroids.
Leziunile cutanate vor fi prelucrate chirurgical, se va face radioterapie, laserterterapie şi medicaţie de
stimulare generală nespecifică.
Granulom eozinofilc Noduli la greabăn

Placă și placardă eozinofilică


Indolent ulcer
Oral granuloma
Fotodermatite (fotodermatoze)
Sunt dermatopatii produse de substanţe fotodinamice stocate in piele, sub acţiunea razelor solare.
Se întâlnesc mai frecvent la rumegătoare şi suine cunoscute şi sub denumirea de dermatite solare sau
heliodermite.
Etiopatogeneza. Fotodermatitele apar după consumul unor plante: trifoi, lucernă, hrişcă, lupin,
mei, raigras, pir, ştir, sulfină, troscot, etc., in condiţiile menţinerii animalelor la acţiunea razelor solare, pe
zone de piele glabre şi decolorate, impregnate cu compuşi fotochimici şi fotodinamici din plante (pigmenţi
exogeni, ce pot fi puşi in evidenţă prin testul cu Roşu-Bengal.
Pielea acoperită cu păr, precum şi cea pigmentată, nu permite activarea solară a substanţelor
fotodinamice.
Fotosensibilizarea se produce prin:
-aport: plante fotosensibilizante (pigmenţi exogeni), unele substanţe colorate (triplafavina, eozina,
albastru de metil, sulfamidele colorate şi cele antidiabetice) sau hepatotoxice (fenotiazina, arsenicalele,
tetraclorura de carbon, cuprul, fosforul etc.),
-genetic: la taurine, prin tulburarea sintezei hemului şi acumularea de porfirine sau protoporfirine
(fotoporfirine),
-hepatogenic: se produce impregnarea pielii cu fitoeritrine provenite din clorofilă sau din rumen,
clorofilă care nu se mai elimină prin bilă (in caz de colestază, insuficienţă hepatică sau parazitism hepatic).
Patogeneza constă in activarea unor substanţe fotocatalitice (pigmenţi
exogeni, fitoeritrine şi porfirine) care se depun în stratul mucos Malpighi şi induc
(pe cale enzimatică sau prin alţi componenţi) o reacţie bio-fizică (excitaţie
moleculară), biochimică şi metabolică (oxidarea histidinei, triptofanului şi
tirozinei, formarea de radicali liberi oxidanţi ce modifică structura lipidelor
nesaturate, fenomene de liză celulară, eliberare de pro-teaze lizozimale,
albumine şi globuline degradate) şi biologică (vasodilataţie, edem şi exosereză),
traduse prin erupţii cutanate de formă şi inten-sitate variabile. Tulburările
generale (respiratorii, digestive, oculare sau ner-voase) sunt consecinţa
autointoxicaţiei sau a reflexelor nocive a diferitelor leziuni cutanate.
Clinic. Semnele clinice apar la câteva ore sau după mai multe zile după expunere la soare, medicaţie
fotosensibilizantă sau consum de vegetale cu acest efect. Iniţial animalele sunt neliniştite, prezintă
fenomene de excitaţie sau depresie nervoasă (mişcări forţate sau dromomanie), progresiv se instalează
febra (inconstant), colici, constipaţie sau diaree, dispnee, parezie de prestomace, hipogalaxie, icter. La
nivelul zonelor depigmentate, slab acoperite de fanere sau in zonele cutanate cu pigmentaţie albă a
părului şi pielii, după 1-2 zile se observă instalarea dermatitei solare însoţită de eritem, prurit, tumefacţie
dureroasă, puncte hemoragice, secreţii gălbui; in funcţie de caz pielea prezintă papule, vezicule, cruste,
lambouri de piele desprinse din zona de gangrenă sau de ulcer, zone care ulterior se reepitelizează după
care se formează cicatrici, sclerodermie, cornificare; in cazuri grave se asociază manifestări de stomatită,
conjunctivită sau cheratită.
Diagnosticul va avea la bază datele anchetei epidemiologice şi semnele clinice. Se face
diagnostic diferenţial faţă de dermatopatiile alimentare (dermatoze), medicamentoase, de urticarie, râie,
ectimă contagioasă. Pigmenţii exogeni sanguini se pot pune in evidenţă prin testul cu Roşu-Bengal.
Evoluţia este de una - trei săptămâni şi se încheie în general cu vindecarea animalelor; când apar
complicaţii, vindecarea întârzie iar animalele pot muri prin şoc sau edem pulmonar.
Prognosticul este favorabil sau rezervat când apar complicaţii.
Tratamentul necesită în primul rând adăpostirea imediată a animalelor la umbră şi schimbarea
alimentaţiei.
În formele uşoare este suficient tratamentul local cu emoliente, soluţii alcoolice sau cu pulberi
sicative, calmante şi antiseptice.
Fotodermatitele grave necesită administrarea de antihistaminice, corticosteroizi, calciu gluconic,
hepatoprotectoare, vitamina A, purgative saline sau uleioase; local se aplică emoliente (vaselină neutră,
lanolină, glicerină), unguente cu antibiotice şi corticosteroizi, calmante sau antiseptice.
Complicaţiile cutanate se tratează chirurgical.