Sunteți pe pagina 1din 25

BOLILE PIELII 1

PROF.UNIV.DR. LUCIAN IONITA


Patologie cutanată
Ca şi sistemul nervos, pielea derivă din foiţa Structura pielii
embrionară externă (ectoderm) care vine in contact cu
mediul Înconjurător; deşi logic ar fi fost ca bolile pielii să
fie uşor stăpânite, paradoxal (mai ales in medicina
omului), aceste afecţiuni oferă cele mai multe
necunoscute aspecte; probabil că, rolul barierei cutaneo-
nervoase este mult mai complex decât se poate crede; aici
trebuie luată in consideraţie interrelaţia indisolubilă piele-
întreg organismul.

Pielea este un organ viu, atestat prin rolul de


"oglindă" care reflectă starea organismului in general sau
a unor organe, in special. Acest fapt conferă pielii locul
meritat in cadrul patologiei medicale, patologia cutanată
având un profund caracter de patologie generală,
începând cu examinarea pielii, încă de la primele date ale
examenului obiectiv general.
Examenul clinic al pielii şi fanerelor
Pielea este un "organ" cu rol vital, fiind o barieră primară la acţiunea factorilor de mediu extern,
dar având şi alte multiple roluri.
Rolurile pielii sunt: de protecţie (mecanică, termică, biologică), de excreţie (depuratoare),
secretoare (sudorală şi sebacee), de formare, dez-voltare şi susţinere a fanerelor (păr, lână, pene, copite,
coarne, cioc la păsări etc.), metabolică (hidroelectrolitică), etc., dar pielea este şi o importantă zonă cifrată
(de reflectare viscerocutanată, de ordin endocrin, respirator, circulator, digestiv, nervos, cu reale valenţe in
orientarea clinică a diagnosticului.

Examinarea pielii se face prin


metode generale (inspecţie,
palpaţie, percuţie, termometriere) şi
speciale (biopsie, puncţie, raclaj,
intradermo-reacţie)
Patologia aferentă acestui complex funcţional, excluzând dermatopatiile "specifice", de natură
chirurgicală, parazitară sau infecţioasă, este tot atât de variată, Încât, practic, sistematizarea pe criterii
clinice a bolilor şi sindroamelor cutanate este sigur incompletă, datorită varietăţii cazurilor şi evoluţiei
dinamice (adesea paradoxale) a diferitelor manifestări.

Există diferenţe semnificative intre pielea diferitelor specii de animale in legătură cu structura,
elasticitatea şi mobilitatea pe anumite zone corporale, dar şi in ceea ce priveşte modul de răspuns şi
exprimare a semnelor la acţiunea diverşilor factori etiologici.
Modificările pielii

-morfofuncţionale (structurale) ce pot fi reversibile sau ireversibile, sub formă de


erupţii sau diverse denivelări

pete vasculare nodul


macula vegetaţii edem
papula crevasa (ragada), hematom
vezicula sclerodermie chist
pustula Ichtioză abces
ulcer Paracheratoză flegmon
crusta pachidermie emfizemul
scuama (elefantiazisul) subcutanat
plaga Gangrenă
tumori
cicatrice
-modificări funcţionale:

miros
temperatură -de amoniac in onctuozitate
azotemie,
prurit
-de acetonă in -simptomatic
cetonemii,
-idiopatic
-de unt rânced în
piodemodecie,

-de putrefacţie în
gangrene etc.)

culoare sensibilitate
-discromii melanice
-
-circulatorii umiditate
(anhidroză - hiperhidroză)
-de altă natură
Fanerele sunt producţii piloase sau cornoase cu rol in protecţia şi apărarea animalelor; ele pot
acoperi întreg corpul (păr, lână, pene, solzi) sau sunt localizate in anumite zone (coarnele, ciocul, copitele,
ongloanele, unghiile, ghearele, pintenii, solzii de pe picioarele păsărilor, castanele, scoicile etc.).

Fanerele se examinează prin inspecţie, palpaţie, percuţie) şi prin examene de laborator (pielea fiind o
adevărată "enciclopedie" ce reflectă suferinţele organice şi nu numai.
Alopecia
Alopecia reprezintă pierderea parţială sau totală a părului, lânii sau penelor; nu trebuie confundată cu
năpârlirea fiziologică, întâlnită la toate speciile.
Etiopatogeneza. Alopecia congenitală este cauzată de factori genetici ce se transmit recesiv, de unele
carenţe ale mamei, fetopatii sau coexistenţei cu unele endocrinoze (tiroidiene, hipofizare, suprarenale). Alopecia
câştigată poate fi urmarea unor infecţii generalizate (febra aftoasă, gurma, maladia Carre), a unor parazitoze
(mai ales la ovine), toxicoze (cu iodurate, seleniu, plante toxice), a unor stări dismetabolice (carenţiale,
endocrine, stări dispeptice, hepatopatii). Alopecia se poate produce difuz, generalizat sau circumscris, persistent
sau cu tendinţă de extindere. Alopecia zonală se surprinde in cazul iradierilor masive, in nevrite (alopecii
neurogene), etc.
O altă cauză a alopeciei este adenita sebacee, caracterizată printr-o reacție inflamatorie a glandelor
sebacee, urmată de distrugerea acestora.
Displazia foliculară este un grup vast de afecțiuni genetice care afectează forma foliculului sau axul
părului și are ca rezultat tulburarea creșterii părului și fragilitatea lui.
Patogeneza. Există mai multe teorii pentru patogeneză:
-distrucția glandelor sebacee ca o consecința a unui defect moștenit în procesul de dezvoltare;
-defectele de cheratinizare ca o consecință a unui metabolism lipidic anormal;
-există o anomalie inițială de cheratinizare care duce la obstruarea canalelor glandelor sebacee și
inflamația acestora;
-aberație a distribuției melaninei in interiorul bulbului pilos)
Deficinta in cupru

Alopecia asociată cu deficiența de micronutrienți


a înlocuitor de lapte alimentat cu miei
Alopecia
Clinic. Alopecia primară evoluează circumscris sau generalizat (mai rar) fără modificări ale pielii, sau cel
mult cu un eritem al acestuia, cu sau fără depigmentare.
Formele secundare evoluează cu simptomele afecţiunii primare, inclusiv cu modificările proprii ale pielii.
In toate formele de alopecie lipseşte pruritul, dar sunt şi situaţii când se constată prurit şi modificări
cutanate ce însoţesc alopeciile secundare.
Carnivore
Căderea părului este izbitoare și provoacă disconfort proprietarilor de animale de companie, nu numai din
motive cosmetice, ci și din consecințele asupra sănătății animalului.

1. Displazia foliculară cuprinde un grup de afecțiuni genetice care afectează forma foliculului sau
axulpărului și are ca rezultat tulburarea creșterii părului și anomalii a distribuției melaninei în interiorul bulbilor piloși
și fragilitatea firului de păr.

2. Alopecia X
Este o anomalie de dezvoltare a ciclului părului. Se diagnostică numai după ce se exclude etiologia
hormonală. Alopecia X afectează în principal câinii din rasele Pomernienan, Chows-Chows, Malamut, Poodle
Pierderea părului primar și retenția părului secundar este caracteristica acestei afecțiuni apărând cu câteva
luni înainte de debutul alopecie. Cauza afecțiunii nu este bine cunoscută, chiar dacă există modificări în metabolismul
/echilibrul suprarenal și al hormonilor sexuali.
Este caracteristică o alopecie sezonieră caracterizată prin căderea părului în flanc care apare în principal
toamna, persistă iar părul este regăsit în primăvară.
Leziunile sunt caracterizate de zone de alopecie și hiperpigmentare foarte bine demarcate.
alopecie sezonieră
Alopecia X
2. Adenita sebacee

Se caracterizează prin inflamația


glandelor sebacee și distrugerea lor.
Cele mai predispuse rase a face
adenită sebacee, exprimată prin
alopecie asimetrică sunt Akita Inu,
Viszla, Poodle, ciobănesc german
etc., indiferent de vârstă.
-la rasele cu păr scurt apar zone
anulare de descuamare și alopecie,
cu manșoane din material cherato-
seboreic, la baza firelor de păr.,
-la rasele cu păr lung, firele de păr
au aspect mat, hiperpigmen, uscate
și aglutinate: ulterior apare alopecie
și hipotrichoză și o descuamare
accentuată.
3. Alopecia areata (AA)
Este considerată a fi o boală autoimună determinată de antigenii unici ai foliculilor de păr și de
autoantigenele asociate melanocitelor. Se întâlnește la om, iar dintre animale AA a fost descris la șobolani, șoareci,
câini, pisici, cai, maimuțe și bovine. Leziunile încep în zona axilară și se extind la pielea gâtului, capului și toracelui.
Pruritul nu este evident, iar suprafața pielii pare normală. Când părul s-a regenerat, acesta era alb.
Diagnosticul clinic este uşor de stabilit, dar este dificilă precizarea etiologică. Diagnosticul cauzal presupune
anamneză cu analiza nutriţională a raţiei, examen clinic, examene de laborator (hematologice, biochimice sanguine,
analiza urinei, analize parazitare, bacteriologice, toxicologice), biopsie, teste alergice etc.
Primul pas la examinarea clinică constă în a evalua dacă pierderea părului este reală și apariția alopeciei nu
este asociată cu auto-traume (păr rupt, excoriații). Microscopic evaluarea vârfurilor de păr este uneori necesară pentru
a confirma că vârfurile părului rămas intacte (adevărat căderea părului) sau, dimpotrivă, sunt rupte. Părul rupt
sugerează o afecțiune asociată pruritului, cum ar fi în cazul reacțiilor de hipersensibilitate sau acțiunii ectoparaziților.
Diferențial, alopecia simetrică este de obicei asociată cu tulburări ale ciclului foliculului de păr.
Hiperadrenocorticismul (sindromul Cushing – alopecie simetrică) și hipotiroidismul sunt cele mai frecvente
dintre tulburările endocrine care determină ciclul foliculul de păr aberant: de obicei, ele sunt asociate cu numeroase
alte afecțiuni dermatologice și nondermatologice prin modificări care fac diagnosticul probabil.
Se va exclude și vitiligo (prin depigmentarea pielii melanocitele sunt distruse sau dispar prin mecanism
autoimun),
Examenul dermoscopic și microscopic al firului de păr și al foliculilor implicați în melanogeneză oferă date
suplimentare. Diagnosticul de certitudine se stabilește prin examen histopatologic.
Pentru diagnosticul diferențial foarte importante sunt și testele intradermice alergice.
Vitiligo
Test intradermic pozitiv la mulți alergeni
Evoluţia este cronică.
Prognosticul depinde de cauza primară.
Tratamentul nu oferă rezultate spectaculoase. De cea mai mare importanţă este depistarea şi înlăturarea
cauzei primare.
Tratamentul include măsuri igieno-dietetice (pansaj, îmbăiere, raţii corespunzătoare), şi medicamentoase.
Până în prezent, nu a fost identificat un tratament curativ, iar tratamentele simptomatice, de susținere, au
grade variabile de eficacitate.
Pe cale generală se utilizează terapia stimulantă nespecifică (hemoterapie, polidin, extracte tisulare, preparate
arsenicale) şi terapie generală de susţinere: vitamine din complexul B, biotină, vitamina C. Ciclosporina pe cale
sistemică este singurul tratament care, pe lângă o îmbunătățire clinică, a dus la o creștere a glandelor sebacee.
Terapia cu retinoizi ar putea avea un efect benefic în cazurile refractare.
Local se aplică frecţii alcoolice (cu rezorcină, pilocarpină, chinină), se face fizioterapie (masaje,
roentgenterapie, ultraviolete), fricţiuni simple (cu tinctură de iod, acid salicilic, unguente revulsive etc.
• În cazurile ușoare, tratamentele topice cu șampoane cheratolitice, emoliente, uleiuri, suplimente cu omega-3
și omega-6 sunt suficiente pentru a controla boala.
Dermatopatii nutriţionale
Constituie o categorie heterogenă morfoclinic şi etiopatogenetic, cunoscută şi sub denumirea de "boala de
borhot" întâlnită la taurinele din îngrăşătorii, la câine cal şi porc, rar la alte specii, ca urmare a greşelilor de
alimentaţie.
Etiopatogeneza. La taurine, apariţia bolii estre atribuită excesului alimentar cu borhoturi de cereale (orz,
porumb), de fructe sau colţi de malţ, rezultate din fermentaţia alcoolică, a excesului de tăiţei de sfeclă, melasei,
amidonului, şroturilor etc.
La carnivore dermatopatiile de ordin alimentar depind de calitatea oricărui aliment (carne, lapte, ouă, cereale
etc) ca şi de prezenţa unor aditivi prezenţi in hrana granulată a carnivorelor.
Patogenetic, intervin mecanisme diverse iar reziduurile acţionează toxic şi alergic.
In fermele mari, ca să fie rentabile, vaca nu este hrănită numai cu iarbă ș fan, ci și cu siloz de porumb,
borhoturi si șroturi de soia, unele dintre ele fiind o sursa fantastica de aflatoxină. În goana după producție in masă
și profit, omul însuși a reușit sa aducă în lapte aflatoxina. Numai ca acum este extrem de greu de depistat: în toată
țara sunt numai 4 laboratoare de precizie.
Mucegaiul cu aflatoxină apare din diverse cauze: conservare necorespunzătoare a sortimentelor furajere,
după inundațiile de pe câmp, dar si din cauza miilor de kilometri pe care cerealele le străbat când provin din
importuri.
Pe măsură ce vacile au început sa fie furajate cu siloz industrial, aciditatea din rumen s-a modificat,
rezultând acidoză metabolică, urmată de apariția și a altor afecțiuni intercurente responsabile de procese inflamatorii
organice însoțite de eliberarea de histamină, generator de laminite și dermatopatii.
Clinic. La bovinele hrănite cu borhoturi in exces primele semne apar după 1-4 săptămâni: se constată
abatere, epiforă, stare febrilă, salivaţie, somnolenţă şi semne cutanate de tip eruptiv-exudativ (eritem-exantem-
exudaţie), urmat de apariţia crustelor, aglutinarea şi căderea părului.
Semnele cutanate cuprind membrele şi coada iar pruritul lipseşte. Se întâlnesc şi forme grave cu tulburări
generale evidente (avort, diaree, ciroză hepatică), modificări cutanate complicate cu procese supurative, ulcerative,
necrotice sau gangrenoase. Animalele slăbesc progresiv manifestând diaree rebelă, piosepticemii, şchiopături.
La cabaline se întâlnesc manifestări de tip urticariform (după consum excesiv de melasă sau alte reziduuri
alimentare).
La suine apar erupţii dure pe corp, bine delimitate, uneori veziculo-crustoase şi neprurigene.
La carnivore se înregistrează prurit complicat cu leziuni de grataj, alopecie, otită sau urticarie.
Diagnosticul. Se suspicionează pe baza dermatozei apărută la mai multe animale odată, în
condiţiile excesului de reziduuri alimentare din raţie. Diagnosticul diferenţial trebuie să excludă eczema,
febra aftoasă, ariceala, fotodermatoza etc.
Evoluţia este de 2-4 săptămâni.
Prognosticul este dependent de forma clinică.
Profilaxia este foarte importantă in îngrăşătorii; la tineretul taurin, metafilactic se recomandă
administrarea vitaminei A, a carbonatului de calciu 300g/ 100 kg borhot, şi, mai ales, reducerea
reziduurilor din raţie, concomitent cu creşterea cantităţii de fân şi concentrate, pe lângă suplimentarea
mineralo-vitaminică.
Tratamentul presupune adoptarea măsurilor igieno-dietetice corespunzătoare (igienă podală,
aşternut abundent şi curat, toaletă şi medicaţie topică (locală) adecvată tipului de leziune.
Modificările cutanate comportă tratament simptomatic local (emoliente, antiseptice, sicative,
astringente, antibiotice, antiflogistice) şi general (soluţii vitamino-minerale, seruri glucozate,
corticosteroizi, antibiotice, proteinoterapie etc.).
Dermatopatii medicamentoase
Multe preparate medicamentoase conţin in prospect la capitolul reacţii adverse şi acţiunea asupra învelişului cutanat. De
regulă, aceste posibile complicaţii se înlătură, dar există situaţii când reacţia organismelor este paradoxală chiar la unele preparate
care nu sunt cunoscute a avea reacţii adverse.
Etiopatogeneza. Manifestările cutanate pot apare consecutiv ingestiei, inhalaţiei sau după administrarea parenterală a
unor compuşi chimici ca atare (arsenicale, mercurice, ioduri, plumb, fenol, cupru, molibden, antibiotice) sau in combinaţii haptenice
(in asociere cu proteinele proprii).
Mecanismele de acţiune pot fi de ordin alergic şi toxic.
Clinic. Pe lângă semnele generale (apatie, somnolenţă) apar manifestări cutanate pruriginoase, alopecie, discromii,
erupţii diverse (eritem, maculă, papule, vezicule, pustule, cruste) şi manifestări anafilactoide sistemice sau reacţii alergice de tip
imediat.
Diagnosticul este îngreunat de lipsa de specificitate a manifestărilor subcutane şi adesea condiţionat de necesitatea
coroborării cu celelalte manifestări organice, cu datele de anchetă epidemiologică şi examen de laborator (teste toxicologice).
Evoluţia este scurtă, de la câteva ore, la câteva zile.
Prognosticul este rezervat sau grav.
Tratamentul este simptomatic: se recomandă antitoxice generale, desensibilizante (antihistaminice, corticosteroizi),
stimulante nespecifice generale etc. Pe lângă acestea se impune şi medicaţia topică (locală) adecvată.