Preda Madalin

Grupa 2501
 Lupusul este o boala cronica inflamatorie
autoimuna a tesutului conjunctiv, ceea ce
inseamna ca organismul isi distruge propriile
tesuturi.
 Lupusul este caracterizat prin aparitia unor reactii
inflamatorii cu localizari multiple si este asociata cu
producerea de anticorpi direcionati impotriva
antigenelor nucleare, citoplasmatice si membranare
(membrana, nucleul si citoplasma sunt elementele din
care este format celula).
 Boala apare in urma unor disfunctii in
autoreglarea mecanismelor imune ( disfunctii ale
LT supresoare ) , cu predispozitie genetica.

Evolutia poate fi potentata de :

Stres ;
Radiatii UV ;
Unele medicamente ;
Unii agenti infectiosi ;
Unele tulburari endocrine ;
 Cei mai cunoscuti autoanticorpi sunt :

Antinucleari ( impotriva ADN ,ARN , nucleoproteinelor ) ;

Antieritrocitari ;
Antileucocitari ;
Impotriva IgG sau impotriva unor factori ai coagularii.

Unii dintre acestia determina degenerarea directa a

tesuturilor , iar altii contribuie la formarea complexelor imune
care se depoziteaza in diverse tesuturi si induc reactii alergice de
tip III.

Principala caracteristica imunologica , care apare in

serul de la bolnavi o constituie aparitia celulei lupice .
= neutrofil ce conine un corpuscul mare, slab
colorat, ce umple citoplasma celulei fagocitare;
 - uneori, corpusculul poate fi liber n frotiu, dar
nconjurat de neutrofile ale caror nuclei de culoare
nchisa par a fi aranjai in rozet fiecare dintre
aceste celule concureaz la fagocitarea nucleului lupic;

- factorul lupic seric (factorul LE) = Ac anti-ADN si

anti-nucleoproteine, din izotipul IgG se poate atasa
de nucleii oricarei sue celulare (= slaba specificitate);
Este polimorf si variaza in functie de specie si varsta.

Se intalnesc 2 tipuri de Lupus Eritematos:

Lupus eritematos sistemic ;

Lupus eritematos cutanat ;

 - este intalnit mai rar la caine si pisica .
- La caine afecteaza femelele tinere spre varsta medie (de la 1 an
pana la 11 ani) cu toate ca nu se constata o anumita predispozitie de sex
- se constata - anemie hemolitica
- trombocitopenie
- nefropatii
- proteinurie (la 65% din pacienti)
- febra .
Alte manifestari clinice care pot aparea :
- leucopenie
- miozita
- pleuropericardita
- disfunctii ale SNC
Aceleasi semne pot fi intalnite si la pisicile diagnosticate cu Lupus
Eritematos sistemic
Leziunile cutanate cel mai des observate sunt :
- leziuni dermatologice prezente pe zone ale pielii
care sunt direct expuse razelor solare (fenomenul de
fotosensibilizare este comun)

- alopecie;
- eritem;
- ulceratii;
- hipercheratoza;
- Pseudomembrane orale , nazale , anale ;
- Dermatita exfolianta;
- Limfangita;
- Cruste;
- Leziuni muco-cutanate ( observate mai rar).
- la pisica:- rasa Siamez = sensibila;
- eritem, scuame, eroziuni, cruste;
- alopecie, depigmentare;
- localizare: - fata, urechi, labe;
- rar, vezicule si ulcere bucale;
- tulburari generale:
- anorexie;
- depresie;
- slabire;
- febra;
- la caini si cai;
= forma benign a celui sistemic;
- mai ales la femele din rasa: - Collie, Husky, Ciobanesc
German;
- hiperemie;
- dermatita crustoasa pe fata dorsala a nasului
extindere pe nari (mucoasa nazala), buze, fata si urechi;
- cheratoza naso-digitala;
- depigmentarea nasului;
- paniculita lupica caracterizata de formarea de noduli
s.c. bine circumscrisi;
 Examenul clinic este orientativ , la fel cum este si
examenul histologic ,in acest caz se recomanda
examenele imunopatologice :

Radioimunoanaliza (testul Farr) , pentru dozarea

anticorpilor antinucleari ;
IFC directa , pentru detectarea depozitului de IgG la
jonctiunea dermo-epidermica ;

De asemenea , se poate recurge la evidentierea celulelor

lupice.
Diagnosticul diferential : dermatite (parazitare
/bacteriene ) ,pemfigus (nu apar anticorpi antinucleari , IFC este
negativ ) , fotodermatite.
 Tratamentul este dificil de realizat , trebuie efectuat
diferentiat pentru fiecare caz.

Se recomanda corticoterapie , in acest caz se impun doze

mai mari decat cele obisnuite (2-6mg/kg) , pentru a se putea
realiza imunosupresia.

- pacientul trebuie urmarit iar in momentul in care se va

observa remisia bolii dozele de corticosteroizi vor trebui
recalculate;

- se recomada administrarea concomitenta de citostatice (

ciclofosfamide, ciclosporine ) pentru inducerea sau pentru
controlul remisiei;
Se pot asocia antipaludice (Azathioprin) , Vit. E - 400
UI/zi
- de asemenea se recomanda evitarea expunerii
la soare sau folosirea cremelor fotoprotectoare.

*Antipaludice : medicament utilizat in prevenirea pe

termen scurt si in tratamentul paludismului.

*Paludism : Paludismul este o boala parazitara

provocata de infestarea cu hematozoare din genul
Plasmodium.
 Desi exista putine informatii despre eficacitatea protocoalelor
terapeutice in ceea ce priveste tratamentul in lupusul
eritematos sistemic, a fost citat un studiu despre protocolul
terapeutic cu prednison si levamisol.

- Prednisonul administrat in doza de 0,5 ->1mg/kg

administrat timp de 1 -> 2 luni (1 la 12 ore)

- Levamisolul administrat in doza de 2 ->5 mg/kg (dar nu mai

mult de 150 mg/animal) o data la 2 zile. Se va administra
timp de 4 luni.

Acest protocol terapeutic a avut o eficacitate la 25 din 33 de

caini tratati.
 Pemfigusul cuprinde un grup de boli
autoimune, caracterizate prin eruptii veziculo-
buloase , erozive si ulcerative. Poate afecta si
mucoasele.

Numele de pemfigus vine de la termenul

grecesc pemfigus = bula (vezicula)
Cadru etiopatogen:
Pemfigusul se datoreaza formarii de autoanticorpi fata
de antigenii din membrana celulelor epidermice, de la
suprafata lor (impotriva glicocalixului) sau impotriva
cimentului intercelular.

Stimulul care declanseaza raspunsul imun si

mecanismul de producere al acestuia sunt incomplet
cunoscute. Muller si col au propus un mecanism de
producere a leziunilor care cuprinde:
- legarea anticorpilor pemfigus de glicocalixul
cheratinocitelor.
 - internalizarea anticorpilor pemfigus si
fuziunea lor cu lizozomii.

- activarea si eliberarea unei enzime prroteolitice

cheratinocitare (pemfigus achatolytic factor) , care
difuzeaza in spatiul extracelular determinand
acantoliza si formarea de vezicule intraepidermice..
- sunt prezente si depozite de complement (mai
ales C3), fara a se cunoaste cu precizie rolul acestuia;

Acantoliza in pemfigus a fost asemanata cu reactia

de hipersensibilitate de tip II.
 Tablou clinic:
Leziunile din pemfigus sunt limitate la epiderm.

Se pare ca antigenii sunt specifici diferitelor faze ale

diferentierii cheratinocitare, clasificarea morfoclinica a
bolii avand la baza localizarea acantolizei in diferite
straturi ale epidermului. La animale sunt cunoscute 4
forme morfoclinice:
- vulgar;
- vegetant;
- foliaceu;
- eritematos;
 1) Pemfigusul vulgar: este forma cea mai grava si
cea mai frecventa la caine, rar intalnita la pisica.

- leziuni ale veziculor buloase care devin rapid

eroziv-ulcerative (pe piele, mucoasa bucala si
jonctiunile cutaneo-mucoase)
- leziunile bucale si ale jonctiunilor cutaneo-
mucoase apar la 90% din cazurile cu pemfigus
vulgar, fiind un element important pt diagnostic.
- leziunile cutanate sunt localizate mai ales in
zonele expuse microtraumatismelor: reg axilara,
inghinala, scrot, anus, vulva
 - veziculele sunt tranzitorii si fragile, cel mai
frecvent observandu-se eroziuni si ulcere, delimitate
de halouri epidermice.

- este considerat caracteristic semnul Nicolski : prin

presarea cu degetul la marginea unei eroziuni, e
produce dislocarea epidermului de derm, aparand o
noua veziucula... Dar poate si lipsi acest semn.
 - la pisica: veziculele si bulele se observa rar,
leziunile obisnuite fiind eroziunile si ulcerele
delimitate de gulerase epidermice localizate pe
obraji, buze, nari si in cavitatea bucala.
 - la cal: apar vezicule tranzitorii. Daca animalul
este examinat la inceputul bolii se pot observa pustule si
eroziuni delimitate de colerete epidermice. Cel mai
frecvent insa, se constata alopecie, scuame si cruste.
Leziunile incep din marginea fetei, cuprind marginile
narilor si conchia auriculara, extinzandu-se pana pe
abdomen. Mucoasele nu sunt afectate.
2) Pemfigusul vegetant:

- este o forma benigna, cronica, proliferativa a

pemfigusului vulgar, intalnita extrem de rar la
animale.

- debuteaza prin vezicule si bule sau pustule, care

sunt apoi inlocuite de excrescente verucoase sau
papilomatoase, presarate cu pustule.

- frecvent se insoteste de leziuni bucale, cu aceeasi

tendinta de proliferare papilomatoasa.
3) Pemfigusul foliaceu:

- este forma cea mai frecvent intalnita la carnivore;

- se datoreaza formarii de autoanticorpi fata de
antigenii de la suprafata celulelor epiteliale
scvamoase (cheratinizate). Prin urmare, procesul
acantolitic are loc la suprafata epidermului,
rezultand leziuni exfoliative.
- apar vezicule tranzitorii, iar daca animalul este
examinat la inceputul bolii se pot observa pustule
si eroziuni delimitate de colerete epidermice.
- la caine: boala este frecventa la anumite rase:
Bearded Collie, Terra Nova, Chow-Chow,
Doberman etc.
- Frecvent la extremitatile labelor apare o
inflamatie eritematoasa, care determina
schiopatura , urmata de hipercheratoza viloasa
hard pad
 - cel mai frecvent se constat alopecie, scuame si
cruste;
Leziunile incep din regiunea fetei, cuprind marginile
narilor si conchia auriculara, extinzandu-se spre
abdomen; pruritul si durerea sunt variabile !!!
- in localizarea podala
- hipercheratoza;
- schiopatura;
- la pisica: manifestarile sunt asemanatoare cu cele de
la caine: dermatita exfoliativa faciala, in jurul
nasului, pe buze, periorbita si pe conchia auriculara.

- sub cruste se pot desoperi ulcere, acoperite de

puroi, iar pe membre se poate observa o
hipercheratoza discreta .
 - la examenul histologic leziunea principala este de
dermatita pustuloasa si/sau veziculoasa
intraepidermica (subcornoasa sau intragranulara).
- pustulele contin celule acantolitice, rotunde,
acidofile, cu nucleu picnotic, cu polimorfonucleare
atasate membranei
- cheratinocitele acantolitice de la baza pustulei se
detaseaza continuu si intra in pustula
- acantoliza intereseaza si foliculii pilosi.
 Diferentierea fata de piodermitele superficiale
(impetigo) se face pe baza cheratinocitelor
acantolitice (absente sau foarte putine in impetigo), a
afectarii foliculului pilos ( numai in pemfigus) si a
prezentei stratului granular atasat putulei (numai in
pemfigus)

4) Pemfigusul eritematos: este considerat o forma

benigna a pemfigusului foliaceu sau o forma
combinata intre pemfigusul foliaceu si lupusul
eritematos discoid.
- La caine : boala este frecventa la rasele Collie si
Ciobanesc german. Leziunile cutanate sunt
asemanatoare cu cele din pemfigusul foliaceu, dar
sunt limitate in reg fetei (fata dorsala a botului,
periorbital) si urechi. O complicatie frecventa este
depigmentarea botului, care predispune la
fotodermatite.
 La pisica apar pustule, eroziuni, colerete
apidermice sau cruste, limitate la fata si urechi.

Histologic: se constata pustule si vezicule

subcornoase, asemanatoare celor din pemfigusul
foliaceu, dar infiltratul dermic poate fi lichenoid,
ca in lupusul eritematos.
 - se bazeaza pe datele obtinute din anamneza,
examenul clinic, examenul frotiului direct facut
din leziuni, examenul histologic, testul de
imunofluorescenta si testul imunoperoxidazei.

- la examenul sangelui se poate constata o

anemie neregenerativa moderata, o usoara
crestere a gamaglobulinelor si o usoara
eozinofilie.
 Frotiul direct se executa din vezicule sau pustule
intacte si se coloreaza de preferinta prin metoda
Papanicolau. In frotiu apar numeroase
neutrofile,eozinofile,putine bacterii si celule
acantolitice (sugestive pentru pemfigus)

Pentru examenul histologic ese necesara

internarea animalului si examinarea pielii la intervale
de 2-4 ore, in vederea surprinderii veziculelor.
 Diagnosticul diferential: fata de alte boli
autoimune, pe baza examenului histologic si a
testelor imunologice

Pemfigusul vulgar mai trebuie diferentiat de

stomatitele erozive infectioase, toxice, carentiale, din
insuficienta renala, diabet etc.

Pemfigusul foliaceu trebuie diferentiat de alte

afectiuni cutanate, insotite de hipercheratoza:
dermatomicoze, raie, foliculita sau furunzuloza
bacteriana, seboree, carcinom scvamos etc.
 Boala este practic incurabila, necesitand un
tratament simptomatic indelungat, uneori pe toata
viata animalului. Telul terapeutic major este
imunosupresia, prin corticoizi singuri sau asociati cu
citostatice sau imunomodulatori. Cel mai utilizat este
prednisonul in doze mai mari decat cele obisnuite.
Dozele de 2,2-4,4 mg / kg/ zi la caini asigura
remisiunea leziunilor cutanate la peste 50 % din
cazuri.
 Efectele secundare ale corticoizilor sunt:
sindromul Cushing, aparitia unor hepatopatii,
pancreatite, hemoragii gastrointestinale, infectii
predominat urinare.

Pentru reducerea efectelor secundare ale

corticoizilor (reducerea dozei) se recomanda
asocierea acestora cu citostatice sau
imunomodulatoare (Ciclofosfamida, Ciclisporina).
Citostaticele au ca efect secundar mielosupresia, De
aceea dozajulmedicamentelor trebuie ajustat periodic
in scopul mentinerii nivelului leucocitelor la peste
3000/mm3 , pentru a reduce infectiile secundare.
 Dermatita estivala este considerata o
dermatoalergie comuna cabalinelor, cauzata de
hipersensibilitatea acestora la intepaturile
provocate de specii de diptere din genul Culicoides,
Simulium si, posibil, Stomoxys calcitrans si
Haematobia irritans.
DERE este o boala comuna cabalinelor, a fost
cunoscuta sub diverse denumiri (Dhobie itch,
Queenslnd itch, summer dermatitis, allergi dermatitis
etc.)
 Aceasta dermatita este considerata o
hipersensibilizare de tip I (imediata) si tip IV
(intarziata) la antigenii salivari ai speciilor de
insecte din genul Culicoides si Simulium, dar si
la intepaturile lui Stomoxys calcitrans si,
probabil, Haematobia irritans
 Exista posibilitatea ca unii cai sa prezinte o stare
de hipersensibilitate si la alte insecte decat cele
precizate anterior. Cea mai importanta cauza o
reprezinta hipersensibilitatea indusa de culicoizi.
Sunt in jur de 1000 de specii de culicoizi si marea
majoritate este responsabila de reactii pasive de
anafilaxie cutanata.

Exemple: C. brevitarus (Australia)

C. obsoletus (Canada)
C. publicaris si nubeculosus (Franta)
Epizootologie: Semnele clinice evidente exprimate in
aceasta boala sugereaza si o predispozitie generatica si
familiala. In acest sens stau marturie investigatiile
efectuate pe poneii islandezi. Poneii islandezi nu
manifesta aceasta dermatita din cauza ca in aceasta tara
nu sunt intalnite specii de culicoizi. Totusi acesti ponei
manifesta clinic boala in cazul in care sunt transferati
intr-o zona cu culicoizi. Boala este remacata la
cabalinele care sunt scoase la pasune (in mod special
pasunele asezate in jurul apelor) sau cele neadapostite
in grajduri. Evolutia este sporadica, nefiind afectate
toate animalele dintr-o localitate sau herghelie.
Patogenie: Inocularea intradermica a extractelor de
Culicoides (si ocazional de cele de Simulium, Stomoxys
si Haematobia) produce imediat (aprox 30 min) sau mai
tarziu ( 1 2 zile) o reactie la peste 80 %, respectiv 50 %
dintre caii inoculati . Antigenii culicoizilor stimuleaza
mononuclearele si celulele proliferative si elibereaza
eozinofilele.

Eozinofilele, limfocitele, celulele Langherhans

si LTB4 joaca un rol important in patogeneza DERE.
Eozinofilele si limfocitele constituie principalele celule
inflamatorii prezente in plagile cutanate.
Simptome: Cei mai multi cai dezvolta semnele clinice
la varsta de 3-4 ani. In zona temperata semnele clinice
sunt legate de sezon si de prezenta insectelor. In zonele
calde , tropicale si subtropicale, boala nu imbraca acest
caracter sezonier. Simptomatologia este evidenta seara
si dimineata, acestea fiind de fapt si perioadele cele mai
favorabile hranirii speciilor de Culicoides.
DERE evolueaza sub 3 aspecte clinice care au:
- o distributie dorsala
- o distributie ventrala
- o distributie care le imbina pe ambele.
 Distributia dorsala: cuprinde gatul, grebanul, crupa,
baza cozii si uneori, regiunea mentoniera si fata.
- se caracterizaza prin prurit, cu sau fara papule
crustoase, care se intind pe coama, crupa si la baza
cozii;
- leziunile se pot extinde pe gat, fata, umeri, fata
dorsala a toracelui si se pot complica;
- cronicizarea leziunilor duce la eroziuni si ulcere, iar
la caii puternic afectati se constata aspectul de coada
de sobolan si/sau coama zburlita
 Distributia ventrala: se caracterizeaza prin prurit,
cu sau fara papule crustoase, care se extind pe fata
ventrala a toracelui si abdomenului, axile si fata
interna a membrelor.

La caii cu dermatita estivala recidivanta rareori se

constata localizari in regiunea flancului si foarte rar
urticarie.
 Caii afectati se freaca sau se scarpina de obiecte
din mediul inconjurator.
 Reflexul de ciugulire cu buzele poate fi omis
prin scarpinatul pielii si a coamei.Infectiile bacteriene
secundare pot complica leziunile, determinand
aparitia piodermatitelor sau foliculitelor superficiale.

Dupa primul an de evolutie, semnele clinice dispar

in timpul iernii, dar in urmatorul an pielea se
ingroasa si devine cenusie. Caii afectati pot suferi
tulburari comportamentale (anxietate, nervoziate,
neliniste, agresivitate) motiv pentru care nu mai
executa comenzile, fiind greu de dresat si abordat.
 Diagnostic: - se bazeaza pe coroborarea datelor
epizootologice (boala apare vara, la animalele aflate
la pasune), clinice (dermatoza pruriginoasa cu
localizare in zona coamei, gatului si crupei) si cele
care privesc controlul insectelor. De asemenea ,
testele intradermice care folosesc extractele insectelor
culicoide sunt pozitive, in mod frecvent, la caii cu
DERE. Reactiile pot fi prezente la 30 min de la
inoculare (reactie imediata), la 4-6 ore (reactie
intarziata) sau la 24-48 ore (reactie tardiva).
Prevalenta reactiilor pozitive la animalele clinic
sanatoase creste odata cu inaintarea in varsta.
 Prin testul ELISA s-au pus in evidenta anticorpii
anti Culicoides si anti Stomoxys in serul cailor
afectati. Anticorpii IgG eliberati ca reactie la
antigenele salivare de Culicoides sunt prezenti atat in
serul cailor cu DERE, cat si la caii expusi la
intepaturile de Culicoides . Totusi, IgE au fost
detectate numai la caii cu DERE, in timp ce la cei cu
remisiuni clinice nu au fost puse in evidenta.

Diagnosticul histopatologic efectuat prin biopsie

permite evidentierea leziunilor de dermatita
perivasculara superficiala. hipercheratoza,
paracheratoza si acantoliza epidermica.
 Diagnosticul difential se face fata de:

- raia psoroptica si sarcoptica;

 Raia psoroptica la cai este determinata de
Psoroptes comunis equi, care afecteaza motul,
coama si coada, manifestandu-se prin cruste
groase, umede si cu miros respingator. Debutul
bolii se face prin prurit in zona cozii si a coamei,
parul are aspect zbarlit, casant, pe piele apar mici
cruste galbui, umede, lucioase.

In raia sarcoptica semnele clinice apar la 8-15

zile de la infestare, in zona capului, grebanului,
umeri. Initial apare prurit, apoi butoni scabiosi,
ca niste nodule mici la suprafata pielii, iar dupa
caderea crustei apar depilatii cu aspect de piele
roasa. Urmeaza extensia plagilor, cu prurit
violent, leziunile acoperind in timp tot corpul,
mai putin zonele cu par lung.
- oxiuroza;
- malofagoza;

- anopluroza;

- dermatofitoze;

- oncocercoza.
 TRATAMENT !!!

Dintre agentii antipruriginosi sistemici mentionam

derivatii glucocorticoizi, antihistaminici, acizii grasi
omega-6 si omega-3.
Glucocorticoizii sunt considerati cei mai eficienti in
combaterea pruritului. In acest sens pot fi folositi
prednisolonul si prednisonul ( 2,2 mg/ kg) sau
Dexametazona (0,22 mg/ kg) administrate in fiecare
dimineata pana dispare pruritul.
 Antihistaminicele pot fi utilizate si pentru a permite
reducerea dozelor de glucocorticoizi. Trebuie folosite
cu precautie la animalele gestante, deoarece
provoaca avort !!!

Multi medici sustin faprul ca trebuie suplimentat

aportul de acizi grasi omega-3 si omega-6 in hrana
cabalinelor. Acesti acizi se gasesc in uleiul de peste,
dar gustul specific determina refuzul hranei de catre
cai ( insa exista diverse produse comerciale pe piata,
gen capsule)
 Profilaxie: Controlul culicoizilor adulti este greu
de realizat din cauza biotopurilor diverse in care se
refugiaza adultii.

Controlul insectelor din adaposturile cabalinelor se

poate realiza prin complementaritatea metodelor
mecanice cu cele chimice. In acest sens se vor instala
plase de sarma cu ochiuri mici la geamuri si usi, care
sa previna intrarea acestor insecte in grajduri. Mai
dificil de realizat este amplasarea de ventilatoare care
sa realizeze curenti puternici de aer, pentru a
impiedeca patrunderea insectelor in adaposturi.
 Masurile de control care vizeaza animalul tinta
au drept scop aplicarea diverselor produse
insecticide pe corpul cabalinelor (sub forma de spray,
lotiuni, solutii sau pour-on) si, in mod special a
piretrinelor : permetrin 4%, pour-on aplicat pe linia
dorsala a corpului, la 1-3 saptamani interval.

Fadok (1987) recomanda folosirea crotaliilor cu

insecticide, impregnate cu diferite piretroide, si
amplasarea lor in coama sau coada cailor.