Semiologia Muşchilor Striaţi, Oaselor Şi Articulaţiilor

SEMIOLOGIA MUŞCHILOR
STRIAŢI, OASELOR ŞI
ARTICULAŢIILOR
SUBCAPITOLE
SEMIOLOGIA SISTEMULUI MUSCULAR

SEMIOLOGIA SISTEMULUI OSOS
SEMIOLOGIA ARTICULARĂ
SEMIOLOGIA ŢESUTULUI CONJUNCTIV
SEMIOLOGIA SISTEMULUI MUSCULAR
 Afecțiunile musculare ereditare/dobândite;

anomalii structurale/funcționale
 Consecințe ale perturbării
inervației/vascularizației/lezării elementelor țesutului
conjunctiv propriu
ANAMNEZA
Principalele simptome:
 Scăderea forței musculare (slăbiciunea musculară)
 Durerea musculară
Scăderea forței musculare (slăbiciunea musculară)
 Reprezintă dificultatea sau imposibilitatea de a efectua actul motor respectiv şi
poate fi:
• parțială (fatigabilitate şi pareză) sau totală (paralizie);
• permanentă sau tranzitorie.
 –!!! Simptom nespecific!!!
• Boli endocrine (ex. ICSR) si neoplazice
• Boli musculare sau neuromusculare (miastenie, polimiozită, botulism)
• Leziuni ale neuronului motor central sau periferic
 Diagnostic diferențial
• Astenia din bolile psihice
• Impotența funcțională (durere de cauza osoasă sau articulară care nu permite
mișcarea)
 Slăbiciunea localizată la musculatura cervicală se manifestă la ridicarea capului de
pe pernă și la menținerea în ușoară anteflexie ca în poziția „pentru citit la birou“.
 Afectarea musculaturii toracice determină dificultăți la răsucirea în pat și la mișcarea
de extensie a coloanei vertebrale.
 Afectarea musculaturii dependentă de nervii cranieni produce perturbări oculare,
masticatorii, de deglutiție, de vorbire sau alterează mimica facială.
 Afectarea musculaturii brațelor - dificultăți la ridicarea lor deasupra capului sau a
unor obiecte mai grele
 Afectarea musculaturii proximale a membrelor inferioare - pacientul se ridică greu
de pe scaun și nu mai poate face genuflexiuni.
 Afectarea musculaturii distale a membrelor inferioare determină imposibilitatea de a
se ridica pe vârful picioarelor, cu frecvente căderi la urcarea scărilor.
Durerea musculară poate îmbrăca trei forme:

 Mialgia
 Crampele musculare
 Durerea musculară la compresiunea maselor musculare
Mialgia - !!! Simptom nespecific!!!
 Este o durere difuza, de intensitate variabila, care cuprinde o masa musculara, este
resimțită in repaus si este de regula accentuata de activitatea musculara
 Febra musculara (după eforturi intense la persoane neantrenate), stări febrile (masa
musculara paravertebrala - curbatura), infecții virale, infestații (trichinoza)
- adevărata mialgie
 Se caracterizează prin dureri musculare si scăderea forței musculare
 Este de repaus și apare frecvent în miopatiile inflamatorii (ex. dermatomiozita și
sindromul mialgie-eozinofilie), în miozitele virale, reumatice sau din vasculite,
mioglobinurie, alcoolism, intoxicații și miotonii.
Crampele musculare
 Au durata de câteva secunde sau minute și pot fi declanșate de contracții
puternice și stopate de întinderea pasivă a mușchiului.
 Apar frecvent în deshidratări, hiperazotemie, hiponatremie şi în unele
miopatii metabolice.
 Crampa musculara dureroasa de efort - defect energetic sau ischemie
(ex. claudicația intermitenta determinata de ischemia musculara – gambe,
plante sau fesier; claudicația limbii in arterita cu celule gigante – b.
HORTON).
 ! Contracturile musculare se diferențiază de crampele musculare prin faptul
că pot persista ore întregi și nu au expresie electrică pe electromiogramă.
Durerea musculară la compresiunea maselor musculare:

 Durerea gambieră, însoţită de parestezii şi diminuarea ROT în
polineuropatia periferică senzitivo-motorie de cauză toxic-metabolică
 Durerea gambieră însoţită de parestezii, căldură şi cianoză locală din
tromboflebita profundă.
ISTORICUL BOLII
 Vârsta la care a debutat suferința musculară, durata şi rata de progresie a
simptomelor şi analiza amănunțită a acestora (Unele miopatii congenitale
debutează din copilărie sau adolescență, pe când formele dobândite apar de
obicei la vârsta adultă)
 Evoluție acută (ex.intoxicaţie), subacuta (ex.miopatiile metabolice), cronica (ex.
miopatii inflamatorii)
 Efectele efortului fizic şi raporturile cu dieta şi temperatura mediului (Oboseala care
apare sau crește în timpul efortului fizic sugerează un defect în transmisia
neuromusculară sau în metabolismul energetic al mușchiului. Căldura poate
accentua defectele de transmisie neuromusculară, frigul influențează în sens negativ
manifestările musculare din unele colagenoze).
ANTECEDENTELE PERSONALE ŞI HEREDO-COLATERALE
 Factorul genetic este evident în unele miopatii congenitale, fiind uneori necesară şi
examinarea ambilor părinți şi chiar analiza ADN.
 Manifestările sunt izolate sau apar în cadrul altei stări patologice (bolile infecțioase
acute, infecțiile cronice, intoxicații cu diverse substanțe sau intoxicațiile
medicamentoase, traumatismele craniene şi vertebrale).
CONDIŢIILE DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ
 Se va insista asupra condițiilor de viață, locuinței, alimentației, precum şi asupra
condițiilor de muncă, factorilor toxici de mediu care ar putea avea rol determinant
al afecțiunilor neuromusculare.
 Muncitorii care lucrează în industria plumbului (turnătorii, acumulatori) sunt
predispuși la nevrite, polinevrite şi encefalopatii saturnine.
 Pot apărea „crampele musculare” la scriitori, pianişti, violonişti sau înotători.
EXAMENUL OBIECTIV
 Modificările de volum al maselor musculare

 Modificările tonusului muscular
 Reflexul idiomuscular
 Mișcările involuntare
 Manevre pentru forța musculară
I. MODIFICĂRILE DE VOLUM AL
MASELOR MUSCULARE
 Amiotrofia (atrofia musculară)
• imobilizarea prelungită
• miopatii primitive
• afecţiuni neurogene
MODIFICĂRILE DE VOLUM AL MASELOR

MUSCULARE
 Hipertrofia adevărată ( ex. sportivi):
creşterea volumului musculaturii
scheletice şi a forţei musculare.
 Pseudohipertrofia secundară infiltrării
grăsoase a musculaturii scheletice este
întâlnită în miopatia pseudohipertrofică
pelvifemurală Duchene.
 Tumefierile musculare localizate
reprezentate de:
• Hematomul muscular
• Miozita osifiantă: sub forma unor
calcificări intramusculare, nedureroase;
• Tumorile musculare
 Hematom muscular  Tumori musculare

II. MODIFICĂRILE TONUSULUI MUSCULAR
 hipertonia musculară;
 hipotonia musculară;
 miotonia.
HIPERTONIA MUSCULARĂ
 Hipertonia musculară definește creșterea tonusului muscular, masele
musculare hipertone fiind consistente, lăsându-se greu deformate sau
opunându-se mișcărilor pasive.
• contractura musculară (hipertonia localizată)- pozițiile antalgice
• spasticitatea piramidală – AVC (poziția „impusă” – predomină flexorii la
membrele superioare şi extensorii la membrele inferioare; fenomenul „lamei de
briceag”)
• rigiditatea extrapiramidală (boala Parkinson)
• retracțiile musculare (proces inflamator sau ischemic cu fibroza şi scleroza
muşchiului, care devine mai scurt – ex. contractura Dupuytren).
Contractură
Opistotonus musculară
- Tetanos paravertebrală
Retracție
Dupuyren
HIPOTONIA MUSCULARĂ
 Reprezintă reducerea tonusului unei
mase musculare, care va conduce la
flasciditate musculară, cu imposibilitatea
efectuării actului motor.
 Cauzele hipotoniei musculare sunt:
• afectarea neuronului motor periferic:
leziuni medulare;
• afectarea neuronului motor central: în
primele zile ale AVC;
• lezarea coarnelor şi cordoanelor
posterioare: sifilis;
• criza de drop-atack, insuficienţa
circulatorie cerebrală acută în teritoriul
vertebro-bazilar.
MIOTONIA
 Este un fenomen de contracție musculară prelungită urmată de relaxare
musculară lentă care implică cel mai frecvent mâinile și pleoapele.
 Miotonia urmează întotdeauna o contracție musculară, de obicei
voluntară, dar poate fi generată și de o stimulare mecanică.
 Ea provoacă de obicei dificultate în eliberarea obiectelor după o apucare
fermă.
 Pacienții se pot plânge de rigiditate musculară strânsă, ceea ce duce la
dificultatea de a elibera mâna după o strângere de mână, deșurubarea
unui dop de sticlă sau deschiderea pleoapelor dacă pacientul închide
ochii cu forță.
 Miotonia se îmbunătățește clasic cu exerciții fizice repetate.
III. REFLEXUL IDIOMUSCULAR IV. MIŞCĂRILE INVOLUNTARE

 Se cercetează prin percuția sau  Miocloniile
ciupirea unei mase musculare,
 Convulsiile
care în mod normal produce
contractura musculară.  Mișcările coreice
 Acest reflex este: abolit în bolile  Fasciculaţiile musculare
musculare (chiar dacă ROT este  Tremurăturile extremităţilor: emoții,
normal); exagerat la cașectici, efort, abuz de cafea, hipertiroidie,
emaciere, febră tifoidă. ciroză, encefalopatie hipercapnică
sau uremică, parkinsonism, afecțiuni
cerebeloase.
V. Manevre pentru forța musculară
EXPLORAREA PARACLINICĂ
I. TESTE BIOLOGICE
 Testele de inflamaţie nespecifice: hemograma (număr de leucocite), viteza
de sedimentare a hematiilor (VSH), proteina C reactivă (CRP), fibrinogenul
şi electroforeza proteinelor plasmatice (α- şi γ-globuline).
 Testele de citoliză musculară: transaminaza oxalacetică (TGO/ASAT),
creatinkinaza (CK) izoenzima MM, mioglobina şi aldolaza.
 Testele echilibrului hidroelectrolitic şi acido-bazic: natremia, potasemia,
calcemia, calciul ionic, magneziemia şi pH-ul sangvin;
 Testele imunologice: anticorpii anti-receptor acetilcolinergic (miastenia
gravis), anti-Mi2 şi anti Jo-1 (polimiozita).
 II. RADIOGRAFIA SAU COMPUTERTOMOGRAFIA TORACICă permit
evidenţierea timomului (responsabil de apariţia miasteniei gravis).
 III. ELECTROMIOGRAMA cu ac permite diferenţierea afecţiunilor
neurologice (traseu neurogen) de afecţiunile musculare (traseu miogen).
 IV. BIOPSIA MUSCULARĂ reprezintă metoda paraclinică care
definitivează diagnosticul afecţiunilor musculare. Ea se realizează de obicei
de la nivelul mușchiului cvadriceps femural sau biceps brahial, mai puțin
frecvent de la nivelul mușchiului deltoid.
 V. Testele ADN sunt utilizate în ultimă instanță datorită costului ridicat,
fiind deosebit de utile în distrofia Duchenne sau Becker.
PATOLOGIA MUSCULARĂ:
 DISTROFIILE MUSCULARE
 MIOPATIILE
 AFECŢIUNILE MIOTONICE
 POLIMOZITA (PM) ŞI DERMATO-POLIMIOZITA (DM)
 MIASTENIA GRAVIS
 DISTROFIILE MUSCULARE reprezintă un grup de afecțiuni musculare, ereditare,

progresive, care se disting clinic prin distribuţia selectivă a deficitului muscular.
 Sunt descrise 3 distrofii musculare ereditare:
• Distrofia Duchenne denumită și distrofie musculară progresivă care afectează
iniţial centura pelvină şi apoi şi cea scapulo-humerală. Aceşti copii prezintă
mers legănat, pe vârful picioarelor, lordoză, căderi frecvente, dificultăţi la
urcatul scărilor sau ridicarea în ortostatism.
• Distrofia musculară facioscapulară este o afecţiune autozomal dominantă,
caracterizată prin deficitul funcţional al musculaturii de la nivelul feţei şi centurii
scapulohumerale. Semnele clinice sunt: dificultatea de a fluiera, de a închide
ochii şi de ridica braţele deasupra capului, datorită afectării muşchilor care
menţin stabilitatea centurii scapulare;
• Distrofia musculară a centurilor, afecţiune autozomal dominantă, în care
deficitul apare la nivelul unei centuri şi în partea proximală a extremităţilor.
 MIOPATIILE includ miopatiile congenitale şi metabolice, boala de stocare a

glicogenului (boala Pompe) şi miopatiile mitocondriale.
 AFECŢIUNILE MIOTONICE reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate prin
relaxare lentă, anormală după o contracție voluntară, cauzată de o ano-
malie a membranei musculare.
• Distrofia miotonică sau boala Steinert este evidentă mai ales la muşchii
mâinii, iar ptoza palpebrală este relativ frecventă. În formele severe, este
asociată cu: cataractă, calviție, aritmii cardiace, anomalii endocrine
• Miotonia congenitală sau boala Thomsen este caracterizată prin: rigiditate
musculară nedureroasă la nivelul mâinilor, picioarelor, pleoapelor, care se
ameliorează cu exercițiul fizic.
 POLIMOZITA (PM) ŞI DERMATO-POLIMIOZITA (DM) sunt boli autoimune

(inflamatorii) ale ţesutului conjunctiv, caracterizate prin modificări inflamatorii şi
degenerative ale muşchilor scheletici (PM) şi frecvent şi ale tegumentului (DM),
care au ca efecte slăbiciunea musculară simetrică şi un grad de atrofie
musculară, în special pe centurile membrelor.
• Asociază manifestări musculare, cutanate, articulare, viscerale (pulmonare,
cardiace, ! Asociate neoplaziilor (plămânul, stomacul, sânul, ovarul, colonul şi
rectul)
 MIASTENIA GRAVIS este o afecțiune neuro-musculară caracterizată prin
slăbiciune și fatigabilitate a musculaturii scheletice produsă prin pierderea sau
dispariţia receptorilor acetilcolinei (afecţiune a plăcii neuromotorii), datorită
unui atac autoimun care anulează sau diminuează funcţia acestor receptori
postsinaptici.
• Cele mai frecvente simptome sunt: ptoza palpebrală, diplopia şi fatigabilitatea
musculară după efortul fizic, disartria, disfagia şi slăbiciunea proximală a
extremităţilor. Manifestările fluctuează în intensitate pe parcursul orelor sau
zilelor. Slăbiciunea musculară crește cu efortul fizic, fiind ameliorată de repaus
sau somn.
SEMIOLOGIA SISTEMULUI OSOS
 Afecțiunile medicale osoase
• Primitive (genetice sau

dobândite)
• Secundare unor stări patologice,
uneori, greu identificabile.
 ANAMNEZA
Principalele simptome:
 Durerea;
 Deformările;
 Fracturile;
 Tumorile osoase
DUREREA OSOASĂ
 Durerea osoasă apare prin afectarea periostului (are receptori pentru durere)
cauzată de: inflamaţie, punere în tensiune sau lezare directe.
 Se diferențiază de durerea musculară și articulară prin faptul că este prezentă și
în repaus.
 În general, durerea osoasă este profundă, relativ difuză, cu intensitate variabilă
în funcţie de leziunea care o produce, se accentuează la presiunea sau
percuţia zonei afectate, precum şi la solicitarea mecanică a osului afectat.
 În afecţiunile osoase difuze, durerea este profundă, difuză şi permanentă, cu
accentuare nocturnă şi la efort, fiind localizată la nivelul coloanei vertebrale,
centurilor şi epifizelor oaselor lungi (ex. Osteoporoza).
 În afecţiunile osoase localizate, durerea este maximă la nivelul leziunii, poate
iradia de-a lungul osului, este permanentă, fiind accentuată de percuţia şi
mobilizarea osului afectat (ex. Osteomielita).
DEFORMĂRILE OSOASE
 Sunt consecinţa creşterii şi dezvoltării anormale a oaselor, determinate de unele tulburări
endocrine (acromegalie) sau metabolice (boala Paget, rahitism), care se manifestă prin
încurbări sau angulaţii anormale (rahitism) sau măriri de dimensiuni ale unor segmente
osoase (osteoartropatia hipertrofică Pierre-Marie).
TUMORA OSOASĂ
 Este consecința proliferării tumorale a diferitelor componente ale ţesutului osos, putând fi
palpabilă sub forma unei deformări osoase (excrescențe), care face corp comun cu
osul, iar la presiunea digitală se pot simți crepitații osoase datorate fracturării traveelor.
FRACTURA SPONTANĂ
 Fractura spontană pe os patologic, apărută după mișcări și traumatisme minime, se
manifestă prin:
• durere localizată;
• mobilitate anormală într-un segment fără articulație;
• crepitații osoase audibile sau palpabile, la mobilizarea de către examinator.
ANTECEDENTELE HEREDOCOLATERALE (AHC)

 Încărcarea ereditară legată de HLA B27 este întâlnită în spondilita anchilozantă
(80%), care în stadiile avansate prezintă modificări osoase vertebrale
semnificative.
ANTECEDENTE PERSONALE FIZIOLOGICE (APF)
 Menopauza favorizează osteoporoza, iar distociile de bazin (luxaţia congenitală
de şold) favorizează apariţia fracturilor şi apariţia unor consolidări vicioase.
ANTECENTELE PERSOANALE PATOLOGICE (APP)
 Septicemiile favorizează apariția osteomielitei; diabetul zaharat favorizează
osteoartropatiei Charcot; hipercorticismul, hipotiroidismul şi obezitatea se
asociază frecvent cu osteoporoza; neoplaziile viscerale se însoţesc frevent de
apariţia metastazelor osoase; imobilizarea prelungită (aparat gipsat) predispune
la apariţia osteoporozei.
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ;

 Locuințele insalubre, locuite de multe persoane, favorizează apariția
tuberculozei, inclusiv a celei osoase,
OBICEIURI
 consumul de alcool favorizează apariția osteoporozei la bărbați şi a
necrozei aseptice de cap femural.
MEDICAMENTELE
 Glucocorticoizii, hormonii tiroidieni, heparina, fenitoina
(anticonvulsivantele) și methotrexatul favorizează apariția osteoporozei.
EXAMENUL OBIECTIV
 inspecție
 palpare
 examinarea mișcărilor articulare
 examenul în ortostatism şi mers
INSPECŢIA
 Echimoze, care pot apărea în afecțiuni traumatice (contuzii, luxații, entorse,
fracturi).
 Leziuni de angiomatoză însoţite de hipertrofia părţilor moi şi a scheletului,
localizate la nivelul unui membru sau torace, realizând sindromul Klippel-
Trenaunay.
 Reţeaua venoasă subcutanată poate fi evidentă la nivelul unei tumefacţii locale,
cum apare frecvent în tumorile maligne primitiv osoase.
 Deformarea unei regiuni
• afecţiuni traumatice (hematom, luxaţie, fractură cu deplasare, calus vicios);
• afecţiuni congenitale (picior strâmb congenital, cifoză sau scolioză congenitală,
încurbarea congenitală a tibiei)
• afecţiuni dobândite (genu varum sau valgum)
Genu valgum
Echimoza posttraumatică Sdr. Klippel-Trenaunay Genu varum
Picior scobit Picior plat Picior ecvin

Scolioza congenitala
PALPAREA
 Palparea oaselor ce sunt așezate subcutanat (ulnă, tibie, rotulă, metacarpiene,
metatarsiene, coaste) poate pune în evidenţă întreruperea continuităţii în cazul
existenței unei fracturi.
 În cazul existenței unei formațiuni tumorale, palparea va preciza: sediul,
dimensiunile, consistența (dură, renitentă, fluctuentă), situația față de planurile
profunde (faţă de care poate fi aderentă sau mobilă) şi faţă de planurile
superficiale.
 Afecțiunile inflamatorii la nivelul coloanei vertebrale se însoțesc de o
contractură musculară paravertebrală caracteristică, ce imobilizează
segmentul vertebral afectat.
 Temperatura locală se controlează manual (cu dosul degetelor sau mâinii
aplicate 5 - 10 secunde pe zona respectivă) sau cu termometre cutanate
speciale, comparativ, simetric. Se însoțesc de creșterea temperaturii locale:
evoluția spre consolidare a unei fracturi, orice proces infecțios sau tumorile
osoase bine vascularizate.
Patologia osoasă poate fi confirmată de investigații imagistice şi
biologice.
EXPLORĂRI IMAGISTICE
 Examen radiologic.
 CT osoasă.
 RMN osoasă.
 Osteodensitometria.
 Biopsia osoasă.
 Scintigrama osoasă cu trasor radioactiv cu tropism osos ( 99Tc).
Radiografie osoasă CT osos IRM osos
Biopsie osoasă Scintigrama osoasă
Osteodensitometrie
EXPLORAREA BIOLOGICĂ
 Calcemia
• Hipercalcemie prin hiperparatiroidism, neoplasme osoase, metastaze osoase,
imobilizare prelungită, hipertiroidism, insuficienţă renală cronică.
• Hipocalcemie prin hipoparatiroidism şi hipovitaminoză D.
 Fosfataza alcalină izoenzima osoasă poate creşte în afecţiunile osoase (rahitism,
osteomalacie, tumori osoase osteolitice, osteoporoză).
 Fosforemia (normal: 25 - 45 mg%) scade în rahitism, osteomalacie şi hiperparatiroidie şi
creşte în acromegalie, hipoparatiroidie, insuficienţă renală.
 Hidroxiprolina este unul din aminoacizii din colagen; eliminarea urinară/24 ore este 20 -
40 mg/zi. Creştera eliminărilor urinare este întâlnită în: boala Paget, hiperparatiroidism şi
metastaze osoase.
 Dozarea PTH, calcitoninei şi vitaminei D completează investigațiile de laborator a
patologiei osoase.
PATOLOGIA OSOASĂ MEDICALĂ:

 OSTEOMIELITA
 OSTEOPOROZA
 OSTEOMALACIA
 RAHITISMUL
 BOALA PAGET
 TUMORILE OSOASE
OSTEOMIELITA
 Infecţia care invadează şi distruge osul, cei mai frecvenţi germeni implicaţi fiind
stafilococul aureus şi bacilul Koch.
 Căile de inoculare osoasă: infectarea directă când este distrus tegumentul și
celelalte bariere tisulare (fracturi deschise, plăgi sau ulcere cutanate suprainfectate,
manevre ortopedice) sau însămânţarea hematogenă, la indivizi anterior sănătoși, de
la un focar aflat la distanţă (endocardită subacută, abces pulmonar).
 La copiii sunt însămânțate în principal oasele lungi, la adulți coloana vertebrală este
locul cel mai frecvent afectat.
 Osteomielita acută se manifestă prin: frison, febră, durere violentă la nivelul focarului
infecţios, iar la examenul obiectiv se evidenţiază durere la palparea şi percuţia osului,
precum şi adenopatie inflamatorie de vecinătate.
 Osteomielita cronică (cel mai probabil bacilară) se manifestă cu subfebră,
transpiraţii, inapetenţă, scădere ponderală, tumefacţie osoasă şi durere osoasă
surdă.
 Diagnosticul pozitiv este tranşat de radiografia osoasă şi culturile bacteriene din
secreţiile recoltate din focarul septic osos.
OSTEOPOROZA
 Eeste sindromul clinic caracterizat prin rerefierea şi disjuncţia traveelor ososae spongioase, însoţită de
subţierea corticalei osoase, cauzate de un dezechilibru între rezorbţia osoasă şi osteoformare, care are ca
efecte:
• scăderea masei osoase;
• deteriorarea arhitecturii ţesutului osos;
• creşterea fragilităţii osoase;
• susceptibilitatea la fracturi.
 Principalele cauze ale osteoporozei sunt: menopauza, imobilitatea în circumstanţe patologice (paralizie)
sau terapeutice (repausul prelungit la pat), diabetul zaharat tip I și II, sindromul Cushing, fumatul,
medicația prelungită: antivonvulsivantele, corticoterapia,
 Din punct de vedere clinic pacienţii pot fi asimptomatici, modificarea de structură osoasă fiind evidenţiată
pe radiografia osoasă sau pot prezenta durere osoasă nocturnă, surdă, permanentă, vertebrală şi a
oaselor late; durere vie, în punct fix, iradiată (fracturile vertebrale prin tasare sau fracturile spontane pe os
patologic, la eforturi minime).
 Radiografia osoasă evidenţiază hipertransparenţă osoasă (abia când jumătate din osul mineral s-a
resorbit) şi fracturi sau tasări ale corpilor vertebrali.
 Computer tomografia şi rezonanţa magnetică nucleară vor evidenţia scăderea numărului de travee şi
subţierea corticalei oaselor lungi.
 Osteodensitometria ultrasonică, absorbţiometria duală cu raze X (DEXA) și absorbţiometria cu un singur
fascicul de raze X (SXA) permit evidențierea scăderii scorului de densitate osoasă.
OSTEOMALACIA
 Reprezintă osteopatia metabolică generalizată a adultului, care provine dintr-un defect de
mineralizare a substanţei preosoase realizată de osteoblaste.
 Cauze: Principala cauză este hipovitaminoza D datorată carenţelor alimentare sau solare, precum şi
malabsorbţiei şi maldigestiei.
 Manifestările clinice caracteristice osteomalaciei sunt:
• Durerile pelvicrurale (inghinală, fesieră înaltă, ischiatică) accentuate de ortostatism sau mers, care
cedează în repaus; durerea toracică şi scapulară care imobilizează bolnavul la pat.
• Deformările osoase, caracteristice fiind cifoza dorsală (datorită tasărilor jumătăţii anterioare a
corpilor vertebrali) şi coxa vara.
 Radiografia osoasă evidenţiază: hipertransparenţă osoasă şi fracturi sau fisuri osoase localizate la
nivelul: bazinului, coastelor, femurului şi scapulelor, care sunt perpendiculare pe corticală.
 Modificările biologice frecvent întâlnite sunt: hipocalcemia, hipofosfatemia, hipovitaminoza D şi
hiperfosfatazemia.
RAHITISMUL
 Rahitismul este boala metabolică generală caracterizată printr-o tulburare de mineralizare a osului, apărută în
perioada de creştere (copilărie), în condiţiile unei carenţe de vitamină D.
 Cauza principală este hipovitaminoza D secundară carenţelor alimentare şi lipsei de expunere la soare.
 Rahitismul se manifestă prin deformări osoase, caracteristice fiind:
• Craniotabesul rahitic (la 2 - 3 luni) caracterizat prin: inmuierea oaselor craniului (parietooccipital), frunte olimpiană,
bose frontale şi parietale proeminente.
• Tulburări de dentiție.
• Torace rahitic: mătănii costale, şanţ Harrison, stern în carenă.
• Modificările membrelor superioare cu „brăţări rahitice” (îngroşarea extremităţii distale a radiusului) şi încurbarea
antebraţului cu convexitatea în afară.
• Modificările membrelor inferioare cu deformări ale gambelor în „X” (genu valgus) sau în „O” (genu varus) sau
genu recurbatum.
 Radiografia osoasă evidenţiază: întârzierea de osificare a nucleilor, fragmentarea liniei matafizoepifizare,
deformarea „în cupă” a cartilajelor de creştere, radiotransparenţa diafizei oaselor lungi.
 Modificările biologice serice: hipofosfatemia, normo- sau hipocalcemia, hiperfosfatazemia, hipovitaminoza D şi
creşterea nivelelor serice ale parathormonului (PTH).
 Modificările urinare secundare hipersecreţiei de PTH sunt: hipocalciuria, hiperfosfaturia şi creşterea excreţiei
urinare de hidroxiprolină.
Craniotabes Torace rahitic Genu varus
Șanțul Harrison Mătăniile costale Brățările rahitice

BOALA PAGET
 Boala Paget este osteopatia metabolică
deformantă, focală sau difuză, caracterizată
printr-o resorbție osoasă importantă, urmată de
formarea exagerată de os nou, care are structură
şi arhitectură anormală.
 Manifestările clinice specifice acestei suferințe
sunt:
• Durerea osoasă periferică sau vertebrală,
declanșată de efortul fizic şi ameliorată de
repaus.
• Deformarea osoasă evidentă la nivelul calotei
craniene (mărirea calotei, deformarea oaselor
faciale, încurbarea oaselor lungi datorită tracțiunii
musculare).
• Creșterea temperaturii tegumentelor
supraiacente oaselor pagetice datorită creșterii
fluxului sangvin la nivel osos şi al părţilor moi.
TUMORILE OSOSASE
1.TUMORILE OSOASE BENIGNE
 Tumorile osoase benigne pot evolua
asimptomatic sau pot determina durere
osoasă nocturnă, de intensitate variabilă.
 Uneori, la examenul obiectiv se poate
palpa o formaţiune izolată, dură, imobilă,
dureroasă sau indoloră, dezvoltată pe un
os cu rezistenţă osoasă redusă.
 Radiografia osoasă arată o imagine ra-
diotransparentă, delimitată de un inel
periferic de osteoscleroză.
2.TUMORILE OSOASE MALIGNE
2.1.Tumorile maligne primitive
 Osteosarcomul (Tumora Ewing)
• Durere osoasă care se intensifică rapid, localizată la epifizele proximale ale humerusului şi tibiei sau
epifizei distale a femurului.
• Tumefacţia sau deformarea osoasă de consistenţă variabilă.
• Adenopatia metastatică în staţia ganglionară de drenaj.
• Radiografia osoasă pune în evidenţă distrucţia osoasă litică epifizară, cu extindere la diafiză şi
neoformarea osoasă subperiostală reactivă.
• Examenul serologic arată o hiperfosfatazemie.
 Mielomul multiplu (MM) - afecțiune malignă caracterizată prin proliferarea necontrolată a liniei
limfocitare de tip B și a plasmocitelor care invadează măduva osoasă hematogenă și pot determina
distrugerea țesutul osos adiacent (durere și fracturi patologice) și supraproducția de proteine
monoclonale.
2.2.Tumorile maligne secundare (metastatice)
 Metastazele osoase pot fi depistate chiar înaintea tumorii primitive (sân, pulmonare, prostată, tiroidă,
rinichi, pancreas). Pot fi osteolitice sau osteocondensante
Metastaze osoase
Osteosarcomul Ewing
SEMIOLOGIA BOLILOR ARTICULARE
ANAMNEZA
 Se urmăresc atât manifestările locale, cât şi cele generale sau sistemice.
 Modalități de debut si evoluție: boli reumatismale acute, cu fenomene
inflamatorii prezente pentru o perioadă relativ scurtă de timp (ex.
reumatismul articular acut), pe parcursul anilor putând însă să apară
recăderi; boli cu evoluție cronică, dar debutul poate fi mai mult sau mai
puțin insidios.
 Manifestările reumatismale pot reprezenta forme primitive de boală sau
pot fi secundare altor boli, în contextul cărora apar (ex. manifestări
reumatologice în cadrul unor boli intestinale).
 Simptomul major care se analizează la anamneză este durerea articulară.

Interesează care au fost primele articulații afectate, apoi ordinea în care
au fost prinse și altele și la ce intervale de timp.
• Durerea - intermitentă sau continuă, cu sau fără exacerbări.
• O durere care este prezentă şi în repaus, cu sau fără exacerbări spontane
sau la mobilizare este de tip inflamator, în timp ce durerea care este
dependentă de mişcări, poziţie, efort sau mobilizare este de tip mecanic.
• Unele dureri reumatice sunt meteorodependente, accentuându-se în
sezonul rece şi umed sau în perioadele noroase (ex durerea din artroze).
 Redoarea articulară este senzația de „înțepenire“ apărută la mobilizare, care de multe ori
nu este legată de durere (ex. redoarea matinală din poliartrita reumatoidă).
 Limitarea mișcărilor articulare poate fi dată de durere, de contractura musculară, de
inflamația tendoanelor și aponevrozelor sau de deteriorările ireversibile ale articulației, cu
apariția anchilozei.
 Tumefierea articulației este observată de regulă şi de bolnav, sesizându-se chiar și
prezența căldurii locale şi a eritemului tegumentar.
 Deformările articulare, cu sau fără deviații axiale sau mișcări anormale sunt observate şi
de bolnav, interesând momentul când au apărut și rapiditatea cu care au progresat.
 Manifestările extraarticulare şi anume cele generale (ex. febra) şi cele care aparţin altor
organe care pot fi afectate se analizează cu toată atenţia, ştiind că acestea pot fi mai
puţin zgomotoase, dar determină gravitatea bolii (ex. afectarea cardiacă în reumatismul
articular acut sau renală în lupusul eritematos sistemic).
 ANTECEDENTELE PERSONALE urmărim infecțiile, bolile inflamatorii sau imunologice şi

anomaliile metabolice, care pot avea legătură cu afecțiunea reumatismală
actuală (ex. o infecție amigdaliană -poate preceda apariția reumatismului articular
acut, o colică renală prin litiază urică poate exista în antecedentele unui bolnav cu
gută, iar o purpură sau anemie hemolitică pot fi incluse în tabloul lupusului
eritematos sistemic.
 ANTECEDENTELE HEREDOCOLATERALE ne interesează intervenția posibilă a unor
factori genetici, în familiile respective existând şi alte cazuri cu manifestări similare.
 FACTORII PROFESIONALI pot agrava suferințele articulare, atât prin efortul fizic sau
pozițiile specifice, cât şi prin expunerea la frig, umezeală sau curenți de aer.
 MEDICAŢIA folosită anterior, încercând să stabilim preparatele, dozele, ritmul, durata
administrării şi eventualele efecte secundare + rezultatele imediate şi la distanţă
EXAMENUL OBIECTIV
 Bilanţul articular se realizează prin inspecţie şi palpare, atât cu pacientul în pat sau
pe canapea, cât şi în ortostatism, dacă este posibilă mobilizarea, analiza facându-
se comparativ la articulaţiile simetrice.
 La examenul obiectiv se urmăresc:
• modificările dimensionale ale articulaţiilor;
• modificările de formă;
• mobilitatea articulației;
• prezența sau absența semnelor inflamatorii;
• localizarea procesului patologic.
Tumefacție articulară
Tumefacții si deformări
EXAMENUL MÂINII
 Examenul mâinii din punct de vedere osteoarticular trebuie să vizeze cercetarea: aponevrozei
palmare, articulaţiilor metacarpo-falangiene, radio-carpiene şi degetele.
 Articulaţiile mâinii - se examinează foarte atent, deoarece la acest nivel se localizează foarte
multe fenomene patologice.
 La nivelul articulaţiilor radiocarpiene se verifică mişcările de flexie şi extensie şi de deviaţie
ulnară şi radială, urmărind comparativ ambele mâini.
 Articulaţiile metacarpofalangiene se examinează pentru fiecare deget în parte, urmărindu-se
flexia, extensia şi mişcările de lateralitate (adducţia şi abducţia).
 Mobilitatea policelui este bună dacă pacientul poate efectua pensa cu degetul mic
(mişcarea de opoziţie).
 Pentru fiecare articulaţie interfalangiană se examinează mişcările de flexie şi extensie şi se
urmăresc devierile axiale.
 În afară de modificările osteoarticulare la nivelul mâinii se urmăreşte şi starea grupelor
musculare implicate în mobilitate şi forţa diferitelor mişcări.
COTUL ŞI UMARUL
 Mişcările antebraţului în articulaţia cotului:
• flexia cu amplitudinea normală de 145-160°;
• extensia este mişcarea de revenire a antebraţului;
 Mişcările braţului în articulaţia scapulo-humerală:
• abducţia: ridicarea laterală a braţului până ce acesta atinge urechea (180°)
• Adducţia: este mişcarea de revenire din poziţia abdusă;
• flexia sau anteducţia: ridicarea braţului în poziţie verticală (180°);
• extensia sau retroducţia cu amplitudinea normală de 50-60°;
• rotaţia se examinează cu antebraţul în flexie fiind mişcarea în axul longitudinal al
braţului. Rotaţia internă are o amplitudine de 90-95° iar cea externă de 60-65°;
 Coloana vertebrală se examinează în ortostatism, cu capul ridicat şi bărbia înainte,

membrele inferioare lipite, în extensie şi cele superioare pe lângă corp („poziţie de drepţi“).
 Curburile coloanei pot avea direcţie anterioară, posterioară sau laterală, numindu-se
lordoză, cifoză sau scolioză. In mod normal se observă lordoza cervicală şi lombară şi o
discretă cifoză dorsală, care se accentuează cu vârsta.
 Deformările angulare, numite gibozități sunt date de fracturile vertebrale sau tuberculoza
vertebrală (morbul Pott).
 Se continua cu palparea şi percuția apofizelor spinoase CDL şi cu palparea musculaturii
paravertebrale.
 Mobilitatea coloanei vertebrale se examinează pentru fiecare segment în parte.
 Segmentul cervical este cel mai mobil, permiţând o anteflexie de 45 °, o extensie de 45-
60°, o rotație de 60-80 ° şi o flexie laterala de 45 °.
 Solicitând pacientului sa efectueze aceste mişcări se pot măsura distanţele menton-stern,
occiput-perete, menton-umăr şi ureche-umăr
 Segmentul toracal are o mobilitate redusă, dar se poate aprecia prin măsurarea
perimetrului toracic pe orizontala mamelonară în inspir şi expir forţat, diferenţa fiind de
aproximativ 7 cm.
 Segmentul lombar Pentru aprecierea flexiei coloanei lombare se poate măsura
distanţa între degetele mâinilor şi sol sau se măsoară 10 cm vertical de la nivelul
articulaţiei lombo-sacrate, care vor creşte la 15 cm în flexie dacă nu sunt procese
patologice lombare (testul Schöber).
 Extensia, înclinaţia laterală şi rotaţia se apreciază în grade faţă de verticala corpului,
aceste mişcări fiind mult mai puţin ample comparativ cu flexia
 Testul Lassegue (testul de elongație scia-tică) presupune ridicarea membrului inferior
cu genunchiul în hiperextensie, care este considerat pozitiv atunci când apare durere
importantă la diverse grade sub 900 în suferințe degenerative (hernii discale joase),
dar și infecțioase, meta-bolice, tumorale.
 Manevra Bonnet: flexia gambei pe coapsă, a coapsei pe abdomen şi adducţie
forțată.
Gibozitate Cifoscolioza
 Articulația sacroiliacă este afectată uni sau bilateral în cadrul
spondilartropatiilor seronegative.
 Manevrele cunoscute pentru provocarea durerii în articulația sacroililacă
sunt reprezentate de exercitarea unei presiuni asupra sacrului, cu pacientul
în decubit ventral - semnul lui Illouz - Coste - pentru forfecarea articulațiilor
sacroiliace, sau presiunea asupra spinelor iliace anterosuperioare, cu
pacientul în decubit dorsal - semnul Eriksen. Durerea poate fi provocată și
prin exercitarea presiunii asupra fiecărei aripi iliace, cu pacientul în decubit
lateral.
Manevra Eriksen
 Examenul articulației coxofemurale se face cu pacientul în decubit dorsal, ventral și
în ortostatism, pentru aprecierea simetriei mobilității celor două articulații.
 Flexia se verifică cu genunchiul în flexie și în extensie.
 Abducția și adducția se urmăresc cu genunchiul aflat în extensie, iar mișcările de
rotație se verifică atât cu coapsa în flexie, cât și cu membrul inferior în extensie.
 Evidențierea mișcării de extensie se realizează cu pacientul în decubit ventral,
(solicitând să ridice membrul inferior din planul patului), sau în decubit lateral.
 Testul Patrick - după flexia coapsei se poziționează călcâiul membrului testat pe
genunchiul contralateral, coapsa fiind rotată extern către planul patului.
Testul Patrick
 Examenul genunchiului Se efectuează cu pacientul în ortostatism, când se poate

evidenția deformarea articulară - genu valgum (deviere medială, cu aspect „in X”),
sau genu varum (deviere laterală a genunchilor cu aspect „în paranteză”).
 Examinarea în decubit dorsal se face cu genunchiul în extensie completă. Se verifică
flexia, extensia, mișcările de lateralitate, mobilitatea patelei, existența lichidului
sinovial
 Testul Mc Murray se efectuează cu pacientul în decubit dorsal și genunchiul în
hiperflexie, o mână a examinatorului fiind situată la nivelul feței anterioare a
genunchiului, iar cealaltă mână, fixată pe gleznă, rotește piciorul către medial. Testul
este pozitiv dacă durerea se accentuează, fiind caracteristic pentru afectarea
meniscului medial.
 Testul sertarului verifică integritatea ligamentelor încrucișate și se efectuează cu
pacientul așezat cu genunchiul flectat la 90 grade, șoldul la 45 grade și piciorul fixat,
examinatorul trăgând anterior de tibie.
 Semnul rindelei, semnul clapei de pian pentru existența fluidului intraarticular
ARTICULAŢIA TIBIO-TARSIANĂ
 Este sediul unor leziuni traumatice (luxații articulare) şi inflamatorii.
 Mişcările gleznei:
• Flexia dorsală de 20-25°;
• Flexie plantară de 45°;
• Eversia
• Inversia
PICIORUL
 Îndeplineşte două funcţii: de susţinere şi de locomoţie.
 Modificări patologice:
• picior scobit (picior cav): caracterizat prin exagerarea bolţii plantare. Apare în caz de paralizie a
membrelor inferioare, urmarea atrofiilor musculare, dar şi la persoane sănătoase.
• picior ecvin: accentuarea flexiei plantare a antepiciorului, ceea ce conduce la deformarea piciorului,
astfel că persoana respectivă calcă pe pământ cu articulaţiile metatarso-falangiene.
• picior plat (platfus): prăbuşirea bolţii plantare
 Examinarea articulației călcâiului este utilă datorită prezenței la acest nivel a

tendinitelor caracteristice spondilartropatiilor seronegative, dar și secundare
microtraumatismelor repetate.
 Articulația metatarsofalangiană este frecvent afectată în poliartrita reumatoidă,
evoluând cu subluxații și devieri ulterioare ale falangelor, dar și în atacul acut de
gută, când articulația este foarte dureroasă și tumefiată.
 Artroza primei articulații metatarsofalangiene produce aspectul de hallux valgus.
Picior reumatoid Artrita gutoasă Hallux valgus

 Reactanții de fază acută: VSH, fibrinogen, alfa 2 globulinele, gamaglobulinele, proteina C
reactivă
 Modificările hemogramei: anemia cronică de tip normocrom, normocitar, anemia hemolitică
autoimună, leucocitoza/ Leucopenia cu limfopenie sau neutropenie, rombocitopenia
autoimună.
 Profilul imunologic si biologic specifice fiecărei patologii
 Examenul radiologic articular convențional oferă informații asupra structurii osoase, a spațiului
articular și sistemului capsulo-ligamentar.
 Ecografia musculoscheletală vizualizează leziunea din mai multe incidențe și evaluează și
părțile moi periarticulare.
 Rezonanța magnetică permite diagnosticul precoce al unor modificări morfologice
osteoarticulare nedecelate de radiografia standard (exemplu modificări precoce ale
articulației sacroiliace în spondilita ankilozantă).
 Scintigrafia osteoarticulară este utilizată în detecția zonelor de inflamație și a celor cu
modificări ale fluxului sangvin.
 Biopsia sinovială se indică în cazul unor monoartrite cronice inflamatorii la care se
suspicionează o etiologie particulară (infecție tuberculoasă, fungică).
Radiografie mâini Examen IRM genunchi

 Patologia osteoarticulară reprezintă o cauză frecventă de adresabilitate la medic, care

abordează tulburări ale sistemului musculoscheletal, procese inflamatorii articulare și în
egală măsură bolile autoimune sistemice.
 Tipuri de leziuni articulare:

• Artrite infecţioase, produse de bacterii, bacilul Koch sau virusuri, sunt date de prezenţa
agentului etiologic în lichidul şi structurile articulare; aceste artrite septice se pot vindeca sau
pot lăsa serioase sechele articulare.
• Artrite aseptice, produse prin mecanisme imunologice, în care inflamaţia articulară se vindecă
fără sechele – ex. reumatismul articular acut.
• Sinovita, cu suport imunologic, este o inflamaţie cronică infiltrativ-proliferativă a sinovialei, care
conduce la distrugerea articulaţiei şi structurilor înconjurătoare – ex. poliartrita reumatoidă.
• Entezitele reprezintă inflamaţia şi distrugerea treptata a ligamentelor şi tendoanelor învecinate
articulaţiilor fixe sau cu mobilitate limitată, cu anchiloza completă şi osificarea acestor structuri
– ex. spondilita anchilopoietică.
• Artrozele reprezintă degenerarea cartilajului articular, cu reacţie din partea osului subcondral,
conducând la compromiterea mecanicii articulare.
• Sinovitele produse de cristale au fenomene inflamatorii locale intense şi evoluţie cronică ce
conduce la distrugerea articulaţiilor – ex. guta.

Semiologia Muşchilor Striaţi, Oaselor Şi Articulaţiilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Semiologia Muşchilor Striaţi, Oaselor Şi Articulaţiilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SEMIOLOGIA MUŞCHILOR

SEMIOLOGIA SISTEMULUI MUSCULAR

 Afecțiunile musculare ereditare/dobândite;

Durerea musculară poate îmbrăca trei forme:

Durerea musculară la compresiunea maselor musculare:

 Modificările de volum al maselor musculare

MODIFICĂRILE DE VOLUM AL MASELOR

 Hematom muscular  Tumori musculare

II. MODIFICĂRILE TONUSULUI MUSCULAR

III. REFLEXUL IDIOMUSCULAR IV. MIŞCĂRILE INVOLUNTARE

 DISTROFIILE MUSCULARE reprezintă un grup de afecțiuni musculare, ereditare,

 MIOPATIILE includ miopatiile congenitale şi metabolice, boala de stocare a

 POLIMOZITA (PM) ŞI DERMATO-POLIMIOZITA (DM) sunt boli autoimune

 Afecțiunile medicale osoase

• Primitive (genetice sau

ANTECEDENTELE HEREDOCOLATERALE (AHC)

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ;

Echimoza posttraumatică Sdr. Klippel-Trenaunay Genu varum

Picior scobit Picior plat Picior ecvin

Radiografie osoasă CT osos IRM osos

Biopsie osoasă Scintigrama osoasă

PATOLOGIA OSOASĂ MEDICALĂ:

Craniotabes Torace rahitic Genu varus

Șanțul Harrison Mătăniile costale Brățările rahitice

 Simptomul major care se analizează la anamneză este durerea articulară.

 ANTECEDENTELE PERSONALE urmărim infecțiile, bolile inflamatorii sau imunologice şi

 Coloana vertebrală se examinează în ortostatism, cu capul ridicat şi bărbia înainte,

 Examenul genunchiului Se efectuează cu pacientul în ortostatism, când se poate

 Examinarea articulației călcâiului este utilă datorită prezenței la acest nivel a

Picior reumatoid Artrita gutoasă Hallux valgus

Radiografie mâini Examen IRM genunchi

 Patologia osteoarticulară reprezintă o cauză frecventă de adresabilitate la medic, care

 Tipuri de leziuni articulare:

S-ar putea să vă placă și