SINDROAME

FIZIOPATOLOGICE

La nivelul articulaţiei:

    1. Redorile (stiffness) = dificultatea

de mobilitate, datorită ţesuturilor moi care
creează o rezistenţă la alungirea fibrelor de
colagen şi în mai mică măsură a celor
musculare .

Cauzele redorilor dobândite pot fi:

-leziuni tegumentare şi ale ţesutului

celular subcutanat (infiltraţii edematoase,
sangvine, inflamaţie, scleroză, cicatrice) (2%)
     
leziuni aponevrotice , prin retractură, cum se întâlneşte în
boala Dupuytren. Retractura aponevrotică beneficiază cel mai
adesea de chirurgie.(41%)

leziuni musculotendinoase prin ruptură, calcificare, scleroză

sau inflamaţie, limitează mişcarea datorită contracturii sau
retracturii. (10%)
 leziuni capsuloligamentare, mai ales traumatice sau inflamatorii, care
generează cicatrici retractile, calcificări şi chiar osificări (47%)

    

c     
leziuni sinoviale, mai ales de natură inflamatorie, hiperplazie, procese
fibroadezive, corpi străini fibrocartilaginoşi intraarticulari, care blochează
mişcarea articulară
leziuni cartilaginoase şi osoase, care sunt de obicei severe şi ireversibile.
Fracturarea capetelor osoase articulare lasă sechele grave pe mobilitatea
articulară, care nu poate fi câştigată prin kinetoterapie.
     
Tixotropia = senzaţia de greutate în mişcări care o resimţim dimineaţa la
trezire sau după ce am stat mai mult timp în poziţie fixă.

La nivelul ţesutului moale, lipsa de mişcare determină câteva modificări

tranzitorii:
1. deshidratare tisulară
2. creşterea Ca intracelular
3. lubrefiere defectuoasă articulară
4. staza circulatorie locală
5. control motor incomplet

Toate aceste modificări sunt reversibile!

Decondiţionarea bătrânilor

• proces lent,
• se instalează treptat,
• iniţial ia aspectul de stiffness, ulterior transformându-se în limitare de
amplitudine de mişcare prin:
- procese de scurtare adaptative,
- metaplazii tisulare cu transformări colagenice etc
 
 Anchiloza = pierderi definitive ale mişcărilor, fiind de fapt std final al
redorilor.
Anchilozele pot fi : fibroase
osoase.
Kinetoterapia nu mai poate influenţa această stare patologică.

.
 
Hipermobilitatea sau mobilitatea exagerată reprezintă inversul
redorilor.

Cauze:
1. Relaxările şi rupturile ligamentare,

2. Elongaţiile tendinoase

3. Hipotoniile musculare

Kinetoterapia va interveni pe masa musculară, tonifiind-o, crescând astfel

stabilitatea activă articulară.

Stabilitatea pasivă va fi corectată chirurgical.

 Muşchiul

• Atrofia musculară de imobilizare apare într-un

m. cu inervaţie păstrată, dar care nu şi-a folosit
capacitatea de funcţionare o perioadă de timp
(de ex. musc. unui seg. care a fost în ap. gipsat)

Cauze:
- apariţia rflx inhibitorii de la artic. suferindă
(durerea articulară)
- dispariţia rflx miotatic (prin imposibilitatea de
producere).
 Muşchiul
• Retractura musculară reprezintă o stare de creştere a rezistenţei
musculare normale la mişcarea pasivă.

• Retractura trebuie considerată ca o contractură pe cale de

organizare sau chiar ireversibilă, dat. scaderii sarcomerelor şi
dezvoltarea ţes. conjunctiv cu elasticitate scăzută.

• Retracturile vechi nu mai beneficiază de kinetotetapie

Solutia CHIRURGICALA!.
 Muşchiul
• Contractura musculară
Definitie: „scurtarea muşchiului sau menţinerea unei tens. musc. ,
dureroasă sau nu, reversibilă sau fixă, paroxistică sau permanentă.

Contractura musculară poate fi clasificată în trei categorii: antalgica,

algica, analgica

• Contractura antalgică
- de apărare, care blochează o articulaţie dureroasă.
- este un r. nociceptiv care merge pe c. polisinaptice exteroceptoare,
crescând răspunsul motoneuronului alfa.
- poate fi considerată ca secundară unei cauze patologice de
vecinătate,
- va fi întâi tratata cauza.
 Muşchiul
• Contractura algică este tot efectul unui reflex nociceptiv, punctul de
plecare al durerii fiind chiar muşchiul.

• Contractura algică a muşchiului cu inervaţia intactă este mult mai

puternică, deoarece se adaugă si factorul central care menţine
hiperexcitabilitatea buclei gama.

Stimulul nociceptiv poate fi

• ischemia locală,
• un hematom,
• o leziune directă,
• o ruptură de fibră,
• un depozit calcar etc.
 Muşchiul
• Contractura analgică cuprinde 3 tipuri:
1. Contractura miostatică apare când un segment
de membru este imobilizat într-o poziţie de
scurtare musculară.
Initial este reversibilă, dar în câteva săpt. va
deveni ireversibilă.
2. Contractura congenitală are la bază atât
mecanisme centrale cât şi periferice.
3. Contractura miotatică-suportul spasticitatii
 Muşchiul
Distrofia musculară

• denumire generică dată unor b. degenerative ale m. striati, condiţionate

genetic,
• evoluţie lent progresivă şi o etiopatogenie incomplet cunoscută.

• are la bază o tulb. musculară care crează în grade diferite o insuficienţă

musculară, uneori foarte gravă, făcând imposibilă mişcarea.

• se impune începerea cât mai precoce a kinetoterapie, căci odată instalată

atrofia aceasta devine ireversibilă.

• Singura metodă de limitare a scăderii F.M.este ex. activ cu rezistenţă,

care are drept scop menţinerea forţei şi a rezistenţei la valoarea existentă
şi nu creşterea lor.
 Muşchiul

Oboseala musculară = sindr. fiz-pat. muscular

constând din incapacitatea muşchiului de a se mai
contracta, de a mai executa acelaşi travaliu.
• Nv. continuă să trimită impulsuri, dar muşchiul
devine tot mai slab prin scăderea rezervelor de
ATP.
• Un muşchi cu circulaţie deficitară va obosi mai
repede.
• Oboseala musculară este inversul rezistenţei
musculare, de aceea pentru prevenirea celei
dintâi, este necesară creşterea acesteia din urmă.
 Complexul nerv-muşchi
Spasticitatea piramidală reprezintă rezistenţa excesivă a uni muşchi la întinderea pasivă, având cauză
centrală.
• Face parte din SNMC, cu scăparea de sub control cortical a buclei gama, hiperactivitatea ei
- determină o creştere a excitabilităţii motoneuronilor alfa tonici.

• Asociaza:
- scăderea dexterităţii,
- pierderea forţei,
- creşterea ROT (hiperreactivitate musculara)
- creşterea rezistenţei la întinderea pasivă a muşchiului.

• Predomină pe flexori la MS şi pe extensori la MI,

• Muşchii cei mai afectaţi - cei care intervin în mişcarea voluntară,
• Musculatura posturală a trunchiului puţin atinsă.

• Perturbă calitatea mişcării voluntare, încetineşte iniţierea, scăzând performanţa mişcărilor, ca şi forţa de
contracţie.

 
 Complexul nerv-muşchi
• Rigiditatea extrapiramidală stare de hipertonie musculară,
diferenţiindu-se de spasticitate prin aspectul clinic.

• are o distribuţie mai uniformă ,

• prinde şi flexorii şi extensorii,
• mai ales musculatura proximală, cât şi cea posturală tonică a
trunchiului.
• la baza rigidităţii stă tot reflexul miotatic exagerat, cu
hiperactivitatea buclei gama.

• predomină influxul prin formaţiunea activatoare reticulată, facilitând

activitatea motoneuronilor alfa tonici.
• rigiditatea extrapiramidală este mai plastică, comparativ cu
spasticitatea.
 Complexul nerv-muşchi
• Hipotonia musculară are la bază deprimarea arcului reflex miotatic.
Aceasta se realizează nu numai local, ci şi prin interesarea c.superiori
care generează imp. inhibitorii spre sist.l gama sau blocări ale c. facilitatorii
spre motoneuronii alfa tonici.

• Atrofia de denervare este situaţia extremă a hipotoniilor, în care muşchiul

lipsit de influxul nervos trofic , se va degrada structural.

• implică lez. NMP, pe traiectul lui.

• Muşchiul îşi reduce volumul şi îşi pierde treptat elementele contractile ,

apărând fibroza şi infiltraţia grasă.
 Nervul
•
-
Sindroamele hipokinetice  
det. de lez. ale NMC sau NMP,
- apar în mono-, para- sau hemiplegiilor, beneficiind de kinetoterapie.

• Sindroamele hiperkinetice
- dat. abolirii fct. normale a struct. extrapiramidale, cu pierderea inhibiţiei motorii comandate de
aceste structuri şi deci, cu apariţia mişcărilor involuntare (hiperkinezii).

Clinic: convulsii,
fasciculaţii musculare,
mişcări coreice şi atetozice,
mioclonii, crampe şi ticuri.

• Sindromele diskinetice
- perturbări ale motilităţii voluntare,
- apar ca rezultat al alterării mecanismelor de reglare a motilităţii.
- La bază o contr. tonică trecătoare a unui anumit gr. Musc. implicat într-un anumit act motor.
- Cel mai adesea este utilizat termenul de „crampă”: crampa „scriitorului”. „pianistului”,
„înotătorului”, „dansatorului” etc.
 Nervul
 
Tulburări în coordonarea mişcărilor voluntare

• Apraxia - o tulburare la nivelul de organizare a schemelor motorii.

Pot fi: apraxii globale
apraxii localizate (ale mimicii, bucolinguale)
apraxii apecifice unei funcţii ( a mersului, îmbrăcării).

Pacientul ştie şi ar putea face o mişcare, dar nu o poate face dacă i se solicită, însă o
realizează spontan.
• Ataxia - o tulburare motorie de controlare a direcţiei,
intensităţii,
preciziei,
vitezei,
limitelor unei mişcări voluntare.

Mişcarea este inadecvată scopului propus.

Există o ataxie kinetică şi o ataxie statică ( incoordonarea posturii).

Ataxia este întâlnită în multe tipuri lezionale ale SNC.

 Nervul
 
• Discoordonarea este un sindrom polimorf sub raport patogenetic,
generat de lez. ale sist. senzitiv, motor sau de reglare, ceea ce îi
conferă polimorfismul clinic.
• Sindromul clinic : tulburări de echilibru, incoordonare în mişcări,
dissinergii, tremurături sau diverse forme de ataxie.
 
• ataxia - pierderea stabilităţii posturale, tulburări în iniţierea şi
realizarea mişcării
• adiadocokinezia - incapacitatea de a estima amplitudinea de mişcare
pentru o anumită acţiune
• disinergia - decompensarea mişcărilor prin ruperea mişcărilor
voluntare ale unei acţiuni în componentele sale
• tremor intenţional - tremurătura membrelor când se încearcă
execuţia unei activităţi
• tremurături neintenţionate, care apar în repaus
 Nervul
 
• nistagmus-mişcări involuntare ale globilor oculari,
laterale, circulare, în sus sau în jos
• disartria-tulburări de vorbire
• mişcările coreiforme -mişcări neregulate, bruşte, cu
răsuciri fără scop, disritmice cu distribuţie variabilă
• mişcările atetozice - continue, lente, aritmice ale
extremităţilor
•  balism - mişcări bruşte ale membrelor, ample, mai ales pe
o parte a corpului (hemibalism)