2. Principii de reabilitare medicală în osteoartroza deformantă. Evaluarea clinică și funcțională.

Obiective de tratament și mijloace de reabilitare în raport cu stadiile procesului degenerativ.

Osteoartroza (OA) - reprezintă o grupă heterogenă de afecţiuni, care pot avea etiologie
diversă, dar consecinţe clinice, biologice, şi morfologice identice. Procesul patologic cuprinde nu
doar cartilajul articular, dar întreaga articulaţie, incluzând osul subcondral, ligamentele, capsula
articulară, membrana sinovială şi muşchii periarticulari. În sfârşit are loc degenerarea cartilajului
articular cu fibrilarea, fisurarea, exulcerarea şi pierderea completă a lui.
În literatura de specialitate, în special cea anglo-saxonă, este întâlnit frecvent termenul de
osteoartrită, pentru a reflecta prezența concomitentă a unui proces inflamator articular de
amplitudine joasă. Totuși, luând în considerație că procesul patologic de bază este cel
degenerativ, se propune utilizarea termenului de osteoartroză.

Boala artrozică – grup de afecțiuni de et și pat plurifact, ce determină distrugerea cartilajului articular și a
osului subcondral, caracterizată prin:
- Pierderea progresivă a cartilajului articular prin deteriorare în zonele de sprijin, abrazare
- Tentative de reparare a leziunilor cartilaginoase prin: remodelarea și scleroza osului subcondral,
formarea chisturilor subcondrale, formarea osteofitelor în zonele de descărcare
Boala artrozică – boala non-inflamatorie, degenerative, caract prin:
- Clinic: durere, deformare și mărire în volum, limitarea mobil articul
- Patogenetic: dezechilibru între degradare și sintea la nivelul cartilajului și os subcondral, leziuni
distructive cartilaginoase, scleroza subcondrală, chisturi osoase, osteofite.

Manifestările clinico-funcționale în artroza articulațiilor umărului, cotului, pumnului, șoldului,

genunchilui, gleznei.

1. Durere:
- Surdă, continuă, intensitate uș/moder
- Apariție treptată
- Amel./dispare la repaus, noaptea
- De tip mecanic (accentuată la mișcare, efort, ortostatism, în special la purtarea de greutăți)
- Apare datorită microfracturilor sinovitei, staza venoasă, capsulită, entezită, contractură musculară,
compreie nervoasă
- Apariția în repaus indică implicarea componentului inflamator
2. Tumefierea articulară din contul lichidului articular sau îngroşarea membranei sinoviale:
- Tumefiere dur-elastică datorată hipertrofiei capetelor osoase şi osteofitelor marginale
3. Redoare articulară matinală:
- Inițial este intermitentă
- Mai accentuată după o perioadă de inactivitate
- durează până la 30 min, asocierea componentului inflamator duce la prelungirea redorii matinale
4. Crepitații și cracmente la mișcări active în articulații:
- produse de frecarea suprafeţelor articulare neregulate sau denudate de cartilaj, evidenţiate prin palpare
sau auzite la mobilizare pasivă sau activă
5. Limitarea mişcărilor active şi pasive în articulaţii:
- Blocarea mişcărilor prin corpi reziduali interpuşi între suprafeţele articulare
6. Scăderea capacităților funcționale și instabilitate:
- Instabilitate (deformare, dezaxare, datorată remodelării si distrugerii capetelor osoase şi slăbirii
aparatului capsulo-ligamentar).
7. Deformarea articulației
8. Atrofia muşchilor periarticulari;
9. Semne moderate de inflamaţie (“exsudat rece”)
10. Tulburarea mersului
11. Sensibilitate pe linia articulară

Caracteristicile sindromului algic și deficitelor funcționale corelate cu stadiul bolii.

Cauze probabile ce duc la apariţia durerii în OA:
- Creşterea presiunii intraosoase
- Sinovita
- Schimbări ale ţesuturilor periarticulare (extinderea ligamentelor, tendoanelor etc.)
- Îngroşarea periostului
- Schimbări ale muşchilor periarticulari
- Fibromialgia
- Schimbări ale sistemului nervos central
Factorii, ce influenţează intensitatea durerii:
- Stadiul radiologic de afectare
- Sexul (la femei sindromul dureros este mai accentuat decât la bărbaţi)
- Vârsta (durerea este de o intensitate mai joasă la persoanele tinere şi senile)
- Localizarea OA (durerea este mai puţin accentuată în OA pumnilor şi mai pronunţata în coxartroză)
Factorii psihologici (nelinişte, depresie).

Evaluarea clinică și funcțională.

Inspecție
- •Mers (ţinută) afectate

- •Dureri la palpare

- •Proces proliferativ, mărirea în volum a articulaţiei afectate

- •Deformarea articulaţiei

- •Tumefiere

- •Cracmente și crepitaţii articulare

- Limitarea mobilităţii articulaţiei

Semne subiective:

1. Durerea
•Localizarea •Calitatea •Factorii provocatory •Factorii de calmare •Iradierea •Severitatea •Intensitatea - VAS

2. Deficit functional •parţial; •total.

3. Atitudinile vicioase si diformităţile.

Somatoscopia segmentară și globală.

Examinarea vizuală a aliniamentului global și segmentar al corpului din față, spate și profil, în stare statică și
dinamică (mers).
•Subiectivă-fără instrumente de măsurare şi control.

•Obiectivă (somatometria) - măsurarea unor repere şi calcularea indicilor antopometrici.

Evaluarea aliniamentului (proporționalitatea structural tridimensională) și simetriile în planurile: Frontal,

Sagital, Transversal
 Somatometria
Instrumente:
•-taliometrul-pentruinălţime;
•-cântar
•-bandametrică(centimetrul), pentrulungimişicircumferinţe;
•-compasul-pentrudiametre;
•-caliperul–pentruplicilecutanate;
•-riglagradată;
•-goniometru

Se măsoară dimensiunile:
•longitudinale: inăltime, inăltim ebust, lungime cap, gât ,member (cu taliometrul, banda metrică, rigla gradată)
•transversale: diametre-bitemporal,toracic,bicret,biacromial (cu compasul)
•sagitale:diametre-cap, torace, sacro-pubian (cu compasul)
•circulare:perimetrele-cap, gât, torace (cu banda metrică)

Palparea reperilor articulare.

 Prin palpare atentă se localizează sediul durerilor şi iradiaţilor
 Palparea reperelor osoase şi articulare
 Urmeaza palparea ţesututului subcutanat și masele musculare, notând grupele hipotone, hipertone,
tendinta la retracții, existența unor tulburări trofice, ș.a.

Mobilitatea activă și pasivă.

Bilanțul articular, măsurarea perimetrilor.

Evaluarea amplitudinii articulare sau a bilanțului articular constă în apreciere agradului de mobilitate intr-o
articulație, prin masurarea analitică a unghiurilor de mișcare, pe direcțiile anatomice posibile, in planurile și
axele corespunzătoare.
a)evaluare directă, subiectivă

b)măsurarea distanţei dintre două puncte notate pe cele două segmente care alcătuiesc unghiul de mişcare

c)goniometria

Teste specifice de provocare.

Evaluarea mersului și prehensiunii.

Prehensiunea=un gest precis, adaptat, conștientizat sau reflex, care pe baza informațiilor instantanee
tactile, extero- și proprioceptive, se automatizează prin repetare și determină coordonarea optima a
mâ inii pentru prindere sau apucare.

Chestionare, scale specifice și generice pentru aprecerea forței musculare, mers, echilibru, ADL și
calității vieții – MRC, Up&Go, Tinetti, Romberg, chestionare • generice pentru orice boală (Sickness Impact
Profile) SF-36 • specifice (pentru o patologie concretă) HAQ (Health Assessment Questionnaire), WOMAC
(Western Ontario and McMaster Universities Arthritis Index)

Examenul paraclinic articular: Rx – (osteofitoză, pensarea spațilui OA; osteoporoză, erozie ) • USG articulară –
structuri moi articulare • CT/ 3D reconstrucții • RMN – informativ pentru oase, țesuturi moi • Artroscopie – vizualizare
directă a cavității articulare

Obiective reabilitare: • Diminuarea sindromului dolor; • Combaterea pozițiilor vicioase, patologice; •

Stabilizarea procesului de degenerare; • Refacerea mișcării parțiale sau integrale; • Creșterea forței musculare;
• Compensarea dificitului funcțional prezent; • Dezvoltarea performării ADL – urilor; • Reintegrarea socială și
profesională.
Principii reabilitare: • Iniţierea precoce a tratamentului • Alegerea metodei şi dozarea efortului individual •
Continuitatea procesului recuperator • Etapizarea • Cooperarea activă a pacientului • Complexitatea

Tratament pe stadii: poze.

Argumentarea tratamentului kinetoterapieutic în boala artozică.
In timpul exercitiilor , membrul afectat trebuie sa fie eliberat de greutatea corpului ,iar amplitudinea miscarii
sa fie limitata de aparitia durerii.Se va insista pe redobindirea flexiei si extentiei in articulatia afectata.In caz
de imobilizarea a articulatiei afectate se vor executa exercitii izometrice. Dozarea exercitiilor se stabileste in
functie de posibilitatile fizice ale bolnavului.Trebuie sa se evite: frigul,cresterea in greutate,statul in picioare
sau pe scaun timp indelungat, urcarea si coborirea scarilor, se evita purtarea pantofilor cu toc.
Se recomanda folosirea bastonului pentru a proteja articulatia afectata.
Formele,tehnicele şi metodele kinetoterapeutice şi de reabilitare funcţională în diverse etape de evoluţie
a bolii:
Exercitiile se selectioneaza in functie de stadiul de evolutie al bolii,gradul de deficit functional si virsta
pacientului.
Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:
Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de la poziţia de
amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită în timp se
încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de facilitare neuro-
musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica
hold - relax. În coxartroză se evită în special flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai frecvente devieri,
adducţia fiind mai rară. În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal (varus, valgus)
posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului prin talonete la pantof
are valoare.
Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În coxartroză se va pune
accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe recâştigarea extensiei complete şi rotaţia
internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări pasive, active,
scripetoterapie etc.
Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi: - manuale –
executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se execută succesiv tracţiuni (moderate)
şi compresiuni corelate cu ritmul respirator (favorizează circulaţia şi troficitatea); şi - mecanice - prin tracţiuni
la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3 Kg pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de
reducere a presiunii intraarticulare şi decontracturant.
Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic
închis;
Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate) astfel încât să fie
evitat mersul şchiopătat.
Relaxarea – decontracturarea musculară.
Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente, cât şi la
membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului cu menţinerea unei
funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.
Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.
Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau eventual recuperată, de
eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care trebuiesc lucrate preferenţial pentru obţinerea unui
rezultat funcţional optim.
Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi
cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care „înzăvorăşte” genunchiul în mers –
cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei extensoare pentru ultimele 200.
Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic
închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia individualizării pentru fiecare bolnav a
parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea adecvată (şi progresivă) a solicitării la efort.

Ortezarea
Ortezele au rolul de a sustine si de a proteja sistemul locomotor in cazul afectiunilor sistemului locomotor.
Obiective:
-stabilizarea si imobilizarea articulatiilor afectate,
-permit cresterea mobilitatii si previn pozitiile defectuoase si purtarea incorecta a greutatii
- prevenirea sau diminuarea durerii
- imobilizatarea integrala sau mobilizarea intr-un proces controlat a articulatiilor afectate
- ajuta la corectarea posturii si miscarii
- stabilizarea articulatiei pe care este aplicata
- stimularea receptorilor musculari
In general, ortezele sunt create din materiale speciale, de calitate, elastice care asigura o presiune
proportionala asupra articulatiei afectate. Materialul folosit permite ventilatia si absorbtia umiditatii,
permitand pielii sa respire.

3. Reabilitare medicală a vârstnicului cu afecțiuni cardiace. Evaluare funcțională a manifestărilor

clinice subiective și obiective. Selectarea mijloacelor fiziofuncționale aplicate simptomatic în raport cu
starea generală, stadiul și procesul patologic, vârsta pacientului, tratamentul chirurgical. Prevenirea și
ameliorarea diagnosticelor asociate.
Clasificarea varstei dupa OMS:
 24-44 – tineri
 44-60 – văstră medie
 60-75 – vârstnici
 75-90 – bătrâni
Particularitățile la vârstnici:
- Fragilizarea – declin generalizat al mai multor sisteme, cu pierderea funcțională a acestora: mobilitate,
echilibru, forță musculară, manipulare motorie, cogniție, status nutrițional, rezistență, activitate fizică.
Criterii (minim 3 să corespundă): pierdere mai mult de 5 kg în ultimele 12 luni; epuizare; scădere forță
musc (prehensiune); scădere viteză mers; scădere activitate fizică.
Modificări la vârstnici:
- Musculare: scade forța, masa musculară (sarcopenie)
- Mers: sprijin prelungit pe membre, viteza redusă, lungimea pasului mică, scade rotația pelnivă, frica de
căderi
- Osteopenie (densitatea minerala os e mai mică cu o deviație standard sub nivelul de adult) +
osteoporoză (T mai mic -2,5). Risc: vârsta, anteced, glucocorticoizi, fumat.
- Osteoartrita: scade conț apă în cartilaj + crește conț enzime de degradare în articulație, scad
condrocitele.
- Modif. CV: scade elasticitate artele, crește TA sist, hipertrofie VS, scade sensibilitate baroreceptori,
scade adaptibilitatea la efort, rigiditate pereți card, scade sensibilitatea la catecolamine, scade răspuns
la vasoconstrictive.
- Modif pulmonare: crește complianța pulmonară, scade mobilitatea torace.
- Modif genito-urinareȘ crește flux sânge renal, scade rata filtr glomerul – clearence fals (creatinina
serică poate fi N, chiar dacă e atrofie musculară); incontinență urinară.
 - Modif g-i: crește colecistochinina – scade evacuarea gastrică, crește sațietatea; disfagie pe fon de
probleme cu dinții sau acalazie, scade aciditatea – scade absorbția vit B12, Ca, Fe, Zn, a. folic; scade
motilitate intestin, scade metabolism hepatic (atenție la medicație)
- Modif endocrine: scade toleranța la glucoză, scade estrogen, testost, hormon creștere, scade imunitatea
Obiective:
- Combaterea factorilor de risc cardiovascular.
- Cresterea tolerantei la efort.
- Recondiționarea pacientului spre realizarea ADL.
- Reincadrarea pacientului in viata socio-profesională și familială.

Indicatii: Stari post IMA, SCA. • Hipertensiunea arteriala. • Intervenții chirurgicale pe cord: angioplastii
coronarieine, by-pass , corecții valvulare, transplant etc . • Cardiomopatii ischemice, valvulare, insuficiență
cardiacă cronică. • Patologii vasculare periferice. • Cazuri specifice (comorbidităţi: diabet zaharat, sindrom
metabolic, istoric de AVC tranzitor, etc.)

Contraindicatii: Insuficiență cardiacă cu semne de exacerbare (sindrom congestiv ), severitate înaltă. • Angor
pectoral instabil. • Aritmii ventriculare severe. • Hipertensiune arterială pulmonară (TAPs 60 mmHg). •
Hipertensiune arterială severă. • Tromboză intracavitară cardiacă voluminoasă sau pediculată. • Revărsat
pericardic moderat sau sever. • CP obstructive, stenoze valvure severe.

Factori de risc generali pentru patologia CV:

Fazele de reabilitare cardiacă:

 Perioada de reabilitare precoce (până la 6 luni de la debutul evenimentului cardiovascular acut – SCA,
IMA, postchirurgie cardiacă, postangioplastie coronariană, după exacerbarea insuficienţei cardiace).
 Faza I - acută a RC după un eveniment acut (primele 1-14 zile)
 Faza I-intermediară a RC după un eveniment acut
 Faza a II-a reabilitării cardiace (de la 1 la 6 luni)
 Faza a treia (de menţinere) a reabilitării cardiace (de la 6 luni la 12 luni de la debutul evenimentului
cardiac acut și în proces continuu)
Simptome subiective:
 Durere toracica (cardiaca vs non-cardiaca – tabel mai jos)
 Dispneea - Reprezinta totalitatea modificarilor de frecventa, intensitate si ritm a respiratiei. Este unul
din simptomele majore ale insuficientei cardiace mai ales stangi, reprezentind primul simptom care
 tradeaza reducerea rezervei miocardului. Dispneea de cauza cardiacă este de tip inspirator si este
insoțita de polipneea care este cu atît mai intense cu cît hematoza este mai afectata.
 Altele - palpitații, edem, tuse, amețeală.

Evaluare obiectivă:
1) Ritmul și viteza pulsului (ritm sinusal normal reprezinta un puls regulat între 60 și 100 de bătăi/min, cu o
undă P ce precede fiecare complex QRS pe ECG. Bradi - < 60 (poate fi cauzat de tratament cu beta-
blocante) /tahicardia - > 100 (fiziologic în aritmie, poate indica anemie, durere, deshidratare, ICC, hTA,
hipertiroidism – la vârstnici se poate de menționat).
2) Tensiunea arteriala. În mod normal 120/70 mmHg
 Hipertensiunea se definește printr-o presiune a sîngelui mai mare de 140/90 mmHg.
 Orice presiune arterială asociata cu amețeli sau oboseală sau care scade la statul în picioare sau în
timpul exercițiul fizic este anormală.
 O tensiune în repaus mai mare de 200/110 mmHg este o contraindicație pentru exercitiile fizice.
3) Cordul și plămînii. Reprezintă o parte importantă din examinarea fizică. Auscultarea cordului trebuie
corelata cu istoricul afectiunii cardiace. La EchoCG se pot auzi raluri, sufluri patologice, care sugerează
unele patologii cardiace sau pulmonare.
4) Examinarea membrelor - cînd este edem uni/bilateral, simetric – de introdus diuretice. Creștere edem în
greutate zilnic – suspecție ICC. Edeme asimetrice MI – după îndepărtare grefe venoase.
5) Puls periferic – ex: zgomot la carotidă + puls redus sau abs la MI – indică vasculopatie răspândită.
6) Examinarea musculo-scheletică. Necesară pentru a detecta atrofierea și slabirea mușchilor.
7) Examinarea neurologica. Importantă deoarece boala cerebro-vasculară este deseori asociată cu boala
cardică. Tulburările neuro (pareze, contracturi, mers, echilibru etc) pot influența programul de reabilitare
CV. Aici – neuropatii periferice în DZ.
8) Examinarea cognitivă. Deoarece ateroscleroza stă la baza BC, BCV și a unor forme de demență. „Pump
head” – stare de confuzie acută după by-pass cardiopulmonar. O stare cognitivă flucuantă după un
eveniment cardiac sau operație poate indica encefalopatie toxică; simptomele dispar în câteva zile.
Evaluare prin teste/scale
 ECG-repaus – pt anomalii, hipertrofie VS, IM anterior, anomalii de conducere, aritmii.
 Rx toracic – cardiomegalie, edem pulmonar, efuzii pleurale. Efuzii unilaterale apar după operații pe
cord minim-invazive. Postoperator pot apărea – atelectazie, condensare, pneumotorax.
 ECG – miocard + aparat valvular, FE, anomalii cinetică perete, stenozăvalve, regurgitare, efuzie
pericardică.
 Holter monitorizare 24 h – aritmii intermitente, pt a regula tratament aritmii.
 Angiografie coronariană – îngustări lumen, plăci lipidice subendoteliale cu risc de ruptură și IM.
 Stimulare electrofiziologică – evaluare sistem conductor miocard.
 Terapie cu electroșocuri cardiace.
 Test de effort fizic submaximal – să nu bea, mănâncă sau cafeină 3 ore înainte de TEF. TEF finalizat –
dacă se atinge 85% din FC maxim prevăzută pt vârsta și sexul respectiv.
 Bicicleta ergometrică – vertical sau decubit dorsal. Decubit dorsal mai bun pt monitorizare ecoCG. Se
începe cu sarcinade 25 W + 25 W la fiecare 2 minute. Beneficii – stabilitate torace, mai puține
artefacte musculare la ECG, înregistrare ușoarăa ps, HTA, influența mai mică a obezității la rezultate.
DAR banda de alergat e folosită mai des, pentru că lucrul e mai fiziologic și valorile VO2max și FC de
vârf (85%) se ating mai repede, decât pe bicicletă.
 Scala BORG pentru dispnee (evaluare subiectivă a efortului) – de la 6 (effort minim) la 20 (effort
maxim, greu de executat).
 Proba de mers de 6 minute:
  Este o proba clinică simplă, ușor de efectuat, bine tolerată de pacienți.
 Testul de mers timp de 6 minute măsoară distanța parcursă de un pacient în acest interval de
timp.
 Pacientul este rugat să meargă timp de 6 min pe un plan plat, în ritmul propriu (cît de repede),
urmărind ca la finalul acestui interval să se noteze distanța parcursă în metri (sau nr de pași),
precum și apariția de simptome de tipul fatigabilitate sau dispnee ( măsurate pe o scala analog
vizuală sau BORG). Se poate folosi și monitorizare a saturației oxigenului prin pulsoximetrie.
 Se înregistrează : TA, FC, Saturația sîngelui, Scorul dispneic.
 Indicații: pentru comparații pre/post tratament, Insuficiență cardiacă, BPCO, Hipertensiunea
pulmonară, Fibroza chistica, pacienți vîrstnici.
 Contraindicații: Absolute (angina pectorală instabilă, IM în cursul lunii precendente); Relative (
Frecvența cardiacă de repaus mai mare de 120 pe min, TA mai mare de 180mmHG.
 Interpretare rezultate: Rezultatele se compară cu valoarea prezisa pentru vîrsta, sexul, și
inalțimea pacientului. Daca distanța parcursa este sub cea preciza , se poate afirma că exista o
toleranță redusă la efort.
Metode neinvazive de investigație a cordului: Examenul radiologic, Electrocardiografia, Ecocardiografia si
examenul Doppler, Proba de effort, Electrocardiografie ambulatorie tip Holter, Explorarea radioizotopica
Tonodensitometria cardiacă, Rezonanta magnetică nucleară, Explorarea biochimica.
Metode invazive de investigație a cordului: Electrocardiograma endocavitara, Masurarea presiunilor
debitului cardiac si a suntului, Angiocardiografia cu determinarea volumului ventricular a insuficientei
ventriculare; coronarografia.
Alte metode de testare a cordului (când pacientul este imobilizat):
 Farmacologic: când pacientul e limitat fizic sau primește beta-blocante. Se folosește Dipiridamol i/v,
care blochează recaptarea celulară de adenozină (vasodilatator) – crește concentrația locală. Vasele
aterosclerotice nu se dilată la adenozină, în timp ce vasele normale o fac, are loc hipoperfuzie relativă
în miocardul alimentat de vasul bolnav – sindrom de furt coronarian. Contraind la dipiridamol și
adenozină: boli pulmonare (bronho-constricție). Alternativa: dobutamina (beta-agonist cardiac – crește
MVO2) – în miocardul alimentat devase bolnave, MVO2 va depăși doza de alimentare.
 Imagistica nuclează cu taliu-201 și technețiu-99m – CT cu emisie defoton unic (SPECT).
Reabilitare
Faza I În condiții de spitalizare, după stabilizarea epizodului acut (IMA, chirurgie) • Monitorizare pe toată
durata, evitarea complicațiilor • Scop: asigurarea capacităţii de autoîngrijire şi independenţei de deplasare. •
Intervenții simple de scurtă durată: KT respirator, TO de salon, trecere la șezut, orostatism, deplasare, ADL
Faza II Se urmărește obţinerea capacității maxime de efort • Spitalizare temporară , în ambulatoriu de profil
(recupare)/ neinstituţionalizat • Pot fi asociate metode fizice (cu efect de relaxare, amelioare a circulație
periferice, stimulare musculară) • Control periodic în fiecare lună la serviciile de recuperare și a medicului de
familie
Faza III• menţinerea/ameliorarea capacității de efort din faza II • modificarea stilului de viață, eliminarea
factorilor de risc • se desfăşoară periodic sub diverse forme de ex. grupe de coronarieni, spitale de recuperare •
sunt indicate cure balneare în stațiuni de profil
Kinetoterapia este indispensabilă în tratamentul recuperator • Exercitiile fizice, monitorizate atent de
kinetoterapeut au rolul de-a creste capacitatea funcțională cardiovasculară și de a scădea necesarul de oxigen
al miocardului • Exercitiile fizice pot corecta colesterolul, diabetul și obezitatea. • Exercitiile aerobe au un
efect de scădere a tensiunii arteriale, cu aproximativ 8-10 mm Hg.
Sesiunea de kinetoterapie se desfășoară în 3 faze • Încălzire de minim 5 minute • 5-30 minute la
cicloergometru standard, cicloergometru pentru brate, mers (combinații) • Revenire și relaxare de minim 5
minute. • Frecvența recomandată - cel putin 5 sedinte pe săptămână. • Se va ține seama de particularitățile
sociale, logistice si preferințele pacientului (activitate placută pentru o buna complianță).

Fizioterapia: • Galvanizarile simple sau băile galvanice – mecanisme reflexe vasodilatație, redistribuirea
circulației. • Electroterapie pulsatilă frecvențe joase / TENS – stimulare musculară / combatera amiotrofiei /
recondiționare la efort. • Termoterapie - circulație periferică, elasticitate venoasă. • Câmp magnetic – regim
sedativ, reglare vegetativă, scăderea TA.

Balneoterapia: Apele carbogazoase - scăderea tensiunii arteriale (secundar vasodilatatiei tegumentare);

scăderea frecventei cardiace; cresterea debitului bataie, cu ameliorarea perfuziei coronariene. • Apele
sulfuroase (Cahul Stațiunea Nufărul Alb) cu efect vasodilatator periferic. • Băi parțiale periferice (Haufe,
Schweninger) – termoreglare, relaxare, reglare vegetativă.

Procesul de reabilitare cardiovasculara îsi realizeaza scopul de a creste toleranta pacientului la efort fizic, prin
combaterea factorilor de risc cardiovasculari si gradarea stricta a exercitiului fizic aplicat, in dependenta de
rezultatele testelor la efort si faza de recuperare.
Darsonvalizare: Darsonvalizare regiunea urechii, electrod de forma de ciuperca. 110 kH, 5 min, peste o zi,
N.10. (otita)
Aerosoloterapie: Inhalatii cu sol. Gentamicina 40mg+Dexametazon 4mg + sol.Euphilin 24%-2ml +sol.NaCl
0.9%,5-10 min, zilnic N.6. (laringita)
Ultrasunet: US reg. plantelor bilateral, I-0,4W/cm2, regim continuu,metoda labila,7min.+7min.,zilnic, n.6.
Utrafonoforeza (US+medicment): US reg. genunchilor cu ung. Hidrocortizon , I- 0,4W/cm2, regim continuu,
metoda labila, 7min + 7min, zilnic, N.6.

Reabilitare după chirurgie:

- Angioplastie și stentare cardiacă: tratament cu clopidogrel, aspirină (inhibă hiperplazia coronariană
intimală), antrenament aerob ameliorează VO2max și capacitatea funcțională.
- Chirurgie de bypass aorto-coronarian: atenție la dehiscența sternală, exercițiul aerob după GBC
îmbunătățește funcția autonomă și reduce incidența aritmiilor, antrenament de rezistență cu greutăți;
antrenament de interval, cu salve de exerciții de intensitate mai mare, cu mici întreruperi la un nivel de
antrenament de intensitate mai mică. Se face doar dacă FE e normală, iar la pacienți cu ICC – dacă FE
e redusă.
- Transplant de cord: exerciții aerobe și de rezistență, de tonifiere a mm. Respiratorii. Intensitatea e
stabilită după scala Borg între 11 și 13, crește de la 13 la 15 în funcție de toleranță.