Mijloace speciale de reeducare neuromotorie Note 2015

de curs 2

Mijloace speciale de reeducare neuromotorie analitice

Metoda Kenny

Metoda Kenny
• este revoluţionară nu numai prin originalitate, ci şi prin rezultatele deosebite, ceea ce
face ca ea să se răspândească foarte repede, mai întâi în ţările anglosaxone, apoi în
toată lumea.
• în anul 1949, dr. John F. Pohl, contribuind la fundamentarea teoretică a metodei,
publică, împreună cu sora Kenny, „The Kenny's Concept of Infantile Paralysis”.

Fundamentare teoretică
• Concepţia „clasică” asupra paraliziei infantile bazată pe consideraţii mai ales
anatomopatologice, poate fi rezumată după cum urmează
– muşchii afectaţi (paralizaţi) sunt hipotoni şi flasci (atârnă ca un hamac între
punctele lor de inserţie);
– lipsa posibilităţii de contracţie a muşchiului (paralizia) este datorată distrugerii
celulelor motorii respective din coarnele anterioare ale măduvei spinării, fapt
dovedit de prezenţa electronomicroscopică a virusului poliomielitic în alfa-
neuroni;
– pacientul păstrează posibilitatea normală de contracţie a tuturor muşchilor
neinteresaţi;
– orice reluare a contractilităţii muşchilor paralizaţi este cu totul spontană şi ea
implică vindecarea celulelor lezate din măduva spinării (autorii exagerează
conceptia clasică nu susţine vindecarea celulelor motorii, ci retragerea
fenomenelor supraadăugate: edem, stază sanguină, etc.);
– muşchii antagonişti neafectaţi posedă un tonus crescut, din care rezultă
scurtarea lor;
– diformităţile reprezintă rezultatul dezechilibrului acestui tonus muscular,
tonusul muşchilor normali depăşind tonusul slăbit al antagonistului paralizat;

1
Mijloace speciale de reeducare neuromotorie Note 2015
de curs 2

– încordarea nu este o caracteristică a bolii;

– spasmul muscular nu este explicat.
• În opoziţie cu această concepţie, Pohl şi Kenny enunţă
– muşchii afectaţi de boală sunt dureroşi, hiperiritabili şi în spasm;
– muşchii flasci, care par paralizaţi, sunt deseori normali, lipsa posibilităţii lor de
contracţie este datorată disocierii controlului pe care sistemul nervos îl
exercită asupra funcţiei lor;
– contracţia voluntara a muşchilor absenţi funcţional poate să revină numai
după cedarea spasmului antagoniştiilor, când cu încetul, se restabileşte
continuitatea fiziologică a conducerii nervoase înapoi către muşchi;
– paralizia datorată morţii celulei nervoase din coarnele anterioare este posibilă,
dar nu este o condiţie obişnuită, această presupusă slăbiciune este datorată
spasmului şi nefuncţionării muşchilor antagonişti disociaţi;
– în cazurile netratate apare incoordonarea musculară;
– diformităţile nu trebuie să apară, acestea rezultă din folosirea vechilor
metode, care neglijează spasmul muscular.
• „Pe scurt - spune Pohl – descoperirea doamnei Kenny constă în aceea că paralizia
infantilă tulburarea funcţiei fiziologice a sistemului nervos este mult mai importantă
decât leziunea arhitecturală”.

Caracterele sindromului clinic

• spasmul muscular
– este cel mai precoce semn al bolii;
– muşchiul interesat (antagonistul celui considerat lezat în concepţia clasică)
este dureros, hipertonic, hiperiritabil;
– fiind o tendinţă involuntară a muşchiului de a se contracta şi scurta;
– poate să intereseze orice muşchi striat al corpului, deşi apare în mod
predominant în muşchii posteriori ai corpului ceafa, şanţuri vertebrale,

2
Mijloace speciale de reeducare neuromotorie Note 2015
de curs 2

ischiogambieri şi gastrocnemieni, poate să intereseze frecvent şi muşchii

anteriori, în special pectoralii, bicepsul, abdominalii şi cvadricepsul.
– poate să apară într-un singur muşchi, dar de cele mai multe ori afectează un
grup de muşchi, caracteristic unei mişcări articulare sau unei activităţi a
corpului;
– pentru a înlătura durerea şi tensiunea musculară, pacientul adoptă diferite
atitudini, care permit scurtarea muşchiului aflat în spasm, aceasta este
originea diformităţilor care se instalează în paralizia infantilă;
– în cazurile în care paralizia se instalează fulgerător, spasmul poate trece
neobservat.
– spre deosebire de spasmul muscular întâlnit în alte tulburări ale sistemului
neuromuscular, spasmul din paralizia infantilă nu cedează sub anestezie
generală;
– dacă nu este tratat, el poate să distrugă ţesutul muscular, ducând la scleroza
muşchiului;
– „de aici – deşi pare logic să afirmăm ca spasmul poate fi iniţiat în sistemul
nervos, deoarece anticipează paraliziile, concluzia ca un proces, concomitent
se dezvoltă în muşchii înşişi pare de neînlăturat. Acesta poate să fie un atac
direct al muşchiului de către virus sau de către produsele sale la nivelul jonc-
ţiunii mioneurale sau prin circuitul sanguin, dar, ori care ar fi modul de
producere, dacă spasmul este netratat, rezultatul final este foarte adesea o
modificare serioasă a substanţei musculare”.
– virusul poliomielitic a fost găsit (inoculări pozitive) în miocard şi in muşchi, iar
cercetările histologice au arătat că plăcile motorii terminale pot fi interesate şi
primitiv, nu numai secundar;
– Mazorov, Aronovici, Kîrşova şi Dizic subliniază şi ei prezenţa sindromului
muscular dureros în perioada iniţială.

3
Mijloace speciale de reeducare neuromotorie Note 2015
de curs 2

– contractura fazei de convalescenţa nu reprezintă altceva decât rezultatul final

al spasmului netratat şi indică faptul că muşchiul este scurtat permanent,
fibrozat.
– muşchiul este atrofiat, pierzând un număr variabil, în funcţie de gravitate, din
elementele sale contractile.
– scurtarea muşchiului diminuează posibilităţile sale funcţionale prin aceea ca el
nu se mai poate contracta din poziţia lui de lungime maximă sau măcar din
poziţia funcţională. Î
– un astfel de muşchi pierde din calitatea sa de a se contracta lent, gradat şi
apare funcţionând ca o singură unitate.
• disocierea neuromusculară
– este tulburarea funcţională care apare în antagonistul muşchiului în spasm,
care este considerat paralizat;
– prin nefuncţionare, acest muşchi „se şterge din conştiinţa pacientului” devine
„înstrăinat sau divorţat de centrul său cortical motor”, este ceea ce metoda
numeşte „mental alienation”.
– trebuie subliniat, Kenny nu considera paralizia propriu-zisă prin lezarea
celulelor nervoase din coarnele anterioare ale măduvei spinării, ca imposibilă,
dar arăta ca în aceste cazuri paralizia este generalizată (se întinde şi la
antagonişti), ireversibilă şi este mai rar întâlnită.
– Pentru explicarea neurofiziologică a disocierii, autorii ne oferă patru
mecanisme posibile
• inhibarea funcţiei musculare prin reflex dureros, percepţia dureroasă
se află în muşchiul scurtat, care este în spasm;
• întinderea muşchiului disociat, „muşchii normali se contracta dintr-un
minimum de lungime stabilit, elongaţia permanentă a muşchiului
dincolo de lungimea sa normală, datorită spasmului antagonistului,
interferează cu abilitatea muşchiului de a răspunde stimulilor şi astfel
de muşchi pot fi eventual abandonaţi de către centrii motori”;

4
Mijloace speciale de reeducare neuromotorie Note 2015
de curs 2

• efectul mecanic de împiedicare de către muşchiul în spasm;

• inervaţia reciprocă a muşchilor, conform acestei legi a lui Sherrington,
antagonistul muşchiului în spasm nu numai că nu va primi impulsuri
pentru contracţie, dar va primi chiar impulsuri pentru acţiunea opusă
(relaxare).
– este un proces funcţional, bazat pe întreruperea continuităţii căii motorii între
centrul său cortical şi muşchi.
– dacă tratamentul este instituit la timp, calea motorie poate fi restabilită şi
paralizia vindecată.
• Incoordonarea
– este al treilea motiv al dezorganizării sistemului neuromuscular;
– este un efect al acţiunii bolii la nivelul centrilor nervoşi şi căilor nervoase.