KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNI NEUROLOGICE

Conținut:
1. Evaluarea neurologică
1.1. Inspecția
1.2. Miscările involuntare (diskineziile)
1.3. Miscarea activă (motricitatea activă/voluntară)
1.4. Tulburările de limbaj si comunicare

2. Kinetoterapia în sindroamele neurologice

2.1. Sindromul de neuron motor central (SNMC)
2.2. Sindromul de neuron motor periferic (SNMP)

Cuvinte cheie: recuperare, neurologie, sindrom, piramidal, extrapiramidal, TVM, AVC

1. Evaluarea neurologică
1.1. Inspecția: începe odată cu primul contact cu bolnavul (în momentul în care intră în sala
de kinetoterapie), continuă în timpul anamnezei si în tot cursul examenului obiectiv. Aspectul
general al pacientului, atitudinile sale particulare, miscările involuntare prezintă un deosebit
interes în examenul neurologic, nu rareori orientarea diagnosticului funcțional fiind dată de
aceste elemente. Aceste atitudini sunt determinate de paralizii, hipertonii musculare, atrofii
musculare, atitudini antalgice, etc.
1.2. Miscările involuntare (diskineziile) - miscările anormale ce se produc independent de voința
individului, în timpul stării de repaus sau de miscare. Se vor urmării: condițiile de apariție
(influențele pe care le au diferite stări fiziologice), intensitatea, ritmul, teritoriul lor,
amplitudinea, bruschețea.
Miscările involuntare ce vor fi evaluate prin simpla observație sau diferite probe/teste specifice
de punere în evidență sunt: fasciculațiile musculare, spasmul facial clonic, tremurăturile,
miscările coreice, miscările atetozice, hemibalismul, ticurile, crampa funcțională, torticolisul
spasmodic, convulsiile.
1.3. Miscarea activă (motricitatea activă/voluntară) reprezintă totalitatea actelor motorii pe
care individul le execută în mod constient. Asadar miscarea voluntară presupune un mecanism
complex în care instanțele principale evaluate în clinică sunt:
- planificarea miscării în vederea unui scop, inițierea miscării și trecerea de la o poziție sau
miscare la alta, toate depinzând de scoarța cerebrală;
- elementul efector propriu-zis al miscării format din neuronul motor central, neuronul motor
periferic si organul efector care este muschiul striat, miscarea realizându-se pe o a numită stare a
tonusului muscular si troficității musculare;
- controlul de tip feed-back exercitat de o serie de formațiuni nervoase, dintre care mai
importante clinic sunt cele ale sensibilității profunde constiente, cerebeloase, vestibulare,
extrapiramidale, care asigură acuratețea miscării.
Miscările active constituie mijloacele de bază în cadrul tehnicile de evaluare clinică globale
si/sau analitice. Aceste tehnici vor oferi informații ce conduc la stabilirea nivelului funcțional al
pacientului.
La examinarea unei miscări active se va ține seama de: amplitudine; inițiativa si viteza de
execuție; durere; funcția neuro-musculară; anduranța si decontracția musculară.
Evaluarea miscării active se face pentru a surprinde tulburările de motricitate activă: deficitele
motorii – parezele si paraliziile.
1.4. Tulburările de limbaj și comunicare. Limbajul e alcătuit din patru funcții: vorbirea,
înțelegerea semanticii cuvintelor, citirea, scrierea. Centrul este situat la nivelul lobului temporal
stâng pentru dreptaci si drept la cei stângaci. Afectarea limbajului = afazie: motorie sau
expresivă; senzitivă sau de recepție; mixtă.
I. In cadrul vorbirii expresive se examinează: vorbirea spontană, vorbirea repetată, vorbirea
automată, proba denumirii obiectelor la indicarea lor. Imposibilitatea vorbirii spontane se
numeste afazie motorie sau expresivă (afazie motorie Broca).
II. In cadrul afaziei senzitive (vorbirea receptivă) se examinează: proba executării ordinelor
simple si complicate, proba recunoasterii obiectelor denumite de examinator. Înțelegerea vorbirii
este diminuată sau abolită în afazia senzorială, în surditatea verbală. Atât vorbirea receptivă cât si
cea expresivă sunt alterate în cazul afaziei mixte.
III. În cadrul agrafiei (examinarea scrisului) se va urmării atât grafia spontană, grafia dictată si
grafia copiată. Agrafia reprezintă imposibilitatea scrierii de către pacient.
IV. În cadrul lexiei (examinarea cititului) se examinează: lexia expresivă, lexia ordinelor scrise.
Imposibilitatea descifrării scrisului se numeste alexie si se întâlneste în afazia motorie.
V. Agnozia – este o tulburare de recunoastere senzorială în absența deficitelor senzitive si a
tulburărilor psihice. Apare în leziuni parietale ale emisferului drept din AVC, TCC, demență
senilă.
Tipuri: tactilă sau astereognozia (imposibilitatea de a recunoaste si denumii un obiect palpat cu
ochii închisi); vizuală (nu are tulburări de vedere, dar nu recunoaste obiectul privit); spațială
(apare mai frecvent la hemiplegia stângă, o ignorare a hemispațiului vizual stâng); corporală sau
somatognozia (tulburare de recunoastere a segmentelor corporale sau neagă realitatea paraliziei -
anosognozie). Se mai evaluează de asemenea: Mersul; Afectarea nervilor cranieni; Deglutiția;
Funcțiile de autoîngrijire (ADL); Funcțiile cogniției.

2. Kinetoterapia în sindroamele neurologice

2.1. Sindromul de neuron motor central (SNMC) sau sindrom piramidal – este lezată calea
piramidală. Apare în afecțiuni care interesează encefalul si măduva spinării: accidente vasculare
cerebrale (AVC); tumori, abcese; traumatisme; procese inflamatorii: encefalite si mielite,
scleroză laterală amiotrofă, scleroză în plăci; encefalopatii. Constă în:
a. Tulburări ale motricității active – pareze si paralizii. Repartizarea acestor deficite motorii este
în funcȚie de topografia lezională a căii piramidale: hemiplegie când leziunea este la nivelul
encefalului, tetraplegie sau paraplegie dacă leziunea este medulară.
b. Modificări ale tonusului muscular. Tonusul muscular este în general crescut - hipertonie
piramidală – spasticitate, iar în situațiile în care leziunea se instalează în mod acut (traumatisme
cerebrale si medulare, accidente vasculare cerebrale, mielite) tonusul este scăzut – hipotonie
musculară (flasciditate)
si are o durată de câteva ore până la 12-14 săptămâni. În leziunile cervicale spasticitatea
interesează mai
ales muschii flexori la MS si muschii extensori la MI.
c. Modificări ale reflexelor: ROT – sunt exagerate, vii în faza spastică; reflexele cutanate
abdominale si cremasteriene sunt abolite; reflexele de postură sunt diminuate.
d. Prezența unor reflexe patologice – Babinski, Hoffman, reflexele de automatism medular
(reflexele de triplă flexie si de extensie încucisată) care sunt prezente chiar din faza de soc.
e. Prezența sincineziile care sunt globale, de imitație si de coodonare.

2.2. Sindromul de neuron motor periferic (SNMP) - apare în leziunea căii motorii periferice
care începe cu pericarionul neuronului din coarnele anterioare si celulele motorii, leziunea
nervilor cranieni, rădăcinilor, trunchiurilor, plexurilor si nervilor periferici. Clinic se manifestă
prin:
a. Tulburări ale motricității active: pareze si paralizii care sunt limitate la nervul, rădăcina, plexul
sau segmentul medular lezat, respectiv nervii cranieni motori interesați. De obicei parezele si
paraliziile sunt parcelare, interesând numai unitățile motorii ale cărui neuron este lezat, asa încât
deseori numai un grup muscular prezintă deficit motor.
b. Modificări ale tonusului muscular. Tonusul muscular este diminuat (hipotonie) sau abolit si
interesează grupele musculare paralizate.
c. Modificări ale reflexelor: ROT si cutanate sunt diminuate sau abolite deoarece este întreruptă
componenta eferentă a arcului reflex.
d. PrezenȚa fasciculațiilor musculare când leziunea interesează perocarionul (scleroză laterală
amiotrofică, poliomielita anterioară cronică).
e. Atrofia musculară este localizată pe grupele musculare paralizate.
Tipuri de SNMP: Leziunea pericarionului (poliomielită, scleroză laterală amiotrofică,
siringomielie. Sindromul poate fi simetric sau asimetric.); Leziunea rădăcinilor anterioare (la
nivelul MS avem 3 tipuri (manifestările clinice se suprapun peste cele ale leziunii plexului
brahial): superior (afectate rădăcinile C5-C6); mediu (afectată rădăcina C7); inferior (afectate
rădăcinile C8-T11); la MI – întâlnim sindromul de „coadă de cal” care determină paralizie flască,
tulburări de sensibilitate, tulburări de evacuare a vezicii, tulburări erectile si constipaȚie);

Obiective, mijloace si metode de recuperare kinetică :

1. Evitarea, corectarea apariției deformărilor, redorilor articulare si atitudinilor vicioase:
posturări în poziție funcțională prin folosirea de atele simple, mulate plastice, usoare elastice sau
cu arcuri, benzi adezive corectoare, orteze fixe si mobile, întinderi pasive prelungite (stretching)
pe musculatura antagonistă celei paralizate, aplicații de masaj si căldură locală, electroterapie
(ex. ultrasunet în zona muschi-tendon);
2. Evitarea atrofiei musculaturii paralizate: electrostimulări cu curenți exponențiali, elemente de
facilitare (atât extero cât si proprioceptive) si tehnici FNP în special întinderile rapide, mobilizări
articulare pasive pe toată amplitudinea pentru menȚinerea imaginii kinestezice, biofeedback.
3. Cresterea funcției fibrelor musculare restante sănătoase: mobilizări pasive, pasivo-active cu
întinderi scurte la capătul miscării folosind elementele de facilitare exteroceptive (tapotajul,
atingera usoară, contactul manual), tehnici FNP IL, ILO, CR, SI, IA, schemele de facilitare din
metoda Kabat (diagonalele de flexie si extensie pentru membre superioare aplicate în funcție de
tipul leziunii), miscări efectuate în apă (pentru calmarea durerii, relaxarea antagonistului,
facilitarea agonistului), mobilizări active si active cu rezistență, electrostimulare, biofeedbak,
terapie ocupațională.
4. Redobândirea coordonării miscărilor: exerciții active pe diferite scheme de miscare, la MI ex.
tip Frenkel, terapie ocupațională.
5. Menținerea/îmbunătățirea mobilității si forței segmentelor neafecate de paralizie: exerciții
active pe toată amplitudinea de miscare, exerciții izometrice, exerciții active cu rezistență.
6. Recuperarea sindromului senzitiv: se realizează după următoarea succesiune: sensibilitatea la
presiune si durere, propriocepție, kinestezie, sensibilitatea termică (rece si apoi cald),
discriminarea a două puncte, stereognozia.
7. Recuperarea sindromului vasculo-trofic: ortezare, crioterapie, masaj de drenaj veno-limfatic,
hidroterapie, băi alternante, electroterapie, respectarea normelor de igienă locală si generală.
8. Recâstigarea maximului funcțional: terapie ocupațională.

Bibliografie:
Vasile Marcu, Mirela Dan KINETOTERAPIE/PHYSIOTHERAPY EDITURA
UNIVERSITĂȚII DIN ORADEA, 2006