Kinetoterapia in afectiuni ortopedico-traumatice

Subiecte examen

1. Recuperarea in afectiunile ortopedico-traumatice

(definitie, generalitati)
Definitie: Specialitate chirurgicala care se ocupa cu
preventia, diagnosticul si tratamentul afectiunilor sistemului
musculo-scheletal (oase, ligamente, articulatii, muschi).
Ortopedia foloseste mijloace medicale (medicamente),
chirurgicale (operatii) si fizice (kinetoterapie, fizioterapie,
balneoterapie, hidrokinetoterapie).
In ortopedie esential e punerea unui diagnostic corect.
Afectiunile care se termina in –ita sunt afectiuni acute
inflamatorii, iar cele care se termina in –oza sunt afectiuni cronice
degenerative date de suprasolicitari sau batranete.
Tratamentul e cu totul altul in cele 2 cazuri si in cele cu –ita e
obligatoriu repaus si medicamente in prima faza, dupa care
kinetoterapie, iar in cele cu –oza se face din prima kinetoterapie,
atat de preventie cat si ca tratament, si dupa se mai pot da
medicamente.
Kinetoterapia este de 2 feluri:
 Profilactica -Gradul 1(omul sanatos sa nu faca boala)
-Gradul 2(omul bolnav si boala sa nu
se agraveze)
 -Gradul 3 (boala e cea mai grava, dar
se face kinetoterapie)
 Terapeutica
In afectiunile ortopedice se face examen clinic, analiza de
laborator si radiologie.
In cazuri grave se recomanda si alte analize, cum ar fi:
rezonanta magnetica (RMN), computer tomografia (CT) si
osteodensitometrie.
E o deosebire mare intre recuperare si refacere!
Recuperarea este un proces de utilizare a unor factori naturali
sau artificiali in scopul restabilirii anatomo-functionale a unui
organ sau a unei functii.
Refacerea este revenirea la conditia initiala pentru a-si
recapata starea normala.
Recuperarea se refera la ceva bolnav (om, organ, functie) pe
care trebuie sa-l insanatosesti.
Refacerea se refera la un om sanatos, pentru a reveni la
conditia initiala inainte de aparitia unui stres (fizic, psihic).
Si recuperarea si refacerea sunt foarte individualizate (depind
de materialul clientului, in special refacerea).
Definitie: traumatologia e o parte a ortopediei generale ce se
ocupa de starile patologice care apar in urma unor traumatisme.
Traumatismele pot fi acute (bruste, neasteptate) sau cronice
(acumulate in timp).
Traumatismele acute au sanse de recuperare mai mari,
traumatismele cronice se recupereaza mai greu.
Caracteristicile traumatismelor sunt date de faptul ca apar
datorita unor situatii de viata anormale care depind de propria
persoana, de alte persoane sau de mediul inconjurator.
Scopul kinetoterapiei in afectiunile ortopedico-traumatice e
recuperarea anatomica si functionala a pacientului.
De multi ori e mai importanta recuperarea functionala, decat
cea anatomica.
Recuperarea depinde foarte mult de sex,varsta, activitate
profesionala si de activitatea sportiva.
In traumatologia sportiva trebuie sa fie refacut integral
potentialul de dinaintea afectiunii.
La persoanele tinere si mai ales la sportivi, timpul de
vindecare trebuie sa fie cat mai scurt.
In general, kinetoterapeutul are o eficienta foarte buna in
afectiunile ortopedico-traumatice.
Exercitiile de kinetoterapie nu trebuie sa traumatizeze
suplimentar fizic sau psihic pacientul.
Kinetoterapia in afectiunile ortopedico-traumatice trebuie sa
asigure un nivel de miscari multumitor pentru pacientul respectiv.
Metode complementare kinetoterapiei in recuperarea
afectiunilor ortopedico-traumatice:
 Hidrokinetoterapie
 Fizioterapie/electroterapie
 Termoterapie, termohidroterapie
 Masaj
 Laser
 Medicina alternativa (acupunctura, homeopatie,
medicina energetica)
 Balneoterapia (mediul natural, impachetari, ape
 termale)

2. Factori determinanti ai leziunilor din afectiunile

ortopedico-traumatice
Factorii sunt de 2 feluri:
o Intrinseci (tin de pacientul respectiv)
o Extrinseci (tin de conditiile din afara pacientului)

Factorii intrinseci:
o Toate lucrurile care ne deosebesc de ceilalti, adica varsta,
sexul, gabaritul, inaltimea, afectiunile: ale aparatului
locomotor, timpul de recuperare, conditia fizica, compozitia
corporala (grasime sau muschi), stilul de viata

Factorii extrinseci:
o Conditii meteo
o Frig/umezeala (organismul nu e adaptat si e acelasi lucru cu
incalzirea/neincalzirea sportivilor). Majoritatea accidentelor
se produc in conditii meteo extreme, dar in special in sporturi
in aer liber, in perioadele reci. Cele mai frecvente sun
leziunile musculare, entorse, luxatii si afectiuni inflamatorii.
o Echipament defectuos: crampoane, pentru sporturile de
interior (talpile adidasilor)
o Factori de mediu din sali: calitatea podelei
o Neprevazutul
o Prevazutul

Afectiunile ortopedico-traumatice pot fi acute sau cronice.

 Leziunile acute se intampla brusc, neasteptat, dintr-o data
Leziunile cronice se datoreaza unor modificari patologice
acumulate in timp (zile, luni sau chiar ani) - se pot face fracturi de stres
Leziunile cronice pot evolua progresiv cu semnale de alarma in
timp care e bine sa fie luate in seama.
Leziunile cronice pot avea pusee active.

Principii ale biomecanicii:

o Multe din afectiunile ortopedico-traumatice sunt datorate
greselilor de biomecanica (genum valgum (in x), genum
varum (in paranteza), inegalitatea membrelor inferioare)
o Punctele critice sunt la nivelul umerilor si soldurilor: se face
legatura intre scheletul axial si cel periferic
o Multe afectiuni ortopedico-traumatice, mai ales cele cronice
au loc la nivelul umerilor si soldurilor. Din acest motiv, este
indicat sa se faca kinetoprofilaxie la aceste nivele
o Functionalitatea extremitatilor distale ale membrelor e
coordonata proximal

3. Obiectivele kinetoterapiei in afectiunile ortopedico-

traumatice
 Controlul inflamatiei
 Controlul durerii
 Recuperarea mobilitatii articulare si a extensibilitatii
tesuturilor moi
 Recuperarea fortei si rezistentei musculare
 Recuperarea rezistentei la effort
 Revenirea la biomecanica anterioara
 Conditionarea la effort (intretinerea fitnessului cardio-
 vascular)
 Dezvoltarea programelor menite sa intretina punctele de mai
sus si abilitatii zilnice

Aceste etape, e bine sa se faca in aceasta ordine obligatoriu.

4. Controlul inflamatiei in afectiunile ortopedico-traumatice

1. Inflamatia incepe odata cu leziunile, mereu. Netratata duce la
reparatie tisulara cu efect prelungit si recuperare dificila. Nu se
face kinetoterapie in perioada de inflamatia acuta (imediat dupa
incident, 1-4 zile). Metodele folosite sunt: compresie locala, se
pune rece (gheata, compresie rece). Se pun maxim 20-30 minute,
de 3-5 ori pe zi, maxim 3-4 zile. Sa nu sufere pielea, se pune un
tifon intre gheata si piele, mai ales daca se face masaj cu gheata.
Zona care a fost afectata sa stea in repaus. In leziunile la membre,
trebuie adoptata pozitia antideclina (zona bolnava mai sus). Se dau
antiinflamatoare:
a. Steroidiene
b. Nesteroidiene
Medicamentele se iau per os, adica oral, se pot da local
(unguente) sau se pun in diverse manevre de fizioterapie (ioniza
de Ca). Antiinflamatoarele steroidiene sunt mai puternice, dar
mai toxice, pot scadea rezistenta imunitara a organismului si nu
se dau perioade lungi de timp, pentru ca perturba sistemul
endocrin al organismului, pot reactiva anumite boli latente si de
cursa lunga, favorizand aparitia unor boli cronice. Sunt la fel de
toxice si pastilele, picaturile si unguentele. Atentie la sportivi
pentru ca dau probe dopping pozitiv.

5. Controlul durerii in afectiunile ortopedico-traumatice

 2.Durerea incepe odata cu boala si in general 1-2 zile creste.
Durerea e uneori primul factor care apare, uneori e singurul factor care
apare, cu cat e mai mare si dureaza mai mult, boala e mai puternica.
Durerea e un semnal de alarma al organismului si depinde de individ.
Progresul durerii e strict individualizata si nu are nicio legatura cu alti
parametrii ai organismului. In general, femeile tolereaza mai bine
durerea, varsta medie e mai rezistenta decat extremele si cat pielea e mai
alba, simte durerea mai bine. O singura exceptie exista: arsura. Se face
foarte bine cu punctul 1 ca durerea netratata duce la limitarea prelungita
a miscarii articulare. Nu se face kinetoterapie cand e durere, iar
kinetoterapia se face pana la aparitia durerii.
Factorii care determina sensibilitate dureroasa:
o Factori fiziologici – varsta, sex, variatia tensiunii arteriale,
ritmul zi/noapte (noaptea durerile sunt mai mari decat ziua)
o Factori psihologici – anxietate (frica, spaima), memoria
dureroasa, importanta sugestiei, manipularea atentiei
o Factori genetici
Masurarea durerii
 Trebuie sa fie o metoda sensibila si personalizata
 Sa fie o informare directa si imediata asupra durerii
 Sa permita compararea cu durerile anterioare si intre alti pacienti
De ce e importanta masurarea durerii
 Pentru a alege tratamentul
 Pentru a pune un diagnostic corect
 Pentru a determina calitatea si timpul durerii

Clasificarea durerii
 Acuta – apare brusc, pe neasteptate si e resimtita ca fiind intensa.
 Apare datorita unui traumatism, o inflamatie sau o boala. E insotita
de anxietate, agitatie, stres emotional. Trece destul de repede, de
obicei. Rareori devine cronica. E un semnal de alarma. Cele mai
frecvente cauze de durere acuta sunt: traumatismele (intepaturi,
arsuri, zgarieturi, probleme articulare, adica entorse, luxatii si
fracturi), stomatologia, manevrele medicale (operatii,
kinetoterapie), nasterea, travaliul. Nu se face kinetoterapie pe
durere, iar exercitiile se fac pana la limita durerii. Durerea acuta
dureaza de la cateva secunde la cateva saptamani. Daca durerea
continua, devine cronica dupa 2-3 luni. Durerea acuta dispare
odata cu cauza (traumatism, boala).
 Cronica – dureaza de la cateva luni la cativa ani. E influentata de
factorii de mediu si cei psihologici. Factorul de mediu reprezinta
mediul ambiental (temperatura, frig, umezeala) si mediul social
(familie, loc de munca). Durerea cronica duce la 2 manifestari
importante: efecte fizice (mobilitate limitata, tensiune musculara,
lipsa de energie, schimbari ale stilului de viata) si efecte
emotionale (depresie, anxietate, nervozitate, teama de boala). Cele
mai frecvente dureri cronice sunt: durerea de cap, de coloana
vertebrala, de dinti, dureri legate de boli grave (cancer), dureri
neurogene si dureri psihice.

Metode de diagnosticare ale durerii

 Cea mai imporanta e scala verbala (fara durere-durere usoara-
durere medie-durere grava-insuportabila)
 Scala analog-vizuala – se bazeaza pe observatia examinatorului pe
spusele pacientului si pe anumite metode paraclinice (tanometria)
 Se dau note de la 1-5 si in functie de nota mai mare, are loc
tratamentul
Metode de tratament ale durerii
 Medicamente
 Acupunctura
 Fizioterapie
 Stimulare electrica
 Laser
 Kinetoterapie
 Balneoterapie
 Chirurgie
 Consiliere psihologica
 Modificari comportamentale
 Terapie ocupationala
 Terapii comportamentale – somnoterapie, terapia de grup (yoga,
meditatie)
Pentru durerile cronice, se prefera sporturi cu incapacitati reduse
(bicicleta, inot, mers pe jos, alergat)
Tratamentul nu rezolva in totalitate durerea si nu trebuie sa fie luat de
cursa lunga. Trebuie cautata cauza, tratamentul durerii de indicat
pentru a scadea intensitatea, pentru a scadea durata si pentru a se
putea face alte manevre (kinetoterapie).
Tratamentul durerii nu trebuie sa fie excesiv de lung si cu acelasi
lucru pentru ca da obisnuinta si deregleaza organismul. Se schimba
metoda si medicamentele
Concluzii
 Tinta tratamentului e in special prevenirea de aparitie a durerii
 Se pot folosi manevre combinate
 Tratamentul trebuie adaptat gradat

6. Recuperarea mobilitatii articulare si a extensibilitatii

 tesuturilor moi
Recuperarea mobilitatii articulare si extensibilitatii tesuturilor moi
Etapa 3 este prima etapa care intereseaza kinetoterapia. Obligatoriu
precede etapa 4 (forta si rezistenta musculara).
Scopul e prevenirea redorii articulare si a ankilozelor.
Recuperarea articulara trebuie sa fie nedureroasa si cat se poate de
totala. Daca nu se fac aceste lucruri, se poate ajunge la erori de
biomecanica, adica miscarile se fac cu defect si pot aparea noi leziuni.
Se incepe cu miscari pasive, apoi pasivo-active si la sfarsit miscari
active.
De ce e necesara mobilizarea pasiva ?
 Nu necesita contractie musculara
 Se poate utiliza foarte precoce in procesul de recuperare
 Ajuta circulatia sangelui reducand edemul
 Asigura recuperarea rapida a functiei articulare
 Ajuta la reducerea durerii

7. Recuperarea fortei si rezistentei musculare

Recuperarea fortei si rezistentei musculare
Se incepe dupa recuperarea mobilitatii totale a articulatiei. Se
incepe cu exercitii izometrice, se continua cu exercitii izotonice si la
sfarsit se fac exercitii izotonice contrarezistive.
Exercitiile izometrice protejeaza articulatia si musculatura
antagonista pentru ca nu produc miscare.
Exercitiile izotonice vor creste in intensitate si durata, pentru zona
de rezistenta musculara se poate ajunge la un set de miscari pana la 30
de repetari cu incarcatura mica. Pentru zona de forta musculara se poate
ajunge pana la 10 repetari cu incarcatura mare.
E bine sa se lucreze intr-o sedinta, un singur lucru.
Pentru rezistenta musculara e bine de intrebat pacientul daca apare
senzatia de oboseala musculara, si daca n-a disparut in 24 de ore, e bine
sa sariti o sedinta si sa lucrati tot pentru forta.
Mai ales in prima perioada e obligatoriu sa se lucreze zilnic cu sau
fara kinetoterapeut.

8. Recuperarea rezistentei la effort

Recuperarea rezistentei la effort
Se face obligatoriu numai dupa recuperarea musculara.
Exercitii pentru cresterea rezistentei la efort si pot fi facute pe
uscat sau in apa. Ideal e sa se inceapa cu exercitiile in apa
(hidrokinetoterapie).
Ideal este sa se inceapa cu apa normala dulce, continuand cu apa
sarata ( densitate mare). Se incepe cu exercitii, se continua cu miscari de
inot, si se termina cu alergari in apa.
Exercitiile pe uscat, sa fie exercitii aerobe intai facute de pacient,
apoi cu diferite echipamente, aparate care au rezistenta variabila.
Exercitiile care se fac sunt izotone repetitive cu rezistenta scazuta.
Exercitiile anaerobe e bine sa fie facute cat mai tarziu si oricum nu
in acelasi timp cu cele aerobe.
Exercitiile aerobe sunt mult mai fiziologice decat cele anaerobe.

9. Revenirea la biomecanica anterioara producerii

traumatismelor
Revenirea la biomecanica anterioara
E punctul central pentru care se fac celelalte etape.
E important sa se atinga cel mai repede acest obiectiv pentru a se
pastra engrama cerebrala a miscarii.
In caz de esec, apar miscari de subtituire gresite care obligatoriu
duc in timp la leziuni sau traumatisme.
Un program de kinetoterapie facut corect, de multe ori duce la un
pacient performant in conditii de siguranta decat era inainte.
E bine ca pacientul sa fie responsabilizat pentru biomecanica
anterioara.
Pacientul sa fie sfatuit sa repete din cand in cand exercitiile.

10. Intretinerea fitnessului cardiovascular

Se incepe cat mai precoce.
Daca se poate, zona lezata sa fie protejata.
Se incepe numai dupa aflarea bolii.
Fitnessul cardiovascular trebuie sa tina cont si de bolile altor
organe (afectiuni pulmonare, renale si hepatice).
In cazul unor exercitii facute necorespunzator (in special cu
intensitate mare si durata lunga de timp) pot aparea afectiuni si la alte
organe: ficatul si rinichiul de effort.
Trebuie eliminate toate cauzele care duc la perturbari ale
respiratiei.

11. Recuperarea pacientilor cu afectiuni ortopedico-

traumatice in faza acuta
Se urmareste controlul semnelor si simptomele acute ale unui
traumatism. Se adreseaza la durere si inflamatie (scrii obiectivele 1 si 2)
 Controlul inflamatiei -Inflamatia incepe odata cu leziunile,
mereu. Netratata duce la reparatie tisulara cu efect prelungit
si recuperare dificila. Nu se face kinetoterapie in perioada de
inflamatia acuta (imediat dupa incident, 1-4 zile)
 Controlul durerii - Durerea incepe odata cu boala si in
general 1-2 zile creste. Durerea e uneori primul factor care
apare, uneori e singurul factor care apare, cu cat e mai mare
si dureaza mai mult, boala e mai puternica.

12. Recuperarea pacientilor cu afectiuni ortopedico-

traumatice in faza subacuta
Are ca obiectiv recuperarea functionala si se adreseaza obiectivelor 3, 4
si 5 (le scrii)
 Recuperarea mobilitatii articulare si a extensibilitatii
tesuturilor moi - Recuperarea articulara trebuie sa fie
nedureroasa si cat se poate de totala. Daca nu se fac aceste
lucruri, se poate ajunge la erori de biomecanica, adica
miscarile se fac cu defect si pot aparea noi leziuni.
Recuperarea fortei si rezistentei musculare - Se incepe dupa
recuperarea mobilitatea totala a articulatiei. Se incepe cu exercitii
izometrice, se continua cu exercitii izotonice si la sfarsit se fac exercitii
izotonice contrarezistive.
Recuperarea rezistentei la efort - Se face obligatoriu numai dupa
recuperarea musculara.
Exercitii pentru cresterea rezistentei la effort si pot fi facute pe
uscat sau in apa. Ideal e sa se inceapa cu exercitiile in apa
(hidrokinetoterapie).
 13. Recuperarea pacientilor cu afectiuni ortopedico-
traumatice in faza de reintegrare
Se adreseaza dezvoltarii functionale si abilitatii motrice. Se adreseaza
obiectivelor 6, 7 si 8, si programul terapeutic trebuie sa mentina un mod
normal de locomotie. (scrii obiectivele 6,7,8)
Revenirea la biomecanica anterioara -E punctul central pentru care
se fac celelalte etape.
E important sa se atinga cel mai repede acest obiectiv pentru a se
pastra engrama cerebrala a miscarii.
Un program de kinetoterapie facut corect, de multe ori duce la un
pacient performant in conditii de siguranta decat era inainte.
Conditionarea la effort (intretinerea fitnessului cardio-vascular)
-Se incepe cat mai precoce.
Daca se poate, zona lezata sa fie protejata.
Se incepe numai dupa aflarea bolii.
Fitnessul cardiovascular trebuie sa tina cont si de bolile altor
organe (afectiuni pulmonare, renale si hepatice).
In cazul unor exercitii facute necorespunzator pot aparea afectiuni
si la alte organe: ficatul si rinichiul de effort.

 Dezvoltarea programelor menite sa intretina punctele de mai

sus si abilitatii zilnice

14. Antecedentele personale patologice ale pacientilor

cu afectiuni ortopedico-traumatice
Antecedentele personale patologice ale bolnavului cu afectiuni
ortopedico-traumatice:
-anamneza = discutia cu pacientul
Antecedentele sunt:
 Antecedente eredo-colaterale – trecutul parintilor
 Antecedente persoanel fiziologice – sunt legate de evolutia
pacientului (sanatoasa)
 Antecedente personale patologice – bolile pe care le-a avut

Daca a mai avut boala respectiva, trebuie sa stiti cum a trecut boala (in
cat timp, ce tratament a facut si in ce conditii a aparut). Se intreaba la
orice afectiune ortopedico-traumatice.
Se intreaba pentru predispozitia la anumite boli si pentru materialul
clientului.
Se intreaba pacientul care-i viata lui cu durerea, si care-I viata lui cu
sangerarea si in alte locuri decat in cele ale leziunii.

15. Examenul fizic al pacientului traumatizat

Examenul fizic al pacientului traumatizat:
Se incepe cu observatii.
 Postura, inspectia atitudinii, starea generala a scheletului osos,
compararea intre zona bolnava si sanatoasa (deformarea regiunii,
eritemul, asimetria, orice alte elemente)
 Palparea cu blandete a zonei afectate. Se palpeaza zona afectata cat
si zona inconjuratoare
 Se urmareste durerea, caldura, impastarea (consistenta tesutului
subcutanat), tensiunea, asimetria si deformarea
  Testarea musculara, articulara, manevre neurologice

16. Generalitati despre tratamentul recuperator in

afectiunile ortopedico-traumatice
Generalitati despre tratamentul recuperator:
E recomandat de catre medic si aplicat de kinetoterapeut.

17. Tratamentul recuperator al contuziilor

Definitie: Contuziile sunt traumatisme care determina
numeroase leziuni in organism dar care nu intrerup
continuitatea pielii.
Semne clinice:
 Durere – cele mai dureroase zone sunt articulatiile, fata
si degetele. Durerea depinde de intensitatea
traumatismului, de locul de producere , de suprafata si
de sensibilitatea individuala
 Roseata – se produce la locul traumatismului si are loc
datorita vascozitatii locale
 Basici – vanataia se poduce datorita recuperarii vaselor
de sange care se acumuleaza sub piele de diverse
culori : rosu, albastru, violet, verzui, galben. Nu se face
kinetoterapie cand culorile vanataii sunt intense,
vanataile pot sa apare si la distanta de locul
traumatismului datorita fortei gravitationale. In urma
traumatismului se poate acumula sange in interiorul
organismului.
Clasificare:
 In functie de gravitatea traumatismului – superficiale si
 profunde. Cele superficiale intereseaza doar pielea si
tesutul subcutanat. Cele profunde pot ajunge pana la
muschi sau os.
 In functie de locul de producere al traumatismului – ale
membrelor, ale toracelui, ale abdomenului
Tratament:
Consta in ameliorarea simptomelor si prevenirea
complicatiilor. Se combate durerea, inflamatia, pozitia
procliva (cu piciorul mai sus), crioterapie.
Intotdeauna este interzisa KT in primele 2-3 zile si
contraindicatia pana la o saptamana in leziunile musculare.
In cazul contuziilor mai grave se contraindica masajul
pe zona respectiva fiind indicat masajul la distanta, se
contraindica termoterapia in faza acuta.
In fata de recuperare se incepe cu exercitii de suplete si
se continua cu forta si rezistenta musculara

18. Tratamentul recuperator al plagilor

Definitie: traumatisme acute, sangerare in care afectiunile
organismului sunt insotite de intreruperea continuitati pielii sau
mucoaselor. Plagile pot fi produse de factori mecanici, termici
sau chimici.
Clasificare:
 In functie de profunzime – superficiale, profunde sau
transfizante (glontul)
 In functie de gravitate – minore sau grave
 In functie de agentul cauzal – plagi intepate, placi
taiate, placi abrazive
  In functie de intidere – plagi mici, plagi mari
 In functie de timpul scurs de la producerea
traumatismului pana la acordarea primului ajutor –
recente (mai putin de 5-6 ore), plagi curate, neinfectate,
si plagi infectate (mai mult de 5-6 ore)
Semne clinice:
 Durere- depinde de zona plagii, de suprafata plagii. De
multe ori plagile superficiale mai intinse pot fi mult mai
dureroase decat unele profunde, mai grave, dar de mai
mica
 Intreruperea continuitatii tegumentare
 Tumefactia
 Impotenta functionala – in functie de gravitatea plagii
 Sange

19. Tratamentul recuperator al leziunilor musculare

Definitie: microtraumatisme de orgine interna produsa de
contractia brusca a unui muschi in anumite conditii favorizante
si predispozante.
Cauze predispozante:
 Hipocalcemia sau spasmofilia
 Circulatia sangvina deficitara
 Hipovitaminoze
 Afectiuni neurologice
 Afecituni ortopedice
Factori favorizanti:
 Contractia brusca fara incalzire prealabila
 Factori meteo – frigul si umezeala
  Eforturi fizice cu care organismul nu e obisnuint
Clasificare:
 Fibrilare
 Fasciculare
 Rupturi partiale sau totale

Semne clinice:
 durere – e foarte puternica descrisa ca o arsura, atitudine de
protectie a zonei respective. Foarte dureros la palpare,
palpare blanda. Nu se face masaj.
 Echimoze locale si uneori hematom. In leziunile musculare
grave, senzatia e de taietura de cutit. Durerea e continua si la
cele rare se poate palpa si chiar vedea o denivelare.
Denivelarea se pastreaza cronic fara a afecta activitatea
musculara.
Tratament:
Se recomanda o ecografie musculara care se recomanda la 24-
72 ore.
 Repaus segmentar intre 1-3 zile crioterapie
 Medicatie impotriva durerii, inflamatiei, calmanta. Se dau
oral si local. Se poate continua tratamentul timp de maxim 1-
2 saptamani.
Nu se face masaj chiar 2 saptamani.
Se face laserterapie, fizioterapie, acupunctura, KT in functie de
toleranta individuala si de gravitatea leziunii. KT se face dupa o
incalzire prealabila a zonelor inconjugatoare si se opreste la cea
mai mica senzatie de durere.
20. Tratamentul recuperator al miozitelor
Definitie: boli provocate de suprasolicitare care afecteaza
in general mai multi muschi, rareori unul singur.
Durerea se instaleaza lent si creste progresiv, ramane si
dupa incetarea efortului.
La palpare durerea e imprastiata, intereseaza mai multe
corpuri musculare si are semnele unei inflamatii.
Creste temperatura locala, apare roseata difuza, e putin
umflat si muschiul e contractat.
In cazuri cronice, muschiul se simte ca un cordon fibros la
palpare – e redusa elasticitatea si contractilitatea muschiului.
Ca tratament, e esential repausul segmentar urmat de
tratament de crioterapie, medicamente si kt.

21. Tratamentul recuperator al mioentezitelor

Definitie: leziuni la nivelul insertiei muschiului pe os.
Cele mai frecvente sunt la muschiul drept abdominal.
Apare durere suprasimfizala in special la alergare, lovire cu
membrul inferior si la flexia membrului inferior pe trunchi.
Durerea e la 2-3 cm deasupra simfizei pubiene si la 2 cm
de zona mediana.
Regiunea e slab vascularizata, bogat inervata si multe
septuri.
Ca tratament, e esential repausul segmentar urmat de
tratament de crioterapie, medicamente si kt.
 22. Tratamentul recuperator al entezitelor
Def: Este inflamatia entezei, adica a tesutului de legatura dintre
tendoane sau ligamente si os.
Semne clinice:
Dureri articulare la nivelul colonei, calcaiului lui Ahile.
Se mai pot depista la examinari radiologice, calcificari ale
tendoanelor.
Tratament:
Consta in medicatie antiinflamatorie.
23. Tratamentul recuperator al tendinitelor
Definitie: afectiune a tendonului caracterizata prin semne
subiective si obiective.
Semne subiective – durere si impotenta functionala
Semne obiective – modificari de forma si consistenta a
tendonului
Factori favorizanti:
 Tulburari circulatorii
 Boli endocrine
 Anumite deprinderi biomecanice gresite
 Fortarea tendonului
 Carente alimentare
 Supraantrenament
 Metodica gresita de pregatire
Semne clinice:
 Durere cu evolutie lenta si progresiva care nu dispare
pana cand nu dispare si cauza care a provocat-o
  Deformare regionala – zona e umflata. La palpare e
putin impastata. In cazuri grave se aud si crepitatii.
Tratament
 Se face masaj cu gheata
 Imobilizare 1-2 saptamani in gips in pozitie de
relaxare sau orteza
 Fizioterapie
 Laserterapie
 Acupunctura
 Presopunctura
 Kt in faza 2

24. Tratamentul recuperator al tenosinovitelor

Def: inflamatie aparuta la niveul unui tendon si la nivelul
tecilor.
Semne clinice:
Umflatura mica, crepitatii
Durere la miscari active si pasive, la inceput se aude ca
un susur, dupa care se aude o frecatura puternica.
Ca tratament, e esential repausul segmentar urmat de
tratament de crioterapie, medicamente si kt.

25. Tratamentul recuperator al aponevrozitelor

plantare
Def: e determinata de suprasolicitarea plantei.
Semne clinice:
 Durere la nivelul talpii si aparitia unor noduli.
Daca nu se trateaza repede si corect, duce la ruptura.
Apare in general la persoane care merg mult, la persoane care
sar si la diverse munci fizice grele.
Tratament:
Se folosesc diversi aparatori plantari (talonete, orteze).

26. Tratamentul recuperator al rupturii de tendon

Def: survine brusc sau in majoritatea cazurilor in urma
unui proces degenerativ lent.
Apare ca un fulger pe un cer senin. Durerea e foarte
mare si impotenta functionala totala si se aude un zgomot.
Tratamentul e chirurgical dupa care se imobilizeaza
zona intre 15-45 zile, apoi se face KT si fizioterapia energice.
27. Tratamentul recuperator al lombalgiei prin
suprasolicitare
Def: e reprezentata de un spate dureros.
Durerea este deosebit de intensa si se accentueaza cu fiecare
miscare sau la efort, tuse si stranut. Consecinta durerii: blocarea
bolnavului in flexie si imobilizarea lui la pat.
Examenul obiectiv evidentiaza o pozitie vicioasa cu caracter antalgic in
scolioza si usoara flexie, cifozand coloana dorsala.

Palparea evidentiaza contractura reflexa a musculaturii paravertebrale

(uneori evidentiaza si la inspectie).

Criza de lumbago dureaza in general 5-15 zile si poate recidiva la

intervale variabile (saptamani sau ani)-se poate transforma intr-o
lombalgie cronica.

Etiopatogenie: cauza cea mai frecventa este entorsa discoligamentara cu

distensia sau ruptura inelului fibros al discului - migrarea si blocarea
unui fragment de nucleu pulpos in spatiul subligamentar.
Tratament

Este in primul rand igienic (repaus la pat in criza); se recomanda odihna

pe pat tare, in pozitii ce evita lordoza lombara (decubit lateral in pozitie
fetala) ameliorand contractura musculara si favorizand reducerea
entorselor; masajul decontracturant si manipularile vertebrale extensive
pot fi folosite; electroterapia nu este foarte utila in criza, dar se folosesc
curentii diadinamici; medicatia: in scop analgetic, reducerii contracturii
musculare, antiinflamator; se folosesc AINS, indometacin,
fenilbutazona, diclofenac (intrarectal, local); kinetoterapia este
contraindicata in faza acuta.

28. Tratamentul recuperator al entorselor

29. Tratamentul recuperator al luxatiilor

Def: leziuni articulare produse sub influenta unor forte
exterioare care determina pierderea raporturilor anatomice ale
articulatiilor.
Clasificare:
 In functie de distrugerea articulatiei – intracapsulara
(capsula fibroasa e doar intinsa) sau extracapsulara
(capsula se rupe si capetele osoase ies). Repunerea
capetelor osoase in pozitie normala se numeste reducere
 a luxatiei.
 In functie de departarea capetelor osoase – luxatii
incomplete (subluxatii) unde numai un capat osos
sufera si luxatii complete unde sufera ambele oase.
 In functie de gravitate – luxatii usoare unde sufera doar
partile moi, si luxatii grave in care pot fi leziuni de
nervi, vase de sange si chiar fracturi.
 In functie de timpul scurs de la producerea luxatiei –
luxatii recente unde nu se produce contractura
musculara si se face lejer reducerea luxatiei, si luxatii
echi (30 min- 2 ore) unde s-a instalat contractura
musculara, iar reducerea se face foarte greu sau
imposibila.
Semne clinice:
 Durere foarte intensa care tinde sa scada pe masura ce
contractura dispare. Daca reducerea se face rapid,
durerea dispare pe loc.
 Deformare regionala cu atitudine de protectie a
articulatiei respective – semnul epoletului in lux
scapulo humerala, semnul clapei de pian in lux acromio
claviculara
 Impotenta functioala e regula in luxatii. Poate disparea
odata cu reducerea luxatiei. Luxatiile sunt frecvente la
barbati.
Tratament:
Se acorda imediat daca se poate reducerea luxatiei, sau
imobilizarea segmentului, combaterea durerii cu medicatie
antalgica, combaterea inflamatiei cu medicamente sau
ceva rece. Daca e cazul combaterea hemoragiei si
transportarea la o unitate medicala. Daca nu se stie
 reducerea luxatiei, pana la transport imobilizarea se face in
pozitia in care se gaseste articulatia.

30. Tratamentul recuperator al fracturilor

Def: leziuni traumatice osoase prin intreruperea continuitatii
osului sub actiunea directa sau la distanta a unui agent
traumatizant.
Clasificare:
 In functie de calitatea osului – pe os sanatos sau pe os
patologic
 In functie de modul de actiune al factorului traumatic –
fracturi directe (se produce in locul loviturii) si fracturi
indirecte (osul se rupe la distanta de traumatism. Se produc
prin flexiune (indoirea oaselor lungi), prin infundare sau
tasare (in caderi, la sold, umar, coloana, adica oasele intra
unul in altul), prin torsiune (fractura schiorului, adica
rasucirea unui os cu un capat fixat) si prin tragere (contractie
msuculara violenta)
 In functie de deplasarea capetelor osoase – cu deplasare sau
fara deplasare
 In functie de traiectul de fractura – fracturi complete unde
osul e rupt total, si fractura incomplete unde doar o parte din
os e fisurata (fractura in lemn verde la copii)
 In functie de comunicarea cu exteriorul – fracturi care nu
comunica cu exteriorul (fraturi inchise) si fracturi deschise
(sunt potentiale infectate)
 In functie de numarul de fracturi osoare (fracturi simple, in 2)
si fracturi multiple (cominutive, se rupe in 3 sau mai multe)
Semne clinice:
  Durere foarte intensa si localizeaza focarul de fractura
 Impotenta functionala
 Tumefiere, e de verificat daca umflatura e un edem simplu
sau daca sub piele e capatul osos
 Echimoza
 Mobilitatea anormala
 Crepitatii osoase
 Scurtare regionala
 Lipsa transmiterii miscarii

Tratament:
Combaterea durerii, inflamatiei, imobilizarea provizorie,
protectia termica a fracturatului. Transportarea la un spital, iar daca
deplasarea e imposibila, imobilizari temporare, operarii sau
contente (orteze, gips). Post operator, cea mai importanta e kt, in
general cu foarte bune rezultate. Dupa care se mai pot face alte
proceduri (fizioterapiem balneoterpaie, terapie ocupationala,
masaj)