1.

Definiti geriatria si gerontologia

Geriatrie și gerontologie este specialitatea medicală[1] care are drept obiective asistența
medicală din îngrijirea acută, cronică, preventivă, de recuperare și terminală a vârstnicilor,
precum și studiul procesului de îmbătrânire din punct de vedere somatic, mental, funcțional
și social la nivel individual, și al problematicii legate de acest proces la nivelul societății
2. Clasificarea varstei a III-a
- Se împarte, conform Organizației Mondiale a Sănătății 1 în:
- Vârstnici = 60-74 de ani
- Bătrâni = 75-89 de ani
- Longevivi = 90 de ani și peste

- Este vârstă fragilă, de involuţie

- Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de acţiuni (familiale şi
sociale)
- Se modifică tipul de relaţii, restrângându-se din aria profesională

3. Descrieti factorii care pot influenta longevitatea

 Speranța de viaţă a crescut semnificativ în ţările dezvoltate
 Factori care pot influenţa longevitatea:
1. Ereditatea
 Predispoziția spre hipercolesterolemii scade speranţa de viaţă
 Moștenirea unor gene care ne protejează împotriva bolilor cardiovasculare şi a
cancerului prelungeşte speranţa de viaţă
2. Tratamentul medical creşte rata de supravieţuire
3. Stilul de viaţă
 evitarea fumatului
 menţinerea unei greutăţi normale
 dietă sănătoasă
 viaţă activă cu mişcare adecvată

4. Modificari biologice la varsta a III-a la nivelul pielii , parului si unghiilor

Pielea este considerată ca fiind ecranul pe care se proiectează cel mai bine bătrânețea.
De starea pielii depinde dacă vom considera că cineva arată bine sau că arată mai tânăr decât
este. Imaginea tipică a unui om în vârstă este dată în mare de cutele pielii din jurul ochilor, de
pe frunte, de pe obraji, de sub maxilarul inferior, de pe gât și din zonele de flexie. La aceasta
se mai adaugă aspectul „senil“ al pielii, dat în general de pielea uscată și puțin flexibilă,
flască,care păstrează mai mult timp semnul cutei, atunci când pielea este ușor strânsă între
degete.
Cu vârsta, se petrec schimbări în structura și funcționarea pielii: i) deshidratare, ii)
scăderea activității glandelor sebacee și sudoripare care asigură umiditatea pielii, iii)
pierderea elasticității prin faptul că conținutul de colagen și de fibre de elastină scade în
cantitate și calitate, iv) atrofia stratului superficial și subțierea grosimii 94 pielii în general, v)

1
Moțet, D., 2013, Sfaturi pentru o viață activă în kinetoterapie, Editura Semne, București.
 rata de reînnoire a celulelor germinative ale pielii scade treptat, vi) numărul celulelor care
dau culoare pielii scade și, astfel, culoarea pielii devine palidă, vii) pielea ia un aspect „senil“
caracterizată de paloare, subțiere, friabilitate, prezentând cute în zonele de flexie sau zonele
flasce, acolo unde țesutul celular subcutanat și cel grăsos a dispărut, la care se mai adaugă
diferite pigmentații parcelare cunoscute ca „pete senile“.
Părul și unghiile suferă și ele un proces de îmbătrânire odată cu înaintarea în vârstă.
Unghiile devin tari, groase, cornoase, friabile și își pierd luciul natural. Senescența
părului se caracterizează în special prin decolorarea lui, părul alb fiind considerat de 95 cele mai
multe ori ca un indicator al vârstei individului. Părul se subțiază și se rupe ușor și se asistă ori la
rărirea părului de pe cap, în special la femei, ori la căderea lui de pe zone mai mult sau mai puțin
întinse, caracteristic mai ales pentru bărbați. În schimb, pot apărea fire de păr gros în zone
indezirabile, precum pe urechi și în nas la bărbați sau pe buza superioară și bărbie la femei.
Dintre tulburările patologice frecvente la oamenii în vârstă, menționez aici micozele unghiilor,
cel mai frecvent la unghiile de la picioare, și alopecia la femei.
5. Modificari biologice la varsta a III-a la nivelul fetei
6. Modificari biologice la varsta a III-a la nivelul aparatelor respirator si
cardiovascular
Cardio-vascular
– modificări în structura mușchiului cardiac: depuneri de țesut adipos, creșterea
ponderii țesutului conjunctiv, scăderea numărului de celule ale sistemului excito-conductor al
inimii (nucleii și fasciculele care asigură contracția ritmică a mușchiului inimii), reducerea
volumului fibrelor musculare cardiace, subțierea și scleroza valvulelor cardiace;
– modificări ale funcției cardiace: scăderea forței de contracție a mușchiului cardiac și
reducerea consecutivă a debitului cardiac (s-a constatat că debitul cardiac scade la fiecare 10
ani cu 3%), nevoia crescută de repaus între bătăile cardiace, tulburări de excitabilitate
intrinsecă a inimii cu apariția de extrasistole și alte feluri de tulburări de ritm cardiac, posibile
modificări ale debitului și fluxului sangvin intracavitar cu apariția condițiilor pentru
fenomene de insuficiență valvulară;
– modificări ale vaselor coronare, vase care hrănesc inima cu sânge, care pot consta
în depunerea de țesut grăsos, creșterea țesutului fibros și apariția fenomenului de
arterioscleroză cu pierderea consecutivă a elasticității și condiții prielnice de tromboză și
ischemie; 104
– modificări ale vaselor sangvine: modificarea generală a vaselor de sânge care se
produce odată cu creșterea în vârstă se numește arterioscleroză și cauzată în general de
creșterea țesutului fibros cu pierderea consecutivă a elasticității pereților vasculari și a
depunerilor de țesut grăsos care apoi pot suferi o transformare calcaroasă; mai există
posibilitatea de dezlipire a straturilor componente ale vaselor sangvine și apariția de condiții
favorabile pentru constituirea de anevrisme și rupturi ale pereților vasculari, dilatații venoase
cu apariția condițiilor pentru staza venoasă și inflamații consecutive.
Respirator
– modificări ale membranei epiteliale a căilor respiratorii superioare (nas, gură,
faringe, laringe, trahee), cu fenomene de atrofie și deshidratare, – reducerea activității
escalatorului muco-ciliar (perișori și mucozități care acoperă ca o peliculă interiorul traheii și
106 bronhiilor mari și care are o mișcare ascendentă cu rol de prindere a particulelor străine
și epurarea lor prin reflexul de tuse); – reducerea sensibilității epiteliului căilor respiratorii
superioare, conducând la reducerea reflexului de tuse – foarte important pentru curățarea
acestor căi de particule și secreții; – reducerea capacității imunologice a căilor respiratorii; în
aceste căi există o floră microbiană normală, menținută în echilibru cu microbii care apar din
exterior prin procesul de ventilare a aerului atmosferic grație unei capacități imunologie
specifice acestui tract respirator; odată cu bătrânețea, se asistă la diminuarea acestei
capacități imunologice de unde apariția frecventă de episoade de inflamație a căilor
respiratorii tradusă prin tuse și expectorație cu tendința de cronicizare; – modificări
structurale ale membranei alveolare cu atrofii ale structurii epiteliale, apariția de țesut fibros,
pierderea elasticității lor și chiar ruptura pereților și unirea mai multor alveole într-una
singură mai mare și globuloasă; se asistă la ceea ce se numește mărirea de volum a
plămânilor prin faptul că alveolele rigide sau formate prin rupere rămân pline cu aer, scade
capacitatea lor de a primi mai mult aer bogat în oxigen și tot procesul acesta de pierdere a
elasticității plămânului și reducerea suprafeței de schimb de oxigen se numește emfizem
pulmonar; cu anii, apare un grad de emfizem care este mai accentuat la cei care fumează,
care au avut frecvent bronșite cronice sau la cei care au o tendință genetică pentru acest
fenomen de fibrozare și dilatare a structurii alveolare a plămânului; se înțelege că acest
proces influențează schimburile de oxigen de la nivelul membranei alveolare, atât prin
micșorarea suprafeței acestora prin ruperea alveolelor, cât și prin cantitatea redusă de aer
ventilat datorită creșterii cantității de aer stagnant în aceste alveole lipsite de elasticitate.
7. Modificari biologice la varsta a III-a la nivelul aparatului gastro-intestinal
– masticație greoaie și incompletă dată de modificări ale dentiției și reducerea cantității de
salivă, de unde senzația habituală de gură uscată, dificultăți de înghițire și tendința de înecare
dată atât de uscăciunea gurii, cât și de slăbirea mușchilor faringieni și de o dissinergie între
mușchii faringieni și glotă, explicată uneori și de o proastă funcționare a reflexului de
înghițire controlat de nervii cranieni;. – probleme dentare cu apariția cariilor și a
paradontozei ca rezultat al atrofiei mucoasei gingivale, scăderea capacității imunologice a
salivei și creșterea florei microbiene bucale; – slăbirea mușchilor esofagului și creșterea
timpului de pasaj al alimentelor prin esofag și posibilitatea de reflux al conținutului gastric
retrograd spre esofag; – slăbirea musculaturii stomacului și atrofia glandelor și a epiteliului
stomacal care conduce la stază gastrică, reducerea secreției și a acidității stomacale, și chiar a
secreției de vitamină B12; – slăbirea musculaturii peretelui intestinului subțire cu staza
bolului alimentar, atrofia membranei intestinale conducând la probleme de secreție a
enzimelor, de absorbție a nutrimentelor rezultate din procesul de digestie, pasajul mai departe
al alimentelor nedigerate complet care produce iritație, edem și secreție a mucoasei
intestinale, creșterea mișcărilor pereților intestinali și apariția diareii; – reducerea enzimelor
digestive secretate de pancreas, a secreției biliare hepatice, desincronizarea cu procesul de
digestie din intestinul subțire, prin perturbarea activității mesagerilor digestivi și a sistemului
nervos local, intrinsec, al complexului hepato-pancreato-intestinal; 111 – reducerea forței
mușchilor colonului cu stază a bolului fecal, atrofie a membranei epiteliale cu probleme de
absorbție în special a apei și a mineralelor, modificarea florei intestinale, scăderea sintezei de
vitamine B; – tendința de tranzit intestinal încetinit cu apariția constipației.
8. Modificari biologice la varsta a III-a la nivelul aparatului genito-urinar
– volumul rinichilor descrește cu vârsta prin scăderea numărului de glomeruli, unitatea
morfo-funcțională a rinichiului. Astfel, după vârsta de 70 de ani, se poate constata o reducere
cu 30% a numărului glomerulilor, deși rinichiul este încă funcțional; – se constată un proces
de scleroză glomerulară prin modificarea structurii anatomice epiteliale a glomerurilor și
creșterea ponderii țesutului conjunctiv, fibros și funcțional. Aceste modificări se traduc prin
scăderea capacității de filtrare și reabsorbție a lichidelor, a mineralelor și a altor substanțe
care ajung la nivelul glomerulilor. Numărul excedentar de glomeruli face ca procesul de
dispariție a acestora să nu influențeze procesul de epurare sangvină până în momentul când
această scădere ajunge la un punct critic. S-a constatat că, după vârsta de 40 ani, există o
reducere constantă a ratei filtrării glomerulare de 1 mL/minut/an, ajungându-se de la
aproximativ 150 mL/minut la 20 de ani, la 75 mL/minut la 80 de ani; – capacitatea de a
concentra urina, adică raportul dintre apă și substanțele care trebuie excretate face ca pentru
aceeași cantitate din aceste substanțe să se elimine o cantitate mai mare de apă, astfel oamenii
în vârstă suferă un proces de deshidratare atât prin scăderea senzației de sete, cât și prin
pierderea unei cantități mai mari de apă prin rinichi; – vasele de sânge care pătrund până la
nivelul glomerular se îngustează prin procesul general de arterioscleroză, iar volumul de
sânge ajuns la acest nivel scade; – ureterele, tuburile care drenează urina de la rinichi până în
vezica urinară, devin mai puțin flexibile; apar condițiile pentru staza urinei în aceste
formațiuni cu apariția condițiilor favorizante pentru infecții; – capacitatea vezicii urinare de a
stoca urina scade din cauza unui proces de pierdere a elasticității și de slăbire a forței
musculaturii peretelui vezicii; astfel, persoanele în vârstă trebuie să urineze mai des pentru
mai puțin: capacitatea vezicii scade de la 350-400 mL la 200-300 mL la vârstă înaintată. Din
aceleași considerente anatomo-funcționale, senzația de urinare 113 este mai frecventă și mai
urgentă la bătrâni decât la tineri, în cazul bărbaților existând și un alt factor favorizant al
acestor modificări de urinare precum creșterea în volum a prostatei, o glandă care este
poziționată în jurul porțiunii superioare a uretrei, conductul care pornește de la vezica urinară
spre exterior.
9. Modificari biologice la varsta a III-a la nivelul aparatului osteoarticular
Odată cu vârsta, se asistă la o înclinare a balanței dintre formare și resorbție în favoarea
reabsorbției și, astfel, osul conține mai puțină materie organică, osteină și mai puține
minerale. Acest proces se numește osteoporoză, proces care face ca oasele să devină mai
puțin dense și mai friabile, deci mai ușor de fracturat. În același timp, se asistă și la un proces
de uzură a cartilajelor articulare cu deshidratare, pierderea flexibilității și depuneri minerale,
lucru care se exprimă prin limitarea amplitudinii mișcărilor în articulații, apariția de zgomote
intraarticulare, deformări articulare și apariția de dureri la mișcări și inflamații cronice.
Tulburările patologice ale sistemului osteo-articular și muscular cu frecvența cea mai mare în
acest ciclu de viață ar fi: osteoporoza cu durerile însoțitoare sau chiar cu apariția de fracturi
spontane, artritele și artrozele (date de modificările inflamatorii și degenerative ale țesuturilor
articulare) cu localizarea cea mai frecventă la genunchi sau șolduri, poliartrita reumatoidă
(tulburare cu o componentă autoimună), guta, prin creșterea nivelului de acid uric și
depunerea în articulații cu inflamația lor consecutivă, miastenia (boala autoimună ce
afectează transmiterea influxului nervos la mușchi), bursitele (inflamații ale tendoanelor și
tecilor conjunctive care învelesc tendoanele și articulația în general).
10. Particularitati ale metodologiei recuperarii persoanelor de varsta a III-a
 Kinetoterapeutul trebuie să respecte toate principiile de bază în aplicarea kinetoterapiei la
vârstnici

 Înainte de instituirea unui program kinetic este necesară evaluarea pacientului din punctul
de vedere al deficitelor și al capacităților restante

 Pentru o bună aplicare a kinetoterapiei trebuie cunoscute particularitățile vârstnicului

limitatoare a efortului fizic:
 Deficit pulmonar-modificări ale funcției pulmonare :
- Scăderea ventilației pulmonare
- Creșterea volumului rezidual
 Deficit cardiac funcțional, tradus prin scăderea adaptării la efort
 Scăderea conducerii nervoase cu aproximativ 15% ce determină:
- Timp de reacție prelungit
- Viteză de mișcare semnificativ redusă
- Scădere a forței musculare
 Polimorbiditatea

 Kinetoterapia are unele particularități la vârstnici:

 Se întinde pe o durată mai lungă și e mai dificilă
 Se pune accent pe stimularea psihologică, alături de stimularea posibilităților
funcționale musculare
 Este polivalentă, fiind nevoie de intervenția terapeutului ocupațional, a
psihologului și a altor specialiști
 Urmărește recuperarea aptitudinilor necesare vieții de zi cu zi, autonomiei
pacientului

 Durata, intensitatea și ritmul de realizare a exercițiilor fizice se vor stabili în funcție de

posibilitățile fizice și psihice ale pacientului

 Conținutul programului kinetic trebuie să varieze, exercițiile să fie schimbate la anumite

intervale de timp în funcție de necesități

 La 2-3 ședințe se pot introduce exerciții noi pentru a evita monotonia

 Se vor alterna exercițiile statice cu cele dinamice

 Exercițiile se vor asocia obligatoriu cu cele de respirație

 Poziţiile de start ale exerciţiilor să fie cât mai stabile datorită tulburărilor de echilibru ale
persoanelor de vârsta a 3-a
 Se recomandă mișcări executate pe toată amplitudinea articulară (uneori ne putem
mulţumi cu obţinerea unor amplitudini incomplete, dar suficient de funcţionale)

 În timpul programului kinetic se vor monitoriza valorile parametrilor funcționali cardio-

respiratori

 Kinetoterapeutul va supraveghea pacientul pentru a sesiza la timp apariția oricărei reacții

neobișnuite din partea acestuia din urmă

 Se va ține cont de apariția oboselii fizice și psihice; aceasta impune încetarea efortului
pentru revenire

 Mișcarea nu trebuie să determine durere (la bătrâni există pericolul fracturii pe fondul
osteoporozei )

 Se va acorda importanță fiecărei performanțe individuale obținută

11. Recuperarea mersului la varsta a III-a

12. Sindromul de decondiţionare la persoane de vârsta a 3-a si efectele lui
13. Probleme generale şi specifice ale geriatriei pe afecţiuni
- sistem osteoarticular-
14. Probleme generale şi specifice ale geriatriei pe afecţiuni
- sistem osteoarticular
15. Probleme generale şi specifice ale geriatriei pe afecţiuni - sistem cardio-respirator
16. Probleme generale şi specifice ale geriatriei pe afecţiuni - sistem genito-urinar