UNIVERSITATEA OVIDIUS

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
ANUL II, ZI
STUDENT : STOICA LILIANA -ALEXANDRA

Abstract : Analizând cauzele infirmității cerebrale motorii (CMI) la pacienți, s-a

concluzionat de fapt, că în general următorii factori care contribuie la complexitatea aspectelor
remarcate sunt : tulburări senzoriale de diferite niveluri, spasticitate, tulburare a mecanismului
reflex postural, lipsa modalităţilor de mişcare selectivă. Tulburările senzoriale sunt, în
majoritatea cazurilor, rezultatul creșterii tonusului muscular. Tonusul crescut și mișcările
necoordonate determină imagini senzoriale în proprioceptori, care cresc, la rândul lor,
tulburarea motrică. Fiecare dintre acești factori au caracteristici și manifestări specifice. Există
metode care ne pot ajuta în tratamentul CMI. Vom prezenta un punct de vedere asupra unora
dintre ele. Educația terapeutică (Le Metayer – o tehnică de relaxare a membrului superior
spastic, fără intervenția căilor globale, care a fost propusă de Bobath), unde Matieu și ulterior
Le Metayer introduc asocierea dintre termenii educației și terapiei; stimulare globală (Vojta);
Metoda Kabat – a apărut ca un rafinament a metodei lui Kenny.

Cuvinte cheie: paralizie cerebrală, educație terapeutică, metoda Kabat, stimulare globală,
spasticitate..

Introducere

Infirmitatea motorie cerebrală (CMI), după cum prezintă Pasztai (2004), este cauzată, în
acțiunea neurologică globală, de o leziune cerebrală congenitală (anomalie de dezvoltare în
cursul primului termen de sarcină) sau una contractată (produsă prin naștere dificilă sau
traumatisme accidentale în primele luni de viață) și se demonstrează astfel: forme de paralizie
spastică cu diferite locuri, decoordonare motorie, mișcări involuntare lente și ondulate, întârziere
de dezvolatare mentală, tulburări senzoriale și uneori o deficiență de vedere sau de auz (pag. 18).
Analizând cauzele infirmității cerebrale motorii la pacienți, s-a concluzionat , că în
general sunt admiși că următorii factori contribuie la complexitatea aspectelor remarcate:
  Tulburări senzoriale de diferite niveluri;
 Spasticitate;
 Tulburarea mecanismului reflex postural;
 Lipsa modalităţilor de mişcare selectivă.
Tulburările senzoriale sunt în majoritatea cazurilor, rezultatul creșterii tonusului
muscular. Tonus crescut și mișcările necoordonate determină imagini senzoriale monstruoase în
proprioceptori, care cresc, în urma lor, tulburare motorie.
Tulburările senzoriale pot fi:
 tulburări de discriminare tactilă;
 tulburări de estimare a poziţiei;
 tulburări de estimare a mişcării;
 astereognoză – tulburări ale percepţiei spaţiale şi corporale.
Educație terapeutică (Le Metayer)
Matieu și ulterior Le Metayer introduc termenii de educație și terapie, a căror asociere este
justificate. Handicapul motor este programat în trei grupe esențiale corespunzătoare afecțiunilor
clinice respective.
 Spasticitatea – sindromul piramidal, caracterizat prin exagerarea reflexului de extensie,
afectează întregul corp (diplegie/tetraplegie), doar membrele inferioare (parapareză/paraplegie
spastică) sau jumătate din organism (hemipareză/hemiplegie spastică);
 Dischinezie – sindromul extrapiramidal se manifestă sub diferite forme: atetoză, dar și
tremor,distonie, rigiditate;
 Ataxia – sindromul cerebelos se caracterizează prin tulburări de coordonare, precizie și
postură.
În realitate, își pierd semnificația deoarece, în majoritatea cazurilor, simptomele sunt
combinate: spasticitate se asociază cu agitație sau mișcări neintenționate, hipotonie etc.
Contractura este tulburarea functională a unui mușchi sau grupa musculară, fiind caracterizată
printr-o continuă contracție musculară. Permanența acestei stări anormale duce la scurtarea unui
mușchi și a leziunii organizare (fibroza țesutului muscular elastic), care se numește „retracție
musculară”. Diferența dintre aceste două stări se realizează adesea numai sub anestezie:
contractura musculară se reduce doar sub anestezie.
Le Metayer, o tehnică de relaxare a membrului superior spastic, fără intervenția unor căi
globale, a fost propus de Bobath. Manevrele de relaxare se execută în poziții confortabile și
relaxante pentru pacient, astfel încât valorile Scalei Ahsworth Modificate (MAS) pentru mușchii
spastici să nu fie influențate de eforturi suplimentare.
Posturile propuse sunt:
 Șezut – pentru pacienții care au ajuns în acest stadiu (au un tonus muscular adecvat în
mușchii spatelui, au reacții de a te ridica din această poziție și de a o ține fără efort major);
 Decubit dorsal – pentru bolnavii care nu se pot ține de cap și pentru pacienții de talie
mare, care fac performanță manevre de relaxare cu dificultate.
Simulare globală
Potrivit lui Pasztai (2013, pp. 146-150), terapia Vojta se bazează în principal pe
următoarele idei:
1. Orice postură sau mod de mișcare este puternic imprimat în zonele subcorticale și este
înnăscut genetic.
Scolioza, o atitudine adversă, poate fi considerată și o „greșeală de programare”, cu o expresie
vizibilă în postură și mișcare.
2. „Abilitatea motrică ideală”, cu toate mișcările sale fine și reacțiile de echilibru poate fi
restabilită;
3. Locomoția reflexă poate fi activată și utilizată pe tot parcursul vieții de către orice
persoană cu tulburări diferite etiologii (neurologice, congenitale etc.);
4. În cazul oricărei deficiențe posturale (cifoză, scolioză) sau deficiență de mișcare,
locomoția reflexă poate fi folosit. Cu cât se începe terapia mai devreme, cu atât poate acționa mai
eficient împotriva tulburărilor posturale și de mișcare;
5. Prin aplicarea „terapiei Vojta la scolioză și alte deficiențe posturale, o îmbunătățire
clară a posturii poate fi realizată, așadar o corectare a acestor tulburări posturale”.
Principiile terapiei:
1. Locomoția reflexă se va efectua în poziții inițiale bine determinate.
2. Pentru a declanșa locomoția reflexă, aceasta va fi stimulată prin presiune cu zone vectoriale
tridirecționale sau puncte bine delimitate.
3. Poziția inițială, direcția de stimulare a forței și perioada de presiune vor fi alese și
personalizate, adaptate pentru fiecare pacient.
Zonele de stimulare și stimulul: Dr. Vojta descrie noi domenii diferite și două așa-numite „zone
de rezistenţă” care la rândul lor au fost găsite empiric. Locomoția reflexă va fi inițiată prin
combinare, atât zonele diferite de stimulare cât și stimulul de presiune și tracțiune. Pacientul
reacţionează printr-un răspuns motor care poate fi foarte precis predeterminat. Cantitatea de
stimul (numărul de zone – însumat în spațiu) și perioada de stimulare (însumate în timp) sunt
elementele care pot fi modelate si au o mare importanță. niste răspunsurile motorii vor fi blocate
de contrarezistență (însemnând că contracțiile izotonice vor fi convertite în cele izometrice).
Astfel, lanțurile musculare vor primi stimul opus, care este obligatoriu pentru ajustarea reacțiior
de echilibru între grupurile musculare din jurul articulațiilor (în acest caz, echilibrul înseamnă
centrarea sferică a articulației, poziția medie a segmentului într-un plan etc.). La stimularea
repetată, locomoția reflexă intenționată se iniţiază, în funcţie de paralizia infantilă, stabilindu-se
astfel calea motrică senzorială care facilitează motricitatea globală a proceselor. Prin locomoție
reflexă, schemele fiziologice subcorticale „blocate din diferite motive” (neidentificate în toate
cazurile) vor deveni operaționale și astfel pacientul va găsi singur „calea” către el sau ea,
propriul sistem nervos central, cu resurse de autocorecție. De exemplu, în scolioză, prin reflex de
„amprentare”, locomoția, grupele musculare care nu pot fi activate involuntar sunt „atinși”
(activate). Acestea sunt „proprii” mușchi (mușchi rotatori scurți) ai coloanei vertebrale.
Metoda Kabat
Metoda Kabat a apărut ca un rafinament al metodei lui Kenny. Doctorul Herman Kabat a
considerat că este limitat și local și s-a gândit că ar fi necesară o îmbunătățire. Metoda a apărut
ca o consecință a dezvoltarea de noi noțiuni de fiziopatologie legate de mișcări, automatismul
acestora și importanța subcorticală în fiziologie. Drăgan (2011, p. 28) scrie că această metodă se
bazează pe două idei centrale:
 Excitarea subliminală necesară executării unei mișcări poate fi îmbunătățită, facilitată cu
a stimulului din alte surse.
 Facilitarea maximă se obține prin exerciții intense cu efort maxim sub rezistență.
Cu alte cuvinte, un stimul asupra celulelor cornului anterior al măduvei spinării trezește unii
neuroni motori să depășesc pragul și eliberează impulsuri aferente mușchilor, în timp ce multe
alte celule ale cornului anterior din același metamer nu ating mai mult de un nivel subliminal.
Însumarea excitațiilor subliminale ale acestora celulele cu alte surse de excitare pot aduce nivelul
de excitare a acestor neuroni până la prag, intensificând răspunsul motor prin recrutarea
suplimentară a unor grupuri motrice – facilitarea (Robănescu, 1992, p. 132).
Același autor (Robănescu, 1992, p. 134) concluzionează că se pune accent pe evitarea
muncii excesive,motiv pentru care multe exerciții se vor face pasiv și cu asistență, oboseala fiind
astfel prevenită la fel de mult pe cat posibil.
 După cum a remarcat Dr. Kabat, în mișcarea asistată, doar un număr mic din toate
grupele musculare sunt active într-un singur efort. Astfel, consideră că este o lipsă care va fi
compensată prin regula: „un maxim răspunsul se va obține printr-un efort maxim”.
În cadrul acestei metode, mijloacele utilizate pentru facilitare sunt următoarele:
 Rezistență maximă – este opusă mișcării active a pacientului până la anularea
acesteia, forțând mușchiul să se contracte izometric. Acest concept este în concordanță cu
tendințele actuale conform cărora contractia izometrică este cea mai benefică pentru creșterea
capacității funcționale a unui mușchi.
 Extensie – alungire musculară – conform lui Kabat, un mușchi paralizat devine
activ dacă este sigur și se aplică rezistență. Astfel, în cazul paraliziei spastice, contracția
antagonistă nu va fi scăzută pentru reeducarea antagonistă. Extensia antagonistă, atunci când
mușchiul este clar spastic, poate inhiba atât mișcarea și facilitarea contracției active a mușchiului
antagonist.
 Scheme globale de mișcare – contracția musculară treptată se realizează printr-un
flux de impulsuri rămase din zona motorie respectivă a cortexului cerebral spre grupuri
musculare corelate funcțional, a fenomen cunoscut sub numele de „radiații”. Principiul care
guvernează această tehnică este că radiația în mușchi grupele creste daca creste rezistenta in
grupul muscular care constituie sursa de facilitare.
Cu cât contracția grupului muscular care constituie sursa facilitării este mai grea, cu atât
este mai mare radiația în grupele musculare asociate. De asemenea, exercițiile sunt executate
împotriva unei rezistențe opuse a scripetului cu greutăți, haltere sau bocanci cu greutăți. Pot fi
aplicate și scheme mai simple împotriva rezistenței în unele activități precum târârile sau
răsturnarea, acestea având ca scop pregătirea pacientului pentru ridicarea în poziţia bipedă şi
pentru mers. Acestea folosesc în principal reacțiile statice ale echilibrului.
Subiect abordat
Având simțul posturii rănit, fără orientare în spațiu, acești pacienți nu sunt capabili să
direcționeze corect o mișcare. Pentru copilul spastic, aceste tulburări sunt mai grave, deoarece nu
au avut niciodată o percepție corectă și prin urmare, nu au o imagine kinestezică corectă.
Spasticitatea și hiperexcitabilitatea este rezultatul eliberării activității reflexe tonice.
Cauza tulburărilor motorii se datorează în mare măsură eliberării căile reflexe primitive de
postură și mișcare sub inhibiție corticală (leziuni ale corticospinalului iyramidal tractului și
tractului reticulo-spinal), cât și a hipoxiei cerebrale la momentul nașterii, urmată de o
leucomalacee periventriculară bilaterală, predominnat dreapta. Inhibația centrală nu este un
fenomen dezvoltat în întregime la naștere, ci apare, pentru multe acte motrice, în același timp cu
evoluția unei persoane.
Facem precizarea că la prima evaluare, bebelușul prezenta semen de oboseală în urma
efortului, lipsa contactului visual, lipsa zâmbetului și a gângurării ci doar manifestări de crampe
abdominale si la membrele inferioare și crize de plâns pe scurte perioade de timp.
Tulburarea mecanismului reflex postural:
Evită efectuarea de mişcări active care stau la baza automatismului. Acest automatism se
dobândește în primii 5 ani de viață, iar coordonarea normală a acestor mișcări fundamentale este
esențială pentru corecta învăţarea activităţilor funcţionale. Din punct de vedere terapeutic, există
trei grupe de automate reactii posturale:
- o reactie de ridicare;
- o reactive de echilibru;
-o reacție adaptativă a tonusului muscular, ca protecție împotriva forțelor gravitaționale.
Manole (2009, p. 101) a abordat acest subiect și observă că lipsa modalităților de mișcare
selectivă este prezent în toate cazurile, cu exceptia celor foarte usoare, si ca este important sa
retinem ca nu putem trata toti pacientii în același mod, sau nu le putem prescrie același set de
exerciții. Fiecare pacient are nevoi diferite și necesită un program personalizat de terapie.
Tratamentul se bazează pe două principii: inhibiția sau suprimarea activității reflexe tonice, care
are ca rezultat scăderea și ajustarea tonusului muscular. Facilitarea și integrarea reacţiilor
superioare de ridicare şi echilibru în succesiunea lor de dezvoltare adecvată este urmată de un
progres în activităţile elementare.
Terapia pentru bebeluș ales ca subiect a început la vârsta de 4 luni, realizându-se pentru
început de 5 ori pe săptâmână pentru început, apoi după o perioadă de 4 luni, au fost reduse la un
număr de 3 ședințe săptămânal pe o perioadă de 5 luni de zile.
În primele 4 luni de zile, s-a urmărit reducerea exagerată a spasticității membrele
superioare și inferioare și motivarea utilizării părții stângi.
În următoarele 5 luni de zile , la ședințele de terapie a fost utilizat steper-ul, discul de
echilibru și boss-ul, tehnici de călcare și mers, exerciții pentru echilibru și posturare corectă atât
static cât și pe timpul mersului susținut.
Rezultatul acestor șrdinte de terapie și kinetoterapie a fost monitorizat atît de părinții
bebelușului, cât și de kinetoterapeut.
Concluzii
Din cauza infirmităților cerebrale, în general următorii factori contribuie la complexitatea
aspectelor remarcate, cum ar fi : tulburări senzoriale de diferite niveluri, spasticitate, tulburare a
mecanismului reflex postural și lipsa modalităţilor de mişcare selectivă.
Fiecare metodă are beneficiile ei, iar pacienții au avut un răspuns bun folosind-o; cu toate
acestea, nu există încă o modalitate unică de a acționa folosind aceste metode. După cum se
cunoaște, educația terapeutică (Le Metayer – o tehnică de relaxare pentru spastici membru
superior, fără intervenția căilor globale, care a fost propus de Bobath) este un concept în care
Matieu și ulterior Le Metayer introduce asocierea dintre termenii de educație și terapie; stimulare
globală (Vojta) și metoda Kabat (a apărut ca o rafinare a metodei lui Kenny) se referă la alegerea
celei mai bune modalități de aplicare aceste metode și pentru a obține cele mai bune rezultate în
terapie.

Bibliografie :
1. Drăgan, C. F., & Pădure, L. (2001). Metodologie și tehnici de kinetoterapie. Bucureşti:
Naţional.
2. Manole, L. (2009). Metode şi tehnici de reeducare neuromotorie. Bacău: Universitatea “Vasile
Alecsandri”.
3. Pasztai, Z. (2004). Kinetoterapie în neuropediatrie. Galaţi: Arionda.
4. Pasztai, E. (2013). Conceptul terapeutic Dr. Vojta începe să se răspândească şi în România.
Analele UVT – Seria EFS, 5(2), 18-25.
5. Robănescu, N. (1992). Reeducarea neuro-motorie. Bucureşti: Editura Medicală.