ARTROZA VERTEBRALĂ

Spondiloza, Spondilodiscartroza
Spondiloza, spondilartroza şi spondilodiscartroza
definesc prezenţa procesului degenerativ, artrozic, la nivelul
coloanei vertebrale.
Faptul ca aceste segment îşi defăşoară activitatea
numai în condiţii de hiperpresiune şi ortostatismul este
primul exemplu, explică indicatorii mari de frecvenţă.
În etiologia artrozei vertebrale, intervin factori ce se
regăsesc şi în declanşarea artrozei în general.
•Vârsta (prin fenomenul de uzură),
•microtraumatismele,
•tulburările de statică, •  discului intervertebral
• malformaţiile congenitale, •osteofitoza marginala
• bolile vertebrale anterioare, •scleroza subcondrala
surmenajul profesional şi sportiv sunt factorii cei mai •osteoporoza vertebrala
importanţi.
Procesul artrozic interesează
articulaţia disco-vertebrală,
articulaţiile interapofizare posterioare (AIP)
sau chiar spinoasele
Dacă artroza interapofizară se caracterizează prin leziuni asemănătoare cu cele
întâlnite la nivelul articulaţiilor periferice,
Discartroza are particularităţi. Discul intervertebral precoce dă semne de uzură atât la
nivelul nucleului pulpos (deshidratarea şi ruperea lanţurilor lungi de proteoglicani), cât şi
la nivelul inelului fibros, care se fisurează. Scăderea elasticităţii nucleului pulpos face
că presiunile preluate să fie transmise neuniform solicitând structurile paravertebrale,
ligamentele care determină apariţia osteofitelor.

•Discartroza sau artroza intervertebrală se caracterizează prin

• alterarea discală propriu-zisâ, la care se adaugă,
•apariţia unei reacţii proliferative a osului vertebral.
•se formează osteofitul în spaţiul interdiscoligamentar, deasupra inelului
marginal. Osteofitoza proliferează pe toată marginea vertebrei de jur-împrejur.
Concomitent are loc şi
• o osteoscleroză a platourilor vertebrale.
•osteofitele apar în vecinătatea unui disc degenerat (spondilodiscartroza),
dar ele apar şi difuz de-a lungul coloanei vertebrale sau predominant pe un
segment (spondiloză sau osteofitoza vertebrală difuză).
La nivelul coloanei vertebrale mai putem întâlni şi artroza interspinoasă
(sindrom Baastrup) datorită remodelajului apofizar în urma unui contact în condiţii de
sprijin deosebite.
Adesea la nivelul apăratului ligamentar apar hipertrofii sau calcificări, care
participă şi ele la realizarea imaginii artrozice.
Spondiloza-cervicală; cervicartroza.

• Rectitudinea col.cervicale
•Ingustarea spatiului C5-C6
•Osteofitoza anterioara si posterioara
Deteriorarea structurilor coloanei
cervicale realizează clinic o
simptomatologie polimorfă locală şi la
distanţă prin iritaţia elementelor
nervoase (ramul anterior şi posterior
al nervului rahidian, ramurile
simpatice), sau chiar a unor
formaţiuni vasculare

CLINIC
Cervicalgia acută (torticolis acut).
Cervicalgia cronică
Sindromul radicular
Sindromul acroparestezic.
(nevralgia parestezicâ Fromett
Sindromul Barre-Lieou (sindromul
simpaticului cervical posterior)
Mielopatia cervicartrozică
 Manifestările clinice pot îmbrăca mai multe aspecte:
- Cervicalgia acută (torticolis acut). Principala acuză este durerea
acută a regiunii cervicale însoţită de contractară musculară, uneori
detulburări vegetative şi anxietate. Durerea poate iradia ocular, auricular sau
facial. Examenul fizic ne evidenţiază o atitudine vicioasă a coloanei
cervicale, contracturâ musculară paravertebrală, sensibilitate la palpare,
mobilitate diminuată în toate planurile, semnul Spurling şi presiunea pe
Arnold pozitive.
•Cervicalgia cronică. Se caracterizează prin durere persistentă şi
rebelă la tratament în regiunea cervico-cefalică, exacerbată de
oboseală,concentrare, ortostatism sau decubit prelungit Se poate însoţi de
vertije, acufene, tulburări oculare (vedere în ceaţă), tulburări laringo-
faringiene (nod în gât), insomnii, stare depresivă, fatigabilitate.
•Sindromul radicular. Are ca suport iritaţia prin formaţiunea
unco disco osteofitică Întâlnim frecvent nevralgia cervico-brahială C 5, C 6,C
7, C 8 în care anamneza ne pune în valoare simptomatologia cervicală şi
radiculară pe teritoriul rădăcinii respective. Suferinţa poate avea un debut
brusc sau insidios. Intensitatea fenomenelor este variabilă-uneori/ durerile şi
paresteziile sunt greu de suportat Ele evoluează în accese legate de efortul
fizic; dar se descrie şi exacerbarea nocturnă.
Examenul obiectiv ne evidenţiază atât
fenomene vertebrale (sensibilitate la palpare,
 uneori tulburări de statică ale coloanei vertebrale,
 afectare a mobilităţii), ca şi
fenomene radiculare (elongaţia braţului pozitivă,
tulburări de sensibilitate, reflexe şi forţă musculară în teritoriul nervului
respectiv).
 Sindromul acroparestezic.(nevralgia parestezicâ Fromett).
Se caracterizează clinic prin dureri şi parestezii nocturne. Sindromul este întâlnit la sexul feminin şi mai ales la persoanele cu
distonii neurovegetative.
- Sindromul Barre-Lieou (sindromul simpaticului cervical posterior). Se explică prin iritarea filetelor nervoase de
către osteofitele posterioare. Sindromul este frecvent la persoanele de sex feminin cu o structură psihică labilă.
Clinic suferinţa se caracterizează prin cervicalgie spontana şi provocată, cefalee occipitală, vertije produse uneori de
întoarcerea bruscă, a capului, contractură musculară paravertebrală şi rectitudinea coloanei vertebrale. Se mai pot întâlni tulburări
laringo-faringiene, cohleo-vestibulare, oculare, vegetative (parestezii, greţuri, lăcrimare, vărsaturi).
Examenul clinic evidenţiază sensibilitate la palparea coloanei cervicale, nistagmus şi accentuarea fenomenelor la manevrele
laterale şi Spurling pozitiv.
- Mielopatia cervicartrozică. Dezvoltarea proceselor degenerative în spaţiul uncodiscal poate produce tulburări
meningoradiculare importante.Se evidenţiază o serie de acuze de tipul paresteziilor distale, a fatigabilităţii de efori, crampe
musculare, atrofii musculare, disconfort la mişcările fine. Examenul fizic subliniază prezenţa unor fenomene neurologice de tip
piramidal, ataxospasmodic, amiotrofii.
Examenul paraclinic
Examenul biologic nu evidenţiază anomaliile caracteristice sindromului . ". amator.
Radiografia de faţă, profil şi 3/4 exprimă modificări de tip degenerativ: îngustarea spaţiului articular cu osteocondensarea
platourilor şi reacţie osteofitică :cioc de papagal), uncodiscartroză, artroza AIP, micşorarea găurii de conjugare, îngustarea canalului
vertebral.
Tomodensimetria şi RMN evidenţiază mult mai precis modificările petrecute în spaţiul unco-disco-ligamentar.
Diagnosticul diferenţial.
Trebuie efectuat cu alte leziuni ce dau simptomatologie locală şi iradiată. Intră în discuţie atât afecţiunile viscerale, cât şi alte
stări morbide care afectează structurile vertebrale.
Angina pectorală, cancerul de vârf pulmonar, periartrita scapulohumeralâ, siringomielia, neurinomul radicular, morbul Pott,
spondilitele infecţioase, mielomul multiplu, neoplasmul primitiv sau secundar sunt principalele afecţiuni care se pot manifesta clinic
asemănător artrozei vertebrale.
Tratament.
Tratamentul este complex, având o serie de obiective:
•combaterea durerii;
•combaterea evolutivităţii proceselor degenerative;
•tratament funcţional, care are ca scop rearmonizarea musculaturii coloanei vertebrale, a curburilor coloanei vertebrale, a
mişcărilor coloanei cervicale cu membrele superioare.
AINS şi antalgicele sunt medicamente uzuale, care influenţează simptomatologia acută.
Posturarea, evitarea solicitărilor coloanei cervicale (ortostatism prelungit, purtare de greutăţi, poziţie şezândă prelungită),
tetiere, cotiere, repaus pe plan semidur cu pernă mică, corijarea poziţiilor vicioase ale coloanei dorsolombare, precum şi un program
complex kinetic ce vizezâ tonusul muscular local şi general sunt principalele acţiuni pentru ameliorarea suferinţei şi preîntâmpinarea
Spondiloza dorsală; dorsartroză.

Din punct de vedere clinic, artroza vertebrală dorsală

creează adesea un disconfort la persoanele de vârstă medie
şi avansată. Apariţia ei precoce este legată de maladia
Scheuermann (osteocondrita juvenilă) şi de tulburările de
statică rahidiană (scolioze, cifoze).
Rahialgia este elementul fundamental. Durerea se
localizează pe peretele posterior al toracelui, uneori cu
iradiere anterioară şi abdominală. Durerile au ritm mecanic,
se accentuează cu angajarea unor poziţii vicioase şi cu
efortul.
Episodic, bolnavul prezintă un dorsago acut sau
subacut, iar uneori prin situarea osteofitului la gaura de
conjugare fenomene radiculare de tip intercostal.
Examenul radiologie, ne evidenţiază semiologia
caracteristică artrozei, susţinând diagnosticul.

Spondiloza lombară; lombartroza.

Modificările degenerative, intersomatice şi
la nivelul AIP apar foarte frecvent pe
segmentul lombar, dat fiind condiţiile
morfofuncţionale legate mai
ales de mobilitate şi hiperpresiune.
•Scolioza
•Osteofite voluminoase
•Scleroza marginala
•Ingustarea spatiului iv
 •sindrom lombar acut,
•subacut sau
•cronic sau cu
•fenomene radiculare de tip iritativ,
•atât pe rădăcinile înalte (crural),
•cât şi pe cele joase (sciatic).
Traumatismele, eforturile, mişcările cu amplitudine mai deosebită pot declanşa
simptomele.Lombalgia de diferite intensităţi constituie o suferinţă extrem de frecventa, ce
influenţează prin impotenţa funcţională pe care o generează capacitatea de erort şi
muncă.
Lumbago acut apare de obicei în condiţii pe care bolnavul le poate preciza
efort,
mişcare deosebită,
 traumatism,
solicitare prelungită).
Durerile se percep în regiunea lombofesieră cu un marcat carater mecanic.
Durerea se însoţeşte de fenomene de blocadă vertebrală.
Examenul fizic evidenţiază
un sindrom vertebral static şi unul dinamic, traduse prin
tulburări de statică vertebrală (cifoză, scolioză, redresare)
cu contractară musculară paravertebrală şi
deteriorarea amplitudinii mişcărilor în toate planurile.
Lombalgia cronică este o
durere surdă, persistentă a regiunii lombosacrate.
dimineaţa la scularea bolnavului, când se
 Sindromul radicular înalt L 3, L 4 şi jos L 5, S 1
rezultă din conflictul ementelor patologice, discovertebrale ale artrozei,

cu rădăcina nervului rahidian.

 Declanşarea conflictului este legată de factori ca frigul, efortul,
reumatismul.
Conflictul poate fi multietajat creând posibilitatea unor expresii
pluriradiculare.
Simptomatologia clinică
sindrom vertebral static şi dinamic cu intensităţi de la moderat până la f.
grav,
sindrom radicular, care se defineşte prin traiectul durerii şi al paresteziilor
1. L 5 bandă de general, traversând gâtul piociorului până la haluce;
2. S 1 pe faţa posterioarâ a membrului inferior până la talon şi marginea
externă a plantei;
3. L3, L4. pe faţa anterioară a coapsei până la genunchi şi faţa antero-internâ
1.Probele de elongaţie a sciaticului şi cruralului pun în evidenţă existenţa unei
iritaţii radicuiare, Laseque, examenul sensibilităţii, reflexelor şi motricitatii efectuate
pe teritoriile aparţinând fiecărei rădăcini completează diagnosticul clinic.
2.Explorarea paraclinică se sprijină mai ales pe examenul radiologie
standard care permite următoarele evidenţieri:
pensarea discului,
osteocondensarea platourilor,
procese osteofitice,
calcificări discale,
 Diagnosticul diferenţial.
Se efectuează în direcţia eliminării unor
cauze extrarahidiene de natură viscerală (digestivă, renală, pancreatică, veziculară, interină),
procese inflamatorii de tip reumatismal (SA, sindrom Reiter),
de tip infecţios (spondilodiscite) şi tuberculos.
Procesele dismetabolice (osteomalacia şi osteoporoza), ca şi cele
maligne (primitive, secundare, mielomul multiplu) pot avea şi ele
ca expresie clinică sindromul vertebral şi radicular.

Tratament. în artroza vertebrală lombară tratamentul are următoarele obiective:

combaterea durerii şi contracturii paravertebrale;
combaterea evolutivităţii proceselor degenerative;
reeducarea funcţională, care are ca scop principal combaterea recidi­velor.
Repausul, medicaţia antalgicâ, antiinflamatorie şi decontracturantele contribuie la
stingerea procesului inflamator şi ameliorarea clinică a puseelor acute.
Condroprotectoarele sunt utilizate in fazele precoce pentru stăvilirea procesului
degenerativ.
Unele mijloace care contribuie la diminuarea travaliului mecanic vertebral (minerve sau
lombostat), curele de slăbire la obezi, sunt de asemenea utile.
Fizioterapia (electroterapie, termoterapie, hidroterapie), acţionează asupra verigilor
inflamatorii, contracturii şi ischemiei.
 Balneoterapia sulfuroasă, sărată intervine cu un efect notabil în influenţarea evoluţiei
acestor suferinţe cronice.
Tratamentul funcţional, prin mijloace statice şi kinetice contribuie la rearmonizarea
curburilor vertebrale, la restabilirea echilibrului funcţional al flexorilor, extensorilor şi
musculaturii pelvi-femurale, înlăturând mecanismele patomecanicii artrozice.
Tratamentul chirurgical este rezervat complicaţiilor sindroamelor radiculare şi de
compresiune medulară.
 HIPEROSTOZA VERTEBRALĂ ANCHILOZANTĂ
Boala se diagnosticheazâ radiografie prin prezenţa unui lanţ osos osteofitic continuu anterior şi lateral, ce trece în punte la
nivelul fiecărui disc, care-şi păstrează o înălţime normală; culeul osos poate interesa în totalitate rahisul dorsal; la nivelul rahisului
lombar modificarea constă în apariţia unor osteofite gigante.
La nivel cervical,
Aceste formaţiuni par a fi consecinţa unei veritabile osificări a ligamentului vertebral comun posterior la care participă şi discul
intervertebral care poate fi sediul osificărilor encondrale ce conduc la formarea unor blocuri vertebrale; o participare revine şi AIP,
care sunt deformate prin procese degenerative (hipertrofia masivului articular).
Maladia se caracterizează de asemenea şi printr-o abundentă proliferare osoasă extravertebrală de tip osteofitic.
Determinările capsulo-ligamentare extrarahidiene fac ca boala Forestier să fie considerată o entezopatie osifiantă difuză.

FORESTIER:
Hiperostoza vertebrala +/- difuza
Punti osoase la > 4 nivele
Spatiu translucid
Trei argumente sunt în favoarea intervenţiei vitaminei A în geneza maladiei hiperostozante:
•legătura la om şi animale între hiperostoză şi hipervitaminoză;
•descoperirea unor tulburări în metabolismul vitaminei A la bolnavii cu hiperostoză;
•hiperostoză iatrogenă, legată de utilizarea în dermatologie a derivaţilor sintetici de vitamină A.
Clinica.
Entitatea se caracterizează prin sărăcia de simptome.
Bolnavul acuză dureri difuze ale coloanei cervico-dorso-lombare, uneori mai accentuate la unul din
segmente, cu evoluţia adesea în pusee, iritaţii mono sau pluriradiculară (L 4-S1) şi simptome de
canal strâmt lombar.
Examenul fizic evidenţiază
•deviaţia statică a coloanei vertebrale (scolioza, cifoza),
• limitarea importantă a mobilităţii vertebrale (Schober = 0) ş
•i un sindrom radicular cu diferite intensităţi.
Explorările paraclinice constau în prezenţa unor
modificări metabolice (diabet, gută, dislipidemii).
Diagnosticul este eminamente radiologie.
Diagnosticul diferenţial se face cu spondiîita anchiiopoetică şi spondilodiscartroza
 PATOLOGIA MECANICĂ A COLOANEI
VERTEBRALE
Coloana vertebrală este o tijă flexibilă şi rezistentă mecanică, care prezintă din profil o
lordoză cervicală şi o lordoză lombară. Curburile dau rezistenţă coloanei, ele s-au născut ta
cadrul solicitărilor mecanice ale acesteia. Dacă o tijă mecanică este presionată la ambele
capete, ea îşi va prelua imaginea în "S", iar rezistenţa ei este direct proporţională cu pătratul
numărului curburilor.
Din punct de vedere mecanic este considerată un tripod, corpul
vetebral şi coloanele articulaţiilor interapofizare fiind părţile
componente ale acestuia.Elementele suple de legătură intre
componentele vertebrale, discul, ligamentele, muşchii au şi ele rol
biomecanic.
Discul vertebral .Are rolul de a
suporta şi amortiza presiunile;
este deformabil şi împreună cu ligamentele şi articulaţiile interapofizare posterioare
ghidează dar şi limitează mişcările.
 are forma unei lentile biconvexe şi este alcătuit din două părţi distincte histologic, biochimic şi
biomecanic.
Nucleul pulpos este ovoid, gelatinos situat posterior. Conţine celule, fibre de colagen, realizând o tramă
tridimensională, cu un gel bogat în apă şi proteine.
Inelul fibros este alcătuit din
lame concentrice ce înconjoară nucleul şi se insera în platoul vertebral.
este foarte bine reprezentat anterior şi lateral şi foarte redus posterior.
lamele sunt paralele între ele şi au direcţia fibrelor inversă de la o lamă la alta.
 Inelul fibros are un triplu rol: reprezintă un mijloc de prepresiune discală datorită fibrelor sale cu oblicitate

alternativă, contribuie la menţinerea presiunii născute în disc şi de asemenea amortizează presiunea ce se

exercită pe disc.
Este o structură a vasculară şi prezintă inervatie numai la nivelul lamelor periferice.
Nutriţia se face prin plexul vascular, subligamentar şi prin orificiile din placa cartilaginoasâ ce acoperă
 Musculatura coloanei vertebrale
Este dispusă anterior şi posterior. Cea posterioară este reprezentată de muşchii
intrinseci şi muşchii erectori.
Antagonista extensorilor rahisului sunt muşchii abdominali Ei participă la
formarea chesonului toraco-abdominal. Acesta poate fi considerat un amortizor
musculohidropneurnatic aşezat în paralel cu coloana vertebrală.
Are rol fiziologic el, preluând 20% din încărcătura exercitată pe aceasta, când
există o bună calitate a peretelui abdominal. Laxitatea peretelui abdominal
antrenează balanţa acestui sistem, supraîncărcând discul.
Biomecanica coloanei vertebrale.
În prezent, sunt numeroase studii care fundamentează biomecanica vertebrală şi
kineziologia musculară. Forţele se repartizează pe coloană asupra ansamblului
structurilor anterioare si posterioare ale acesteia.
Mişcarea în cele trei planuri se execută în cadrul segmentului mobil - segment
care este format din articulaţia disco-somatică, canalul de conjugare, AIP, spaţiul
interlamelar şi interspinos.
Segmentul mobil rahidian, formează o veritabilă "unitate" în care toţi instituienţii
interacţionează.
O alterare morfo-functională la nivelul uneia din formaţiuni realizează o modificare
a rapoartelor intrinseci ale segmentului mobil, care apoi se repercuta asupra întregii
coloane vertebrale.,în cadrul segmentului se realizează un sistem de pârghii
asemănător foarfecelui, nucleul pulpos fiind punctul de sprijin.
 Etiologia este multifactorială, însumând
o serie de elemente cu rol favorizant şi
declanşant:
•factori mecanici, reprezentaţi de
presiunea şi hiperpresiunea ce se exercită pe
coloană în cursul mişcărilor, a eforturilor de
ridicare şi purtarede greutăţi, în timpul
poziţiilor vicioase;
•factori congenitali, reprezentaţi de
tulburări morfologice (spinabifida, vertebre de
tranziţie, gradul de înclinare a sacrului, etc.),
sunt elemente disrafice ce modifică echilibrul
de forţe ce acţionează pe coloană;
traumatisme, microtraumatisme şi vibraţiile
produse de vehiculele în deplasare;
• tulburări de ax şi
• inegalitate a membrelor inferioare,
precum şi
• manifestări patologice la nivelul
articulaţiilor portante;
dismorfismele musculare(relaxarea musculaturii
abdominale).
Patologia coloanei vertebrale este in general
legată de disc, AIP şi de formaţiunile
miofasciale.

'
 Mecanica vertebrală reţine trei aspecte
importante:stabilitatea, mobilitatea şi
amortizarea presiunilor.
Stabilitatea este asigurată de disc (în
principal), AIP şi musculatura spinală.
Mobilitatea coloanei se desfăşoară în trei
planuri: flexie-extensie, lateralitate şi rotaţie.
Amortizarea presiunilor o realizează în
principal discul.
Presiunile variază cu poziţia coloanei
vertebrale.Dacă un disc nu este în plan orizontal,
 forţa de încărcare a acestuia se
descompune
în forţa de compresiune, care se
exercită perpendicular pe planul discului şi
forţa de forfecare care este cu atât mai
mare cu cât discul este mai oblic.
Măsurarea presiunilor intradiscale a arătat
următoarele (Nechenson):
în poziţie de decubit ventral sau dorsal
presiunea pe disc este de 20%,
în decubit lateral este de 50%,
în ortostatism de 100%,
în poziţia şezândă de 135%
iar în anteflexie de 175%.
 Ocupă cea mai mare parte din suferinţele coloanei (60%).
Discul vertebral foarte precoce, odată cu încetinirea procesului de creştere
suferă fenomene degenerative, legate in principal de degradarea substanţelor
proteice din nucleu şi inel.
Depolimerizarea lanţurilor proteice din structura fibroasă are consecinţe
morfologice care constau în apariţia unor fisuri radiate.
Acest proces de îmbătrânire este destul de lent, aşa încât structura şi
proprietăţile mecanice ale discului sunt sensibil normale până la vârsta de 45 - 50
ani.
Dinamica discului şi forţele care se nasc în cursul mişcărilor fac posibilă
dilacerarea fisurilor discale (mai ales în porţiunea posterioară şi postero-laterală)
şi chiar ruperea inelului fibros cu harnierea nucleului spre canalul rahidian şi
gaura de conjugare.
Apare deci, un conflict discoradicular, care implică iritarea sau chiar
compresarea rădăcinii, spaţiul interdiscoligamentar fiind foarte redus.
Fizaopatologia nu trebuie interpretată numai prin prisma elementului
mecanic, ci şi prin acţionarea unor relee vasculare. Suplimentar apare şi un proces
inflamator.
•faza I - de împingere, de protruzie, când nucleul forţează inelul fibros;
•faza II - de rupere a inelului fibros;
•faza III - de migrare a fragmentului;
•faza IV - de supra adăugare a procesului artrozic.
Hernia de disc se poate produce la orice nivel, dar cea mai afectată este
coloana lombară, apoi cervicală si mai rar dorsali
 Simptomatologia clinică este caracteristică,
•dureri lombare cu ritm mecanic, iradiate sacrat, fesier şi în rădăcina coapsei.
•durerea este acută uneori hiperalgii şi se însoţeşte de un
•sindrom de blocadă vertebrală (prin contractară musculara uni sau bilaterală) şi
• impotenţă funcţională pentru ortostatism, poziţia şezândâ şi gestualitate
obişnuită.
La examenul fizic coloana prezintă o
tulburare statică (cifozâ, scolioză, redresare),
o sensibilitate la palparea segmentului vertebral şi
afectarea mobilităţii în toate planurile.
Explorarea paraclinicâ constă din efectuarea
radiografiei standard pe care putem să nu întâlnim nici o modificare,
sau să remarcăm pensarea discului sau chiar
triada Barr (pensare discală, rectitudinea coloanei şi scolioza).
Această explorare este de obicei suficientă; mielografia şi mai ales
tomodensitometria sau RMN-ul evidenţiază de o manieră precisă gradul deteriorării
discale, dar sunt explorări costisitoare care nu se utilizează curent.revenirea
Diagnosticai diferenţia! se face cu
lombalgia de origine extrarahidiana (anevrism de aortă, tumori pelvine, tumori
renale, adenopatie paravertebrală malignă, etc.), şi cu
lombalgia generată de alte cauze rahidiene (infecţii discale, spondilita
ankilopetica, osteoporoză, metastaze, mielom, osteoblastom, etc.).
 Tratamentul are ca obiective:
•relaxarea generală şi regională,
•combaterea durerii (prin scăderea iritaţiei nervului şi musculaturii
vertebrale) şi
•reechilibrarea lombo-abdominalâ.
- Relaxarea se obţine prin administrarea de decontracturante şi sedati've,
adoptarea unor poziţii de reducere a solicitărilor discale (decubît ventral cu
pernă sub abdomen sau poziţia de "cocoş de puşcă"), masaj blând
paravertebral, dar şi prin aplicarea unor tehnici speciale Jacobson, Kabat.
- Scăderea iritaţiei nervoase se realizează cu AINS, antalgice şi
proceduri electrice de joasă şi medie frecvenţă.
- Reechilibrarea lomboabdominală începe după ameiioiarea durerilor şi
ontracturii cu tehnici de asuplizare a musculaturii paravertebrale şi a psoasului;
tonifierea musculaturii anterioare şi posterioare a trunchiului reprezintă
etapa finală prin care se construieşte o contenţie fermă coloanei vertebrale.
- Conştientizarea poziţiilor corecte a coloanei şi bazinului in timpul
diverselor solicitări sunt de asemenea obiective importante, care contribuie la
prevenirea recidivelor.
 Tratamentul are ca obiective:
•relaxarea generală şi regională,
•combaterea durerii (prin scăderea iritaţiei nervului
şi musculaturii vertebrale) şi
•reechilibrarea lombo-abdominalâ.

-Relaxarea se obţine prin

administrarea de decontracturante şi sedati've,
adoptarea unor poziţii de reducere a solicitărilor discale (decubît ventral
cu pernă sub abdomen sau poziţia de "cocoş de puşcă"),
 masaj blând paravertebral, dar şi prin aplicarea unor tehnici speciale
Jacobson, Kabat.

-Scăderea iritaţiei nervoase se realizează

cu AINS, antalgice şi
proceduri electrice de joasă şi medie frecvenţă.
Reechilibrarea lomboabdominală după
•amelioiarea durerilor
•contracturii cu tehnici de asuplizare a musculaturii paravertebrale şi
a psoasului;

Tonifierea musculaturii anterioare şi posterioare a trunchiului

reprezintă etapa finală prin care se construieşte o contenţie fermă coloanei
vertebrale.
-
Conştientizarea poziţiilor corecte a coloanei şi bazinului in timpul
diverselor solicitări sunt de asemenea obiective importante, care
contribuie la prevenirea recidivelor.