SPONDILOZA CERVICALĂ

(CERVICARTROZA)
Spondiloza cervicală (artroza gâtului) este o afecțiune cronică caracterizată prin
modificări degenerative ale discului intervertebral C5-C6 și a articulațiilor discovertebrale.
Manifestarile clinice sunt polimorfe datorita interesarii discurilor intervertebrale, a
articulatiilor posterioare si aparatului musculo-ligamentar al gîtului.
Spondiloza cervicală afectează peste 85% dintre persoanele trecute de 60 de ani şi
cauzează dureri şi rigiditate în zona cervicală. Aproximativ 85% dintre oamenii peste 60 de
ani suferă de spondiloză cervicală, dar cei mai mulți dintre bolnavi nu au simptome.
Factori de risc
- vârsta înaintată - la persoanele > 50 de ani discurile dintre vertebre devin mai rigide, ceea
ce duce la o deteriorare a acestora. Oasele și ligamentele devin mai groase și pun o
presiune foarte mare pe spațiile dintre vertebre.
- ocupaţia: job-uri care implică mişcări repetitive ale gâtului, poziţii ciudate ale acestuia şi
pe timp îndelungat sau muncă fizică susţinută, toate pun un stres prelungit pe gât.
- traumatisme ale gâtului: accidentările anterioare din această zonă cresc riscul apariţiei
spondilozei, loviturile la care sunt predispuși sportivii in zona gâtului.
- sedentarismul - determina instalarea acestei afecțiuni mai devreme, în jurul vârstei de 30
de ani.
- factori genetici (în anumite familii au fost mai mulţi membri care au suferit de spondiloză
cervicală).
- fumatul - creşte riscul apariţiei acestei boli.
Cauze
Excrescenţe osoase - pot presa pe anumite zone ale coloanei (măduva spinării sau nervi)
provocând dureri.
Discuri deshidratate - discurile vertebrale aflate între oasele coloanei, fiind subţiri,
amortizează şi absorb şocurile create de ridicări, răsuciri şi alte activităţi în care este implicată
coloana. In interiorul discurilor se afla o substanţa asemănătoare cu un gel care se usucă pe
măsura inaintarii in varsta. De aceea oasele coloanei vertebrale încep în jurul vârstei de 40 de
ani să intre în contact direct, “frecându-se” unul de celălalt.
Discuri afectate de hernie - discurile spinale pot căpăta anumite fisuri ce permite scurgerea
substanţei care amortizează şocurile coloanei. Această substanţă poate presa măduva spinării
şi nervii, cauzând amorţeli şi durere în braţe.
Accidente în zona gâtului - orice accident (căzături sau accident de maşină) poate agrava
procesul de îmbătrânire in zona gâtului, cauzând o formă de spondiloză cervicală.
Rigiditatea ligamentelor- ligamentele, aceste “legături” puternice ce conectează oasele
coloanei vertebrale, se pot rigidiza odată cu vârstă, fapt ce  duce la o ridigitate a zonei,
afectează mişcările gâtului şi pot da senzaţia de gât încordat. 
Suprasolicitarea- unele preocupări sau hobby-uri care implică mişcări repetitive ale gâtului,
ridicări bruşte (precum cele din domeniul construcţiilor) pun o presiune specială pe coloană,
ce se poate finaliza cu dureri şi rigiditate.
Simptomatologie:
- Dureri cervicale (cervicalgia) și înțepenirea gâtului. Iradierea durerii este diversă: în
regiunea occipitală, în vertex, în regiunea orbitară, în umeri și brațe, spre degete.
- Mobilitate limitată a gâtului datorită durerii, însoțită de sunete și pocnituri.
- Atitudine antalgică a gâtului, de obicei de usoara flexie sau înclinație laterală.
- În caz de afectare radiculară (radacina nervilor): tulburări de sensibilitate sau de ROT,
deficite motorii la nivelul membrului superior.
- compresia directă  a arterelor vertebrale, iritarea filetelor nervoase ce înconjoară  arterele
vertebrale, de către osteofitele posterioare se traduce prin: cefalee occipitală, uneori fronto-
occipitală  (,,în cască’’), ameţeli, vertij, tulburări vizuale (scotoame, diplopie), nistagmus,
dizartrie.
Diagnosticarea este tardivă deoarece simptomele sunt adesea mascate, fiind atenuate
prin odihnă, accentuându-se doar dimineața și spre finalul zilei.
Complicații
Dacă simptomele devin mai agresive coloana devine foarte solicitată, se află sub
presiune mare, dând naștere unei noi afecțiuni: mielopatia caracterizată prin:
 Furnicături, amorțirea, slăbirea membrelor superioare și inferioare
 Lipsa coordonării mișcărilor și dificultate în timpul mersului
 Spasme musculare
 Pierderea reflexelor
 Incontinență
Radiculopatia cervicală este o altă complicație a spondilozei cervicale. În cazul acesta
osteofitele pun presiune pe nervii coloanei vertebrale iar durerea se extinde la nivelul brațelor.
 Diagnostic
În cazul în care durerile sunt puternice şi iradiază în braţe sau picioare, iar mişcările
gâtului, braţelor sau picioarelor sunt limitate, e nevoie de un consult la un medic ortoped sau
neurolog. Acesta va verifica cât de mult poate mişca pacientul gâtul, braţele, va testa reflexele
şi capacitatea musculară pentru a afla dacă este vreo presiune pe măduva spinării sau pe nervi,
îl va pune să meargă pentru a vedea dacă presiunea pe măduva spinării afectează mişcările, iar
dacă depistează probleme, va recomanda teste imagistice care oferă informaţii detaliate care
ajută la stabilirea diagnosticului.

Radiografia gâtului arată modificări mai frecvent în C5-C6: osteofite (excrescenţe osoase)

care sunt semn clar de spondiloză, osteoscleroză, tumori, infecţii sau fracturi.
CT sau RMN - oferă informaţii despre nervi şi măduva spinării, oase sau discurile vertebrale,
ce ajută la stabilirea clară a diagnosticului.
Testări ale nervilor: electromiografie (care măsoară activitatea electrică din nervi în timp ce
aceştia transmit mesaje către muşchi atunci când aceştia se contractează sau se odihnesc) sau
o analiză a activităţii nervilor prin care se depistează forţa şi viteza semnalelor nervoase.
Tratament:
Scopul acestuia este să elimine durerea, să ajute pacientul să realizeze activităţile uzuale, dar
şi să prevină leziuni permanente ale măduvei spinării sau nervilor.
- Repaus  periodic
- AINS sau injecții cu AIS pentru ameliorarea simptomelor
- Decontracturante pentru reducerea spasmelor musculare din zona gâtului
- Purtarea unui guler cervical pentru a corecta poziția. 
- Fizioterapie - joacă un rol major în corectarea acestei afecțiuni
Primul pas în a atenua simptomele spondilozei cervicale este adoptarea unei poziții
corecte de fiecare dată când se petrece timp la birou. Poziția din timpul somnului trebuie să fie
corectă: capul trebuie ținut la nivelul întregului corp, nu ridicat prea mult.
Tratament chirurgical
Dacă tratamentul nu are efect sau dacă simptomele neurologice se agravează (slăbirea
coordonării braţelor sau picioarelor) se indică o intervenție chirurgicală pentru a crea spaţiu
pentru măduva spinării sau rădăcinile nervilor. Intervenția constă în îndepărtarea unui disc cu
hernie, a unei părţi dintr-un disc vertebral sau a excrescenţelor osoase sau grefă de os. 
Recuperarea medicală
Gimnastică medicală se indică pentru ameliorarea durerii, pentru a preveni o afectare mai
severă a zonei gâtului, pentru a relaxa sau întări muşchii gâtului şi umerilor. Se fac exerciţii
de tipul tracţiunilor care distanţează puţin discurile vertebrale, mai ales dacă au fost lezate
rădăcinile nervoase. Activitatea fizică susţinută ajută la recuperarea rapidă, chiar dacă e
nevoie să se modifice anumite exerciţii din cauza durerilor din zona cervicală. Studiile spun
că oamenii care merg zilnic experimentează mai puţin durerea de spate sau de gât.
Comprese calde sau gheaţă pentru ameliorarea durerilor din muşchii aflaţi în zona cervicală.
Acupunctură şi masaj medical
Terapia cu ace poate fi de folos în ameliorarea durerilor cervicale pentru că detensionează
zona, eliberând durerea. La fel şi masajul medical ajută la relaxarea muşchilor şi ameliorarea
durerilor provocate de spondiloză.

SPONDILOZA DORSALĂ (TORACALĂ)

Afectarea coloanei vertebrale dorsale poate fi cauzată de senescență sau poate fi
urmarea unor modificări de statică vertebrală iar la tineri poate fi boala Scheuermann.
Boala Scheuermann apare la adolescenți între 14-18 ani, în special la băieți. Se manifestă
clinic prin dorsalgii, cifoză dorsală cu tendință la progresie ca urmare a deformării cuneiforme
a mai multor corpi vertebrali. La marginea corpilor vertebrali apar osteofite. Este afectată
coloana toracală inferioară. În geneza bolii este implicat excesul de retinol (vitamina A).

SPONDILOZA LOMBARĂ
(LOMBARTROZA)
Este o afecţiune vertebrală a coloanei lombare interesând discurile intervertebrale şi
articulaţiile interapofizare.
Tablou clinic:
Simptomul dominant este durerea care poate fi locală sau la distanţă , îmbrăcând un
traiect radicular. Durerea este moderată sau este exacerbată la solicitarea regiunii
(ortostatismul prelungit, eforturi de ridicare sau purtare a unor greutăţi, flexia, extensia forţată
a coloanei vertebrale). În raport cu localizarea sindromului radicular se pot identifica mai
multe situaţii clinice:
- sindromul radicular tip S1: abolirea reflexului achilean, pareză de nerv sciatic popliteu intern
(mers pe vârfuri imposibil), dureri şi parestezii pe faţa anterioară a coapsei, gambei, faţa
plantară a piciorului, degetele IV, V;
- sindromul radicular tip L5: mers pe călcâie imposibil, durere şi parestezii pe faţa laterală a
coapsei şi gambei, faţa dorsală a piciorului, haluce;
- sindromul radicular tip L4: abolirea reflexului rotulian, durere pe faţa anterointernă a
coapsei.
Examenul radiologic:
 - rectitudinea coloanei vertebrale; modificare de formă şi dimensiune a corpilor vertebrali;
- pensarea spaţiului intervertebral; osteocondensarea platourilor vertebrale; osteofitoză;
- artroză interspinoasă; deplasarea corpilor vertebrali (ante şi retrolistezis)

ALTE BOLI REUMATISMALE

I. REUMATISMUL ABARTICULAR
1.    Periatrita scapulo-humerală (PSH)
2.    Bursite
3.    Tendinite și tenosinovite
4.    Miozite și mialgii
5.    Epicondilita
6.    Aponevrozita palmară 
II.   NEVRALGIA SCIATICĂ 
III. BOLI DIFUZE ALE TESUTULUI CONJUNCTIV 
1.    Lupusul eritematos diseminat
2.    Polimiozita
3.    Sclerodermia
4.    Periartrita nodoasă 
IV. OSTEOPOROZA

I. REUMATISMUL ABARTICULAR 
Reumatismele abarticulare cuprind toate afectiunile dureroase sau inflamatorii ale
părtilor moi periarticulare precum mușchi, burse, tendoane, ligamente, capsule, cartilaje,
meniscuri în contex reumatismal sau posttraumatic (rupture, întinderi, entorse, luxații,
bursite). Se manifestă prin durere, redoare și impotență funcțională la nivelul aparatului
locomotor și structurilor de vecinătate, excluzând articulațiile propriu-zise.
Cauze: infecții locale sau generale, traumatisme, efortul, climatul rece și umed, cauze
degenerative;
Include: periartrite, bursite, tendinite, miozite, epicondilita.
 
1. Periartrita scapulo-humerală (PSH)
PSH este cea mai frecventă afecțiune a umărului. Este un sindrom clinic caracterizat prin
dureri ale umărului și limitarea amplitudinii de mișcare cauzate de afectarea structurilor
periarticulare: tendoane, capsulă, ligamente, bursă, mușchi, sinoviale.
Cauze: leziuni degenerative ale tendoanelor caracterizate prin necroză, care duc la rupturi
partiale si la calcifieri. Procesele de uzura sunt frecvente la persoanele > 40 ani, accentuandu-
se în prezenta anumitor factori (traumatisme, expuneri la frig și umezeala) la care se adauga si
un proces inflamator, urmat de fibroză. 
Semnele clinice:
 Durere localizată sau difuză, instalată brusc sau insidios, exacerbată la mișcare
(abductia este cea mai dureroasă mișcare).
  Limitarea mișcărilor
 Contractură musculară ce poate determina blocarea umărului.
Evolutia este progresivă în 3 stadii: umar dureros simplu, umar dureros acut, umar blocat. 
a) umăr dureros simplu se caracterizeaza prin dureri vii, dar cu miscări posibile, abductia fiind
cea mai dureroasă miscare.
b) umăr dureros acut: durere vie cu imobilizarea (blocarea) umărului datorită contracturii
musculare exacerbate în timpul nopții.
c) umăr blocat: blocarea umarului, cu dureri minime, mișcările articulației sunt mult reduse.
Tratament:
 Repaus
 Analgezice, AINS, infiltratii cu corticosteroizi (în cazurile persistente)
 Tratament fizical: electroterapie, termoterapie cu rol antialgic, vasculotrop,
decontracturant, sedative, pregătind ședința de kinetoterapie și contribuind la refacerea
structurilor moi periarticulare afectate. Masajul este classic la nivelul cefei și umerilor
bilateral și la nivelul membrului superior afectat.
   
2. Tendinite și tenosinovite
Tendinita se caracterizează prin inflamații ale zonelor de inserție a tendonului pe os.
Tenosinovita reprezintă o inflamație a tecilor sinoviale care îmbracă tendoanele mușchilor.
Apare mai ales la mâini în anumite condiții de muncă, fiind boli profesionale.
Cauze 
 suprasolicitări în cursul unor profesiuni (dactilografe, croitorese, pianiști).
 poziții vicioase ("genunchiul femeii de serviciu", "calcâiul politistului")
 traumatisme directe; artropatii precum PR, guta.
 sindromul de tunel carpian poate sa apara la operatorii de computere sau în evolutia
unei PR. 
Manifestari clinice 
 dureri pe traiectul tendonului respectiv, uneori cu iradieri în vecinătate și
accentuate de miscări
 tumefieri si câteodată aparitia unui nodul palpabil și sensibil.
Localizarile mai frecvente ale tendinitelor sunt la tendoanele de la articulatiile pumnului,
gleznei, umarului. 
- Tenosinovita muschilor scurt extensor si lung abductor ai policelui (boala De
Quervain). Bolnavii au o dificultate în a ține obiecte în mâna, nu pot ridica greutăți.
-  Tenosinovita bicipitală interesează trecerea tendonului capului lung al bicepsului prin
șantul bicipital. Semnul principal este durerea spontană, la palpare sau la miscarea
bratului (extensie sau supinatia antebratului împotriva unei rezistențe).
- Tenosinovita tendonului muschiului flexor al degetelor determina sindromul de tunel
carpian cauzat de compresiunea nervului median la trecerea prin canalul carpian.
Semne: parestezii si dureri la primele 3 degete, accentuate noaptea, tulburari de
sensibilitate, flexia dureroasa a degetelor, diminuarea fortei musculare la abductia si
opozitia degetului mare, atrofia eminentei tenare, tumefactie dureroasa.
- Tendinita rotatorilor este des întîlnita, afectand articulatia umarului. Durerea este
exacerbata de miscari în articulatia umarului, dar mai ales cele de rotatie interna si de
abductie.
Tratamentul prevede repaus al articulatiei, fizioterapie cu proceduri calde în formele
cronice si reci în cele acute, exercitii fizice progresive pentru împiedicarea atrofiei musculare,
cortizonice local, AINS, radioterapie si chiar interventie chirurgicala pentru îndepartarea
depunerilor calcare. 
3. Bursite
Bursele sunt pungi pline cu lichid plasate între tendoane, muschi, ligamente și oase, în
zonele în care tendoanele și muschii trec în dreptul unor proeminențe osoase. Ele au rolul de a
reduce frecarea între aceste structuri anatomice în timpul miscărilor, usurînd alunecarea și
facilitând miscările. Inflamația burselor determina bursita. 
Cauze: traumatisme, microtraumatisme, posturi prelungite în șezut (bursita ischiatică),
reumatisme inflamatorii, guta, infecții.
Simptome
1. Durerea - este spontana sau produsă de miscare sau presiune asupra bursei, este mai intensa
noaptea, poate iradia în membrul respectiv.
2. Tumefactie locală
3. Redoare articulara de vecinatate (limitarea miscarilor respectivelor articulatii). 
Forme clinice de bursită:
 Bursita "labei de gâscâ" este inflamatia bursei tendonului distal lățit al muschilor
croitor, semitendinos si semimembranos ("laba de gâsca") situat pe fata interna a
regiunii superioare a tibiei; ea este mai des întâlnita la persoane de sex feminin, cu
membrele inferioare disproportionat de groase; durerea se accentuează în timpul
urcatului pe scări.
 Bursita trochanteriană produce durere care se ameliorează în flexie si rotatie internă a
membrului inferior. Pacienții acuză dureri în partea laterala și superioară a șoldului.
Rotația externă și abducția șoldului exacerbează durerea.
  Bursita genunchiul apare mai ales dupa o pozitie prelungita si repetata în genunchi
(bursita ,,femeilor de serviciu").  
 Bursitele piciorului  produc durere la mers. Bursita achileana apare la persoanele care
poartă încaltaminte strâmtă. In bursita calcaneana durerea este resimțită în spatele
călcâiului. Bursita halucelui se gaseste situata pe fata mediala a primei articulatii
metatarso-falangiene;
 Bursitele membrului superior sunt localizate în special subdeltoidian si olecranian.
Produc o inflamatie acuta cu durere violenta extrema. Bursita olecraniană poate
aparea în cursul PR, gutei sau dupa unele traumatisme. In interiorul bursitei se pot
palpa noduli. Miscarile cotului de regula sunt limitate si sunt nedureroase. Bursita
 posttraumatica are evolutie favorabila, tumefierea bursei diminueaza treptat în cazul în
care sunt evitate traumatismele. Bursita septica a cotului este relativ frecventă. 
 Bursita ischiatică: durerea din regiunea ischiatică se accentuează când bolnavul este în
poziție șezând.
Tratament
 Repausul: în bursitele acute este indicata o imobilizare de 7-10 zile, dupa care vor fi
evitate activitatile care agraveaza simptomele, pe o perioada de înca 1-2 saptamâni.
 Aplicații reci (comprese reci sau pungi cu gheață) se recomandă în bursitele acute
întrucât usureaza durerea și determină o reducere a tumefactiilor. 
 Terapie locala cu lidocaină (anestezic), cortizonice si tratament general cu AINS. 
 În bursitele superficiale este indicata punctia si aspiratia lichidului bursal.  

4. Mialgii și miozite 
Factori etiologici: traumatisme, suprasolicitarea, eforturile, climatul rece si umed, infectiile
locale sau generale.
Simptome: durere musculo-scheletică mai frecvent la nivel cervical, umeri, latero-toracic,
redoare musculară cu indurarea mușchiului traumatizat si fatigabilitate (oboseala fizica
continua). Miozitele implică stări lezionale mai avansate: mușchi tumefiați, indurați, cu noduli
sau calcifieri.
Tratament: sedative, miorelaxante, antiinflamatorii, injectii cu anestezic local (lidocaină 1%).
Tratament fizioterapic cu masaje, laser și ultrasunete în zona afectată.

5. Epicondilita 
Reprezintă inflamația tendinoasă sau periostală la nivelul insertiei muschilor .epicondilieni.
Cauze: surmenaj articular sau microtraumatismele cotului. Este mai frecventa la jucatorii de
tenis, de golf, dactolografe, spalatorese.
Se manifesta prin durere pe partea externă a cotului, iradiata pe fata externa a antebratului
care se intensifică la extensia si supinatia antebratului. Mobilitatea cotului nu este afectată.
Epicondilita laterală apare frecvent la jucatorii de tenis, urmare a modificarilor degenerative
aparute la tendonul extensorului comun al degetelor si al scurtului extensor radial al carpului.
Epicondilita medială apare la jucatorii de golf si afecteaza flexorul radial al carpului, ceea ce
face ca flexia mîinii împotriva unei rezistente sa fie dureroasa.
 Tratament: repaus al articulatiei cotului, AINS, infiltratii locale cu hidrocortizon sau xilina,
laser, ultrasunete, gheață, masaj.
 
6. Aponevrozita palmară
(Boala Dupuytren)
Consta în îngrosarea si retractia aponevrozei palmare care determină o fixare în flexie a unuia
sau mai multor degete. Este mai frecventa la barbati cu vârsta peste 50 ani si este bilaterală.
Etiologie: traumatisme minore dar cronice, ereditatea, unele boli (ciroza hepatică,
DZ), alcoolismul cronic.
Are o evolutie lenta, fara dureri, cu aparitia unor noduli nedurerosi în regiunea
palmara, de-a lungul tendonului flexorului IV. Acestia se alungesc pâna la limitarea extensiei
palmei, iar cu timpul apare o flexie fortată, ireductibila a primei si a celei de-a doua falange.
Cel mai frecvent sunt afectate degetele IV si V.
Tratament
 Infiltratii locale cu cortizonice
 Când apare retractura se face tratament chirurgical ce consta în fasciotomie
 Fizioterapie (ultrasunete).

II. NEVRALGIA SCIATICĂ VERTEBRALĂ

Nevralgia sciatica se defineste ca durerea lombară iradiata de-a lungul membrului
inferior ce rezultă din iritatia radacinii nervului sciatic. Este suferinta nervului sciatic produsa
prin hernierea discului intervertebral L4-L5 sau L5-S1, caracterizată clinic prin sindrom
radicular (durere, tulburari de sensibilitate si semne de deficit motor) si un sindrom vertebral
(atitudini vicioase și limitarea miscarilor).
Etiologie:
1.    Alterarea degenerativă a discului intervertebral:
Este favorizata de eforturi fizice, traumatisme, obezitate, tulburari de statică. La eforturi
fizice deosebite cu flexie importantă, cu ridicare de greutati, eventual cu torsiune, aceste fisuri
se largesc si este posibila hernierea unui fragment de nucleu pulpos. Un factor favorizant
poate fi chiar un gest neînsemnat (stranut, simpla aplecare). Hernia la nivelul discului L4 - L5
determină afectarea rădăcinii L5 a nervului sciatic, iar hernia la nivelul discului L5-S1 pe
cea S1.
2.    Cauze vertebrale:
  Afectiuni inflamatorii (SA, tuberculoza, abcese)
 Tulburari de statică (sacralizarea ultimei vertebre lombare, lombalizarea primei
vertebre sacrate, asimetria membrelor inferioare, scolioza, hiperlordoza).
 Tumori maligne primare sau secundare (metastaze)
 Afectiuni metabolice (osteoporoza)
 Traumatisme (fractura de corp vertebral, de apofiza transversa); nevralgia poate apare
imediat sau la distanță de traumatism.
3.    Cauze extravertebrale:
 Vârsta: sciatica apare la indivizii adulti între 25 - 50 de ani, cu deosebire după vârsta
de 40 de ani.
 Sexul: sciatica apare mai frecvent la barbati decât la femei ceea ce se explică prin
faptul ca barbatii sunt mai expusi traumatismelor si surmenajului functional al
coloanei. La femei sciatica poate sa apară datorită modificarilor coloanei lombare
suprasolicitată în obezitate sau dupa sarcină.
 Conditiile de viata si munca. Sciatica apare frecvent la indivizii care sunt supusi prin
profesia lor la traumatisme și eforturi. Majoritatea sunt muncitori manuali (65%).
 Dureri iradiate de la organele abdominale (litiaza renala, ulcer peptic, cancer
pancreatic, afectiuni ale colonului)        
 Sciatica se întâlnește mai mult la partea stângă deoarece în cursul mișcărilor obișnuite
dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei vertebrale, tracțiunile cele mai mari fiind
suportate de mușchii vertebrali și de segmentul lombar din stânga.
În producerea sciaticii rolul hotărâtor îl au 2 factori: unul mecanic legat de tulburările
discului intervertebral și unul inflamator legat de iritația rădăcinilor nervului sciatic prin
compresiune discală. 
Simptomatologie:
a) sindrom radicular: caracterizat prin durere, tulburări de sensibilitate și semne de deficit
motor.
1. Durerea este situată în regiunea lombară și iradiază în membrul inferior, având un traiect ce
depinde de rădăcina afectată, astfel:
- În sciatica L5 durerea interesează partea posterioara a fesei, fata postero-externă a
coapsei, fata externa a gambei si gleznei, regiunea dorsală a piciorului, ajungând la
haluce (dificultăți în mersul pe călcâie).
 -  În sciatica S1 durerea cuprinde regiunea posterioara a coapsei si gambei, tendonul lui
Achile, calcâiul si regiunea plantară (dificultati în mersul pe vîrfuri - semnul
,,poantei’’).
Durerea se calmează în repaus și este accentuată de eforturile și mișcările de aplecare din
timpul zilei, ortostatism prelungit, tuse sau strănut.
2. Tulburări de sensibilitate: hipoestezie și parestezii locale.
3. Semne de deficit motor: atonie sau atrofie musculară, ROT abolite (reflex rotulian și
achilian), tulburări ale mersului, afectarea flexiei și extensiei la nivelul gleznei (suferinta L4-
L5 afectează extensia, suferinta L5-S1 afectează flexia).
b) sindrom vertebral : se caracterizeaza prin atitudini vicioase și limitarea mișcărilor
coloanei vertebrale.
 Pozitie antalgică (trunchiul înclinat de partea opusă durerii) - scolioză
 Dificutăți în mersul pe vîrfuri și calcâie; mersul obisnuit, de regulă nu este afectat.
 Mobilitatea coloanei vertebrale este mult redusă (testul Schober, distanța degete-sol)
 Contractură musculară paravertebrală
 Ridicarea membrului inferior fata de planul patului se face la mai putin de 90 grade.
 Ștergerea lordozei -’’spate plat’’

Examenul obiectiv:
Examinând bolnavul care se afla în picioare constatăm o atitudine antalgica mai ales în
cazul sciaticii prin hernia discului L4-L5, trunchiul fiind înclinat către partea opusa
celei dureroase; se remarcă o stergere a lordozei lombare, o scolioză consecutiva
 pozitiei antalgice amintite si contractura unilaterală a musculaturii vertebrale sacro-
lombare. Miscarile coloanei vertebrale sunt dureroase, mai ales flexia anterioara a
trunchiului si înclinarea laterala catre partea dureroasa.
Se observa dificultati în mersul pe vârfuri (semnul "poantei" sugestiv pentra sciatica
S1) sau dificultăți în mersul pe calcâi (semnul "talonului" din sciatica L5).
Examinând bolnavul în DD se constata prezenta semnului Laseque (ridicarea
membrului inferior întins provoaca o durere vie a coapsei si a gambei); prin această
manevră se realizeaza o elongatie a nervului sciatic;
Manevra Brogard si testul Flepping: in cazul testului Flepping bolnavul este așezat pe
marginea patului cu membrele inferioare atârnând, iar gamba se extinde fata de
coapsa; în caz de sciatică aceasta manevra provoaca o durere violenta si răsturnarea
coloanei catre spate.
Studiul sensibilitatii membrelor inferioare: se constata o hipoestezie (scaderea
sensibilitatii cutanate) superficială mai ales pe regiunea dorsala a piciorului si pe fata
externa a gambei.
Examinând bolnavii în DV se poate evidentia semnul "soneriei": presiunea spatiului
paravertebral L4-L5 sau L5-S1 declanseaza o durere vie; se constata uneori hipotrofie
musculară succedând unui deficit motor prelungit. 
Explorări paraclinice
Examenul radiologic al coloanei vertebrale lombare poate evidenția scolioză antalgică pe R-
grafia de față, îngustare de spatiu intervertebral, stergerea lordozei fiziologice pe R-grafia de
profil și posibil prezența a osteofitelor la acest nivel.
RMN: oferă detalii amanunțite privind modificările anatomice ale zonei.
Evolutie și prognostic
Sub tratament durerile dispar între 2 saptamâni și o lună. Dupa aceasta perioada persista
paresteziile care pot să dureze 3-4 luni. Unele forme dureroase se dovedesc rebele la
tratament. In unele cazuri se remarca forme de sciatica cu nevrita sau sciatica paralizanta.
 Tratament
Tratamentul profilactic urmarește întarirea aparatului musculo-ligamentar, calirea
organismului, marirea rezistentei la eforturi si evitarea factorilor patogeni. Conditiile de
munca sunt deosebit de importante astfel încât trebuie evitate traumatismele, eforturile
exagerate, solicitarea fara rost a coloanei lombare (ridicarea de jos a unor obiecte grele, cu
genuchii întinsi), expunerea îndelungată la frig. La bolnavii de sciatică la care natura profesiei
lor le solicita articulatia lombo-sacrata se recomanda schimbarea profesiei. 
 Tratament curativ:
 Repaus la pat pe un plan dur
 AINS
 Antialgice (acetaminofen, opioide).
 Decontracturante de tip Mydocalm, Clorzoxazonă sau benzodiazepine.
 Corticoterapie în formele hiperalgice
 Tratamentul chirurgical este indicat cand pacientul dezvoltă fie sindrom de “coadă de
cal”, fie deficit motor care se agraveaza. Interventiile chirurgicale sunt variate
(laminotomie, laminectomie, discectomie, etc.) cu extirparea nucleului pulpos herniat.
Este indicat în formele hiperalgice, în cele prelungite (3 luni de tratament
medicamentos), în formele recidivante si de urgenta (24-48 ore) în sciatica paralizantă
si în cea însotită de tulburări sfincteriene.
 Alte masuri terapeutice: infiltratii “loco dolente”, tractiuni vertebrale (rar folosite din
motive etice si de reactii adverse), manipularea vertebrala (chiropractician).
 Fizioterapia este folosita pentru recuperare, dupa terminarea episodului dureros. Sunt
indicate exercitii de gimnastica, înot, ciclism. Pacientul trebuie sa evite efortul fizic
important, dar nu se recomanda repausul fizic complet.

III. BOLI DIFUZE ALE ŢESUTULUI CONJUNCTIV

 
1. LUPUSUL ERITEMATOS SISTEMIC (LES)
Este un proces inflamator cronic difuz ce afecteaza numeroase organe (piele, articulatii,
sistem nervos, etc)  caracterizat prin productia unei game largi de Autoanticorpi. Este mai
frecventa la femei (80-90%) având o incidență maxima între 15-45 ani. 
Etiologie – necunoscută; sunt implicati factori genetici, hormonali (anticonceptionalele
agraveaza boala, nivelul crescut al estrogenilor creste activitatea imună), imunologici, de
mediu (razele UV, virusuri, medicamente). 
Patogenie: producerea în exces de Autoanticorpi îndreptati împotriva tuturor structurilor
celulare proprii (nucleu si componente citoplasmatice). Dintre acestia, anticorpii antinucleari
sunt cei mai importanți pentru diagnostic. Anticorpii sunt de tip Ig M si Ig G care formeaza
complexe imune ce se depun la nivel tuturor tesuturilor, determinînd o inflamatie cronica. 
Tablou clinic: 
 Semne generale: febra, astenie, scadere ponderala, anorexie.
  Semne osteo-articulare si musculare - apar la 90% dintre bolnavi. Artrita este
simetrică, afecteaza articulațiile mici (interfalangiene proximale, metacarpofalangiene)
si cele mari (pumni, coate, genunchi) cu redoare matinală; este reversibilă si fara
deformari. Mialgiile sunt frecvente.
 Semne cutanate: eritemul ''în fluture'' pe piramida nazala si pometi ce apare îndeosebi
dupa expunerea la soare si se poate extinde si pe alte zone expuse la soare (frunte,
barbie, decolteu).
 Semne renale: afectarea glomerullori renali cu proteinurie, hematurie, azotemie.
 Semne cardiovasculare: sunt afectate toate cele 3 tunici ale inimii, atrerele coronare si
venele (tromboflebite).
 Semne pulmonare: dispnee, cianoza.
 Semne digestive: greata, anorexie, varsaturi, dureri abdominale, hepatomegalie. 
 Semne neuropsihice sunt severe și apar la cca 50% dintre bolnavi: convulsii, tulburari
de personalitate, confuzii, halucinatii, anxietate, reactii paranoide sau schizofrenice.
Mai pot apare paralizii de nervi cranieni, AVC, meningite aseptice, neuropatii.
Explorări de laborator:
 Anemie, leucopenia sub 4000/mm3, trombocitopenie
 Tulburari de coagulare manifestate prin tromboze, mai rar prin hemoragii.
 VSH crescut în fazele acute
 Prezenta de autoanticorpi antinucleari (ANA) - esentiala pentru diagnostic. 
Tratament:
 AINS (aspirina, indometacin, ibuprofen)
 Corticoterapie
 Antimalarice de sinteza (clorochina) au efect favorabil asupra semnelor cutanate si
articulare.
 Imunosupresoare - se folosesc în cazul rezistentei cortizonice sau în cazul afectarii
renale severe. 
 Masuri generale: evitarea expunerii la soare, a transfuziilor de sînge, a anumitor
medicamente. Sarcina este permisa dupa o perioada de acalmie de 3 ani.
 
2. POLIMIOZITA (PM) 
Este boala inflamatorie cronica a muschiului scheletic striat ce afecteaza simetric musculatura
centurilor, a extremitatilor, mușchilor posteriori ai gîtului si mușchilor faringelui.
Etiologie: este considerată o boala autoimuna în care fibra musculara striata nu este
recunoscuta ca o structura proprie organismului, de aceea apar autoanticorpi.
Tablou clinic:
1.    Semne musculare: sunt cele mai frecvente (90%):
 Slabiciune musculara la nivelul musculaturii centurilor si musculaturii
extremitatilor instalată lent, cu caracter simetric, producînd dificultati în urcatul si
coborîtul scarilor, ridicarea bratelor deasupra capului si pieptanat, ridicarea capului
de pe perna si mentinerea pozitiei ortostatice.
 Durere musculara spontana si la palpare
 Tumefiere musculară urmată de atrofie
 Contractura musculară 
2.    Semne cutanate (40%): edem palpebral superior si eruptie cutanata pe fata, gît, torace
anterior si extremități.
3.   Semne viscerale:
 Gastrointestinale: disfagie, dureri abdominale
 Pulmonare: IRA prin afectarea musculaturii respiratorii extrinseci, disfonie.
 Cardiace: miopericardita.
4.    Semne generale: febra, artralgii, inapetenta, scadere ponderală. 
Paraclinic:
·       Cresterea enzimelor musculare: CPK (creatin-fosfokinaza) - indicator al necrozei
musculare.
·       Determinare de autoanticorpi
·       Teste de inflamatie: VSH, fibrinogen, leucocite, CRP, electroforeza
·       Electromiografia
·       Biopsia musculara 
Tratament: corticoterapia si imunosupresoare (metrotrexat, ciclofosfamida) 
Prognostic: relativ bun. Supravietuirea la 10 ani este de 75%.
 
3.    SCLERODERMIA (SD) 
Este o boala a tesutului conjunctiv cu afectare multisistemică, caracterizata prin obliterari ale
capilarelor si arterelor mici, precum si o productie exagerată de colagen. Apare la femei,
având un debut între 25 - 40 ani.
Etiologie: sunt implicati factori imunologici, genetici, toxici (expunere prelungita la
hidrocarburi aromate, policlorura de vinil) si nervosi (emotii, stress). 
Tablou clinic:
 Debut - sindrom vasomotor declansat de frig, anxietate sau stress cu întrereperea
brusca a circulatiei arteriale la degetele mâinii, tegumentul devine rece, palid, cu
aspect cadaveric; dureaza cîteva minute. Ulterior se reia circulatia, pielea devine
albastrui-cianotică apoi se înroseste. 
 Cu timpul pielea capata aspect ceros, rigid si întins, cu pierderea elasticitatii, stergerea
pliurilor si aderarea la planurile profunde. Cel mai frecvent sunt afectate degetele
mâinii, se reduce mobilitatea în articulatiile interfalangiene si ramân fixate în
semiflexie.
 Afectarea feței: capătă un aspect imobil, cu stergerea pliurilor, subtierea nasului,
buzele strînse, împiedicînd deschiderea larga a gurii, fata de,,icoana bizantina’’.
 Afectarea articulară: artralgii, fara semne de artrită, reducerea mobilitatii.
 Afectarea organelor: esofag, stomac (disfagie, dureri epigastrice, scaderea
peristaltismului), plamîn (dispnee), rinichi si cord (miocard si pericard). 
Paraclinic:
·       Teste imunologice: crioglobuline, anticorpi antinucleari (ANA)
·       Teste de inflamatie
·       Examen histologic (biopsia pulpei degetului)
Evoluţie si prognostic: sunt rezervate, putînd apare atât ameliorari cît si agravari spontane.
Coafectarile viscerale (respiratorii, cardiace, renle) reprezinta cauza mortii la multi bolnavi. 
Tratament:
 Vasodilatatoare capilare
 Antifibrinolitice (D-penicilamina, colchicina): reduc îngrosarea pielii si scad productia
de colagen
 Imunosupresoare
 Corticoterapie (în afectarile organice) 
 
4. PERIARTERITA NODOASA 
Este o boala inflamatorie a peretelui vascular (vasculita). Afecteaza arterele medii si mici, în
special în zonele de bifurcatie. Leziunile inflamatorii evoluază către cicatrizare. Arterele
mai frecvent afectate sunt cele ale rinichiului (85% din cazuri), inimii (75%), tubului
 digestiv, pancreas, sistem nervos, tegument. Incidenta maxima este dupa 40 ani, afectind
mai ales barbatii (M/F = 3/1). 
Tabloul clinic exprima semne caracteristice inflamatiei si semne de ischemie a organelor
afectate.
 Semne generale: febra, scădere ponderala, alterarea stării generale.
 Suferința musculo-articulara (50% din cazuri) se exprima prin artralgii, artrita, milagii
(fara atrofie musculara). Ele se datoreaza trecerii complexelor imune circulante din
singe în sinovială.
 Semne clinice ale organelor afectate: renale, cardiace, digestive. 
Tratament: cortizon pe termen lung. Durata de supravietuire a bolnavilor este de 50% la 5
ani. Decesul se produce printr-o complicatie renala sau cardiaca.
 
IV. OSTEOPOROZA
Reprezintă reducerea masei osoase urmată de o creștere a riscului fracturilor. Dupa 50
ani începe o resorbtie osoasa fiziologică, masa scheletica scazînd la ambele sexe cu 0,3-0,7%
pe an, datorita reducerii activitatii osteoblastilor. 
În aparitia osteoporozei intervin urmatorii factori de risc:
 Sexul feminin, alimentatia deficitara, fumatul și alcoolul excesiv
 Modificari endocrine (menopauza);
 Ereditatea (familii de osteoporotici);
 Perioade lungi de denutritie (prizonierat, saracie), sedentarismul
 Traumatismele mai frecvente la vîrstnici
 Tratamente cu AIS.
Clasificare: 
1.    Osteoporoza primara:
 tip I (postmenopauza): apare la femei dupa încetarea functiei gonadice,
predispune la fracturi si tasări vertebrale;
  tip II (senila): afecteaza în egala masura barbati si femei. Se datoreaza scaderii
activitatii osteoblastilor (celule tinere formatoare de tesut osos), predispune la
fracture de sold.
Osteoporoza primara, fara o cauza definita este tipul etiologic cel mai frecvent, reprezentînd
peste 75% din totalitatea cazurilor. Ea afecteaza 70-80% dintre femei (forma postmenopauza)
si 60% dintre barbati (forma senila).  
2.    Osteoporoza secundara:
·       Boli endocrine: hipertiroidism, hiperparatiroidism, hipogonadism.
·       Deficiențe nutritionale: malnutritie severa, malabsorbtie, deficienta de Ca
·       Medicamente: corticosteroizi, anticonvulsivante.
·       Factori genetici
·       Inactivitate fizica si imobilizare prelungita: duce la o pierdere rapida a masei osoase. 
Manifestări clinice: 
Boala se dezvolta insidios ceea ce face ca uneori să fi diagnosticată tardiv, cu ocazia
producerii unor fracturi.
 Primele semne sunt date de aparitia tasărilor vertebrale care de fapt sunt fracturi de
corp vertebral ce determina dureri (rahialgii).
 Dureri acute în regiunea dorso-lombară care se accentuează în ortostatism prelungit
sau cu ocazia unor solicitari fizice mai intense, se amelioreaza în repaus.
 Pierderea progresivă în înaltime: la 15-20 ani de la instalarea menopauzei coloana se
curbeaza datorită microfracturilor vertebrale (in jumatatea anterioara a vertebrelor) cu
aparitia cifozei.
 Fracturi osoase spontane sau provocate de traumatisme minime. Cele mai frecvente
fracturi se întîlnesc la nivelul coloanei vertebrale, colului femural, extremitatii distale
a radiusului. 
 Bolnavii cu osteoporoza (mai ales vîrstnicii) sunt adesea obositi, astenici, slabiti,
irascibili, deprimati. 
Explorări paraclinice:
 R-grafia osoasă este pozitivă când s-a pierdut mai mult de 30% din masa osoasă.
Corpii vertebrali devin hipertransparenti, apar tasări vertebrale frecvente și multiple.
 Măsurarea densității masei osoase (DEXA): permite diagnosticul stadiului incipient.
Tratament:
Tratament profilactic: prevenirea caderilor, folosirea unui baston pentru sprijin,
evitarea unei flexiuni mari a trunchiului, evitarea purtarii de greutati, prevenirea fragilitatii
osoase, prevenirea factorilor de risc implicati în aparitia osteoporozei: fumat, alcool,
sedentarism, tratamente cu cortizon, diete restrictive, etc.
         Cum 97% din substanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 de ani, tinerii au
nevoie de suficient calciu. Un grup cu risc potential de osteoporoza îl constituie fetele tinere
al căror aport de calciu este scazut datorita regimurilor pentru slabire; aceste regimuri scad
continutul în estrogeni al corpului, reduc aportul de calciu si pot duce la osteoporoză. Pentru
vârsta de 11-18 ani aportul de Ca trebuie sa fie 800-1200 mg/zi. 
         Osteoporoza este mai usor de prevenit decât de tratat. Pentru femei în perioada de
menopauza de recomanda gimnastica medicala, mersul pe jos pe distanțe de 2-2,5 km/zi si 3
ore de exercitii fizice pe saptamâna. Aceste programe de exercitii fizice regulate de intensitate
medie pot duce la cresterea masei osoase. In perioada de menopauza, cînd masa osoasa scade
foarte rapid se recomanda estrogeni pentru perioade foarte mari de timp, chiar peste 5 ani.
Tratament curativ.
 Masuri generale: exercitii fizice pentru cresterea tonusului muscular (mers pe jos 2 km
pe zi), expunerea la razele solare, renuntarea la fumat si la consumul excesiv de alcool,
aportul adecvat de calciu în alimentatie, fizioterapie. 
 Estrogenii (terapie de substitutie): scad rezorbția osoasa dar tratamentul trebuie facut
cu control ginecologic periodic, deoarece creste riscul neoplaziilor genitale.
 Difosfonatii (Fosamax) cresc densitatea osului si reduc riscul fracturilor dar după un
tratament îndelungat (mai mult de 2 ani).
 Aport adecvat de calciu din alimente.