UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCUREȘTI

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializare – Kinetoterapie și Motricitate Specială

REFERAT
STAGIU DE PRACTICA IN CENTRE SPECIALE DE EDUCATIE

Profesor Coordonator Student

Carmen Murariu Anul III
a Bălan Rahela Valeria

2021 – 2022
 CE ESTE SPONDILOZA CERVICALA?

Spondiloza cervicală este o afecțiune comună, care poate apărea odată cu

înaintarea în vârstă. Ea presupune degenerarea coloanei vertebrale din cauze
multiple. Deși poate fi destul de dureroasă, spondiloza cervicală nu este, însă, o
boală gravă.

Spondiloza cervicală, numită și osteoartrită spinală, afectează articulațiile și

discurile din coloana cervicală, care se află la gât.

Cel mai des, spondiloza cervicală se dezvoltă din cauza uzurii cartilajului și a
oaselor, dar poate apărea și din alte cauze.

Odată cu înaintarea în vârstă, discurile coloanei se descompun treptat, pierd

lichid și devin mai rigide. Spondiloza cervicală apare de obicei la persoanele de
vârstă mijlocie și vârstnice.

Ca urmare a degenerării discurilor și a altor cartilaje, se pot forma pintenii sau

creșteri anormale, numite osteofite, pe oasele gâtului. Aceste creșteri anormale
pot provoca o îngustare în interiorul coloanei vertebrale sau în orificiile din care
ies nervii spinali, o afecțiune înrudită cu spondiloză cervicală, numită stenoză
spinală cervicală.

Spondiloza cervicală provoacă cel mai des dureri de gât și rigiditate. Deși

această afecțiune este rar progresivă, uneori chirurgia corectivă poate fi de
ajutor, în cazuri severe.

CAUZE

Oasele și cartilajele de la coloana cervicală sunt mai predispuse la deteriorarea

din diverse cauze. Printre acestea se numără:

Pintenii osoși – sunt niște excrescențe osoase care apar atunci când organismul
dezvoltă oase în exces pentru a face coloana vertebrală mai puternică.

Cu toate astea, aceste oase pot pune presiune pe zone delicate ale coloanei,
precum măduva spinării și nervi, motiv pentru care apare durerea.
Discuri spinale deshidratate – oasele coloanei vertebrale au discuri între ele,
care sunt asemănătoare unor perne groase, care absorb șocul ridicării, răsucirii și
al altor activități. Materialul sub formă de gel din aceste discuri se poate usca în
timp. Acest lucru face ca oasele (vertebrele coloanei vertebrale) să se frece mai
mult, ceea ce poate fi dureros.

Acest proces poate începe încă de la vârsta de 30 de ani.

Hernia de disc – discurile vertebrale pot dezvolta fisuri, ceea ce permite

scurgerea materialului de amortizare internă. Acesta poate apăsa pe măduva
spinării și pe nervi, ducând la simptome precum amorțeala brațului și durere care
radiază în jos pe unul dintre brațe.

Rănirea – un traumatism la nivelul gâtului (din cauza unei căzături sau a unui
accident de mașină, de exemplu) poate accelera procesul de îmbătrânire.

Rigiditatea ligamentului – cordoanele dure care conectează oasele coloanei

vertebrale pot deveni și mai dure în timp, fapt ce afectează mișcarea gâtului.

Suprasolicitarea – unele activități sau hobby-uri implică mișcări repetitive sau eforturi
dificile ce pot pune presiune pe coloană, rezultând în uzura ei precoce.

FACTORI DE RISC
Îmbătrânirea este factorul major care duce la dezvoltarea osteoartritei cervicale
(spondiloza cervicală). La majoritatea persoanelor mai în vârstă de 50 de ani, discurile
dintre vertebre devin mai puțin buretoase. Oasele și ligamentele se îngroașă, apăsând pe
coloana vertebrală.

Un alt factor poate fi o leziune anterioară a gâtului.

Persoanele cu anumite ocupații sau care desfășoară activități specifice – cum ar fi

gimnastele, alți sportivi sau constructorii – pot pune mai mult stres pe gât.

Postura slabă poate juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea modificărilor coloanei

vertebrale care duc la spondiloză cervicală.

Alți factori de risc pentru apariția spondilozei cervicale sunt: fumatul, sedentarismul și
obezitatea genetică.

PROGRAMUL WILLIAMS SI IN CE SE UTILIZEAZA ACEST

PROGRAM

Programul Williams este de mulţi ani tratamentul standard nechirurgical al durerilor

lombare.
,,Durerea lombară de cauză mecanică afectează 70-85% din populaţie, cel puţin o dată
în viaţă. Se estimează că se pierd 1,3 bilioane de zile într-un an de către salariaţii din
Statele Unite prin neprezentare la servici din cauza durerilor lombare. Acestea reprezintă
a doua cauză majoră a absenteismului angajaţilor după problemele respiratorii.
Deasemenea durerile de spate reprezintă o afecţiune comună a pacieţilor mai tineri de 40
de ani.” [BROZBAN B. 2012].

Tipuri de dureri de spate:

• Durerea acută de tip mecanic – durerea apare odată cu activitatea fizică şi este localizată
în regiunea lombosacrală, coapse şi şolduri, fără a radia în picior şi în degetele de la
picioare.
• Durerea sciatică sau de nerv apare datorită herniei de disc, stenozei spinale sau
postoperatori. Acest tip de durere iradiază pe picior în jos.
• Hernia de disc este descrisă de ieşirea nucleului pulpos (substanţa gelatinoasă) din
inelul fibros.

Programul Williams în cele trei stadii

Exerciţiile Williams reprezintă un set de exerciţii fizice care se bazează pe flexii

lombare şi evită extensia lombară, tonifiind musculatura abdominală şi gluteală, în scopul
tratării durerii de spate lombare printr-o metoda non-invazivă. Exerciţiile se efectuează
din decubit dorsal pe o suprafaţă plată sau pe podea.
PRIMUL STADIU

Programul se recomandă din stadiul subacut, când pe lângă metodele de relaxare, se

aplică o serie de tehnici de creştere a forţei trunchiului inferior, pacientului i se
recomandă un tratament kinetic, doar din poziţie de decubit dorsal, pentru reducerea
încărcării trunchiului datorată propriei greutăţi corporale.

Ex. 1: Subiectul în decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse, execută:

T1. Flexie din articulaţia genunchiului;
T2. Extensie din articulaţia genunchiului – apoi revine în poziţia iniţială. Exerciţiul se
efectuează cu ambele membre simultan.
Ex. 2:. Subiectul în decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse, execută:
T1. Flexie maximă din articulaţia genunchiului şi şoldului. Genunchiul ajuns la nivelul
umerilor, se menţine 5 până la 10 secunde.
T 2. Se revine în poziţia iniţială. Se repetă pentru membrul inferior opus.
Ex. 3: Idem 2 cu membrele inferioare simultan.

Ex. 4:. Subiectul în decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse şi mâinile sub
cap:
T1. Flexie din membru inferior drept, cu genunchiul la nivelul umărului;
T2. Revenire;
T3. Flexie din membru inferior stâng, cu genunchiul la nivelul umărului;
T4. Revenire;
T5. Flexie simultană cu ambele membre inferioare, cu genunchii la nivelul umărului;
T6. Revenire prin extensie simultană.

Ex. 5: Subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate şi tălpile fixate pe sol,
braţele extinse de-a lungul corpului.
T1. Ridică şezutul;
T2. Coboară şezutul.

Ex. 6: Subiectul în şezând pe un scaun cu genunchii depărtaţi.

T 1-8. Flecteză uşor trunchiul, până când mâinile ating podeaua. Menţine poziţia 5-10
secunde.
Revine în poziţia iniţială şi repetă exerciţiul.

STADIUL II

În cel de-al doile stadiu al programului exerciţiile urmăresc pregătirea coloanei

vertebrale
pentru a susţine o greutate mai mare în poziţie verticală. Exerciţiile stadiului precedent
devin
program de încălzire în această etapă.
Ex 7: Subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate şi tălpile fixate pe sol,
braţele
extinse de-a lungul corpului:
T1. Apleacă ambii genunchi spre dreapta;
T 2. Revine;
T 3. Apleacă ambii genunchi spre stânga;
T 4. Revine.

Ex. 8: Subiectul în decubit dorsal cu ambele membre inferioare extinse.

T1. Atinge cu călcâiul drept genunchiul stâng;
T 2-3. Abducţie internă a şoldului drept până când atinge solul cu genunchiul;
T 4. Revine.
Se repetă pentru membrul inferior opus.

Ex. 9: Subiectul în decubit dorsal cu ambele membere inferioare extinse.

T 1. Ridică membrul inferior drept cu genunchiul extins;
T 2. Revine.

Ex. 10. Subiectul în stand execută genuflexiuni cu sprijin pe spătarul scaunului .

Trunchiul este drept şi tălpile rămân în contact permanent cu solul.
În aceast etapă se recomandă exerciţii din atârnat.

Ex. 11: Subiectul în atârnat la spalier.

T 1. Flectează ambele membre inferioare la piept;
T 2 Revine.

Ex. 12: Subiectul în atârnat la spalier, ambele membre inferioare flectate la piept.
T 1. Rotare spre dreapta;
T 2. Rotare spre stânga.

Ex 13: Subiectul în atârnat la spalier, cu faţa la spalier.

T 1. Pendularea bazinului şi membrelor inferioare spre dreapta;.
T 2. Pendularea bazinului şi membrelor inferioare spre stânga

Ex.14: Subiectul în atârnat la spalier, cu faţa la spalier şi cu membrele inferioare fixate pe

prima şipcă.
T 1. Flexie din articulaţia şoldului (cifozări lombare);
T 2. Revenire

STADIUL III

În stadiul III durerile sunt atenuate şi programul urmăreşte prevenţia şi îmbunătăţirea

controlului postural. Terapia fizică continuă pentru tonifierea zonei lombare prin
obţinerea unei poziţii neutre pelvine şi prin crearea unei presiuni abdominale care să preia
presiunea din discurile intervertebrale lombare.
Ex.15: Subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate şi tălpile fixate pe sol.
T 1. Se împinge lomba spre pat, se basculează în sus sacrul (lomba rămâne mereu în
contact cu patul) se contractă peretele abdominal;
T 2. Revenire.
Treptat se execută aceleaşi mişcări lombare şi ale bazinului, dar cu genunchii tot mai
puţin
flectaţi, până ajung să fie complet extinşi.

Ex. 16: În ortostatism, la perete, taloanele la 25-30 centimetrii de acesta; se aplică sacrul
şi lomba (aplatizate) pe perete; se apropie treptat călcâiele de perete, menţinând contactul
lombei cu acesta.

Ex. 17. În decubit dorsal, se execută bicicleta, cu pelvisul mult basculat înainte.

Program Kinetic pentru Guta

Guta este o afectiune caracterizata clinic prin episoade recurente de artrita acuta,
nefropatie interstitiala cronica, urolitiaza si/sau depuneri de urati (tofi) in anumite zone
periferice subcutanate si in/sau in jurul articulatiilor.

Cauze
Cauza principala a gutei este hiperuricemia (excesul de acid uric in sange).
Hiperuricemiaeste deseori asimptomatica si nu cauzeaza complicatii, majoritatea
persoanelor cu nivel crescut sanghin al acidului uric nu dezvolta niciodata guta. Nu este
cunoscuta cauza exacta a hiperuricemiei, insa s-au idendificat recent diferiti factori
heredo-colaterali(genetici) incriminati in aparitia acesteia. Cand nivelul acidului uric are
valori foarte mari, acesta poate forma cristale de urat care se depun apoi la nivelul
articulatiior. Se pot identifica diferiti factori incriminati in etiologia bolii si anume:
Afectiuni legate de dieta si greutatea corporala:
- obezitatea
- ingestie moderata sau cronica de alcool, in special bere
- dieta bogata in carne si fructe de mare (bogate in purine)
- diete cu continut caloric mic
-medicamente care pot sa creasca concentratia sanghina a acidului uric

Evolutie
Exista 4 stadii evolutive a bolii:
Stadiul 1: hiperuricemia asimptomatica - niveluri serice crescute de acid uric, dar fara
simptome clinice caracteristice gutei - hiperuricemia (nivel crescut de acid uric seric),
poate sa ramana asimptomatica permanent, simptomele caracteristice gutei fiind absente
pe tot parcursul vietii.
Stadiul 2: artrita gutoasa acuta - cristalele de acid uric incep sa se acumuleze la nivelul
lichidului articular, de obicei la nivelul unei articulatii (articulatia degetului mare de la
picior). Apare de asemenea un raspuns inflamator generalizat al organismului - atacul
gutos - degetul mare de la picior este locul de electie al atacului de guta, dar acesta poate
apareasi la nivelul altor articulatii, precum incheietura mainii, a genunchilor sau a
degetelor - intre 10-25% dintre persoanele cu guta, dezvolta litiaza renala (pietre la
rinichi) - intre 10-40% dintre persoanle cu guta si care au si litiaza renala secundara
hiperuciduriei, prezinta o colica renala inaintea atacului propriu zis de guta - odata cu
terminarea atacului gutos, simptomele articulare se remit in decurs de cateva zile, dar pot
reaparea pana la un interval de 2 ani de la atacul initial.
Stadiul 3: intervalul gutos asimptomatic
In marea majoritate a cazurilor, pacientii cu guta care au suferit un atac initial, au sanse
mari sa devolte recurente la un anumit interval de timp.
- intervalul dintre atacurile recurente de guta este deseori asimptomatic
- persoanele care prezinta atacuri frecvente, care s-au inmultit in ultima perioada, prezinta
de asemenea si intensificarea simptomelor articulare, care devin mult mai severe si
dureaza de asemenea mai mult.
Stadiul 4: guta tofica cronica.

Investigatii
Singura metoda prin care se obtine diagnosticul de certitudine in guta, este aspiratia de
lichid articular (artrocenteza), test care poate identifica cristalele de acid uric de la acest
nivel.
Urmatoarele investigatii sunt utile pentru stabilirea diagnosticului de guta:
- istoricul medical si examenul clinic general
- teste care pot masura nivelul acidului uric seric
- teste care pot masura nivelul acidului uric in urina

Tratament :
Scopul tratamentului in guta este reducerea rapida a disconfortului si durerii, precum si
profilaxia recidivelor atacurilor de guta si a complicatiilor care pot aparea la nivel
articular sau renal. Tratamentul include mai multe etape care pot preveni atacurile
recurente de guta si complicatiile acesteia.

1.Tratamentul medicamentos
Boala avand un substrat pur metabolic, tratamentul trebuie urmat toata viaţa.
El vizeaza:
1. Inflamaţia acuta articulara din timpul atacului de guta
2. Fondul hiperuricemic şi condiţiile favorizante.
Tratamentul gutei foloseste medicamente care atenueaza simptomele si care elimina
cauzele bolii.
Tratamentul specific pentru guta depinde de stadiul bolii, pentru ca tratamentul atacului
de guta este diferit de profilaxia recidivelor.
Pentru diminuarea durerii, edemului, rosetii si caldurii locale (inflamatie), caracteristice
atacului de guta, se recomanda administrarea de:
- antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS),
- colchicina
- corticosteroizi
- ACTH.
Kinetoterapia

Obiective:
a. Combaterea durerii si inflamatiei;
b. Menţinerea sau recuperarea mobilitatii si stabilitatii articulare;
c. Menţinerea sau cresterea fortei si rezistentei musculare.

Mijloace generale:
- Gimnastica medicală
- execrcitii analitice şi sintetice urmărind influentarea generală a organismului
- mobilizari passive, pasivo-active si active la nivelul articuatiilor degetelor si pumnului,
coatelor si umarului, gleznei, genunchiului si soldului
-exercitii cu obiecte portative usoare
- terapie ocupţtională
- gimnastica operatorie
- gimnastica abdominală
- masaj local şi partial
- manevre circulare de efleuraj cu efect calmant, relaxant
- jocuri sportive, în special cele cu mingea etc.

Mijloace specific
a. Combaterea durerii si inflamatiei:
- este necesara in special în puseul acut al bolii utilizandu-se diferite mijloace kinetice
cum ar fi posturari si imobilizari, pentru evitarea aparitiei deformator (asemanatoare cu
cele utilizate in PR)
- tot in stadiul acut putem utilize contractile izometrice pentru coservarea fortei
musculare
- pe masura ce puseul acut cedeaza putem initia:
*mobilizari pasive, respectandu-se pragul dureros,
*tehnici hold-relax,
*mobilizari pasivo-active si autopasive

b. Mentinerea sau recuperarea mobilitatii si stabilitatii articulare:

- pentru realizarea acestui obiectiv putem utiliza mijloacele enumerate mai sus pentru
stadiile acut si asubacut
- in perioada intercritica putem imbogati paleta mijloacelor in tratamentul kinetic al gutei,
si anume:
- putem utilize hidrokinetoterapia in bazine cu apa calda.
- apa poate fi imbogatita cu diverse plante medicinale si aromatice in scop terapeutice
Masajul este un foarte bun adjuvant al tratamentului kinetic si este indicat ca masajul sa
preceada sedinta de kinetoterapie.

c. Mentinerea sau cresterea fortei si rezistentei musculare:

Acest obiectiv se poate realize cu ajutorul urmatoarelor mijloace kinetice:
* mobilizari activo-pasive
*active libere
 * active cu rezistent

In perioada acuta se pot utilize numai contracţii izometrice pe diverse unghiuri de

alungire musculară
In perioada intercritică se evita eforturile mari (astfel evităm apariţia hiperuricemiei),
indicându-se eforturi mici şi medii, în functie de caracteristicile individuale (educaţie, tip
constituţional, vârsta, sex, etc).

Program Forţă

Consolidarea stării tonusului muscular este foarte importantă, oferă articulaţiilor o stare
buna şi devin mai puternice.
Terapia fizică implică utilizarea gantere pentru a efectua exerciţii simple pentru
picioare, cum ar fi genoflexiunile şi fandările.

Exemple de exerciţii:
- genoflexiuni:
- cu 2 gantere de greutate medie in maini, se executa flexia coapsei spre gamba pana
cand coapsa este paralela cu solul, apoi se revine la pozitia initiala
- fandarile:
- sunt pornite în acelaşi mod, dar în loc de îndoire jos face un pas înainte păstrând în
acelaşi timp partea superioara a corpului vertical, ambii genunchi in flexie pana coapsa
face un unghi de 90 de grade cu gamba,la ambele picioare; apoi se executa un pas inapoi
si schimbam piciorul.
Dozajul se va face de catre terapeut.

Exerciţii de stretching

Stretching-ul creşte flexibilitatea corpului , se execeuta exerciţii moderate pentru a

reduce rigiditatea şi creşte circulaţia manevrele sunt simple, cum ar fi curburi ale
genunchilor, ajută la scaderea tensiunii în articulaţii şi de a reduce inflamaţia
Curburile genunchilor sunt efectuate din aplecat, cu o uşoară curbă în genunchi, şi
încercarea de a atinge degetele de la picioare.
Unii terapeuţi recomanda efectuarea exerciţii fizice gama-de-mişcare care sunt implicate
în yoga, Tai Chi şi Pilates.

Tratamentul chirurgical
Guta este de obicei tratată cu succes prin eliminarea cauzelor predispozante precum si
prin administrarea tratamentului medicamentos corespunzator. Daca evolutia bolii a
depasit 10 ani si nu s-a efectuat nici un tratament, este posibil ca acidul uric sa se fi
acumulat la nivelul articulatiilor sub forma cristalelor de acid uric (tofi gutosi). Daca
acesti noduli devin durerosi, produc deformarea articulara si tratametul medicamentos nu
reuseste micsorarea lor este recomandat tratamentul chirurgical de corectare (excizia
chirurgicala a tofilor).
BIBLIOGRAFIE

1. Antoaneta Cretu – ghid clinic si therapeutic fizical-kinetic in bolile

reumatice, Editura BREN, Bucuresti, 2003
2. I. Gh. Matache – Spondiloza cervicala, Ed. Medicala, 1970
3. Tudor Sbenghe, “Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare”,
Editura Medicala, Bucuresti, 1987.