Sunteți pe pagina 1din 10

Referat la stagiu de practică

Hiperlordoza

Student:

Constantinescu Mihai – Alexandru

Anul II Kms

1
Argument

Coloana vertebrală fiind componenta cea mai importantă a aparatului locomotor și a


scheletului osos, trebuie prevenită și tratată orice deformare a acesteia.

Am ales această temă pentru că în lumea dansului, cea din care vin eu, această deformare este
foarte întâlnită, în special în rândul femeilor datorită mişcărilor exagerate de extensie a
coloanei vertebrale, a purtării pantofilor cu toc înalt sau în cazul baletului a purtării poantelor.

Deci principalul motiv pentru care am ales tema aceasta a fost curiozitatea de a descoperi
câteva metode de redresare şi prevenire a acestei deformări.

2
Definiţie

Coloana vertebrala este normal curbata, in scopul de a reduce socurile si a distribui greutatea
uniform pe lungimea spatelui.

Lordozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioara, prin exagerarea
curburilor normale ale coloanei vertebrale. Datorita mai ales tonusului crescut si psoasului si
slabirii tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult inainte decat normal, exagerand
curbura lombara. O cauza favorizanta la femei este purtarea incaltamintii cu tocuri inalte, care
duc la inclinarea bazinului inainte si a trunchiului inapoi, determinand lordozarea. Lordoza
este prezenta si in locurile cu luxatie congenitala de sold bilaterala, in spondilolistezis si in
enopatii. La randul ei lordoza poate fi cauza deviatiilor algii lombare si sacrale, albuminuriei,
prin jenarea functiei rinichilor, precum si a oboselii in mers si stationare.

3
Cauze

Lipsa de exerciții fizice, viața sedentară, dezechilibrele musculare, disfuncțiile articulațiilor


șoldurilor și ale genunchilor, postura incorectă, obezitatea sunt factori care contribuie la
apariția hiperlordozei. Medicii spun că hiperlordoza poate fi și ereditară, sau se formează la
naștere din cauza unor probleme ale dezvoltării fătului. La majoritatea pacienților,
hiperlordoza apare datorită posturii incorecte a corpului și lipsei de activitate fizică.
Afecțiunile coloanei vertebrale, traumatismele spatelui, osteoporoza și osteoartrita sunt de
asemenea cauze ale curburii lombare exagerate a coloanei.

Hiperlordoza poate crea o postură dizgrațioasă persoanei care are această afecțiune și alte
simptome mai ales dacă se pune presiune asupra nervilor care pleacă de la coloană. Limitarea
mișcărilor și durerea sunt alte semne ale hiperlordozei, iar în plus apare și riscul de îngustare a
canalului spinal și dezvoltarea herniei de disc. În partea inferioară a spatelui se produce
frecvent tensiune musculară, oboseală, mici parestezii, amorțeli și furnicături la nivelul
picioarelor, iar senzațiile arată că postura corpului nu este cea corectă și simptomele nu
întârzie să apară.

Cele mai afectate sunt persoanele în vârstă, deoarece din cauza osteoporozei și osteoartritei se
poate dezvolta hiperlordoza. În cazuri rare sunt afectate și alte părți ale corpului, apar
afecțiuni ale organelor sexuale, ale rectului și vezicii urinare, iar uneori se ajunge chiar la
impotență și incontinență urinară. Femeile însărcinate și persoanele supraponderale au un risc
crescut de a face hiperlordoză. Durerile sunt principalul simptom al apariției acestei afecțiuni
a coloanei vertebrale.

In cazul lordozei sunt hipertrofiati muschii :

-dorsali, in special spinali;

-psoasul iliac;

-rotatorii interni ai membrelor;

-diafragmul;

4
Antagonistii acestora sunt hipotonici:

-abdominalii, in special dreptii abdominali

-rotatorii externi ai membrelor

-cvadricepsul

-precervicalii

Hiperlordoza cervicală

Desi hiperlordoza apare cel mai adesea in regiunea lombara a spatelui, ea poate aparea,
deasemenea la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Lordoza cervicala este o curbura la
nivelul coloanei vertebrale cervicale, zona a coloanei vertebrale care contine vertebrele
gatului. Aceast curbura este in intregime normala si, de fapt, este de dorit a fi normala, pentru
ca ajuta la stabilizarea capului si a coloanei vertebrale. Dar atunci cand curbura se indreapta
spre afara, devine prea adanca, sau se indreapta in directia gresita, aceasta poate deveni o
problema.

Exista mai multe afectiuni medicale care cauzeaza hiperlordoza cervicala. Aceste conditii
includ: acondroplastia oaselor, acestea nu cresc in mod normal, ceea ce duce la statura
scunda; osteoporoza, vertebrele devin fragile si pot fi usor de rupt; obezitatea poate provoca
lordoza cervicala; slabirirea muschilor gatului, greutatea marita a cutiei craniene, mentinerea
timp indelungat a capului adus pe spate (zugravi, constructori, sportivi); sarcina; traumatisme.
Acestea provoaca dureri surde sau jena, si pot duce la complicatii si deformari severe precum:
caderea (coborarea) anumitor organe interne abdominale (ovar, uter); sarcina grea, cu
imposibilitatea dezvoltarii complete a fetusului; artroza prematura a discurilor intervertebrale
la varste foarte tinere; dureri cervicale intense. Simptomele acestei anomalii depind de
severitatea bolii. Simptomele lordozei cervicale pot include: forma literei C acentuata, in zona
din spate, a gatului; durere si disconfort in partea inferioara a spatelui; probleme de miscare a
capului si gatului.

Obiectivele recuperarii in hiperlordoza cervicala sunt urmatoarele: reducerea durerilor;


imbunatatirea mobilitatii articulare; corectarea pozitiilor si a posturilor gresite; imtarirea
musculaturii paravertebrale, a spatelui, gatului, fesiere si abdominale; respectarea regulilor de
igiena a spatelui.

5
Tratament

Tratamentul incepe cu exercitii de reechilibrare a bazinului, din decubit dorsal sau stand
avand drept obiectiv stergerea reflexului gresit de postura si instaurarea unuia corect. Un rol
important in mentinerea bazinului la gradul normal de inclinare il constituie tonifierea
muschilor abdominali. Acestia sunt cei care fixeaza viscerele in cavitatea abdominala iar prin
hipotonie permit viscerelor sa traga de coloana, accentuand astfel lordoza.

Reechilibrarea bazinului rezulta din actiunea a doua cupluri antagoniste :

-abdominalii si fesierii –cuplul corector

-lombarii si psoasul iliac-cuplul deformant

Tratamentul se incepe cu exercitii de retroversie a bazinului, din culcat pe spate sau stand, cu
controlul corectiei. Se repeta de mai multe ori si apoi se continua cu controlul bazinului in
timpul mersului si in timpul exercitiilor din programul de reeducare. Muschii abdominali au
rol in mentinerea bazinului la inclinare normala. Ei sunt cei care fixeaza viscerele in cavitatea
abdominala si prin hipotonie permit viscerelor sa traga de coloana lombara de care sunt fixate
accentuand lordoza. Exercitiile de abdomen se vor executa din pozitia cu bazinul corectat.
Cand se va actiona cu membrele inferioare, miscarile vor porni dintr-un unghi de 30-50 grade,
care permite corectia bazinului si a lordozei.

Tonifierea musculaturii dorso-lombare se face diferit pentru fiecare regiune in parte astfel :

-pentru regiunea dorsala muschii vertebrali vor fi mobilizati in contractie completa si


intindere incompleta, pentru a fi scurtati.

-muschii lombari vor fi intinsi si in aceasta pozitie vor fi tonifiati.

Adstfel se executa miscari cu trunchiul flexat cu corectia lordozei si din aceasta pozitie se
executa contractii izometrice pentru muschii regiunii interesate.

6
Următoarele exerciţii se pot executa pentru menţinerea unei posturi corecte:

A. – din pozitia decubit dorsal , cu genunchii indoiti , executa :

ex. 1 – cu bratele pe langa corp : apropierea si departarea omoplatilor ( de 10-15 ori);

ex. 2 – ridicarea regiunii cervicodorsale de pe sol ( capul ramane punct de sprijin) , de 8 – 10


ori ;

ex. 3 – ridicarea lenta a bratelor prin lateral , pana ajung in prelungirea trunchiului – inspiratie
; coborarea bratelor – expiratie ( de 10-15 ori);

- din pozitia decubit dorsal , cu genunchii indoiti , executa :

ex. 1 – ridica barbia in sus coborand umerii spre sol , apoi coboara barbia cu ceafa lipita de sol
si ridica umerii de pe sol (de 8 – 10 ori);

ex. 2 – exercitii de ridicare si de coborare a omoplatilor , cu ceafa lipita de sol ( de 10 ori );

ex. 3 – inclinarea capului spre dreapta si spre stanga , cu tendinta de a lipi urechea de umar
(de 10 ori);

ex. 4 – rasucirea capului spre dreapta si spre stanga ( miscarea se realizeaza descriind un arc
de cerc cu barbia , de un umar spre celalalt – de 10 ori ) ;

• din rotatie ( rasucire ) dreapta apoi stanga se ridica usor capul de pe sol , cu barbia
proiectata inainte .

B. – din pozitia pe genunchi si sprijin pe palme , executa :

ex. 1 – indoirea coatelor , cu apropierea pieptului de sol ( de 8 -10 ori);

ex. 2 – mers in patru labe , cu pieptul cat mai aproape de sol ;

ex. 3 – pe genunchi , pe calcaie sezand , cu bratele intinse inainte pe sol – expiratie ; ducerea
trunchiului inainte , prin tararea pieptului pe sol si flectarea bratelor , pana ajunge in pozitia
pe genunchi , cu sprijin pe palme – inspiratie ( de 8 -10 ori);

ex. 4 – pe genunchi ; mainile la spate : aplecarea trunchiului inainte ( de 8 -10 ori );

ex. 5 – pe genunchi , cu mainile la ceafa : aplecarea trunchiului inainte ( de 8 – 10 ori ) .

C. - din pozitia decubit ventral , cu mainile incrucisate sub barbie

ex. 1 – asezarea succesiva a barbiei si a fruntii pe maini ( de 10 ori ) ;

ex. 2 – ducerea barbiei spre umarul stang , apoi spre cel drept ( de 10 – 15 ori ) ;

7
ex. 3 – cu bratele intinse si fruntea sprijinita pe sol , ridica capul de pe sol cu „ dubla barbie „ .

D. – din pozitia decubit lateral , executa :

ex. 1 – ridicarea capului cu tendinta de a apropia urechea de umar ( valabil si pe stanga si pe


dreapta ) de 8 – 10 ori ;

ex. 2 – capul sprijinit pe bratul indoit se ridica capul contra rezistentei opuse de mana cealalta
( de 8 – 10 ori ).

E . – din pozitiile stand sau sezand , exercitii cu bastonul tinut la ambele capete , executa :

ex. 1 – cu bastonul tinut la spate de la capete , mers cu extensia bratelor si ducerea bastonului
inapoi ;

ex. 2 – mers fandat , cu bastonul fixat la nivelul omoplatilor ;

ex. 3 – din mers , exercitii de extensie a bratelor cu arcuire sus si lateral;

ex. 4 – ducerea bastonului sus , cu arcuirea bratelor , privirea urmareste bastonul ( de 10 ori ) :

- un brat sus , celalalt lateral, se duce bastonul spre spate;

- la fel , de partea cealalta ( de 10 ori ) ;

ex. 5 – bastonul sprijinit pe omoplati , aplecarea trunchiului inainte la 40˚ – 50˚ cu arcuire si
capul sus – revenire ( de 10 ori );

ex. 6 – din sezand pe scaun , respiratie diafragmatica cu relaxarea peretelui abdominal in


inspiratie si contractarea acestuia in expiratie ( de 8 ori ) ;

ex. 7 – din sezand ( scaun sau pat ) cu trunchiul incovoiat : trunchiul se ridica in inspiratie si
se relaxeaza concomitent cu o expiratie fortata ( de 8 ori ).

F– din pozitia pe genunchi si sprijin pe palme , executa :

ex. 1 – indoirea coatelor cu coborarea pieptului si ridicarea capului – privirea inainte –


revenire ( de 8 ori ) ;

ex. 2 – indoirea coatelor cu ridicarea alternativa a unui picior intins inapoi – revenire ( de 8
ori);

ex. 3 – ridicarea bratului si piciorului opus – revenire ( de 8 – 10 ori) – se repeta cu membrele


de cealalta parte ;

8
Aprecieri stagiu/Concluzie

Eu sunt o persoană sinceră şi sper să nu vă supăraţi, dar recunosc că motivaţia şi timpul meu
pentru acest referat au fost 0.

Cât despre acest stagiu nu pot spune nimic negativ. Am avut parte si de interacţiune cu
pacienţii, am primit şi sfaturi bune şi informaţii folositoare, atmosfera a fost plăcută, am avut
libertate...toate bune.

Eu consider că problema rămâne în continuare la noi, studenţii. Încă mai sunt oarecare reţineri
în a accesa cât mai multe informaţii şi a pune cât mai multe întrebări şi o oarecare lipsă de
interes care nu o pot explica, ”lenea”. Dacă voi reuşi să scap de ea atunci vor fi într-adevăr
toate bune şi frumoase.

Până atunci aveţi aprecierea mea! 

9
Bibliografie

1. Tudor Sbenghe, Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare, Editura


Medicală, București, 1987
2. http://www.cifoza-exercitii-lordoza-lombara-toracala-cervicala-
corset.ro/Lordoza.html
3. http://doctor.info.ro/corectarea_lordozei.html
4. http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/hiperlordoza

10

S-ar putea să vă placă și