BAZE

1. Metodologia de crestere a fortei musculare prin exercitiul izometric

EUSIZ – ex. unic scurt izometric zilnic – contractie izometrica unica 6’’ zilnic
ERSIZ – ex. repetitiv scurt izometric zilnic – 20 X 6’’ – pauza 20’’
(3 x 6’’ – pauza 30-60’’) x 2/3 pe zi
2. Metodologia de crestere a fortei musculare prin exercitiul dinamic cu rezistenta
a. EMS – ex. maximal scurt – incarcare max 1RM x 1 (1RM = greutatea maxima pe care o poate
ridica o data) – 1/zi sau 3/zi cu pauza 1-2’
b. EMR – ex. maximal repetitiv – cu incarcare 10RM (greutatea pe care o poate ridica de 10 ori)
4 x 10 RM/zi – McQueen
4 x 10 RM = 3 X /sapt
c. Tehnica fractionata DeLorme Watkins
10 X 50% din 10RM, pauza 2-4’ x 4 zile
10 X 75% din 10RM, pauza 2-4’
10 X 100% din 10RM
d. Tehnica Oxford Zinovieff – regresiv:
10 X 100% din 10RM, pauza
10 X 90% din 10RM, pauza
10 X 80% din 10RM, pauza
10 X 70% din 10RM.
e. Exercitii de body-building cu incarcare progresiva, nr de repetari si viteza de executie cresc
progresiv:
Greutati mici, 30-50% din 1RM, peste 15X
Gr. Medii, 50-70% din 1RM, 6-9X
Gr. Mari, 70-100% din 1RM, 1-3X
f. Alte exercitii: posturi declansatoare de reflexii tonice, tehnici FNP, elemente facilitatorii de
crestere a raspunsului motor
3. Contractia izometrica – definitie, metodologie
Este contractia care creste tensiunea interna a muschiului fara modificarea lungimii fibrei musculare.
Se obt la 60-70% din forta maxima. Durata mentinerii tensiunii maxime este de 6’’ la persoane
neantrenate, 12’’ la pers antrenate, 3-6’’ la pacienti.
Metodologie: EUSIZ – 6’’ zilnic; ERSIZ – 20X 6’’ – pauze de 20’’
4. Contractia izometrica – avantaje, dezavantaje
Avantaje: eficienta in hipotrofie, creste forta si rezistenta musculara, tehnica simpla si durata scurta,
nu este foarte obositoare, nu solicita articulatiile
Dezavanataje: creste munca ventriculului stang, exista riscul cresterii presiunii intratoracice si
intracraniana (posibil AVC si infarct miocardic), nu influenteaza mobilitatea articulara.
5. Contractia izotonica – definitie, tipuri, rol
Este contractia care se realizeaza cand se modifica lungimea fibrei dar tensiunea ramane constanta.
Concentrica – se scurteaza (capetele se apropie)
Excentrica – se alungeste (capetele se departeaza)
Rol: determina cresterea fortei musculare, a rezistentei si a puterii musculare.
6. Corectarea posturii si aliniamentul corpului – metodologie
- Postura corectiva si hipercorectiva
- Mobilizari pasive/active
- Contractii izometrice
- Tehnici de facilitare neuroproprioceptiva
Metodele se aplica pe zone:
- Alinierea coloanei cervicale – prin tonifierea trapezului superior, scaleni, SCM
- Alinierea coloanei toracale si centurii scapulare – tonifierea romboizilor, infraspinos, rotund mic
- Alinierea coloanei lombare si a pelvisului – tonifierea m. Flexori si extensori ai trunchiului
- Alinierea extremitatii inferioare – se tonifica m. Rotatori externi ai soldului, adductorii, extensorii
soldului, ai genunchiului, flexori ai piciorului.
 7. Cauze care afecteaza mobilitatea la nivelul articulatiei?
Leziuni: - tegumentare: edem, cicatrici cheloide
- Aponevrotice: retractarea aponevrozei palmare
- Musculotendinoase: hematom, inflamatii
- Capsulo-ligamentare: inflamatii, cicatrici retractile, calcifiere
- Sinoviale
- Cartilaginoase sau osoase
Imobilizari prelungite – retractia tesuturilor moi de la nivelul articulatiei
Se pot trata kinetic prin: - intinderi prin posturi corective si posturi seriate fixe (orteze)
- Mobilizari pasive si active (active - asistate)
8. Cauze care pot afecta mobilitatea la nivelul muschiului – tipuri, descriere
a. Atrofia musculara de imobilizare – musculatura pierde 50-60% din greutateprin scaderea
diametrului si a nr. de fibre
b. Contractura si retractura musculara
c. Distrofia – boala degenerativa a musculaturii striate, cu evolutie lent progresiva; conduce la
insuficienta musculara mare
d. Oboseala – contractie intensa din cauza scaderii rezervelor energetice ale fibrei.
9. Relaxarea – definitie, tipuri
Procesul prin care un sistem scos din echilibru revine la echilibrul initial sau la o alta stare de
echilibru.
Tipuri: - relaxarea generala – vizeaza intregul organism; se obtine cu anumite aparate, terapie fizica,
medicatie miorelaxanta
- Relaxarea partiala - a unui segment, grup muscular – se obt prin scuturare, balansare, miscari
ample, lente
- Relaxarea extrinseca – subiectul este pasiv – devine dependent de mijloace
- Relaxare intrinseca – pacientul isi induce singur starea.
10. Relaxarea intrinseca – tehnici
Pacientul isi induce singur starea de relaxare. Tehnicile asigura inhibitia reciproca, de la psihic catre
muschi si invers.
a. Tehnica Jacobson – relaxarea progresiva a musculaturii prin identificarea kinestezica a starii
de tensiune
b. Tehnica Jacobson inversata – subiectul „impinge” in planul patului 5’’, apoi relaxeaza 5’’,
segment cu segment
c. Relaxarea pendulara – pentru membre
d. Miscari libere din diverse pozitii
e. Metoda Parow – decubit dorsal, ochii inchisi, 20’, concentrare pe ritmul respirator
f. Tehnica Maccagno – decubit dorsal – intindere maxima cu mainile pe langa cap, apoi relaxare
11. Relaxarea intrinseca – tehnici ale curentului oriental si psihologic
Pacientul isi induce singur starea de relaxare.
a. Curentul oriental – yoga, thai chi, qi gong – se utiliz in scop profilactic si mai putin terapeutic
b. Curentul psihologic – se bazeaza pe autocontrol mental care poate induce relaxarea
periferica, cu ochii inchisi ne concentram pe structura asupra careia vrem sa actionam.
Metoda influenteza si paratonia vertebrala.
c. Metoda lui Schultz – 2 cicluri: inferior – 6-24 luni, 8 exercitii prin enunturi autosugestiv;
superior – mai dificil, putin accesibil, exercitii bazate pe capacitatea de concentrare pe culori,
idei abstracte, obiecte
12. Contractura musculara – definitie, tipuri
Reprezinta scurtarea muschiului sau mentinerea unei tensiuni musculare dureroasa sau nu,
reversibila sau fixa, paroxistica sau permanenta.
Tipuri:
- Contractia antalgica – cu scopul de a bloca o articulatie dureroasa
- Contractia algica – punctul de plecare a durerii este muschiul
- Contractia analgica – miostatica, miotatica, congenitala
PARTEA I
1. Cartilajul – structura, caracteristici, functii
Cartilajul este un material vascos, elastic, cu structura hialina, neteda, lucioasa, care acopera capetele
osoase la nivel articular. Are capacitatea sa isi modifice grosimea cans este supus presiunii, prin
schimbari ale repartitiei apei din continutul sau.
Structura cartilajului: 60-80% apa, 10-20% colagen, 10-15% proteoglicani.
Este lipsit de circulatie si inervatie proprie deci nu are capacitate de regenerare. Se hraneste prin
imbibitie (hrana ajunge prin lichidul sinovial). Mobilizarea articulara este necesara vietii cartilajului.
Lezarea sa nu este dureroasa si rezista la factori agresivi mai bine decat osul. Este organizat pentru
rolul de amortizor de presiune.
2. Tendonul – structura, rol
Tendonul este o structura conjunctiva densa, rezistenta, formata din fibre colagenice (distribuite
longitudinal), elastina, proteoglicani, apa si celule. Leaga muschiul de os.
Fibra tendonului este cea mai lunga din corpul uman, de la perimisiumul muscular pana la structurile
osoase profunde. Rezistenta tendonului depinde de numarul si starea legaturilor transversale dintre
moleculele colagenice. Acestea depind de varsta, genul si nivelul de activitate fizica ale subiectului.
Tendonul mai contine si filamente de actina si miozina ceea ce-l face un element activ in lantul kinetic
muschi-tendon-os.
Este protejat de o teaca fibroasa in locul unde aluneca in santul fibros – culisa osoasa. Unele
tendoane sunt inconjurate de o teaca sinoviala. In zonele de mare frecare exista burse sinoviale (rol
amortizor).
In zona de insertie, de la structura clasica de tendon se trece progresiv catre fibrocartilaj, fibrocartilaj
mineralizat care se transforma progresiv in os. Tendonul este bogat inervat (toate tipurile de
inervatii), bine vascularizat si beneficiaza de un organ specializat care regleaza contractia musculara –
aparatul Golgi.
Roluri: transmite forta de contractie, amortizeaza contractia brutala, amplifica contractia slab
perceptibila.
3. Structura fibrei musculare striate
Este reprezentata de o membrana – SARCOLEMA, protoplasma – SARCOPLASMA, nuclei sarcolemali
si miofibrile. Sarcolema este bordata pe fata interna de nuclei sarcolemali. Sarcoplasma contine surse
de energie, organite, enzime, aparat contractil si sistem membranos canalicular. Cantitatea de
sarcoplasma variaza in functie de muschi si activitatea lui: muschii rosii sunt bogati in sarcoplasma pt
a sustine activitatea musculara aproape continua, muschii albi sunt saraci in sarcoplasma – se
contracta rapid dar obosesc repede. Miofibrilele se dispun paralel si creeaza o structura tigrata –
alterneaza zonele clare cu cele neclare. Miofibrila este organizata prin asezarea cap la cap a mii de
unitati contractile – sarcomere. Acestea se intind intre 2 linii Z. Sarcomerul este alcatuit din filamente
de actina (mai subtiri) si de miozina (mai groase).
4. Osul – structura (osteonul)
Component al aparatului kinetic, osul asigura suportul mecanic si parghia oricarui segment care se
misca. Este format dintr-o matrice de fibre osteo-colagenice numita osteoit (35%), impregnata cu
saruri de Ca (45%) si H2O (20%). Unitatea de baza a osului este osteonul (sistemul haversian) – canal
central ce contine vase si nervi, inconjurat de straturi concentrice de matrice mineralizata. Procesele
biologice pe care le parcurge osul: crestere, intarire, resorbtie, reformare.
5. Tipuri lezionale ale nervilor periferici
Neurotmesis – leziune totala, grava, fara sansa de vindecare spontana (necesita sutura chirurgicala a
nervului sau grefon de nerv). Manifestari: degenerare walleriana si retrograda, intre cele 2 capete ale
sectiunii nervului apare un tesut cicatricial care impiedica fluxul nervos, paralizie totala, tonusul
muscular si sensibilitatea dispar.
Axonotmesis – leziune de gravitate medie, axonul este distrus dar tesutul conjunctiv si tecile nervului
sunt intacte. Manifestari: degenerarea walleriana se produce dar regenerarea concomitenta este
eficienta, atrofia musculara este moderata si tardiva, tulburarile trofice sunt minime sau nu apar
deloc, regenerare spontana – de regula
Neuropraxia – leziune caracteristica compresiunilor de nerv. Teaca de mielina este lezata. Vindecarea
spontana se produce intotdeuna. Manifestari: hipotrofii musculare reversibile, sunt necesare 2-3 luni
pt vindecare, nu apare degenerare walleriana.
6. Fusul neuromuscular – structura, caracteristici
Organ receptor specializat de forma fusiforma, invelit de o capsula formata din fibrocite alungite si
fibre de colagen. In interiorul acestei capsule se afla 3-10 fibre musculare denumite fibre intrafusale.
Anatomic, fusul muscular este plasat printre fibrele musculare.
Tipuri de fibre intrafusale (dupa modul de organizare a nucleilor):
- Cu lant nuclear – fibre subtiri si nuclei in lant;
- Cu sac nuclear – fibre mai groase, nuclei in ciorchine, aranjati in zona centrala a fibrelor.
Miofibrilele sunt plasate spre capete, deloc in centru.
Tipuri de receptori senzitivi ai fibrei intrafusale: neuroprimari si secundari. Inervatia asigurata de
motoneuronii gama medulari.
7. Organul de tendon Golgi – structura, caracteristici
Este un receptor senzitiv simplu, are numai cale aferenta. Acestea sunt nervoase, mielinice, groase
de tip 1b. Se prezinta ca un corp inconjurat de o capsula conjunctiva formata din fibroblasti. In
tendon sunt localizate cateva organe Golgi, majoritatea in jurul fibrelor musculare extrafusale. Cca
10 fibre musculare extrafusale sunt incluse in capsula organului de tendon.
Organul Golgi este considerat monitorul fortei musculare.
8. Repararea osului
Fiecare tesut lezat are un tesut propriu de cicatrizare. Pentru os leziunea inseamna fractura. Osul
este capabil de reparare completa si are 5 stadii (2 sau 3 stadii pot fi simultane):
a. Stadiul de hematom – hematomul/edemul asigura materialul necesar pt refacerea osului,
continuitatea tesuturilor si contactul intre marginile osului rupt = creeaza mediul pt
multiplicarea celulara; hematomul/edemul provine din leziunile tesutului moale din jurul
fracturii – se produce moartea celulara a capetelor fracturate, osteocitele mor si se produce
osteoliza;
b. Stadiul de proliferare celulara – moartea celulara din stadiul anterior produce mitoze, adica
proliferare celulara, in cele 2 locuri formatoare de os – subperiostal si subendostal. Se
formeaza punti de tesut intre capetele de fractura si osteoclaste care vor liza osul mort de la
capete.
c. Stadiul de calus – daca exista o potrivire perfecta a capetelor fracturii, acest stadiu nu exista.
In realitate, vindecarea trece prin stadiul de calus: tesutul proliferat din fiecare fragment
atinge un prag de maturare, matricea osoasa incepe captarea de saruri de Ca - calus moale;
d. Consolidarea – transformarea continua a calusului moale prin adaugare de Ca – rezistenta
mai buna, transformari vizibile radiografic;
e. Modelare/remodelare – incepe dupa stadiul de consolidare si reprezinta o suita de procese
de resorbtie a calusului care in final refac arhitectura normala a osului. Acest proces se face
prin activare piezoelectrica care este stimulata de exercitii fizice de mers. Pentru ca nu exista
indicatori care sa precizeze momentul optim de incepere a activitatii fizice, acest moment se
determina pe baza unui cumul de factori: varsta, sediul fracturii, aspectul fracturii, starea de
sanatate a segmentului fracturat, starea generala de sanatate a pacientului, aspectele
iatrogene ca distantarea capetelor fracturii, imibilizarea prea scurta, interpunerea de tesut
moale.
9. Repararea tendonului si a ligamentului
Tendonul nu se vindeca prin regenerare ci printr-o cicatrice fibroasa – calus tendinos – la care
participa tesuturile vecine. O data cu formarea calusului apar si aderente peritendinoase care dispar
in momentul reluarii activitatii fizice. Tendoanele mici se repara prin cicatrice conjunctiva locala, cele
mari cu circulatie bogata se repara prin inmugurire = calus tendinos. In cazul rupturilor mari se
recurge la grefa de tendon, chirurgical. Fazele repararii tendonului operat sunt: faza precoce (15-18
zile), remodelarea (4-6 saptamani) si faza terminala (pana la 40 saptamani).
Ligamentul, in cazul lezarii sale, se comporta la fel, vindecarea spontana a unei rupturi ligamentare
ducand la cicatrice conjunctiva bogata in tesut elastic. Marimea cicatricii depinde de gradul de
imobilizare. Cicatricea reprezinta un loc de slaba rezistenta pt noi rupturi. In cazul unei rupturi
reparate chirurgical, cicatricea va fi mai mica, se va regenera mai repede, calitatea vindecarii mai
buna.
10. Raportul dintre patologia articulara si kt
Cavitatea articulara reprezinta sediul unor stari patologice care determina deficit functional, mai mult
sau mai putin sever la care se adauga durere. Elementele care pot determina deficit motor sunt:
- Fractura intraarticulara, calusul exuberant, prezenta unui corp strain intraarticular;
- Luxatia capetelor osoase;
- Contractura capsulei;
- Inflamatia (sinovita);
- Proliferarea tesutului fibro-grasos invadant intr-o articulatie imobilizata timp indelungat;
- Procesul degenerativ primar sau secundar articular.
Obiectivele kt:
- Mentinerea mobilitatii articulare inca de la inceputul procesului patologic;
- Posturare de mentinere sau redresare a alinierii segmentelor
- Mobilizari pasive de refacere a jocului articular
- Scaderea incarcarii pt articulatiile portante.
11. Placa finala motorie – structura
La nivelul muschiului, nervul se divide in ramuri primare si fiecare ram se divide in ramuri mici din
care numai 1 va contacta o fibra musculara = jonctiune neuromusculara (sau placa finala motorie) si
este o sinapsa neuromusculara. La suprafata fibrei musculare axonul formeaza o arborizatie
terminala care intra in santurile sarcolemei = aparatul subneuronal.
Structura placii finale motorii (sau jonctiunea neuromusculara): presinaptica – terminatia axonului;
fanta sinaptica – spatiul dintre axoplasma si sarcoplasma si aparatul subneuronal .
Dpdv functional, neuronii sunt: aferenti (primitori de informatie), intercalari (stadiu intermediar,
majoritatea), eferenti (transmitatori de informatie).
12. Raportul intre patologia cartilajului si kt
a. Menajarea incarcarii articulare – prin purtarea unui baston, slabire, evitarea ortostatismului
prelungit, evitarea mentinerii unor pozitii fixe – inainte si dupa interventiile de corectare ale
deposturarilor;
b. Prevenirea degradarii cartilajului – mobilizari articulare si scaderea incarcarii;
c. Consolidarea stabilitatii articulatiei – prin antrenarea musculaturii.
13. Raportul intre patologia tendo-ligamentara si kt
Patologii: inflamatorie si posttraumatica sau hiperlaxitati ligamentare.
Dpdv al mecanismelor fiziopatologice la care aceste patologii determina disfunctii ce se pot corecta
prin kt, avem:
- Contractura- determina limitarea mobilitatii articulare = streching;
- Cresterea rezistentei tendonului si ligamentelor, profilactic = exercitii fizice si activitati sportive;
- Pentru reducerea vascozitatii conjunctive = incalzire inaintea programului kinetic;
- Suplinirea instabilitatii pasive articulare = cresterea stabilitatii active data de forta si coordonarea
musculara.
14. Raportul dintre patologia osului si kt
Implicarea kt in afectarea osului este destul de redusa. Se evidentiaza 4 directii:
a. Caracter profilactico-terapeutic = influenta pe care o au exercitiile fizice asupra masei osoase
(la pers cu osteoporoza, ex determina cresterea densitatii osoase);
b. Momentul inceperii ex fizice = de ex. inceperea mersului dupa o fractura;
c. Influentele negative ale kt asupra osului = pericol de fractura la pacientii cu osteoporoza,
contraindicata in caz de infectie osoasa, mobilizarea segmentelor cu fractura incomplet
calusata;
d. Fractura de oboseala – rezultat al efortului exagerat.