Sunteți pe pagina 1din 4

Tratamentul bolii Scheuermann prin kinetoterapie  

Boala lui Scheuermann este o patologie de crestere, o afectiune ce apare in timpul dezvoltarii organismului. In cadrul
acestei boli se produc anumite modificari la nivelul corpurilor si spatiilor intervertebrale si se produc leziuni ale cartilajelor
vertebrale cauzate de o circulatie sangvina insuficienta. Fortele deformante sunt mai accentuate la marginea anterioara
a vertebrelor, din aceasta cauza vertebrele devenind mai subtiri. Acest lucru duce la aparitia cifozei.

Rezultatul acestor modificari poate fi o cifoza dorsala (spate rotund sau cocoasa), sau dorso-lombara accentuata. In
functie de stadiul bolii, acestor simptome li se poate adauga si durerea. Durerea este in directa legatura cu activitatea
fizica, ea reducandu-se pana la diparitie in stare de repaus. Boala poate da si complicatii grave, cum ar fi cele cardiace,
respiratorii si deficitele neurologice.

Maladia Scheuermann apare mai frecvent intre 13 si 16 ani si este mai frecventa la sexul masculin. Ea poate debuta
chiar si inainte de varsta de 10 ani. In urma acestei afectiuni vertebrele capata o forma cuneiforma si coloana ajunge sa
aiba o rigiditate deosebita. 

Tratamentul bolii Scheuermann

Tratamentul chirurgical se foloseste extrem de rar (doar la curburi foarte mari ale coloanei vertebrale - peste 75 de
grade)

Alte metode de tratament folosite sunt:

 kinetoterapia
 termo-homeopunctura
 masajul medical
 reflexoterapia
 lumina polarizata
 ortezarea ( purtarea de corset gipsat )
 fizioterapia

Tratamentul prin kinetoterapie în boala Scheuermann implica urmatoarele: 

 descarcarea zonelor afectate, prin evitarea compresiunilor mecanice pe acestea (eforturile facute din pozitia
aplecat inainte si ridicarea de greutati sunt cele mai periculoase)
 efectuarea unor exercitii de gimnastica posturala, pentru corectarea pozitiei

 evitarea accentuarii cifozei si corectarea acesteia

 profilaxia discartrozelor sau recuperarea acestora

 corijarea lordozei compensatorii

 combaterea atrofiilor musculare si a osteoporozei de imobilizare

 reeducarea respiratorie
Boala lui Scheuermann este o patologie de crestere, deci apare in timpul dezvoltarii. Este o forma mai rara
de spondiloza dorsala. In cadrul acestei boli se produc anumite modificari la nivelul corpurilor si spatiilor
intervertebrale. Se produc leziuni ale cartilajelor vertebrale cauzate de o circulatie sangvina insuficienta.
Fortele deformante sunt mai accentuate la marginea anterioara a vertebrelor.In acest fel vertebrele devin
mai subtiri anterior si astfel apare cifoza.

Rezultatul acestor modificari este o cifoza dorsala ( spate rotund sau cocoasa ), sau dorso-lombara
accentuata. Inconstant, in functie de stadiul bolii, se asociaza si durerea. Durerea este direct legata de
activitatea fizica. In repaus ea se reduce pana la disparitie.Boala poate da si complicatii grave, cum ar fi cele
cardiace, respiratorii si deficitele neurologice. Boala apare mai frecvent intre 13 si 16 ani si este mai
frecventa la sexul masculin. Poate debuta chiar si inainte de varsta de 10 ani. Intre 10 si 20 ani se constituie
cifoza. Vertebrele capata o forma cuneiforma si coloana ajunge sa aiba o rigiditate deosebita.

Cauzele bolii Scheuermann 

Cauza exacta a acestei boli nu se cunoaste. Au fost totusi avansate mai multe ipoteze, mai multe teorii, dar
nici una nu a fost inca dovedita. Este posibil sa aiba si o componenta ereditara.

Coloana vertebrală în parctica reumatologică. Artrozele


intervertebrale. Nevralgia cervicobrahială. Obiectivele kinetoterapiei în
atrtozele intervertebrale şi în boala Scheuermann.
Leziunile degenerative ale coloanei vertebrale sunt frecvente şi cunoscute sub numele
de spondiloză sau spondilartoză. Pot fi localizate la diferite nivele, dar mai ales in zonele de
maximă mobilitate ale coloanei vertebrale.
Pentru inţelegerea mecanismului de producere şi consecinţele acestor modificări
degenerative,este necesară prezentarea unor noţiuni de anatomie normală şi patologică.
Anatomie patologică
Procesele de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atat discul intervertebral,
determinand o discartroză sau artroză meniscosomatică, cat şi articulaţia interapofizară,
producand artoza posterioară sau interapofizară.
De obicei,sunt afectate numeroase asemenea articulaţii, leziunile predominand la un
anumit segment al coloanei vertebrale.
Particularităţi morfopatologice regionale
In funcţie de segmentul de coloană afectat de procesul degenerativ, există anumite
caractere morfopatologice particulare.
La nivelul coloanei cervicale
Discocartroza se localizează mai frecvent la nivelul spaţiului C5-C6, C6-C7, C7-D1, spre
deosebire de artrozele interapofizare care sunt situate mai sus (C2-C3, C3-C4).
La nivelul coloanei dorsale discartroza este frecvent secundară bolii Scheuermann.
La nivelul coloanei lombare, discurile cel mai frecvent afectate sunt L4-L5 şi L5-S1.
Etiopatogenie
Factorii implicati in apariţia artrozei intervertebrale sunt cei care intervin in
etiopatogenia artozelor in general: mecanici (care duc la alterarea cartilajului din cauza unei
repartiţii inegale a presiunilor articulare), traumatici, endocrini şi metabolici (acromegalie,
mixedem, menopauză, dislipidemii), imbătranirea, factori inflamatori cronici.
33
Aspecte clinice ale artrozelor intervertebrale
Manifestările clinice ale artrozelor intervertebrale sunt inconstante şi imprevizibile.
Destul de frecvent, bolnavii nu prezintă nici cel mai discret simptom.
Simptomatologie
Simptomele cele mai dese sunt durerea şi un grad variat de impotenţă funcţională; rar,
artrozele intervertebrale pot cauza unele complicaţii, o parte dintre acestea fiind specifice
regiunii interesate.
Durerea este simptomul dominant. Aceasta poate imbrăca două aspecte:
· durere localizată
· durere radiculară
Redoarea articulară este prezentă aproape intotdeauna după repaus prelungit şi
dispare după 10-15 minute de mişcare. Uneori,poate insoţii durerea.
Limitarea amplitudinii de mişcare se instalează progresiv. Sunt limitate in special
mişcările de flexiune, inclinare laterală, rotaţie a trunchiului, mai ales la nivelul coloanei
cervicale şi a celei lombare.
Sindroamele radiculare apar atunci cand este prezentă compresia rădăcinilor nervoase
Examen obiectiv
La inspecţia coloanei vertebrale se pot pune in evidenţă modificări de statică ale
coloanei: deviaţii in plan frontal sau sagital, sindrom trofostatic.
La palparea coloanei se constată prezenţa unor puncte dureroase mediane sau
laterovertebrale.
Amplitudinea de mişcare a coloanei poate fi limitată; aceasta se apreciază prin teste
specifice fiecărei regiuni.
34
Formele clinice ale artrozelor intervertebrale
Artrozele intervertebrale se pot clasifica după cel puţin două criterii.
După segmentul afectat predominant, artrozele intervertebrale sunt de trei feluri:
· artroza cervicală;
· artroza dorsală;
· artroza lombară.
In funcţie de localizarea leziunilor de uzură, se disting:
· artroza anterioară = discartroza = artroza meniscosomatică;
· artroza posterioară = artroza interapofizară;
· spondiloza = osteofitoza vertebrală difuză.
Obiectivele kinetoterapiei în artrozele intervertebrale
In situaţiile in care nu sunt prezente tulburări de sciatică vertebrală sau disfuncţii
musculoligamentare, obiectivele kinetoterapiei sunt:
· ameliorarea supleţei coloanei vertebrale;
· ameliorarea tonusului şi a forţei musculare a chingilor musculare care asigură
funcţia statică şi dinamică a coloanei vertebrale;
· menţinerea unei poziţii corecte a coloanei vertebrale de cei care lucrează in
ortostatism, şezand sau in poziţia de flexiune a trunchiului.
Obiectivele recuperării în boala Scheuermann
Obiectivele recuperării in boala Scheuermann.
· Descărcarea zonelor afectate,prin evitarea compresiunilor mecanice pe acestea
(cele mai nocive sunt eforturile făcute din poziţia aplecat inainte şi ridicarea de
greutăţi); rol important il are gimnastica posturală, ajutată, acolo unde este indicat,
de un mijloc ortopedic;
· Evitarea accentuării cifozei şi corectarea acesteia;
· Profilaxia discartrozelor sau recuperarea acestora;
· Corijarea lordozei compensatorii;
· Combaterea atrofiilor musculare şi a osteoporozei de imobilizare;