Saptamanile: 16-20 si 23-27 Martie 2020

Curs Reumatologie
REUMATISMUL DEGENERATIV-Boala artrozica

Boala artrozica este o afectiune neinflamatorie a articulatiilor mobile, caracterizata de

deteriorarea cartilajului articulatiei si de leziuni hipertrofice osoase si cartilaginoase.
Clinic, boala artrozica se caracterizeaza prin durere, deformari articulare, impotenta functionala.
Radiologic intalnim pensarea spatiului articular, osteofitoza marginala, osteocandioza si
osteoporoza.
Etiopatogenie: afecteaza persoane cu varsta medie si inaintata. Apare dupa 40-50 ani si afecteaza
egal ambele sexe. Se poate afirma prezenta bolii artrozice numai in prezenta manifestarilor
clinice caracteristice.
In afara factorului deteriorativ de imbatranire exista si alti factori implicati, acestia fiind:
-factori mecanici ce determina o suprasolicitare zonala prin puncte de suprapresiune la nivelul
articulatiilor mari portante (obezitatea care incarca articulatia soldului si genunchiului);
-factori traumatici-traumatismul unic ce determina distructie de cartilaj si remaniere cicatriciala;
microtraumatisme repetate;
-factori endocrini si metabolici-intervin ca in cazul acromegaliei ce determina distructia de
cartilaj;
-factori inflamatori cronici-inflamatia cronicaforta de deteriorare si de incetinire a remanierii
cartilajului.
Cartilajul articular se reinnoieste complet la 10-12 zile. In artroze insa metabolismul
cartilajului este deprimat si apare un cartilaj fiabil si o activitate scazuta a condroblastilor. Uzura
cartilajului determina dezgolirea osului subiacent; scaderea troficitatii osului si aparitia
osteosclerozei. Pe langa leziunile osoase apar leziuni ligamentare si sinoviale.

Aspecte clinice: in ordinea frecventei, boala artrozica afecteaza: articulatiile membrelor

inferioare (genunchi, sold), articulatiile coloanei vertebrale lombare, articulatiile interfalangiene
distale, articulatiile coloanei vertebrale cervicale.
Debutul bolii este insidios, lent, la indivizi peste 40-50 de ani. Starea generala a bolnavului este
buna; majoritatea bolnavilor sunt obezi.
Simptome: durere de tip mecanic, caracterizata de oboseala articulara accentuata pe parcursul
zilei, se calmeaza la repaus, nu apare niciodata noaptea, este meteorodependent (pacientul);
limitarea mobilitatii care este prin contractura musculara antalgica.
Semne: la mobilizarea activa si chiar pasiva se simt si se aud crepitatii fine, uneori chiar
cracmente; deformarea articulatiei care de obicei este o marire de volum, aparuta datorita
proliferarii cartilajului si osului sub forma de osteofite, iar pe de alta parte se datoreaza unui
proces de hidartroza cu transsudat care apare prin iritatia realizata de osteofite asupra sinovialei
articulare.
Aspecte paraclinice:
-examene hematologice-VSH normal; fibrinogen normal; ASLO normal; PR negativ; leucocite
normale;
-lichidul sinovial este clar, dens, cu elemente putine;
-examenul radiologic-ingustarea spatiului articular; osteofite; osteoporoza.
Diagnostic: se pune pe elemente clinice si radiologice:
-clinic-durere de tip mecanic; impotenta functionala; cracmente la mobilizarea articulatiei; lipsa
semnelor generale; lipsa evolutiei spre anchiloza; afectarea articulatiilor portante;
o Artroze-Poliartroze – sunt artropatii cronice care survin in general in a doua parte
a vietii ca urmare a uzurii articulare, manifestate prin leziuni distructive ale
cartilajelor si fibrocartilajelor la care se adauga modificari proliferative ale
tesutului osos invecinat. Artrozele se caracterizeaza printr-o evolutie lenta, in cea
mai mare masura fara fenomene inflamatoare.
 Artroza soldului COXARTROZA
 Reprezinta expresia leziunilor localizate la articulatia
coxofemurala
 Are evolutie lenta
 Cel mai frecvent dupa 40ani
 Raport egal barbati/femei
 Malformatii congenitale (luxatia congenitala a soldului) creaza
conditii proprice
 Poate fi provocata de:
o Obezitate
o Traumatisme prin fracturi ale capului sau colului femural
o Tulburari statice ale pelvisului
 Simtome la debut:
o Durere la mers
o Limitarea discreta a miscarilor soldului
 Repausul si detensionarea articulatiei (pozitia culcat) fac ca
durerea sa dispara
 Dureri dimineata, dupa o cateva miscari, dispar
 Greutate la incaltat
 Limitarea miscarilor se accentueaza odata cu trecerea timpului, iar
durerea este din ce in ce mai intensa
 Se instaureaza cu durere, impotenta functionala, atrofie musculara
pe partea vatamata si contractura pe cea sanatoasa (din cauza
durerii bolnavul se apleaca si foloseste partea sanatoasa). Atrofia
este evidenta la muschii fesei si a coapsei
 Apar modificari de postura care pot conduce la o artroza secundara
la genunchi sau/si la coloana vertebrala, o scolioza compensatoare
scurtarii membrului inferior
 Artroza genunchiului GONARTROZA
 Apare ca o manifestare a procesului de imbatranire prematura a
articulatiei genunchiului
 Femeile sunt afectate cu preponderenta, debutul facundu-se cel mai
frecvent la menopauza
 Tulburarile statice joaca un rol important:
o Genu-valgum (in X)
o Genu-varum (in paranteza ( ) )
o Platfus
o Pozitii vicioase ale soldului
o Fracturile coapsei sau ale gambei, vicios consolidate
 Traumatisme – pot determina pseudoartroze traumatice si ulterior
gonartroza
o Rupturile meniscului
 o Leziuni cartilaginoase secundare unei fracturi
intraarticulare
o Contuziile genunchiului:
 Luxatii
 Entorse
o Interventii chirurgicale locale
 Durere – fara a putea fi localizata exact. Dureri moderate, dar
persistente in regiunea mediala, in golul popliteu sau in regiunea
subrotuliana. Este suprimata de repaus, provocata de mers, mai
ales la primii pasi si reapare dupa mersul prelungit.
 La palpare ies in evidenta puncte dureroase si presiunea pe femur
produce durere
 Articulatia genunchiului apare marita bilateral
 Extensia este limitata si dureroasa, uneori chiar blocata.
 Artroza piciorului
 Este o artroza secundara din cauza pozitiilor vicioase sau
traumatismelor
 Mai des la femei
 Malformatiile congenitale au un rol important prin uzura
suprafetelor articulare, iar cele dobandite apar mai des dupa
paralizia muschilor gambei si piciorului. Aceste procese,
modificand starea boltii piciorului creeaza presiuni anormale pe
anumite articulatii, provocand distrugeri cartilaginoase, care incep
la noile puncte de sprijin.
 Traumatismele (fracturile, luxatiile, entorse) actioneaza in acelasi
sens ca si inflamatiile regiunii.
 Factori favorizanti:
o Obezitate
o Incaltaminte neadecvata (varfuri ascutite, tocuri inalte)
o Factori circulatori
 Varice
 Sechele postflebitice
 Edeme consecutive oboselii
 Durerea este simptomul dominant.
o Mersul devine dureros
o Articulatii tumefiate
o Miscari limitate de durere
 Spondiloza sau reumatismul vertebral degenerativ
 Cuprinde ansamblul tulburarilor cu caracter degenrativ ale
articulatiilor coloanei vertebrale, in care factorul patologic poate fi
legat de dezvoltarea osteofitozei, de degenerescenta discului
vertrebral sau de herniile discale.
 Leziunile pot aparea fie la articulatiile intervertrebrale, fie la
articulatiile interapofizare, fie in sistemul ligamentelor care unesc
vertrebrele intre ele.
 Este frecventa
 Dupa 60 ani aproximativ toata lumea are leziuni anatomice
intervertrebrale
  Localizarea este acolo unde coloana are maximum de solicitare:
o Zona lombara, in special in partea inferioara: L4, L5, S1
o Zona cervicala, in special vertebrele: C4, C5, C6
 Factori favorizanti:
o Varsta
o Conditiile generale de statica
 Defecte posturale
 Conditii de munca
 Stil de viata
o Factorul muscular (asimetria): la un corp a carui sistem
muscular actioneaza asimetric, fenomenul de uzura este
minim. Acolo unde tonicitatea musculara este deficitara se
poate instaura artroza din cauza nearmonizarii grupelor
musculare antagoniste: o grupa care se contracta, duce
conditiile in care grupa musculara antagonista se atrofiaza.
o Hiperlordoze
o Cifoze
o Scolioze
o Greutatea. Provoaca o supra incarcare a coloanei
vertrebrale.
 Simptomatologie:DURERE
o Moderata
o Provocata sau exarcerbata de solicitare
o Preponderent matinala
o Cu sediu fie
 Vertrebral
 Cervicalgie
 Dorsalgie
 Lombalgie
 In spondiloza lombara, durerea este accentuata de
o pozitia stand prelungita
o purtarea unor obiecte grele
o ridicarea brusca a unor greutati
o flexia fortata a coloanei vertrebrale
 Limitarea miscarilor din cauza contracturilor musculare, apoi
osteofitelor exuberante si durerilor determinate de miscare.

Curs Kinetoterapie

I. CORECTAREA POSTURII ŞI ALINIAMENTULUI CORPULUI

Acest obiectiv deriva din urmatoarele 3 realitati:

- multe defecte posturale provin din copilarie sau adolescenta si se consolideaza in
perioada varstei adulte
 - multe afectiuni ale aparatului locomotor sau ale altor aparate determină deposturări,
dezalinieri care în timp pot rămâne fixate functional sau organic.
- recuperarea oricărui deficit functional se face doar în cadrul restabilirii raporturilor
fiziologice ale segmentelor corpului care să asigure desfăşurarea lanturilor kinetice
corporale normale.
Deposturarea şi dezalinierea vor determina dezechilibre functionale, mişcări viciate,
încărcări neadecvate, scăderea randamentului, oboseală precoce.
Mecanismele dezechilibrului muscular :
-Prin substitutie (înlocuire functioanlă) – stabilirea unui agonist, antrenarea sinergiştilor,noi
stereotipii defavorabile.
-Prin “înstrăinare” (pareză functională) – exemple : contractura puternică prelungită/spasticitatea
antagonistului şi nu poti utiliza agonistul deşi este functional.
-Prin compensare (deosebit de primul mecanism) – când un întreg grup muscular este slab,
necesită contractia altor grupe musculare, rezultând o caricatură a mişcării.
-Prin incoordonare – cauzele sunt : dereglarea de fortă musculară sau dereglare în derularea
cronologică a activitătilor muşchilor; stereotipurile dinamice vor dispărea repede.

Problema deposturărilor se cere rezolvată concomitent, chiar înaintea celorlalte

obiective.Tehnici pentru corectarea posturii şi a aliniamentului :
oPosturi corectate/hipercorectate mentinute pe diverse metode de fixare
oMişcări pasive, active, asistate
oContractii izometrice
oTehnici de facilitare proprioceptivă
Înainte de aceste exercitii este necesară o prealabilă relaxare.Corectarea posturii şi a
aliniamentului structurată pe zone :
Alinierea coloanei cervicale. Dezalinierile constau în pozitie avansată a capului şi cap pe spate
şi în jos. Din şezând sau decubit ventral se trage capul în jos.
Alinierea coloanei toracice şi a centurii scapulare. Se face tonifierea muşchilor trapez superior
şi mijlociu, romboizii, infraspinosul, micul rotund şi întinderea muşchilor mare rotund, mare
dorsal, subscapular, mare şi mic pectoral.
Se face delordozare cervicală, lombară, adductia scapulei şi se tractionează caudal.
Exercitiile se fac din decubit dorsal, şezând în pozitie mahomedană sau ortostatism. Se mai pot
face exercitii cu bastonul la nivelul trenului superior posterior.
Alinierea coloanei lombare şi a pelvisului. Se realizează tonifierea flexorilor trunchiului
(musculatura abdominală, fesierul mare) si a extensorilor şoldului ( fesierul mare,
ischiogambierii ), precum şi întinderea extensorilor lombari (erectorii coloanei, pătratul lombar )
şi a flexorilor şoldului ( psoas iliac ). Pentru flexia trunchiului exercitiile se fac din decubit dorsal
+/- MI doar cu genunchii flectati, altfel, antrenăm psoas iliacul. Se fac tractiuni pe CL şi
jonctiunea lombosacrată, cu fixarea pelvisului. Se evită efectul Valsalva şi este necesar un expir
zgomotos, şuierător.
OBS: In orice exercitii care antreneaza abdomenul exista tendinta la efectul Valsalva.
Valsalva este o proba respiratorie constand in efectuarea unei expiratii fortate, cu glota inchisa.
Aceasta proba se efectueaza pentru aprecierea capacitatii de adaptare a aparatului cardiovascular
la efort, provoaca in mod normal bradicardie si modificari de volum ale inimii. Sinonim : proba
lui Valsalva.
Alinierea extremitătii inferioare. Se realizează tonifierea rotatorilor laterali ai şoldului,
abductorilor şi extensorilor şoldului, precum şi a extensorilor genunchiului şi a tibialului
posterior ( inversorul piciorului ). Se realizează întinderea muşchilor: adductori şold ,
ischiogambieri, rotatori interni şi externi, flexori genunchi şi flexori plantă.
 OBS:
In plan frontal sau orizontal, devierea unui segment se poate face in afara sau
inauntrul axului lung al segmentului supraiacent (care este plasat deasupra).
Daca devierea se face spre plan medial o numim Varus, iar daca devierea se face spre
plan lateral o numim Valgus. Fata de planul sagital al membrului sau segmentului, devierea se
poate face in sensul miscarii de flexie si o numim Flexus sau in sensul miscarii de extensie si o
numim Extensus sau Recurvatum.
Daca piciorul este deviat in extensie si sprijinul se face cu antepiciorul o numim Echinus,
iar daca piciorul este deviat in flexie dorsala si sprijinul se face pe calcai o numim Talus.
Coloana vertebrala prezinta devieri in flexie numite Cifoze, devieri in extensie numite
Lordoze si devieri laterale numite Scolioze.
Cel mai important element al deposturarii este raspunsul elementului dinamic, efector al
miscarii, si anume- Muschiul.

Cele 3 obiective pe care le intalnim in orice program al unei dezalinieri posturale

(deficiente fizice) sunt:
1. tonifierea in conditii de alungire a muschilor, obiectiv realizat prin:
- contractii excentrice inspre zona lunga musculara
- contractii izometrice in zona lunga musculara
- in cadrul exercitiului cu acest obiectiv se evita folosirea contractiilor concentrice a
muschiului respectiv
2. tonifierea in conditii de scurtare a muschiului, obiectiv realizat prin:
- contractii concentrice inspre zona scurta musculara
- contractii izometrice in zona scurta musculara
- in cadrul exercitiilor cu acest obiectiv se evita folosirea contractiilor excentrice a
muschilor respectivi
3. alungirea muschilor, obiectiv realizat prin:
- diferite forme de stretching

Singura dificultate ramane in a identifica muschii interesati in deficienta respectiva si

care trebuie sa se incadreze in una din cele 3 obiective de mai sus.
Profilaxia deposturarilor incepe in perioada scolara, continuand si dupa adolescenta. Cea
mai propice perioada pentru aparitia unor deposturari defectuoase este perioada de crestere si
dezvoltare a organismului, dar si la adult pot aparea dezalinieri datorate in special unor
activitati profesionale sau datorita scaderii treptate a fortei musculare, prin lipsa exercitiului
organizat.

Atingerea acestui obiectiv contribuie la:

- obtinerea dezvoltarii fizice armonioase a corpului/ a relatiei dintre diferitele segmente
corporale
- obtinerea dezvoltarii fizice armonioase intre organele interne si sistemul neuro-mio-
artrokinetic
- combaterea atitudinilor defectuoase ale aparatului locomotor
- profilaxia secundara a dezechilibrelor posturale
- profilaxia tertiara a deficientelor
- realinierea segmentelor corporale prin mijloace orto-protetice
- tonifierea , in conditii de scurtare sau de alungire a musculaturii striate
- prevenirea scurtarilor/alungirilor moi periarticulare
- formarea reflexului de atitudine corporala corecta in statica/dinamica
 II. CREŞTEREA MOBILITĂTII ARTICULARE

In primul rând se urmăreşte obtinerea unghiurilor functionale de mobiliate (a sectoarelor

utile) şi abia în secundar redobândirea întregii amplitudini de mişcare articulară.Trebuie făcută
deosebirea termenului de  flexibilitate (sau suplete) de cel de  mobilitate.
Flexibilitatea sau Supletea (S) este calitatea care permite desfăşurarea mişcării cu
maximum de amplitudine eficientă şi cu minimum de consum de energie fizică şi nervoasă. Ea
poate fi privită ca mobilitatea maximă ce se poate realiza prin intrarea în actiune a functiei de
coordonare neuromusculară; deci ea poate fi întâlnită numai  sub aspect activ sau activo-pasiv. 
Factorii morfofunctionali cei mai importanti pe care se bazează atât supletea,cât şi
mobilitatea sunt:
pe primul plan:
▪elasticitatea musculară şi
▪amplitudinea articulară de mişcare
pe plan secund:
▪ procesele de coordonare neuromusculare.
Supletea precede, ca moment de aparitie în evolutia ontogenetică, îndemânarea,
motiv pentru care nu poate fi confundată cu aceasta. Sub forma ei primitivă, supletea se
întâlneşte şi la mişcările fătului în timpul vietii intrauterine, mişcări care se bazează pe reflexe
neconditionate, în timp ce îndemânarea se bazează pe dezvoltarea reflexelor conditionate
catenare. Un trăgător la pistol-viteză poate fi îndemânatic, fără să dispună de o suplete deosebită;
în schimb, un sprinter negru poate să fie suplu, fără să dispună de o îndemânare deosebită. 
Notiunea contrară flexibilitătii este redoarea, rigiditatea, întepeneala. În acest caz
mişcarea se poate executa, dar cu grutate, şi nu există practic o reducere a amplitudinii de mişcare.
Există trei tipuri de flexibilitate sau suplete:
a.dinamică (sau kinetică) care reprezintă amplitudinea de mişcare maximă ce se poate
obtine printr-o mişcare activă; 
b.stato-activă (sau activă), mobilitatea sau amplitudinea de mişcare maximă realizată
printr-o mişcare activă mentinută voluntar la acest nivel prin contractia agoniştilor şi sinergiştilor
şi prin întinderea antagoniştilor;
c.stato-pasivă (sau pasivă), amplitudine maxima sau mobilitatea maximă, mentinută într-
o pozitie extremă prin propria greutate corporală, cu ajutorul unui asistent sau a unui
echipament.Ordinea de mărime este c > a > b, iar mărimea dificultătii este exact invers c < a < b.

Factorii interni de care depinde flexibilitatea:

▪tipul articulatiei
▪elasticitatea musculară
▪elasticitatea structurilor conjunctive - dependentă, la rândul ei, de atmosfera generală endocrino-
vegetativă a organismului, de aceea, copilul este mai suplu decât adultul, fetele mai suple decât
băietii, negrii mai supli decât albii.
▪modificări structurale articulare
▪elasticitatea structurilor conjunctive şi a pieli
▪capacitatea muşchiului de a se contracta şi relaxa
▪exccesul de grăsime
▪temperatura tisulară (creşterea temperaturii cu 1-2° măreşte semnificativ flexibilitatea)
▪gradul de hidratare tisulară (ingestia de apă) creşte flexibilitatea
Factorii externi sunt:
▪vârsta (Flexibilitatea scade cu vârsta)
▪sexul (femeile sunt mai flexibile – cauză endocrină)
▪temperatura mediului ambiant (T crescută în cameră rezulta F crescută)
▪momentul din zi (dimineata amplitudinea de miscare este mai scăzută, maximul fiind la ora
14.30-16.30)
▪stadiul vindecării tisulare după diverse leziuni
▪abilitatea individuală de a performa mişcări
▪restrictia sau lejeritatea hainelor 
 Evaluarea amplitudinii de mişcare se realizează prin testingul muscular aplicat fiecărui
articulatie în parte. Se utilizează goniometrul pentru exprimarea în grade a amplitudinii de
mişcare.Scala mobilitătii articulare cuprinde 3 nivele de hipomobilitate şi 3 de hipermobilitate:
0 – anchiloză articulară; l – limitare severă; 2 – limitare uşoară
3 – mobilitate normală
4 – uşoară creştere peste normal; 5 – creştere accentuată peste normal; 6 – instabilitate
articulară

Peste o anumită limită, creşterea mobilitătii (după cum reiese din scala de mai sus),
se poate dovedi negativă, deoarece tensiunea articulatiilor devine permanent activă. Prin
compromiterea stabilitătii articulare pasive, respectiv a aparatului capsulo-ligamentar (alungirea,
ruperea acestuia) rămâne doar componenta de stabilitate activă asigurată de contractia tonică a
musculaturii periarticulare.
In cazul oboselii sau a relaxării acestor muşchi creşte riscul de luxatii sau entorse.
Hipermobilitatea, ce permite efectuarea unor mişcări în afara amplitudinilor fiziologice normale,
în timp, va determina o uzură prematură a cartilajelor respectivelor articulatii.
Muşchiul prezintă o amplitudine de mişcare (excursie) proprie, reprezentată de diferenta
dintre lungimea de întindere maximă (obtinută printr-o pozitionare adecvată) şi lungimea la care
se poate scurta activ. Această amplitudine este proportională cu amplitudunea articulară, iar
pentru muşchii multiarticulari ea este mai mare decât amplitudinea fiecărei mişcări în parte.

 Deficitul de mobilitate se poate datora:

afectării tesuturilor moi (contractile şi/sau necontractile) ce traversează o articulatie;
afectării propriu-zise a articulatiei prin mecanisme lezionale;
ambelor cauze.Pierderea amplitudinii normale de mişcare se întâlneşte în:
▪imobilizarea prelungită a segmentelor (aparat gipsat, posturi impuse de patologia subiectului);
▪restrictii de mobilizare pe tot arcul normal datorită durerii, posturilor vicioase sau deformatiilor
osoase;
▪ pierderea flexibilitătii ce determină neutilizarea unor zone de mobilitate articulară;
▪afectiuni neurologice ce determină dezechilibre musculare (paralizii, spasticitate);
▪afectiuni ale tesutului conjunctiv (ca în bolile reumatismale) sau existenta unor afectiuni
tegumentare supraiacente articulatiei (exemplu - celulită);
▪traumatisme tisulo-articulare (traumatisme directe asupra structurilor articulare – ca de exemplu
în ruptura de menisc, inflamatie locală, plăgi, arsuri).

In aprecierea deficitului de mobilitate articulară trebuie diferentiat:

“adevăratul” deficit de limitare a mobilitătii active, determinat de o insuficientă fortă
musculară;
limitarea mobilitătii cauzată de durere (ce nu are corespondentă de loc sau intensitate, cu
leziunea articulară);
redoarea articulară (fără existenta unui substrat patologic – spasticitate, redoare reumatismală),
deoarece redoarea, definită ca o greutate (jenă) de mobilizare a articulatiei poate să apară datorită
fenomenului de tixotropie. Aceasta este o proprietate a substantelor aflate în stare de gel (ex:
ketchup), de a curge doar dacă sunt mişcate în prealabil. La om, cauza aparitiei tixotropiei o
reprezintă repausul prelungit, ce determină o aranjare macromoleculară de o asemenea manieră
încât ea împiedică mişcarea.
Redorile articulare de recuperat pot fi :
-Redori care necesită “întinderea” tesuturilor retracturate
-Redori care necesită scăderea hipertoniei musculare
-Redori care necesită realizarea ambelor obiective
-Trebuie avute în vedere şi hipotoniile musculare ( atoniile )

Pentru hipomobilitate trebuie sa urmarim:

- obtinerea unghiurilor articulare functionale/normale prin: inhibitia hipertoniilor
musculare (miotatice, miostatice, analgice, antalgice); cresterea elasticitatii
(intinderea) tesutului contractil; cresterea elasticitatii tesutului necontractil;
asuplizarea tuturor tesuturilor moi periarticulare; cresterea amplitudinii miscarilor
artrokinematice (alunecare, rotatie)
- mentinerea/imbunatatirea mobilitatii articulare prin promovarea fenomenelor
metabolice articulare
- mentinerea mobilitatii articulare in perioadele acute/subacute
- mentinerea mobilitatii normale in articulatiile supraiacente si subiacente articulatiei
afectate
- combaterea aderentelor tesuturilor moi prin mobilizari de mica amplitudine
- cresterea mobilitatii prin manipulari articulare

III. CREŞTEREA FORTEI MUSCULARE

Din punct de vedere mecanic, forta este un parametru şi o conditie a mişcării iar din
punct de vedere biologic este o calitate fizică care permite deplasarea în spatiu ,mobilizarea unui
segment în raport cu altul, învingerea unei rezistente externe, stabilizarea pârghiilor
corpului.Parametrii de care depinde forta sunt :
Diametrul de sectiune al muşchiului
 Numărul de unitătii motorii active
Frecventa impulsurilor nervoase
Sincronizarea activitătii unitătilor motorii active
Mărimea unităyii motorii
Parametrii unitătii motorii sunt :
oDimensiunea somei neuronale
oDiametrul axonului
oRaportul inervatie/număr fibre musculare inervate
oMărimea potentialului de actiune al unitătii motorii
oForta generală
Raportul fortă/velocitate (iuteala, repeziciune, viteza)
Raportul fortă/lungime

Prin acest obiectiv urmarim:

 - cresterea fortei musculare prin antrenament ideomotor (proces prin care toate
reprezentarile noastre se prelungesc in miscari mai mult sau mai putin savarsite)
- cresterea fortei musculare de tip: izoton (concentric, excentric, izokinetic, pilometric),
pe toata amplitudinea sau in zonele scurta/medie/lunga a muschiului
- cresterea fortei musculare in regim de: viteza, rezistenta
- cresterea fortei musculare pentru articulatiile interesate
- mentinerea fortei musculare in perioadele acute/subacute
Curs Fototerapie

Efecte, Indicatii si Contraindicatii clinice ale radiațiilor

Radiația ultravioletă
1. Stimularea tegumentului
2. Pigmentația cutanată – generează producerea accentuată și accelerată de melanină.
3. Exfolierea cutanată – indicată în acnee și psoriazis.
4. Producerea vitaminei D
5. Efectul desensibilizant-antialgic
6. Efectul asupra hematopoiezei
7. Efectul dezinfectant – RUV au acțiune bactericidă.
8. Efecte psihologice

Radiația infraroșie
1. Activarea circulației cu încălzire tisulară
2. Resorbția edemelor superficiale
3. Miorelaxant și antialgic
4. Stimularea catabolismului
5. Influenteaza pe cale reflexă circulația viscerală
6. Sudație

Indicațiile tratamentului cu radiații ultraviolete: în dermatologie (psoriazis, acnee, cicatrici

cheloide, eczeme, furuncule, degerături, Zona Zoster, lupus vulgaris, ulcere cutanate, ragade
mamelonare, piodermite, micoze cutanate etc.), în pediatrie (rahitism și spasmofilie, suferințe
respiratorii, debilitatea fizică, craniotabesul), în reumatologie (artrite reumatoide, artroze,
periartrite, nevralgii, sindromul algoneurodistrofic), în TBC și alte afecțiuni (sindroame
neurovegetative, unele tulburări endocrine, astm bronșic, afecșiuni ORL, afecțiuni
stomatologice, afecțiuni din sfera ginecologică, afectări ale stării generale) și în scop profilactic.
Contraindicațiile tratamentului cu radiații ultraviolete
- TBC pulmonar activ;
- Neoplazii;
- Cașexiile de orice cauză și inaniția;
- Cardiopatiile decompensate, insuficiența cardiacă, ateroscleroza în stadii avansate;
- Insuficiențe hepatice și renale, nefritele cronice și severe;
- Stările hemoragice și tendințe la hemoragii, tromboflebite;
- Hipertiroidia;
- Diabetul zaharat;
- Hematoporfirinemia;
- Pacienții nervoși și iritabili;
- Sarcina;
- Tulburările de pimentație;
- HTA consecutive pigmentației;
- Fotosensibilitățile cutanate solare.

Indicațiile tratamentului cu radiații infraroșii

Aplicațiile de radiații infrarăsii se pot face în spațiu ”deschis” (cu lămpi de tip Sollux și altele) și
în spațiu ”închis” (cu băi de lumină).
În spațiu deschis se folosesc pentru tratarea afecțiunilor locale însoțite de edeme inflamatorii și
stază superficială, catarele acute, subacute și cronice ale mucoaselor, leziunile cutanater de tipul
plăgilor postoperatorii, plăgilor atone, degerătuiri, radiodermite, eriteme actinice, eczeme,
piodermite etc., tulburări ale circulației periferice, stări spastice ale viscerelor abdominale.
Utilizarea terapeutică a băilor de lumină este mai largă: boli cu metabolism scăzut, boli
reumatismale, intoxicații cronice cu metale grele, afecțiuni inflamatorii cronice și subacute ale
organelor genitale feminine, afecțiuni cronice ale aparatului respirator.
Contraindicații ale terapiei cu raze infraroșii
- Nu se aplică în perioada imediat următoare traumatismelor;
- Hemoragii recente, existența unor riscuri de hemoragii gastrointestinale;
- Inflamații acute, supurații,
- Boli și stări febrile

Curs Terapia cu curenti

Indicatii si contraindicatii Unde Scurte si Terapia Pulsatila

Indicaţii Unde Scurte:

1. Afecţiunile aparatului locomotor: boli reumatismale degenerative (artroze), inflamatorii
cronice (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă etc), abarticulare (bursite, tendinite,
periartrită scapulo-humerală etc), sechele posttraumatice.
2. Afecţiunile sistemului nervos periferic (nevralgii, nevrite, pareze/paralizii) sau central.
3. Afecţiuni cardiovasculare: tulburări de circulaţie periferic (arteriopatii periferice obliterante -
aplicaţie reflexă lombară).
4. Afecţiuni respiratorii: bronşite cronice, astm bronşic intre crize, sechele de pleurezii
netuberculoase.
5. Afecţiuni digestive: spasme esofagiene, gastroduodenale, intestinale, dischinezii biliare,
sindroame aderențiale.
6. Afecţiuni urogenitale: colici renale, prostatite, epididimite.
7. Afecţiuni ginecologice: metroanexite cronice, mastite
8. Afecţiuni ORL: sinuzite cronice, rinite cronice, faringite, laringite, otite externe şi otite medii
cornice.
9. Afecţiuni stomatologice: dureri postextracţie, gingivite, stomatite, paradontopatii.
10. Afecţiuni dermatologice: furuncule, panari.ii, hidrosadenite (se folosesc electrozi speciali).
Contraindicaţii Unde Scurte:
1. Inflamaţii acute cu tendinţă la supuraţie.
2. Manifestări acute ale bolilor reumatice.
3. Afecţiuni cu tendinţă la hemoragii; hemoptizii, ulcer gastroduodenal activat.
4. Neoplazii.
5. Tromboflebite, tromboze.
6. Tuberculoza.
7. Sarcina, menstruaţia.
8. Prezenţa de piese metalice intratisulare.
9. Pace-maker cardiac.
Riscuri:
1. Acţiunea pe gonade: la bărbat se poate produce azoospermie, în timp ce la femeie se poate
produce degenerescenţă ovariană sau fibroză chistică.
2. Cataractă
Reguli de aplicare ale undelor scurte:
1. Se explică pacientului ce senzaţie cutanată trebuie să aibă la doza aplicată.
2. Bolnavul este relaxat, imbrăcat, mai lejer la gat.
3. Patul de terapie (sau scaunul) este nemetalic.
4. La aplicaţia pe tegument, se îndepărtează transpiraţia sau eventualele unguente.
5. Se îndepărtează obiectele metalice de pe tegument sau din haine.
6. Se îndepărtează aparatele auditive.
7. Se îndepărtează lenjeria sau imbrăcămintea sintetică sau umedă.
8. Se supraveghează permanent, segmentul de tratat rămânând nemişcat, pacientul nu vorbeşte.
9. Dacă se aplică metoda în camp condensator la ambii genunchi, se aplică o bucată de pâslă
între ei.
10. Se interzice folosirea aparatelor de unde scurte în spaţii de fizioterapie în vecinătatea
aparatelor de joasă frecvenţă (minim 6 m distanţă de acestea).

Terapia cu înaltă frecvență pulsatilă

Aparatul Diapulse furnizează curenți de înaltă frecvență de 27,12 Megacicli cu o lungime de

undă de 11 m. Durata unui impuls este de 65 microsecunde. Impulsurile sunt separate de pauze
ce variază în trepte, de la o durată de 25 de ori mai mare decât durata impulsului – la o frecvență
de 80 impulsuri/secundă.
Durata mare a pauzelor în raport cu durata impulsurilor face ca efectele calorice ale acestei înalte
energii să se disperseze până la dispariție, astfel încât efectele biologice au o durată mai mare și
o estompare mai lentă.
Mod de acțiune:
o câmpul electromagnetic realizat de Diapulse ar putea influența mișcările ionice intra și
extracelulare, determinând echilibrarea pompelor de sodiu în celulele dereglate și aflate în stare
de depolarizare parțială;
o stimulează procesele anabolice celulare din țesuturile tratate;
o crește afluxul sanguin periferic prin amplificarea vascularizației locale;
o influențează favorabil procesele de regenerare ale țesutului nervos;
o ar stimula structurile celulare în menținerea și creșterea capacităților histofuncționale naturale
de apărare și regenerare.
Efecte fiziopatologice:
o ameliorează evident osteoporozele, în special cele posttraumatice;
o accentuează procesul de calusare al fracturilor;
o accelerează evident resorbția hematoamelor și rezolvă inflamațiile infecțioase și
neinfecțioase;
o reduce până la dispariție edemul tisular și deteriorările celulare scurtând timpul de vindecare;
o accelerează cicatrizarea plăgilor;
o grabește vindecarea arsurilor prin stimularea țesutului de neoformație cutanat;
o previne și reduce cicatricile cheloide;
o favorizează cicatrizarea și vindecarea ulcerelor varicoase;
o topește calcificările din bursite și tendinite;
o favorizerază vindecarea ulcerului peptic;
o diminuă și combate spasmele musculaturii netede.
Indicații terapeutice:
o Aparatul locomotor: calusarea fracturilor, fenomene locale restante după demobilizarea
fracturilor, stări posttraumatice ale părților moi, durioane plantare și digitale operate,
osteomielite, bursite, capsulite retractile, teno-sinovite, artrite, artroze reactivate, hidrartroza.
o Afecțiuni vasculare: ulcere varicoase ale gambelor, arteriopatii periferice și arteriopatii
aterosclerotice.
o Afecțiuni respiratorii: bronșite, faringite.
o Afecțiuni ORL: sinuzite acute, cronice reîncălzite.
o Afecțiuni digestive: boală ulceroasă, ulcer peptic, colite acute și pusee de rectocolită ulcero-
hemoragică, diverticulite intestinale.
o Afecțiuni uro-genitale: pielonefrite acute, cistite acute hemoragice, inflamații pelvine.
o Afecțiuni stomatologice: procese dento-gingivale și buco-maxilare-gingivite, stomatite etc.
o Afecțiuni ale tegumentului: Herpes, Zoster, arsuri.

Curs Masoterapie
Masajul de drenaj limfatic Leduc&Godard

Drenajul limfatic asigura drenarea lichidelor excedentare care scalda celulele,

mentinand, in acelasi timp, echilibrul hidric al spatiilor interstitiale si evacuarea deseurilor
provenind din metabolismul celular.
La evacuarea acestor lichide interstitiale participa doua procese total distincte:
1. captarea – ce este realizata de o retea de capilare limfatice
2. evacuarea substantelor preluate in capilarele limfatice.
Tehnica de executie incepe printr-o manevra de „apel”- dinspre zona distala a
membrului se executa frictiuni profunde catre zona proximala, apoi manevra de „resorbtie” – se
executa succesiv presiuni intermitente urmate de relaxari, tot dinspre distal spre proximal.
Ca o explicatie, putem spune ca drenajul limfatic dispune de trei manevre specifice:
- pomparea ganglionilor limfatici cu o manevra circulara, usoara de apasare in preajma
inferioara a ganglionilor de 7-9 ori
- manevra de resorbtie sau captare, adica apasare usoara, prin care mana se afla in contact
cu pielea prin marginea cubitala a degetului al 5- lea, degetele imprimand o presiune si in
acelasi timp antrenand o miscare de inaintare
- manevra de evacuare sau apel, la care mana este in contact cu pielea prin marginea
radiala a indexului si face apasarea, apoi contactul marginii cubitale se intrerupe si se reia
in sens tot ascendent, dar in imediata apropiere a celei lucrate.
 Observatie: Toate manevrele se efectueaza cu miscari foarte lente, usoare, delicate.
Manevre speciale: cercurile cu degetele (fara police), cercurile cu policele, miscarea
combinata, presiunile in bratara.
Indicatii: toate formele de edem de origine venoasa, cardiaca sau limfatica, cu
exceptia edemului elefantiazis congenital, in care nu exista cai limfatice; tratamentul proceselor
inflamatorii cu nivel proteic inalt; tratamentul leziunilor cutanate si al celulitei edematoase.
Contraindicatii: procese infectioase grave si recidive metastazice.