Semiologia osteo-articulară.

Principalele sindroame
reumatologice
Sindromul dureros regional
Sindromul dureros generalizat
Durerea vertebrala spinala lombara
cervicala
Sindromul articular –artroza, artrita
inflamatorie
Sindromul de osteoporoza
Sindromul osos
Sindromul muscular
Sindromul sistemic
Sindromul complex de durere regională
Definitie-durere care afecteaza o singura
arie musculoscheletala
-umar(mana sau genunchi)
Clasificare dupa origine:
Durere periarticulara - la umar si cot
Durere articulara –genunchi, picior
Durereneurogena sciatica,sindromul de canal car
pian
Durere iradiata
Durerea periarticulara
Bursitele
Tenosinovitele
OSTEOPOROZA
 Descriere:
 Osteoporoza reprezinta o afectiune care afecteaza
scheletul. Se manifesta printr-o diminuare a densitatii
osoase, insotita de deformarea structurii oaselor, ceea
ce antreneaza un risc marit de fracturi.
 Din cauza osteoporozei oasele devin mai poroase si
mai fragile.
 Osteoporoza afecteaza toate oasele corpului, dar cu
precadere oasele soldului, ale incheieturilor sau ale
coloanei vertebrale, care ajunge sa se deformeze.
 Ce se intampla in osteoporoza:
 oasele sunt formate din proteine, colagen, calciu si alte
minerale;
 toata viata osul sufera un proces de regenerare, datorita
celor doua tipuri de celule: osteoclaste si osteoblaste, ce
inlocuiesc osul vechi cu tesut nou, la “comanda” data de
organism, in functie de necesitatile sale de moment (isi
schimba forma, rezistenta etc.);
 cand apar dereglari in acest proces si celulele ce produc tesut
nou nu mai pot face fata, apar osteoporoza sau osteopenia
(densitatea osoasa este scazuta, dar nu atat de mult incat sa
se ajunga la osteoporoza);
 in urma scaderii densitatii osoase, se reduce si rezistenta
acestora, de aici fragilitatea lor crescuta, specifica acestei
afectiuni.
 Factori de risc:
 Sexul – aprox 80%;
 Varsta peste 65 de ani;
 Hormonii sexuali (menopauza);
 Hipogonadismul; un nivel scazut de testosteron la barbati,
creste riscul lor de osteoporoza
 Tratament cronic cu corticosteroizi;
 Aport inadecvat de calciu si vitamina D;
 Sedentarismul;
 Subponderabilitatea;
 Predispozitia genetica;
 Fracturi ale oaselor in tinerete;
 Poliartrita reumatoida;
 Fumatul.
 Tipuri de osteoporoza:
 Osteoporoza primara (idiopatica):
› Comuna: de tip I (femei 50-65 ani) sau tip II ( >65 ani);
› A copilului si a adultului tanar.
 Osteoporoza secundara, cauzata de:
› Insuficienta renala;
› Boli endocrine;
› Boli digestive;
› Boli reumatice;
› Boli metabolice si de nutritie;
› Boli hematologice;
› Boli genetice;
› Medicante;
› Nutritia parentala normala prelungita.
 Simtomatologie:
 Osteoporoza este de obicei o boala silentioasa,
manifestarile clinice aparand de obicei doar atunci
cand se produce o fractura. Tasarea vertebrelor
poate duce la radiculita prin compresia fibrelor
nervoase cu durere si reducerea mobilitatii. Prin
imobilizarea pe care o produce, fractura de sold
poate constitui cauza unei tromboze venoase
profunde si ulterior al unui tromboembolism
pulmonar.
 Diagnostic:
 Masurarea densitatii minerale osoase este cea mai
buna modalitate de verificare a sanatatii oaselor.
 Eventualele teste pentru diagnosticarea osteoporozei
sunt nedureroase, acestea constand in:
› Examenul fizic;
› Investigatii imagistice;
› Indicatiile masurarii densitatii osoase;
› Analize de laborator.
Semiologia
afectiunilor
coloanei
cervicale
 Durerea cervicală reprezintă orice durere sau disconfort
apărut în regiunea gâtului unde se găsesc coloana cervicală,
muşchi, ligamente, tendoane, nervi şi vase sangvine. Se poate
datora unor probleme minore cum ar fi o poziţie incorectă în
timpul somnului sau poate apărea ca urmare a unor afecţiuni
grave cum ar fi artrita sau discopatia degnerativă.
Durerea cervicală poate fi
însoţită de alte simptome în
funcţie de cauzele care o
produc.
De exemplu, dacă se
datorează unei artrite pot
apărea dureri şi în alte părţi
ale corpului.
Durerea cervicală apărută ca
urmare a compresiei unui
nerv poate duce la durere,
furnicături şi amorţeală
apărute la nivelul unuia sau
al ambelor braţe.
Durerea datorată poziţiei
incorecte şi stresului poate
apărea alături de oboseală şi
tulburări de somn.
Durerea cervicală acompaniată
de alte simptome cum ar fi
amorţeală care coboară pe
braţ, dificultăţi respiratorii,
rigiditatea gâtului poate fi semn
al unei afecţiuni grave care
trebuie evaluată imediat.
În funcţie de cauza care o
produce, durerea cervicală
poate fi scurtă sau poate fi
cronică, adică să dureze mai
mult de 3 luni.
 Simptomele ce pot însoţi durerea
includ:

-Ameţeală;
-Fatigabilitate;
-Febră;
-Cefalee;
-Durere la nivelul umărului;
-Tulburări de somn;
-Edeme;
-Dureri şi furnicături la nivelul umărului sau
braţului;
Cele mai frecvente cauze de durere cervicală sunt
reprezentate de suprasolicitare, poziţie incorectă şi lovituri
puternice în ceafă care sunt adesea incriminate în
accidentele rutiere sau alte traumatisme.
Durerea cervicală poate fi cauzată şi de artrita reumatoidă
sau fibromialgia.
Afecţiuni sau răni în alte părţi ale corpului cum ar fi cap,
torace sau umeri, pot de asemenea iradia la nivelul gâtului.
Cauze structurale: Alte cauze:
• Hernia de disc; • Fibromialgia;
• Osteoartrita;
• Osteomielita (infecţia sau inflamaţia
• Nevralgia occipitală (un
vertebrelor); tip de cefalee);
• Osteoporoza (boală metabolică • Migrena.
osoasă);
• Boala Paget a oaselor;
• Artrita reumatoidă; Cauze grave care pot
• Traumatismele măduvei spinării;
• Boli degenerative ale coloanei
ameninţa viaţa:
vertebrale (discopatia degenerativă, • Atacul de cord (infarctul
numită şi spondiloză); miocardic);
• Stenoza spinală (îngustarea canalului
vertebral care comprimă măduva • Meningita;
spinării sau nervii); • Mielomul multiplu;
• Spondilita (infecţie sau inflamaţie a
articulaţiilor coloanei vertebrale);
• Tumori benigne sau
• Luxaţii şi entorse datorate maligne ale coloanei
suprasolicitării sau traumelor, spasme vertebrale
musculare;
 REPREZINTA URGANTA DACA:

Durerea cervicală este însoţită de simptome care

pot indica o afecţiune ce ameninţă viaţa, cum ar fi:

• durere în piept;
• dificultăţi respiratorii;
• febră mare (peste 38,3°C);
• dureri la nivelul maxilarului;
• greaţă şi vărsături;
• amorţeală;
• rigiditatea gâtului, febră, frison;
• cefalee severă.
SEMIOLOGIA AFECTIUNILOR
COLOANEI DORSALE
 HERNIA DE DISC TORACALA

 Hernia de disc toracala este destul de rar intalnita, ea

reprezentand in medie mai putin de 2 % din numarul total
al herniilor de disc. De cele mai multe ori, in cazul acestei
afectiuni, este atinsa in special regiunea toracala
inferioara dreapta postero-lateral, acest lucru datorandu-
se atat mobilitatii mai ridicate pa aceasta parte, cat si
gradului de degenerare al discului intervertebral (care
este mai frecvent la acest nivel).
 In situatia in care discul intervertebral este herniat in
zona toracala si el apasa asupra unui nerv, pacientul
resimte dureri intense in zona acestuia, insotite deseori
de usoare amorteli si slabiciuni.
 Daca insa discul nu afecteaza nici un nerv, de cele mai
multe ori hernia de disc toracala nu genereaza dureri, ea
putand trece neobservata.
 MECANISMUL APARITIEI HERNIEI DE DISC
TORACALE
 Hernia de disc toracala este o afectiune ce este caracterizata prin ruperea/fragmentarea
discului intervertebral de la nivelul toracal, acesta putand comprima radacinile nervoase
sau maduva spinarii.
 Coloana toracala este amplasata in zona superioara a spatelui, ea intinzandu-se de la
baza gatului pana la marginea inferioara a cutiei toracice.
Coloana vertebrala este alcatuita din 24 de vertebre asezate una peste alta, din lateral
aceasta formand trei curbe : coloana cervicala (curbata usor anterior), coloana vertebrala
(curbata posterior) si coloana lombara (curbata anterior).
 Coloana toracala este formata din cele 12 vertebre amplasate la mijlocul coloanei
vertebrale, acestea fiind T 1 – T 12. Ultima vertebra cervicala (umflatura cea mai mare
prezenta la baza gatului) C 7 este conectata cu partea superioara a vertebrei toracale T 1,
coloana toracala incheindu-se la T 12, ce se conecteaza cu prima vertebra lombara, L 1.
 Fiecare vertebra toracala, de la T 1 la T 12 are cate o portiune principala, aceasta fiind
alcatuita dintr-un corp vertebral (un bloc rotunjit osos). De la gat spre zona lombara aceste
vertebre toracale cresc gradat din punct de vedere al marimii, dimensiunile mari ale
acestora avand rolul de a sustine musculatura destul de puternica de la nivelul coloanei
vertebrale inferioare.
 La randul sau, fiecare corp vertebral ce intra in componenta unei vertebre toracale are in
partea posterioara cate un inel osos, acesta avand rol de protectie al maduvei spinarii si
formand canalul spinal. Regiunea posterioara a corpului vertebral este conectata de doua
pedicule osoase, acestea fiind unite de doua lamine osoase. Laminele osoase (ce ofera
protectia tesutului nervos) alcatuiesc marginea exterioara a inelului osos, totalitatea
inelelor osoase de la nivelul toracal formand un fel de tub ce inconjoara nervii spinal si
maduva osoasa, cand vertebrele sunt asezate unele peste altele.
 Pe partile laterale, vertebrele prezinta niste orificii de forma unor tunele, denumite
foramine neurale. Nervii spinali ce isi au originea la nivelul maduvei si ajung la fiecare
vertebra trec prin aceste tunele, pe partea stanga si pe partea dreapta, in fata deschiderii
fiind amplasat discul intervertebral.
 In situatia in care un disc intervertebral este herniat (din cauza degenerarii ori a unor
traumatisme), deschiderea aceasta se poate ingusta, moment in care se exercita o
presiune asupra nervului spinal.
 TRATAMENTUL SI RECUPERAREA MEDICALA A
HERNIEI DE DISC TORACALA
 Hernia de disc poate fi insotita, pe langa simptomele clasice (amorteli, durere, furnicaturi) si de spasme
musculare, ori chiar de dureri musculare destul de intense. In cazul in care durerile generate de hernie
sunt intense, se recomanda administrarea de analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene si relaxante
musculare (in situatia in care au aparut si spasmele musculare).
 Efectul acestora este de diminuare a durerilor resimtite la nivel local, de reducere a inflamatiei si de
redobandirea libertatii de miscare.
In functie de gradul de severitate al simptomelor, dar si de durata in care acestea se manifesta, hernia de
disc poate avea diverse faze, respectiv acuta, subacuta si cronica.
 Diagonisticarea herniei de disc toracala poate fi realizata atat prin intermediul rezonantei magnetice
nucleare, cat si cu ajutorul computerului tomograf.
In functie de gradul herniei de disc toracale, dar si de simptomele acesteia se recomanda atat
tratamentul cat si recuperarea medicala, care include masaj, fizioterapie si kinetoterapie.
 Recuperarea medicala in cazul herniei toracale are drept scop revenirea pacientului la activitatile sale
cotidiene, cu indepartarea simptomelor afectiunii, cresterea si mentinerea fortei musculare, controlul
posturii corecte a coloanei vertebrale si prevenirea recurentei afectarii acesteia.
 Un rol important in recuperarea medicala il au sedintele de fizioterapie, care trebuie realizate corect,
efectele ultrasunetelor si al electroterapiei fiind resimtite de pacient in scurt timp.
Prin folosirea curentilor electrici galvanici, dar si a curentilor de joasa freceventa (curentii diadinamici,
Trabert sau TENS) se pot obtine efecte analtgetice, antialgice, dar si decontracturante si vasculotrofice,
esentiale pentru o recuperare totala a pacientului.
 Si ultrasunetele sunt folosite in procesul de recuperare pentru efectele generate, respectiv analgetice,
miorelaxante, vasodilatatorii si antiinflamatorii.
Pentru o eficienta cat mai ridicata, este recomandat ca sedintele de kinetoterapie sa fie realizate doar in
centrele specializate, programul de recuperare fiind personalizat in functie de stadiul herniei de disc
toracale, de varsta si de afectiunile colaterale ale pacientului.
 In perioada acuta, cand durerile resimtite de pacient sunt destul de intense, sedintele de kinetoterapie
vizeaza in principal reechilibrarea din punct de vedere reactiv, insotita de relaxarea si decontracturarea
zonei, prin exercitii specifice de respiratie. De asemenea se urmareste, daca este cazul, reducerea la
maxim a iritatiei nervului afectat prin diverse pozitii specifice si tractiuni. In centrele medicale de
specialitate, kinetoterapia in cazul herniei de disc se face prin intermediul cunoscutului program Williams,
cu fazele sale caracteristice.
 SCOLIOZA
 Scolioza este afectiunea in care coloana vertebrala este
deviata in plan frontal (intr-o parte). In mod obisnuit scolioza
apare la mijlocul spatelui (coloana toracica) sau in partea de
jos a spatelui (coloana lombara).Coloana vertebrala se
curbeaza de obicei in foma literei S sau C. In functie de
deviatia coloanei vertebrale apare un imbalans muscular.
Astfel muschii localizati pe partea convexitatii sunt alungiti iar
cei localizati pe partea concavitatii sunt scurtati.
 Scolioza in C – toracala sinistroconvexa(spre
stanga)
 Scolioza in S - toracal dextroconvexa(spre dreapta), lombar
sinistroconvexa.
 CLASIFICARE:
Scoliozele sunt impartite in doua grupe principale:
scolioze functionale (nestructurale) si scolioze structurale.
 SCOLIOZELE FUNCTIONALE
(nestructurale)
 A) atitudinea scoliotica
 B) scolioza profesionala si din tulburari de auz
si vedere
 C) scolioza statica:
- prin asimetrie de bazin (redoare a soldului)
- prin ascensionarea congenitala a omoplatului
- prin inegalitatea membrelor inferioare
 D) scolioza antalgica (sindromul vertebral din
discopatia vertebrala).
Scoliozele nestructurale (atitudinile scoliotice) nu
sunt evolutive si dispar odata cu corectarea cauzei
care le-a produs.
 SCOLIOZELE STRUCTURALE
SAU OSOASE
 A) Scolioza congenitala:
 B) Scolioza aparuta in cursul cresterii:
1) afectiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala Recklinghausen, boala
Lobstein, boala Marquio
2) afectiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii
congenitale, miopatii metabolice
3) afectiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia cerebrala infantila
4) rahitismul
 C) Scoliozele secundare unor afectiuni dobandite:
1) osoase: traumatisme(fracturi-luxatii), costectomii, toracoplastie, laminectomie
2) neurologice: neurofibromatoza, siringomielita, tumori vertebro-medulare, poliomielita,
scolioze tetanice
3) empiem toracic cu retractie fibroasa
 D) Scoliozele idiopatice(esentiale): cele mai frecvente(75%):
1) scolioza infantila(0-3 ani)
2) scolioza juvenila(3-14 ani)
3) scolioza adolescentilor (cea mai frecventa dupa pubertate)
4) scolioza idiopatica a adultului (posibil debut in adolescenta)
 Scoliozele structurale evolueaza in perioada cresterii, fiind cu atat mai grave cu cat varsta
de debut este mai mica. La femeie, scoliozele structurale se pot accentua in perioada de
sarcina, alaptare si menopauza, in urma unor eforturi profesionale (insuficienta
musculoligamentara) sau in urma degenerescentei discale.
 Coloana Vertebrală
Coloana vertebrală este un tub articular osos, lung, care se
întinde între baza craniului şi oasele bazinului. Este o structură
rezistentă, dar în acelaşi timp flexibilă, care susţine capul şi
corpul, menţine trunchiul în poziţie dreaptă, permiţând în
acelaşi timp mişcarea acestuia.

In alcătuirea coloanei vertebrale intră 33-34 de vertebre.

- vertebrele cervicale: 7
- vertebrele toracice: 12
- vertebrele lombare: 5
- vertebrele sacrale: 5
- vertebrele coccigiene: 4 sau 5

Pentru a denumi vertebrele, se foloseşte iniţiala Vertebra lombara

zonei respective (C pt cervicală, T pentru
toracală, L pentru lombară, S pentru sacrală) şi se
numerotează în funcţie de poziţia acestora pe
coloana vertebrală. (L1 prima vertebră a coloanei
lombare, C4 a patra vertebră cervicală).
 Semiologia
coloanei vertebrale lombare

Afecţiunile coloanei vertebrale lombare pot fi împărţite in:

Deviaţii ale coloanei vertebrale
 Lordoza
 Scolioza
Procese degenerative vertebrale
 Hernia de disc
 Lumbago
 Lombosciatica
 Artroza vertebrală
Procese inflamatorii vertebrale
 Spondilita
 Osteoporoza
 Boala Paget
Anomalii vertebrale
 Spondilolistezis
 Spina bifida
 Lombalizarea
 Tasarea ultimului disc lombar
Leziuni traumatice vertebrale
 Paraplegia
 Morbul Pott
 Deviaţii ale coloanei vertebrale

Lordoza
Este denumită şi „spatele în şa” este curbura anterioara a unei portiuni a coloanei vertebrale.
Lordoza se agravează la pubertate sau nu devine evidentă până la 25 de ani.
Dezechilibrul în tensiunea musculară şi lungimea muşchilor este de asemenea o cauza.
Cauzele comune ale lordozei excesive includ slabirea
muşchilor spatelui, grăsime viscerală crescută şi
sarcina.
Lordoza este descoperita la toate grupurile de vârstă.
Lordoza lombară poate fi dureroasă, uneori afectând
mişcarea.
În cazul în care curbura lordozică este severă, pacientul
poate experimenta compresia nervilor lombari,
limitarea mişcărilor coloanei sau pierderea
integrităţii spinale.
 Procese degenerative vertebrale

Hernia de disc

Constă în deplasarea unei porţiuni din discul intervertebral iar

inelul fibros al discului bombează şi pătrunde posterior în
canalul rahidian (protruzie de disc), sau cand in canalul
rahidian intră pe lângă inelul fibros şi nucleul pulpos (hernia
de disc).
Factorii ce predispun la producerea herniei de disc sunt:
- malformaţii congenitale ale vertebrelor
- munca în poziţii defectuoase
- sarcina
- traumatisme ale coloanei vertebrale
Hernia de disc lombară se produce mai mult pe partea stângă la dreptaci deoarece inclinarea la
mişcare, de regulă, se face pe partea membrului puternic.
Este caracterizată printr-o durere mediană sau laterală, în regiunea lombară.
Durerea se poate accentua la efort, mers, tuse şi strănut.
 Procese degenerative vertebrale
Lumbago
Se produce prin fixarea unei bucăţi din nucleul
pulpos în inelul fibros fisurat al discului vertebral.
O altă cauză poate fi şi entorsa articulaţiilor interapofizare.
Crizele de lumbago se pot declanşa la o redresare bruscă a coloanei vertebrale la verticală.

Lombosciatica
Este o afecţiune a nervului sciatic, din trunchiul lombo-sacrat (L5,S1,S2). Aceasta este
caracterizată prin ieşirea postero-laterală a nucleului pulpos prin protruzie sau hernie.
Durerea este declanşată datorită faptului ca aceasta este insotită de edem şi congestie a rădăcinii nervului.
Leziunea discului L4-L5 conduce la durere localizată pe faţa posterioară a fesei şi coapsei, pe faţa externă a gambei şi
coboară la primul deget.
Leziunea discului L5-S1 se manifesta identic pana in spaţiul popliteu, faţa posterioară a gambei, calcaneu şi ultimele
doua degete.

Artroza vertebrală lombară

Se produce prin uzura discului vertebral şi a articulaţiilor interapofizare. Aceasta se produce cel mai des la discurile
L4-L5 şi L5-S1 care sunt cele mai mobile astfel fiind supuse uzurii.
Se manifestă prin durere locală la oboseală, umiditate, frig sau anumite mişcări.
Duce la contractură musculară a paravertebralilor şi reducerea mobilităţii coloanei.
 Procese inflamatorii vertebrale

Spondilita anchilozantă
Este reumatismul inflamator cronic al coloanei vertebrale.
Boala evoluează în pusee în timpul cărora pacientul caută o poziţie antalgică relaxând
ligamentele. Prin această atitudine reflexă muşchii antagonişti se contractă iar
muşchii agonişti se atrofiază.
Se manifestă iniţial prin dureri în regiunea fesieră şi treptat cuprinde regiunea sacrată
articulaţiile interapofizare. Bolnavul are mişcările coloanei limitate, muşchii
paravertebrali contractaţi şi slăbește în greutate.
Osteoporoza
Se produce în urma dezechilibrului dintre procesul de distrugere şi de reparaţie a oaselor sau datorită unei imobilizări
prelungite. Boala se manifesta in special la nivelul bazinului şi lombar prin dureri localizate. Durerile dispar în
repaus. Muşchii paravertebrali sunt contractați foarte mult.
Osteoporoza este întâlnită în special la femei după menopauză.
Boala Paget
Boală cu cauză necunoscută. Vertebra este marită ca volum dar cu compoziţie rarefiată şi fragilă. Astfel vertebra nu are
capacitatea necesară de a susţine presiunea şi va fi turtită şi redusă în înălţime.
Apar dureri moderate la presiunea directă pe vertebra afectată dar şi dureri radiculare daca vertebra se fisurează.
Complicaţiile pot duce la reducerea sensibilităţii în zona afectată sau, mai rar, la paraplegie spastică.
 Anomalii vertebrale lombare

Spondilolistezis
Este alunecarea anterioară progresivă a unei vertebre în raport cu vertebra
inferioară (cel mai des L5 pe S1), care antrenează o depresiune în treaptă care
este perceptibilă deasupra apofizei spinoase.
Aceasta se poate produce în urma unui accident sau a unei anomalii congenitale.
Manifestări sunt: dureri lombare, muşchii lombari contractați, la mișcări ale
coloanei apare durerea, flexie limitată.
Spina bifida
Malformaţie rahidiană cu mare rata de mortalitate în primul an de viaţă. Constă
în nedezvoltarea arcului posterior al uneia sau mai multor vertebre (lipsa
apofizei spinoase).
Spina bifida chistică este localizată lombar sau dorso-lombar. Lichidul
cefalorahidian se aduna sub forma de chist.
Spina bifida oculta este o malformaţie fără hernierea măduvei. Aceasta este întâlnită la vertebrele L5 sau S1. Nu
prezintă formaţiuni chistice sau manifestări clinice.
În copilărie poate duce la paraplegie flască, tulburări de sensibilitate, tulburări sfincteriene sau vasomotorii.
 Anomalii vertebrale lombare

Lombalizarea
Se datorează ridicării vertebrei L5 din poziţia normală prin prezenţa unui element sacral complementar. Această poziţie
ridicată duce la uzura rapidă a elementelor articulare.
Se observă la copii şi este caracterizată prin perturbări în statică. Fiind congenitală se poate depista în fazele initiale si
se pot lua măsuri pentru a nu agrava starea copiilor.

Sacralizarea
Este sudarea unei sau a ambelor apofize ale vertebrei L5 de bazin. Aceasta
determină o perturbare a mobilităţii lombo sacrate şi a mişcării de flexie.
Sacralizarea poate favoriza o hernie de disc.
Sacralizarea se manifestă prin durere lombară sau sciatică prin iritarea
rădăcinii L5.

Tasarea ultimului disc lombar

Apare ca urmare a deteriorării discale cauzate de bipedism şi a uzurii datorate
vârstei.
Se manifestă prin durere la depunerea unui efort sau durere la expunere
îndelungată la ortostatism.
 Anomalii vertebrale lombare

Paraplegia
Se produce ca urmare a unui traumatism grav al coloanei vertebrale care este însoţit de
secţionarea parţială sau totală a măduvei. Poate surveni în urma unor accidente de
muncă, de mașină sau în sport.
În urma secţionării măduvei zona de sub leziune este afectată. Mişcările voluntare sunt
întrerupte sau se realizează mişcări involuntare. Mersul este în cel mai bun caz
îngreunat, sfincterele defecației şi micţiunii nu mai sunt sub controlul voluntar.
De asemenea apare şi o anestezie cutanată, în cele mai multe cazuri, completă termică şi
tactilă.

Morbul Pott
Este tuberculoza corpurilor vertebrale.
În general sunt atinse mai multe vertebre cu localizare dorso-lombară.
Vertebra lezată se fracturează, ceea ce determină o prăbuşire înainte a
corpurilor vertebrale de deasupra şi de sub vertebra lezată.
Aceasta duce la o gibozitate în unghi accentuat.
Boala se manifestă prin dureri radiculare şi poate fi diagnosticată doar
prin radiografiere.
Este caracterizată prin tulburări nervoase care sunt date de
compresiunile medulare.
Hernia de disc
 1.Generalitati
 2.Cauze
 3.Factori de risc
 4.Simptomatologie
 5.Investigatii paraclinice
 11.Preventie
 Hernia de disc
Hernia de disc reprezinta o afectiune de natura neurologica ce se caracterizeaza prin
alunecarea nucleului pulpos de-a lungul maduvei spinarii si coloanei vertebrale, ceea ce
clinic se traduce prin aparitia unor dureri de spate foarte intense in zona respectiva.
Aceasta afectiune apare in momentul in care o parte sau intregul nucleu pulpos (zona
moale a discului intervertebral) herniaza printr-o zona slabita a inelului fibros a discului
intervertebral.

Hernia este de cele mai multe ori posterioara si ipsilaterala (de aceeasi parte) defectului.
Discul intervertebral este localizat, conform denumirii, intre corpurile vertebrale. El are
rolul de a absorbi undele de soc la care este supusa coloana in timpul miscarilor bruste
pe care le efectuam, in timpul activitatilor fizice intense.

Discul intervertebral are o zona centrala compusa dintr-o substanta de consistenta unui
gel, numita nucleu pulpos, care este inconjurat de o capsula fibroasa, inelul fibros.
Aceasta structura este tinuta fixa la locul ei printr-un ligament foarte puternic, ligamentul
anterior longitudinal (care este localizat anterior coloanei corpurilor vertebrale) si de
ligamentul longitudinal posterior (localizat posterior de corpurile vertebrale). Pe langa
aceste doua ligamente, structurile sunt tinute fixe si prin muschii paravertebrali.
 Coloana vertebrala este formata prin suprapunerea vertebrelor si are numeroase
roluri, printre care de a sustine trunchiul, de a proteja maduva spinarii si nervii care
merg din ea si care se distribuie periferiei. In ciuda faptului ca pare foarte rigida,
coloana vertebrala are o anumita flexibilitate, iar vertebrele se suprapun prin
intermediul unor spatii conectate prin inelul fibros dar care in centru au un gel
vascos foarte fin, numit nucleu pulpos.

 Functia lui este de a distribui presiunea egal in toate directiile si de a nu

supraincarca o zona a coloanei. Astfel sunt amortizate foarte multe din undele de
soc la care este supusa coloana noastra in fiecare zi. Coloana este impartita in mai
multe regini: coloana cervicala, coloana toracica, lombara si sacrala.
 Herniile discale apar in momentul in care in inelul fibros care inconjoara nucleul
pulpos apare o fisura ce ii permite acestuia sa se mobilizeze de la locul sau obisnuit
si sa ajunga intre corpii vertebrali. Nucleul ajunge apoi in canalul spinal, apasa pe
radacinile nervilor spinali (determinand aparitia radiculopatiilor) si duce la aparitia
simptomelor.

 Aceste rupturi apar in urma unor traumatisme, in cadrul unor profesii care impun
efectuarea unor activitati fizice foarte intense sau in cazul pacientilor care stau foarte
mult pe scaun. Daca pacientul acuza mai degraba dureri persistente dar nu foarte
intense, acestea sunt semn de tocire a discului si nu de traumatism.
 Factori de risc
 - Fumatul ;
 - Varsta;
 - Activitatea fizica intensa la locul de munca;
 - Obezitate;
 - Stil de viata sedentar;
 - Vibratii excesive la care este supusa coloana;
 - Malformatii congenitale ale coloanei si canalului vertebral.

Simptomatologie
 Simptomele variaza foarte mult in functie de localizarea exacta a herniei,
precum si in functie de tesutul moale implicat si afectat. Durerea resimtita de
pacient poate varia de la moderata la foarte intensa, lancinanta, si poate sa
iradieze de-a lungul tracturilor nervoase..
 Uneori pacientii au hernie de disc insa sunt asimpotmatici. Aceasta situatie
este posibila in cazul in care nucleul pulpos nu apasa pe tesut moale sau
nervi.
 Simptomatologia herniei lombare
 Localizarea cea mai frecventa a herniei lombare este intre L4 - L5 sau intre L5 - S1. Simptomele
afecteaza zona lombara inferioara, fesele, coapsele si pot iradia spre gamba si chiar picior. Dintre
nervii implicati cel mai adesea este vorba de nervul sciatic, determinand aspectul clinic clasic de
sciatica, insa poate fi afectat si nervul femural.

Simptomele descrise de pacient includ:

 1. Spasm muscular;
 2. Hipotrofie sau atrofie musculara in teritoriul afectat;
 3. Durere iradiata de-a lungul nervilor;
 4. Agravarea durerii la tuse, stranut, ras (prin cresterea presiunii in canalul vertebral);
 5. Parestezii si alte tulburari senzitive la nivelul membrului inferior.

Simptomatologia herniei cervicale

Simptomele pot fi localizate la nivelul regiunii posterioare a craniului, gatului, centurii scapulare,
scapulelor, umerilor si membrelor superioare, iar daca exista afectarea plexurilor brahial si cervical
intensitatea lor este crescuta.
Cel mai frecvent simptomele sunt:
 - Astenie musculara la nivelul membrelor superioare;
 - Durere intensa la nivelul umerilor si scapulelor;
 - Dureri in regiunea nucala;
 - Imposibilitatea de intoarcere a capului sau de efectuare a miscarilor bruste;
 - Durerei iradiate in umar, brat, antebrat si mai rar la nivelul palmei, degetelor;
 - Spasm al msuculaturii vertebrale superioare;
 Complicatii
Cele mai frecvnte complicatii ale herniei de
disc netratate sunt:
 1. Durere cronica de spate;
 2. Afectarea motilitatii sau a functiei senzitive de
la nivelul membrelor inferioare;
 3. Incontinente sfincteriene;
 4. Leziuni permanente ale maduvei spinale
(apar destul de rar).
Periartrita scapulohumerală

Semiologia PSH și formele ei

 Introducere
 Periartrita scapulohumarală (PSH) reprezintă un
sindrom clinic caracterizat prin durere, redoare
articulară și impotență funcțională determinat de
procese patologice localizate la nivelul umărului și
care afectează structurile periarticulare: ligamente,
capsula articulară, tendoane, bursa (membrană din țesut
conjunctiv care delimitează o cavitate Inchisă și al cărei rol este
facilitarea mișcărilor organelor la care ea este anexată, sunt situate
Indeosebi în vecinătatea articulațiilor) și mușchi. Afectarea
articulară propriu-zisă se limitează mai ales la nivelul
articulațiilor acromioclaviculară și sternoclaviculară,
deoarece articulația scapulohumerală are cea mai
imperfectă coaptare și, din acest motiv nu ajunge de
obicei, prin ea insăși, sa determine disfuncționalitați.
 Simptome
 Dureri acute sau cronice, apar spontan, sau după un
traumatism, ori un efort de intensitate crescută.
 Reducerea amplitudinii articulare, ea variază în funcție
de forma clinică, de la câteva grade până la ipotență
funcțională completă.
 Dacă vorbim din punct de vedere anatomo-patologic,
acest tip de afectiune prezinta leziuni inflamatorii,
rupturi parțiale, leziuni ischemice cu necrozari
consecutive și calcificari semnalate cu precădere la
nivelul tendoanelor. Clinic, periartrita scapulo-
humerala este insotită de dureri cu diverse intensitați,
scăderea mobilității și a forței musculare, modificări de
temperatură la nivelul umărului și posibile modificări
de culoare și volum.
 Periartrita scapulohumerală are
urmatoarele forme clinice
 sindromul de impingere (impingement
syndrome)
 sindromul supraspinosului (tendinița
degenerativă)
 capsula retractilă
 umărul pseudoparalitic
 Impingement syndrome
 Este determinat de o suferință a tendonului muschiului supraspinos. Asupra acestuia,
datorită particularitaților anatomice, se exercita o presiune („impingere”) care repetată
poate determina dezvoltarea unei tendinițe calcifiante ce poate favoriza ruptura partială si
chiar totala de manson („coafa”) al ms rotatori(ms. supraspinos,infraspinos și rotator mic).

 Tablou clinic
 Dureri recidivante la nivelul umărului, la subiecti tineri frecvent practicanți a unor sporturi
ca: aruncare greutații, sulitei etc.
 Debut este insidios, cu o creștere gradată a intensității durerii și care este accentuată de
activitate.
 Durerea are un punct maxim pe fata antero-laterala a umarului, iradiaza pe brat, este
exacerbata noaptea, in somn, la schimbarea pozitiei si perceputa la ridicarea bratului mai
ales intre unghiurile 90 – 120° (ridicarea bratului deasupra capului), la abductia pasiva si
rotatia interna.
 Mobilitatea umărului este afectată mai ales pentru mișcările de flexie si rotație internă
 Tendinita degenerativa (ms. supraspinos)
 Dintre mușchii care formează mansonul rotatorilor cel mai afectat de leziunile degenerative
este tendonul supraspinosului. Apare frecvent la bărbati peste 50 ani cu activitate fizică
intensă, cu o preponderență pentru anumite profesii: tâmplari, pictori, sudori. La subiectii
diabetici si alcoolici, un rol important il joaca ischemia si leziunile trofice.

 Tablou clinic
 Asimptomatic multă vreme, devine clinic manifest in urma unui traumatism local sau după
o solicitare excesivă.
 Durerea este imprecis localizată, de obicei in profunzimea umărului, accentuată noctur.
 Mobilitatea umărului este afectată pe toate axele de miscare, mai accentuat pe abducție.
 Evolutia cronica (peste 3 luni) poate determina hipotrofie musculară cu scaderea forței
musculare.
 Capsulita retractila
 Apare mai ales in decada a 5-a si a 6-a de viața, cu predominanță la sexul feminin. Se
caracterizează prin apariția inflamației cronice a capsulei glenohumerale cu evoluție spre
fibroză, capsula articulară ingroșându-se și aderând la capul humeral.

 Tablou clinic
 Debut insidios cu dureri moderate ale umărului, cu exacerbări nocturne, cu redoare și
limitare progresivă a mișcărilor. În timp durerea dispare aproape complet dar mobilitatea
activă și pasivă sunt extrem de limitate.
 Exista posibilitatea afectarii bilaterale concomitenta sau succesivă.
 Umărul pseudoparalitic
 Poate fi considerat drept stadiul tardiv al sindromului de impingement prezentat la primul
punct. Mansonul rotatorilor e format din tendoanele mușchilor supraspinos, subspinos,
subscapular și rotund mic. La tineri ruptura mansonului este postraumatică, la vârstnici
degenerativă, prin diminuarea vascularizației apare ischemia care conduce la tulburări
trofice locale scăzând rezistența și favorizând ruptura la traumatisme sau solicitări
articulare minore. Ruptura poate fi totală sau parțială, tabloul clinic, paraclinic si tratamentul
fiind similare,dar cu rezultate parțiale
Semiologia afectiunilor genunchiului si
soldului
-semiologie
 Cuprins
I. Genunchiul
 1. Ce este durerea de genunchi ?
 2. Afectiuni comune
 3. Bolile reumatice. Simptome. Diagnostic.
 Tratament.
II. Soldul
 1. Ce este durerea de sold?
 2. Simptome
 3. Cauze
 4. Boli si afectiuni
I.1. Ce este durerea de genunchi ?
Durerea de genunchi este o durere
extrem de comuna si care poate fi
cauzata de nenumarate conditii.
Este important sa se puna un
diagnostic cat mai precis, astfel incat
bolnavul sa beneficieze de un
tratament adecvat pentru afectiunea
care ii provoaca durerile de
genunchi.

Durerile de genunchi pot fi

provocate de leziuni, probleme
motorii, unele tipuri de artrita,
dar si alte probleme medicale.
 2. Afectiuni comune
 - Artrita. Artrita este o frecventa cauza de dureri la genunchi. Artrita este
un termen general, care include un grup de conditii clasificate in mai
multe subcategorii, in functie de simptome, localizare si progresie.
 - Osteoartrita. Osteoartrita provoaca uzura cartilajelor genunchiului
(straturi netede, ce protejeaza oasele genunchiului), ceea ce duce la
deteriorarea oaselor din acea zona.
 - Poliartrita reumatoida. Poliartrita reumatoida afecteaza genunchiul dupa
ce sistemul imunitar ataca o membrana din interiorul articulatiei,
cauzand dureri, inflamatie si deteriorarea tesuturilor genunchiului.
 - Guta. Guta apare atunci cand o substanta numita acid uric se
acumuleaza la nivelul genunchiului, cauzand durere ascutita si intensa.
 - Pseudoguta. Pesudeoguta poate afecta genunchii dupa ce in articulatia
genunchiului se construiesc cristale de pirofosfat de calciu.
 - Artrita septica. Artrita septica se dezvolta atunci cand bacteriile ataca
articulatia genunchiului, provocand durere severa, inflamatie si rigiditate.
 - Artrita post-traumatica. Artrita post-traumatica se poate declansa la mai
multi ani dupa ce o persoana a suferit un traumatism la genunchi, cum ar
fi fractura unui os sau deteriorarea unui ligament.
 - Boala Osgood-Schlatter. Aceasta conditie afecteaza de obicei baietii
adolescenti, supraponderali si este cauzata de departarea tendoanelor
atasate la partea superioara a tibiei, in apropierea genunchiului. Boala este
caracterizata de dureri accentuate de genunchi.
 - Bursita. Bursele sunt structuri umplute cu lichid aflate in interiorul
genunchiului, iar rolul acestora este sa captuseasca si sa lubrifieze zonele
in care se pot freca oasele genunchilor. Anumite activitati care implica
indoirea piciorului pot provoca iritarea bursei, declansand bursita. Bursita
este o conditie care provoaca disconfort si dureri in zona genunchiului.
 - Tendinita. Tendoanele sunt tesuturi puternice care ancoreaza muschii de
oase. Tendinita apare atunci cand tendoanele se rup sau se inflameaza si
pot cauza dureri puternice la nivelul genunchiului.
 - Leziuni ale ligamentelor. Ligamentele sunt un alt tip de tesut localizat in
interiorul genunchiului. Exista mai multe tipuri de ligamente: cele care leaga
oasele, in interiorul si in exteriorul marginilor genunchiului (ligamente
colaterale), precum si cele care se incruciseaza in interiorul genunchiului
(ligamente incrucisate). Aceste ligamente se pot supraintinde sau se pot
rupe, de cele mai multe ori in timpul activitatilor sportive intense. In functie
de tipul de ligament, ruperea sau intinderea acestora pot determina diferite
dureri de genunchi cu intensitate variabila, dar si instabilitatea genunchiului.
 - Ruperea oaselor genunchiului. Uneori, o accidentare la genunchi poate
rupe mici fragmente de os sau cartilaj. Aceste bucati de os se pot fixa in
articulatie, cauzand rigidizarea articulatiei. Pot fi prezente dureri si inflamatia
zonei.
 - Sindromul dureros patelofemural. Sindromul dureros patelofemural,
numit si genunchiul alergatorului este o cauza frecventa de dureri la
genunchi. Afectiunea poate fi cauzata de suprasolicitarea fizica, de slabirea
sau incordarea tesuturilor din jurul genunchiului si alinierea defectuoasa
a rotulei. Sindromul cauzeaza dureri intense la nivelul genunchiului.

 Leziunile genunchiului - sunt foarte frecvent intalnite si

pot fi foarte dureroase. Daca exista dureri de genunchi, consultati medicul
dumneavoastra pentru a afla care este sursa durerii. Pentru a diagnostica
sursa durerilor de genunchi, medicul va trebui sa faca un consult
aprofundat. Investigatiile ar putea include radiografii cu raze X, RMN sau
artograma MR - un tip special de RMN in care este injectata o substanta de
contract in genunchi pentru a vedea, mai in detaliu, articulatia
genunchiului.
 3. Bolile reumatice. Simptome.
Diagnostic. Tratament
 Bolile reumatice (reumatismul) sunt
afectiuni dureroase, cauzate de inflamatie,
tumefiere si durere in articulatii sau
muschi. Unele boli reumatice, cum ar fi
osteoartrita, sunt rezultatul uzurii
articulatiilor. Altele, precum artrita
reumatoida, apar atunci cand sistemul
imunitar devine hiperactiv si ataca
garniturile articulatiilor, cauzand dureri
articulare, umflare si distrugere.
 Osteoartrita

 Aceasta afectiune provoaca, de-a lungul timpului,

daune cartilajului. Osteoartrita poate fi o parte naturala a
procesului de imbatranire si poate afecta toate partile
corpului. Cu toate acestea, zonele cele mai afectate
raman genunchi, soldurile, gatul, partea inferioara a
spatelui si degetele.

Simptomele osteoartritei includ:

 Dureri de articulatii
 Umflarea articulatiilor
 Articulatiile pot fi calde la atingere
 Slabiciune musculara si instabilitatea articulatiilor
 Durere in timpul mersului
 Dificultate la prinderea unor obiecte, la imbracat, pieptanat sau
aplecat
 Cauze :
Osteoartrita apare atunci când cartilajul, care amortizează
capetele oaselor de la articulații, se deteriorează treptat

Factori de risc :
• obezitatea
• vârsta înaintată -riscul artrozei crește odata cu vârsta
• sex- femeile sunt mai predispuse să dezvolte osteoartrită, deși nu
este clar de ce
• leziuni articulare -leziuni, cum ar fi cele care apar atunci când faci
sport sau dintr-un accident, pot crește riscul de osteoartrită. Chiar și
leziuni care au avut loc în urmă cu mulți ani și aparent sunt cicatrizate
pot creste riscul de osteoartrită
• anumite ocupații -în cazul în care locul de muncă include sarcini care
pun accent repetitiv pe o anumită articulație
• ereditar – unii oameni moșteni tendința de a dezvolta osteoartrita
• deformări osoase-unii oameni se nasc cu malformații ale articulațiilor
Tratament clasic pentru osteoartrită
• antiinflamatoare nesteroidiene – acestea reduc durerea și inflamația.
Efectele secundare pot fi dureri abdominale și afectarea ficatului
• antidepresive -Duloxetină (Cymbalta), acest medicament este, de
asemenea, aprobat pentru tratamentul durerii cronice, inclusiv pentru
durerea osteoartritei
• corticosteroizi – pot controla și ameliora simptomele și pot fi
administrați oral sau injectabil. Interferează cu procesul normal de
creștere și cresc riscul de a dezvolta o infecție
• injecții de lubrifiere. Injecțiile cu acid hialuronic poate oferi ameliorarea
durerii prin furnizarea unor amortizare în genunchi
Tratament naturist pentru osteoartrită
• acupunctură
• Tai Chi și yoga pot reduce durerea osteoartritei și îmbunătățesc
circulația
• acupunctură cu venin de albine
• electroacupunctură
• reflexoterapie
• masaj terapeutic şi de relaxare
 II.1. Ce este durerea de sold?
Durerea de şold include orice
fel de durere sau disconfort
apărut în interior sau exterior în
zona şoldului.
Durerea de şold poate fi
descrisă în multe feluri cum ar
fi tensiune, durere surdă,
durere ascuţită, sfâşietoare sau
o senzaţie de arsură sau
furnicături. Durere de şold
poate fi constantă sau se poate
simţi doar la anumite mişcări ca
de exemplu fandare, salt,
ghemuire sau întoarcere. Ea
poate apărea brusc sau treptat
pe parcursul a săptămâni sau
luni.
Durerea de şold poate apărea
ca urmare a traumatismelor
 2. Simptome
 Simptome care pot apărea alături de durerea
de şold sunt:
• durere de spate;
• dureri la nivelul genunchiului sau al gleznei;
• târşâitul picioarelor, mers şchiopătat sau
dificultăţi la mers;
• durere, sensibilitate, arsură sau furnicături
la nivelul feselor, picioarelor, zonei inghinale,
spatelui, pelvisului sau coapsei;
• pocnituri, clicuri, trosnituri la nivelul şoldului;
• rigiditate a şoldului şi limitarea mişcărilor în
articulaţie;
 3. Cauze
 Leziuni care pot duce la durerea de şold:
• căzături;
• dislocare a şoldului;
• displazie de şold;
• fractură de şold;
• întinderea musculaturii şoldului;
• fractură de pelvis;
• compresie a nervilor prin hernie de disc,
sacroileită, sciatică, stenoza spinală,
meralgia parestezică;
• întindere musculară la nivelul coapsei;
 4. Boli şi afecţiuni care pot duce la
durere de şold:
 • spondilita anchilozantă (inflamaţii a articulaţiilor coloanei vertebrale
şi pelvisului);
• cancer osos;
• cancer din altă zonă a corpului care s-a extins în zona şoldului
(metastaze);
• leucemie;
• deteriorarea articulaţiei şoldului datorată fricţiunii;
• Boala Legg-Calve-Perthes (cunoscută şi sub numele de boala
Perthes, pierderea temporară a vascularizaţiei şoldului);
• osteoartrită (artrită caracterizată prin degenerarea cartilajului şi a
osului din articulaţie);
• artrita psoriazică;
• artrita septică;
• osteonecroza şoldului (pierderea vascularizaţiei capului femural ceea
ce duce la necroza tisulară);
• necroză avasculară;
• ostemalacia;
• osteoporoza;
• rahitism;
 Coxartroza
 Coxartroza este artroza soldului. Boala
artrozica inseamna degenerarea cartilajului ce
acopera extremitatile osoase din articulatie,
asociata sau nu cu alte modificari locale ale
oaselor, ligamentelor si membranei ce
inveleste la interior articulatia (numita
sinoviala).
 Variatii (tipuri de coxartroza):
 Coxartroza primara apare la pacienti cu varsta
mai mare de 60 de ani la care articulatia soldului a
fost normala in copilarie si la varsta adultului tanar.
Coxartroza secundara apare la pacienti mai tineri
la care insa exista factori de risc ce favorizeaza
degradarea prematura a articulatiei soldului.
 Evolutia naturala a bolii este catre reducerea
progresiva a mobilitatii soldului, durere
permanenta si incapacitatea de a desfasura
activitatile zilnice fara ajutor. Din acest motiv
este foarte important ca pacientul sa se
adreseze unui medic de la primele semne de
boala.
 Tratamentul coxartrozei
 Tratamentele medicamentoase se adreseaza in
special durerii. Se foloseste paracetamolul iar in
cazurile care nu raspund la acest tratament se
utilizeaza antiinflamatoare non-steroidiene, cu actiune
mai puternica impotriva durerii dar si cu posibile efecte
adverse asupra stomacului si/sau cardiovasculare. Din
acest motiv antiinflamatoarele vor fi administrate la
recomandarea medicului, pe durate cat mai scurte
posibil.

 Injectiile intraarticulare reprezinta o alta modalitate

de tratament. Pentru articulatia soldului injectiile se
administreaza de obicei sub control ecografic. Se
utilizeaza solutii/suspensii de acid hialuronic care
lubrefiaza articulatia si usureaza functionarea
acesteia.
Afecțiuni ale cutiei toracice
Cutia toracică
 este formată in partea
posterioă de coloana
vertebrală dorsală (12
vertebre), osul stern în partea
anterioară și 12 perechi de
coaste , arcuri osoase care
unesc coloana vertebrală cu
sternul.
 în cavitatea toracică se
găsesc: plămânii, inima și
vasele mari (artera aortă,
artera pulmonară, vena cavă
inferioară și vena cavă
superioară) , traheea și
bronhiile mari, esofagul.
Rolul cutiei toracice
 Protejarea organelor interne
implicate în respiratie,
circulație și digestie;
 Fixeaza musculatura
respiratorie care lărgește
mecanic toracele pe durata
inspirației și îl comprimă pe
durata expirației;
 Fixează musculatura
extremității superioare a
corpului care este implicată în
activități de ridicare, împingere
și tragere.
DUREREA TORACICĂ:
 Durerea toracică este un simptom
tipic pentru afecţiunile pulmonare dar
poate apare şi în alte boli care
interesează cutia toracică, coloana
vertebrală şi abdomenul, având o
mare variabilitate în ceea ce priveşte
localizarea, debutul, caracterul,
circumstanţele de apariţie, cauzele.
Junghiul toracic: apare prin iritarea terminaţiilor nervoase de la
nivelul pleurei parietale, durere de intensitate mare, vie, comparată
cu "lovitura de pumnal", exagerată de tuse, strănut, palparea
regiunii dureroase, însoţită de dispnee, îmbrăcând diverse aspecte
în funcţie de cauza care îl provoacă:
- pneumonia francă lobară – junghi violent, submamelonar,
instalat după frison şi febră; dispare în 2-3 zile
-tromboembolismul pulmonar – apare brusc, de intensitate
mare, însoţit de tuse seacă, dispnee intensă cu polipnee, cianoză,
instalate brus; se însoţeşte de spute hemoptoice, febră
-pneumotorax spontan – apare brutal, după efort fizic sau
tuse, imobilizând bolnavul şi se însoţeşte de dispnee marcată
-pleureziile serofibrinoase – are caracter difuz, nepermiţând
decubitul pe partea bolnavă, însoţit de tuse seacă şi respiraţie
superficială; dispare când apare lichidul pleural
-pleurezia interlobară – durerea este în "eşarfă" pe traiectul scizural
-pleureziile purulente – junghiul este violent şi persistent, însoţit de
hiperestezie cutanată
-pleureziile mediastinale – durere retrosternală
-supuraţiile pulmonare gangrenoase – dureri foarte intense şi
persistente, ce preced deschiderea procesului supurativ în bronhie
-sindromul Pancoast-Tobias (neoplasm apical) – junghi localizat la
vârful plămânului.
Durerea traheobronşică :
-are caracter de arsură, localizată retrosternal şi se întâlneşte în
traheobronşitele acute.
Durerea toracică în afecţiunile peretelui toracic:
-apare în afecţiuni ale pielii şi ţesutului celular subcutanat, nevralgii
intercostale, afecţiuni musculare, ale coloanei vertebrale şi glandei
mamare.
-Celulita – proces inflamator al ţesutului celular subcutanat, manifestat
prin eritem, durere, edem local.
-Pleurodinia – durere vie, brutală, exagerată de tuse, palpare sau
mişcări, imobilizând toracele ; poate fi însoţită de febră şi trebuie
diferenţiată de infarctul miocardic sau de anevrism disecant
-Nevralgia intercostală – apare prin iritarea unui nerv intercostal şi este
o durere vie sau cu caracter de arsură. Apare de-a lungul unui traiect
nervos şi este amplificată de tuse, mişcări bruşte, inspir profund şi mai
ales de palparea punctelor de pe traiectul nervului – punctele lui Valleix
(parasternal, axilar median, paravertebral).
Cauze : expunerea la frig, tumori mediastinale, zona zoster.
-Dureri de tip nervos radicular :apar în afecţiuni ale coloanei vertebrale
ce determină compresiuni ale rădăcinilor nervoase la nivel
vertebral :spondiloze,discopatii,spondilite,osteomielită, tumori
intramedulare (mielom, limfom, tumori, metastaze). Durerea porneşte
de la nivelul coloanei şi iradiază simetric, în centură, fiind amplificată de
mişcări.
-Mialgia: este o durere surdă musculară având mai multe cauze :
procese inflamatorii locale, hematoame, dermatomiozită, traumatisme,
trichinela, etc
-Durerea osoasă: apare prin procese patologice care interesează
periostul, bogat în terminaţii nervoase sau la nivelul endostului.
-Sindromul Tietze :inflamaţia cartilajelor coastelor I, II, III şi rar IV la
extremitatea sternală care determină durere aproape permanentă
amplificată de palpare.
 Durerea diafragmatică:
-această durere apare prin iritaţia terminaţiilor nervoase de la nivelul
pleurei diafragmatice, determinând două tipuri de dureri :
-durere de tip nevralgie frenică – cu durere pe marginea trapezului,
umărului stâng şi gâtului
-durere de tip intercostal cu dureri la nivelul epigastrului, abdomenului
superior, în centură de-a lungul ultimelor spaţii intercostale.
Apare în : pleurite, pleurezii, abcese subfrenice, tumori mediastinale.

DUREREA DE CAUZĂ EXTRATORACICĂ:

1.de cauză cardiacă : angina pectorală, infarctul miocardic acut,
junghiul atrial din stenoza mitrală, pericardita constrictivă, etc.
2.de cauză abdominală : esofagite, diverticoli,carcinom esofagian,
hernia hiatală, colecistita acută
3.de afectarea aortei : aortita luetică, anevrism disecant de aortă
4.de cauză mediastinală : mediastinita acută şi cronică, emfizemul
mediastinal, prin ruperea unor bule de emfizem
Inspecţia generală poate oferi date privind:
 atitudinea şi poziţia pacientului
 starea de nutriţie
 faciesul
 tegumentele şi mucoasele
 aspectul fanerelor
 modificări ale sistemului osteo-articular
 tulburări neurologice
Atitudinea şi poziţia – oferă date privind poziţia pacientului în anumite boli
respiratorii. Este vorba de poziţia ortopneică şi de anumite poziţii antalgice.
Poziţia ortopneică denotă o tulburare a funcţiei de hematoză în sensul scăderii
ei, cauza fiind respiratorie sau cardio-vasculară.
Cauzele acestei poziţii:
-astm bronşic
-pleurezie masivă
-edem pulmonar acut noon-cardiogen
-infarct pulmonar
-pneumonie, bronhopneumonie
-pneumotorax
-neoplasm bronhopulmonar cu obstrucţie importantă
-insuficienţă cardiacă stângă sau globală
Poziţiile antalgice cele mai frecvent înâlnite sunt:
-pe partea bolnavă în caz de pleurezie masivă
-pe partea sănătoasă în caz de pleurită sau cortico-pleurită
-poziţii de drenaj al bronşiilor în caz de bronşiectazii sau bronşite cronice
Starea de nutriţie – relevă răsunetul general al afecţiunilor respiratorii
asupra organismului. Este vorba de prezenţa unor boli grave precum:
TBC, neoplasm bronho-pulmonar, etc

Faciesul poate oferi date importante despre prezenţa unor boli

respiratorii cum ar fi:
 facies vultuos – cu pomeţi roşii, ochi strălucitori, pe fond febril, care
apare în pneumonia francă lobară (semnul Jaccoud - hiperemie de
aceeaşi parte cu pneumonia).
 facies palid, aşa zisul „facies veneţian” tipic altă dată pentru TBC
sau în faze avansate cu facies palid-gălbui, hectic,supt, cu ochi
înfundaţi în orbite, cu cearcăne dar cu pomeţi roşii („trandafirii
cimitirului”).
 facies cianotic – mai ales a buzelor, pomeţilor şi a vârfului nasului –
denotă o afecţiune gravă pulmonară (bronhopneumonie, pneumonie
masivă, BPCO avansat, neoplasm pulmonar,etc.) sau un cord
pulmonar cronic.
 facies cianotic-negru „blue-bloatter” apare la bronşiticii cronici sau în
sindromul mediastinal
 facies „pink-puffer” tipic pentru emfizematoşi
Examenul tegumentelor şi mucoaselor – relevă modificările descrise la
facies la care se mai adaugă herpesul labial caracteristic în pneumonii
virale sau în pneumonia francă lobară. Nu trebuie uitată examinarea
tegumentelor de la membrele inferioare tipice pentru cordul pulmonar
cronic.

Examenul fanerelor – poate decela modificări de tipul degetelor

hipocratice sau în sticlă de ceas tipice pentru BPCO, procese
pulmonare cronice, neoplasm pulmonar, etc

Examenul sistemului nervos şi osteoarticular poate releva: dureri şi

tumefieri articulare, frecvent paraneoplazice (osteoartropatia
pneumică), nevralgia de plex brahial, asociată cu ptoză palpebrală şi
inegalitate pupilară, caracteristică pentru sindromul Pancoast –Tobias
sau rar, în TBC apical.
FRACTURILE
 Fractura reprezinta o discontinuitate sau o
intrerupere la nivelul unui os, ca urmare a unui
traumatism.
 Pentru producerea unei fracturi este importanta
marimea, durata si directia fortelor care
actioneaza asupra osului, precum si modul in
care acesta este solicitat.
 Varsta la care apar cel mai des este cea activa,
intre 20 si 40 de ani.
 Incidenta crescuta a fracturilor se intalneste si
la persoanele varstnice, din cauza
osteoporozei care scade rezistenta osoasa. La
copii apar mai rar, datorita elasticitatii oaselor.
 Diagnosticul de fractura se stabileste pe baza
unor semne de probabilitate si de certitudine,
insa nu este posibil fara examenul radiografic.
 Tratamentul fracturilor este ortopedic, chirurgical
si recuperator .
 Recuperarea se realizeaza prin fizioterapie si
gimnastica medicala.
 Scopul tratamentului este de a aseza capetele
fracturate in acelasi ax, manevra numita
reducerea fracturii, pentru a favoriza
vindecarea ulterioara corecta.
 Prin operatie se pune in evidenta fractura, iar
capetele acesteia se reaseaza si se fixeaza
prin metode specifice, cu ajutorul unor tije,
suruburi, placi etc., in functie de tipul si
localizarea fracturii.
 Aceasta tehnica poarta numele de
osteosinteza. Dupa consolidarea fracturii,
materialul metalic utilizat se poate indeparta.
De cele mai multe ori, este necesara o
perioada de recuperare prin fizioterapie si
gimnastica medicala.
 Parestezia este o condiţie anormală în care pacientul
simte o senzaţie de arsură, furnicătură, gâdilitură sau amorţeală într-o
anumită zonă a corpului, de obicei la extremităţi.
Parestezia poate fi descrisă şi drept senzaţia de înţepături sau de
insecte care urcă pe piele. Acestea apar mai ales în membrele
inferioare sau superioare, cum sunt mâinile, picioarele, degetele, dar
pot fi descrise şi în alte părţi ale corpului.
Furnicăturile în mâini şi picioare pot fi benigne şi temporare, fiind
rezultatul unei presiuni prelungite aplicate asupra unor nervi ai
extremităţilor. Acestea dispar şi sunt ameliorate prin înlăturarea
presiunii care le-a determinat.
În multe cazuri însă, furnicăturile pot fi severe, episodice sau
cronice. Pot fi acompaniate de alte simptome cum este durerea,
pruritul, amorţeala şi atrofia musculară. În aceste cazuri, furnicăturile
pot fi un semn de leziune neuronală, determinate de etiologii variate
de la traumatisme sau leziuni de stres repetitiv până la infecţii virale
sau bacteriene, expuneri la toxice şi boli sistemice, precum diabetul.
 Cauzele paresteziilor
Parestezia fiziologică apare prin compresiunea nervilor. Parestezia
temporară poate fi cauzată de orice activitate care determină presiune
prelungită asupra unor nervi, cum este mersul pe bicicletă pe distanţe lungi sau
poziţia picioarelor încrucişate. Parestezia mai poate să apară şi din cauza unor
condiţii ortopedice moderate sau severe, precum şi în unele tulburări şi boli care
afectează sistemul nervos.
Diabetul este una dintre cele mai frecvente cauze ale neuropatiei periferice,
numărând peste 30% dintre cazuri. În neuropatia diabetică, paresteziile şi alte
simptome se dezvoltă mai întâi în ambele picioare având o evoluţie ascendentă
spre gambe şi apoi mâini. În alte 30% dintre cazuri, cauza este necunoscută
sau idiopatică. Restul de 40% dintre cazuri au o varietate de etiologii precum:
- sindromul compresiunii nervoase. Acesta cuprinde sindromul tunelului carpian,
paralizia nervului ulnar, paralizia nervului peroneal şi paralizia nervului radial.
- deficitele de vitamine. Vitaminele E, B1, B6, B12 şi niacina sunt esenţiale
pentru funcţionarea normală a nervilor. Un deficit de B12, de exemplu, poate
duce la dezvoltarea anemiei pernicioase, o cauză importantă a neuropatiei
periferice. Prea multă vitamină B12 în organism poate, de asemenea, determina
senzaţia de furnicături în mâini şi picioare.
- bolile sistemice. Acestea cuprind bolile renale, bolile hepatice, leziunile
vasculare şi hematopatiile, amiloidoza, tulburările ţesutului conjunctiv şi
inflamaţiile cronice, dezechilibrele hormonale (incluzând hipotiroidismul) şi
neoplasmele sau tumorile benigne care apasă pe nervi.
- alcoolismul. Alcoolicii sunt predispuşi la deficit de tiamină şi a altor vitamine
din cauza obiceiurilor alimentare inadecvate.
- sindromul de hiperventilaţie. Parestezia constituie 35% din acuzele de
prezentare ale pacienţilor cu sindrom de hiperventilaţie şi poate debuta după
mai puţin de 3 minute de hiperventilaţie. După creşterea profunzimii sau a
frecvenţei respiraţiei, dezechilibrele metabolice afectează fibrele nervoase.
- atacul de panică. Paresteziile periorale, ale mâinilor şi picioarelor sunt
comune, simptome tranzitorii ale condiţiilor asociate sindromului de
hiperventilaţie şi ale atacurilor de panică.
- atacul ischemic tranzitor. Acesta poate debuta prin parestezii. Câteva
afecţiuni pot determina atacul ischemic cerebral tranzitor, precum tromboza,
embolismul, tulburările de coagulare.
- convulsiile. Tratamentul convulsiilor prin stimularea nervului vag poate, de
asemenea, declanşa paresteziile, fiind considerate un efect advers asociat
acestui tratament.
- deshidratarea. La o pierdere a apei intracelulare şi extracelulare de până la
5% se pot dezvolta paresteziile.
- aportul sangvin insuficient. Tulburările circulatorii pot conduce la parestezii
tranzitorii sau cronice.
 Fenomenele pozitive includ urmatoarele:
- intepaturile
- furnicaturile
- amortelile
- senzatia de constrictie
- durerile si senzatiile variate comparate cu loviturile de cutit, torsiunea,
intinderea, strangerea
- senzatie de arsura, electrocutare, descarcare electrica.

Aceste senzatii sunt permanent descrise de catre pacienti.

Acestea pot fi resimtite sau nu drept senzatii dureroase.
Se considera ca baza fiziopatologica a manifestarilor pozitive consta in
generarea ectopica a unor episoade de impulsuri electrice la nivelul unor zone
corticale cu prag neural scazut de-a lungul cailor senzitive atat in fibrele senzitive
periferice cat si centrale. Aceste influxuri nervoase aferente care nu provin de la
nivelul receptorilor nervosi periferici normali determina calitatea senzatiilor
anormal percepute de catre pacient in functie de numarul, frecventa si distributia
impulsurilor precum si de tipul si functia fibrelor nervoase de origine.
Manifestarile pozitive reprezinta o activitate intensa a fibrelor senzitive,
astfel ca nu este necesar ca acestea sa fie asociate cu deficite senzitive
obiective la examenul clinic.
 Fenomenele negative apar prin pierderea functiei senzitive si se
caracterizeaza prin:
- amorteli intr-un teritoriu particular
- diminuarea sau absenta tuturor senzatiilor intr-un anumit loc
particular.
Spre deosebire de fenomenele pozitive, cele negative sunt insotite
de anomalii ale sensibilitatii senzitive la examinarea clinica.
In cadrul afectiunilor senzitive periferice, aproximativ jumatate
din fibrele aferente ce inerveaza o anumita zona trebuie distruse pentru
ca deficitul senzitiv sa apara. Aceasta estimare variaza in functie de
rapiditatea cu care fibrele senzitive se degradeaza. Daca distrugerea
are loc lent si cronic, pierderea sensibilitatii cutanate poate sa treaca
neobservata de pacient si poate fi pusa in evidenta cu dificultate la
examinarea clinica.
In cazul distrugerii rapide a fibrelor nervoase, anomalia senzitiva
se manifesta pozitiv si este mai usor de recunoscut de pacient decat
distrugerea lenta.
Tulburarile senzitive subclinice nu pot fi evidentiate prin examen
obiectiv, insa pot fi demonstrate prin studii de conducere la nivelul
nervilor senzitivi.
 MANIFESTĂRI
REUMATISMALE ÎN
BOLI INTESTINALE
 Bolile inflamatorii intestinale
BOALA CROHN
 Componentă genetică puternică, recesivă
 Implicarea unui factor genetic microsatelit al
TNF-α
 Afectare discontinuă a tuturor straturilor
peretelui intestinal, ggl. mezenterici şi regionali
 Răspuns imun Th1 dominant
 Nivel ↑ de TNF-α, IL-1β, IL-6, IL-8
 Permeabilitate intestinală ↑ după ASA
 Răspuns spectaculos la infliximab şi peptide
ICAM-1 antisens
 Bolile inflamatorii intestinale
COLITA ULCEROASĂ
 Componentă genetică mai slabă, recesivă
 Afectare difuză, predominant a mucoasei
intestinale
 Nu există dezechilibru Th1/Th2
 Nivel ↑ de TNF-α, IL-1β, IL-6, IL-8
 Lipsă de răspuns la terapia biologică.
 Manifestări reumatismale

 Afectarea articulară: 10 - 20% din cazuri

 Artrite periferice / interesare axială
 Posibil primul aspect clinic, mai ales în
boala Crohn
 Afectări extraarticulare
 Artritele periferice (I)
 10-20%
 Articulaţii mari, membre inferioare
(genunchi, glezne), dar şi MCF, IFP.
 > în cazul interesării colonice, mai rar în
localizarea strict rectală / formele
fulminante
 > după exacerbări ale suferinţei colonice
(CU, nu în b. Crohn)
 pot preceda boala colonică cu ani
 Artritele periferice (II)
 Asimetrice
 Tip I – oligoartrite (< 5 articulaţii)
 Tip II – poliartrite (> 5 articulaţii)
 Migratorii, mai rar aditive.
 Autolimitate
 Nu lasă distrucţii (rar - granuloame în b.
Crohn).
 Recurenţe frecvente.
 Alte afectări

 Deget “în cârnat”

 Entesopatii (tendinită achiliană, fasciită
plantară)
 Clubbing (osteoatropatie hipertrofică)
 Periostită digitală
 Artrită septică rapid distructivă în b. Crohn.
 Afectarea axială
 Sacroiliită (10-20%)
 Spondilită (7-14%)
 3X > bărbaţi;
 HLA B27 - 50-60%
 Nu este influenţată de gradul suferinţei
colonice, de obicei precede cu ani
suferinţa digestivă.
 Manifestări extraarticulare (I)
Tegumentare şi mucoase
 eritem nodos (> boala Crohn)
 pyoderma gangrenosum (> RCUH)
 eritem multiform
 ulceraţii perimaleolare
 tromboflebite
 ulceraţii orale profunde
 Manifestări extraarticulare (II)
Oculare
 uveită anterioară (> HLA B27)
 uveită ganulomatoasă (în boala Crohn)
 conjunctivită
 episclerita
Cardiace
 pericardita
Amiloidoză
Afectare hepatică
Vasculite (arterita Takayasu – b. Crohn)
 Analize de laborator
 anemie inflamatorie cronică / sângerări
intestinale
 trombocitoză
 leucocitoză
 teste de inflamaţie pozitive
 p-ANCA - în 60% din cazurile de CU
(împotriva antigenelor din lactoferină)
 complexe imune circulante ↑
 Lichidul sinovial
 Nespecific
 1.500-50.000 leucocite/mm³
 Proliferarea sinoviocitelor, infiltrat cu
leucocite, limfocite, histiocite
 Complement ↓
 Uneori - granuloame la biopsia sinovială a
bolnavilor cu boală Crohn
 Tratament medical (I)
 Sulfasalazina - inhibă NF-kB→influenţă
favorabilă asupra citokinelor
proinflamatorii
 Glucocorticoizi sistemic / intraarticular
 Azatioprină
 Methotrexat
 Ciclosporină
 AINS ?
 Tratament medical (II)
 Terapia biologică

 INFLIXIMAB
 NATALIZUMAB (ANTEGREN) – anticorp
monoclonal anti α4 – integrină
 Anticorpi anti IL-12
 Oligonucleotid antisens ICAM-1 (ISIS 2302)
 Tratamentul chirurgical

 În CU poate induce remisiunea artritelor

periferice
 În boala Crohn – efect mai puţin important
 Nu influenţează suferinţele axiale.
 Bypass-ul intestinal
 Jejunocolostomia / jejunoileostomia →
sindrom artrită – dermatită

 Patogenie:
 poluarea bacteriană din ansa oarbă
 alterările mucoasei în ansa oarbă
 complexe imune care conţin IgG şi IgA cu
proprietăţi de anticorpi anti E coli şi anti
Bacteroidis fragilis.
 Tablou clinic (I)
 Afectarea articulară
 20-80% dintre cazuri
 2-30 luni postoperator
 Poliartrite
 simetrice
 migratorii
 fără modificări erozive
 > articulaţiile mici
 rar - afectare axială.
 Tablou clinic (II)
 Modificări tegumentare
 eritem nodos
 macule → papule → veziculo-pustule
 urticarie
 dermatită nodulară.

 Poliserozită, glomerulonefrită - prin

depunere de complexe imune
 Tratament
 AINS
 Glucocorticoizi
 Antibiotice (tetracicline, clindamicină,
metronidazol)
 Reanastomozarea chirurgicală – pentru
cazurile refractare.
 BOALA WHIPPLE
(“lipodistrofia intestinală”)
 Boală multisistemică, rară
 90% afectează bărbaţii
 Etiologia: actinomicetă grampozitivă -
Tropheryma wippelii
 Tablou clinic
 diaree cu steatoree
 febră
 scădere ponderală marcată
 artrită
 serozită
 limfadenopatie
 hiperpigmentare cutanată
 uveită anterioară / posterioară, vitrită, paralizii
oculare
 encefalopatie progresivă
 nefrită interstiţială
 endocardită
 Afectarea articulară
 Artritele
 poliarticulare
 simetrice
 aditive
 tranzitorii
 rar se pot croniciza
 pot preceda cu > 5 ani manif. digestive
 nu sunt legate de exacerbările bolii
intestinale
 artralgiile migratorii sunt frecvente.
 Diagnostic de laborator
 Lichidul sinovial: 2.000-100-000
leucocite/mm³, cu predominanţa PMN
(100%).
 Mf. din peretele intestinului subţire, ggl.
meznterici sau din sinoviala articulară
conţin incluziuni PAS + (corpi baciliformi).
 PCR - identificarea agentului etiologic în
ţesuturile afectate şi în sânge.
 Tratament
 Nu este bine standardizat
 Benzilpenicilină şi streptomicină parenteral
zilnic 1-2 săptămâni, apoi trimetoprim-
sulfametoxazol timp de 1-2 ani
 Tetracicline timp de 1 an
 Cefalosporine
 Penicilină
 Macrolide
 BOALA CELIACĂ
(enteropatia glutenică)
 Atrofie viloasă şi permeabilitate intestinală
anormală pentru beta-lactalbumină
 Frecvenţă crescută a Ag HLA-DR3/DQ2 asociat
cu B8 (95% dintre pacienţi).
 Mec. de producere este imun, mediat de LTh1,
cu implicarea Ag din gliadine
 Se asociază frecvent cu dermatită herpetiformă,
hiposplenism şi boli autoimune
 Tratamentul - instituirea unei diete fără gluten
 Manifestări clinice

 Diaree cu steatore
 Scădere ponderală
 Neuropatie
 Osteomalacie
 Afectare articulară
 Afectarea articulară
 Artrite
 poliarticulare
 simetrice
 nedistructive
> articulaţiile mari
 şolduri, genunchi, umeri
 col. lombară
 coate, pumni, glezne
 posibilă afectare a artic. sacroiliace.
 MANIFESTĂRI
REUMATISMALE ÎN BOLI
METABOLICE
 HEMOCROMATOZA
 boală genetică frecventă
 apare la > 40 ani, raport B/F : 3/1
 morbiditate şi moralitate importantă
 absorbţie intestinală ↑ a fierului, cu depozite
excesive de fier şi hemosiderină
 Hemocromatoza genetică (idiopatică)
 transmitere AR, gena afectată (HFE) - pe
cromozomul 6 lângă locusul HLA-A.
 Hemocromatoză secundară
 aport ↑ de fier prin transfuzii (talasemie, anemii
cronice aregenerative) sau ingestie alimentară
 Manifestări clinice
 Ciroză hepatică macronodulară (risc > 200 x
de carcinom hepatocelular)
 Cardiomiopatie
 Diabet zaharat
 Disfuncţie pituitară cu hipogonadism
 Sindrom sicca
 Hiperpigmentare cutanată (pliuri de flexie,
organe genitale, areole mamare, zone
tegumentare expuse)
 Osteoporoză cu afectarea osului trabecular
şi cortical.
 AFECTAREA ARTICULARĂ
 Artrite. cronice periferice şi axiale
 artic. MCF 2 şi 3 şi IFP
 artic. mari (pumni, umeri, genunchi, şolduri,
glezne)
 distrucţii articulare – rar
 20-50% condrocalcinoză, cu atacuri de
pseudogută.

 Artritele septice cu Yersinia - necesitatea

unui mediu bogat în fier pentru
dezvoltarea germenului
 ASPECTE RADIOLOGICE
 Îngustarea spaţiului articular
 Chiste şi scleroză subcondrală în artic.
MCF
 Osteofite în formă de cârlig la extremitatea
radială a capetelor metacarpienelor
 Osteopenie juxtaarticulară
 Condrocalcinoză (care trebuie să
sugereze întotdeauna prezenţa
hemocromatozei).
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
 Saturaţia transferinei (Fe seric / CTLF x100) >
45% (în hemocromatoza simptomatică 80-100%).
 Feritina > 200μg/l la bărbaţi şi > 100 μg/l la femei.
 Biopsia sinovială :
 depozite de fier în sinoviocitele B
 depozite de hemosiderină în condrocite şi sinoviocite.
 Puncţia-biopsie hepatică:
 depozite de fier în parenchimul hepatic (h. idiopatică)
 depozite de fier în celulele sist. Mo-Mf (h. secundară)
 TRATAMENT
 Este necesar tratament precoce (screeningul !)

 Flebotomiile săptămânale (450 ml - 200-250 mg

Fe) utile pentru disfuncţiile viscerale

 Terapia chelatoare (scumpă, adm. iv, sc.)

 AINS în afectarea articulară cronică

 Episoadele acute de condrocalcinoză -

artrocenteză, GC local, profilaxie cu colchicină.
 Proteze totale pt. distrugerile articulare mari.
 OCRONOZA (ALKAPTONURIA)

 Boală rară, transmisă AR

 Datorată lipsei oxidazei acidului

homogentizic => se acumulează acid
homogentizic (AHG - intermediar în
metabolismul fenilalaninei şi tirozinei)
 MANIFESTĂRI CLINICE
 AHG se elimină urinar, polimerizează în
mediu alcalin determinând culoarea
neagră a urinei (alkaptonuria)
 AHG polimerizat - pigment brun în cartilaj,
tegument (ureche, nas, axilă, regiunea
inghinală), scleră, pereţi arteriali, prostată
 Corpi osteocondrali
 MANIFESTĂRI CLINICE
 spondilita ocronotică (iniţial coloana
lombară - pigment ocronotic în inelul fibros
şi nucleul pulpos).

 artropatia periferică ocronotică (genunchi,

umeri, şolduri ~ artrozei, dar afectare rară
a articulaţiilor mici).
 RADIOLOGIC
 calcificări de discuri intervertebrale prin
depuneri de hidroxiapatită
 condrocalcalcinoză
 îngustarea spaţiilor intervertebrale
 osteofite de dimensiuni mici
 eburnare subcondrală
 nu sunt afectate articulaţiile sacroiliace
 TRATAMENT

 nu există tratament etiologic.

 acid ascorbic – fără rezultate convigătoare
 tratament simptomatic: analgezice, AINS
 extragere chirurgicală a corpilor
osteocondrali sau protezarea articulară.
 BOALA WILSON
(degenerescenţa hepatolenticulară)

 boală rară, cu transmitere AR

 depunerea cuprului predominant în ficat,
creier, rinichi
 sunt afectaţi bolnavi între 6 şi 40 ani
 MANIFESTĂRI CLINICE
 ciroză hepatică
 inelul cornean Kayser-Fleischer
 degenerescenţă lenticulară (incoordonare
motorie, dizartrie)
 leziuni tubulare renale
 artropatia - 50% dintre pacienţi –
 modificări artrozice uşoare premature: pumn,
MCF, genunchi (condromalacia patellae,
ostechoncandritis dissecans,
condrocalcinoză), coloană
 osteoporoză, osteomalacie
 RADIOLOGIC
 chiste subcondrale
 îngustarea spaţiului articular
 osteoscleroză subcondrală
 osteofite mari
 multipli corpi liberi calcificaţi intraarticular
 calcificări periarticulare.
 Biologic:
 ↓ cuprului seric (sub 70μg/dl)
 ↓ ceruloplasminei(sub 200 μg/dl)
 ↑ excreţiei urinare a cuprului la pacienţii
simptomatici (peste 100 μg/dl)
 Tratament:
 D-penicilamina (sau trientină, zinc şi
tetratiomolibdat de amoniu pentru pacienţii care
nu tolerează penicilamina)
 simptomatice
 MANIFESTARI
REUMATISMALE ÎN BOLI
HEMATOLOGICE
 ARTROPATIA HEMOFILICĂ
 Hemofilia A - deficitul de factor VIII
 sindrom hemoragipar apărut la copii de sex masculin
 dependentă de transmiterea unei gene anormale
situate pe braţul scurt al cromozomului X
 reprezintă 85% dintre sindroamele hemoragipare prin
anomalii de coagulare.
 Hemofilia B (boala Christmas) deficitul de factor
IX.
 Nivelul factorul VIII / IX
 <1% - formă severă de boală
 1-5% - formă moderat-severă
 >5% - formă uşoară
 Manifestări clinice
Hemartroza acută
 ~ aceeaşi articulaţie (genunchi, gleznă, cot), ciclic,
începând din copilărie.
 Artic. caldă, tumefiată, foarte dureroasă

Artritele subacute şi cronice

 tumefacţie cronică, uşoară căldură locală, nedureroasă
 sinovită cronică proliferativă ± lichid articular, deficit
funcţional persistent

Artropatia hemofilică de stadiu final

 deformări în flexie, subluxaţii, fibroză, anchiloză.
 Alte manifestări
 monoartrite septice (Stafilococ auriu,
artrocenteze repetate, HIV).

 hemoragii intramusculare – hematoame

 hemoragia subperiostală / intraosoasă -

pseudotumori.
 Aspecte radiologice

 Modificări specifice
 lărgirea spaţiului dintre condilii femurali
 lăţirea extremităţii distale a radiusului
 rotula rectangulară
 prăbuşire talară ±anchiloză de gleznă
 Tratament
 repaus articular maximum 2 zile
 gheaţă, analgetice
 factor VIII (recombinant, concentrate plasmatice
înalt purificate, crioprecipitat)
 arginin vasopresina (desmopresina) ↑ de 3 ori
nivelul factorului VIII
 AINS - perioade scurte de timp
 artrocenteza
 sinovectomia artroscopică sau artroplastia
 fiziokinetoterapie.
 profilaxie cu concentrat de factor VIII de 3 x săpt.
 SICLEMIA
Hemoglobinele S, C

 siclemia homozigotă S-S

 variantele heterozigote sickle-β-
talasemia
 sickle-C
 CLINIC
 artralgii migratorii (obstrucţia capilarelor
sinoviale)
 tromboze microvasculare şi reacţie
inflamatorie sinovială minimă.
 artrite acute cu lichid noninflamator cu
durată de până la 2 săptămâni
 sindromul “picior-mână” (dactilita siclemiei)
 osteonecroze
 osteomielită cu Salmonella
 RADIOLOGIC:

 lărgirea cavităţilor medulare

 subţierea corticalei
 îngroşarea trabeculelor
 scleroza falangelor terminale
 TALASEMIE
 β-talasemie (majoră, intermediară, minoră) –
 artrită cronică a gleznelor / genunchilor
 hiperuricemie şi gută
 hemocromatoză secundară
 artrite septice.

 Radiologic se modifică raportul os cortical –

măduvă hematogenă.
 Subţierea corticalei,
 Lărgirea spaţiilor intertrabeculare
 Osteoporoză cu fracturi patologice şi deformări epifizare
 TRATAMENT

 Transfuzii repetate
 Terapie chelatoare cu deferoxamină, acid
folic.
 Formele homozigote pot beneficia de
transplant medular
 MIELOMUL MULTIPLU

 leziuni litice
 fracturi
 amiloidoza AL
 sindrom de tunel carpian
 LEUCEMII, LIMFOAME

 artralgii, artrite – articulaţii mari - genunchi,

glezne, umeri (1/3 ~ PR).
 hiperuricemie
 MANIFESTARI
REUMATISMALE ÎN
BOLI ENDOCRINE
 ACROMEGALIA
 GH →hepatocite →somatomedina C (IGF-
I) → osteocite, condrocite, fibroblaşti

 hipertrofie a cartilajelor şi degenerare

osoasă şi cartilaginoasă, fără hiperplazie
sinoviocitară.
 CLINIC
 modificări ~ artrozei - genunchi, şold, coloană
(durere lombară difuză, la efort şi în repaus),
artic. carpometacarpiană 1.
 proliferarea fibroasă neinflamatoare a burselor
prepatelară, olecraniană, subacromială
 hipertrofia capsulelor cu laxitate şi
hipermobilitate articulară.
 îngroşarea oaselor (mandibulă, oase frontale,
metacarp, lăţirea falangelor distale).
 50% - sindrom de canal carpian prin edem sub
ligamentul transvers şi mărirea osului, a nervului
şi a ligamentului transvers.
 Radiologic (I)
 Craniu:
 mărirea fosei pituitare (98-99%),
 hiperostoză difuză a calvariei,
 mărirea mandibulei şi oaselor zigomatice,
 proeminenţa boselor frontale şi a protuberanţei
occipitale.
 Coloană:
 creşterea spaţiilor intervertebrale,
 neoformaţie osoasă pe suprafaţa anterioară a corpilor
vertebrali,
 calcificări ligamentare,
 osteofite anterioare şi laterale de dimensiuni mari.
 Radiologic (II)
 Genunchi - ”semnul vacuumului”.
 Mâna:
 mărirea spaţiilor articulare
 remodelări periostale cu apoziţie pe oasele tubulare
 îngroşarea părţior moi
 deformarea capetelor şi epifizelor metacarpienelor
 lăţirea falangei terminale
 îngroşarea oaselor sesamoide.
 HIPERTIROIDIE
 Osteopenie / osteoporoză - fracturi
 Acropacia tiroidiană, tumefacţie nedureroasă a mâinilor şi
picioarelor + periostită metacarpiană şi hipocratism digital.
 Mixedemul pretibial - noduli nedureroşi roz/roşu deschis ~
eritem nodos.
 Astenia musculară proximală (miopatie tireotoxică)
 Capsulita adezivă
 Uneori există anticorpi antinucleari
 Antitiroidienele (propiltiouracil, metiltiouracil) pot induce
lupus medicamentos.
 Tiroidita Hashimoto - simptome musculo-scheletale, se
asociază cu PR, fasciita cu eozinofile, boală Sharp, SD.
 HIPOTIROIDIE
 Tumefacţie articulară simetrică la articulaţiile
mari (la genunchi), posibil şi la mâini, cu lichid
neinflamator, uneori cu cristale de pirofosfat de
calciu.
 Miopatia - frecventă
 astenie musculară cu creştere CPK ~ polimiozitei
 mialgii ~ polimialgiei reumatice sau fibromialgiei.
 Sindromul de canal carpian - depunere de
hialuronat.
 Asocierea cu pseudogută şi gută
 Osteonecroză
 Disgenezie epifizară.
 HIPERPARATIROIDISM
 osteopenie - fracturi vertebrale
 osteită fibroasă chistică - resorbţii osoase
subperiostale cu reducerea corticalei (mai
evidente la falangele proximale)
 falanga distală “în piolet”
 rezorbţia părţii distale a claviculei
 rupturi de tendoane
 calcificări ectopice.
 condrocalcinoză.
 Hiperparatiroidismul secundar
 IRC
 calcificări periarticulare prin depunere de
hidroxiapatită
 necroză tegumentară ischemică
 artrită erozivă a mâinilor
 rezorbţia claviculei distale
 la dializaţi poate apărea o spondilartropatie
erozivă stopată prin paratiroidectomie.
 HIPOPARATIROIDISMUL

 Calcificări subcutane şi ale ligamentelor

paraspinale ~SA, dar cu articulaţii
sacroiliace normale.
 Spasme musculare, astenie musculară
prin hipocalcemie.
 PSEUDOHIPOPARATIROIDISM

 Osteodistrofia ereditară Albright -

hipocalcemia rezistentă la PTH

 tip Ia – scurtarea MCP şi metatarsienelor IV

calcificări de ligamente paraspinale
 tip Ib - aspect fenotipic normal.
 HIPERCORTICISMUL

 osteoporoză cu risc de fractură

 osteonecroză (mai ales de cap femural)
 astenie musculară (miopatia steroidiană)
 mai accentuată la centura pelvină
 enzime musculare normale
 atrofia fibrelor tip II
 > după compuşi floruraţi
 artrite septice.
 Manifestari reumatismale în
diabetul zaharat
A. Complicaţii intrinseci:
a. Osteoartropatia neuropatică Charcot
b. Cheiroartropatia (sindromul de limitare a
mobilităţii articulare) - glicozilare excesivă a
colagenului din tegument şi structurile
periarticulare, cu îngroşarea pielii şi limitarea
mişcărilor în articulaţiile MCF şi IFP (“semnul
rugăciunii”).
c. Amiotrofia diabetică
Condiţii asociate frecvent cu DZ
 afectare periarticulară a umărului - capsulită
adezivă
 distrofie simpatică reflexă
 tenosinovita flexorilor mâinii (degetul „în resort”)
 contractură Dupuytren
 sindrom de canal carpian
 hiperostoză scheletală idiopatică difuză (DISH)
 artrite septice, osteomielită
 condrocalcinoză, gută
 scleredema adultorum (scleroderma diabeticorum).
 ARTROPATIA NEUROPATICĂ
(CHARCOT)
 artropatie distructivă severă caracterizată prin
fracturi, subluxaţii şi dislocări de structuri
articulare
 etiologie:
 diabetul zaharat (0,1-2,5% dintre pacienţi),
 tabes (5-10%)
 siringomielie (20-25%)
 lepră (14%)
 amiloidoză
 scleroză multiplă
 leziuni de măduvă sau nervi (tumori medulare,
traumatisme medulare, arahnoidite după anestezie
spinală sau meningită etc).
 Patogenie
 Modificări ~ artroza avansată, dar >
 distrugere cartilaginoasă
 eburnare
 osteofitoză
 corpi liberi intraarticulari
 sinoviala cu detritusuri (fragmente osoase şi articulare
inclavate) şi panus.
 teoria neurovasculară – leziuni ale sistemului
nervos simpatic - hipervascularizaţie şi resorbţii
osoase.
 teoria neurotraumatică – traumatisme repetate
afectează o articulaţie fără sensibilitate dureroasă
şi cu reparare inadecvată.
 Manifestări clinice
 monoartrită/oligoartrită acută sau subacută cu
tumefacţie, eritem, durere cu intensităţi diferite:
 forma acută (atrofică, resorbtivă)
 în câteva săptămâni
 artic. tumefiată, roşie, caldă, dureroasă,
“pseudoinflamatorie”.
 afectarea artic. care nu susţin greutatea corpului.
 forma cronică (hipertrofică) – se dezvoltă într-o
perioadă mai lungă de timp la articulaţiile care
susţin greutatea corpului.
Localizarea afectărilor articulare
Diabetul zaharat:
 articulaţiie tarsului, tarsometatarsiene,
metatarsiene, falange
 posibil leziuni cutanate, ulceraţii - se pot
infecta.
Tabes dorsalis:
 genunchii, şoldul, glezna.
Siringomielie:
 umăr, cot, pumn.
 Examenul radiologic
 tumefacţia părţilor moi
 calcificări periostale
 lichid intraarticular persistent
 subluxaţii minime
 fracturi
 prezenţa fragmentelor articulare
 articulaţie dezorganizată, cu rezorbţie şi
formare osoasă (osteoscleroză,
osteofitoză).
 Tratament
 Nu există tratament specific
 Tratamentul profilactic cel mai eficient - tratarea
traumatismelor minore ale piciorului diabetic
 Corectarea tulburărilor asociate
 Scădere ponderală
 În fazele incipiente ale artritrei distructive - bisfosfonaţii
 Imobilizarea articulaţiilor cu gips sau orteze
 Intervenţii ortopedice – risc crescut de desprindere a
protezelor
 Controlul glicemiei şi administrarea de amitriptilină
 Ulceraţiile necesită igienă strictă, antibioterapie, bandaje
sterile.
 SARCOIDOZA

 boală cronică, multisistemică, de

etiologie necunoscută,
 acumulare de granuloame necazeoase
în difertite organe.
 20-40 ani
 prevalenţa diferită (1-64/100.000)
 factori genetici
 Patogenie
 Iniţial - acumularea în organele ţintă a
mononuclearelor, mai ales LTh1 CD4+ şi
fagocite mononucleare.
 Răspuns imun celular exagerat la o multitudine
de antigene self sau nonself
 Raportul LTCD4+/CD8+
 local →10:1;
 în sânge şi în ţesuturile normale → 2:1.
 Inflamaţia iniţială este urmată de eliberarea de
mediatori care recrutează şi activează fagocitele
mononucleare (IL-12, IFN-), contribuind la
formarea granuloamelor.
 Granulomul sarcoidotic
 Pot fi afectate majoritatea organelor (plămân, tegument,
ochi, ficat, splină, ganglioni ş.a),
 Acumulare de macrofage, celule epitelioide şi
multinucleate, înconjurate de LTh 1 CD4+ şi mai puţin
limfocite B.
 Celulele inflamatorii şi granuloamele semnifică boala
activă.
 În interiorul granulomului se mai găsesc fibrile de
colagen din matricea de ţesut conjunctiv adiacentă.
 Celulele gigante sunt de tip celule de corp străin sau
celule Langhans, care conţin incluzii:
 corpii Schaumann – hidroxiapatită,
 corpii asteroizi cu structură stelată – fascicule de colagen
 corpii reziduali - conţin calciu.
 Manifestările reumatologice
 manifestări osoase
 chiste la falangele mâinilor, la metacarpiene sau metatarsiene -
14% din cazuri
 dactilită difuză.
 manifestări musculare - 50-80% dintre bolnavi.
 crampe musculare, durere focală
 noduli palpabili
 pseudohipertrofie
 miozită acută cu slăbiciune musculară proximală
 afectare nodulară (granuloame sarcoidotice asimptomatice)
 miopatie cronică (muşchi induraţi, uneori calcificări datorită
hipercalcemiei).
 manifestări articulare
 tumefacţiile articulare sau periartritele pot fi modalităţi de debut
 afectarea aticulară poate fi acută sau cronică.
 Clinic
Artrita acută sarcoidotică
 simetrică, migratorie sau aditivă
 afectează genunchii, gleznele, coatele, articulaţiile IFP
 monoartrita este foarte rar modalitate de debut
 radiologic - tumfacţia părţilor moi în timpul episoadelor acute
 durează câteva săptămâni → 4 luni
 biopsia sinovială poate evidenţia granuloame sarcoidotice.

Artrita sarcoidotică cronică

 mono/oligoartrita care afectează genunchii şi gleznele
 distrucţiile articulare sunt rare
 biopsia sinovială - granuloame sarcoidotice
 afectarea axială este rară.
 Sindroame asociate sarcoidozei
sistemice
 Sindromul Lofgren
 adenopatie hilară
 artrită acută periferică (genunchi, glezne)
 uveită
 eritem nodos.

 Sindromul Heerfordt
 uveită anterioară
 parotidită
 paralizie de nerv facial
 Diagnostic de laborator
 Limfopenie
 Eozinofilie uşoară
 ↑ VSH, CRP
 ↑ enzimei de conversie a angiotensinei
 Hipercalcemie
 Anergia cutanată
 Testul cutanat Kweim-Siltzbach
 Radiografia pulmonară, probele ventilatorii,
scintigrafia pulmonară cu galium-67 şi lavajul
bronhoalveolar.
 Diagnosticul definitiv: biopsia care evidenţiază
granulomului sarcoidotic.
 Tratament
 Glucocorticoizi oral – de elecţie (prednison
1mg/kg corp 4-6 săptămâni, cu scădere lentă 2-3
luni.
 miopatia acută
 leziunile litice osoase
 leziunile articulare severe care nu răspund la AINS
 AINS şi analgeticele (manif. articulare acute).
 Imunosupresoarele (metotrexat, ciclofosfamidă,
ciclosporină, azatioprină) şi antimalaricele de
sinteză (clorochină, hidroxiclorochină) pentru
formele severe afectare articulară, cutanată,
viscerală – eficienţă discutabilă.
DISTROFIA SIMPATICĂ
REFLEXĂ

(CRPS I - COMPLEX REGIONAL PAIN

SYNDROME I)
 DEFINITIE
 Durere difuză, severă, fără distribuţie
anatomică
 Tumefacţia extremităţii afectate
 Afectare funcţională prin durere şi/sau
modificări cutanate sau osoase
 Disfuncţie vasomotorie vegetativă.
 Cauzalgia  Sindromul umăr-mână
 Atrofia acută a osului  Osteoporoza regională
 Osteoporoza acută migratorie
posttraumatică  Distrofia simpatică
 Atrofia Sudeck posttraumatică
 Sindromul Sudeck-  Simpatalgia
Leriche  Algodistrofia
 Osteodistrofia Sudeck  Algoneurodistrofia
 Sindromul  Osteoporoza tranzitorie
Steinbrocker  Reumatismul indus de
 Sclerodactilia barbiturice/tuberculostati
postinfarct ce
 Decalcifierea  Distrofia simpatică
dureroasă idiopatică a neurovasculară
piciorului  Distrofia simpatică
 Distrofia simpatică reflexă
reflexă decalcifiantă  CRPS tip I, II
 FACTORI DECLANŞATORI
 Traumatisme
 Imobilizări în aparat gipsat
 Boli nontraumatice ale aparatului locomotor
 Boli ale sistemului nervos central şi periferic
 Boli cardiovasculare (IMA)
 Boli pleuropulmonare
 Boli endocrine (hipertiroidism)
 Intervenţii chirurgicale
 Arsuri chimice sau electrice
 Medicamente
 Sarcina şi postpartum
 Neoplazii ş.a.
 ASPECTE CLINICE
Stadiul I (acut)

 Durere (allodinie, hiperpatie)

 Tumefacţie (pseudoinflamaţie)
 Modificări vasomotorii
 Afectare funcţională
 Osteoporoză precoce cu aspect pătat
 ASPECTE CLINICE
Stadiul II (distrofic)

 Persistenţa durerii
 Edem dur, atrofia ţesutului subcutanat şi a
muşchilor
 Îngroşarea capsulelor articulare,
deformarea degetelor în flexie
 Îngroşarea pielii
 Progresia osteoporozei.
 ASPECTE CLINICE
Stadiul III (atrofic)

 +/– Durere
 Modificări trofice ale tegumentului şi
fanerelor
 Retracţie capsulo-ligamentară cu
rigiditatea extremităţii şi fixare în flexie;
“frozen shoulder”
 Progresia osteoporozei - fracturi.
 TRATAMENT

 Scopuri:
 Ameliorarea durerii
 Reducerea stazei vasculare
 Evitarea contracturilor şi retracţiilor
capsulare
 Reducerea anxietăţii şi a terenului
depresiv al bolnavilor.
 Tratament medicamentos
 AINS
 Analgetice
 Corticosteroizi oral 30-40 mg/zi
 Calcitonină
 Bisfosfonaţi
 Antidepresive triciclice
 Carbamazepin
 Fenitoin, gabapentină
 Ca-blocante, ketanserin, griseofulvină
 Blocarea simpatică (“sympathetically
responding pain”)
 Lidocaină, mepivacaină, bupivacaină în ggl.
stelat
 α şi β-blocante oral
 Simpatectomie chimică sau chirurgicală
Alte modalităţi terapeutice
Terapie fizicală şi de reabilitare
funcţională
TENS
Capsaicină topic (depleţia
substanţei P în nervii periferici)
Psihoterapie
Acupunctură
Tehnici de relaxare
Biofeedback termal
 HIPERLIPOPROTEINEMII
HLP tip II
 Afectarea articulară este comună.
 Homozigoţii - poliartrită migratorie acută şi autolimitată la
genunchi şi glezne (durată ~ 2 săptămâni)
 ~ RAA datorită VSH şi ASLO ↑ şi concomitenţei
valvulopatiei aortice.
 Xantoamele apar din copilărie.
 Heterozigoţii au afectare monoarticulară de genunchi sau
MTF I.
 Uneori apar periartrite şi politendinite (tendinită ahiliană
recurentă).
HLP tip IV
 Artrită asimetrică a artic. mari sau mici.
 Uneori Rgf. evidenţiază chiste osoase paraarticulare.
 MANIFESTĂRI REUMATICE
ASOCIATE INFECŢIEI CU HIV (I)
Manifestări articulare
 Artralgii
 Pot fi primele manifestări reumatice sau pot apărea în
orice stadiu al infecţiei HIV.
 Oligoartrite de articulaţii mari.
 10% - artralgii care nu răspund la analgetice uzuale
(“painful articular syndrome”).
 Sindrom Reiter
 Prima manifestare reumatică distinctă asociată
infecţiei HIV.
 Poate preceda (cu aproximativ 2 ani), apărea
concomitent sau succeda dg. infecţiei.
 Există forme incomplete (lipseşte uretrita şi
conjunctivita).
 MANIFESTĂRI REUMATICE
ASOCIATE INFECŢIEI CU HIV (II)
 Artrita psoriazică
 Apar variate aspecte ale leziunilor tegumentare
psoriazice (gutat, vulgar, sebopsoriazis, pustular,
eritrodermie exfoliativă), leziuni unghiale
 Sacroileită, entesopatii.
 Spondilartropatii nediferenţiate
 Entezite, oligoartrite, dactilite, onicoliză, conjunctivită,
spondilită, posibil sacroileită bilaterală.
 Artrita HIV-asociată
 Oligoartrită (50%) asimetrică, articulaţii mari
(genunchi, glezne).
 Uneori aspect de PR, dar fără eroziuni şi FR.
 De obicei în ultimele stadii ale infecţiei - durata medie
de supravieţuire ~ 4 săptămâni.
 Manifestări musculare

 Mialgii
 Atrofii musculare
 Dermato/polimiozită asociată HIV
 Miopatie indusă de AZT (toxic pe
mitocondrii)
 Piomiozită
 Miozită osifiantă
 Alte manifestări
 Sjogren - like syndrome
 Lupus - like syndrome
 Vasculite (PAN - like syndrome)
 Fibromialgie
 OAH
 Osteonecroză
 Afectare de părţi moi: bursite, tendinite, contractură
Dupuytren, capsulita umărului, tendinită a
manşonului rotatorilor, sindom de canal carpian,
osteocondrită, “tennis elbow”.
 SINDROAME REUMATICE
PARANEOPLAZICE
 Artropatii
 OAH
 Poliartrita carcinoamelor
 Monoartrită acută
 Tenosinovită migratorie
 Fibrozită
 Miopatii
 Dermatomiozita
 Polimiozita
 Miopatia “carcinomatoasă”
 Sindroame lupus – like
 Sclerodermie
 Distrofie simpatică reflexă
 Paniculită necrozantă
 Policondrită recidivantă.