SPONDILITA

ANCHILOZANTĂ
 Spondilita anchilozantă SA (spondilita anchilopoietică,
pelvispondilita, boala Bechterew) este o boala cronică
inflamatorie reumatismală, progresivă, caracterizată printr-o
inflamaţie a articulaţiilor coloanei vertebrale, articulaţiilor
sacroiliace şi unor articulaţii periferice mari.
 Se întalneşte îndeosebi la adolescent, adult tânăr, bărbat în
decada a-3-a (20-40 ani), frecvent asociată cu antigenul de
histocompatibiliate HLA B27. La femei apar forme mai
uşoare, atipice, sacroileita poate fi unilaterală, pot fi afectate şi
articulaţiile periferice mai frecvent.
 Afectiune cronică şi progresivă interesând
în principal:
- întotdeauna articulaţiile sacroiliace
- articulaţiile coloanei vertebrale şi ţesuturile moi adiacente, cu
evoluţie spre anchiloză vertebrală
- deseori umerii şi şoldurile
- articulaţiile periferice sunt afectate rar, mai frecvent la
membrele inferioare, asimetric, sub formă de oligoartrită
asimetrică.
ETIOPATOGENIE
Factorii de risc:
 - sexul masculin

 - vârsta tânără

 - predispoziţia genetică – HLA B27

 - perturbările imunologice

 - factori de mediu - infecţiile streptococice,

tuberculoase, gonococice, enterice.
 Exista relatii cu traumatismele, psoriazisul, enterita
regionala etc.
 Leziunea iniţiala apare la nivelul articulaţiilor sacro-iliace,
sub forma unei artrite sacro-iliace, de obicei unilaterala, iar
mai târziu bilaterala. Spatiul articular dispare printr-un proces
de condensare articulară şi nu de osteoporoza.
 La nivelul coloanei vertebrale leziunea iniţială  ţesut de
granulaţie la joncţiunea dintre inelul fibros al discului
cartilaginos şi marginea corpului vertebral.
 Fibrele periferice ale inelului fibros sunt erodate şi în final
înlocuite cu ţesut osos formând începutul unei excrescenţe
osoase denumite sindesmofit, care se dezvoltă apoi prin
osificare encondrală continuă, unind în final corpii vertebrali
adiacenţi.
 Progresia ascendentă a acestui proces dă aspectul de „coloană
de bambus" observat radiografic. Alte leziuni ale coloanei
vertebrale includ osteoporoza difuză, erodarea corpilor
vertebrali la marginea discului, vertebre „pătrate" şi
inflamaţia şi distracţia graniţei între disc şi corpul vertebral.
Semnele radiologice relevă sacroileita: iniţial articulaţiile sacroiliace sunt
evidenţiate pe radiografia standard.
Progresiunea eroziunilor duce la „pseudolărgirea" spaţiului articular; când apare
fibroza şi apoi anchiloza osoasă articulaţiile se şterg radiografie.
 Enteza, locul de inserţie al tendoanelor sau ligamentelor
pe os, este afectată de procesul patologic din SA, în
special cea localizată în jurul coloanei vertebrale sau la
nivelul pelvisului. Entezita se caracterizează prin leziuni
inflamatorii, erozive care în final se pot osifica.
 Artrita inflamatorie a articulaţiilor interapofizare este
frecventă, cu erodarea cartilajului de către panus,
procesul fiind adesea urmat de anchiloza ososă. Se poate
adauga alteori şi prinderea unor articulaţii periferice:
glezne, picioare, genunchi, maini, umeri, realizandu-se
astfel spondilita periferica.
Radiografia coloanei lombo-dorsale releva prezenta sindesmofitelor,punti osoase
longitudinale care contureaza discurile intervertebrale, realizand în stadiile avansate
aspectul de „coloana de bambus".
Osificarea ligamentelor inter-vertebrale face să apara radiologie o linie mediana şi doua
laterale, constituind semnul ,,şinei de tramvai".
Stadiul avansat – tardiv, terminal
Durerea scade în intensitate.
Daca boala nu a fost corect tratâta,
deformările sunt mari, realizand
aspectul de ,,poziţia schiorului"
(cifoza, capul proiectat anterior,
stergerea lordozei lombare,
flexum de şolduri şi genunchi).
Aceste forme sunt grave,
invalidante.
Daca bolnavul a fost corect
tratât, pozitia coloanei este în
rectitudine, care permite o
viata cat mai aproape de
normal.
 Debut
 În primele stadii tabloul clinic este dominat de artrita
sacoiliacă şi afectarea coloanei vertebrale, clasic cu
evoluţie ascendentă.
 Leziunile întânite sunt:
- la nivelul articulaţiilor: sinovita cu evoluţie cătra
fibroză şi osificare,
- la nivelul inserţiilor tendinoase sau
ligamentare (enteze) apare entezita cu formare
de sindesmofite,
- la nivelul structurilor extrascheletice: uveita (afectarea
ochiului), fibroza interstiţială (plămân), afectarea
cordului (aortita, afectarea miocardului şi ţesutului de
conducere),
- amiloidoză renală sau hepatică.
 MANEVRE PENTRU EVIDENŢIEREA SACROILEITEI

presiunea cu podul palmei pe sacru, cu pacientul în decubit ventral (manevra Illouz-

Coste);
apăsarea puternică a spinelor iliace anterosuperioare, cu bolnavul în decubit dorsal
(manevra Eriksen);
extensia unei coapse sub planul patului şi flexia completă a celeilalte (manevra
Gaensslen);
comprimarea laterală a bazinului, cu pacientul în decubit lateral (manevra Volkmann
 Simptomul iniţial este durerea surdă cu debut insidios,
simţită profund în regiunea lombară inferioară sau gluteală,
însoţită de redoare matinală cu durată de câteva ore, care se
ameliorează cu mişcarea şi revine după perioade de
inactivitate.
 La câteva luni după debut durerea devine persistentă şi
bilaterală.
 Sunt frecvente exacerbările nocturne ale durerii, obligând
pacientul să se ridice din pat şi să efectueze mişcări.
 La unii pacienţi durerile osoase declanşate de palpare pot însoţi
durerea de spate sau redoarea, în timp ce la alţii această
sensibilitate dureroasă poate fi simptomul dominant.
 Localizările frecvente sunt joncţiunea costovertebrală, procesele
spinoase, crestele iliace, marele trohanter, tuberozitatea
ischiatică, tuberculii tibiali şi călcâiele. Rareori, durerea toracică
poate fi simptomul cu care se prezintă pacientul.
FAZA DE STARE –
STADIUL SPONDILITIC
Durerea poate disparea sau persista.
Apar frecvent dureri având caracter
sciatalgic, crural, intercostal.
Dispare lordoza lombară şi apare atrofia
fesieră.
Se accentuează cifoza toracală.
Dacă coloana cervicală este afectată
apare flectarea anterioară a gâtului.
Afectarea şoldului cu anchiloză produce
contracturi în flexie compensate prin
flexia genunchiului.
Articulaţiile coxo-femurale sunt frecvent
prinse bilateral, genunchiul poate
prezenta hidrartroza.
Formele cu atingeri periferice sunt mai
invalidante.
Stadiul avansat – tardiv, terminal
Durerea scade în intensitate.
Daca boala nu a fost corect tratâta,
deformările sunt mari, realizand
aspectul de ,,poziţia schiorului"
(cifoza, capul proiectat anterior,
stergerea lordozei lombare,
flexum de şolduri şi genunchi).
Aceste forme sunt grave,
invalidante.
Daca bolnavul a fost corect
tratât, pozitia coloanei este în
rectitudine, care permite o
viata cat mai aproape de
normal.
 Artrita de şold şi umeri (articulaţiile „centurilor")
apare la 25-35% din pacienţi, în multe cazuri precoce în cursul
evoluţiei bolii. Artrita articulaţiilor periferice, altele decât şold
şi umeri, frecvent asimetrică, este întâlnită la aproximativ 30%
din pacienţi şi poate să apară în orice stadiu de boală. Durerea
şi redoarea gâtului prin afectarea coloanei cervicale este,
frecvent, o manifestare tardivă. Unii pacienţi se prezintă cu
simptome constituţionale ca febră, anorexie, pierdere
ponderală, sau transpiraţii nocturne.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC SUNT:
 1) durere lombară inferioara şi redoare, datând de
peste 3 luni, necalmată de repaus, de tip inflamator;
 2) durere şi redoare toracică;

 3) limitarea expansiunii toracice în inspir;

 4) limitarea mişcărilor coloanei vertebrale lombare;

 5) irita, sau sechele de irită prezente, sau irită în

antecedente;
 6) aspecte radiologice caracteristice de sacroileită
bilaterală;
 7) sindesmofitoză tipică
OBIECTIVELE TERAPEUTICE ÎN SA
 Imediate – combaterea
inflamaţiei şi a manifestărilor
clinice legate de aceasta (durerea,
limitarea de mobilitate, tulburările
micţionale, alterarea vederii etc);
 De perspectivă:

 ● prevenirea deformărilor şi a
poziţiilor vicioase ale coloanei
vertebrale şi corectarea celor
prezente, a redorilor articulaţiilor
periferice;
 ● conservarea funcţiei
motorii şi a altora.
TRATAMENTUL DE RECUPERARE ÎN SA

Obiectivele generale ale recuperării în SA sunt:

 1. Combaterea/ameliorarea/reducerea durerii şi
inflamaţiei şi a consecinţelor sale (durere,
contractură, redoare).
 2. Menţinerea/refacerea mobilităţii articulare.

 3. Menţinerea/refacerea tonusului, forţei şi rezistenţei

musculare.
 4. Menţinerea/reeducarea funcţiei respiratorii.

 Momentul optim de începere a terapiei de recuperare

este în perioada de formare a entezitelor, până la
formarea sinostozelor.
TRATAMENTUL IGIENO-POSTURAL
CONSTĂ ÎN:

 - decubit ventral cu pernă sub torace şi sub

frunte, cu saci de nisip pe coloana dorsală şi
bazin,
 - decubit dorsal cu pernă sub coloana dorsală,
fără pernă sub cap, mâinile la ceafă, coatele pe
planul patului,
 - decubit dorsal cu perna sub coloana dorsală şi
săculeţi de nisip pe umeri şi genunchi.
KINETOTERAPIA
Obiectivele kinetoterapiei în SA:
 1. evitarea/limitarea deformărilor şi deposturărilor coloanei
vertebrale şi şoldurilor.
 2. evitarea/limitarea extinderii redorilor şi anchilozelor.
 3. menţinerea unui bun tonus muscular.
 4. menţinerea unei ventilaţii toracice cât mai ample.
Metode kinetoterapeutice:
 - adoptarea unor posturi corecte în activităţile zilnice şi
postrurile corective.
 Exerciţiile de postura sunt obligatorii, inca din faza de debut.
Sunt necesare repausul diurn şi somnul pe pat tare şi drept,
fără perna, cu sau fără perna regiunea dorsală (pentru a
preveni cifoza toracala), cu sau fără saci de nisip pe umeri şi
frunte.
 Repausul la pat nu trebuie prelungit excesiv, el fiind indicat
numai în perioadele acute, dureroase, de scurta durata,
pentru a nu favoriza anchiloza. Se contraindica statul în
şezut prelungit pe fotoliu sau scaun, care nu trebuie să
depaseasca o ora pe zi.
 Exerciţii corectoare şi de conştientizare
poziţională
 Asuplizarea articulaţiilor membrelor

- obiectiv obligatoriu, complementar celui rahidian,

- retracturile musculare→ apariţia redorilor articulare.
- alungirea muşchilor scurtaţi -contracţii şi relaxări
succesive practicate la nivelul de maximă întindere a
muşchiului.
- retracturi la nivelul pectoralilor, ischiogambierilor,
adductorilor coapsei→ afectarea îndeosebi a centurilor
(umăr şi şold).
Terapia chirurgicala la nivelul coloanei
vertebrale are urmatoarele indicaţii:
- Deformarea cifotica cu alterare importanta a
statusului funcţional
- Pseudoartroza dureroasa la nivelul coloanei
vertebrale
- Fracturi vertebrale cu instabilitate funcţionala
- Complicatii neurologice: stenoza de canal
spinal, mielopatie, sindrom de coada de cal.

Mai multe tipuri de interventie chirurgicala:

- metode de realiniere osoasa pentru corec-ia
deformarii (osteotomie de închidere/
deschidere a coloanei, artrodeza fixata)
- decompresie chirurghicala a radacinilor nervoase
la nivelul coloanei vertebrale.
pentru aprecierea statusului
clinico-funcţional şi al calităţii
vieţii:
 nivelul de activitate al bolii - scala
sau indexul Bath de activitate al
spondilitei anchilopoetice
(BASDAI);
 indicele menton-stern
 indicele tragus-acromion
 indicele Schöber
 indicele Ott

Progresia bolii poate fi urmărită

prin măsurarea înălţimii
pacientului, a expansiunii toracelui,
prin testul Schober şi prin distanţa
occiput—perete, barbie-stern
METODE ŞI MIJLOACE KINETICE

 Posturări corecte
 Mobilizări pasive Obiectivele kinetoterapiei:

 Exerciţii active asistate şi active corectarea / menţinerea

 Contracţii izometrice şi izotone aliniamentului corect al
corpului;
 Tehnici de facilitare
proprioceptivă (stretching-ul şi refacerea / menţinerea supleţii
hold-relax) articulare;

 Metoda Klapp şi alte exerciţii de refacerea / menţinerea

resipraţie tonusului muscular
paravertebral;
 Activităţile recreaţionale şi
sport menţinerea amplitudini
 Masaj mişcărilor respiratorii.