TULBURARI DE REPRODUCTIE

Pentru definirea tulburarilor de reproductie se utilizeaza

diferite notiuni cum sunt: sterilitate, infecunditate, infertilitate.
Clasificarea tulburarilor de reproductie se face dupa mai
multe criterii si anume:
1. Dupa momentul instalarii se recunosc:
a. Tulburari congenitale de reproductie. Acestea sunt, de regula, ireversibile,
iar, în acest caz, se justifica folosirea notiunii de sterilitate.

b. Tulburari de reproductie dobândite. Apar si se manifesta în perioada

genitala activa plasata între pubertate si climacterium.
c. Sterilitatea senila. Aceasta tulburare de reproductie este ireversibila si
survine, atât la femela, cât si la masculi.
2. Dupa criteriul cauzelor care perturba procesul
reproducerii, putem vorbi despre :
a. tulburari de reproductie de naturafunctionala (ex.: aciclia, subestrul, boala
chistica ovariana etc.);
b. tulburari de reproductie de origine lezion ala
(metrita, salpingita etc.);
c. tulburari de reproductie de naturaimu no log ica;
d. tulburari de reproductie de naturamanager iala (nedepistarea estrului,
greseli în tehnica inseminarii artificiale);
e. tulburari de reproductie cauzate de factori

alimentari si toxici;
f. tulburari de reproductie cauzate de agenti
infectiosi sau parazitari.
LA MASCULI, în general, tulburarile de reproductie se
regasesc în doua grupe, si anume:
? impotenta de generare – impotentio generandi – care
se manifesta sub diferite forme de tulburari ale proceselor de
spermatogeneza (azoospermie, oligospermie,
teratospermie,
necrospermie,
astenospermie etc.);
impotenta de copulare– impotentio coeundi –
concretizata în imposibilitatea manifestarii si derularii, în ordinea fireasca, a
reflexelor sexuale începând cu erectia si terminând cu ejacularea.

LA FEMELE tulburarile de reproductie se pot manifesta sub

diferite forme care, toate, pot fi reunite în cadrul a doua
sindroame:
sindromul anestrului sau al lipsei de calduri;
sindromul montelor sau inseminarilor repetate.
Multiplele clasificari ale tulburarilor aparatului genital si implicit ale
functiei de reproductie la femele indiferent de specie prezinta, pe lânga
multe avantaje sistematice, si unele neajunsuri, mai ales în ceea ce
priveste rigurozitatea si semnificatia terminologiei folosite în acest scop. În
acest cadru, sunt frecvent utilizate notiunile de tulburari de reproductie de
origine functionala si de origine lezionala, si chiar folosirea inadecvata a
notiunii de sterilitate, pentru situatii de pierdere reversibila a capacitatii
reproductive.
 La animalele de companie, strategia terapeutica în tulburarile de
reproductie nu s-au schimbat asa de mult ca la animalele de ferma, dar
cheltuielile de diagnostic si tratamentele au devenit mai sofisticate.
Controlul ciclului estral – cel mai frecvent, urmareste
sincronizarea estrului. Se bazeaza pe un agent terapeutic care actioneaza
direct asupra ovarelor (ex.: FSH, LH) sau preparate cu efect similar cum
sunt gonadotropina corionica equina (eCG; similar cu PMSG) sau
gonadotropina corionica umana (HCG) si prostaglandine sau, pe un
preparat farmaceutic care actioneaza prioritar asupra hipotalamusului si
hipofizei (Gn-RH, proges- teron, progestine).

Superovulatia se realizeaza în mod curent, prin tratament

hormonal în timpul unui anumit stadiu al ciclului sexual, cu FSH sau cu
preparate care au efect de tip FSH (ex. PMSG) combinat cu un produs
care are efect de tip LH (ex. HCG).
La rumegatoare, PGF2a sau analogi ai acestora sunt folosite pentru
liza CL si controlul estrului, dupa stimularea cu FSH, pentru dezvoltarea
mai multor foliculi ovarieni.
Chistii ovarieni si ovulatia întârziata se trateaza frecvent
cu preparate care au actiune de tip LH (ex. HCG) sau cu Gn-
RH.
Pentru persistenta CL si în cazul piometrului, PGF2a
reprezinta tratamentul de electie.

Administrate sistemic, antibioticele penetreaza tesuturile tractului

reproductiv mai bine decât în cazul când acestea au fost administrate local,
prin infuzie uterina.
 Rezultatele nesatisfacatoare ale terapiei cu antibiotice, precum si
cresterea rezistentei bacteriene la antibiotice si remanenta antibioticelor în
tesuturi (foarte important pentru alimentele de origine animala) au condus
la nevoia aplicarii unor tratamente nonantibiotice pentru combaterea
infectiilor aparatului genital.
În general, medicatia nonantibiotica are doua efecte dorite
asupra tractului reproductiv:
-efectul contractil care duce la evacuarea continutului
patologic din tractul genital;
- efectul pozitiv asupra apararii umorale si celulare.