Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Structură şi funcţii
1
Rolurile placentei
• i. De a permite un schimb selectiv pentru o gamă largă de substanţe între mamă şi
făt, de exemplu transportul principiilor nutritive şi a gazelor, şi pentru a proteja
fătul de bacterii şi chimicale toxice. Acest schimb de materiale necesită o categorie
largă de procese de transport incluzând difuzia pasivă, transportul activ, pinocitoza
şi fagocitoza.
• ii. De a produce o serie de hormoni sterodieni şi proteici despre care se crede că
joacă un rol în menţinerea sarcinii şi în dezvoltarea fătului. Aceşti hormoni intervin
în blocarea unei noi creşteri foliculare şi a unei noi ovulaţii; blocarea contracţiilor
uterine ca răspuns la prezenţa unui corp străin; asigurarea unei secreţii continue
de substanţe nutritive de către glandele endometriale materne; mobilizarea
rezervelor metabolice cum ar fi grăsimile din organismul matern şi inducerea unei
creşteri şi dezvoltări mamare.
• iii. De a constitui o barieră între embrion şi mamă pentru a stopa atacul imunologic
al mamei împotriva embrionului străin implantat.
2
Varietate de structuri
• Aşa cum s-a menţionat mai sus placenta este formată din ţesuturi derivate atât din mamă cât
şi din embrion, partea fetală fiind originară din membranele embrionare iar partea maternă
din peretele uterin. (Aici apare rolul imunologic al placentei pentru că ţesuturile fetale sunt
semi-alogenice pentru mamă.)
• Această suprafaţă mică iniţial de apoziţie fetomaternă creşte enorm de-a lungul sarcinii atât
timp cât placenta se dezvoltă prin pliere şi repliere odată cu fătul pentru a-l hrăni şi a înlătura
substanţele toxice pe care le produce fătul.
• Placentele au structuri foarte diferite în cadrul ordinului euterian în aşa fel încât diferite specii
au elaborat soluţii diferite pentru a îndeplini rolurile vitale ale placentei; aceste diferenţe sunt
date de variaţii în ceea ce priveşte mărimea, habitatul (de ex. arboricol sau acvatic) şi stilul de
viaţă (de ex. în siguranţă sau bazat pe aleargă imediat după naştere). Acest lucru înseamnă că
placenta este cel mai divers organ la mamifere, singurul element de tendinţă a evoluţiei fiind
cel de a reduce separarea dintre circulaţiile fetale şi materne.
3
Tipurile de placentaţie corioalantoidiană
4
Forma
• Primul şi cel mai simplu criteriu este forma placentei la
termen.
5
Tipurile de placentaţie corioalantoidiană
• Al doilea mare criteriu este clasificarea structurală bazată pe numărul de straturi
ale placentei care despart circulaţiile materne şi fetale. Această metodă de
clasificare a fost sugerată pentru prima dată în 1919 de Grosser. După acest criteriu
există patru categorii de placente.
• i.Epiteliocorială: Nici un strat înlăturat, epiteliul uterin în contact cu corionul (de ex.
porc, cal).
• ii.Sindesmocorial: Epiteliul uterin înlăturat, ţesutul conjunctiv matern în contact cu
corionul (de ex. rumegătoare).
• iii.Endoteliocorială: Epiteliul uterin matern şi ţesutul conjunctiv înlăturate,
membrana bazală endotelială în contact cu corionul (de ex. carnivore).
• iv.Hemocorială: Toate ţesuturile materne înlăturate, corionul În contact direct cu
sângele circulant matern (de ex. rozătoare, insectivore, antropoide).
6
Dezvoltarea şi structura placentei umane
7
Placentaţia
8
Placentaţia
• Activitatea litică a celulelor sinciţiotrofoblastice duce la efracţia vaselor
materne atât arteriale cât şi venoase rezultând un flux sanguin matern de
origine arterială în interiorul spaţiilor lacunare, flux care se reîntoarce în
torentul matern sanguin prin intermediul venelor.
• Vilii primari sunt formaţi din celule trofoblastice (ei au celule
citotrofoblastice la interior şi sunt acoperiţi de sinciţiotrofoblast), apoi
sunt invadaţi de celule mezenchimatoase şi se transformă în vili secundari.
• În interiorul acestor vili secundari se vor forma vase care mai târziu se vor
uni cu vasele produse de embrion şi în acest fel apare o circulaţie necesară
pentru a aproviziona embrionul cu substanţele şi gazele pentru dezvoltare
şi pentru depleţia de deşeuri.
9
Dezvoltarea şi structura placentei
umane
• Placenta continuă să crească şi să
se dezvolte de-a lungul sarcinii
astfel încât la termen este un organ
de aproximativ 20 cm diametru, cu
o grosime de 3 cm şi o greutate de
aproximativ 500g.
• Vilii corionici au o suprafaţă
enormă de schimb, ajungând la 14
m2 la termen şi având capilare cu o
lungime totală de 50km.
• Rata fluxului sanguin matern este
între 500-700ml/min din care 80%
este destinat numai placentei.
10
Transferul placentar
• Substanţele care trec din circulaţia maternă în sângele fetal trebuie să
traverseze sinciţiotrofoblastul, citotrofoblastul, stroma spaţiului intervilos
şi peretele capilarului fetal.
• Deşi există o barieră histologică care separă cele două circulaţii, diferitele
componente nu se comportă uniform.
• Sinciţiotrofoblastul acţionează ca un separator activ sau pasiv faţă de
diferitele substanţe nutritive de care are nevoie creşterea fetală.
• După mijlocul sarcinii stratul de citotrofoblast devine mai rar şi
sinciţiotrofoblastul rămâne singurul cu acţiune importantă. Pereţii vaselor
capilare viloase devin şi ei mai subţiri şi numărul lor este în creştere.
• Toată suprafaţa capilară de schimb creşte iar aceste vase nu conţin celule
mioepiteliale. Întreaga suprafaţă a vilozităţilor placentare ajunge la
aproximativ 10 mp.
11
Reglarea transferului placentar
• Sinciţiotrofoblastul reprezintă interfaţa fetală a
sistemului de transport dintre mamă şi făt.
• Structura care este în mod direct în legă-tură cu
ramura maternă a sistemului are o conformaţie
complexă cu microvili.
• Faţa fetală a sistemului este în legătură cu capilarele
circulaţiei fetale.
12
Transferul prin difuzie
13
Transferul prin difuzie
14
Funcţia respiratorie a placentei
• Mayaw sugerează din 1674 că placenta ar funcţiona
ca şi un plămân fetal.
• Mai mult, Erasmus Darwin în 1796, la numai 22 de
ani de la descoperirea oxige-nului, consideră că
placenta are o funcţie asemănătoare cu a plămânilor
sau branhi-ilor.
• Observând culoarea roşie a sângelui care pleacă de la
placentă, Darwin presupune că rolul placentei ar fi de
oxigenare ca şi branhiile peştilor.
15
Funcţia respiratorie a placentei
16
Funcţia respiratorie a placentei
• Deşi presiunea parţială a oxigenului este oarecum
scăzută, fătul nu suferă de hipoxie.
• Probabil că fătul uman are un debit cardiac/kg corp
mai mare decât adultul uman.
• Aceste debit mai mare conjugat cu pute-rea mai
mare de transport a hemoglobinei fetale
compensează această presiune mai mică.
17
Funcţia respiratorie a placentei
18
Transferul selectiv şi difuzia facilitată
• Deşi difuzia are un rol foarte important, trofoblastul se manifestă în multe cazuri
selectiv menţinând concentraţii diferite pe cele două părţi ale barierei materno-
fetale.
• Unele substanţe, cum ar fi hexozele sau pentozele trec mai mult datorită
gradientului de concentraţie dintr-un compartiment în celălalt. Un exemplu de
trecere favorizată către făt este cel al acidului ascorbic care are concentraţii mult
mai mari de partea fetală.
• De asemenea concentraţiile de fer sunt crescute la făt şi, chiar în situaţii de deficit
matern, transportul către făt este asigurat.
• Majoritatea virusurilor trec prin placentă. De asemenea unele bacterii şi
protozoare cum ar fi: treponema, plasmodium-ul, toxoplasma şi bacilul
tuberculozei. Pentru ultimele situaţii, se poate evidenţia aproape totdeauna o
implicare histologică a placentei.
• În situaţii foarte rare, celule maligne de la mamă pot trece la făt şi eventual
determina metastaze.
19
Funcţiile de schimb ale placentei
• Schimburile care au loc
prin intermediul placentei
sunt de o importanţă
vitală pen-tru creşterea şi
dez-voltarea fătului
• Transportul substan-ţelor
de la mamă la făt şi invers
sunt depen-dente de:
20
Funcţiile de schimb ale placentei
• i.Concentraţia substanţei în circulaţia maternă.
• ii.Mecanismul de transfer prin membranele celulare ale placentei, cum ar
fi: difuzia, transport activ sau situri cu receptori
• iii.Concentraţia substanţelor în lacune
• iv.Prezenţa unor proteine transportoare specifice dacă este necesar
• v.Consumul placentar al unor substanţe
• vi.Concentraţia în sângele fetal al placentei.
21
Rolul endocrin al placentei
22
Progesteronul
• Progesteronul joacă un rol important în menţinerea sarcinii.
• În momentul concepţiei producţia de progesteron de către corpul galben
este crescută, această secreţie de progesteron inhibă evoluţia normală a
ciclului şi permite continuarea sarcinii.
• Producţia de progesteron este continuată de către corpul galben pentru
aproximativ 50 de zile după care citotrotrofoblastul şi sinciţiotrofoblastul
preiau această producţie.
• Nivelurile de progesteron continuă să crească de-a lungul sarcinii dar
există diferenţe semnificative între nivelurile de progesteron la diferite
specii în jurul termenului. La unele specii apare o cădere marcată a
nivelurilor de progesteron chiar înainte de declanşarea naşterii, cum ar fi
la oaie.
23
Progesteronul şi naşterea
24
Estrogenii
• Estrogenii joacă un rol important în implantare şi în
dezvoltarea glandei mamare ca şi în eliberarea de prolactină
după naştere.
• La oaie cantităţile de estrogeni cresc lent la mamă până pe la
ziua 145-150 de sarcină când are loc o creştere bruscă a
nivelului lor.
• Acest moment coincide cu scăderea nivelului de progesteron
la oaie.
• La specia umană nivelurile materne de estrogeni cresc de-a
lungul sarcinii dar, ca şi în cazul progesteronului, există
diferenţe de opinii în ceea ce priveşte situaţia de dinainte de
naştere.
25
Estrogenii şi naşterea
26
Hormonul lactogen placentar
• Lactogenul placentar (PL) (cunoscut şi ca somatotropină corială) este un
membru al familiei de hormoni din care fac parte hormonul de creştere şi
prolactina.
• HPL are 190 aminoacizi şi este sintetizat de sinciţiotrofoblast de-a lungul
sarcinii. Greutatea lui moleculară este 22.125. Ca şi hormonul de creştere
uman, HPL este codificat de către gene de pe cromozomul 17q22-24.
Semiviaţa lui biologică este de 15 minute.
• La nivel de aminoacizi lactogenul placentar uman (hPL) are o asemănare
de 85% cu hormonul uman de creştere (hGH) şi de 67% cu prolactina (PRL)
• Din cauza aceasta şi pentru că hPL se leagă atât de receptorii pentru hGH
şi PRL multe studii au examinat procese care sunt reglate de către ultimii
hormoni.
27
Rolurile hPL
28
Rolurile hPL
• iii.Stimularea diferenţierii secretorii a glandelor mamare:
• Rolul predominant al hPL la nivelul glandei mamare umane
pare a fi stimularea proliferării celulare mai curând decât al
secreţiei, deşi hPL stimulează lactogeneza la speciile ne-
primate.
• iv.Reglarea steroidogenezei. PL uman stimulează o creştere a
lipolizei bazale şi a preluării glucozei şi a utilizării ei. HPL este
produs în sinciţiotrofoblast din săptămâna a 5-a de sarcină şi
este vărsat în circulaţia maternă. Rata de sinteză a hPL creşte
gradat până la termen moment în care placenta produce între
0,3 şi 1,0 g/zi.
29
Hormonul de creştere
30
Hormonul de creştere
• HCG-V este produs de sinciţiotrofoblast şi se găseşte
în sângele matern de pe la 21 – 26 săptămâni,
concentraţia lui creşte până pe la săpt. 36 şi rămâne
constantă până la sfârşitul sarcinii.
• Este posibil ca hGH-V să fie prezent în sângele
matern chiar de pe la săptămâna 9 la niveluri scăzute
pentru că mARN-ul pentru hGH-V este deja prezent
în placentă la acest moment.
31
Gonadotrofina corionică
33
Prolactina deciduală
34
Peptide placentare similare cu factorii
hipotalamici
35
Peptide placentare similare cu factorii
hipotalamici
36
Rolul imunologic al placentei
• Atâta timp cât fătul conţine material genetic şi de la
mamă şi de la tată, se spune că el este semi-alogenic
pentru mamă şi se poate să existe un complex major
de histocompatibilitate între ei.
• Fătul ar putea să fie rejetat la puţin timp de la
transplant sau grefă, iar un alt făt viitor obţinut cu
acelaşi partener va fi rejetat şi mai repede de către
mamă.
37
Protecţia imunologică a fătului
• Sângele matern (cu tot cu limfocitele imunocompetente) este
în contact direct cu trofoblastul fetal.
• Există mecanisme care împiedică rejetarea fătului. Factorul
cel mai important este lipsa de antigene clasa I şi clasa II pe
suprafaţa vililor corionici, în acest fel fătul fiind protejat de
atacul alogenic al sistemului imun matern.
• Unele populaţii de celule citotrofoblastice produc o serie de
molecule care au fost numite HLA G. Ele fac parte din
mecanismul de apărare al fătului fiind de exemplu mai
rezistente la atacul dat de natural killer cells sau la liza
mediată de celulele T.
38
Rolul imunologic al placentei
• Cotokinele au un rol
important în sarcină după
implantare pentru că şi
granulo-cyte macrophage-
colony stimulating factor
(GM-CSF) şi transforming
growth factor-ß (TGF-ß)
sunt produse de către
endometru
39
Rata de apariţie a unei sarcini
• La rasa umană, probabilitatea de a se produce un copil născut
la termen pentru fiecare ciclu în care are loc un raport este de
25% între 20 şi 30 de ani.
• Acest lucru înseamnă că aproape 75% din toate ovocitele nu
vor da naştere unui produs de concepţie viu, aceste pierderi
având loc înainte ca sarcina să fie recunoscută clinic iar 73%
dintre embrioni nu supravieţuiesc după 6 săptămâni de
sarcină.
• Rata se sarcină pentru un an la un cuplu absolut normal este
de 80%.
40
Teste de-a lungul sarcinii
41
Amniocenteza
42
Amniocenteza
• Testul se efectuează introducând un ac transabdominal până
în cavitatea amniotică (cu ecoghidaj) pentru a preleva 20ml de
lichid amniotic.
• Riscurile asociate cu acest procedeu includ o rată de pierdere
a sarcinii de 0.5-1% peste rata normală de avort existând în
plus şi o şansă foarte mică de puncţionare a fătului sau de
infecţie maternă.
• Contraindicaţiile pentru amniocenteză sunt infecţiile vaginale
active, anomaliile uterine sau fibroamele.
43
Amniocenteza
• Amniocenteza precoce, în jur de 11 săptămâni, prelevă puţine
celule fetale, dar cu ajutorul PCR se pot obţine rezultate
fiabile
• Ulterior acestui test, mama tot trebuie să efectueze alte teste
pentru a evidenţia malformaţiile de tub neural. Avantajul
metodei constă în obţinerea unui rezultat mai precoce,
posibilitatea de a întrerupe sarcina mai repede în caz de
dorinţă a mamei.
• Testul se execută la fel cu amniocenteza tardivă iar riscurile
sunt asemănătoare. Probabil că în viitor acest test va deveni
standardul
44
Biopsia vilozitară (CVS)
45
Cordocenteza
46
Teste non-invazive
• i.Ultrasunetele: Ecografia poate fi folosită ca metodă de
diagnostic pentru anomalii structurale care pot de altfel să nu
fie legate de nici un defect cromozomial sau molecular.
• ii. Celulele fetale în circulaţia maternă: Trecerea celulelor
fetale nucleate în curentul sanguin matern este cunoscută de
mai mult timp şi asta face posibil ca, prin metode non-
invazive, să se poată pune un diagnostic prenatal.
• Pentru efectuarea acestui test, se prelevă o probă de sânge de
la mamă. Cu ajutorul PCR-ului şi cu sonde ADN specifice pot fi
diagnosticate foarte multe boli cu origine genetică.
47
Triplu test
• iii.Teste din sângele matern: Mult timp s-a căutat o
metodă de a preleva sânge matern, de a se doza
nişte hormoni sau nişte proteine specifice şi să se
poată trage concluzii asupra stării fătului.
• Cel mai cunoscut este testul triplu test. El este
desemnat să estimeze riscul pentru mamă de a avea
un copil cu trisomie 21 (Downs syndrome), defect de
tub neural, trisomie 18, trisomie 13 şi anuploidie
pentru cromozomii sexuali.
48
Triplu test
• Primul test de genul acesta este dozarea alfa fetoproteinei
(AFP) atât în lichidul amniotic cât şi în sângele matern pentru
a diagnostica defectele de tub neural sau de perete
abdominal.
• În timp s-a observat că mamele care năşteau copii cu trisomie
18 sau 21 aveau niveluri scăzute de AFP şi testul a fost
adăugat la metodele de screening. Sensitivitatea şi
specificitatea erau însă foarte scăzute pentru trisomia 18 şi
21.
• Alte două proteine serice au fost găsite a fi la niveluri diferite
în trisomiile 18 şi 21: estriolul neconjugat (uE3) şi ß-human
chorionic gonadotrophin (ßhCG).
49
Triplu test
50
Concluzii şi direcţii de cercetare
• Placenta este un organ foarte complex care este răspunzător
de susţinerea fătului în timpul sarcinii. Din cauza complexităţii
procesului de reproducere in sine există o arie largă de
anomalii şi boli care pot conduce la avort spontan, moarte
fetală in utero sau copii născuţi cu malformaţii, tulburări
metabolice sau alte probleme conge-nitale.
• Diagnosticul precoce al acestor anomalii, prin investigarea
mamei, poate uşura personalului medical capacitatea de a
sfătui gravida asupra unor atitudini faţă de sarcină care să fie
luate în timp util.
51