Metabolismul Zaharidelor

La nivelul circulator concentrația glucozei (glicemia) este de aproximativ 5,5 mM/L.

Procesul de menținere a glicemiei este realizat prin intermediul ficatului care are capacitatea de a
primi întreaga cantitate de glucoză preluată prin intermediul sângelui și de a orepartiza ulterior în
vederea asigurării concentrației optime circulante.
Procesul de degradare al glucozei se realizează la nivelul tuturor celulelor din organismul
uman și aceasta este principalul component cu rol energetic, chiar dacă pentru degradarea glucozei
se consumă mai mult timp decât în cazul degradării lipidelor, dar echipamentul enzimatic celular
mai facil în cazul degradării glucozei face ca aceasta să fie oxidată preferențial în raport cu lipidele
(ac. Grași).
În oxidarea glucozei rezultă o cantitate mai mică de energie decât în cazul oxidării acizilor
grași deoarece moleculele glucozei (monozaharidelor) prezintă un caracter redus mai slab decât
lanțurile hidrocarbonate din acizii grași.
Procesul de degradare a zaharidelor poate să înceapă la nivel celular fie de la glucoza ca
atare, fie de la glicogen care este proncipala formă de stocare a glucozei la nivelul organismului
uman,
Indiferent de modalitatea adaptată în procesul de degradare, catabolizarea glucozei necesită
prezența glucozo-6-fosfatului. Acesta se poate obține din glucoză în prezența glucochinazei sau
hexochinazei prin consum de energie sub formă de ATP. Glicogenul poate suferi 2 procese de
degradare: 1. degradarea hidrolitică cu formarea glucozei ca atare
2. Fosforoliza în care hidroliza glicogenului se realizează în prezența fosfatului și a fosforilazei
când rezultă ca produs final glucozo-1-fosfatul.
Indiferent de modalitatea de degradare a glicogenului procesul se defășoară începând cu
eliberarea primului rest de glucoză din capătul nereducător al glicogenului. În urma fosforolizei
glucozo-1-fosfatul rezultat trebuie să sufere un proces de izomerizare până la glucozo-6-fosfat,
astfel încât acesta să poată participa la toate procesele degradative în care glucoza intervine,
Între glicoliza glicogenului și fosforoliza acestuia există o diferență energetică în sensul că
nu se mai consumă din exterior energie metabolică în vederea obținerii glucozo-1-fosfatului
(glucozo-6-fosfatului) comparativ cu situația în care, prin procesul de hidroliză se obține
întotdeauna glucoza ca atatre.
Apariția la nivel celular a glucozei în urma hidrolizei glicogenului nu asigură menținerea
glucozei în interiorul celulei așa cumglucozo-1-fosfatul sau glucozo-6-fosfatul (încărcați electric)
rămân întotdeauna în interiorul celulei
Dacă hexochinaza se găsește ca specie enzimatcă în majoritatea celuleor organismului uman
glucochinaza se găsește preponderent la nivel hepatocitar.
Dacă hexochinaza prezintă specificitate relaltivă de grup, glucochinaza prezintă specific
citate absolută. În timp ce glucochinaza prezintă afinitate foarte mare în raport cu substratul său
(glucoza); constanta Michaelis Menten este mică, glucochinaza prezintă afinitate foarte mică în
raport cu glucoza și aceasta acționează la nivel hepatocitar majoritar postprandial când concentrația
circulantă a glucozei crește foarte mult și asigură astfel un minimum de aproximativ 5 mM de
glucoză pe litru.
Degradarea glucozei se poate realiza în 2 faze distincte: în fază anabolică (prostprandial),
proces care se realizează în toate țesuturile și din glucoza utilizată ca substrat se obține în final
piruvatul care mai departe intră sub formă de actil activat în ciclul TCA în vederea elaborării
energiei matabolice și respectiv excedentul de glucoză (după ce aceasta s-a transformat în glicogen)
este utilizat în biosinteza lipidelor.
În faza catabolică degradarea se realizează în special la nivelul mușchilor și în toate
țesuturile glucodependente. Faza catabolică presupune efectuarea unor eforturi fizice sau
sintelectuale, mari consumatoare de energie metabolică. În această fază, dacă nu este suficientă
cantiatetea de glucozaă în vederea asigurării energiei metabolice se consumă lipidele în vederea
obținerii acesteia. În cele mai multe cazuri, în faza catabolică, principala sursă energetică a
organismului uman este constituită din lipide.
Zaharidele majoritare din organismul uman provin din mediu prin intermediul hranei
ingerate. Principalele surse de glucoză sunt amidonul și respectiv glicogenul care la nivelul
instestinului subțire suferă degradarea electrolitică postpradnsial în vederea obținerii glucozei.
După satisfacearea necesarului energetic celular, glucoza se stochează sub formă de glicogen
hepatic sau glicogen muscular și astfel aceasta poate fi stocată într-un compus macromolecular, în
cantități mari, fără ca presiunea osmotică a lichidelor biologice să se modifice substanțial. Stocarea
sub formă de glicogen a glucozei (macromoleculă puternic ramificată) prezintă avantajul
tranformării rapide prin hidroliză până la glucoză deoarece la nivelul unei singure macromolecule
pot să apară tot atât de multe puncte de hidroliză câte ramificații există, pentru că hidroliza începe
de la capătul nereducător înspre cel reducător.
Dacă în procesul catabolic se utilizează glicogenul și se realizează fosforoliza, produsul
principal este glucozo-1-fosfatul care pentru intrarea în procesul de degradare al glucozei trebuie să
sufere un proces de izomerizare în prezența fosfoglucomutazei, procesul este deplasat la dreapta și
astfel se obține principalul component implicat în catabolizare.
 Glucozo-6-fosfatul rezultat fie din glicogen, fie din glucoză în prezența glucochinazei poate
suferi un proces de defosforilare în prezența fosfatazei. Glucozo-6-fosfataza nu se găsește decât la
nivel hepatocitar și astfel, glucozo-6-fosfatul rezultat în toate celelalte ceule ale organismului uman
rămâne în celulră, în timp ce la nivel hepatocitar se obține glucoza care are capacitatea de a depăși
bariera membranară celulară și astfel la nivelul fluxului sangvin are rolul de a regla glicemia.

Glicoliza (Secvența Embden-Meyerhof-Parnas)

-este degradarea anaerobă a glucozei când se obține ca produs principal acidul piruvic și se
slaborează pentru fiecare mol de glucoză transformată 2 moli de ATP (energie metabolică). Procesul
glicolitic este citosolic și se desfășoară în prezența serinenzimelor care sunt sensibile la acțiunea
oxigennului molecular. De câte ori la nivelul citosolului va crește concentrația oxigenyului
molecular, de atâtaea ori procesul glicolitic se va diminua ca intensitate.
Glicoliza reprezintă în genere prima parte a procesului degradativ al glucozei deoarece
acidul piruvic intră în TCA, după ce în prezența piruvatdehidrogenazei se transformă în acetil
activat care este reactantul fundamental implicat în TCA și care se transformă în final în CO2, H2O
și coenzime reduse care la nivelul catenei respiratorii transferă echivalenții de reducere până la
nivelul moleculei de oxigen în vederea obținerii pentru fiecare mol degradat a unui număr de 12
moli de ATP.
Dacă la nivelul organismului uman de desfășoară activități fizice intense într-o perioadă
relativ scurtă de timp, organismul intră în anaerobioză și pentru continuarea procesului glicolitic
este strict necesar ca acest proces să continuie, și astfel acidul piruvic se va transforma în prezența
nicotinamidelor reduse în acid lactic ca produs final, iar nicotinamidele oxidate sunt utilizate în
oxidarea glicolitică.
Procesul prin care piruvatul se tranformă în lactat se numește fermentație iar la nivelul altor
organisme vii procesul de fermentație continuă și se obțin și alți compuși finali (etanol, aldehida
acetică, formaldehida).
Prima etapă a procesului glicolitic este obținerea glucozo-6-fosfatului din glucoză.
Procesul este activat de insulină, indulina alături de activarea acestui proces este implicată și în
creșterea permeabilității membranare a tututror celulelor în raport cu glucoza circulantă.
A doua etapă este izomerizarea glucozo-6-fosfatului până la fructozo-6-fosfat în prezența
fosfoglucoizomerazei. Procesul este de tip acidobazic și intervin la nivelul centrului activ enzimatic
al izomerazei resturi lisinice sau histidinice. Trecerea de la un ciclu hexaatomic la unul pentaatomic
se realizează prin deschiderea și respectiv reînchiderea ciclului.
Frcutozo-6-fosfatul într-un proces endergonic se transformă în fructozo-1,6-bisfosfat în
prezența fosfofructochinazei.
 Fosfofructochinaza (PFK) este o enzimă alosterică și este dependentă de capacitatea
energetică celulară. Astfel, AMP care simbolizează sărăcia energetică activează enzima în timp ce
ATP care simbolizează bogăția energetică acționează ca inhibitor al enzimei.
Etapa în care acționează PFK este determinantă de viteză pentru întreg ciclul glicolitic.
Aceasta se desfășoară cu viteza cea mai mică și este dependentă de energia metabolică celulară.
În următoarea etapă a procesului glicolitic aldolaza acționează la nivelul fructozo-1,6-
bisfosfatului și astfel, hexoza este transformată în 2 trioze. Procesul este slab deplasat spre dreapta
și se obțin ca produși finali dihidroxiacetonfosfatul și gliceraldehid-3-fosfatul. Între cele 2
componente rezultate în urma catalizei există un echilibru deplasat mult înspre
dihidroxiacetonfosfat (majoritar), dar în umrătoarea etapă a procesului glicolitic singura moleculă
care participă este gliceraldehid-3-fosfatul și, din această cauză. Prin consumarea continuă a
acestuia este deplasat în continuu echilibrul dintre cei 2 produși în sensul formării acestuia pentru
acoperirea consumului.
Gliceraldehid-3-fosfatul în prezența nicotinamidelor în formă oxidată și a fosfatului
anorganic se tranformă în acid-1,3-bifosfogliceric. Șa nivelul acestei molecule se întâlnește legătura
esterfosfat care este o anhidridă tensionată structural și din această cauză bogat energetică. Aceasta
va tinde în etapa următoare să elibereze excedentul energetic acumulat în vederea stabilizării.
La nivel celular acidul 1,3-bisfosfogliceric (în special la nivelul eritrocitelor) se transformă
în prezența uei izomerasze în acidul 2,3-bisfosfogliceric care este implicat în instabilizarea
hemoglobinei oxidate în vederea eliberării oxigenului molecular la nivel celular și transformării
acestuia în Hb redusă.
Următoarea etapă este energetică și presupune transferul grupării fosfat din anhidridă pe
ADP în vederea obținerii ATP și respectiv a acidului 3-fosfogliceric. Procesul se desfășoară în
prezența fosfoglicerokinazei care este Magneziu sau Mangan dependentă. În vederea continuării
procesului glicolitic, acidul 3-fosfogliceric suferă un proces de izomerizare și se transformă în
acidul 2-fosfogliceric care în prezența enolazei se tranformă în fosfoenolpiruvat.
Procesul în care intervine enolaza este o oxidoreducere intramoleculară în care manganul
sau magneziul sunt activatori ai enzimei iar produsul rezultat este un enol-fosfat foarte puternic
încărcat energetic. Acest poduste instabil termodinamic și se stabilizează în prezența piruvatkinazei
prin transferul gr fosfat de pe ADP pe ATP
Produsul rezultat în urma catalizei piruvatkinaei este un enol care la rândul său este bogat
energetic și sponatn prin tautomerie se transformă în produsul final al glicolizei, acidul piruvic.
Piruvatkinaza este un complex enzimatic (enzimă alosterică) care are ca activator insulina și ca
inhibitori glucagonul, alanina, acetilul activat și ATP.
În anaerobioza accentuată, acidul piruvic se transformă în acid lactic dehidrogenazelor care
și ele sunt enzime alosterice. Acidul lactic rezultat la nivelul mușchilor, datorită solubilității în
lichidele biologice este circulat prin intermediul sângelui până la nivel hepatocitar unde fie se
transformă în acidul piruvic, fie se utiliează în procesul de gluconeogeneză.
La nivel muscular, acidul lactic induce crampele musculare, discomfortulmuscular .
Procesul glicolitic se desfășoară în țesuturile embionare neoplazice și reptiliene fără ca
acesta să fie continuat de degradarea oxidativă a acetilului activat. La nivelul eritorictelor mature nu
există mitocondrii și din această cauză nu eș=xistă catenă respiratorie și astfel singura sursă
energetică a eritrocitelor este gkicoliza. Procesul glicolitic eritrocitar se desfășoară până la acidul
laCTIC, ASTFEL ÎNCÂT SĂ FOE REGENERATĂ NICOTINAMIDA OXIDATĂ pentru reluarea
cilcului glicolitic.
În majoritatea celulelor care posedă mitocondri porcesul glicolitic este contunat de cilcul
TCA pentru eliberarea energiei metabolice. Pentru aceasta, acidul piruvic rezultrat ca produs final al
glicolizei se transformă în acetilul activat în prezența piruvatdehidrogenaza. Piruvat dehidrogenaza
este o enzimă alosterică activată de vitamina B1.

Bilanțul energetic al glicolizei.

În procesul glicolitic dintr-un mol de glucoză rezultă 4 moli de ATP, dintre care 2 se
utilizează în prima parte a ciclului glicolitic. Din procesul glicolitic rezultă nicotinamide în formă
redusă care la nivelul catenei respiratorii, care pentru fiecare mol sunt eliberați 3 moli ATP, și pentru
fiecare mol de acteil activat, în TCA se liberează 12 moli ATP. Total 38 moli ATP/mol de glucoză.

Efectul Pasteur
La nivelul organismului uman este posibilă sublimarea parțială sau totală a glicolizei
datorită prezenței oxigenului molecular. Acest efect se numește efectul Pasteur și are drept scop
economia energetică la nivel celular. (este preferabilă desfășurareaTCA pe baza componenților
neglucidici decât glicoliza prin consumul de glucoză.
Efectul Pasteur inversat, la nivelul celulelor tumorale, este inhibată respirația aerobă.

La nivelul fungilor, întotdeauna procesele se desfășoară pentru punerea în liberate a NAH

Calea pentozofosfaților este principala cale prin care se obțin nicotinamidfosfații în formă
redusă strictnecesari în procesul biosintetic celular. Toate biosinteze necesită acestui compus.
Alături de nicotinamidfosfații în formă redusă, prin calea pentozofosfaților se obțin pentozele ca
monozoaharide implicate în sinteza nucleotidelor și polinucleotidelor. PRIN INTERMEDIUL CĂII
PENTOZOFOSFAȚILOR ESTE INIȚIATĂ FAGOCITOZA și asftel se porduce apărarea
nespecifică.
Procesul se desfășoară la nivelul citosolului în hepatocit, în țesutul renal și ce mamar.
Reacția de bază presupune transformarea glucozo-6-fosfatului în pentozo-5-fosfat și respectiv
coenzimele în formă redusă.
Energetic tranformarea se apropie de glicoliză deoarece prin tranfosrmarea totală prin
această cale dintr-un mol de glucozo-6-fosfat se obțin 36 moli de ATP.
Calea acizilor uronici din glucozo-6-fosfat se obțin acizii uronici corespunzători, dar pentru
aceasta glucvoza trebuie activată în prezența uridintrifosfatului când se constituie
uridindifosfatglucoza.
Una din etapele intermediare în tranformarea uridindifpsfatglucozei în
uridindifosfatglucuronat este și obținerea gulonolactonei care este intermediar în biosinteza
vitaminei C. Pentru obținerea acestuia, gulonolactona se transformă în prezența
gulonolactonoxidazei în vederea obținerii unui intermediar. Primatele nu posedă
gulonolactonoxidază și din această cauză nu pot biosintetiza vitamina C, din această cauză vitamina
C pătrunde în organimsul uman prin intermediul alimentelor.

Catabolizarea fructozei pe cale glicolitică. Fructoza se găsește în majoritatea fructelor și

în zaharoză se găsește mol la mol cu glucoza și astfel, prin intermediul acestor alimente poate fi
introdusră în organismul uman. Fructoza poate fi metabolizată hepatocitar și muscular.
În metabolizarea hepatică se poduce un proces de glicoliză după ce frunctoza a fost
transformată în fructozo-1-fosfat în prezența fructochinazei. Din fructozo-1-fosfat în prezența
aldolazei se obține gliceraldehida ca intermediar glicolitic care ulterior participăla toate procesele
prin care se transformă în final în acid piruvic.
La nivelul mușchilor unde este prezentă hexochinaza și absentă fructochinaza, și în absența
insulinei fructoza se tranformă în fructozo-6-fosfat care ulterior intră în procesul glicolitic în
vederea tranformării până la acidul piruvic. Absența hexokinazei de la nivel hepatocitar și în
deficitul de fructokinază hepatocitară fructoza nu mai poate fi degradată la acest nivel și astfel se
înregistrează creșteri ale concentrației fructozei cu apariției intoleranței la fructoză.
Absența fructokinazei poate fi substituită de prezența altor enzime, dar este posibil ca la
nivelul acelui organism una dintre acestea să lipsească și astfel să se instaleze intoleranța la
fructoză.
La nivelul cristalinului li respectiv al veziculelor seminale, fructoza se obține din glucoză
reversibil, iar aceasta se tranformă în sorbitol ca intermediar. Acumularea sorbitolului la nivelul
crostalinului modifică presiunea osmoticpși astfel se instalează cataracta. Sorbitolul rezultat în urma
reducerii induce apariția nevropatiilor, neuropatiilor și dezechilibrelor la nivelul pompelor ionice în
special la pompa Na/K-atepază.
Galactoza fie este utilizată ca atare în procesele biosintetice în vederea obținerii oligo- sau
polizaharidelor fie pentru catabolizare necesită transformarea în glucozaă în urma unui proces de
epimerizare. Pentru aceasta galactoza trebuie să sufere o activare în prezența UTT cu formarea
uridindifosfatgalactozei care ulterior suferă epimerizare și transformarea în glucozaî/
Manoza nu necesită pentru transformare în glucoză un proces de epimerizare, ci acest prices
se desfășoară după ce manoza a fost tranformată în manozo-6-fosfat în prezența manokinazei sau
hexokinazei. Manoza poate fi utilizată ca șoi galactoza în procesele biosintetice celulare atunci când
oligo- sau polizaharidele de sinteză necesită și prezența acestui rest monozaharidic.