Sunteți pe pagina 1din 1

Miron Ana

Medicină Generală
Anul 5, grupa 7
Aspecte psihosomatice în patologia digestivă

Medicina se află într-o continuă metamorfoză iar actualmente, un procent important al


afecțiunilor de orice natură posedă o componentă psihosomatică, în care impactul factorului
psihogen asupra ” homeostaziei psihice ” este important și uneori decisiv.
Pentru a putea sublinia rolul conceptului psihosomatic este necesar să definim tipul
relației - de cauzalitate, de interdependență - care există între factorii psihici și geneza sau
etiopatogenia stării de boală. De asemenea, este fundamental pentru această lucrare cunoașterea
potențialului pe care îl posedă stresul în a ritma evoluția tulburărilor de ordin digestiv.
Patologia digestivă reunește sub cupola sa o largă paletă de afecțiuni pe care le putem
subclasifica, în funcție de substratul etiopatogenic, în organice și funcționale. Principalele
tulburări în care factorul psihosomatic este prevalent fie la debutul fie în menținerea stării de
boală sunt cele de natură: esofagiană, gastro-duodenală, intestinală, ano-rectală, exprimate prin
esofagite corozive, sindromul colonului iritabil, constipație, diareea emoțională, RCUH sau boala
Crohn și ulcerația peptică.
Abordarea psihosomatică a bolilor digestive necesită înțelegerea și sublinierea relației
biunivoce, cunoscută încă din antichitate, între psihic și soma, astfel încât factorii psihosociali să
fie incriminați ca fiind nu doar simpli triggeri ai bolii dar și drept consecințe ale acesteia. În
contextul evaluării clinice al pacienților, alături de factorii psihosociali este important să
identificăm existența evenimentelor stresante, a comorbidităților de ordin psihiatric( depresie,
anxietate, alexitimie) și să le cuantificăm, alături de restul factorilor psiho-comportamentali,
pentru a putea caracteriza comportamentul sau atitudinea bolnavului în raport cu boala. Există
mecanisme intime prin care stresul este principalul element incriminat în geneza afecțiunilor de
ordin digestiv, în special prin efectele de stimulare a secreției de acid clorhidric, de a reduce
fluxul de sânge la nivel intestinal, de a produce perturbări ale motilității gastrice. Prin
schimbările aduse la etajul digestiv, determină o hiperreactivitate la stres a organismului
manifestată prin creșterea preocupării pacientului și a răspunsului la senzațiile viscerale.
De aceea, în abordarea terapeutică psihosomatică devine esențială cunoașterea
comportamentelor pacientului în raport cu boala dar și care este impactul pe care îl are afectarea
digestivă asupra calități vieții pacientului pentru a putea preveni stările de anxietate sau depresie
care, la rândul lor, influențează sistemul nervos, dând naștere la spasm și tensiune, ceea ce
completează cercul vicios al simptomelor.
Controversele cu privire la supraestimarea rolului H. Pylori în ulcerogeneză și
minimalizarea efectului conferit de stres augmentează importanța definirii conceptului de coping
și a sentimentelor generate de afecțiunile digestive și conturează nevoia tratamentelor
psihologice în abordarea terapeutică a acestor pacienți.

1. I.B.Iamandescu, Psihologie Medicală, 1997, editura Infomedica;


2. Franz Alexander, Medicina Psihosomatică, 2008, editura Trei.