CELULA VEGETALĂ CA SISTEM OSMOTIC

Celula vegetală conţine sucul vacuolar – soluţie apoasă în care sunt dizolvate
diferite substanţe minerale şi substanţe organice cu moleculă mică (zaharoză, acizi
organici etc.) care manifestă o anumită tonicitate, iar prezenţa acestor substanţe
osmotic active face posibilă atragerea apei. Celula vegetală posedă membrane
semipermeabile selective (plasmalema şi tonoplastul) care separă medii de
concentraţii diferite.
Turgescenţa, plasmoliza şi deplasmoliza
În cazul în care o celulă vegetală vie se află într-un mediu hipotonic, apa din
mediu pătrunde în ea printr-un curent endosmotic şi celula îşi măreşte volumul.
Elasticitatea membranei este însă redusă, fapt ce face ca ea să exercite o
contrapresiune din ce în ce mai mare asupra conţinutului celular. Aceasta este
presiunea membranei, care imprimă o stare de rigiditate, de tensiune, care se numeşte
turgescenţă. Aceasta este starea normală a celulelor vegetale bine aprovizionate cu
apă, care oferă o mare rigiditate ţesuturilor, permiţând portul erect al plantelor
ierboase şi portul caracteristic al frunzelor şi ramurilor tinere de la plantele lemnoase.
Modificările de turgescenţă explică efectuarea unor mişcări la plante.
În cazul în care celulele vegetale sunt plasate într-un mediu hipertonic, apa iese
din ele printr-un curent exosmotic, turgescenţa lor dispare, apoi plasmalema începe să
se desprindă de pereţii celulari, mai întâi la colţurile celulei (plasmoliza incipientă),
apoi şi în alte zone (plasmoliza concavă) şi apoi aproape total (plasmoliza finală sau
convexă). În stadiul de plasmoliză convexă protoplasma este contractată în jurul
vacuolei, rămânând în contact cu pereţii celulari prin nişte filamente fine (firele lui
Hecht). Vacuola este puternic deshidratată şi adesea se fragmentează în vacuole mici
(fig. 1).

Fig. 1. Plasmoliza: a - incipientă; b - concavă; c - convexă.

Se taie o porţiune mică din epiderma inferioară a unei frunze modificate dintr-
un bulb de Allium cepa, se întinde bine pe o lamă de sticlă într-o picătură de KNO 3
1M, se acoperă cu lamela şi se examinează la microscop. Se va constata că
plasmoliza totală se instalează după aproximativ 20 de minute, trecând prin fazele
descrise. Observaţia este mult uşurată în cazul când celulele sunt colorate în prealabil
cu roşu neutru, sau în cazul în care se folosesc epiderme de la plante care conţin
antociani în vacuole (ceapă roşie, petale de Anemone etc.).
Pentru evidenţierea deplasmolizei celulare se procedează astfel: după
observarea stadiului final de plasmoliză, dacă se înlocuieşte cu precauţie soluţia de
KNO3 cu apă de conductă (punând o picătură de apă pe marginea lamelei şi absorbind
de cealaltă parte cu hârtia de filtru), vacuola, având un suc celular concentrat, va suge
apa, ceea ce cu timpul duce la refacerea turgescenţei celulelor.

Determinarea presiunii osmotice prin procedeul plasmolizei incipiente (metoda

Hugo de Vries)
Cunoaşterea valorii presiunii osmotice are nu numai o importanţă teoretică, ci
şi o importanţă practică întrucât oferă indicii asupra gradului de aprovizionare cu apă
a plantelor, a cărui cunoaştere este deosebit de importantă în cazul plantelor agricole
cultivate în condiţii de irigare. Ideal ar fi ca determinarea presiunii osmotice a sucului
celular să se efectueze cu ajutorul osmometrului Pfeffer, dar este greu de obţinut suc
celular în cantităţi corespunzătoare. De aceea se recurge la procedee indirecte, care
pot fi fizice sau biologice. Procedeele biologice utilizează material viu, iar cele fizice
suc stors din plante (deci nu suc vacuolar pur), care se obţine prin mortificarea
materialului şi stoarcerea lui. Mortificarea este necesară pentru a se mări
permeabilitatea structurilor biologice, astfel ca să se obţină sucul celular cât mai uşor
şi cât mai nealterat.
Se pregătesc, conform tabelului 1, pornind de la o soluţie de zaharoză 1 M,
soluţii cu concentraţiile de 0,1; 0,2; 0,3; 0,4; 0,5; 0,6; 0,7; 0,8; 0,9 şi 1 M, care se iau
în volume de câte 10 ml şi se pun fiecare în câte o sticlă de ceas. Se scufundă apoi în
fiecare soluţie câte un fragment din epiderma inferioară a frunzelor modificate ale
bulbului de ceapă (segmentele de epidermă trebuie să provină de la aceeaşi frunză şi
de pe aceeaşi paralelă). Se acoperă sticlele de ceas pentru a împiedica evaporaţia, se
marchează concentraţiile soluţiilor şi se lasă în repaus timp de o oră. Se examinează
apoi fiecare fragment din epidermă la microscop (pregătind preparate microscopice
obişnuite între lamă şi lamelă, pe lamă punându-se soluţie în care a stat respectivul
material biologic), pentru a depista în care dintre soluţii cel puţin 50% din celule se
găsesc în stadiul de plasmoliză incipientă.
Tabelul 1. Pregătirea soluţiilor de zaharoză
Soluţie zaharoză 1 M (ml) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Apă distilată (ml) 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0
Concentraţia finală a soluţiei 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
de zaharoză (M)

Se va constata că celulele sunt turgescente în cazul soluţiilor cu concentraţii

mai mici, deci hipotonice, în timp ce soluţiile mai concentrate în zaharoză (deci
hipertonice), celulele sunt plasmolizate (remarcând plasmoliza în diferite faze, în
funcţie de concentraţia mediului în care a stat ţesutul vegetal).
Există însă o anumită concentraţie la care se va observa o uşoară plasmoliză
(plasmoliza incipientă). Se poate aprecia prin urmare că, concentraţia internă şi
externă sunt egale. Această concentraţie sau, evident, o concentraţie puţin mai mică,
corespunde concentraţiei sucului vacuolar celular.
Calcularea forţei de sucţiune sau a presiunii osmotice (în cazul celulelor uşor
plasmolizate, valoarea forţei de sucţiune este egală cu întreaga valoare a presiunii
osmotice) se realizează după raţionamentul:
Dacă la o soluţie 1 M zaharoză ……… presiunea osmotică este 22,4 atm
Pentru o soluţie 0,3 M ………....................presiunea osmotică este x atm
Rezultă că presiunea osmotică în acest caz este: Po = 22,4 x 0,3/1 = 6,72 atm.

Aplicaţie: Teoretic, se procedează la organizarea experimentului, conform

indicaţiilor de mai sus. După examinarea la microscop, se constată că,
preparatul microscopic la care se observă că peste 50% dintre celule se află în
plasmoliză incipientă, corespunde concentraţiei 0,6 M. In acest caz, calculaţi
presiunea osmotică, conform indicaţiilor de mai sus.

Măsurarea forţei de sucţiune a celulelor vegetale

Apa pătrunde în celulele vegetale ca şi cum ar fi suptă de o forţă, ce a fost
denumită forţă de sucţiune. Forţa de sucţiune este determinată de diferenţa existentă
la un moment dat între presiunea osmotică şi presiunea de turgescenţă.
Determinarea forţei de sucţiune a celulelor vegetale se poate face prin mai
multe procedee (procedeul volumetric, procedeul gravimetric, procedeul
refractometric, procedeul curenţilor).
Procedeul volumetric
Acesta constă în plasarea unor fragmente de organe sau ţesuturi într-o serie de
soluţii cu presiuni osmotice cunoscute, pentru stabilirea soluţiei în care volumul
materialului vegetal rămâne constant. presiunea osmotică a acestei soluţii este egală
cu DPD al materialului vegetal şi se exprimă în atmosfere.
Se iau şase eprubete şi se toarnă în fiecare din ele câte 10 ml dintr-una din
următoarele lichide: în prima apă distilată, în a doua o soluţie 0,2 M, în a treia o
soluţie 0,4 M, în a patra o soluţie 0,6 M, în a cincea o soluţie 0,8 M şi în a şasea o
soluţie 1M zaharoză, care se pregătesc pornind de la o soluţie de zaharoză 1M, după
procedeul prezentat în tabelul 1. După pregătirea soluţiilor se agită conţinutul
eprubetelor şi se introduce în fiecare dintre ele câte un fragment de 30-50 mm
lungime, scoasă dintr-un tubercul de cartof. Toate fragmentele trebuie să aibă aceeaşi
lungime şi să fie scoase din acelaşi tubercul. După 12 ore de imersie, se scot
fragmentele din soluţii, se tamponează uşor cu hârtie sugativă şi se măsoară. În
soluţiile hipotonice lungimea fragmentelor va fi mărită, în cele hipertonice micşorată,
iar în soluţia izotonică dimensiunea fragmentului va rămâne constantă. Valoarea
forţei de sucţiune va fi egală cu presiunea osmotică a soluţiei izotonice şi se
calculează cu ajutorul relaţiei:
S = CRT,
în care:
S – forţa de sucţiune a materialului vegetal (în atmosfere);
C – concentraţia soluţiei izotonice (în moli);
R – constanta gazelor perfecte (0,08207);
 T – temperatura absolută (273 + temperatura de lucru în laborator).
În cazul în care nu se va găsi o soluţie izotonică, pentru valoarea lui C din
formulă se considera media concentraţiei (în moli) celor două soluţii învecinate, în
care într-una materialul vegetal şi-a mărit, iar în cealaltă şi-a micşorat lungimea faţă
de cea iniţială.

Aplicaţie: Teoretic, se procedează la organizarea experimentului, conform

indicaţiilor de mai sus. După examinarea fragmentelor de ţesut, se constată că
fragmentul de ţesut care nu şi-a modificat dimensiunile corespunde
concentraţiei 0,5 M. In acest caz, calculaţi forţa de sucţiune, conform indicaţiilor
de mai sus.