Farmacist rezident-Farmacie generala anul I

Câmpean Diana-Ana

Referat 16- Testarea eliberării "in vitro" a substanței medicamentoase din diferite formulări de
comprimate

INTRODUCERE

Biofarmacia prin sub-ramura sa “farmacocinetica” studiaza si masoara cinetica eliberarii

principiului active din forma farmaceutica precum si absorbtia acestuia, in corelatie cu facotiri de
tehnica farmaceutica, fizico-chimici si fiziologici la nivelul caii de administrare. Prin extensie,
studiul in vitro privind eliberarea din forma farmaceutica avand in vedere corelarea acestuia cu
fenomenele in vivo, apartine tot de domeniul biofarmaciei.
Problema principal cu care s-a confruntat lumea medicala si a dus la aparitia
farmacocineticii ca stiinta a fost “problema sulfamidelor si a antibioticelor”.
La aparitia lor, sulfamidele au fost o adevarata revolutie in terapie. Eficienta lor
extraordinara in tratarea infectiilor a dat mari spate medicinii. Treptat insa, de-a lungul a cativa ani
s-a observant ca eficienta sulfamidelor a scazut continuu. S-a contracarat acest fenomen, prin
sinteza de noi compusi, mai active dar si mai toxici. In mai putin de un deceniu sulfamidele au
disparut practice din terapie. Mai tarziu au fost descoperite antibioticele, mai active decat
sulfamidele, dar din pacate afectate de acelasi fenomen al instalarii rezistentei germenilor patogeni
la actiunea lor.
Explicatia mecanismului instalarii rezistentei s-a gasit mai tarziu, cand s-a constat ca exista
o concentratie minima inhibitoare care trebuie asigurata in sange pe o perioada suficienta pentru a
impiedica adaptarea microorganismelor si reluarea inmultirii lor. A aparut deci pentru prima oara
problema mentinerii concentratiei sanguine a unui medicament pentru un anumit prag pentru o
perioada determinata de timp.
Pentru a putea mentine acest prag, a fost nevoie mai intai sa cunoastem si sa masuram in
timp etapele prin care trece un comprimat de la administrarea s-a orala si pana la realizarea unei
concentratii minime in sange.
Aceste etape implica dezagregarea comprimatului si mai apoi dizolvarea substantei
medicamentoase la nivel gastrointestinal. Abia apoi putem avea in vedere absorbtia substantei
medicamentoase la nivel sanguin.
TESTAREA TIMPULUI DE DEZAGREGARE

Determinarea timpului de dezagregare a comprimatelor in mediul de testare a fost o cerinta

in majoritatea farmacopeilor timp de multi ani. A fost unicul test de evaluare a cedarii
medicamentului din forma farmaceutica. In present, se cunosc limitary majore ale acestui test, si a
fost inclus astfel si testul de dizolvare.
Dezagregarea este definite ca transformarea comprimatelor in particule fine and sunt plasate
intr-un mediu apos.
Testele de dezgaregare urmaresc sa stabileasca daca comprimatele se vor dezagrega intr-un
interval de timp convenabil si in tractul gastrointestinal. In caz contrar, comprimatele cedeaza
numai partial substantele active continute la loculd e absorbtie sau pot fi eliminate ca atare. Pe langa
indicatiile pe care le dau asupra disponibilitatii substantei active, testele de dezagregare arata in linii
mari daca procedeul de lucru ales este correct si daca sarjele sunt asemanatoare.
Dezagregarea trebuie sa fie rapida, asa cum prevad farmacopeile, dar in aceeasi masura sa
duca la particule foarte fine, cu o suprafata mare care sa favorizeze dizolvarea si apoi absorbtia
substanelor active.
Procesul dezagregarii poate fi considerat inversul procesului de comprimare si are loc in
etape definite astfel:
- Dezagregarea macromoleculara este prima faza numita si dezintegrare. Comprimatul se
desface din particule secundare mai mari, in granulele din care s-a obtinut.
- Dezagregarea microgranulara este o etapa intermediara in care are loc desfacerea in
particule secundare mici si in particule primare
- Dezagregarea microparticulara este desfacerea in particule primare, de fapt, pulberea care a
alcatuit amestectul de granulat. Aceasta desfacere ese favorizata de prezenta dezagregantului
intragranular.

Testele oficiale se bazeaza pe determinarea timpului de dezagregare in vitro. Principiul

dispozitivelor folosite in testari consta in mentinerea comprimatului un timp determinat intr-un
lichid artificial asemanator, pe cat posibil, celui din organism, la o anumita temperature si in
conditii de miscare.
Determinarea timpului de dezagregare, conform FR X si FR Europeana se efectueaza cu doua
aparate, unul pentru comprimate si capsule cu dimensiuni normale (test A) si unul pentru
comprimate si capsule mari (test B). Alcatuirea si principiul de functionare a aparatelor sunt
asemanatoare, diferentele apar in dimensiuni si numarul de tuburi de testare.
 Fig 1. Aparat pentru testarea timpului de dezagregare a comprimatelor

Partea principal a aparatului este constituit din 6 tuburi de sticla. Fiecare tub este prevazut cu
un disc mobil de material plastic cu densitatea specifica cuprinsa intre 1,18 si 1,2. Tuburile sunt
mentinute in pozitie vertical de 2 placi din material plastic transparent prevazute cu 6 orificii egal
distantate intre ele si de central placii. Pe placa inferioara, este fixate o sita din sarma de otel
inoxidabil cu diametrul de 0,635 mm si cu ochiurile co latura interioara de 2mm. Prezenta sitei
limiteaza dimensiunea maxima a particulelor dezagregate, delimitand sfarsitul determinarii. Placa
superioara este prevazuta in central sau, cu o tija metalica, care permite cuplarea dispozitivului la
partea mecanica a aparatului care asigura miscari regulate de du-te-vino. Numarul deplasarilor este
de 28-32 pe min. Ansamblul este plasa in apa termostatata la 37C. Pentru determinare, se introduce
cae un comprimat in fiecare tub, sic ate un disc, daca nu se prevede altfel.
Timpul de dezagregare este considerat corespunzator daca nu mai exista nici un reziduu pe
sita metalica a dispozitivului sau daca reziduul ramas este constituit dintr-o masa moale, fara nucleu
palpabil, sau din fragmente formate din invelisul comprimatelor acoperite sau al capsulelor:
- Comprimatele nacoperite trebuie sa se dezagrege in cel mult 15min, daca nu se prevede alfel
- Comprimatele acoperite enterosolubile nu trebuie sa se dezagrege in pepsina in 2 ore, si nu
trebuie sa se dezagrege in pancreatina in cel mult o ora
- Comprimatele efervescente rebuie sa se dizolve sau sa se disperseze cu efervescenta in cel
mult 5 min.
TESTUL DE DIZOLVARE IN VITRO

Dizolvarea substantei medicamentoase intr-un solvent conduce la un sistem de dispersie

omogen in care moleculele sau ionii substantei medicamentoase si moleculele solventului formeaza
o singura faza.
Solubilitatea este definite in termini cantitativi ca fiind concentratie substantei
medicamentoase intr-o solutie saturate la o anumita temperature. Ea depinde de efectele chimice,
electrice si structural care conduc la interactiunea mutual intre solute si solvent. Printre efectele
frecvent implicate au importanta mai mare polaritatea, constanta dielectrica, asocierea, solvatarea,
reactii acido-bazice etc. Dizolvarea care conduce la o anumita solubilitate a substantei
medicamentoase in solvent poate fi calitativ exprimata prin regula: solventii polari dizolva substante
polare, iar solventii nepolari dizolva substante nepolare, adica fenomenul este posibil daca intre
solute si solvent se pot manifesta forte de aceeasi marime cu cele care exista in substanta
medicamentoasa pe de o parte si in solvent pe de alta parte.
Dizolvarea substantelor medicamentoase este un process care precede absorbtia lor in
circulatia generala, dupa administrarea produselor medicamentoase pe diferite cai de administrare.
Dizolvarea poate fi o etapa limitanta a absorbtiei in circulatia generala. De aceea dizolvarea este
importanta pentru biodisponibilitatea medicamentlor.
Cedarea substantei medicamentoase din forma farmaceutica poate fi influentata semnificativ
de proprietatile fizico-chimice ale substantei medicamentoase si ale formei farmaceutice.
Disponibilitatea farmaceutica, sau cedarea substantei medicamentoase este determinate in principal
de viteza de cedare din forma farmaceutica.
Din punct de vedere al controlului calitatii formelor farmaceutice interesul practice face apel
la teoria dizolvarii, dar tine seama si de faptul ca formele farmaceutice dozate contin pe langa
substanta medicamentoasa si excipienti ansamblul acestora fiind transformat cu ajutorul unei
tehnologii specific in forme farmaceutice gata de administrare pe anumite cai de administrare.
Dizolvarea unei substante medicamentoase din forma farmaceutica depinde de urmatoarele
categorii de factori:
a. Proprietatile fizico-chimice ale substantei medicamentoase:
Solubilitatea unei substante medicamentoase poate fi crescuta prin:
- Cresterea temperaturii (la majoritatea substantelor medicamentoase dizolvarea este un
process endoterm)
- Structura molecular a substantei medicamentoase (in cazul acizilor slabi sau a bazelor slabe
solubilitatea creste prin ionizare la modificarea pH-ului mediului iar in cazul substantelor
neionizabile dar transformate in esteri, solubilitatea poate creste)
 - Natura mediului de dizolvare (un solvent polar dizolva usor substante polare, in timp ce
substantele nepolare pot fi dizolvare in apa prin scaderea polaritatii la adaugarea de
cosolventi, solvent nepolari dar miscibili cu apa cum este alcoolul etilic, propilenglicolul
etc., sau prin formare de complecsi mai solubili)
- Forma cristalina a solidului (in general substantele amorfe au o solubilitate mai mare in apa
si o viteza de dizolvare mai mare, decat formele cristaline; in cazul substantelor cristaline,
solubilitatea si viteza de dizolvare depind de forma polimorfa si de starea de solvatare:
formele polimorfe metastabile sunt mai solubile decat polimorful stabil iar formele hidratate
sunt mai putin solubile decat cele anhidrel; o solubilitate mai mare a formelor metastabile s-
a observant la fenilbutzona, acid acetilsalicilic, ampicilina, cloramfenicol, griseofulvina,
eritromicina etc)
- Complexarea sau coprecipitarea pot influenta solubilitatea si viteza de dizolvare (formarea
dispersiilor solide ale substantelor medicamentoase greu solubile in apa cu excipienti
hidrosolubili: polivinilpirolidona, polietilenglicol 4000 sau 6000 etc., pot duce la formarea
de eutectic sau solutii solide cu solubilitatea crescuta; astfel de solubilitati crescute s-au
constat la dispersii solide ale digoxinei, fenobarbitalului, piroxicamului, diazepamului,
nifedipinei, ibuprofenului, carbamazepinei etc)

b. Factori dependenti de formularea medicamentului

Formularea medicamentelor reprezinta alegerea caracteristicilor fizico-chimice si

biofarmaceutice convenabile ale substantei medicamentoase, excipientilor, substantelor auxiliare si
recipientelor de ambalare, in vederea prepararii cu o tehnologie corespunzatoare a formei
farmaceutice convenabile de cedare si absorbtie a substantei emdicamentoase. Acest obiectiv,
formularea, poate deci influenta biodisponibilitatea si efectul terapeutic.
Pentru prepararea formei farmaceutice substanta medicamentoasa se asociaza cu diferiti
excipienti. Exemplificand cu formele farmaceutice solide pentru uz oral, comprimatele a caror
formulare este mai elaborate, o posibilitate frecvent intalnita in formulare este aceea de a se adauga
excipienti diluanti, lianti, dezagreganti, lubrifianti, etc. Natura, cantitatea si reactivitatea lor pot
influenta viteza de dizolvare a substantei medicamentoase din preparatul farmaceutic.
Folosirea unui diluant (lactoza) cu ajutorul caruia s-a efectuat o trituratie a unor substante
medicamentoase greu solubile in apa (digoxin, diazepam) a redus marimea particulelor si a crecut
hidrofilia acestora, ceea ce a determinat o crestere a vitezei de dizolvare.
Agentii lianti utilizati la granularea pulberilor in vederea comprimatii pot avea o influenta
nu numai asupra aglomerarii particulelor dar si asupra vitezei de dizolvare a substantei
medicamentoase. Astfel granularea fenobarbitalului cu solutie de gelatin, carboximetilceluloza
sodica sua PEG 6000 a dus la cresterea vitezei de dizolvare a substantei medicamentoase de catre
gelatin hidrofile, dar a scazut in prezenta carboximetilcelulozei sodice transformate in forma acida
mai putin solubila la pH acid sau prin formarea unui complex cu solubilitate redusa in prezenta PEG
6000.
Utilizarea dezagregantilor in comprimate are un efect pozitiv asupra cedarii si dizolvarii
substantei medicamentoase, deoarece aceasta este pusa rapid in contact cu mediul de dizolvare,
grabind dispersarea sa molecular. Un astfel de efect benefic il are amidonul, adaugat extragranular
sau intragranular in comprimate cu ibuprofen, fenitoina, nifedipina, piroxicam, metronidazol,
alopurinol.
Lubrifiantii se incorporeaza in mod obisnuit in formele farmaceutice solide de uz oral, in
special in comprimate, pentru a usura eliminarea comprimatului din matrita masinii de comprimat.
Ei au insa o natura hidrofoba (stearat de magneziu) iar prin folosirea unor cantitati excessive,
hidrofobizeaza masa comprimatului si substana medicamentoasa, prelunging timpul de dezagregare
al comprimatului si micsoreaza viteza de dizolvare a substantei medicamentoase. In cazul in care
substanta medicamentoasa are character hidrofob se poate adauga un agent hidrofil (laurilsulfat de
sodium) cu character umectant.

c. Factori legati de forma farmaceutica

Comprimatul este umectat, mediul de dizolvare patrunde in interior si determina
dezagregarea, apoi are loc dezagregarea granulelor care au servit la farbicarea sa iar in final are loc
eliberarea particulelor substantei medicamentoase. In fiecare dintre aceste etape substanta
medicamentoasa se dizolva, dar constanta de viteza a dizolvarii creste in ordinea:
comprimat<granule<particulele substantei medicamentoase.

d. Factori dependent de dispozitivul de determinare a dizolvarii

Acesti factori sunt: excentricitatea tijei de agitare, vibratiile care intervin la o anumita viteza
de agitare, intensitatea agitarii, aliniamentul axei tijei de agitare (centrarea), modificari in tipul de
curgere, modeul de prelevare a probelor, pozitionarea formei farmaceutice, tipul dispozitivului.

e. Factori dependent de conditiile de lucru in testarea dizolvarii

Acesti factori sunt: temperature de lucru, mediul de dizolvare (compozitie, pH, vascozitate
etc) si altii.
 Testul de dizolvare este un test de studio al cedarii in vitro a substantei medicamentose
dintr-o forma farmaceutica solida.
Pentru formele administrate pe cale orala, substanta activa este pusa in contact direct cu
mucoasa gastric, dupa dezagregarea ei si elibereaza substanta active, care se dizolva mai mutl sau
mai putin in mediul gastric.
Timpul de dizolvare este, la ora actual, testul cel mai semnificativ privind disponibilitatea
comprimatelor si tinde sa inlocuiasca testul de dezagregare. Testul de dizolvare in vitro este un
parametru de calitate important pentru comprimate, care la randul sau, poate fi criteriu pentru
prognozarea biodisponibilitatii substantei medicamentoase din forma farmaceutica.
In literatura sunt descrise un numar mare de metode de testare a cedarii substantei
medicamentoase din comprimate si capsule. Aceste metode pot fi clasificate in functie de diferiti
factori:
- Caracterul vitezei de dizolvare:
o Viteza intrinseca de dizolvare (cantitatea de substanta dizolvata/unitatea de suprafata
a substantei medicamentoase)
o Viteza aparenta de dizolvare (cantitatea de substanta dizolvata/unitatea de timp)
- Caracteristica concentratiei in mediul de dizolvare
o Conditie “non-sink” (cresterea gradate a concentratiei in mediul de dizolvare)
o Conditie “sink” (mentinerea concentratiei la o valoare mai joasa decat concentratia la
saturare)

In fucntie de metodele folosite, au fost construite si dispozitivele corespunzatoare:

- Dispozitive bazate pe convectia naturala in conditii:
o Sink in care comprimatul este fixat, astfel ca mediul de dizolvare adiacent sa fie
schimbat continuu de unul proaspat (diferente de densitate)
 Metoda discului static (LEVY)
 Metoda paletei suspendate (NELSON)
 Metoda solvometrului (KLEIN)
- Dispozitive bazate pe convectia fortata in conditii “non-sink”
o Convectia mediului de dializa este obtinuta prin agitare, amestecare sau oscilatie:
 Metoda paharului (LEVY)
 Metoda tubului oscillator (BROADBENT)
 Metoda rostogolirii (WRUBLE, SOUDER, HIGUCHI)
 Metoda discului rotator (LEVY, SAHLI)
  Metoda cosului magnetic
 Metoda filtrului rotativ
 Metoda cu palete etc.
- Dispositive bazate pe numarul de compartimente
o Metoda cu o singura faza (cu un singur compartiment)
 Meoda cu un singur recipient
 Metoda agitatorului cu plaeta
 Metoda cosului rotativ
 Metoda cu flux continuu – celula cu flux continuu
o Metode cu mai multe faze (cu mai multe compartimente)

Factorii care influenteaza viteza de dizolvare pot fi grupati astfel:

- Factori care depinde de medicament: proprietatile fizico-chimice ale substantei active si
modul de formulare care poate constitui etapa limintanta a absorbtiei
- Factori care depind de metoda aplicata: natura si volumul solventului, viteza, tipul si
uniformitatea agitarii, temperature, curgerea mediului de agitare, comportamentul
particulelor in fluxul de lichid, pH-ul.

Mediul de dizolvare se alege in functie de solubilitatea substantei active:

- Apa distilata pentru substante a caror solubilitate este putin influentata de pH
- Suc gastric artificial urmat de un lichid asemanator celui intestinal pentru substante a caror
solubilitate este in functie de pH. Se prefer o crestere progresiva a pH-ului mediului de
dizolvare de la 1,2 la 7,5 care imita conditiile fiziologice
- Amestecuri de solvent sau adaorul de tensioactivi in mediul de dizolvare pentru substantele
greu solubile

Controlul official de calitate a comprimatelor in privinta vitezei de dizolvare se efectueaza cu

dispositive termostatate – care folosesc convectia fortata:
- In conditii “non-sink”: aparatul cu paleta si apartul cu cosulet
- In conditii “sink”: celula cu flux continuu

Reproductibilitatea metodelor este asigurata prin standardizarea factorilor care influenteaza

solubilitatea substantelor active (compozitia si temperature mediului de dizolvare) si a factorilor
care influenteaza procesul de dizolvare (agitarea mediului de dizolvare). Astfel, in monografia
individuala a preparatului testat, se specific: tipul de aparat, mediul de dizolvare a substantei
dizolvate, cantitatea minima de substanta active (in % fata de continutul declarat) care trebuie sa se
dizolve in timpul sau in timpii test.
Principiul determinarii – comprimatul se plaseaza intr-un reicipient in lichidul de dizolvare.
Cu un sistem de agitare, are loc o agitare lenta in jurul comprimatului, dar suficienta pentru a
asigura omogenitatea mediului, in vederea prelevarii probelor.

Fig 2. Statie de testare a dizolvarii cu cos rotativ (a) si cu paleta (b)

Cele doua aparate (fig 2.) au recipientul care contine mediul de dizolvare, asemanator ca
forma si dimensiuni. Agitarea mediului se realizeaza mechanic prin intermediul unei tije, care la
primul aparat se termina cu un cosulet confectionat dintr-o sita, iar la al doilea se termina cu o
paleta. In primul aparat, comprimatul se introduce in mediul de dizolvare, iar in al doilea aparat,
comprimatul este plasat in cosulet si se roteste o data cu el.
S-au propus diferite aparate (Erweka, pentru testul de dizolvare, avand la baza principiul
descries mai sus, doar cu unele deosebiri de design si constructive.
CONCLUZII

Biofarmacie prin sub-ramura sa “farmacocinetica” studiaza si masoara cinetica eliberarii

principiului active din forma farmaceutica precum si absorbtia acestuia, in corelatie cu facotiri de
tehnica farmaceutica, fizico-chimici si fiziologici la nivelul caii de administrare. Prin extensie,
studiul in vitro privind eliberarea din forma farmaceutica avand in vedere corelarea acestuia cu
fenomenele in vivo, apartine tot de domeniul biofarmaciei.
Pentru a putea mentine concentratia minima eficienta a unui medicament in sange, a fost
nevoie mai intai sa cunoastem si sa masuram in timp etapele prin care trece un comprimat de la
administrarea s-a orala si pana la realizarea unei concentratii minime in sange. Aceste etape implica
dezagregarea comprimatului si mai apoi dizolvarea substantei medicamentoase la nivel
gastrointestinal. Abia apoi putem avea in vedere absorbtia substantei medicamentoase la nivel
sanguin.
Testele de dezgaregare urmaresc sa stabileasca daca comprimatele se vor dezagrega intr-un
interval de timp convenabil si in tractul gastrointestinal. In caz contrar, comprimatele cedeaza
numai partial substantele active continute la loculd e absorbtie sau pot fi eliminate ca atare. Pe langa
indicatiile pe care le dau asupra disponibilitatii substantei active, testele de dezagregare arata in linii
mari daca procedeul de lucru ales este correct si daca sarjele sunt asemanatoare.
Dizolvarea substantelor medicamentoase este un process care precede absorbtia lor in
circulatia generala, dupa administrarea produselor medicamentoase pe diferite cai de administrare.
Dizolvarea poate fi o etapa limitanta a absorbtiei in circulatia generala. De aceea dizolvarea este
importanta pentru biodisponibilitatea medicamentlor.
Cedarea substantei medicamentoase din forma farmaceutica poate fi influentata semnificativ
de proprietatile fizico-chimice ale substantei medicamentoase si ale formei farmaceutice.
Disponibilitatea farmaceutica, sau cedarea substantei medicamentoase este determinate in principal
de viteza de cedare din forma farmaceutica.
Bibliografie

1. Tehnologie farmacetuica/Laura Gratiela Vicas – Oradea; Editura Universitatii din Oradea,

2006
2. Prepararea Medicamentelor, Editura Medicala Universitara “Iuliu Hatieganu” cluj-Napoca,
2009, autori: SE Leucuta, Marcela Achim, Elena Dinte.
3. Farmacopeea Romana, ed a X-a, Editura Medicala, Bucuresti, 1993
4. FR X, supliment 2004, Editura Medicala, Bucuresti, 1993,
5. Tehnologie farmaceutica, Editura Polirom. Iasi, vol 3,editia IV, 2017. Autori: Popovici
Iuliana, Lupuliasa Dumitru, UMF G.T.Popa, Iasi, UMF Carol Davila Bucuresti
6. European Farmacopoeia, ed 10, online