Model subiecte examen oral - Analiza medicamentului- sesiunea iarna 2014

1. Inactivarea substantei medicamentoase

Evident, pierderea s.m. este de o importanta majora in studiile de
stabilitate ale multor produse farmaceutice. Din pacate, avem impresia ca
unii oameni iau in considerare acest lucru doar cand se gandesc la efectele
adverse ale stabilitatii produsului medicamentos. Acest lucru este in mod
evident neadevarat, iar pentru unele produse inactivarea nu este factorul determinant al perioadei de
valabilitate. Totusi, este adevarat ca pentru multe produse, pierderea potentei este de o importanta majora.
In general, privim orice produs care contine mai putin de 90% din cantitatea de s.m. mentionata pe
prospect ca fiind de calitate inacceptabila.
2. Medicamentul in canalele de distributie
Nu este suficient sa avem grija de stabilitatea produsului medicamentos numai prin calitatea substantei
pure a materialului proaspat preparat, pe care il privim cu incredere in timp ce acesta asteapta in depozit
pentru distributie, dupa ce a fost scos din carantina de catre Departamentul Controlului Calitatii/ Asigurarii
calitatii.
Totusi, evaluarea probelor, care au fost depozitate in conditii ideale in conele de depozitare pentru testarea
stabilitatii ale fabricantului sunt de valoare limitata. Probele retinute pentru testarea stabilitatii nu sunt
scapate pe jos dintr-un camion; nu sunt lasate in soare intr-un spatiu de incarcare; nici nu sunt lasate in frig
puternic; astfel, este destul de nepotrivit sa ne asteptam ca probele de stabilitate sa reflecte cu acuratete
intervalul de stabilitate al produselor aflate in canalele de distributie.
3. Medicamentul sub controlul pacientului
Exista motive temeinice sa credem ca, in multe cazuri, conditiile in care pacientii pastreaza medicamentele
sunt departe de a fi optime. La un anumit moment, autoritatile din domeniu luau in considerare
posibilitatea de a introduce termene de valabilitate obligatorii, care sa garanteze eficacitatea, pana cand
pacientul foloseste ultima doza din produs. Acum este general acceptat faptul ca aceasta idee nu este
fezabila. Se cuvine, totusi, ca farmacistii sa isi faca timp sa consilieze pacientii asupra modurilor adecvate
de depozitare a medicamentelor.
4. Stabilitatea in-vivo
Ultimul aspect al stabilitatii care ne preocupa este degradarea medicamentului in-vivo. Mai exact, hidroliza
medicamentului in conditiile scazute de pH din stomac pot fi foarte serioase. Raspunsul traditional la
aceasta problema particulara este sa acoperim tabletele cu pelicule gastrorezistente. In trecut, materialele
folosite ca pelicule gastrorezistente nu erau totdeauna eficiente. Polimerii disponibili la ora actuala pentru
pelicelel gastrorezistente sunt mult mai de incredere.

5. Tipuri de degradare in cazul medicamentelor

Degradarea chimica (reducere, oxidare, hidroliza etc.) este des intalnita. Cunostintele de cinetica ne pot fi
de folos cand avem de-a face cu degradarea chimica.
Degradarea fizica poate fi cauzata de o varietate de factori (de exemplu: impact, vibratie, abraziune,
fluctuatii de temperatura precum inghetarea sau topirea si fragmentarea).
Degradarea biologica (si, mai ales, microbiologica) In America de Nord, Japonia si Europa de Vest, cei
mai intalniti factori biologici care sunt implicati in problemele de stabilitate sunt cei microbiologici. Totusi,
in unele parti ale lumii, sobolanii, viermii, mustele si alte organisme non-microbiologice pot fi responsabile
pentru problemele de stabilitate.
6. Strategii posibile pentru a creste termenul de valabilitate
Din fericire, multe substante medicamentoase si produse sunt inerent stabile si, astfel, cu putina dificultate
putem justifica o perioada de valabilitate de 3 ani sau mai mult. Totusi, exista s.m. care sunt mult mai
supuse degradarii este nevoie de multa munca pentru a dezvolta un produs cu o perioada de viata
comerciala acceptabila.
7. Oxidarea in solutie
Reactiile de oxidare sunt relativ rare in formele farmaceutice, ca reactii principale. De cele mai multe ori
oxidarea duce la canitati mici de compusi de degradare neidentificate. Cand o reactie de oxidare este una
dintre reactiile principale, atunci avem de-a face cu o problema serioasa, iar formularea poate deveni destul
de dificila in acest caz. Exemple notabile sunt constituite de produsele lichide cu vitamina A.
8. Mecanisme de oxidare
Oxidarea, dupa cum sugereaza si numele, este o interactiune intre s.m., A si oxigenul, iar reactia ar fi de
tipul:
A + O2 -> produsi;
In practica, complexarea metalelor grele (de ex, prin folosirea EDTA), este adesea folosita de vreme ce,
dupa cum am vazut si mai devreme, ionii metalici actioneaza in detrimentul stabilitatii medicamentului, in
ceea ce priveste situatiile oxidative.
9. Antioxidanti
Functioneaza prin consumptia de oxigen la o viteza mai mare decat viteza la care s.m. reactioneaza cu
oxigenul; in astfel de cazuri acestia vor proteja s.m. pana ce sunt epuizati complet.
10. Cataliza, complexare, fotoliza
Cataliza acida si bazica, constituie doar un exemplu de cataliza. Cand discutam despre acest subiect, totusi
descompunerea indusa de metal este preocuparea cercetatorului din industria farmaceutica. Se pune un
mare accent pe eliminarea metalelor, mai ales in produsele parenterale, deoarece si descompuneri infime

ale urmelor de metale pot cauza o schimbare a culorii, incat produsul sa devina nesatisfacator. Exemple
pentru acest caz sunt injectabilele cu clorhidrat de tiamina si cele cu acid ascorbic.
Complexarea este evident ca, in multe cazuri, medicamentele pot contribui la reactii de complexare cu
una sau mai multe din substantele unei forme farmaceutice. Uneori aceste lucruri sunt intentionate
biodisponibilitatea in anumite cazuri poate fi imbunatatita. In alte cazuri, stabilitatea unui medicament este
afectat favorabil de complexare, desi in multe cazuri este afectata nefavorabil.
Agentii de complexare cafeina si pilivinilpirolidona erau cei mai intalniti agenti de complexare folositi in
farmaceutica pentru o mare perioada de timp. Recent, ciclodextrinele au devenit foarte importante.
Ciclodextrinele sunt agenti puternici de complexare, studii numeroase fiind efectuate pe tema folosirii
acestora in solubilizarea si stabilizarea medicamentelor.
Fotoliza un mare accent in Codul de Buna Practica din 1993 este pus pe stabilitatea in prezenta luminii,
desi la acest moment, metodele de testare nu sunt finalizate.
11. Stabilitatea pentru starea de agregare solida
Stabilitatea pentru starea de agregare solida stabilitatea medicamentelor din formele farmaceutice solide
este cea mai importanta, de vreme ce formele farmaceutice solide sunt mai intalnite decat alte forme si
pentru ca primele probe clinice sunt de obicei efectuate asupra acestui tip.
12. Interactiuni ce implica o faza lichida
Uneori, o s.a. sau un produs de descompunere dintr-o forma farmaceutica solida este lichid si poate
interactiona cu alte ingrediente din forma farmaceutica. Un exemplu tipic il constituie cercetarile efectuate
de Troup si Mitchner (1964) ce implica aspirina si fenilefrina. Autorii au aratat ca descompunerea
fenilefrinei este direct proportionala cu formarea acidului salicilic. Acestia au aratat ca descompunerea
fenilefrinei este o reactie de acetilare. Acest lucru poate fi privit din mai multe perspective. Trebuie sa
existe umiditate pentru ca hidroliza aspirinei sa aiba loc. Daca acidul saliclic este format prin interactiunea
aspirinei cu urme de apa, atunci acidul acetic forma poate reactiona cu fenilefrina (R(OH)3), care pune din
nou in libertate apa, astfel incat umiditatea nu joaca un rol cantitativ in reactia globala. Cu alte cuvinte:
C6C4(OCOCH3) +H 2O -> C6H4(OH)COOH + CH3COOH;
CH3COOH + 1/3R(OH)3 -> 1/3 R(OCOCH3)3 + H2O
C6H4
13. Reactii prin intermediul fazei gazoase
Cateodata presiunea de vapori a unui medicament este suficient de ridicata, incat poate interactiona cu alte
substante prin intermediul fazei de vapori. Un astfel de exemplu este ibuprofenul (B). Acesta este un acid
Lewis si poate interactiona cu bazele Lewis. Masurile uzuale, cum ar fi comprimatele tristratificate, nu
functioneaza in acest caz, de vreme ce reactantul va fi prezent in faza gazoasa.
Daca reactia cu alt medicament (D) este: D+B->descompunere, atunci viteza reactiei initiale este data de
d{D}/dt=-kPB[D]a
Unde {D} este densitatea de suprafata a D molecule (nr de molecule pe cm patrat) la momentul t, iar A este
aria suprafetei.

14. Polimorfismul si stabilitatea

Solidele anorganice (in special ionice) sunt asociate uzual cu un (unul si doar unul) sistem cristalin. Se stie,
in general, ca sarea de bucatarie este cubica;
Solidele organice, totusi, depinzand de faptul cum sunt recristalizate pot aparea in mai multe forme
cristaline diferite (polimorfism). Exista 2 tipuri de polimorfism: enantiotrop si monotrop.
15. Preformularea si stabilitatea
De-a lungul timpului, preformularile au evoluat in special in anii 1950 si 1960 ca rezultatul unei
schimbari in accentul pus pe dezvoltarea produselor farmaceutice industriale. Pana la mijlocul anilor 1950,
accentul principal in dezvoltarea produselor era pus pe dezvoltarea armonioasa a formelor farmaceutice,
consideratiile organoleptice dominand grijile (care erau practic inexistente la acea vreme) conform carora
un colorant folosit in formulare ar putea afecta stabilitatea sau biodisponibilitatea.
De fapt, farmacocinetica si biofarmacia erau in stadiile lor incipiente si, in pofida faptului ca stabilitatea era
o grija principala, majoritatea metodologiilor analitice erau de asa natura incat chiar si descumpunerea
primara avea loc fara a fi identificata.
16. Solubilitatea si stabilitatea
Este un obiectiv important al eforturilor de preformulare este de a concepe o metoda pentru obtinerea
solutiilor de s.m. Frecvent, medicamentul nu este suficient de solubil in apa pentru a permite concentratiile
dorite, de exemplu pentru solutiile injectabile. Solubilitatile sunt determinate prin expunerea unui exces de
solid la lichidul in cauza si dupa ce graficul la echilibru a fost trasat.
Predictia solubilitatii este avantajos pentru o noua s.m. sa se poata estima care este valoarea solubilitatii,
inaintea desfasurarii evenimentelor de dizolvare. Exista mai multe sisteme de predictie ale solubilitatii si
anume: cercetarile efectuate de Amidon si colab (1974) si Yalkowsky si colab. Ecuatia lor pt solubilitatea
p-aminobenzoatilor in solventi polari si micsti este un analog bidimensional simplificat al ecuatiei
Scatchard-Hildebrand si se bazeaza pe produsul tenstiunii interfaciale si pe aria de suprafata moleculara a
portiunii hidrocarbonat a moleculei.
Solubilitatea polimorfilor metastabili
- Polimorfismul este un aspect important al proprietatilor fizice ale s.m. Una dintre caracteristicile unei
polimorfe metastabile este ca sunt mai solubile decat cele stabile.
17. Dizolvarea si stabilitatea

Dizolvarea importanta dizolvarii este a.i. (din consideratii biofarmaceutice) sunt folosite Farm. SUA si e
necesara pentru aplicarea pentru Noile Medicamente ale formelor farmaceutice soide. Potrivit cercetarilor
efectuate de Noyes si Whitney :
dm/dt= VdC/dt = - kA(S-C)
Unde m este masa nedizolvata, V este volumul de lichid, t este timpul, k este asa n umita viteza constanta
de dizolvare intrinseca (cm/s) si A este aria suprafetei solidului dizolvat.

18. Higroscopicitatea si stabilitatea

Este, desigur, o caracteristica importanta a unei pulberi. Poate fi demonstrat pentru un compus relativ
solubil ca higroscopicitatea este corelata cu solubilitatea (Carstense, 1977, VanCampen si colab 1980), desi
s-a demonstrat ca entalpia solutiei joaca un rol important in ceea ce este cunoscut drept higroscopicitate
(VanCampen si colab, 1983 a,b,c).
19. Testele de compatibilitate (stabilitate)
Inainte de a testa prima formulare a unui nou medicament, cele mai multe grupuri de cercetare desfasoara
teste de compatibilitate (Carstensen si colab, 1964). Principiul este de a descoperi rapoarte rezonabile
pentru amestecul s.m./excipient, pentru a vedea care excipienti sunt cei potriviti pentru medicament.
20. Compatibilitatea cu recipientele de conditionare
Studiile asupra compatibilitatii pot include de asemenea si compatibilitatea cu materialele containerelor.
Hourcade si colab (1977), de exemplu, au semnalat ca granisetronul in concentratii de 1mg/mL, cand este
pastrat in seringi de polipropilena era destul de stabil, pe cand dilutiile de 0,9% NaCl sau de 5% glucoza au
dus la o stabilitate de depozit nesatisfacatoare.
21. Clasificarea metodelor cromatografice in functie de migrarea fazei mobile
-

In functie de migrarea fazei mobile se disting

1. Cromatografie prin developare in care analitii raman pe faza stationara sau sunt localizati pe aceasta in
functie de directia de migrare; exista developare ascendenta sau descendenta, monodimensionala sau
bidimensionala (migrari in directii perpendiculare);
2. Cromatografia de elutie in care analitii sunt eluati pana la iesirea lor completa din coloana, deci din
faza stationara, fiind posibila culegerea succesiva a fractiunilor de analiti; in acest caz detectia se face
in efluenti.

22. Bazele teoretice ale cromatografiei

-

Exista o serie de notiuni teoretice general valabile referitoare la procesele de separare cromatografica,
notiuni care se pot transforma sau adapta tuturor metodelor cromatografice;
Daca se analizeaza un amestec de analiti (diferit) care trebuie sa fie separati (acesta fiind scopul principal al
cromatografiei) indiferent de tehnica aleasa, metodele au urmatoarele aspecte comune:
a. Analitii din amestec se repartizeaza intre faza stationara si faza mobila care sunt nemiscibile (sau foarte
putin solubile una in alta), intre cantitatile de analiti repartizati in cele doua faze unde exista un
echilibru ce depinde de insusirile fiecarui analit fata de cele 2 faze;
b. Adaugand continuu faza mobila noua sau proaspata are loc deplasarea echilibrului de repartitie
antrenand migrarea analitilor de-a lungul fazei stationare cu viteze diferite;
c. Separarea consta in eluarea continua a analitilor care, migrand cu viteza caracteristica fiecaruia,
parasesc succesiv coloana.

23. Faza stationara in cromatografie

-

Este formata din particule fine solide, sferice, pe suprafata carora se produc interactiunile cu analitii (ex: in
cromatografia de adsorbtie);
Este formata din particule fine solide care sunt suportul pe care se fixeaza faza stationara lichida ca in
cromatografia de repartitie;
In coloanele capilare utilizata in cromatografia de gaze, faza stationara este fixata in stare omogena sub
forma unui film sau pelicula pe peretii interiori ai acesteia.
Particulele de faza stationara se caracterizeaza prin cativa parametri printre care diametrul lor mediu,
omogenitatea marimilor si suprafata specifica.

24. Aplicatiile metodelor cromatografice in analiza medicamentului

Metodele cromatografice au devenit, in prezent, unele dintre cele mai selective metode de separare cu larga
aplicabilitate in toate domeniile analizei;
Cromatografia are aplicatii largi in analiza calitativa care inseamna separare si identificare.
Cromatografia are aplicatii importante si in analiza cantitativa.
25. Cromatografia HPLC de adsorbtie
Aceasta tehnica se practica pe faze stationare de silicagel si alumina (singurele care se utilizeaza in aceasta
tehnica); dintre aceste 2 faze stationare se utilizeaza mai ales silicagelul deoarece poate fi folosit intr-o
varietate mai mare de conditionare;
Ca faza mobila se utilizeaza un solvent organic sau un amestec de 2 sau mai multi astfel de solventi;
HPLC de adsorbtie se aplica la separarea unor substante organice relativ nepolare datorita capacitatii
metodei de a fractiona amestecul de izomeri de pozitie: derivati disubstituiti in meta si para ai nucleului
aromatic).
26. Cromatografia HPLC de repartitie
-

Este cea mai utilizata dintre tehnicile cromatografice in faza lichida si se poate practica sub forma
cromatografiei HPLC lichid-lichid si HPLC lichid-faza grefata sau legata;
In HPLC de repartitie se disting 2 procedee, in functie de polaritatea fazelor stationara si mobila:
1. Cromatografia pe faza stationara normala f polara; ca faza mobila se utilizeaza un solvent practic
nepolar sau foarte slab polar;
2. Cromatografia pe faza inversa in care faza stationara este nepolara iar faza mobila este relativ polara.
Regula de alegere a fazei mobile pt cromatografia de repartitie este urmatoarea:
Faza mobila trebuie sa aiba o putere mare de dizolvare dar sa nu interactioneze clinic cu analitii din probe
(sa fie inerta fata de acestia); trebuie sa fie compatibila cu sistemul de detectie;
Sa nu dizolve faza stationara si sa nu interactioneze chimic cu aceasta (sa fie inerta chimic fata de ea);
In cromatografia pe faza inversa, faza stationara este nepolara iar faza mobila este polara, fiind formata din
apa, metanol, acetonitril sau din amestecuri in diferite proportii ale acestora.

27. Generalitati despre CSS

CSS este o metoda fizico-chimica de separare a substantelor dintr-un amestec, pe baza capacitatii deosebite
de distributie intre o faza stationara si una mobila;
Metoda cromatografica se bazeaza pe un proces de migrare dinamica diferentiala a substantelor din
amestecul respectiv, ca urmare a unor diferente in adsorbtie, repartitie, solubilitate, presiune de vapori,
marimea moleculei etc.
Principiul CSS
Un analit migreaza in susul sau de-a latul unui strat de faza stationara, de obicei silicagel, sub influenta
unei faze mobile (de obicei un amestec de solventi organici) care se deplaseaza prin faza stationara prin
efect capilar;
Distanta parcursa de un analit este determinata de afinitatea sa relativa, pentru faza stationara vs faza
mobila;
Compusii amestecului sunt repartizati intre un adsorbant (faza stationara de obicei silicagel SiO 2) si un
solvent (faza mobila) care se deplaseaza prin faza stationara in efect capilar.
28. Importanta CSS in Analiza medicamentului
Determinarea impuritatilor in produsele farmaceutice din materiile prime sau produse preparate;
Folosita adesea ca metoda de baza pentru verificarea materiilor prime farmaceutice;
Poate fi folosita pentru validarea curatirii, o treapta in fabricarea produselor farmaceutice.
29. Analiza calitativa in CSS

Principala metoda de identificare prin CSS consta in localizarea zonelor diferitilor componenti separat si
prin masurarea valorilor Rf corespunzatoare Rf (retardation factor); acesta se calculeaza altfel:
Distanta parcursa de componentul dat supra distanta parcursa de frontul solventului;
Tot in scopul realizarii analizei calitative, se poate realiza si cromatografia bidimensionala; placa se
vizualizeaza si se compara cu o placa etalon pe care exista un amestec similar, dar cunoscut.
Teste calitative de identitate
CSS se foloseste adesea de monografiile BP ca parte a unui numar de teste de indentitate efectuate pe
substante pure. Pentru confirmarea suplimentara a identitatii se folosesc mai multe sisteme de solventi si,
de asemeni, diferite tipuri de reactivi spray.

30. Generalitati despre HPLC

-

HPLC este o metoda fizico-chimica de separare cromatografica in care faza mobila este un lichid iar faza
stationara, continuta intr-o coloana, este constituita dintr-un solid cu granulatie fina sau un solid impregnat
cu un lichid sau un solid pe care sunt grefate grupari organice.
HPLC este o metoda ce prezinta urmatoarele avantaje:
Usor de controlat cu o precizie cantitativa asigurata prin introducerea exacta a probei;
HPLC este tehnica cromatografica ce a cunoscut cea mai puternica dezvoltare in anii recenti, ducand la
imbunatatirea coloanelor, a detectorilor si a soft-urilor de control;
Varietatea coloanelor si a detectorilor face ca selectivitatea metodei sa poata fi usor ajustata.

31. Elementele de baza ale cromatogramei in HPLC

-

Picurile cromatografice acestea sunt semnalele valorificabile in analiza calitativa si cantitativa, in toate
metodele cromatografice.
Timpul mort, tM este timpul in care un component, complet neretinut de catre faza stationara, parcurge
coloana si tuburile de legatura pana la detector.
Timpul de retentie, tR o marime caracteristica pentru fiecare component al amestecului separat de
coloana reprezinta timpul scurt de la injectarea probei si aparitia maximului de concentratie in detector.
Volumul de retentie, VR este volumul de eluent corespunzator timpului de retentie;
Timpul de retentie ajustat tR introdus in cromatografie pentru a se putea compara timpii masurati pe
coloane diferite;
Volum de retentie ajustat reprezinta volumul golurilor din coloana plus volumul tuburilor de legatura de
la coloana la detector.

32. Principalele etape in HPLC

Solvent -> pompa->injector->coloana->detector->inregistrator (solventul intra in pompa, din pompa in
injector, coloana, din coloana ies pe rand componentii amestecului, vor trece prin detector si, apoi, se va
face o inregistrare a semnalului emis de detector)
33. Aparatura din care este constituit sistemul HPLC
Sistem HPLC tipic, reglat la un debit de 1 ml/min indicand o presiune a coloanei de 1265 psi si conectat la
un dectector UV/vizibil care este reglat sa monitorizeze efluentul coloanei la 260 nm.
34. Generalitati despre GC
-

Unele dintre cele mai dificile si frustrante probeleme in domeniul analizei medicamentului sunt de separare
simultana, identificare si, mai presus de toate, analiza cantitativa a uneia sau mai multor substante dintr-un
amestec complex al unui produs farmaceutic.
Cresterea exponentiala a cromatografiei de gaze poate fi atribuita potentialului incomparabil de a solutiona
problema separarii componentelor dintr-un amestec complex.
o Definitie (FRX)
Cromatografia de gaze este o metoda fizico-chimica de separare cromatografica, in care faza mobila este
un gaz (gaz purtator), iar faza stationara este un solid sau un lichid cu care este impregnat un suport solid
inert sau un lichid repartizat uniform pe peretii unei coloane capilare;
Faza stationara se afla intr-o coloana cromatografica, confectionata, de obicei, din sticla sau din otel
inoxidabil;
Faza mobila se deplaseaza continuu printr-o coloana, iar la iesire gazul purtator trece prin detector.

35. Principiul separarii cromatografice in GC

Consta in distributia inegala a componentelor unui amestec intre faza mobila si faza stationara;
Amestecul strabate sistemul cromatografic, fiind antrenat de catre faza mobila.
36. Principalele etape in cromatografia de gaze
Prepararea probei -> injectarea in coloana -> separarea componentilor -> detectarea componentilor ->
identificare si masurare
Introducerea probelor lichide in coloana cromatografica prin evaporare.
Introducerea probelor solide in coloana cromatografica sunt introduse in coloana prin injectare cu
microseringi dupa ce au fost dizolvate intr-un solvent adecvat.
37. Cromatograma si parametrii specifici ai acesteia in GC
Cromatograma reprezentarea grafica a semnaului detectorilor in functie de timp, obtinuta cu ajutorul
inregistratorului, se numeste cromatograma.

Parametrii specifici
Timp de retentie, tR este timpul la care apare maximul unui pic, masurat din momentul introducerii probei
si constituie caracteristica calitativa a componentului respectiv;
Inaltimea picului, h, sau aria suprafetei lui, A, constituie parametrul cantitativ, proportional cu cantitatea de
component;
tM este timpul in care elentul si componentele care nu interactioneaza cu faza stationara parcurg distanta
pana la detector.

38. Aplicatii ale cromatografiei de gaze in analiza medicamentului

-

caracterizarea uleiurilor volatile (care pot fi folosite ca excipienti in formulari), brevetarea

amestecurilor complexe pentru tuse, a tonicelor si a acizilor grasi in uleiurile stabile;
teste de limita pentru reziduuri de solvent si alte impuritati volatile in substantele medicamentoase;
caracterizarea unor medicamente neformulate in particular in ceea ce priveste procesul de detectare a
impuritatilor;
cuantificarea medicamentelor in formulari in particular daca medicamentul nu are un cromofor.

39. Realizarea practica a analizelor GC-MS (principii)

-

fixarea spectrometrului de masa la o anumita valoare m/z caracteristica doar pentru o anumita
componenta care ne intereseaza, el functionand in acest caz ca un detector foarte specific.
Parcurgerea (scanarea) intregului domeniu de masa intr-un interval de timp redus, ceea ce inseamna ca
se obtin sute sau chiar mii de spectre pentru fiecare analiza. Toate aceste spectre sunt stocate in
memoria calculatorului atasat instrumentului.

40. Impurificarea medicamentelor- generalitati

Exista un interes din ce in ce mai mare in ceea ce priveste impuritatile prezente in medicamente (API
substante active). In ultimul timp, nu numai profilul puritatii, dar si profilul impuritatii a devenit
esential dupa cum reglementarile in vigoare o specifica. In lumea farmaceutica, o impuritate este
considerate ca orice alt material organic, pe langa s.a. sau excipienti ce apare in urma sintezei sau din
substante chimice nedorite care raman cu API (active pharmaceutical impurities).
Impurificarea poate fi dezvoltata atat in timpul formularii cat si dupa expirarea timpului de valabilitate
atat a substantelor folosite dar si a preparatelor formulate.
Prezenta acestor substante chimice nedorite, chiar si in cantitate mica, poate influenta eficacitatea si
siguranta produselor farmaceutice. Profilul impurificarii (de exemplu, identificarea, precum si
cantitatea de impuritati din produsele farmaceutice), a castigat in ultimul timp atentia din partea
autoritatilor de reglementare.
Diferite farmacopei, cum ar fi farmacopeea britanica, sau farmacopeea SUA, indiana precizeaza
limitele, nivelurile admisibile de impuritati prezente in substantele utilizate sau preparatele formulate.
Impurificarea poate fi evitata doar daca fiecare etapa este realizata cu grija, evitandu-se sinteza prin
realizarea mai multor etape odata; in cazul paracetamolului brut exista un test de limitare pentru paminofenol care poate fi un materiale de pronire in unele cazuri sau un intermediar in altele.
In chimia organica de sinteza, este foarte rar atins randamentul de 100% in obtinerea unui produs final
singur; in obtinerea unui produs final singur exista intotdeauna o sansa de a avea produsi secundari.
Spre exemplu, in cazul producerii paracetamolului brut se poate forma ca produs secundar paracetamol
diacetilat.
Impuritatile pot fi de asemenea rezultate prin degradarea produsului final in procesul de fabricatie a
medicamentelor. Degradarea penicilinei si a cefalosporinelor sunt exemple bine cunoscute ale
produselor de degradare. Prezenta unui inel beta-lactamic, precum si a unei grupari amino la C6-C7
joaca un rol critic in degradarea lor.
Aceste impuritati poseda adesea efecte nedorite farmacologic sau toxicologic, dar pot avea si beneficii
care la administrarea lor pot compensa. Compozitia impuritatilor ne permite sa tragem concluzii in ceea
ce priveste procesul de fabricatie a produselor si falsificarea acestora care este din ce in ce mai
raspandita in toate tarile din lume, prin urmare, este necesar a controla cu strictete calitatea produselor
farmaceutice si a determina concentratia de impuritati in toate etapele productiei, de la materiile prime
la produsul finit.

41. Impuritatile medicamentelor- generalitati

-

10

Exista un interes din ce in ce mai mare in ceea ce priveste impuritatile prezente in medicamente (API
substante active). In ultimul timp, nu numai profilul puritatii, dar si profilul impuritatii a devenit
esential dupa cum reglementarile in vigoare o specifica. In lumea farmaceutica, o impuritate este
considerate ca orice alt material organic, pe langa s.a. sau excipienti ce apare in urma sintezei sau din
substante chimice nedorite care raman cu API (active pharmaceutical impurities).
Impurificarea poate fi dezvoltata atat in timpul formularii cat si dupa expirarea timpului de valabilitate
atat a substantelor folosite dar si a preparatelor formulate.
Prezenta acestor substante chimice nedorite, chiar si in cantitate mica, poate influenta eficacitatea si
siguranta produselor farmaceutice. Profilul impurificarii (de exemplu, identificarea, precum si
cantitatea de impuritati din produsele farmaceutice), a castigat in ultimul timp atentia din partea
autoritatilor de reglementare.

Diferite farmacopei, cum ar fi farmacopeea britanica, sau farmacopeea SUA, indiana precizeaza
limitele, nivelurile admisibile de impuritati prezente in substantele utilizate sau preparatele formulate.
Impurificarea poate fi evitata doar daca fiecare etapa este realizata cu grija, evitandu-se sinteza prin
realizarea mai multor etape odata; in cazul paracetamolului brut exista un test de limitare pentru paminofenol care poate fi un materiale de pronire in unele cazuri sau un intermediar in altele.
In chimia organica de sinteza, este foarte rar atins randamentul de 100% in obtinerea unui produs final
singur; in obtinerea unui produs final singur exista intotdeauna o sansa de a avea produsi secundari.
Spre exemplu, in cazul producerii paracetamolului brut se poate forma ca produs secundar paracetamol
diacetilat.
Impuritatile pot fi de asemenea rezultate prin degradarea produsului final in procesul de fabricatie a
medicamentelor. Degradarea penicilinei si a cefalosporinelor sunt exemple bine cunoscute ale
produselor de degradare. Prezenta unui inel beta-lactamic, precum si a unei grupari amino la C6-C7
joaca un rol critic in degradarea lor.
Aceste impuritati poseda adesea efecte nedorite farmacologic sau toxicologic, dar pot avea si beneficii
care la administrarea lor pot compensa. Compozitia impuritatilor ne permite sa tragem concluzii in ceea
ce priveste procesul de fabricatie a produselor si falsificarea acestora care este din ce in ce mai
raspandita in toate tarile din lume, prin urmare, este necesar a controla cu strictete calitatea produselor
farmaceutice si a determina concentratia de impuritati in toate etapele productiei, de la materiile prime
la produsul finit.

42. Surse de impurificare

Impuritatile pot proveni din diverse surse. Sursa cea mai evidenta de impurificare este sinteza, caz in care
intermediarii din s.a. pot constitui impuritati sau pot sa devina o sursa de alte impuritati care rezulta din acestea.
Orice impuritate prezenta in materia prima este posibil a se regasi in s.a. de interes. In plus, impuritatile
care se refera la substantele inerte (excipientii) si solventii utilizati in timpul sintezei trebuie sa fie, de asemenea,
luati in considerare. Impuritatile pot fi produse in timpul diferitelor etape ale formularii produsului medicamentos.
Exista posibilitatea ca aceste impuritati sa fie prezente in produsul medicamentos final. Potentialii produsi
de reactie care au legatura cu aceste impuritati trebuie sa fie, de asemenea, evaluati.
Impuritatile din produsele medicamentoase pot proveni nu numai din s.m. sau din substantele inerte
folosite pentru formularea unui produs medicamentos, ele pot fi introduse in produsul medicamentos in timpul
procesului de formulare sau in urma contactului cu ambalajul.
Surse de impuritati organice
Impuritatile organice pot aparea in timpul procesului de fabricatie si/sau la depozitarea s.m. Ele sunt
derivate din procesele de sinteza si din reactiile de degradare a s.m. si produselor medicamentoase. Impuritatile
rezultate din procesul de sinteza pot proveni din materiile prime, intermediarii, reactivii, liganzii si catalizatorii
utilizati in sinteza chimica, precum si din produsii secundari rezultati in urma reactiei chimice de sinteza.
Produsii de degradare se obtin in urma degradarii chimice a s.m. si a produselor medicamentoase in functie
de conditiile de depozitare sau solicitare. Acestea pot fi identificate sau neidentificate, volatile sau non-volatile si
pot sa includa urmatoarele tipuri de impuritati:
a. Impuritati provenind din procese de sinteza a s.m.;
b. Impuritati rezultate in urma degradarii s.m.

11

Impuritati provenind din procese de sinteza a s.m.

Entitatile chimice, altele decat s.m., care sunt implicate sau produse in procesul de sinteza pot ajunge in
s.m. finala sub forma de urme de impuritati. Aceste entitati chimice includ materii prime, produse intermediare,
solventi, reactivi chimici, catalizatori, produse secundare, impuritati prezente in materialele de baza si entitati
chimice formate din aceste impuritati (in special a celor implicate in ultimele etape de sinteza).
Materiile prime si produsii intermediari
Materiile prime si produsii intermediari sunt structurile chimice folosite pentru a construi forma finala a
unei molecule de s.m. Materiile prime nereactionate si produsii intermediari, in special cei implicati in ultimele
etape ale sintezei, pot supravietui procesului de sinteza si purificare si apar in produsul final sub forma de
impuritati.
Impuritatile prezente in materiile prime ar putea urma aceeasi cale de reactie ca si materialul de baza in
sine, iar produsii de reactie pot duce la formarea de impuritati in produsul final.
Cunoasterea impuritatilor din materiile prime de baza ajuta la identificarea impuritatilor prezente in
produsul final si la intelegerea mecanismelor de formare a acestor impuritati.
43. Reactivi, liganzi, catalizatori- ca surse de impurificare.
Aceste substante chimice sunt mai rar intalnite in API-uri; cu toate acestea, in unele cazuri, ele pot constitui
o problema ca impuritati.
Reactivii chimici, liganzii si catalizatorii utilizati in sinteza unei s.m. pot fi regasite in produsele finale ca
impuritati sub forma de urme.
44. Produsi over-reaction
In multe cazuri etapele precedente sau cele finale ale sintezei nu sunt suficient de selective si reactivii ataca
si produsul intermediar/produsii intemerdiari.
45. Impuritati provenite de la solventi utilizati in reactive
De exemplu, clorura de metilen, care este adesea folosita ca solvent intr-o reactie Friedel-Craft de acilare a
benzenului sau a derivatilor de fenil poate constitui o sursa de impuritati. Impuritatile din solventi pot fi, de
asemenea, o sursa de impuritati. De exemplu, 2-hidroxitetrahidrofuran este o impuritate in tetrahidrofuran,
care este adesea folosit ca solvent al reactivului Grignard.
46. Impuritati rezultate in urma degradarii substantei medicamentoase
Impuritatile pot fi, de asemenea, formate in urma degradarii produsului final, in timpul procesului de
fabricatie.
Produsele de degradare care rezulta din depozitarea sau formularea diferitelor forme dozate sau datorita
imbatranirii produselor sunt impuritati comune in medicamente.
47. Impuritati enantiomerice

12

Activitatea biologica a substantelor chirale de multe ori depinde de stereochimia lor, deoarece
organismul viu este un mediu chiral. Un procent mare de compusi farmaceutici comerciali si experimentali
sunt enantiomeri si multi dintre ei prezinta diferente semnificative de enantio-selectivitate in
farmacocinetica si farmacodinamia lor.
Importanta chiralitatii medicamentelor a fost recunoscuta de mult timp, iar consecinta utilizarii lor
ca racemi sau enantiomeri a fost discutata frecvent in literatura de specialitate. Cu o crestere evidenta a
problemelor legate de stereoselectivitate in actiunea medicamentelor, cromatografia chirala a devenit un
instrument important in analiza lor. Mari eforturi au fost dedicate dezvoltarii unei metodologii mai bune
pentru cromatografia enantioselectiva in ultimele doua decenii.
48. Metode de detectare in cazul impuritatilor
Profilul impurificarii s.m. si formularea medicamentelor incepe cu detectarea impuritatilor.
Metodele cele mai frecvent utilizate pentru aceasta sunt CSS (TLC), HPLC, dar, in cazul materialelor
volatile, stabile termic, gaz cromatografia (GC), joaca, de asemenea, un rol important.
Alte tehnici cromatografice si electroforetice, cum ar fi cromatografia cu fluide supercritice,
electroforeza capilara si electrocromatografia capilara pot fi, de asemenea, utilizate. Spectrostopia de masa
(MS) si rezonanta magnetica nucleara se inalta rezolutie (RMN) pot contribui, de asemenea, la detectarea
impuritatilor.
49. Separarea chirala
Proprietatile stereochimice ale medicamentelor chirale au fost in multe cazuri factorul de control
privind activitatea acestora. Un enantiomer poate avea o functie biologica. Altii pot fi inactivi sau avea o
alta functionalitate care ar putea avea efecte secundare. In unele cazuri, un izomer optic poate fi daunator.
FDA impune producatorilor de medicamente testarea enantiomerilor individuali pentru noile medicamente
pentru a le cunoaste toxicitatea.
Cromatografia chirala reprezinta separarea cromatografica a compusilor enantiomerici. Fazele
lichide stationare comune nu poseda o selectivitate adecvata pentru separarea enantiomerica. Adaosul
macromoleculelor de ciclodextrina derivatizate la fazele fixe comune creeaza coloane capilare care au
capacitatea de a separa numerosi enantiomeri.
50. Domeniul spectral UV-VIS
-

13

Spectrometria in UV-VIS se aplica in domeniul spectral 180-1100 nm;

Domeniul spectral UV-VIS este alcatuit din 3 zone spectrale:
UV apropiat 185-400 nm;
Vizibilul 400-700 nm;
IR 700-1100;
Determinarile spectrometrice in acest domeniu se bazeaza pe fenomenul de absorbtie a radiatiilor cuprinse
in acest domeniu spectral de catre speciile chimice analizate.
Determinarile in acest domeniu au la baza masuratori de absorbanta (sau transmitanta) cu ajutorul
spectrofotometrelor automatizate, inclusiv pentru analiza multicomponent;

Unele spectrofotometre UV-VIS sunt utilizate ca detectori ai mai multor analiti, din amestecuri cu mai
multe componente, dupa prealabila lor separare prin cromatografia de lichide;
Spectrofotometrele UV-VIS disponibile in prezent lucreaza intre 185 si 900 nm. Limita inferioara se
opreste la cca 185 nm datorita aerului care devine opac sub aceasta limita.

51. Absorbtia luminii- generalitati

Producerea absorbtiei luminii se explica prin faptul ca in UV-VIS radiatiile au o energie mai mare
decat in IR ceea ce duce la tranzitii electronice de pe anumite niveluri (orbitali) pe altele;
Tranzitiile electronice se suprapun peste tranzitiile rotationale si peste cele vibrationale care sunt
produse de energii mai mici: deltaE = deltaE rotatie + delta E vibratie + delta E electronice
La impactul unui foton asupra unei molecule izolate se modifica termenul E electronic ceea ce
determina variatia energiei mecanice totale.
Compusii organici obisnuiti, inclusiv cei medicamentosi, sunt formati din atomi usori, precum C,
H, N, O, iar tranzitiile care se observa pentru acesti compusi sunt determinate de electroni implicati in
legaturile sigma si pi si de electronii n neparticipanti care formeaza dublete neimplicate in legaturi;
In cursul acestor tranzitii se produc modificari ale polaritatii legaturilor iar spectrele care se obtin
pentru acesti compusi se mai numeste si spectre de transfer de sarcina;
In afara de tipurile de tranzitie mentionate mai sus exista si tranzitii in care sunt implicati orbitalii
moleculari d specifice compusilor anorganici;
Din punctul de vedere al participarii sau neparticiparii electronilor existenti intr-o molecula, la
tranzitii electronice se disting 4 tipuri de electroni:
1) invelis de electroni inchis, in care electronii nu sunt implicati in legaturi chimice deoarece au energii de
excitare foarte mari; acesti electroni nu contribuie la absorbtia in UV-VIS;
2) electroni de tip sigma in legaturi covalente sigma care au de asemenea energii mari de excitare si deci nu
contribuie la absorbtii in UV-VIS
3) electronii n, care se gasesc sub forma electronilor neparticipanti, pot fi excitati cu radiatii UV-VIS si pot
contribui la absorbtii in acest domeniu spectral;
4) electroni pi, situati pe orbitali pi, in legaturile duble si triple fiind mai usor excitabili, ei fiind
responsabili pentru majoritatea spectrelor electronice.
52. Solvatocromie
La originea tranzitiilor electronice stau gruparile cromofore care includ diverse tipuri de electroni;
Daca o molecula contine mai multi cromofori separati prin cel putin doua legaturi simple, se poate observa
o suprapunere a efectelor gruparilor individuale;
Este important de precizat ca atat potizia cat si intensitatea si chiar forma benzilor de absorbtie ale
compusilor in solutie sunt influentate de natura solventului. Procesul acesta se numeste solvatocromie iar
modificarile mentionate sunt datorate interactiunilor analit-solvent.
53. Deplasari bato si hipsocrome
Efectul hipsocromic consta in deplasarea benzilor de absorbtie spre lungimi de unda mai mici;

14

Efectul batocromic consta in deplasarea benzilor de absorbtie spre lungimi de unda mai mari.
54. Legea fundamentala a absorbtiei
In spectrometria de absorbtie in UV-VIS se masoara de regula absorbanta care este proportionala cu
concentratia analitului, conform legii Lambert-Beer:
A= epsilon X b X c
In care:
A=absorbanta; b=grosimea stratului de solutie (cm); c=concentratia analitului determinat;
epsilon=absorbanta molara.
55. Inregistrarea spectrelor UV-VIS
-

Este una dintre problemele de mare importanta in detectia si dozarea substantelor medicamentoase;
Inregistrarea spectrelor se poate face fie prin reprezentarea grafica a absorbantei in functie de lungimea
de unda fie a transmitantei in functie de lungimea de unda;
Aceasta inregistrare se face automat, datele experimentale fiind inmagazinate in calculator, acesta
avand programe de prelucrare a datelor;
Inregistrarea spectrelor in UV-VIS se face in solutiile analitilor in solventi potriviti, iar alegerea
solventului in fiecare caz este o problema deosebita;
Spectrometria UV se poate utiliza si in studiul unor reactii chimice care se petrec in solutie. De
exemplu, salicilatul de metil sufera in solutie apoasa alcalina o reactie de hidroliza din care rezulta acid
salicilic, iar cu exces de baza salicilatul alcalin corespunzator.

56. Domeniul spectral in IR - caracterizare generala

-

15

Introducere
IR analitic grupeaza metode de identificare si dozare (nedistructive) bazate pe absorbtia sau reflexia de
catre proba a radiatiilor electromagnetice cuprinse intre 0,78 microni (780 nm) si 1000 microni (1 mm)
fiind subdivizat in IR apropiat, IR mijlociu si IR indepartat.
Regiunea fundamentala situata intre 2,5 si 15 microni este regiunea care furnizeaza cele mai multe
informatii privind structura moleculara, majoritatea spectrometrelor fiind limitate la masuratori in aceasta
regiune;
Spectrele de absorbtie in IR sunt spectre de vibratie ale moleculelor. Atomii situati la cele doua extremitati
ale unei legaturi sunt supusi unei miscari de vibratie.
Prin absorbtie de energie legatura chimica isi creste nivelul energetic vibrational. Moleculele probei vor
absorbi energii din radiatia IR numai la anumite lungimi de unda dand nastere in spectrul IR unor maxime
de absorbtie;
La lungimile de unda la care nu se absoarbe energie, inregistratorul spectrometrului va inscrie linia zero a
spectrului;
Maximele de absorbtie in IR se manifesta in spectru ca benzi (si nu ca linii) deoarece orice modificare
energetica vibrationala este insotia, de regula, de modificari energetice rotationale si, din acest motiv,
spectrele in IR se mai numesc si spectre de vibratie rotatie ale moleculelor.

Fiecare maxim spectral este asociat unei vibratii corespunzatoare unei anumite legaturi din molecula
probei, insa trebuie mentionat ca orice vibratie a moleculei de nastere unui maxim de absorbtie intrucat
regulile de selectie fundamentale ale mecanicii cuantice arata ca un maxim apare numai daca vibratia
corespunzatoare produce o modificare a distributiei de sarcina (a marimii sau directiei momentului de
dipol).
In absenta momentului de dipol permanent cum este cazul moleculelor simetrice nu apar benzi de absorbtie
in IR. Legatura din acetilena nesubstituita nu se manifesta in IR. In aceste cazuri se spune ca legatura este
transparenta in IR mediu sau inactiva.
Vibratiile pe care le executa o molecula in ansamblu cu pastrarea imobila a centrului sau de gravitatie se
numesc vibratii normale sau fundamentale.
Cresterea numarului de benzi fata de numarul teoretic se datoreaza:
1) Armonicelor;
2) Benzilor de combinare;
3) Rezonantelor Fermi.

57. Ce sunt armonicele?

Armonicele sunt benzi de intensitate mica care apar la un numar de unda dublu fata de banda
fundamentala;
58. Ce sunt benzile de combinare?
Benzile de combinare benzi de intensitate mica care apar la nume de unda egale cu suma sau cu diferenta
numerelor de unda a 2 vibratii fundamentale.
59. Ce sunt rezonantele Fermi?

Rezonanta Fermi reprezinta scindarea unei benzi fundamentale atunci cand in imediata ei apropiere se
gaseste o armonica sau o banda de combinare;
Scaderea numarului real de benzi fata de cel teoretic se datoreaza:
1) Vibratiilor care nu produc modificari ale momentului de dipol al moleculei;
2) Vibratiilor degenerate care dau benzi la acelasi numar de unda;
3) Vibratiilor situate in afara domeniului IR uzual.

60. Ce sunt frecventele de grup?

Unele grupe de atomi, in special gruparile functionale din chimia organica, prezinta in IR benzi de
absorbtie caracteristice, intense, situate la frecvente bine determinate numite frecvente de grup sau
caracteristice;
Grupele functionale se comporta ca si cum ar fi izolate de restul moleculei desi aceasta influenteaza intr-o
masura mica pozitia benzilor de grup. Aceste mici deplasari sunt frecvent utilizate in studiul structurii
compusilor organici;
Intensitatea uneori foarte mare a benzilor de grup este rezultatul polaritatii crescute a gruparilor functionale
respective.

16

61. Spectrometru cu transformare Fourier

Radiatiile provenite de la o sursa lovesc o interfata constituita dintr-un film semitransparent de germaniu
depus pe lama de KBr. Acest dispozitiv permite generarea a doua fascicule, unul dirijat spre o oglinda fixa,
celalalt spre o oglinda mobila care permite modificarea distantei fata de interfata. Cele doua fascicule
recombinate pe aceeasi directie traverseaza proba inainte de a ajunge la detectorul care masoara
intensitatea luminoasa globala.
62. Surse luminoase in IR
In IR sursele se prezinta sub forma unor filamente groase fie sub forma unor batoane subtiri cu lungimea
de 3-4 cm formate dintr-un amestec de oxid de zirconiu si pamanturi rare incalzite de o rezistenta interioara
sau de o bara de carbura de siliciu. Aceste surse sunt alimentate la o tensiune joasa, ajung la 1500C si, in
conditiile lipsei unui invelis protector, ele disipa o putere de ordinul sutelor de watt, emitand intr-un
domeniu larg cuprins intre vizibil si IR termic.
63. Materiale optice folosite in spectroscopia IR
Materialele optice utilizate in mod obisnuit in vizibil sau in IR apropiat sunt in IR mediu opace;
Prismele monocromatoare aparatelor secventiale utilizate in trecut erau confectionate din NaCl sau KBr si
au fost inlocuite in aparatele moderne de retele metalice a caror suprafata asigura reflexia luminoasa;
Pentru peretii celulelor sau ferestrelor detectorilor se aleg materiale cristalizate sau amorfe, fiecare
acoperind o anumita plaja spectrala.
64. Detectori utilizati in IR
In functie de tipul de aplicatie sau aparat se utilizeaza ca detectori termistori, termocupluri sau alte
dispozitive asociate.
65. Analiza calitativa in IR
Identificarea compusilor se poate realiza cu ajutorul spectrotecilor generale sau a celor speciale propuse de
societati sau edituri;
Pentru realizarea comparatiilor, spectrele arhivate trebuie sa fie obtinute plecand de la compusi aflati in
aceeasi stare fizica cu cei supusi identificati;
Analiza calitativa consta in compararea matematica a spectrului compusului necunoscut cu toate cele care
formeaza spectroteca considerata in vederea stabilirii unui clasament al spectrelor cele mai asemanatoare.
66. Analiza cantitativa in IR mediu
In cazul probelor solide, acestea sunt dispersate in interiorul unui disc de KBr carora li se adauga un
standard intern in cantitati egale atat pentru standard cat si pentru proba;

17

Pentru lichide determinarea absorbantei se face in cuve pe parcurs optic mic pentru a minimaliza absorbtia
proprie solventului in cazul in care solventul nu este transparent in acest domeniu.
67. Analiza cantitativa in IR apropiat
Aceasta metoda utilizeaza domeniul spectral situat intre 800 si 2700 nm. Benzile observate in acest
domeniu sunt date nu numai de tranzitiile electronice ci si de benzile de vibratie de tipul armonicelor si
benzilor de combinare;
Benzile armonice sunt mai putin intense decat cele corespunzatoare vibratiilor fundamentale si de aceea se
lucreaza in cuve cu parcursul optic de 1 cm si pe probe nediluate.
Chiar daca metodele de dozare in IR apropiat nu sunt sensibile, intotdeauna ele sunt usor de utilizat.
68. Departamentul de materii prime si produse finite de la ANMDM - rol
-

Analize fizico-chimice medicamente, forme farmaceutice si substante;

Laborator de toxicologie;
Laborator de imunogenitate si anatomie patologica;
Laborator de microbiologie;
Unitate nucleara;
Biobaza.

69. Departamentul de inspectie farmaceutica de la ANMDM - rol

-

Se ocupa cu inspectia in industria medicamentului;

Servicii de inspectie privind regulile de buna practica de fabricatie;
Servicii de inspectie privind regulile de buna practica de studii clinice;
Probleme de farmacovigilenta;
Serviciul de primire a probelor si de certificare a acestora;
Serviciul de supraveghere a medicamentului si de alertare;
Serviciul de inspectie in unitatile de distributie en-gros;
Unitatile teritoriale de inspectie (UTI) UTI fac inspectia in farmacie si preleveaza probe pe care le
trimit ulterior la ANM Bucuresti pt analiza.

70. ANMDM - rol

-

18

ANM infiintata in 1998, functioneaza ca insitutie de sine statatoare incepand din 1 ianurie 1999;
Este subordonata MS si constituie domeniul politicii statului in privinta controlului medicamentului si a
altor produse de tip uman;
Productia, importul, distributia si utilizarea medicamentelor in Romania sunt admise numai dupa ce au fost
autorizate si inregistrate de ANM;
Autorizarea = eliberarea certificatelor de autorizare (APP) autorizatia de punere pe piata;

Elaboreaza FR si o armonizeaza la cea europeana (RO a aderat la conventia privind EP, ceea ce o inseamna
ca prevederile EP privind standardele de calitate sunt olbigatorii pt toate medicamentele de uz uman sau
veterinar, de import, de fabricatie...

71. Ce sunt specificatiile tehnice?

Generalitati carui tip de forma farmaceutica apartine calea de administrat, grupa terapeutica, compozitia
unui comprimat;
Conditii tehnice proprietati fizico-chimice (aspect, diametru, culoare, gust, uniformitatea masei, testul de
dizolvare, dozare etc.)
72. Definiti seria si lotul
Serie = totalitatea unitatilor de produs care au fost obtinute in conditii identice intr-un singur ciclu de
operatii;
Lot = cantitatea de materie prima presupusa a fi unitara din care se obtin unul sau mai multe serii de
produs;
73. Prelevarea probelor dintr-un lot

19

Prelevarea probelor dintr-un lot

1. Produsele lichide se omogenizeaza, in prealabil, prin agitare dupa care se face o prelevare.
Daca lotul este repartizat in mai multe recipiente, se face prelevarea (analiza) din fiecare recipient.
2. Produsele solide (moi, vascoase) se preleveaza o proba din stratul inferior, mijlociu, superior.
Aceste 3 probe prelevate se amesteca intre ele si reprezinta proba medie pe recipient;
Din aceasta proba medie pe recipient se retine o cantitate de 4 ori mai mare decat cantitatea necesara
efectuarii tuturor analizelor (identificare, puritate, dozare, analiza formei farmaceutice conf FRX);
Aceasta cantitate se imparte in 2: este destinata efectuarii analizelor mentionate si reprezinta
contraproba (se pastreaza pe toata perioada de valabilitate a produsului respectiv;
In procesul de prelevare a probelor se evita interactiunea intre produsul analizat si ustensilele necesare
analizei;
Probele si contraprobele se introduc in flacoane (perfect uscate, etanse si daca este cazul pentru cele
fotosensibile in flacoane inchise la culoare).
3. Produsele vegetale se introduc in pungi sau cutii captusite cu hartie pergaminata;
Probele si contraprobele se sigileaza si pe eticheta se specifica:
Denumirea produsului;
Nr lotului;
Provenienta;
Calitatea prelevata;
Nr. Procesului verba prin care s-a facut prelevarea;
Data la care s-a facut prelevarea;

Persoana care a facut prelevarea;

Semnatura.

74. Prelevarea probelor dintr-o serie

Se face din recipienti a.i. proba respectiva sa fie reprezentativa pt intreaga serie;
Conditiile sunt stabilite de producator conform legislatiei in vigoare din aceste probe prelevate se retine o
cantitate de 3 ori mai mare decat cea necesara efectuarii analizelor conform FRX;
2/3 din aceasta cantitate reprezinta proba si 1/3 contraproba care se pastreaza pe toata durata de valabilitate
a produsului respectiv.
75. Prelevarea de probe din farmacii/ depozite
Se preleveaza o cantitate de substanta de analizat proces verbal de scadere din gestiune;
Reactiile de identificare la masa de analizat reactii calitative;
Masa de analiza este totata cu reactivi necesari analizelor calitative conform prevederilor FRX.
76. Prelevari de probe din laborator
Se preleveaza o cantitate de 3 ori mai mare decat cantitatea necesara efectuarii tuturor analizelor;
2/3 sunt destinate analizei si 1/3 reprezinta contraproba care se pastreaza pe toata durata de valabilitate a
produsului respectiv.
77. Prelevari de probe din industria farmaceutica
Se preleveaza o cantiate de 3 ori mai mare decat cantitatea necesara efectuarii tuturor analizelor;
2/3 reprezinta proba de analizat si 1/3 contraproba care se pastreaza pe toata durata de valabilitate a
produsului respectiv;
Probele se eticheteaza, se sigileaza si pe eticheta se scrie: denumirea substantei, data, cantitatea prelevata,
procesul verbal si semnatura.

78. Ce este medicamentul?

Orice substanta sau combinatie de substanta prezentata ca avand proprietati pentru tratarea bolilor la om;
Orice substanta sau combinatie de substante folosita sau administrate la om pentru corectarea, restabilirea
sau modificarea functiilor fiziologice sau pentru stabilirea unui diagnostic medical.
79. Ce presupun Regulile de buna practica de laborator?

20

Au fost stabilite prin 2 hotarari nr 63/24.01.2002 ulterior completata cu hotararea nr 266/22.02.2006

Principiile se bazeaza pe reglementari internationale si anume Organizarea pt cooperare si dezvoltare
economica (OCDE)
Au stabilite reguli de BPL
Regulile privind etichetarea, ambalarea sunt aplicate tuturor substantelor;

Sunt definite :
Preparatele chmice;
Modul in care se efectueaza testele clinice sau nonclinice etc
In Romania autoritatea e ANM
1. Principii care stau la baza bunei practici de lab;
2. Organizarea si personalul instalatiei de testare;
3. Programul de asigurare a calitatii;
4. Instalatiile de laborator;
5. Aparatele. Materialele. Reactivii;
6. Sisteme de testare (chimice, biologice);
7. Substante chimice testate (SCT)/referinta (SCR);
8. Metode standard de studii in laborator;
9. Planul de studiu in laborator;
10. Cum se introduce raportul in laborator;
11. Stocarea si pastrarea materiei si arhivei.

80. Puterea rotatorie specifica- definitie

Puterea rotatorie specifica rotatia planului luminii polarizate (rad) determinate de un strat cu grosimea de
1 m dintr-un lichid sau o solutie care contine 1 kg de s.a. intr-un metro cub de solutie masurata la
temperature t si lungimea de unda lambda.
Unitatea de masura in SI este radian ori metro cub/kg
- In practica se foloseste ca unitate de masura milirad ori m cub/kg;
- FRX defineste aceste unitati conventionale (care se folosesc in practica);
81. Puterea rotatorie - definitie
Puterea rotatorie a unui lichid reprezinta unghiul de rotatie a planului luminii polarizate, exprimata in
grade, la temperature de 20 C (plus minus 5) la o lungime de unda D=589,3 nm, corespunzatoare radiatiei
D monocromatice a Na ape un strat cu grosimea de 1 dm.
-

21

Un radian, avand simbolul rad, este o unitate de masura pentru masura unghiurilor.
Un radian este egal 180C/pi;
Lungimea unui arc de cerc este egala cu raza inmultita cu masura in radiani a arcului;
Radianul face parte din SI.

82. Indicele de refractie- definitie

-

Cand un fascicul de lumina monocromatica patrunde dintr-un anumit mediu cu o anumita densitate optica
intr-un alt mediu cu o alta densitate optica, radiatia monocromatica poate suferi 2 fenomene diferite: o
reflexie (se intoarce inapoi sub acelasi unghi unghiul de incidenta i) si o refractie (strabate mediul si se
apropie de normal (unghi de refractie r);
n = sini/sinr viteza luminii in vid/ viteza luminii in substanta de analizat;
n = indicele de refractive;
i = unghiul de incidenta;
r = unghiul de refractie;
Daca i = 90 grade si sini =1 => marimea unghiului de refractive este maxima. Dupa acest principiu este
construit un refractometru.
Reprezinta criteriu de identitate, puritate si poate fi valorificat pentru determinari cantitative;
Indicele de refractive este o caracteristica pentru fiecare substanta;
La o anumita temperatura (20C) si o anumita lungime de unda (589,3 nm); FRX noteaza indicele de
refractive cu nD20.
Indicele de refractie depinde:
De temperatura;
Lungimea de unda;
Presiune;
Natura substantei;
Natura solventului.

83. De cine depinde indicele de refractie?

-

Indicele de refractie depinde:

De temperatura;
Lungimea de unda;
Presiune;
Natura substantei;
Natura solventului.

84. Principiul volumetriei

Principiu
- Metodele titrimetrice volumetrice, numite in continuare volumetrice, reunesc metodele chimice de analiza
in care analitul din solutia de analizat se determina cantitativ prin masurarea volumului de reactive de
concentratie cunoscuta, care se adduce in cantitate stoechiometrica peste acesta.
- aA + bB -> cC + dD + . => volum de echivalenta;
- stoechiometria reactiei ori concentratie titrant, volum de echivalenta => concentratia probei.
-

22

La baza oricarei metode chimice de analiza sta o reactie chimica:

xX + yY + uU + vV + .

Care, pentru a putea fi utilizata in volumetrie, trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
Sa fie cantitativa transformarea, practic totala, a partenerilor de reactive (X, Y) in produsi de reactive (U,
V etc);
Reactia sa fie simpla, cu mechanism cunoscut, fara reactii secundare;
Sa aiba viteza mare de reactie;
Evidentierea neta a punctului final de titrare;
In cursul reactiei chimice are loc practic un transfer al unei particule P (ioni, molecule, electroni) intre
analit si titrant:
X -> U + P;
Y + -> V;
X + U - > U + V.

85. Ce proprietati trebuie sa aiba standardul primar folosit in titrimetrie?

-

Standardul primar folosit in titrimetrie trebuie sa aiba urmatoarele proprietati:

Puritate mare;
Masa molecular mare pentru ca erorile de cantarie sa fie cat mai reduse;
Stabilitate in aer si in solutie;
Nehigroscopic;
Solubil in solventul folosit la titrare;
Sa reactioneze rapid si stoechiometric cu analitul de interes, fara reactii secundare;
Cost cat mai redus;
Numarul substantelor cu aceste proprietati (tabelul 2.2) este redus, in practica folosindu-se substante
care indeplinesc cele mai multe dintre conditiile enumerate;
In titrimetrie se folosesc urmatoarele tipuri de titranti;
Solutii standard primar se obtin prin cantarirea directa a unui standard primar;
Solutii standard secundar se obtin din substante chimice care nu corespund criteriilor specifice unui
standard primal, dar sunt standardizate cu ajutorul unui standard primar;
Substante ca hidroxidul de sodium sau acidul clorhidric nu pot fi folosite la obtinerea unor solutii
standard primar avand o puritate variabila.
Din acestea se obtin solutii standard secundar care, dupa standardizare, pot fi folosite la standardizarea
altora.

86. Enumerati tipurile de titrimetrie (COLOANA DIN MIJLOC)

Standard primar
Ftalat acid de potasiu
Iodat de potasiu

23

Tipuri de titrimetrie
Acido bazica
Redox

Utilizare
Standardizarea
solutiei
de
hidroxid de sodium si de acid
percloric in mediu de acid acetic
glacial;
Standardizarea
solutiei
de

Zinc metalic
Colura de sodiu

Complexometrie
Prin reactii de precipitare

tiosulfat de sodiu
Standardizarea solutiei de EDTA
Standardizarea solutiei de azotat
de argint

87. Clasificarea metodelor volumetrice

-

Clasificarea metodelor titrimetrice volumetrice se realizeaza dupa mai multe criterii (modul de executie al
titrarilor, reactia chimica, modul de detectie a punctului de echivalenta, natura solventului in care are loc
reactia);

In continuare, tratarea metodelor volumetrice se va face in principal tinand cont de clasificarea in functie
de reactia chimica, intr-o abordare coroborata cu celelalte principii de clasificare, accentuand metodele cu
aplicabilitate in laborator.

In functie de reactia chimica, metodele titrimetrice se impart in:

Titrimetria prin reactii cu formare de combinatii complexe (complexometria);

Titrimetria prin reactii de diazotare (nitritometria);

Titrimetria prin reactii de precipitare;

Titrimetria prin formare de compusi greu disociati;

Titrimetria prin reactii redox (redoxometria);

88. Volumetria prin reactii acido-bazice - prezentare generala

-

volumetria prin reactii acido-bazice in mediu apos

se bazeaza pe reactii de neutralizare a acizilor cu baze, respectiv, a bazelor cu acizi din medii apoase;

titrosubstante
-

24

ca titrosubstante, in volumetria acido-bazica se utilizeaza:

acidul oxalic;

biiodatul de potasiu;

acid benzoic;

carbonatul de sodiu;

boraxul;

iodatul de potasiu.

89. Ce sunt indicatorii de fluorescenta?

Indicatorii de fluorescenta sunt acei indicatori care la o anumita valoarea a pH-ului, in lumina UV devin
fluorescenti sau isi pierd fluorescenta si sunt utilizati in cazul solutiilor puternic colorate sau a celor
netransparente (ex: tetrabromfluoresceina, albastru de timol etc.)
90. Care sunt aplicatiile protometriei in mediu apos?
Aplicatii ale protometriei in mediu apos metoda se bazeaza pe o reactie cu schimb de protoni, folosind fie
o solutie titrata de acid pentru dozarea substantelor cu functie bazica fie o solutie titrata de baza tare pentru
determinarea substantelor cu functie acida;
91. Volumetria prin reactii acido-bazice in mediu neapos - prezentare generala
-

Apa prezinta ca mediu de reactie o serie de dezavantaje:

Multe s.m. sunt insolubile in apa;
Este un solvent care niveleaza taria acizilor tari si a bazelor tari facand imposibila titrarea acestora
din amestecuri utilizand metode directe;
Nu poate releva functiile acide sau bazice ale unor substante in asa fel incat sa fie titrabile, dozarile
directe de acizi sau baze;
Protometria in solutii neapoase este indicata ca metoda cantitativa in determinarea substantelor
medicamentoase inca din 1955 (Farmacopeea US XV);
Protometria in mediu neapos, pe langa faptul ca a extins posibilitatile de determinare cantitativa la un
numar foarte mare si divers de substante, a adus si o interpretare progresista a acestor procese;
Teoriile protonica si electronica considera ca fiecare substanta se caracterizeaza printr-o aciditate sau
bazicitate proprie, intrinseca dependenta de structura moleculara a substantei polare, independenta de
solvent;
Proprietatile acide sau bazice ale substantei sunt relevate in solutie, solventul consituind prin actiunea sa de
modificare a aciditatii sau bazicitatii intrinsece, un factor extrinsec.

92. Protometria in mediu neapos- avantaje si dezavantaje

-

25

Avantaje pot fi titrate substante medicamentoase:

Acizi sau baze slabe, sau foarte slabe;
Neutre in apa;
Din amestecuri complexe de substante cu polaritati bazice sau acide apropiate;

Permite titrarea directa a principiilor active din formele farmaceutice fara sa fie necesara o separare
prealabila.
-

Erori de titrare mai mici datorita tensiunii superficiale scazute a solventilor organici;
Titrarea unor cantitati mai mici de substanta;
Temperatura nu are o influenta majora asupra titrarii;

Dezavantaje:
Solventi organici toxici CI sa se inhaleze mult timp aceste substante;
Toxicitate;
Manualitate trebuie manipulate mai cu grija, experienta;
Cost crescut comparativ cu apa.

93. Caracterizarea solventilor neaposi utilizati in protometria in mediu neapos

-

Proprietatile acide/bazice ale substantei sunt evidentiate prin dizolvare intr-o baza/acid;
Echilibre in mediul neapos:
Solvent cu proprietati bazice/SM cu caracter acid:
SH + H-A SH2+ + A-;
H-A acidul, SH solvent bazic; SH2+ - solvent solvatat, A- - baza conjugata.
Cresterea bazicitatii solventului va duce la deplasarea echilibrului spre dreapta (disocierea completa a
bazei);
Solvent cu proprietati acide/SM cu caracter bazic
SH + B S- + HB+
SH solvent acid, B baza; S- - anionul solventului, HB+ - acidul conjugat

94. Clasificarea solventilor neaposi utilizati in protometria in mediu neapos

26

Dupa natura lor:

Solventi inerti (aprotici); benzen, toluen, CHCl3, CCl4, acetat de etil;
Solventi protici
+ protofilici NH3, etilendiamina (EN), dimetilformamida (DMF), pridina (Py), dioxan, cetonele
(acetona, metil-etilcetona), nitrili (acetonitril), dimetilsulfoxid (DMSO);
+ protogenici acizi carboxilici (acetic glacial, formic, propionic etc);
+ amfiprotici alcooli (metilic, etilic, etilenglicol etc)

Dupa capacitatea de a modifica taria acizilor/bazelor dizolvate:

Solventi de nivelare: protogenici, protofilici
+ niveleaza functia acida sau bazica;

Vor exalta caracterul acid sau bazic al substantelor

CH3 (CH2)2-NH2 + CH3COOH CH3-(CH2)2-NH3+ + CH3-COOPiridina + acid acetic piridinaH+ + CH3COO95. Mecanismul de interventie a solventului in protometria in mediu neapos
1. Capacitate de dizolvare dependenta de proprietatile fizice ale solventului si capacitatea de
solvatare a ionilor sau moleculelor SM;
2. Efectul prototropic caracterul donor sau acceptor de protoni;
3. Constanta dielectrica (epsilon) rol in disocierea ionica a substantei dizolvate.

II. efectul prototropic

Solventii:
Reactioneaza cu substantele dizolvate;
Pot transforma o legatura covalenta in una ionica
S-H + B S-- HB+ (efect prototropic)
S-- HB+ S- + HB+ (constanta dielectrica)
S-H + B S-- HB+ S- + HB+
Ionizare
disociatie ionica (constanta dielectrica)
(efect prototropic)

27

III. Constanta dielectrica

Disocierea unei substante ionice
A+B- A+ + BClasificarea solventilor:
Putin disocianti: epsilon < 10-15; ex: benzenul (2,28);
Mediu disocianti: 15<epsilon<40;
Puternic disocianti: epsilon>40; ex: apa (80,4)
Constanta de disociere ionica a unei substante este cu atat mai mare cu cat constanta dielectrica a
solventului este mai mare;
Exemple de interventie a solventului
Solventi protogenici acid acetic glacial
R-NH2 + acid acetic -> R-NH3+ + CH3COOR-NH2 + CH3COO- -> R-NH3+ + CH3COOR-NH2 + acid acetic -> R-NH3+-CH3COO- -> R-NH3+ + CH3COOIonizare (efect prototropic) disociatie ionica (constanta dielectrica)
Solventi protofilici DMF
R-H + (CH3)2NCHO -> R--(CH3)2NHCHO+
R--(CH3)2NHCHO+ -> R- + (CH3)2NHCHO+
R-H + (CH3)2NCHO -> R--(CH2)2NHCHO+ -> R- + (CH3)2NHCHO+
Ionizare
disociatie ionica

96. Exemple de interventie a solventului in protometria in mediu neapos

In protometria in mediu neapos, cresterea caracterului acid sau bazic al SM se realizeaza:

In cazul bazelor prin dizolvarea in solventi protogenici (acizi);
In cazul acizilor prin dizolvarea in solventi protofilici (bazici);
Cresterea caracterului acid/bazic este cu atat mai mare cu cat diferenta dintre valoarea pKa (pKb) ale
solventului si pKa (pKb) a substantei este mai mare;
Solutii titrate
Titrarea substantelor bazice
Solutia titrata: acid percloric 0,1N;
Acid percloric in acid acetic sau dioxan;
Titru stabilit cu ftalat acid de potasiu.
Titrarea substantelor acide
Solutia titrata: metoxid de sodiu 0,1 N;
Metoxid de sodiu in benzen;
Titru stabilit cu acid benzoic.

97. Indicatori acido-bazici in mediu neapos- ce calitati trebuia sa aiba?

-

Se aleg astfel incat erorile posibile sa fie cat mai reduse -> se va tine seama de:
Mediul de reactie (solvent);
Natura substantei care se dozeaza;
Nuantele prin care trece indicatorul in jurul punctului de echivalenta.

98. Exemple de indicatori acido-bazici in mediu neapos

-

28

Alegerea indicatorului
Solventi acizi (acid acetic glacial, anhidrida acetica, acid propionic)
Cristal violet in acid acetic glacial;
Solventi bazici (DMF, piridina);
Albastru de brom-timol in DMF;
Solventi neutri (acetona, dioxan, benzen);
Galben de metanil in dioxan.
Mecanismele schimbarii culorii indicatorilor
Cristal violet clasa indicatorilor trifenil metanici
Violet H+ - albastru verde H+ galben.

99. Aplicatiile protometriei in mediu neapos

-

SM cu grupari functionale bazice:

Amine primare, secundare, tertiare;
Amide;
Compusi azotati heterociclici: fenazona, aminofenazona, antibiotice, alcaloizi, baze purinice,
antihistaminice;
Saruri organice si anorganice (prin partea lor bazica);
Saruri de alcaloizi.

100.

Avantajele dozarii in solventi neaposi

Majoritatea SM (acizi sau baze foarte slabe putin sau insolubile in apa) pot fi titrate (dozate) cu acizi sau
baze relativ tari in solventi neaposi anhidri in care, de obicei, sunt mai solubile;
Titrarea poate fi extinsa si la substantele care in solutii neapoase sunt neutre;
Cel mai important este solventul;
Prin utilizarea corecta a unor amestecuri de solventi neaposi pot fi dozate amestecuri de substante organice
medicamentoase cu polaritati acide sau bazice apropiate;
Metoda poate fi aplicata si la dozarea sm slab acide sau bazice din forme farmaceutice;
Solventii neaposi avand o tensiune superficiala mica, picaturile care se strang din biureta au volum mic ->
erori mici de titrare;
Dozarile in mediu neapos permit titrari la diferite temperaturi cu evidentierea punctului de echivalenta cu
ajutorul indicatorului sau prin metode fizice (potentiometric, voltametric).

101.

Principii ale analizei termice

Programul de temperatur la care poate fi supus proba:

a. nclzire (sau rcire) constant (ex. 10K/min);
b. Isotermic;
c. Program complex de temperatur (ex. 10 min la 25C nclzire la 200C cu 10K/min 30 min
la 200 C rcire la 50C cu 5K/min )
d. nclzirea poate fi controlat n funcie de comportamentul probei
Proprieti fizice msurate:

29

Capacitatea de nclzire specific

Schimbul de energie

Schimbrile de mas sau greutate

Proprieti mecanice (dimensiunea, deformarea)

Proprieti optice (reflectana, transmitana, luminescena)

Natura gazului rezultat din analiz

Proprieti termice:

102.

nclzirea

Topirea

Oxidarea

Descompunerea

Analiza termica optica- principia

Thermomicroscopy

Permite observarea schimbrilor de faz ale unei substane (desolvatarea, topirea) care au loc sub aciunea
unei nclziri programate atunci cnd aceasta este aezat ntre lama i lamela unui microscop

Termomicroscopul- placa nclzit dup un regim programat de temperatur

Analiza fenomenului de topire a substanei

103.

Analiza termica optica- aplicatii in analiza medicamentului

Observarea schimbrilor de faz

Determinarea temperaturii de topire i a domeniului de topire

Determinarea puritii

Studiul interaciunilor

Observarea schimbrilor de faz

Modificri cristaline

Topirea parial a unei forme cristaline

Sublimarea (s.m. organice)

30

Polimorfismul (compui minerali i organici)

Aspectul cristalelor (sfere, prisme, tablete)- criteriu de identificare

Determinarea temperaturii de topire i a intervalului de topire

Punctul de topire al unei s.m. pure
temperatura la care aceasta este n echilibru cu faza sa lichid sub presiunea vaporilor si saturai

Intervalul de topire
ntre temperatura la care apar primele picturi de lichid i cea la care au disprut ultimele cristale

Criteriu de identitate
Criteriu de puritate- impuritile scad punctul de topire i lrgesc domeniul de topire

Determinarea puritii

Topirea prematur a unor cristale datorit prezenei unei cantiti mici de impuritate

Topirea la temperatura eutectic i la o temperatur diferit pentru o cantitate mai mare de

impuritate

Studiul interaciunilor
Determinarea temperaturii eutectice a unui amestec A+B
principiul activ, B- substan de referin)

Viteza de nclzire-3C/min

104.

31

Temperatura de topire eutectic:

*
Criteriu de identitate
*
Diferenierea a doi compui cu p.t. identice
(ex. Aminofenazona p.t.=106,4C, 4- aminofenazona p.t.=106,3C)
Aminofenazona + acetanilida = 1:1 eutectic cu p.t.=61C;
4- aminofenazona + acetanilida= 1:1 eutectic cu p.t.=63C;
Analiza termogravimetrica- principia

Thermogravimetry (TGA)

nregistrarea variaiei masei substanelor n funcie de temperatur n cursul nclzirii lor continue i
uniforme

Msurtorile se realizeaz ntr-o atmosfer bine definit (inert sau reactiv)

Evenimente termice nsoite de variaia masei: desorbia, absorbia, sublimarea, evaporarea, oxidarea,
reducerea, descompunerea;

Evenimente termice care nu sunt nsoite de variaia masei: topirea, cristalizarea

Termograma TGA: m(mg) = f(T)

Variaia descreterii masei n funcie de temperatur: dm/dt= f(T)

Aparatura:

Termobalana

Microbalan electronic

Cuptor

Programator al temperaturii

Calculator pentru nregistrarea datelor

Creuzete

alumin (Al2O3), platin, aluminiu, quartz, safir

Forma curbelor TGA depinde de:

cantitatea de prob

mic, n limitele de rezoluie ale microbalanei

o mrimea particulelor probei

ct mai mici, pentru ca echilibrul s se ating pe o suprafa ct mai mare

o viteza de nclzire

32

10K/min pn la 30K/min

viteza de nclzire mare rezoluia temperaturii mic

viteza de nclzire mic cresc timpii de analiz i scade pierderea de mas pe unitatea de timp

o natura i presiunea atmosferei n camera cu proba:

Gaze folosite: aer, Ar, CO2, H2, N2, He, O2

Gaze reactive: O2

Gaze inerte: N2, He

Debit: 15-50 mL/min

o forma i natura creuzetului:

Compoziia
creuzetului

Volum

Reacia cu proba

P.t.

Alumin (Al2O3)

70L, 150L

inert

> 1700C

Poate aciona ca i
catalizator

1770C

900L, reutilizabile
Platin

30L ,70L, 150L

reutilizabile

Aluminiu

40L ,100L

inert

660C

Safir

70L, reutilizabile

inert

> 1700C

105.

Analiza termogravimetrica- aplicatii in analiza medicamentului

A. Determinarea temperaturii de descompunere

B. Studiul cineticii proceselor de descompunere
C. Determinarea coninutului (ap, substane volatile, cenu)
a. Ex. Substane care conin ap de cristalizare (betaciclodextrina-BCD)
b. Metoda TGA:
b.i. creuzete: alumin, 70L;
b.ii. gaz de purjare: N2, 50mL/min
b.iii. interval de temperatur:25- 600 C;
b.iv. rata de nclzire:5C/min

33

106.

Analiza termica diferentiala- principii

nregistrarea variaiilor de entalpie survenite n prob n cursul unei nclziri uniforme

a. nregistrarea diferenei de temperatur (dT) ntre substana de analizat i o substana de referin
(inert din punct de vedere termic, nu prezint schimbri de faz pe domeniul de temperatur al
experimentului)
Transformri fizice i chimice cu sau fr modificarea masei:
a.i. Tranziii endoterme: deshidratare, topire, sublimare, transformri polimorfice
a.ii. Tranziii exoterme: descompunere, recristalizare, degradare oxidativ
b. Ex. Degradarea oxidativ a gruprilor alcoxil dintr-un gel de silice

107.

Analiza termica diferentiala- aplicatii in analiza medicamentului

1. Determinarea identitii
2. Determinarea puritii
3. Determinarea cantitativ:
T= G/KdH/dT
G = cantitatea de substan din prob
K = conductibilitatea termic a probei;
dH/dT = cantitatea de cldur consumat sau degajat pe unitatea de
transformarea termic a unui gram de substan

108.
o

timp

prin

Analiza calorimetrica diferentiala- principii

Differential Scaning Calorimetry (DSC)

o msurarea energiei calorice care nsoete schimbrile de faz ca urmare a unei variaii de temperatur
pentru o prob meninut la acelai regim de temperatur cu o prob de referin
o Scanare- analizare
o Calorimetru- instrument pentru msurarea cldurii sau a fluxului de cldur
o Diferenial- se folosesc dou calorimetre (prob, referin) cu acelai transfer de cldur
Principiu

34

Dac apare o diferen de temperatur ntre prob i referin, datorat unei schimbri de faz ce apare n
prob, este nlocuit energia pn cnd aceast diferen de temperatur este mai mic dect o valoare de
baz (< 0,01K);

Se obin curbe: debitul de cldur (mW) = f (T) sau f (t)

109.

Analiza calorimetrica diferentiala- aplicatii in analiza medicamentului

Determinarea identitii;
-

Picuri endo-, exoterme- schimbri de faz: modificri cristaline, topire, desolvatare

Ex. Termograma DSC atenolol- topire (~150C)

Termograma DSC betaciclodextrin:

Determinarea polimorfismului;

Polimorfii (ghid FDA-ANDAs: Pharmaceutical Solid Polymorphism. July 2007):

a. Diverse forme cristaline,
b. Diverse forme amorfe,

c. Solvai ai diverselor forme cristaline ale unei substane medicamentoase

d. Polimorfismul:
e. Influeneaz stabilitatea, solubilitatea, biodisponibilitatea unui medicament
f. Afecteaz calitatea, sigurana i eficacitatea unui produs medicamentos

Determinarea puritii;

Impuritile:
a. Scad p.t. al produsului iniial;
b. Modific aspectul curbei de topire sau recristalizare;

Determinarea catitativ a impuritilor- ecuaia Vant Hoff:

T = RT02X2 / Hf
T = T0-Tm;

35

R = const. gazelor perfecte;

T0 = temp. de topire a subst. pure;
Tm = temp de topire a probei analizate;
X2 = fracia molar de impuritate;
Hf = entalpia de topire a probei (Kcal/mol).

Determinarea interaciunilor medicamentelor n stare solid.

110.
-

Indicele de aciditate numarul de mg KOH necesar pentru a neutraliza acizii liberi din 1 g proba de
analizat;

111.
-

Ce este indicele de saponificare?

Indice de saponificare nr de mg KOH necesar pentru neutralizarea tuturor acizilor, a acizilor liberi si a
celor rezultati prin saponificarea a 1g proba de analizat.

116.

36

Ce este indicele de peroxid?

Indicele de peroxid = numarul de ml de Na2S2O3 ori 10-2 M oxidat de iodul eliberat din acidul iodhidric prin
actiunea peroxizilor din 1 g proba de analizat;

115.
-

Ce este indicele de iod?

Indicele de iod = numarul de g I2 fixat de 100 g proba de analizat;

114.
-

Ce este indicele de ester?

Indicele de ester = numarul de mg KOH necesar pentru a neutraliza acizii grasi rezultati din saponificarea a
1 g proba de analizat;

113.
-

Ce este indicele de hidroxil?

Indicele de hidroxil numarul de mg KOH echivalent cu acidul acetic consumat prin acetilarea a 1 g proba
de analizat;

112.
-

Ce este indicele de aciditate?

Principii de baza in electroforeza capilara

Este o tehnica eficienta in situatiile in care avem de-a face cu cantitati foarte mici de proba si o
inalta rezolutie este esentiala. Reproductibilitatea sa relativ mica este principala dificultate a acestei
proceduri. Este o metoda fizica de analiza, care se bazeaza pe migrarea particulelor incarcate electric,
dizolvate sau dispersate intr-o solutie de electroliti si supuse actiunii unui camp electric.
Mobilitatatea electroforetica a unei particule este viteza de deplasare in metri pe secunda a
particulei supuse actiunii unui camp electric de un volt pe metru si se exprima in metri patrati pe volt si pe
secunda (m2 x V-1 X s-1). Submultiplul curent folosit este centimetrul patrat pe volt si pe secunda
(cm2/VXs).
1. Mobilitatea electroforetica si fluxul electro-osmotic
Particulele aflate in suspensie intr-un lichid la fel ca si moleculele solvatate pot fi incarcate cu o
sarcina electrica a carei marime si semn depind de natura lor si a electrolitului si, in particular, de pH.
Aceasta sarcine provine din fixarea pe suprafata lor a ionilor continuti in electrolitul tampon. Sub
efectul diverselor fenomene (agitare, temperatura, vascozitate, diferenta de potential) aceste particule vor
avea viteze de migrare cu atat mai mari cu cat ele sunt mai mici si au sarcina mai mare.
Pentru fiecare ion de raza r, viteza limita de migrare este rezultatul echilibrului intre forta electrica
F care se exercita intr-un camp electric E cu particule de sarcina q si fortele de frecare care decurg din
vascozitatea (niu) a mediului.
Separarea depinde de asemenea de raportul volum/sarcina ionului hidratat. Speciile neutre se separa
greu fiind necesara adaugarea unui agent ionic in electrolit care sa se asocieze cu acesta si sa provoace o
antrenare diferentiata a lor.
Speciile prezente in proba sunt supuse la doua fenomene principale care se manifesta atat pentru
ioni cat si pentru molecule: este vorba, pe de o parte, de mobilitatea electroforetica proprie lor iar, pe de
alta, de fluxul electroosmotic.
2. Mobilitatea electroforetica- electromigratia
Toti compusii incarcati electric se deplaseaza in electrolit cu o viteza v care depinde de conditiile
experimentale si de mobilitatea lor electroforetica.
Mobilitatea electroforetica se poate obtine plecand de la electroforegrama, calculand viteza
electroforetica a compusului intr-un camp E si tinand cont de viteza electrolitului.
Al doilea factor care controleaza migrarea solutiilor este curgerea electrolitului numit flux electroosmotic caracterizat prin mobilitatea electro-osmotica.
3. Mobilitatea electroosmotica si electroosmoza
Pentru calcularea mobilitatii electro-osmotice trebuie determinata viteza electroosmotica. Viteza
electroosmotica este raportul intre lungimea capilarului parcursa de un marker neutru in timpul t. Se
utilizeaza ca marker o molecula organica nepolara la pH-ul electrolitului folosit si care este usor detectabila
prin absorbtia in UV apropiat.
Fluxul electroosmotic aflat la originea deplasarii tuturor speciilor prezente in proba depinde de
natura peretelui intern al tubului capilar.

37

Acest perete de silice este captusit de grupari silanice care se ionizeaza daca pH-ul este mai mare de
3, formand o suprafata cu pozitii anionice fixe ce creeaza un potential negativ (potential zeta) alaturi de un
strat cationic.
In interiorul solutiei, campul electrolitic provoaca migrarea cationilor spre catod. Acesti ioni sunt
solvatati si antreneaza moleculele de apa din electrolit dirijiandu-le spre catod. Anionii se deplaseaza intr-o
maniera contra-electroosmotica. Daca se trateaza peretele capilar cu un surfactant de tipul
tetraalchilamoniu, polaritatea se inverseaa, ceea ce conduce la o inversare a fluxului electroosmotic.
In general o suprafata a peretelui capilar negativa provoaca un flux electroosmotic dirijat spre catod
si invers, o suprafata pozitiva provoaca o dirijare a acestuia spre anod.
Cunoasterea fluxului electroosmotic este esentiala pentru practica EC pentru obtinerea de rezultate
reproductibile.
4. Aparatura utilizata in electroforeza capilara
A. Modul de injectare
-

Pentru introducerea unui microvolum de proba care nu trebuie sa depaseasca 1% din lungimea utila a
capilarului, pentru a nu diminua rezolutia, se utilizeaza procedeele:
a) Injectarea hidrodinamica consta in aplicarea unei diferente de potential intre cele doua extremitati ale
capilarului. Procedeul poate fi ameliorat prin crearea unei presiuni de circa 50 mbar in solutia de proba.
b) Injectare electrocinetica se utilizeaza in electroforeza pe gel si consta in aplicarea unei diferente de
potential intre extremitatile capilarului pentru crearea unei diferente de polaritate.
c) Injectarea prin gravitatie bazata pe diferenta de inaltime intre capetele capilarului.

B. Metode de detectie
a) Detectie UV/VIS;
b) Detectie prin fluorescenta;
c) Cuplarea cu un spectrometru de masa;
d) Detectie electrochimica.

5. Electroforeza capilara de zona

-

38

Se mai numeste si electroforeza in solutie libera si este procedeul electroforetic cel mai frecvent utilizat. In
acest procedeu capilar este parcurs de electrolit intr-un mediu tampon fie acid (fosfat sau citrat) fie bazic
(borat) sau amfolit (molecule posedand o functie acida si una bazica). Fluxul electro-osmotic creste cu pHul fazei lichide sau poate ramane neutru.

Prin aceasta tehnica cationii sunt separati primii, apoi ansamblul neutru si la sfarsit anionii. Tehnica nu
permite separarea speciilor neutre unele de altele.

6. Electroforeza capilara micelara

-

Se mai numeste si EC electrocinetica micelara.

In aceasta varianta, fazei mobile i se adauga un compus cationic sau anionic pentru formarea de micele
incarcate electric;

Micelele care nu sunt miscibile cu solutia, absorb compusii neutri mai mult sau mai putin eficace printr-o
afinitate de tip hidrofil/hidrofob;

Acest tip de electroforeza se aplica moleculelor care au teninda de a migra fara separare (polipeptidele).

7. Electroforeza capilara pe gel

-

Consta in transpunerea electroforezei pe gel de poliacrilamida sau agaroza. Capilarul este umplut cu un
electrolit continand un gel care produce efect de filtrare ce retine moleculele mari si reduce fenomenul de
difuziune.
Metoda se preteaza la separarea a trei clase mari de biomolecule: polipeptide, oligonucleotide (fragmente
de ADN sau ARN) mono si polizaharide.

8. Electroforeza prin izofocalizare

-

Aceasta tehnica cunoscuta in egala masura ca electroforeza pe suport consta in crearea unui gradient de pH
liniar intr-un capilar cu peretele tratat cu amfolit. Capilarul este introdus in acid fosforic la anod si in
hidroxid de sodiu la catod, fiecare compus migreaza si se focalizeaza la pH-ul care are aceeasi valoarea cu
potentialul lui izoelectric.

9. Electrocromatografia capilara
-

Acest tip de separare asociaza electromigrarea ionilor, proprie electroforezei si procesele de repartitie intre
faze prezente in cromatografie.

10. Ce reprezinta validarea unei metode analitice?

Validarea unei metode analitice, conform Farmacopeei Statelor Unite ale Americii 28 este procesul
prin care se stabileste, prin studii de laborator, daca acea metoda indeplineste conditiile pentru aplicatiile
analitice pentru care a fost pusa la punct.
Validarea este, asadar, o etapa importanta in determinarea reproductibilitatii si sigurantei metodei,
deoarece poate confirma daca metoda este potrivita pentru a fi utilizata pentru un anumit sistem.

39

11. Ce are la baza validarea unei metode analitice?

In laboratoarele de analiza, validarea are la baza standarde cum ar fi:
-

Bunele practici de productie (Good Manufacturing Practices GMP);

Bunele practici de laborator (Good Laboratory Practices GLP);

Bunele practici clinice (Good Clinical Practices GCP) etc.

12. Ce mentioneaza normele IUPAC in legatura cu validarea unei metode analitice?

-

Normele IUPAC mentioneaza ca validarea poate fi:

Validare intr-un singur laborator atunci cand se verifica viabilitatea metodei inaintea unui studiu
in colaborare (intre mai multe laboratoare) si asigura faptul ca metoda pusa la punct este utilizarea
corecta.

Validare completa caracteristicile metodei au fost verificate de multiple laboratoare, in colaborare.

13. Specificitatea/ selectivitatea

In limbajul comun, termenii de specificitate si selectivitate sunt deseori interschimbabili.
O metoda este specifica daca este adecvata pentru un singur analit, in timp ce o metoda este
selectiva daca poate fi utilizata pentru mai multi analiti care pot fi insa diferentiati sau, cu alte cuvinte,
reprezinta capacitatea unei metode de a cuantifica cu acuratete si specific analitul sau analitii in prezenta
altor compusi.
Selectivitatea implica capacitatea de a separa analitul de produsii de degradare, metaboliti (in cazul
medicamentelor) si alti compusi prezenti in proba.
In cazul medicamentelor, USP 28, defineste specificitatea ca fiind capacitatea de a analiza analitul
in prezenta altor componenti cum ar fi impuritati, produsi de degradare si matricea.
In tehnicile cromatografice, selectivitatea metodei poate fi dovedita printr-o buna separare intre
analit si alte componente (excipienti, impuritati, produsi de degradare si metabolitii).

14. Care sunt cele mai selective metode de analiza pentru probele biologice?
Cele mai selective metode de analiza aplicate la probe biologice sunt cele combinate:
-

40

LC-UV;

LC-MS;

GC-MS;

GC-FTIR

15. Ce este liniaritatea unei metode de analiza?

Liniaritatea reprezinta capacitatea metodei de a produce rezultate direct sau indicrect proportionale
cu concentratia analitului din proba pe un anumit interval de concentratii.
De obicei, liniaritatea este reprezentata printr-o curba de regresie liniara a valorii masurate ca o
functie a cresterii concentratiei analitului.
Pe de alta parte, liniaritatea rezultatelor unei proceduri de analiza reprezinta capacitatea acesteia de
a obtine rezultate direct proportionale cu concentratia analitului din proba.
Criteriul de liniaritate se aplica pentru rezultatele obtinute, adica pentru relatia dintre concentratia
calculata experimental pe baza functiei de raspuns si cea introdusa (calculata teoretic).

16. Ce este coeficientul de corelatie?

Este o masura a asocierii liniare dintre doua variabile, cu alte cuvinte a gradului in care
reprezentarea bivariata sub forma unei diagrame de imprastiere se apropie de o dreapta.
Coeficientul de corelatie ia valori intre -1 si +1 inclusiv, cu semnificatia de asociere
pozitiva/negativa dupa semnul coeficientului si de lipsa de asociere pentru rxy=0.
O valoare de +1 indica o relatie liniara perfecta intre semnalul analitic si concentratie cu semnalul
in crestere, iar o valoare -1 indica o relatie liniara perfecta cu semnalul analitic in scadere.
Coeficientul de corelatie nu indica liniaritatea daca nu are o valoarea ce dapeseste r=0,999.

17. Ce reprezinta exactitatea mediei?

Exactitatea mediei unei proceduri analitice exprima ingustimea acordului intre valoarea medie
obtinuta dintr-o serie de masuratori si o valoare care este acceptata fie ca valoare conventional adevarata,
fie ca valoare acceptata (de exemplu, standard international, standard al farmacopeei).

18. Ce reprezinta precizia unei metode de analiza?

Precizia exprima ingustimea acordului (gradul de dispersie, coeficientul de variatie) dintre o serie
de masuratori care provine din mai multe serii ale aceleiasi probe omogene (rezultate independente) in
conditii identice de lucru.

41

Precizia ofera date asupra erorilor intamplatoare si nu are nicio legatura cu valoarea adevarata.
Deoarece toate masuratorile contin erori intamplatoare, rezultatul unei singure masuratori nu poate fi
acceptat ca valoare adevarata.
Pentru a prezice domeniul in care se gaseste valoarea adevarata este necesara o estimare a acestei
erori, acest lucru facandu-se prin repetarea masuratorii de mai multe ori.

19. Ce este deviatia standard relativa?

Deoarece erorile intamplatoare sunt distribuite normal, modul comun de masura a variabilitatii
(preciziei) este deviatia (abaterea) standard.
Valoarea deviatiei (abaterii) standard se calculeaza utilizand relatia:

Daca setul de date este limitat, valoarea medie este adesea aproximata ca valoare adevarata, fiind
necesara estimarea abaterii standard. In acest caz, valoarea abaterii standard, notata cu SD, se calculeaza cu
formula:

Odata ce numarul de valori din setul de date creste, valoarea SD se va apropia de valoarea .

20. Cum definesc normele ICH precizia?

Normele elaborate de ICH (International Conference of Harmonization) definesc precizia ca fiind
formata din 3 componente: repetabilitatea, precizia intermediara si reproductibilitatea.

42

21. Ce reprezinta repetabilitatea pentru o metoda de analiza?

Rezultatele independente sunt obtinute folosind aceeasi procedura, pe probe identice, in acelasi
laborator, de catre acelasi operator, utilizand acelasi echipament si intr-un interval scurt de timp.
Repetabilitatea analizei (precizia intra-proba) se studiaza utilizand un minim de 9 determinari
acoperind domeniul specific de concentratie (de exemplu 3 determinari la 3 valori ale concentratiei), sau un
minim de 6 determinari la o valoare de 100% din concentratia solutiei ce urmeaza a fi testate.

22. Ce reprezinta precizia intermediara?

Rezultatele independente sunt obtinute folosind aceeasi procedura, pe probe identice, in acelasi
laborator, de catre diversi operatori, folosind echipamente diferite si intr-un interval de timp dat.

23. Ce reprezinta reproductibilitatea unei metode de analiza?

Rezultatele independente sunt obtinute folosind aceeasi procedura, pe probe identice, in laboratoare
diferite, de catre diversi operatori si folosind echipamente diferite.

24. Ce reprezinta acuratetea (exactitatea) unei metode de analiza?

Normele elaborate definesc acuratetea (exactitatea) ca o caracteristica a apropierii rezultatelor
analitice de valoarea adevarata.
Exactitatea este o masura a deviatiei valorii medii gasita prin analiza, fata de valoarea adevarata.
Acuratetea se evalueaza prin aplicarea metodei de analiza studiata, la probe cu concentratii
cunoscute.
La efectuarea acestor analize probele se analizeaza fata de solutii etalon corespunzatoare sau fata de
martori, pentru a se inlatura astfel efectul interferentelor.
O alta varianta este constituita de compararea rezultatelor obtinute prin metoda noua cu cele
obtinute printr-o metoda deja cunoscuta, despre care se stie ca prezinta acuratete.

25. Ce reprezinta limita de detectie?

Limita de detectie (LD) reprezinta cantitatea minima dintr-un anumit component ce se poate pune
in evidenta, fata de o proba martor, cu o anumita limita de incredere (in general 1%).
In metodele cromatografice, estimarea LD se efectueaza pe baza evaluarii raportului
semnal/zgomot de fond (linie de baza).

43

Peste estimarea limitei de detectie, in general se considera acceptabil un raport semnal/zgomot de

3/1 sau 2/1.
Estimarea LD se mai poate face si pe baza deviatiei standard si a pantei dreptei de regresie si se
realizeaza utilizand formula:
LD = 3/P
Unde este deviatia standard a dreptei de regresie, iar P reprezinta panta dreptei de regresie.

26. Ce reprezinta limita de cuantificare?

Limita de cuantificare (LQ) reprezinta cantitatea minima dintr-un anumit component identificat ce
se poate cuantifica cu certitudine.
Estimarea LQ pe baza evaluarii raportului semnal/zgomot se realizeaza prin compararea semnalelor
masurate pentru probe cu o concentratie scazuta si cunoscuta a analitului si probe martor urmata de
stabilirea concentratiei minime la care analitul poate fi cuantificat cu fidelitate.
Pentru estimarea limitei de cuantificare, in general se considera acceptabil un raport semnal/zgomot
de 10/1.
In general, LQ se calculeaza prin multiplicarea cu 3 a limitei de detectie:
LQ=3LD

27. Ce reprezinta robustetea si stabilitatea metodei?

Robustetea unei metode analitice se defineste prin masurarea capacitatii metodei de a ramane
neafectata de variatii mici, deliberate, ale unor parametri. De aceea, parametrul ofera o indicatie a
reabilitarii metodei pe parcursul utilizarii.
Daca masuratorile sunt susceptibile de variatii in ceea ce priveste conditiile analitice, aceste conditii
trebuie sa fie controlate sau trebuie luate anumite masuri de precautie.
O consecinta a robustetei este aceea ca se stabileste o serie de parametri de sistem pentru a ne
asigura ca validarea procedeului analitic se mentine ori de cate ori se utilizeaza.
Stabilitatea unei metode analitice reprezinta gradul de reproductibilitate al rezultatelor obtinute pe
aceeasi proba, in conditii diferite, cum sunt: laboratoare diferite, analisti diferiti, aparatura diferita, diferite
loturi de reactivi, zile diferite de lucru etc.

44