1.Stabilitatea.Generalități.

Stabilitatea componenților unui medicament și a produsului care îi conține depinde de: proprietățile
fizico-chimice ale substanțelor asociate, ale excipienților și a recipientului de condiționare, precum și de factorii de mediu cum
sunt: temperatura, lumina, umiditatea. Stabilitatea medicamentului trebuie să asigure acestuia, pe toată perioada de valabilitate, în
limitele stabilite de normele oficiale, aceleași proprietăți care i-au fost conferite la preparare și care sunt conforme cu proprietățile
descrise în autorizația de punere pe piață. Stabilitatea substanței medicamentoase este criteriu major de calitate a medicamentului
de acceptare sau de menținere în consum a acestuia. Conținutul de substanță medicamentoasă nu ar trebui să scadă în perioada de
valabilitate sub 90-95% în condiții de păstrare recomandate, iar produșii de degradare să nu fie toxici. Produsele medicamentoase
preparate în industria farmaceutică ar trebui să aibă o stabilitate corespunzătoare, care să le asigure o perioadă de valabilitate de
mai mulți ani.
3.Factorii interni ce determină instabilitatea formelor medicamentoase. Un preparat farmaceutic, are mai multe componente
asociate care în anumite condiții pot reacționa între ele, determinînd degradarea preparatului sub influența diferiților factori care
provin din structura preparatului, fie datorită unei asocieri necorespunzătoare a substanțelor într-un preparat sau posibilitatea
apariției reacțiilor dintre componente. Aceste reacții pot să apară chiar din momentul preparării medicamentelor și reprezintă
grupul incompatibilității farmaceutice.Prin incompatibilitatea farmaceutică se înțelege interacțiunea dintre componentele unui
medicament apărute în timpul preparării. Aceste interacțiuni nedorite pot sa fie observate cu ochiul liber sau nu, grupîndu-se
astfel în două categorii: a)Incompatibilitățile manifeste sunt modificările care pot fi percepute senzorial b) Incompatibilitățile
ascunse (mascate) – care nu pot fi observate senzorial, iar pentru depistarea lor sunt necesare aplicarea unor metode de analiză. De
asemnea, în funcție de natura proceselor care duc la modificări în structura preparatului farmaceutic incompatibilitățile pot fi:
a)Incompatibilități de natură fizică: absorbția unor component la suprafața materialelor de condiționare, dizolvarea materialului de
condiționare în solventul preparatului farmaceutic. b)Incompatibilități de natură chimică care se pot materializa prin reacții de
neutralizare, oxido-reducere, cu formare de complecși.
4.Factorii externi ce determină instabilitatea formelor medicamentoase. Reprezintă grupul de factori proveniți din mediul
extern și care pot influența nagativ calitatea medicamentului determinînd o serie de procese de instabilitate. 1)Ambalajul.
Materialele din care sunt confecționate recipientele sunt de natură diferită și pot influența stabilitatea medicamentelor prin
acțiunea: Alcaliilor cedate de sticlă din care sunt obținute flacoanele de condiționare. Ionilor metalici cedați de metalele din
recipiente, determinînd modificări în compoziția preparatelor farmaceutice. 2)Aerul. Prin componentele sale: oxigen, dioxid de
carbon, umiditate, microorganisme, poate accelera procesele de degradare ale medicamentelor. Farmacopeea Romana recomandă
păstrarea medicamentelor în două categorii de recipiente: - recipiente bine închise reprezentînd sistemele de închidere astfel încît
conținutul să fie protejat de acțiunea mediului extern prin evitarea contaminării cu produse solide sau lichide, în condiții
corespunzătoare de conservare, manipulare și transport; - recipiente închise etanș care să protejeze conținutul de acțiunea mediului
extern prin evitarea contaminării cu produse solide, lichide, gazoase, microorganisme, să evite pierderea apei de cristalizare sau
evaporarea soluției în condiții corespunzătoare de conservare, manipulare și transport. Pentru preparatele higroscopice
Farmacopeeea recomandă pentru conservare să fie ferite de lumină sau să fie păstrate la loc uscat. 3)Temperatura. Variațiile de
temperatură peste limitele înscrise în Farmacopee la fiecare produs duc la descompunerea chimică sau modificări de natură fizică.
Intervalele de temperatură pentru conservarea medicamentelor trebuie să fie: la rece 2-8 C, la loc răcoros 8-15 C, la temperatura
camerei 15-25 C, la cald 30-30 C. 4)Lumina. Este un factor de activare al reacțiilor de degradare a medicamentelor de aceea
menționează pentru unele medicamente păstrarea ferit de lumină, ceea ce înseamnă că medicamentele respective se vor păstra în
recipiente ce nu permit pătrunderea radiațiilor luminoase.
5.Instabilitatea chimică ce poate suferi SM sau FM în timpul depozitării. Reacții de oxidare. Reacțiile de oxidare sunt unele
dintre cele mai frecvente reacții de degradare a substanțelor medicamentoase. Reacțiile de oxidare din cadrul produselor
farmaceutice sunt reacții de autooxidare și de dehidrogenare. Dintre substanțele ușor oxidabile pot fi menționate: acidul ascorbic,
adrenalina, efedrina, heparina, hidrocortizona, morfina, novocaina, penicilina, riboflavina, tetraciclinele, vitaminele A, D, E.
Factorii care influențează reacțiile de oxidare sunt: oxigenul în prezența unor ioni bivalenți ai metalelor tranziționale, pH, lumina,
temperatura, solventul, enzimele, substanțele auxiliare, umiditatea atmosferică, stabilizanții, ambalajul și forma farmaceutică. Se
recomandă ca substanțele medicamentoase ușor oxidabile să fie preparate din soluții concentrate care se vor dilua în momentul
administrării. Viteza de oxidare a substanțelor medicamentoase solide este mult mai scăzută și depinde de umeditate, de gradul de
absorbție a preparatului, reacțiile de oxidare fiind de ordinul doi sau zero. Din punct de vedere chimic, antioxidanții se pot
clasifica în următoarele grupe: antioxidanți de tip fenolic, chinonic, aminic, acizi organici, acizi anorganici, compuși ai sulfului.
6. Instabilitatea chimică ce poate suferi SM sau FM în timpul depozitării. Reacții de solvoliză. Reacțiile comune de
degradare a substanțelor medicamentoase în soluții parenterale sau perfuzii sunt reacțiile de solvoliză, care au loc cu moleculele
unui solvent, cel mai frecvent cu moleculele de apă, cît și cu moleculele de alcool. Cele mai comune reacții de solvoliză care
afectează substanțele medicamentoase se manifestă la grupele funcționale: esteri – acid acetilsalicilic, lactone - Pilocarpină, amide
- Levomicetină, lactame - Peniciline, oxime – oximele steroizilor, imide - Glutetimidă, diureide ciclice – barbiturice. Vitezele
reacțiilor de solvoliză a acestor grupe de substanțe sunt foarte diferite în funcție de labilitatea tipurilor de legături desfăcute, forma
medicamentoasă, pH, polaritatea solventului, ambalaj, temperatură, umiditatea atmosferică.
7. Instabilitatea chimică ce poate suferi SM sau FM în timpul depozitării. Reacții de decarboxilare. Decarboxilarea, ca sursă
a instabilității substanțelor medicamentoase, este destul de rară și dependentă de efectul unor reacții de hidroliză și de oxidare
anterioare. Reacțiile de decarboxilare se petrec sub influența temperaturii, luminii, pH-ului, enzimelor, polaritatea solvenților și
prezența ionilor metalici, care pot acționa drept catalizatori negativi. Mai ușor se decarboxilează acidul salicilic și acidul p-
aminosalicilic. C a măsuri de stabilizare în cazul reacțiilor de decarboxilare se recomandă: omiterea reacțiilor primare de oxidare
și de hidroliză, optimizarea metodelor de preparare, evitarea temperaturilor prea înalte, a luminii și umidității, utilizarea unor
ambalaje adecvate.
8. Instabilitatea chimică ce poate suferi SM sau FM în timpul depozitării. Reacții de izomerizare. Majoritatea reacțiilor de
izomerizare au loc după o cinetică de ordinul 1 și sunt influențate de o cataliză acido-bazică și în consecință de un pH apropiat
punctului izocatalitic. Lumina UV și vizibilă, ca și prezența unor substituenți la atomul de carbon asimetric, pot accelera reacția de
racemizare. Astfel, adrenalina în soluție apoasă la pH<3 suferă o racemizare apreciabilă, pH-ul optim de stabilitate fiind 4,5 în
cazul a-adrenalinei. Racemizarea grupelor H și N(CH3)2 la C1 a moleculei de tetraciclină are loc în soluție slab alcalină. Viteza
reacției de epimerizare crește odată cu mărirea temperaturii și în prezența unor săruri ca fosfați, citrați etc. Activitatea terapeutică
a epitetraciclinei este de numai 2-7% în comparație cu cea a antibioticului original.
9. Instabilitatea chimică ce poate suferi SM sau FM în timpul depozitării. Reacții de polimerizare. Reacțiile de polimerizare
sunt cauzate în general de procesele autooxidative sau de hidroliză și formează deseori compuși intens colorați. Aceste reacții
decurg după un mecanism radicalic specific polimerizării vinilice și reacțiilor înlănțuite cu cele trei etape de inițiere, propagare și
întrerupere sau după un mecanism ionic, anionic sau cationic. Factorii care determină viteza reacțiilor de polimerizare sunt în
mare măsură analogi celor indicați în reacțiile de oxidare: căldură, lumină, pH, ioni ai metalelor grele, oxigenul atmosferic. În
astfel de cazuri ca măsuri de stabilizare se recomandă, în primul rînd, înlăturarea reacțiilor primare, optimizarea pH-ului, evitarea
temperaturilor avansate și a influenței luminii.
11. Trasnformările fizice ale substanțelor medicamentoase și substanțelor auxuliare în formulele farmaceutice.
Transformările fizice sunt mai specifice și mai tipice mai ales în cazul formelor medicamentoase și se referă preponderent la:
rezistența comprimatelor, consistența unguentelor, stabilitatea emulsiilor și suspensiilor, vîscozitatea siropurilor, limpezirea
soluțiilor, aglomerarea granulelor, iar la preparatele lichide și semilichide: cristalizarea substanțelor amorfe, transformarea formei
de cristalizare, creșterea cristalelor. Comportarea la dizolvare a substanțelor medicamentoase este dependentă de gradul de
ordonare a substanței medicamentoase cristalizate și amorfe. La preparatele medicamentoase lichide sau semilichide condiționate
în substanțe medicamentoase polimorfe transformarea formei cristaline este întîlnită frecvent. Ca măsuri de stabilizare se
recomandă a se utiliza forme polimorfe stabile. Modificarea solubilității substanțelor medicamentoase poate fi însoțită de formarea
unor soluții saturate sau nesaturate, din care substanța medicamentoasă se precipită ușor. Stabilitatea substanțelor medicamentoase
depinde de îndeplinirea corectă a condițiilor procesului tehnologic. Substanța medicamentoasă obținută în mod obligatoriu va
corespunde tuturor cerințelor DTN. Un rol important în mărirea stabilității preparatelor medicamentoase au condițiile de
conservare. Unele substanțe medicamentoase la conservare se volatilizează (mentolul, iodul, timolul, camfora), de aceea se vor
conserva la loc răcoros și în vase închise ermetic.
13.Compatibilități și incompatibilități farmaceutice. Generalități. Incompatibilitatea cuprinde în primul rînd interacțiunile
dintre componentele individuale ale medicamentului, apărute în cursul fabricării acestora. Pentru obținerea medicamentului,
materiile prime sunt prelucrate cu ajutorul unor procedee în forme farmaceutice și devin din punct de vedere fizic, componentele
unui sistem constituit din una sau mai multe faze. Prin asociere este posibil să apară interacțiuni cu efecte nedorite avînd cauze
diferite: chimice, fizico-chimice, fizice. O cauză clinică a incompatibilităților este prezența impurităților în materiile prime în
cantitate așa de mică, încît să nu depășească limitele în normele de calitate pentru substanțele respective, dar totuși suficiente
pentru a produce interacții la asociere și prelucrare în forma farmaceutică. În cazul, în care interacțiunile nedorite se manifestă
repede, chiar în timpul prelucrării, atunci ele se numesc incompatibilități. Există două tipuri de incompatibilități:-incompatibilități
manifestate – sunt cele care duc la modificări perceptibile în mod nemijlocit pe cale senzorială; - incompatibilități ascunse
(măscate) – care nu se pot observa pe cale senzorială și pentru depistarea cărora sunt necesare probe analitice sau teste IN VITRO,
pentru determinarea cedării substanței active.
20.Instabilitatea microbiologică a medicamentelor. În procesul utilizării și conservării medicamentele suferă și transformări
microbiologice, mai ales în cazul celor care nu sunt sterilizate final sau nu sunt preparate aseptic. Contaminarea medicamentelor
cu bacterii, ciuperci, alge sau cu produsele de metabolism ale acestora poate surveni ca urmare a unor cauze multiple: Utilizarea
unor materii prime sau a apei purificate contaminate la prepararea lor. Nerespectarea unor condiții igienice corespunzătoare în
procesul de fabricație. Prezența unor purtători, mai ales cu flora hemolitică sau bacterii gramnegative printre operatorii și
personalul implicat în cadrul procesului de fabricare. Condiționarea neadecvată a medicamentelor. Din aceste cauze controlul
biologic și microbiologic al medicamentelor se prezintă ca o necesitate în vederea asigurării calității lor. În cadrul formelor
farmaceutice ca indicatori ai unor modificări microbiologice menționăm: formarea de mucegaiuri, de colonii bacteriene, apariția
unor tulburări sau precipitate, colorări, modificarea mirosului și formarea de gaze. Factorii care pot contribui la contaminarea
preparatelor medicamentoase pot fi clasificați în felul următor: direcți (materii prime, ustensile, recipienți, ambalajul, instalații) și
indirecți (forma medicamentoasă și compoziția ei). Cele mai importante modificări fizice sunt:- modificarea gradului de dispersie
prin mărirea dimensiunii particulelor solide în suspensie (datorită recristalizării) sau a picăturilor de lichid dispersat în emulsii, cu
producerea cremării sau dezemulsionării;- modificarea stării cristaline prin trecerea în polimorfi cu energie liberă mai mică, stabili
dar cu solubilitate mai mică. Substanţele auxiliare (de ex. gliceridele) utilizate ca excipienţi pentru supozitoare pot recristaliza în
timp ducând la modificarea punctului de topire şi a proprietăţii de cedare a substanţelor active;- modificarea stării de agregare
(lichefiere, înmuiere, întărire) datorită în special adsorbţiei sau desorbţiei vaporilor de apă;- modificarea proprietăţilor reologice şi
altor proprietăţi mecanice ale formelor farmaceutice fluide şi vâscoase prin solicitări termice sau mecanice;- modificarea
proprietăţilor mecanice ale recipientelor de condiţionare primară (rezistenţa, elasticitatea şi densitatea, porozitatea şi
permeabilitatea) datorită variaţiilor de temperatură şi solicitărilor mecanice.
23.Conservanti.Generalitati.Rolul conservantilor in industria medicamentoasa. În baza unor norme oficiale privind
contaminarea chimică, mecanică şi microbiologică referitor la toate formele farmaceutice se urmăreşte puritatea
medicamentelor.Contaminarea chimică se verifică ţinând cont de faptul că impurităţile chimice pot să apară în următoarele cazuri:
9În urma separării după extracţie a produşilor naturali obţinuţi prin acest proces; 9În etapa de sinteză, când apar produşii
intermediari sau secundari de reacţie; 9Prin degradarea unor substanţe medicamentoase; 9Apariţia unor substanţe ce pot fi cedate
în preparat din materialul de condiţionare. Contaminarea mecanică se realizează prin verificarea existenţei în preparat a unor
impurităţi provenite din mediul înconjurător, bucăţi de sticlă, metal, lemn sau material plastic. În cazul preparatelor parenterale
există posibilitatea contaminării cu fibre de azbest ceea ce ar putea produce la bolnav fibroza pulmonară şi în unele cazuri
neoplasm. Contaminarea microbiană poate fi prevenită prin adaos de conservanţi ce acţionează bactericid – bacteriostatic (tabel
nr.2.).Conservanţi folosiţi pentru preparatele farmaceutice.

Conservanţi Concentraţia
(%)
ALCOOLI    
Alcool etilic 5 – 79
Clorbutanol 0,5
Alcool benzilic 0,5 – 2,0
ACIZI ŞI SĂRURI    
Acid benzoic 0,2
Benzoat de sodiu   1
FENOLI    
Fenol 0,06 – 0,5
Crezolul 0,10 – 0,25
ESTERI    
p-hidroxibenzoat de metil 0,10 – 0,20
p-hidroxibenzoat de propil 0,02 – 0,05
SARURI CUATRENARE DE    
AMONIU
Clorura de cetilpiridiniu 0,01 – 0,025
Clorura de benzalconiu 0,01 – 0,025
COMPUŞI ORGANICI CU AZOT    
Clorhexidina 0,005 – 0,01
COMPUŞI ORGANOMERCURICI    
Boratul de fenilmercur 0,0001 – 0,0002
Nitratul de fenilmercur 0,002 – 0,005
Tiomersalul 0,002 – 0,015

24.Agenti de stabilizare O posibilitate de reducere a reacţiilor de descompunere oxidativă o reprezintă folosirea de stabilizanţi
chimici. Aceştia se împart în trei categorii:- substanţe uşor oxidabile, substanţe cu un potenţial redox relativ scăzut, care se vor
oxida mai uşor decât substanţa medicamentoasă, consumând astfel oxigenul pătruns în preparat; simultan, agentul antioxidant
acţionează ca donor de protoni. Din această categorie fac parte: acidul ascorbic şi esterii săi cu acizi graşi, sulfiţii, bisulfiţii,
tioureea, cisteina, metionina, rongalita, şi alţii.- substanţe cu acţiune sinergică, substanţe auxiliare care patenţează acţiunea
antioxidanţilor prin regenerarea moleculelor de agent deja oxidate, fie prin complexarea urmelor de metale grele, descompunerea
peroxizilor ca trepte intermediare ale oxidării sau prin instalarea unei valori de pH care frânează oxidarea. Se folosesc: acid citric,
tartric, maleic, adipic, EDTA disodic, fosfaţi s.a.- captatorii de radicali - agenţi antioxidanţi, care au în molecula lor grupuri
fenolice împiedicate steric şi care transportă uşor radicalii de hidrogen la produsele intermediare rezultate din oxidarea compuşilor
organici, formând ei înşişi radicali mai stabili. Astfel se întrerupe reacţia oxidativă în lanţ.Din această grupă fac parte compuşi
naturali ca tocoferoli, acidul nordihidroguajaretic şi benzoatul de coniferil şi unii compuşi sintetici butilhidroxianisol,
butilhidroxitoluen şi esteri ai acidului galic. Se utilizează pentru stabilizarea sistemelor lipofile (uleiuri, grăsimi animale).
25. Metode de evaluare a termenului de valabilitate. Stabilitatea unui medicament poate fi determinată cu precizie substituind
factorul timp cu factorul temperatură şi aplicând legile fizico-chimice clasice ale cineticii chimice, Corelând viteza de reacţie cu
temperatura, se poate calcula viteza de descompunere a uneisubstanţe medicamentoase la temperatură ordinară, stabilindu-i astfel
termenul de valabilitate, Pentru aprecierea stabilităţii medicamentele sunt supuse la condiţii extreme de păstrare numite teste de
îmbătrânire accelerată sau artificială, TESTELE • foarte rapide când se utilizează temperaturi de 50°C sau mai mult, 60-70°C
câteva ore sau zile (se aleg adjuvanţii, se studiază incompatibilităţile dintre componente), • rapide- la temperaturi mijlocii 25-50°C,
la o singură temperatură, fie la mai multe simultan, timp de 1, 3, 6 sau maximum 12 luni, Aceste teste se bazează pe conceptul
cineticilor de degradare şi pe utilizarea ecuaţiei lui Arrhenius care indică influenţa temperaturii asupra constantei de viteză a
degradării. Această ecuaţie stă la baza calculului constantei de viteză la orice temperatură, dacă se cunosc valorile constantei de
descompunere la câteva temperaturi diferite; ajută la prevederea perioadei de valabilitate în studiile accelerate de stabilitate
permiţând calcularea t 90% , Rezultatele sunt extrapolate pentru a se deduce comportarea produsului în condiţii normale
destocare, prevăzându-se în linii mari comportarea unui medicament; influenţa diferitelorsubstanţe ajutătoare, rolul condiţionării,
Verificarea stabilităţii se realizează pe probe în ambalaj original şi în condiţii climaterice bine definite. În practică s-a
doveditposibilă fixarea timpului de conservare prin depăşirea cu 1-2 ani a perioadei efective experimentale de testare a
conservabilităţii. Astfel, pentru medicamentele care au prezentat o stabilitate a caracteristicilor fizice şi chimice timp de 2 ani
respectiv 3 ani, pot să se fixeze termene de expirare după 3, respectiv 5 ani, Acest procedeu va fi coroborat şi cu cel efectuat la
temperaturi înalte (35°C si/sau 50°C), care vaconstitui o garanţie a duratei de valabilitate fixată în cursul
elaborării medicamentului. Ori de câte ori în procesul de producţie vor interveni schimbări în compoziţia sau condiţiile de
prelucrare, programul de stabilitate se reia.
26.Metode de accelelerare pentru determinarea stabilitatii preparatelor medicamentoase.
27.Materiale si Ambalaje de conservare a preparatelor medicamentoase. Generalitati.Ambalajul esteconsiderat parte
integrantă a medicamentului:un produs farmaceutic nu poate exista fără ambalaj;  selectarea adecvată a lui este esențială pentru
o perioadă de valabilitate corespunzătoare: un ambalaj este un mijloc economic de a asigura protejarea medicamentului; Alegerea
sa se bazează pe:-proprietățile fizice și chimice ale s.m.- necesitatea de a-l proteja- tipul de formă farmaceutică- considerente de
marketing. Functiile ambalajului: Asigurarea integrității produsului; 2. Identificarea medicamentului; 3. Asigurarea unui mod de
prezentare atrăgător ; 4. Corelare cu modul de administrare a medicamentului. Materialele din care sunt condiţionate recipientele
sunt de natură diferită şi pot influenţa stabilitatea medicamentelor prin acţiunea: 9Alcaliilor cedate de sticlă din care sunt obţinute
flacoanele de condiţionare; 9Ionilor metalici cedaţi de metalele din recipiente; determinând modificări în compoziţia preparatelor
farmaceutice. Ca urmare, Farmacopeea Română ediţia X a subliniază faptul că recipientele şi sistemele de închidere nu trebuie să
interacţioneze cu substanţele din preparatele farmaceutice.
28.Sticla este singurul material de condiţionare folosit pentru ambalarea formelor farmaceutice. Prezintă următoarele
proprietăţi:•Inerţie chimică. Dar sunt cazuri când sticla prezintă alcalinitate datorită materialelor din care sunt obţinute – silicaţi.
Această alcalinitate poate fi o problemă pentru condiţionarea soluţiilor parenterale deoarece la temperatura la care are loc
sterilizarea, sticla poate imprima alcalinitate soluţiei şi astfel stabilitatea preparatului este modificată. •Transparenţa, proprietate
care este favorabilă pentru stabilirea clarităţii soluţiilor medicamentoase. •Impermeabilitate pentru agenţii chimici şi cei proveniţi
din mediul exterior. •Rezistenţa la şocuri termice şi chimice. •Stabilitate – sticla nu se degradează nici chiar în condiţii de mediu
nefavorabile şi protejează substanţele medicamentoase de factorii exteriori. Sticla poate prezenta şi o serie de dezavantaje :
•Fragilitatea, ceea ce impune obţinerea recipientelor de condiţionare care să fie cu pereţi groşi pentru a fi rezistente la şocuri
mecanice şi la transport; •Densitate specifică mare, care poate fi redusă doar parţial şi datorită acestei densităţi sunt mai dificil de
transportat.
29.Plasticul are avantajele unui ambalaj puternic, etanșare ușoară, culoare strălucitoare, transparentă și frumoasă, greutate redusă,
ușor de transportat și preț scăzut. Dar datorită adăugării de aditivi în producția de plastic, cum ar fi plastifiant, stabilizator etc.,
acești aditivi ar putea intra în contact direct cu medicamentele și reacția medicamentului, astfel încât să se schimbe calitatea
medicamentului. De asemenea, plasticul are deficiențe de respirabilitate, transparență, absorbție ușoară și așa mai departe, toate
acestea putând accelera viteza de oxidare și deteriorare a medicamentelor și pot cauza deteriorarea medicamentului.
30.Metal Ambalajele metalice se utilizează pentru livrarea dezinfectantelor (ca soda caustică încantităţi mari, în butoaie de
tablă) sau sunt reprezentate de tuburi (pentru forme medicamentoase moi), cutii perforate (pentru pulberi) şi recipientele metalice
(folosite pentruaerosolizarea sub presiune).Cel mai utilizat material pentru confecţionarea recipientelor metalice este aluminiul
(sub forma aliajelor de mare puritate, 98-99%).Foliile şi tuburile de aluminiu sunt: rezistente, uşoare, se pot eticheta uşor, nu
absorblichidele şi grăsimile, sunt opace la lumină, sunt uşor deformabile şi pliabile. Adesea seutilizează şi folii de aluminiu
căptuşite cu folii din material plastic Tuburile de cositor sunt de asemenea uşoare şi rezistente şi sunt utilizate atunci
cândaluminiul este incompatibil cu produsul încorporat. Nu se folosesc ca ambalaje plumb şi aliajele sale datorită toxicităţii
ridicate.Dezavantaje: pot da incompatibilităţi cu componentele, costul destul de ridicat, suntdestul de sensibile la acţiunea
factorilor de mediu (umiditate, oxigen, alte gaze)- metal este utilizat pentru containerul primar: borcane, tuburi (pentru ambalare.
Metale – aluminiu- aliaj cu puritate 99%- avantaje: maleabilitati, greutate redusa si rezistenta chimica prin formarea la suprafata
aunui strat protector de alumina- acest strat are caracter amfoter- rezistenta chimicaAluminiu: folii, tuburi, cutii perforate pentru
pudre. Avantaje:- rezistenta la oxidare- masa redusa- etansietate la mirosuri si gaze- opacitate la lumina si UV- putere de reflectare
care protejeaza de caldura.
31.Polimeri - polimer este utilizat pentru fabricarea de tuburi, cupe, cutii (acestea sunt utilizate pentru ambalarea tabletelor,
acoperită). - Polimerii sunt utilizate pentru producerea de tuburi (pulverizare pentru formulările destinate injectării); tub-picurător
este utilizat pentru ambalarea de picături pentru ochi; circuitele utilizate pentru ambalarea de supozitoare; - a unui polimer este
utilizat ca ambalaj sub forma unui pachet de pulberi, granule, tencuieli;
32.Produse din hârtie, surse de hârtie, costuri scăzute, perie pe acoperire impermeabilă are anumite proprietăți impermeabile,
după ce dimensiunea de ambalare poate fi făcută în funcție de nevoi, are valoarea de utilizare a reciclării, este unul din materialele
de ambalaj utilizate astăzi. Dezavantaje: rezistență redusă și deformare ușoară. Principalele tipuri de ambalaje secundare utilizate
pentru medicamente:- din carton pentru producerea de cutii de conserve, tuburi, sticle medicament pentru injectare, sticle, cutii de
aerosoli, fiole; cutii pentru ambalarea fiole, flacoane, seringi, tuburi; - realizate din ambalaje polimeri contur pentru flacoane,
sticle de medicina tuburi seringi pentru injecție. Pachet de hârtie de ambalaj ambalaj utilizat pentru ambalarea pilule, tablete,
medicamente pe bază de plante. - carton este utilizat pentru producerea de cutii, pachete (pentru plasturi, medicamente pe bază de
plante);
33.Materiale pentru etansare. Ambalajul trebuie să fie aceeași pentru fiecare serie de medicamente ambalate și ia în considerare
proprietățile lor fizico-chimice:- medicamente care sunt sensibile la lumină, sunt ambalate în recipiente opace;- medicamente care
conțin vyvetrivayuschiesya volatile, oxidare sau substanțe higroscopice sunt ambalate în borcane sau flacoane sigilate cu capace
filetate alimentate cu dopuri sau garnituri cu elemente de etanșare; prize cu elemente de etanșare; din metal capace role complet cu
dopuri sau garnituri cu elemente de etanșare, sub formă de rulouri cu capace metalice; - medicamente care conțin volatile,
vyvetrivayuschiesya, substanțe higroscopice și oxidabile destinate exportului sunt ambalate în recipiente, capace de etanșare roll-
up, sau alte recipiente care asigură conservarea acestora; - Fiecare medicament care conține materialul volatil având miros sau
sunt ambalate separat de celelalte; - medicamente tabletate care conțin uleiuri esențiale înainte de ambalare în tuburi învelite în
hârtie cerată; etanșare absorbanți în ambalaj tablete, drajeuri sau capsule în recipiente care nu au dopuri cu amortizoare.