Farmacist resident- Farmacie Generala

Câmpean Diana, an II, ULBS

Dezvoltarea testelor de cedare in vitro din forme farmaceutice

speciale. Principii generale.

Testul de dizolvare a devenit in ultimul sfert de secol cel mai valoros test in vitro pentru
estimarea performantelor unui produs farmaceutic. Introdus initial ca test de rutina in dezvoltarea de
noi formulari de produse farmaceutice si un instrument essential pentru estimarea biodisponibilitatii.
Ca urmare, astazi testul de dizolvare este folosit de catre industria farmaceutica la selectarea celor mai
performante formulari care sa fie testate clinic, la controlul calitatii fiecarei serii de produs finit inainte
de punerea pe piata, la verificarea daca modificarile in formulare sau process tehnlogic influenteaza
performanta clinica a unui produs aprobat sau chiar la scutirea de bioechivalenta a unor medicamente
generice.
Biofarmacia studiaza masura si cinetica eliberarii principiului activ din forma farmaceutica
precum si absorbtia acestuia, in corelatie cu factorii de tehnica farmaceutica, fizico-chimici si
fiziologici la nivelul caii de administrare. Prin extensie studiul in vitro privind eliberararea din forma
farmaceutica avand in vedere corelarea acestuia cu fenomenele in vivo, apartine tot de domeniul
biofarmaciei. Conceptul de biofarmacie s-a conturat dintr-o întrepatrundere de elemente, apartinând în
special disciplinelor stiintifice din domeniul stiintelor farmaceutice: tehnologia farmaceutica si
farmacologia.
Tehnologia farmaceutica studiaza notiunile teoretice si practice privind formularea,
prepararea(productia), pastrarea si evaluarea biofarmaceutica a medicamentelor.
Formularea consta în selectionarea:caracteristicilor optime fizico-chimice si biofarmaceutice ale
substantei medicamentoase,substantelor auxiliare tehnologiilor de realizare a formelor farmaceutice
modului de conditionare si pastrare ale medicamentelor în scopul asigurarii unei cedari a substantei
active care sa realizeze efectul terapeutic.Tehnologiile moderne de preparare a formelor farmaceutice si
a sistemelor farmaceutice cu cedare controlata sau transport la tinta dispun de aparatura cu un înalt grad
de automatizare care au consecinte asupra calitatii medicamentelor privind stabilitatea chimica,
caracteristicile fizice si cedarea substantei medicamentoase.Aprecierea calitatii, în contextul general al
evolutiei medicamentului, se realizeaza în fazele succesive ale procesului tehnologic de realizare
a acestuia
 Paralel cu aportul tehnologiei farmaceutice în definirea biofarmaciei, farmacologia, prin
farmacocinetica si farmacodinamie, îsi aduce deosebita contributie la evaluarea raspunsului therapeutic
dupa administrarea medicamentului în organism.
Biofarmacia - studiaza relatia dintre natura si intensitatea efectelor biologice, observate la
animale si om si urmatorii factori:
- modificarile chimice ale substantei medicamentoase (esteri, saruri, complex) caracteristici fizice
(marimea particulelor, suprafata specifica a substantei medicamentoase disponibila pentru
absorbtie etc.)
- influenta substantelor auxiliare în formulare
- tipul sistemului de distributie a substantei medicamentoase în foma de dozare (forma
farmaceutica clasica, cu actiune prelungita, eliberare controlata) în vederea administarii
- tehnologia de realizare a medicamentului
- factorii fiziopatologici care pot influenta medicamentul în organism

Biodisponibilitatea reprezinta concentratia de substanta medicamentoasa nemodificata existenta

prin formarea curbei plasmatice ca urmare a corelatiei între nivelul substantei în sânge si actiunea
terapeutica. Reprezentarea grafica a concentratiei de substanta în sânge, în functie de timp, formeaza
curba plasmatica care permite evaluarea ariei de sub curba (ASC). Biodisponibilitatea indica cantitatea
si viteza cu care o SM dintr-o forma farmaceutica este absorbita pentru a atinge concentratia
terapeutica activa.
Determinarea biodisponibilitatii în compartimentul central reprezinta biodisponibilitatea sistemica
si cea efectuata la locul de actiune este biodisponibilitate în biofaza.Determinarea biodiponibilitatii
unei SM dintr-o forma farmaceutica în compartimentul central este realizata în practica si se
efectueaza în mod curent. În situatiile în care:
- SM este puternic legata de proteina
- actioneaza prin metaboliti care se formeaza lent
- când locul de actiune este un compartiment tisular, profund, în care substanta activa
patrunde încet, concentratiile sanguine nu mai sunt legate direct de actiunea medicamentoasa; se prefer
determinarea biodisponibilitatii prin masurarea unui efect farmacologic: presiunea sangvina, presiunea
intraoculara, marimea pupilei etc.

În ghidul privind investigarea bioechivalentei, elaborat de Agentia Nationala a Medicamentului

(ANM)Bucuresti, la 25.06.2004, biodisponibilitatea este definita prin cantitatea de substanta activa sau
entitatea activa care se absoarbe din forma farmaceutica si devine disponibila la locul de actiune,
precum si prin viteza cu care se realizeaza acestea.
Se face diferentierea între “biodiponibilitate absoluta” a unei forme farmaceutice date, când
biodisponibilitatea unei forme farmaceutice este comparata cu aceea obtinuta în urma administrarii
i.v.care este în procent de 100% si “biodisponibilitatea relativa” care se refera la compararea unei
forme farmaceutice (solutie orala) cu alta forma farmaceutica (comprimat) administrate pe aceeasi cale
orala sau pe alta cale non-intravenoasa. Biodisponibilitatea se determina pe organismul animal sau
uman utilizând elementele farmacocinetice pentru stabilirea valorilor caracteristice fiecarei substante
medicamentoase dependent de substantele auxiliare asociate în formulare, forma farmaceutica,
tehnologia de obtinere si fiziopatologia locului de administrare. Preliminar acestor determinari,
medicamentul este caracterizat in vitro:
- disponibilitatea farmaceutica–pentru a aprecia cinetica de eliberare a SM din forma
farmaceutica în functie de timp, în conditii de laborator cu aparatura adecvata. Studiile de
biofarmacie au gasit solutii de îmbunatatire a unor formulari cu ajutorul adjuvantilor sau a unor
tehnologii de prelucrare în sisteme cu cedare controlata a caror caracteristica asigura
concentratii constante în sânge, a unor sisteme de transport la tinta si alte forme farmaceutice cu
o toleranta mai buna si efecte secundare diminuate; Notiunea de biodisponibilitate a SM dintr-
un medicament a aparut ca urmare a inechivalentei terapeutice între specialitati considerate
identice privind SM, doza unitara si forma farmaceutica;numeroase medicamente echivalente
chimic si farmaceutic s-au dovedit ineficiente sau au manifestat efecte toxice, reactii secundare
cu intensitate crescuta. Farmacopeele, legislatia farmaceutica, au introdus parametrii
biofarmaceutici cu consecinte în asigurarea eficientei terapeutice: specificatii asupra unor
caracteristici fizico-chimice ale SM si ale substantelor auxiliare, conditii de preparare si
pastrare, determinari farmacotehnice caracteristice formei farmaceutice, aparatura standard etc

Biodisponibilitatea unei substante este caracterizata prin 2 parametri(variabile):

- cantitatea relativa de substanta medicamentoasa absorbita,plecand de la o forma farmaceutica ce
ajunge in circulatia sangvina;
- viteza cu care se produce aceasta absorbtie;

Pentru a cunoaste cantitatea de substanta medicamentoasa cedata si viteza de eliberare(de cedare) din
forma farmaceutica se efectueaza determinari in vitro si in vivo.
Determinarile in vitro pentru studiul cedarii substantei medicamentoase trebuie sa evidentieze:
- influentarea cedarii substantei medicamentoase de catre proprietatile fizice ale
substantei ,excipienti,tehnologia de fabricare ,mai ales in faza de preformulare;
- controlul de calitate in flux continuu,mai ales la supravegherea omogenitatii sarjelor;
- controlul calitatii in laboratoare,etc;
- date privind modificarile fizice si chimice ce apar in timpul stocarii;
In unele farmacopei sunt prezentate prevederile minime pe care trebuie sa le indeplineasca cedarea
substantelor din formele solide.
Metodele folosite pentru stabilirea cedarii in vitro trebuie sa permita si o reducere a determinarilor
corespunzatoare pe oameni. Din aceasta cauza s-a incercat sa se gaseasca corelatii intre rezultatele
determinarilor in vitro si comportarea in vivo. Pentru o prima orientare vor fi considerate acele
determinari in vitro cu ajutorul carora se cerceteaza doar anumite conditii pentru dizolvarea substantei ,
cum ar fi dezagregarea comprimatelor sau a capsulelor, comportarea la topire, respectiv solubilitatea
supozitoarelor si ovulelor. In studiul dizolvarii apar un numar mare de probleme privind comportarea
unui produs medicamentos intr-un aparat comparativ cu organismal viu. Principalul dezavantaj consta
in imposibilitatea reproducerii cu exactitate a conditiilor din mediul biologic; de asemenea utilizarea
unui numar mare de aparate ,fiecare fiind practic unic in ceea ce priveste rezultatele obtinute.

1.Determinarea vitezei de dizolvare

De cele mai multe ori subtantele dizolvate se absorb mai repede. Dizolvarea poate fi deci in cazul
substantelor greu solubile faza care determina viteza de raspandire in compartimentul central. In aceste
cazuri determinarea comportarii la dizolvare,respectiv a vitezei de dizolvare,are o importanta mare.

Metode si aparatura
Pentru determinarea vitezei de dizolvare a substantelor medicamentoase din formele farmaceutice
solide ,au fost propuse diferite metode si aparate; de asemenea si pentru preparatele semisolide de uz
rectal sau pentru cele aplicate pe piele au fost elaborate metode specifice.
Metodele de evaluare a dizolvarii pot fi clasificate in functie de diferiti factori;
1.Caracterul vitezei de dizolvare;
- viteza intrinseca de dizolvare (cantitatea de substanta dizolvata/unitatea de suprafata a
substantei medicamentoase pure/ unitatea de timp)
- viteza de dizolvare aparenta (cantitatea de substanta dizolvata/unitatea de timp)
2.Caracteristica miscarii lichidului in jurului particulelei care se dizolva;
- convectie naturala;
- convectie fortata,turbulenta;
- convectie fortata,laminara;

3.Modificarea concentratiei in mediul de dizolvare;

- conditie “ non-sink” (cresterea gradate a concentratiei in mediul de dizolvare)
- conditie “sink” (mentinerea concentratiei la o valoare mai joasa decat aceea de saturare)

Cercetările in vitro privind eliberarea şi dizolvarea SM aduc informaţii asupra:

- influenţei proprietăţilor fizico-chimice ale SM, adjuvanţilor utilizaţi în formulare, tehnicii de preparare;
- controlului de calitate (uniformitatea şarjelor);
- controlului privind stabilitatea fizico-chimică a medicamentelor în timpulpăstrării, pe perioada de
valabilitate;
- controlul conţinutului dizolvat de SM în funcţie de timp impus de unele farmacopei (USP);
- posibilităţii de reducere a experimentelor pe voluntari.
Clasificare:
- metode unifazice (cu un singur compartiment);
- metode în sistem închis;
- metode cu celulă de tranziţie (sistem deschis)
- metode multifazice (cu mai multe compartimente).

Metodele unifazice utilizează ca agent de dizolvare mediul apos. În sistemul închis preparatul de testat
se introduce în toată cantitatea de agent de dizolvare. Metodele unifazice în sistem închis folosesc
dispozitive cu agitatoare cu paletă sau coşuleţ rotativ; ambele metode folosesc un vas cilindric cu
fund rotund; diferă poziţionarea probei (capsulă, comprimat)
La dispozitivul cu paletă capsulele operculate se fixează cu o spirală din inox (plastic)pentru a nu
pluti; agitatorul, care se roteşte cu 50 rotaţii pe minut (rpm) generează, un curent slab, pulsator pe fundul
vasului.
La metoda cu coşuleţ rotativ preparatul se introduce într-un coşuleţ de sârmă cilindric fixat la 25 mm
deasupra bazei vasului şi care se roteşte cu50 sau 100 rpm; volumul mediului de dizolvare variază la ambele
metode între 300-1000 ml (în general 900 ml).
Aceste dispozitive sunt menţionate în multe farmacopei: Ph. Eur., DAB, FR
Fig 1. Schema aparat de testare a dizolvarii in vitro (stanga) si aparat de testare a dizolvarii unifazic
(dreapta).

La metodele cu celulă de tranziţie ( s i s t e m u l d e s c h i s ) e x i s t a u n c u r r e n t de solvent cu care se face

dizolvarea şi apoi este pompat prin celulă. Metoda cu celulă de tranziţie utilizează agent de dizolvare în
volume de 10-30 ml care străbate încet celula (filtru) de jos în sus cu ajutorul unei pompe cu piston.
Prin această metodă se poate modifica valoarea pH -ului mediului de dizolvare, simulând condiţiile de
pH de la locul absorbţiei (DAB).
Fig 2. Schema unui dispozitiv de testare a dizolvarii in system deschis (stanga) si o celula de
tranzitie(dreapta).

Metodele multifazice sunt cu două faze sau trei faze(compartimente).

Metodele cu două compartimente prevăd ca SM după dizolvareîn apă în primul compartiment A să
difuzeze în compartimentul B într-un solvent nemiscibil cu apa (lipofil).
Modelul cu trei compartimente((I a, II c)
conţine şi compartimentul C unde difuzia se face în fază apoasă ce ar imita plasma.

Fig 3. Model de testare a dizolvarii cu compartimente

 Cercetările desfășurate în teza de doctorat a dlui prof Lupuleasa, intitulată „Metodologii in-vitro
biorelevante pentru dezvoltarea formelor farmaceutice solide cu administrare rectală” au urmărit 5
obiective principale, pentru s-au obținut următoarele rezultate:
1. Determinarea profilelor de cedare in-vitro ale paracetamolului conform recomandărilor Food
and Drug Administration
Pornind de la recomandările FDA privind testarea in-vitro a supozitoarelor rectale conținând
paracetamol, au fost implementate metodologii de testare utilizând dispozitive compendiale (USP2,
USP1-coșulet 40mesh) și necompendiale (USP1-coșulet Palmieri) și evaluate profilele de cedare pe un
interval larg de doze (80-1000mg). Relația doză-viteză de cedare a fost dependentă de condițiile de
testare. Aparatul USP2 a determinat eliberări rapide și complete în majoritatea cazurilor, fără un
caracter discriminatoriu adecvat în raport cu diferențele de compoziție sau de proces de fabricație.

2. Evaluarea profilelor de cedare in-vitro ale indometacinului conform monografiei specifice USP
A fost implementat un protocol de evaluare a profilelor de cedare in-vitro pentru supozitoarele
rectale conținând indometacin în doze de 50 sau 100 mg. Parametrii experimentali au reprezentat
transpuneri directe ale metodologiei specifice compendiale (USP), dar și variații implementate pentru
analiza robusteții. Rezultatele au fost corelate parțial cu compoziția calitativă. Prezența unui tensioactiv
neionic, alături de caracteristicile fizico-chimice ale bazei lipofile, a generat procese de cedare rapide și
complete, independente cinetic de aparatul compendial adaptat și de variațiile controlate ale pH-ului.
Utilizarea sinker-elor a determinat fenomene de fragmentare a unităților de dozare sau eroziuni
superficiale, dependente de modificările de consistență. Similaritatea in-vitro a fost influențată de
valoarea fracției cedate.

3. Utilizarea mediilor fiziologice simulate în studiul comportamentului in-vitro al supozitoarelor

cu paracetamol .
Au fost dezvoltate două modele experimentale alternative pentru evaluarea profilelor de cedare
in-vitro ale paracetamolului din supozitoare. Caracterul biorelevant a fost generat de utilizarea fluidelor
colonice simulate de tip SCoF1 și SCoF2. Caracteristicile de compoziție, pH, osmolaritatea și
capacitate tampon nu au influențat concluzia privind non-similaritatea in-vitro între cele două niveluri
de doză ale aceluiași produs. Excepția a fost reprezentată de utilizarea dispozitivul tip paletă în mediu
SCoF2, caz în care profilele medii au corespuns criteriilor de dizolvare rapidă specifice comprimatelor
și capsulelor.
 4. Dezvoltarea unor teste de performanță in-vitro pentru controlul calității supozitoarelor
conținând ketoprofen 100 mg.
Au fost evaluate trei forme farmaceutice de tip supozitoare rectale conținând 100 mg
ketoprofen. Metodologiile dezvoltate au presupus folosirea echipamentelor compendiale (USP1) și
necompendiale (celule rotative de dializă). Rezultatele au confirmat că fracția cedată și concluziile
asupra similarității sunt puternic dependente de parametrii de operare in-vitro. Modelul matematic care
a descris optim procesele de cedare in-vitro a fost Korsmeyer Peppas pentru toate procedurile
experimentale implementate. În cazul aparatului USP1 și al coșulețelor Palmieri, s-au observat relații
liniare între viteza de agitare și constanta de viteză.

5. Aplicarea metodologiilor de evaluare in-vitro în etapa de cercetare-dezvoltare a

supozitoarelor conținând nimesulid 100 mg
Metodologiile de evaluare in-vitro în analiza mecanismele de cedare specifice supozitoarelor,
confirmate în cadrul capitolelor anterioare, au fost aplicate asupra a 12 formulări experimentale pentru
determinarea relațiilor dintre substața activă și caracteristicile bazelor lipofile. Evaluarea profilelor in-
vitro a indicat valori extrem de reduse ale fracției cedate, care au limitat aplicarea metricilor
compendiale. După estimarea suprafeței de contact cu mediul, dependentă de natura și amplitudinea
trasformărilor suferite de forma farmaceutică, s-a demonstrat că mecanismul de cedare a fost unul
difuzional.

CONCLUZII FINAKE

Biofarmacia studiaza masura si cinetica eliberarii principiului activ din forma farmaceutica
precum si absorbtia acestuia, in corelatie cu factorii de tehnica farmaceutica, fizico-chimici si
fiziologici la nivelul caii de administrare. Prin extensie studiul in vitro privind eliberararea din forma
farmaceutica avand in vedere corelarea acestuia cu fenomenele in vivo, apartine tot de domeniul
biofarmaciei. Conceptul de biofarmacie s-a conturat dintr-o întrepatrundere de elemente, apartinând în
special disciplinelor stiintifice din domeniul stiintelor farmaceutice: tehnologia farmaceutica si
farmacologia.
Testarea cedarii in vitro a SM din diversele forme farmaceutice dezvoltate de-a lungul timpului,
a reprezentat un punct de lansare pentru celelalte teste realizate in vitro. Toate au dus la eficientizarea
cercetarilor duse in domeniul dezvoltarii formelor farmaceutice modern, facilitand avansul medical.
Rezultatele testelor in vivo pot fi prevazute in laborator prin testele in vitro. S-au redus astfel
semnificativ testele realizate pe populatie.

Bibliografie:
1. https://www.researchgate.net/publication/312038847
2. https://ro.scribd.com/doc/316617455/Elemente-de-Biofarmacie
3. Iuliana Popovici , Dumitru Lupuleasa Tehnologie Farmaceutica vol I, II,III Ed
Polirom ,2008 ,2009,2011
4. www.anmdm.ro
5. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0378517302000273
6. www.fda.com
7. Medicamentele orale cu mp de eliberare ultraprelungit: date clinice şi perspecve
(revistagalenus.ro)