1.Componenta si structura moleculei de apa. Disocierea moleculei de apa.

Molecula de apa H2O este formata dintr-un atom de oxigen si doi atomi de
hidrogen, uniti de atomul de oxigen prin legaturi covalente. Prin metoda
difractiei cu raze X s-a constatat ca molecula de apa poseda o forma
triunghiulara. Este considerata o asociere a unui ion O2- si a doi ioni H+
Legaturile OH formeaza intre ele un unghi de 10428.
Structura triunghiulara a moleculei de apa poate fi argumentata si de existenta
proprietatilor de dipol electric.
Apa se disociaza in ioni de H+ si OH- . Ionul de hydrogen neavind invelis
electronic, poseda o mare capacitate de hidratare. Avind o mare mobilitate,
protonul trece de la o molecula la alta. Gradul de disociere a apei este mic, in
apa pura la 250C:
[H+]=[OH-]=10-7 mol/l
- Logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentratiei ionilor de hydrogen se
numeste pH: pH = -lg[H+]
-Solutii-tampon se numesc lichidele biologice la care se pot adauga cantitati
relativ mari de acizi sau baze, fara ca pH-ul sa se schimbe simtitor. (singeseroproteinele)
2. Momentul electric al dipolului moleculei de apa.
Un dipol electric este un ansamblu de dou sarcini electrice egale i de semn
contrar ale cror centre de greutate nu coincid. Directia momentului este
orientat de la sarcina negativ spre sarcina pozitiv, in directia axei dipolului.
Momentul dipolar rezultant al moleculei de apa este de 1,84 debye (D) 1D =
3,336x10-30 C m
3. Proprietatile apei H2O si D2O. Dependenta densitatii apei de
temperatura.
Apa natural este fomat din 18 specii de molecule de ap
rezultate prin combinarea speciilor de izotopi:
1H Hidrogen 16O
2H Deuteriu i 17O
3H Tritiu 18O

Specia predominant are formula H2O, cu compoziia masic H:O de 1:8.

Exista doua forme ale apei grele: D20 si DOH. Dotajul apei grele in apa
obisnuita poate fi determinat prin masurarea indicelui de refractie.
Densitatea apei se modific cu creterea temperaturii, ntre 0oC i 4oC crete
cu temperatura, apoi scade astfel nct densitatea maxim a apei este, la 4oC, de
1g/cm3. Apa i mrete volumul la solidificare, gheaa are densitate mai mic
dect densitatea apei la 0oC. Aceste proprieti au o importan deosebit n
natur. Cnd timpul se rcete, apele lacurilor, rurilor etc. se rcesc la suprafa

pn la 4oC. Cum apa la aceast temperatur are densitatea maxim se las la

fund iar la suprafa ajunge ap cu temperatur mai mare. Dup ce toat masa de
ap a ajuns la 4oC stratul de la suprafa se rcete i la 0oC nghea. Gheaa
fiind mai uoar dect apa lichid rmne la suprafa. Stratul de ap de pe
fundul lacului sau rului va rmne lichid i la o temperatur n jur de 4oC,
permind existena vieii subacvatice.
4. Rolul biologic al apei si repartitia ei in organismul uman.
Rolul apei in organism e determinat de faptul ca reprezinta un constituent
principal al materiei vii si participa la procesele fundamentale ale organismului:
-elementul esential care regleaza presiunea osmotica a clor 3 sectoare hidrice.
-mediul in care au loc multiplele reactii chimice si biochimice in organism.
-participa la mentinerea constanta a temperaturii organismului.
-participa la eliminarea deseurilor din organism pe cale renala.
-rol in protectia mecanica a fatului.
Apa totala: 60-70%
Apa intracelulara: 40%
Apa extracelulara: 20%
Plasma: 4%
Lichidul interstitial si limfa: 15%
Lichidul transcelular: 1%
Vol. Intracelular: vol. Total vol. Extracelular
Vol. Interstitial: vol.extracelular vol. Plasmatic (intravascular)
5. Dinamica fluidelor. Ecuatia de continuitate a curgerii lichidelor.
Dinamica fluidelor studiaza comportarea fluidelor in timpul curgerii si
interactiunea lor cu frontierele solide, tinand cont atat de fortele active care
intretin starea de miscare cat si de fortele rezistente, care se opun curgerii.
Viteza de curgere a fluidului printr-un tub cu sectiunea variata, situat orizontal,
variaza in asa mod, incit produsul dintre viteza V si aria sectiunii transversale S
in orice loc al tubului este aceeasi:
P1V+mv1 2 /2+mgh 1 = P2V+ mv22/2 + mgh2 , unde V- volumul masei de fluid
P-presiunea statica in locul dat a tubului.
2
Ecuatia lui Bernoulli: P+pv /2 + pgh = const Aceasta reprezinta presiunea
totala a lichidului.
P-presiuna statica in punctual dat
p-densitatea lichidului
v-viteza de curgere
h-inaltimea punctului in curentul de fluid
Cind tubul e situate orizontal h=const. ecuatia este: P+Pv2/2=const
Legea lui Bernoulli are drept consecinta faptul ca in portiunile inguste ale
arborelui circular, unde viteza de circulatie este mare, presiunea laterala este
minima.

6. Curgerea laminara si turbulenta. Numarul lui Reynolds.

Curgerea laminar este un tip de curgere care are loc n straturi plan-paralele
fr intersectarea acestora. La curgerea laminara are loc legea lui Poiseuille care
stabileste volumul scurs intr-o unitate de timp a unui lichid imperfect, indiferent
de orientare: V= r4/8l x P/ l , unde V-volumul de lichid transportat prin
sectiunea tubului intr-o unitate de timp, r-raza tubului, P/ l gradientul de
presiune pe sectorul l al tubului.
Curgerea turbulenta are loc atunci cind curgerea e dezordonata si apar
virtejuri. In acest regim viteza particulelor variaza continuu si haotic.
Pentru a determina care este regimul de curgere se foloseste numarul lui
Reynolds, Re, exprimat prin relatia: Re=p vr/,
unde v-viteza de curgere a fluidului
-coeficientul de viscozotate
p- densitatea fluidului
r-raza conductei.
In functie de valoarea acestui numar deosebim regimuri de curgere:
Re < 1000 curgere laminara;
1000 < Re < 2000 curgere nestabila;
2000 < Re curgere turbulenta.
7. Fenomenul osmozei. Presiunea osmotica.
Difuzia solventului din compartimentul cu solutie mai diluata catre cel cu
solutia mai concentrata se numeste fenomenul de osmoza. Presiunea necesara
pentru a impiedica transportul solventului catre solutie se numeste presiune
osmotica a solutiei.
8. Legile osmozei.
Legea concentratiei:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la temperature constanta este direct
proportionala cu concentratia molara: Pos=KT CM , KT-constanta exprimata in
N.m/mol
Legea temperaturii:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la concentratie constanta este direct
proportionala cu temperature absoluta: Pos= Kc T, unde Kc: N. m-2/ 0K
Legea lui Vant Hoff:
Presiunea osmotica nu depinde nici de natura solventului, nici de natura
substantei dizolvate, ci doar de nr. de particule intr-o unitate de volum.
Presiunea osmotica poate fi calculata dupa Legea lui Mendeleev-Clapeyron: Pos
V=niu RT, unde V-volumul ocupat de solutie;
R-constanta universala a gazelor;
Niu-numarul de moli;
T-temperatura absoluta.
Legea lui Dalton: (pt amestec de solutii)

Presiunea osmotica totala este egala cu suma presiunilor osmotice a fiecarei

solutii in parte.
9.Osmometria. Osmometru Dutrochet.
Este confectionat dintr-un vas de sticla, al carui fund este inlocuit cu o
membrana semipermeabila. In parte superioara vasul se prelungeste cu un tub cu
diametrul mic, situate pe un cadran gradat in milimetri. In osmometru se
introduce o solutie de zahar pina la nivelul inferior al tubului vertical si se
scufunda intr-un vas cu apa distilata, care trebuie sa fie la acelasi nivel cu al
solutiei din interior. Lichidul din vasul interior va urca incet in tubul capilar.
Inaltimea maxima a coloanei determina presiunea osmotica a solutiei.
10. Masurarea indirecta a presiunii osmotice. Crioscopul Bechman.
Exista o serie de metode indirecte de masurare a presiunii osmotice , bazate
pe procedee de determinare a concentratiei molare a solutiilor, dupa care se
calculeaza presiunea osmotica, insa cea mai utilizata metoda este crioscopia
(concentratia molara se determina dupa puntul de solidificare al solutiei)
Crioscopul Beckman este prevazut cu un vas confectionat din sticla, in care se
introduce amestecul racitor. In acest amestec se introduce 2 eprubete din sticla,
coaxiale. Eprubeta interioara e prevazuta cu 2 brate laterale si pe axa cu un dop
perforat prin care se introduce in interior termometrul Beckman. Stratul de aer
dintre cele 2 eprubete permite o racire lenta a solutiei. Starea de suprafuziune se
realizeaza agitind cu o bara magnetica pusa in miscare de rotatie cu ajutorul unui
magnet in forma de potcoava. Magnetul e fixat pe axa unui motor electric,
alimentat la reteaua de curent. El este prevazut in partea superioara cu un
rezervor suplimentar cu mercur, care comunica cu rezervorul inferior. Mercurul
din acest rezervor se foloseste pentru a regla cantitatea de mercur din rezervorul
inferior, ceea ce este necesar pentru a face posibila masurarea variatiei de
temperatura in intervalul dorit.
11. Fenomene celulare dependente de osmolaritatea mediului.
In mediile hipotonice apa patrunde prin endosmoza in interiorul celulei,
producind turgescenta la celulele vegetale. In mediile hipertonice apa iese din
celule, provocind separarea celor 2 membrane la celulele vegetale, fenomen
numit plasmoliza. Celula se micsoreaza si membrane plasmatica se desprinde de
invelisul celulozic.
12. Metode fizice de cercetare a permeabilitatii membranelor.
- Metoda osmotica, care consta in evidentierea vitezei de variatie a volumului
celulelor introduse in solutiile hipotonice sau hipertonice.
-Metoda indicatorilor, care se bazeaza pe nivelul de variatie a culorii
continutului intracellular la patrunderea in celula a anumitor substante.

-Metoda conductibilitatii electrice a membranei. Cind masurarile se

efectueaza la frecvente joase a curentului alternativ, conductibilitatea electrica
este masura permeabilitatii membranei. Aceasta metoda e utilizata numai in
studiul permeabilitatii membranei pt ioni.
-Metoda atomilor marcati, care se bazeaza pe folosirea izotopilor radioactivi.
Patrunderea substantei in celula sau iesirea din celula poate fi inregistrata cu
ajutorul controlului de radiatii ionizante.
Acest studio are o mare importanta mai ales pt farmacologie si toxicologie.
Efectivitatea preparatelor farmaceutice deoinde in mare masura de
permeabilitatea membranelor celulare pentru ele.
13. Coeficientul de viscozitate si unitatile de masura. Formula lui Newton.
In fluide, fortele de atractie intermoleculare se opun deplasarii relative a
moleculelor vecine, determinind aparitia unei frecari interne, numita viscozitate.
Expresia fortei de frecare este data de formula lui Newton:
F= S v/x, unde F-forta de frecare;
S-suprafata de contact;
v/x gradientul de viteza;
-coeficientul de viscozitate absoluta, o
constanta caracteristica fluidului.
Coeficientul de viscozitate absoluta este numeric egal cu forta de frecare pe
care o exercita un strat mono-molecular din interiorul uni fluid asupra altui strat
mono-molecular cind gradientul vitezei relative este unitar.
Unitatea de viscozitate in SI este Pa.s, iar in CGS in poise, de obicei
folosindu-se, centipoise (1cP=0,01P)
14. Curgerea lichidului prin tuburi capilare. Legea lui Poiseuille.
Studiind curegerea laminara prin tuburi capilare, Poiseuille, a stabilit ca
volumul de lichid V scurs intr-un interval de timp t este dat de relatia:
V= r4p/8l x t, unde p-diferenta de presiune hidrostatica la
capetele tubului prin care curge lichidul, r-raza tubului, l-lungimea tubului, coeficient de viscozitate.
Este dificil de determinat coeficientul de viscozitate absoluta a lichidelor, de
aceea in practica se accepta coeficientul de viscozitate relativa, care reprezinta
raportul dintre viscozitatea absoluta a lichidului studiat si cea a unui lichid de
referinta.
15. Determinarea coeficientului de viscozitate prin metoda lui Ostwald.
Fie t timpul de curgere al lichidului cercetat si t0 de curgere al apei distillate.
Deoarece lungimea si raza capilarului precum si volumele scurse V si V0 are loc
relatia: r4p/8l x t= r4p/80l x t0
Simplificind, obtinem: p t/=p0t0/ 0

Curgerea lichidului se face sub presiunea exercitata de greutatea proprie a

coloanei de lichid, deci rezulta: P=pgh
P0=p0gh unde h este inaltimea
coloanei.
Inlocuind, obtinem:
p g h t/ = p0 g h t0/ 0, de unde / 0 = p/p0 . t/t0
Valoarea lui poate fi usor calculata dupa formula:
= 0 . pt/ p0t0
16. Legea lui Stokes. Coeficientul de viscozitate relativa a singelui.
Viscozitatea singelui circulant.
Numai pentru corpuri sau particule de forma sferica, care se misca cu viteza
constanta printr-un fluid, este valabila legea lui Stokes, care are urmatorul
enunt:
Forta de rezistenta F opusa miscarii corpului este proportionala cu coeficientul
de vascozitate al fluidului, raza corpului si viteza miscarii.
Fr=6 rv
Asupra particulei actioneaza 3 forte: Forta de greutate: mg; forta lui Arhimede
Fa;
si forta de rezistenta Fr. Miscarea particulei va deveni uniforma cind rezultanta
acestor forte va deveni nula: mg+Fa+Fr=0
LIPSA
17. Natura si directia fortelor de tensiune superficiala. Coeficientul de
tensiune superficiala si unitatile de masura.
Fortele de tensiune superficiala iau nastere ca urmare
a interactiunii moleculelor la frontiera dintre 2 faze,
tinzind sa micsoreze suprafata interfetei. Pe fiecare
portiune a conturului suprefetei libere, aceste forte
actioneaza perpendicular pe contur si tangential la
suprafata lichidului.
Marimea fortei de tensiune superficiala, ce revine la o unitate de lungime a
conturului suprafetei libere a lichidului este numita coeficient de tensiune
superficiala : =F/l
Coeficientul de tensiune superficiala se poate defini si prin relatia:
=w/s, unde w- este variatia energiei libere;

s- variatia suprafetei stratului interfazic.

Rezulta ca valoarea coeficientului de tensiune superficiala este egala cu
valoarea lucrului mechanic consumat pentru marirea suprafetei libere a
lichidului cu o unitate.
Unitatea de masura pentru coeficientul de tensiune superficiala este:
-In SI: []SI = N/m=J/m2
-In sistemul tolerat (CGS) []CGS =dyn/cm

18. Fenomene capilare. Formula lui Laplace.

Ridicarea lichidului aderent si coborarea lichidului neaderent intr-un tub
capilar are loc sub actiunea presiunii suplimentare create de suprafata curba a
meniscului. Valoarea acestei presiuni depinde de raza de curbura r a meniscului
si de tensiunea superficiala a lichidului, conform formulei lui Laplace:
P=2 / r
Daca in lichidul din capilar se afla o bula de gaz si presiunile la capetele
capilarului sunt egale, atunci sunt egale si razele celor 2 curburi. Prin urmare si
presiunile suplimentare sunt egale. Cind o presiune din exterior pune lichidul in
miscare are loc modificarea ambelor meniscuri. Rezultanta acestor presiuni se
opune presiunii din exterior. La un numar n de bule de gaz aceasta presiune
poate deveni egala cu valoarea presiunii din exterior sint in rezultat curgerea
prin capilare se va stopa. Cind mai multe bule de gaz nimeresc in capilarele
sistemului vascular sangvin se formeaza embolia gazoasa.
19. Stalagmometrul. Determinarea coeficientului de tensiune superficiala
prin metoda relativa.
O picatura de lichid de masa m se va desprinde de gura capilarului daca
greutatea picaturii devine egala cu forta de tensiune superficiala:
G=F sau mg= l mg=2 r , unde r-raza raza capilarului, l=2 r
lungimea conturului gurii capilarului.
Daca notam cu M masa lichidului si cu n numarul picaturilor de masa m
putem scrie: M=m.n. Masa unei picaturi se poate exprima in functie de
densitatea p si volumul V al lichidului:
M=p Vm n= p V, deci m= p V/n
Inlocuind pe m din ultima relatie, obtinem:
p V/n . g = 2 r
Pentru solutia de referinta vom avea:
p 0V/n 0 . g = 2 r 0 , unde 0 - coeficientul de tensiune
superficiala al apei distilate; V-volumul lichidului; p 0 - densitatea apei
distillate;
n 0 nr. picaturilor de apa distilata.
Impartind ultimele 2 relatii, obtinem: p n 0 / p 0 n = / 0
Relatia din care se poate exprima coeficientul de tensiune superficiala a
solutiei: = 0 . n0p / np0
Stalagmometrul Traube reprezinta un capilar fixat vertical intr-un stativ.
Portiunea de mijloc a capilarului reprezinta un rezervor cu volumul V, delimitat
cu un reper superior A si unul inferior B. La extremitatea superioara se gaseste
atasat un tub de cauciuc, cu ajutorul caruia se aspira lichid in stalagmometru.

20. Determinarea coeficientului de tensiune superficiala prin metoda

desprinderii inelului. Substante tensoactive.
Fie un inel de metal pentru care lichidul cercetat este aderent. Inelul se aduce
in contact cu suprafata libera a lichidului; la inel adera un strat subtire de lichid,
asupra caruia actioneaza fortele superficiale, care se compun intr-o rezultanta Ft
Luind in consideratie faptul ca stratul mentionat are 2 suprafete, forta rezultanta
a tensiunii superficiale se determina din relatia:
Ft = 2 r1 + 2 r2 = 2 (r1+r2) unde:
-coeficientul de tensiune superficiala;
r1 raza interioara a inelului;
r2 raza exterioara a inelului;
Pentru ca sa desprindem inelul de pe suprafata lichidului, trebuie sa
actionamcu forta F:
F=Ft
Determinind aceasta forta, cu ajutorul unei balante de torsiune si tinind cont de
relatia de mai sus, obtinem formula:
= F/ (d1+d2) unde d1 si d2 sunt diametrele respective ale
inelului.
21. Producerea ultrasunetului. Inregistrarea ultrasunetului.
Ultrasunetele sunt vibratii mecanice ale particulelor unui mediu elastic ce se
propaga in spatiu sub forma de unde longitudinale, frecventa carora e cuprinsa
intre 2 . 104 Hz si 1010 Hz. Producerea ultrasunetelor se realizeaza cu ajutorul
dispozitivelor numite transductoare de tip piezoelectric sau magnetostrictiv.
Efectul piezoelectric direct consta in aparitia diferentii de potential electric pe
fetele unor cristale, sub actiunea unei presiuni din exterior.
Transductorul magnetostrictiv se bazeaza pe modificarea dimensiunilor unui
corp fieromagnetic, situate intr-un cimp magnetic exterior.
Receptionarea ultrasunetelor se face cu un dispozitiv care functioneaza in baza
efectului piezoelectric direct. Undele ultrasonore duc la polarizarea cristalului
piezoelectric si ca urmare la generarea cimpului electric alternativ.
Propagarea undelor ultrasonore, prin medii elastice, are loc cu vitee ce depend
de elasticitatea si densitatea mediului, fiind cuprinse intre 3 . 102 m/s si 6 . 103
m/s.
Avand o lungime de unda mica, ultrasunetele se propaga sub forma de fluxuri
inguste bine orientate.
22. Efecte fizice ale ultrasunetelor.
Efectele fizice ale ultrasunetelor sunt: mecanice, termice, electrice, optice,
chimice.
Din efectele mecanice fac parte: cavitatia, dispersia, precipitarea, degazarea
lichidelor, coagularea.
Cavitatia este un fenomen complex urmat de efecte secundare importante,
apare la propagarea ultrasunetelor cu energii mari in lichide. Sursele de

ultrasunete pot emite oscilatii de energii considerabile si cu presiuni de zeci de

atmosfere. In asa caz apar ruperi locale ale lichidului cu aparitia unor cavitati
initial vidate, dar se umplu rapid cu gaze rarefiate sau cu vaporii lichidului.In
bulele formate presiunea variaza cu zeci de atmosfere in ritmul impus de
frecventa ultrasunetelor. Fiecare zona a lichidului e supusa unor comprimari si
dilatari excesive. Bulele gazoase mici, umplute cu vapori, care se dilate rapid,
apoi revin la un volum extrem de mic formeaza implozia. Ele provoaca unde de
soc cu presiuni mari si produc ruperi de legaturi chimice, provoaca ionizari si
duc la distrugerea microstructurii substantei.
Dispersia are loc la intensitati si frecvente relative mari. Iradierea cu
ultrasunete permite formarea unor sisteme de dispersie. Efectul are loc fiindca
particulele substantei oscileaza cu amplitudini diferite, iar in lichide-datorita
cavitatiei.
Precipitarea este fenomenul invers dispersiei si apare la intensitati mici ale
ultrasunetelor. Sub influenta presiunii acustice se amplifica miscarea particulelor
si duce la cresterea probabilitatii ciocnirilor si la formarea unor aggregate
moleculare.
Degazarea lichidului are loc atunci cind cavitati relative stabile se unesc si se
ridica la suprafata lichidului, emitind gaze dizolvate.
Efectele termice se datoreaza energiei absorbite de catre substanta, depinzind
de intensitatea si frecventa ultrasunetelor si de coeficientul de absorbtie al
substantei.
Efectele electrice constau in aparitia de tensiuni alternative in lichid ca urmare
a oscilatiei particulelor purtatoare de sarcini electrice. In cavitati apar diferente
de potential electric intre peretii lor si pot produce descarcari electrice in gazelle
rarefiate.
Efectele optice constau in modicarea indicelui de refractie al substantei ca
rezultat al comprimarii si dilatarii succesive a mediului in care se propaga
undele ultrasonore. Distrugerea bulelor in timpul cavitatiei e insotita uneori de
emisia de radiatii ultraviolete.
Efectele chimice depend de temperatura mediului si de concentratia substantei.
Sunt legate de cavitatie, constind in declansarea sau accelerarea unor reactii
chimice.
23. Efectele biologice ale ultrasunetelor.
Efectele biologice depend de caracteristicile undei ultrasonore: intensitate,
frecventa, doza.
Din punct de vedere al efectelor biologice ultrasunetele au fost clasate in 3
grupe: de intensitate mica (0,5-1,5 W/cm2), de intensitate medie (1,5-3W/cm2),
de intensitate mare (3-10 W/cm2).
La intensitati mici, tesuturile nu sufera schimbari morfologice, doar
functionale. Apare un current citoplasmatic ce stimuleaza procesele fiziologice.

La intensitati medii curentii citoplasmatici devin puternici si impiedica

desfasurarea normala a mecanismelor celulare. Se modifica permeabilitatea
celulara.
La intensitati mari se produc modificari structurale ireversibile. Tesuturile
embrionare si in general celulele tinere sunt mai sensibile la iradierea cu
ultrasunete decit celulele mature.
Pt un biosistem viu cavitatia e ft periculoasa datorita temperaturilor si
presiunilor mar ice insotesc unda de soc a imploziei. La nivel molecular se
produc oxidari si polimerizari, apar radicali liberi. La nivel cellular se produce
hemoliza, rupture si luxatii ale unor cili, se modifica permeabilitatea membranei,
creste volumul mitocondriilor.
24. Inhalatorul ultrasonor.
Inhalatorul ultrasonor e destinat pentru profilaxia si tratamentul sistemului
respirator. Constructiv, aparatul include 3 elemente principale:
-blocul electronic
-camera de pulverizare
- transductorul piezoelectric.
In camera de pulverizare se toarna solutia unei subst. medicamentoase pina la
nivelul reperului de sus. Capacul cu tubul de respiratie se plaseaza astfel ca cea
mai ingusta fanta sa coincide cu orificiul in pahar. Camera se conecteaza la
blocul electronic, apoi inhalatorul la priza curentului in retea. In camera se
observa formarea aerosolii, iar peste citeva sec. prin tubul de respiratie apare un
get vizibil de aerosol.
25. Relatia Dopler. Determinare vitezei de curgere a singelui prin metoda
ultrasonora.
Metoda ultrasonora bazata pe efectul Doppler se explica prin faptul ca daca
unda incidenta intilneste un mediu in miscare, unda reflectata are o alta
frecventa decit unda incidenta. Astfel, se poate determina viteza de miscare a
mediului, analizind frecventa undei reflectate de pe hematii.
Modificarea frecventei ultrasunetului se poate calcula dupa relatia data de
Doppler: f = 2f v/c . cos * unde: f-frecventa cristalului emitator;
f variatia de frecventa suferita de unda incidenta;
v- viteza singelui;
c-viteza ultrasunetului in mediul dat;
*- unghiul format intre directia fasciculului ultrasonor si directia de deplasare a
singelui.
Astfel viteza sangelui se poate calcula dupa relatia:
v= c/ cos * . f/ f