Biofizică și fizică medicală

Laborator 4
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE VÂSCOZITATE A
LICHIDELOR BIOLOGICE
I. NOŢIUNI TEORETICE
Vâscozitatea este fenomenul de frecare internă ce apare
în sistemele lichide. Fenomenul de vâscozitate se manifestă în
două ipostaze: când o particulă se mişcă în raport cu un lichid
staţionar – vâscozitate statică şi când straturile adiacente de
lichid se mişca unele în raport cu altele – vâscozitate dinamica.
Vâscozitatea statică – face obiectul unei alte lucrări
practice de tehnici de separare (sedimentarea).
Vâscozitatea dinamică – În cazul lichidelor reale care curg
se constată că acest proces are loc în straturi subţiri vecine,
moleculele din acelaşi strat având aceeaşi viteză, în timp ce
moleculele din straturile vecine au viteze diferite.
Între moleculele straturilor vecine (ca şi între moleculele aceluiaşi
strat) se exercită forţe de atracţie, forte ce se opun deplasării
relative a acestor straturi, determinând apariţia unei frecări
interne în lichide numită vâscozitate.
Dacă în timpul curgerii straturile de lichid rămân paralele,
curgerea este cunoscută sub numele de curgere laminară. Pentru
curgerea laminară, forţa de vâscozitate este dată de legea lui
Newton: unde:  = coeficientul de vâscozitate
dv dinamica a lichidului
Fv    S  dv
= gradientul de viteză
dx S = ariadx
comună a celor doua straturi
Coeficientul de vâscozitate depinde de natura lichidului şi de
temperatură (scăzând cu creşterea temperaturii). Lichidele pentru
care este valabilă relaţia de mai sus se numesc lichide
Newtoniene. Marea majoritate a lichidelor de interes medical
(lichidul cefalorahidian, plasma sangvină, serul sangvin, urina)
sunt lichide Newtoniene.
Vâscozitatea dinamică este un fenomen foarte important în
circulaţia sângelui.
Să consideram un vas de sânge de lungime L şi raza R la capetele
căruia acţionează o diferenţă, de presiune p=p1–p2>0 (unde p1
este proiecţia presiunii sistolice până în acel teritoriu iar p2
rezistenţa periferică). La peretele vasului aderă o peliculă fină de
lichid ce rămâne în repaus. Dacă diferenţa de presiune nu este
foarte mare, atunci curgerea are loc în pături cilindrice paralele,
cu viteze din ce în ce mai mari de la periferie spre axă.
Se poate determina în acest context fluxul  de sânge (volumul ce
trece în unitatea de timp) prin secţiunea transversală a vasului:
  R  (p1  p 2 )
4

8  L
Pentru lichidele care curg în conducte se introduce aşa numitul
număr Reynolds:
unde: r = raza conductei
vr  = densitatea fluidului
Re    v = viteza de curgere
  = coeficientul de vâscozitate
dinamică a lichidului
Pentru sângele din arterele mari există o valoare critică a
numărului Reynolds (ReCR) egală cu 1000. În funcţie de această
valoare există mai multe regimuri de curgere a sângelui :
• pentru Re< 1000, curgerea este laminară
• pentru 1000< Re<2000, curgerea este nestabilă
• pentru Re > 2000, curgerea devine turbulentă (cu vârtejuri)
În sistemul cardiovascular uman curgerea turbulentă poate să
apară în aorta, imediat deasupra valvulelor sigmoide, în perioada
de expulzie a sângelui (când viteza sângelui atinge- cea mai mare
valoare). Această curgere turbulentă este caracterizată prin
zgomote caracteristice. Turbulenţa (consumatoare de energie)
poate să apară şi în alte vase în stări patologice când vâscozitatea
sângelui este mult mai scăzută (anemie, sau în cazul scăderii CO2
din sânge).
VÂSCOZITATEA SÂNGELUI
N.B.! Vâscozitatea sângelui, la temperatura de 37oC, este 3,8 - 4,5
cP (1 P=10-1Ns/m2) de aproximativ 4 ori mai mare decât cea a
apei, sângele fiind un lichid nenewtonian. Mai mult, sângele nu
constituie o fază omogenă, ci un sistem dispers heterogen, mai
precis, o suspensie de elemente figurate în plasmă (vascozitatea
plasmei este de 1,65-1,70). Vâscozitatea sângelui depinde de
frecarea intre straturile sangelui (curgere laminara) si de frecarea
plasmei de elementele figurate si de proteinele plasmatice
Vâscozitatea sângelui prezinta importanta deoarece:
• reprezinta un excitant pentru activitatile cardiace
• se adauga rezistentei periferice (frecarea sangelui de peretii
arteriolelor) contribuind la realizarea tensiunii arteriale (TA)
In cazul vascozitatii crescute (poliglobulii), TA creste solicitand
cordul si reprezinta pericolul unor accidente vasculare cerebrale.In
cazul folosirii unor lichide de inlocuire a sangelui, acestea trebuie
sa aibe aceeasi vascozitate cu a sangelui
Tot lichidele nenewtoniene sunt şi soluţiile coloidale şi
macromoleculare, pentru care coeficientul de vâscozitate
depinde de concentraţia particulelor dispersate, conform legii
lui Einstein:

η=ηd(1+KV)

unde: ηd = coeficientul de vâscozitate dinamică al mediului

respectiv,
V = volumul fazei dispersate din unitatea de volum
a suspensiei,
K = constantă ce depinde mărimea şi natura
particulelor dispersate (pentru proteine globulare K=4-10)
II. PARTE EXPERIMENTALĂ
Determinarea coeficientului de vâscozitate a unor lichide
Principiul metodei: Determinarea vâscozităţii cu
vâscozimetrul Ostwald se bazează pe măsurarea timpului de
scurgere a unui volum determinat de lichid printr-un tub
capilar etalonat sub acţiunea unei diferenţe de presiune
cunoscută.
  R 4  (p1  p 2 )
Pornind de la relaţia:  
8  L
şi ţinând cont că diferenţa de presiune este de tip
hidrostatic p1-p2=gh se poate arăta că expresia
coeficientului de vâscozitate se poate scrie sub forma:
 = K··t
unde: K = o constantă ce depinde numai de vâscozimetrul
utilizat.
 Dacă un volum V de lichid al cărui coeficient de
vâscozitate  este necunoscut curge în timpul t printr-
un tub capilar între doua repere şi dacă acelaşi volum
de apa V având coeficientul de vâscozitate cunoscut 0
parcurge aceeaşi distanţă în timpul to putem determina
vâscozitatea relativa a lichidului rel:

  t t
rel    d
0 0  t o t0

unde: d  reprezintă densitatea relativă.
0
Dacă cunoaştem însă şi 0 se poate calcula vâscozitatea
absolută a lichidului .
DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL:
Pentru determinarea vâscozităţii unor
lichide se foloseşte dispozitivul Ostwald.
Acesta este confecţionat dintr-un tub de
sticlă în forma literei "U" având o ramură
(A) cu un diametru de aproximativ 2cm
prevăzută cu un rezervor de 3ml
capacitate şi respectiv o ramură (B) având
un diametru de aproximativ 0.8cm cu un
rezervor de 2ml capacitate situat în
partea superioară. Acest rezervor este
delimitat de două tuburi capilare şi este
prevăzut cu două repere R1 si R2.
Ramura (B) continuă cu sistemul de
aspiraţie alcătuit dintr-un tub de cauciuc,
un tub de sticlă prevăzut cu un orificiu
lateral şi o pompă de cauciuc.
Mod de lucru:
Se introduce apa distilată în ramura A. Cu ajutorul sistemului
de aspiraţie se ridică apa în ramura B undeva deasupra
reperului R1. Se eliberează pompa iar în momentul când
suprafaţa lichidului se află în dreptul reperului R1 se porneşte
cronometrul şi se măsoară intervalul de timp necesar apei să
curgă între R1 si R2.
Se înlocuieşte lichidul de referinţa (apă distilată) cu lichidul de
studiu şi se repetă procedeul prezentat mai sus. Pentru calcul
coeficientului de vâscozitate se va folosi relaţia:
  t t
rel    d
0 0  t o t0
Se vor efectua 15 determinări pentru fiecare lichid în parte
iar datele experimentale se vor introduce în tabelul de mai
jos.
Nr.crt. tapa (s) 𝒕𝒍𝒊𝒄𝒉𝒊𝒅 (𝒔) 𝜼𝒓𝒆𝒍 𝑵𝒔/𝒎𝟐 ഥ𝒓𝒆𝒍 𝑵𝒔/𝒎𝟐
𝜼 𝝈𝒏−𝟏 𝑺. 𝑫.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13