Perioada embrionară. Perioada fetală. Anexele embrio-fetale – Amnionul.

Vezicula
vitelină (sacul vitelin). Alantoida. Corionul. Cordonului ombilical. Placenta.

1987 - Ronan O'Rahilly şi Fabiola Müller împart perioada embrionară –primele 8

săptămâni (56 zile) – în 23 stadii Carnegie prin folosirea reperelor morfologice.
Unui embrion i se atribuie un stadiu Carnegie (un număr de la 1-23) pe baza
caracteristicilor sale exterioare.
Stadiile Carnegie sunt nivele arbitrare de maturitate bazate pe caracteristicile fizice ale
embrionului. Nu depind de vârsta cronologică şi nici de mărimea embrionului.
Perioada embrionară propriu-zisă începe din săptămâna a 3-a de viaţă i.u. şi se termină
în săptămâna a 8-a de viaţă i.u.
Săptămâna a 3-a i.u. –
Gastrulaţia este procesul de migrare celulară, inducţie tisulară şi organizare morfogenetică
în urma căruia se formează cele trei foiţe germinative ale discului trilaminar. În timpul gastrulaţiei
se stabilesc axele corpului. La vârsta de 16 zile i.u. din peretele posterior al vezicii viteline se
formează o nouă anexă embrio-fetală numită alantoidă.
Inima este animată de contracţii de la vârsta de 20 – 21 zile i.u.; sistemul circulator este
funcţional la 20 ½ zile i.u. Vilozităţile coriale prezintă în centrul lor capilare devenind astfel
funcţionale.
Săptămâna a 4-a i.u. –
Neurulaţia
Neurulaţia este un proces indus de notocord, sub influenţa căruia, în ziua a 18-a a i.u.,
ectodermul embrionar din regiunea cranială a discului embrionar proliferează şi formează o
îngroşare numită placă neurală.
Placa neurală se continuă lateral cu ectodermul din care s-a format, printr-o zonă denumită
joncţiune neuroectodermală.
La finele săptămânii a 3-ai.u. placa neurală din regiunea supraiacentă notocordului se
invaginează de-a lungul axului median longitudinal (dorsal de notocord) formând:
-şanţul neural;
-două plici neurale dispuse de o parte şi de cealaltă a şanţului neural.
Plicile neurale se dezvoltă mai intens la extremitatea cranială a embrionului, unde
proeminenă constituind prima schiţă a creierului.
În ziua a 21-a a i.u. plicile neurale se apropie şi fuzionează progresiv începând din regiunea
occipito-cervicala către extremităţi. Prin fuziunea plicilor neurale se obţine tubul neural.
Neuroporul anterior al tubului neural se închide în ziua 25 zile i.u. iar cel posterior trei zile mai
târziu, moment care marchează închiderea tubului neural şi finele neurulaţiei. Pe măsură ce se
constituie, tubul neural se separă de ectodermul din care a luat naştere.
Celulele situate în zona joncţiunii neuroectodermale alcătuiesc o masă celulară comună
numită creastă neurală dispusă între tubul neural şi ectodermul superficial. Această masă unică se
separă in două porţiuni, una dreaptă şi una stângă, care migrează dorso-lateral de-a lungul tubului
neural formând crestele neurale. Celulele crestelor neurale migrează contribuind la formarea a
diferite structuri.

1
 Ectoderm Placă neurală Șant neural

Creste neurale Tub neural

Neurulaţia corespunde stadiului de dezvoltare „neurulă”. La finele neurulaţiei se

diferenţiază sistemul nervos central (tubul neural) şi sistemul nervos periferic (crestele neurale).
În săptămâna a 4-a i.u se conturează forma exterioară a corpului ca urmare a următoarelor
evenimente:
- dezvoltarea rapidă şi inegală a tubului neural determină curbarea activă a neurulei în axul
longitudinal
- concomitent are loc o încurbare în sens transversal, în mod pasiv ca urmare a involuţiei
sacului vitelin.
Embrionul iniţial plat, ia forma literei C (forma tipica embrionului vertebratelor).
În cursul săptămânii a 4-a de viaţă intrauterină pe suprafaţa spatelui embrionar se observă
proeminenţele somitelor.
În timpul primelor săptămâni de dezvoltare intrauterină vârsta produsului de concepţie se
poate calcula după lungimea vertex-coccis şi numărul de somite.
În ziua a 24-a îşi fac apariţia primele două din cele şase perechi de arcuri branhiale iar
cordul proemină ventral.
Se observă intestinul cu cele trei segmente: anterior, mijlociu şi posterior; din intestinul
anterior se dezvoltă primordiul aparatului respirator.
Spre sfârşitul săptămânii a 4-a devin vizibile primordiile membrelor superioare şi placodele
otice.
Tubul neural este complet închis la 28 zile de viaţă intrauterină.
Săptămâna a 5-a i.u este caracterizată prin ritmul accelerat de creştere al capului. Încep să se
formeze emisferele cerebrale şi celulele olfactive. Se dezvoltă faţa (procese de inducţie).
Tubul neural se dezvoltă rapid, în special prozencefalul (creierul anterior). Curburile tubului neural
cefalic sunt foarte pronunţate (curbura mezencefalică, curbura cevicală, curbura pontină - în

2
ordinea apariţiei). Există cinci veziculele cerebrale, capul este mai voluminos decât trunchiul. Apar
cupa optică (viitoarea retină), placodele cristaliniene şi placodele olfactive.
La începutul săptămânii a 5-a i.u. apar primordiile membrelor inferioare.
În această săptămână, din partea terminală a intestinului anterior se dezvoltă mugurele hepato-
cistic şi cei doi muguri pancreatici. În această săptămână intestinul mijlociu continuă să comunice
cu restul sacului vitelin prin canalul vitelin.
Săptămâna a 6-a i.u. apar mugurii pavilionului urechii grupaţi în jurul meatului acustic extern.
Începând cu ziua a 40- a se pot deosebi şi înregistra undele cerebrale pe electroencefalogramã
(EEG). De acum creierul începe să coordoneze mişcarea muşchilor.
Pe parcursul acestei săptămâni se individualizează cele 3 segmente ale fiecărui membru. Se
iniţiază osificarea de membrană şi apar primii centri de condrificare necesari formării modelului
cartilaginos al oaselor lungi.
Săptămâna a 7-a i.u. Retina este pigmentată, există pleoape, pavilionul urechii este prezent, are
formă definitivă, dar este situat în poziţie joasă. Dispar arcurile branhiale, se formează maxilarele,
iar în gingii apar rădăcinile celor 20 de dinţi ai dentiţiei primare, „de lapte”. Are loc alipirea celor
doi muguri maxilari cu cei doi muguri nazali medial şi dispariţia celor două şanţuri laterale ale
buzei superioare.
Se diferenţiază musculatura cardiacă.
Intestinul mijlociu herniază în celomul extraembrionar al cordonului ombilical.
În segmentul distal al membrelor apar îngroşări digitale unite prin membrane interdigitale care
prezintă mici adâncituri care devin şanţuri interdigitale. Începe rotatia membrelor în jurul axului
longitudinal. Embrionul începe să se mişte spontan iar aceste mişcări sunt vizibile la examenul
ecografic.
Săptămâna a 8-a i.u. coada embrionului se atrofiază complet şi dispare.
Pe parcursul săptămânii a 8-a i.u. capul devine rotund, deflectat, se redresează, reprezintă ½ din
lungimea embrionului. Se conturează regiunea nucală, se schiţează pleoapele; spre finele
săptămânii pleoapele fuzionează şi acoperă ochii.
În săptămâna a 8-a i.u. are loc separarea degetelor prin procesul de apoptoză (moartea celulară
dirijată) la nivelul membranelor digitale.
Membrele au căpătat toate cele trei segmente, articulaţiile sunt bine individualizate.
Embrionul măsoară cca 2 cm şi cântăreşte aproape un gram, toate organele interne există, faţa are
aspect uman, regiunea codală dispare.
Stomacul produce sucuri gastrice şi rinichii sunt funcţionali.
Intestinul s-a diferenţiat în părţile sale succesive: esofag, stomac şi intestin propriu-zis. Abdomenul
are deja o formă rotunjită.
Aparatul respirator se dezvoltă intens şi capătă o structură arborescentă.
Inima a ajuns la forma sa externă definitivă şi la compartimentarea în patru cavităţi. Totuşi
circulaţia sanguină va rămâne într-o formă primitivă până la naştere pentru că nu cuprinde decât
circulaţia sistemică; circulaţia pulmonară devine funcţională la naştere.

3
Perioada fetală
Perioada fetală se întinde din săptămâna a 9-a de viaţă i.u. până la naştere, care poate avea
loc la termen, înainte de termen (prematur) sau după termen (postmatur). Începând cu luna a VII-
a naşterea „prematură” a fătului permite o dezvoltare ulterioară normală. În săptămâna a 35-a de
gestaţie fătul are 99% şanse de a supravieţui în afara uterului.
Naşterea la termen are loc la 280 zile sau 40 săptămâni de la prima zi a ultimului ciclu
menstrual sau mai corect la 266 zile sau 38 săptămâni de la fecundare. La termen, greutatea medie
a fătului variază între 3200 – 3550 grame iar lungimea vertex-călcâi este de 50 – 51 cm la feţii de
sex masculin şi circa 49 ‒ 50 cm la cei de sex feminin.
În perioada fetală are loc creşterea în lungime, în greutate, maturarea ţesuturilor şi
organelor, definitivarea înfãţişării umane.

Vârsta Greutate Caracteristici ale fătului

(în (în grame)
săptămâni)
9-12 10-60 - ansele intestinale reintră în cavitatea peritoneală
şi celomul cordonului ombilical dispare
- ficatul este principala sursă de elemente figurate
sanguine; din săptămâna 12 funcţia va fi preluată
de splină
- se finalizează septarea gurii primitive
-încep să crească unghiile
- organele genitale externe sunt vizibile
13-16 90-200 - pe scalp apar firele de păr
- pielea este roşie transparentă, fără strat de
grăsime
- osificarea scheletului este avansată
- fătul înghite lichid amniotic
- rinichiul începe să secrete urina
- fătul percepe stimuli precum zgomotul sau
lumina
- ovarele diferenţiate conţin foliculii primordiali
17-20 250-450 - mama resimţite mişcările fetale
- fătul este acoperit cu un păr fin numit „lanugo”
şi cu un strat albicios numit „vernix caseosa”.
- începe formarea mielinei la nivelul măduvei
spinării
-începe coborârea testiculului.
21-25 500-800 - corpul a devenit relativ proporţional
- pielea este încreţită, transparentă şi de culoare
roşietică ridată, lipseşte grăsimea subcutanată
- celulele alveolare pulmonare elaborează
surfactantul

4
 - apar primii muguri ai dentiţiei deciduale
- genele şi sprâncenele sunt prezente
26-29 900-1500 - sistemul nervos central este suficient de matur
pentru a controla mişcările respiratorii ritmice şi
temperatura corpului
- eritropoieza scade la nivelul splinei, fiind
preluată de măduva osoasă
- ochii se redeschid
- stratul de grăsime albă subcutanat este bine
dezvoltat
- cordul are 120 ‒ 160 contracţii pe minut
- apar circumvoluţiunile cerebrale
30-33 1800-2500 - pielea devine netedă, îşi schimbă culoarea de la
roşu la roz, creşte depozitul de grăsime
- testiculele ajung în scrot
- ochii fătului sunt deschişi când este treaz şi se
închid când doarme.
34-38 2700-3500 - cea mai mare parte din laguno a dispărut fiind
înlocuit cu un strat subţire de vernix caseosa
- auzul este complet dezvoltat; fătul are reflexe
- unghiile depăsesc vârful degetelor

Amnionul
Amnionul este o anexă embrio-fetală; apare în ziua a 7-a de dezvoltare intrauterină. Este
membrana derivată din ectoderm (amnioblaşti), care delimitează cavitatea amniotică, în care este
adăpostit embrionul şi mai târziu fătuI. Cavitatea conţine lichid amniotic cu următoarele roluri:
- protecţie împotriva şocurilor mecanice;
- menţine constantă temperatura;
- permite mişcările fătului;
- împiedică aderenţa embrionului la ţesuturile din jur;
- îi asigură spaţiul necesar dezvoltării;
- participă la pregătirea expulziei fetale.
Lichidul amniotic are aspect clar, transparent; rezultă din filtrarea sângelui matern şi este
secretat de celulele amnioblaste care constituie epiteliul amniotic. Lichidul amniotic conţine în
principal apă şi electroliţi (reprezintă 99%) alături de glucoză, lipide din plămânii fetali, proteine
cu proprietăţi bactericide şi celule epiteliale descuamate.
Din luna a 5-a fătul înghite zilnic aproximativ jumătate din cantitatea totală de lichid
amniotic (400 ml lichid amniotic/zi). În tubul digestiv lichidul amniotic se resoarbe împreună cu
lichidul din secreţiile digestive, ajungând în circulaţia fetală, de unde apoi traversează placenta
ajungând în circulaţia maternă.
Lichidul amniotic înghiţit pătrunde şi în căile respiratorii; prin capilarele alveolare şi cele
ale arborelui bronşic se resorb 600 – 800 ml lichid amniotic/24 ore.

5
 Prin circulaţia fetală, lichidul amniotic resorbit din tubul digestiv şi căile respiratorii ajunge
la rinichi, unde participă la formarea urinei fetale.
Înainte de naştere în lichidul amniotic se elimină urina fetală, iar lichidul amniotic este
înlocuit complet la fiecare trei ore. Cantitatea de lichid amniotic creşte în timpul sarcinii, ajungând
la 700-1000 ml înainte de naştere.
Variaţiile patologice ale cantităţii de lichid amniotic peste 2000 ml constituie hidramnionul iar sub
400 ml oligoamnionul.
Explorarea amnionului se poate face prin mai multe metode: amnioscopie, amniocenteză,
fetoscopie.

Sacul vitelin
Sacul vitelin primitiv se formează în stadiul de blastocist bilaminar când este mărginit de
membrana exocelomică. Pe măsură ce acesta degenerează se formează sacul vitelin definitiv.
Sacul vitelin definitiv (vezicula ombilicală) este o anexă embrionară dezvoltată din endoderm, în
zilele 13- 14.
Funcţiile sacului vitelinː
1. Hrănirea embrionului. Cavitatea sacului vitelin conţine vitelus cu rol nutritiv pentru
embrion în săptămânile a 2-a şi a 3-a.
2. Formarea tubului intestinal. Prin curbarea embrionului în săptămâna a 4-a, porţiunea
proximală a sacului vitelin este încorporată în embrion dând naştere intestinului anterior, posterior
şi mijlociu care comunică cu sacul vitelin. Această comunicare diminuează şi devine duct vitelin.

6
După săptămâna a 5-a ductul vitelin se închide treptat transformându-se într-un cordon conjunctiv
iar comunicarea cu intestinul dispare. Uneori porţiunea proximală a canalului vitelin poate persista
sub forma unui diverticul ileal denumit diverticulul Meckel.
3. Vasculogeneza extraembrionară. În săptămâna a 3-a, în mezenchimul splanhnic din
peretele sacului vitelin apar insulele vasculo-sanguine.
Insulele vasculo-sanguine alcătuiesc pe suprafaţa sacului vitelin o reţea capilară care se continuă
cu vasele viteline (omfalo-mezenterice) constând în 2 artere şi 2 vene, care s-au format în porţiunea
proximală a sacului vitelin.
Vasele viteline regresează odată cu sacul vitelin, circulaţia extraembrionară vitelină fiind înlocuită
cu circulaţia extraembrionară ombilicală. Segmentul intraembrionar al arterelor viteline contribuie
la formarea trunchiului arterial celiac şi arterei mezenterice superioare, în timp ce segmentul
intraembrionar al venelor viteline participă la formarea sistemului port hepatic.
4. Hematopoieza extraembrionară. Din porţiunea centrală a insulelor vasculo-sanguine iau
naştere elementele figurate ale sângelui. Hematopoieza extraembrionară încetează la sfârşitul lunii
a 2-a de viaţă intrauterină. Funcţia hematopoietică va fi preluată de către ficat.

7
Alantoida
Este o anexă embrionară ce se dezvoltă în ziua 16 din endoderm, din tavanul sacului vitelin,
spre pediculul de fixaţie. Prin creşterea în lungime şi curbarea longitudinală a embrionului,
alantoida capătă forma unui diverticul tubular numit duct alantoidian, care se deschide în cloacă,
împreună cu intestinul posterior. Prin cealaltă extremitate este încorporat în pedicolul de fixaţie.
Ductul alantoidian traversează pedicolul de fixaţie şi ajunge în contact cu corionul situat la
extremitatea caudală a embrionului.
Ȋn luna a II-a de viaţă intrauterină, alantoidei îi putem descrie două porţiuni.

8
 Porţiunea proximală este situată intraembrionar, la nivel abdominal. De aici se formează
partea cranială a vezicii urinare iar din segmentul cuprins între vezica urinară şi ombilic ia naştere
uraca. După naştere, uraca se fibrozează şi devine ligament ombilical median.
Porţiunea distală, situată în cordonul ombilical, involuează; din mezenchimul ce
înconjoară alantoida situată la nivelul cordonului ombilical se dezvoltă vasele ombilicale. Arterele
şi venele ombilicale pătrund în vilozităţile coriale contribuind la formarea placentei fetale.

Cordonul ombilical
Cordonul ombilical este organul prin care se stabileşte legătura dintre produsul de
concepţie şi placentă.
În săptămânile a 4-a – a 8-a de dezvoltare intrauterină pedicolul de fixaţie, canalul vitelin
şi celomul ombilical sunt învelite de amnionul aflat în expansiune ca urmare a curbării
embrionului. Amnionul formează astfel pereţii cordonului ombilical primitiv.
La vârsta gestaţională de 8 săptămâni cordonul ombilical primitiv se află situat la
extremitatea caudală a embrionului, este scurt şi subţire, conţine următoarele structuri:
-pedicolul vitelin constituit din ductul vitelin şi vasele viteline;
-pedicolul de fixaţie conține ductul alantoidian, vasele ombilicale (2 artere şi 2 vene);
-celomul ombilical, prin care se stabileşte conexiunea celomului extraembrionar cu cel
intraembrionar.
În săptamâna 7 de viata intrauterină ansele intestinale herniază în celomul cordonului
ombilical. La 11–12 săptamâni, când ia sfârşit hernia ombilicală fiziologică, ansele reintră în
cavitatea abdominală iar celomul cordonului ombilical se închide şi progresiv dispare.
Tot în această perioadă involuează canalul vitelin, ductul alantoidian şi circulaţia vitelină.
Ca urmare a acestor evenimente, cordonul ombilical definitiv conţine două artere ombilicale,
spiralate în jurul venei ombilicale. Aceste vase sunt situate într-o masă de ţesut gelatinos, gelatina
Wharton, formată din mezenchimul somatic al pedicolului de fixaţie. Toate aceste structuri sunt
învelite la exterior de amnion.
La termen cordonul ombilical măsoară în medie 1,5 ‒ 2 cm diametru şi 50 ‒ 60 cm lungime.
După naştere, porţiunea intraabdominală a venei ombilicale devine ligament rotund al ficatului, în
timp ce arterele ombilicale formează arterele iliace interne, arterele vezicale superioare şi
ligamentele ombilicale mediale.

9
Placenta
Placenta este un organ tranzitoriu al aparatului genital feminin, prezent numai în stare de
graviditate. La termen, are formă discoidală, cu diametrul de 20 – 25 cm, grosime medie 2,5 cm şi
cântăreşte 1/6 din greutatea fătului. Placenta se elimină la aproximativ 30 minute după naşterea
fătului.
Prezintă două feţe:
- faţa fetală este netedă, acoperită de amnion şi are ataşat cordonul ombilical,
- faţa maternă este rugoasă şi prezintă cotiledoane ce corespund lobilor placentari.
Placenta este constituită din două părţi: maternă şi fetală.
- partea maternă este reprezentată de decidua bazală. Decidua reprezintă mucoasa uterină maternă
modificată în timpul sarcinii. Acesteia i se descriu 3 zoneː
- decidua bazală - acoperă corionul vilos;
- decidua capsulară - acoperă polul abembrionar;
- decidua parietală - rămâne pe peretele liber al uterului. Din luna a 3 a decidua
capsulară şi cea parietală sunt în contact.
- partea fetală este reprezentată de corionul vilos. În zilele 11 – 13 se formează vilozităţile primare
alcătuite din citotrofoblast şi sinciţiotrofoblast. În ziua a 16-a mezenchimul extraembrionar
pătrunde în trunchiul acestor vilozităţi primare transformându-le în vilozităţi secundare. La finele

10
săptămânii a 3-a din mezenchimul vilozitar se diferenţiază vase sanguine, constituindu-se astfel
vilozităţile terţiare.

În primele săptămâni de dezvoltare, suprafaţa corionului este acoperită în întregime de

vilozităţi. Pe măsură ce sarcina avansează, vilozităţile situate la nivelul polului embrionar continuă
să crească şi să îşi mărească volumul, dând naştere unei formaţiuni denumite corion vilos.
Vilozităţile de la polul abembrionar degenerează, iar în luna a treia această zonă a corionului
devine netedă şi este denumită corion neted.
Stratul de mezenchim de la baza vilozităţilor secundare şi terţiare formează lama corială.
Vilozităţile cresc şi încep să se ramifice. Ȋn paralel cresc şi spaţiile în care au pătruns vilozităţile
ramificate, acestea reprezentând viitoarele spaţii interviloase.
Placenta umană este constituită din 15 – 39 lobi placentari. Un lob placentar este alcătuit
dintr-o vilozitate principală (vilozitate terţiară) împreună cu toate ramificaţiile sale. Baza vilozităţii
principale pleacă din lama corială iar vârful se fixează în decidua bazală.
Între lama corială şi placa deciduală există spaţii interviloase pline cu sânge matern. Spaţiul
intervilos îşi are originea în lacunele sinciţiotrofoblastului. Spaţiile sunt umplute cu sânge adus de
ramurile arterelor spiralate. Din el pleacă, prin orificii separate, vene care drenează sângele în
afluenţi ai venelor uterine. Vilozităţile placentare plutesc în sângele spaţiilor interviloase. Septurile
placentare, care circumscriu câte un lob placentar sunt incomplete, deoarece marginile lor sunt
libere şi nu fuzionează cu placa corială. Deci spaţiul intervilos este compartimentat incomplet.
După vârsta de 4 luni de sarcină, citotrofoblastul dispare de la nivelul peretelui vilozităţilor terţiare
astfel încât distanţa dintre vasele materne şi cele fetale se reduce. Dispare şi citotrofoblastul de la
nivelul lamei coriale. La nivelul plăcii bazale citotrofoblastul persistă sub forma matricei
citotrofoblastice.
Placenta umană este o placentă de tip hemocorial, în care vilozităţile coriale se află în
contact direct cu sângele matern. Schimbul de substanţe între sângele matern din camerele
vilozitare şi sângele fetal situat în capilarele din interiorul vilozităţilor coriale are loc prin
intemediul unui sistem de membrane care constituie bariera placentară (membrana placentară).
Sângele matern nu se amestecă cu cel fetal, nu vine în contact direct.
Iniţial, membrana placentară este alcătuită din sinciţiotrofoblast, citotrofoblast, mezoderm
extraembrionar somatic şi endoteliul vasului fetal.

11
Membrana placentară are permeabilitate selectivă. Structura şi permeabilitatea ei se modifică odată
cu stadiile de dezvoltare embrio-fetale.
Ȋn a 2-a jumătate a sarcinii diminuează grosimea membranei placentare şi a stratului
citotrofoblastic care devine discontinuu. De asemenea scade activitatea fagocitară a
citotrofoblastului. Toate acestea cresc permeabilitatea membranei placentare.
Placenta îndeplineşte mai multe funcţiiː
- respiraţie. Oxigenul trece prin difuziune din sângele matern în sistemul circulator fetal; pe calea
venelor ombilicale sângele saturat cu oxigen se întoarce în organismul fătului. Bioxidul de carbon
trece prin difuziune din sângele fetal în sângele matern, în venele uterine.
- nutriţie. Prin bariera placentară trec carbohidrati, aminoacizi, colesterol, vitamine, antibiotice şi
hormonii corticoizi. Schimburile de apă şi electroliţii au loc uşor în ambele sensuri.
- excreţie. Substanţele reziduale rezultate din metabolismul fetal (uree, acid uric, creatinină) trec
bariera placentară, ajung în sângele matern de unde sunt excretate de către organismul matern.
- endocrină. Placenta secreta hormoni steroizi (estrogeni şi progesteron) dar și hormoni proteici
precumː coriogonadotropină umană, somatotropina corionică umană, tirotropina corionică umană,
corticotropina corionică umană.
- protecţia faţă de substanţe chimice şi agenţi infecţioşi. Această funcţie se realizează datorită
permeabilităţii selective a membranei placentare. Placenta constituie o barieră semipermeabilă
împotriva unor medicamente cu efect teratogenic recunoscut precum: thalidomida, acidul retinoic,
barbituricele, alcoolul, drogurile. Permite trecerea anumitor microorganisme mai uşor în a 2-a
jumătate a sarcinii.
- barieră imunologică. Mama îi transferă fătului imunoglobuline (IgG) pe care le-a sintetizat de-a
lungul vieţii. Acestea îi asigură fătului imunitate pasivă în primele şase luni de viaţă, împotriva
unor boli infecţioase.

12
Bibliografie

1. Carlson M. Bruce “Human Embryology and Developmental Biology” 5th edition, Elsevier
edit. 2013
2. Chircor Lidia, Surdu Loredana “Compendiu de Embriologie“ Editura Ex Ponto, 2012
3. Chircor Lidia, Surdu Loredana Embriologie Umană ediţia a 2-a Editura Ex Ponto, 2015
4. Cochard L. R., Netter's Atlas of Human Embryology UPDATED EDITION Saunders edit
2013 Elsevier Inc. 2015
5. Moore KL, Persaud TV: “The Developing Human: Clinically Oriented Embryology”. 9th
ed. Philadelphia, Pa: WB Saunders 2011
6. Sadler Thomas W, Langman Jan. “Langman's Medical embryology” 12th edition
Philadelphia, edit. Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2013
7. Schoenwolf Gary C., Bleyl Steven B., Brauer Philip R. “Larsen’s human Embryology” 5th
edition. Churchill Livingstone/Elsevier, 2014
8. Surdu Loredana, Chircor Lidia - “Ghid de embriologie în 100 de pași”, Editura Ex Ponto,
2017
9. https://embryology.med.unsw.edu.au

13