SCOPUL LUCRĂRII: Experimentele şi prelucrarea

datelor experimentale în cadrul acestei lucrări urmaresc două

obiective:
a) determinarea concretă (numerică) a coeficienţilor de
vâscozitate dinamică, specifici unor lichide diferite dar de
interes medical,
b) verificarea existenţei erorilor accidentale în procesul
de măsurare şi aplicarea calculului erorilor în cazul unor mărimi
măsurabile
c) formarea deprinderilor practice
 CONSIDERAŢII TEORETICE
Vâscozitatea este fenomenul de apariţie a unor forţe de frecare internă între
straturile unui fluid real în timpul curgerii, fiind considerată o proprietate a
tuturor lichidelor.

Mediile interne ale organismului, sângele, lichidul interstiţial, citoplasma, etc.

sunt sisteme disperse care posedă proprietăţile generale ale fluidelor
(gazoase şi lichide).

În cazul lichidelor trebuie ţinut cont de proprietăţile specifice ale acestora

(în special densitate) dar şi de fenomenele care au loc în timpul mişcării
unei mase predefinite. Astfel modelul teoretic ţine cont de deplasarea
relativă a unor "straturi" de lichid unele în raport cu altele, ceea ce implică
prezenţa unor forţe de frecare interne (şi a unor viteze de deplasare şi de
curgere diferite) ; aceasta comportare a lichidelor poartă denumirea de
vâscozitate.
Lichidele ideale se presupun a fi incompresibile şi nevâscoase, dar ele nu există în
schimb lichidele reale sunt mai mult sau mai puţin văscoase dar
compresibilitatea lor este neglijabilă.

Majoritatea lichidelor reale au proprietăţi particularizate, reflectate în special prin

faptul că au coeficienţi de vâscozitate diferiţi (fluidele perfecte - primele pentru
care au fost obţinute / formulate legi de mişcare - ecuaţia lui Bernoulli - sunt,
prin definiţie, fluide cu vâscozitate nulă).

În cazul fluidelor reale, starea dinamică a acestora este caracterizată de mărimile :

presiune (p), densitate (ρ) şi viteza ( ), care trebuiesc cunoscute în fiecare punct şi
în orice
moment. Prin urmare, noţiunea de "mişcare a fluidului" implică - în fapt - mişcarea
tuturor particulelor mici, componente ale acestuia.
Curgerea este staţionară când în orice punct din lichid viteza acestuia rămâne constantă în
timp, mişcarea fluidului fiind reprezentată de traiectoria descrisă de o particulă de fluid
aflată în mişcare denumite liniile de câmp.

Viteza particulei este tangentă la această linie de curent, în fiecare punct al ei şi,
convenţional, un set de linii de curent indică şi marimea vitezei, deoarece numărul de
linii dintr-o regiune din spaţiu este cu atât mai mare cu cât viteza de curgere este mai
mare

Reprezentarea convenţională a liniilor de curent permite totodată şi o clasificare a tipurilor

de mişcare care pot avea loc în fluide. În ceea ce ne interesează - din punctul de vedere
al acestei lucrări de laborator - reţinem că:

a) atunci când liniile de curent nu se intersectează (nu "se amestecă") între ele, se spune că
suntem în cazul unei curgeri laminare; o asemenea comportare este - de regulă-
specifică vitezelor mici;
b) atunci când liniile de curent se încrucişează, eventual dând naştere unor figuri
asemanatoare unor "curbe", se spune că suntem în cazul unei curgeri turbulente
Forţa de frecare, F, stabilită de Newton, este dată
de relaţia:

unde: η- este coeficientul de vâscozitate

dinamică, S- suprafaţa de contact a două
straturi vecine, Δv – variaţia vitezei dintre două
straturi, Δx – distanţa dintre două straturi
vecine, raportul Δv/Δx- gradient de viteză
Unitatea de măsură pentru coeficientul de
vâscozitate, în sistem internaţional, este:

Poise (P) 1P=10-1Pa.s Reprezentarea convenţională a

Dependenţa echivalentă a vitezelor în
liniilor de curent .
funcţie de poziţia particulei de lichid
Experimental se constată că forţa de frecare internă care se exercită (în regim
dinamic, de curgere) între două straturi de lichid aflate în contact este :
- direct proporţională cu mărimea suprafeţei de contact dintre cele două
straturi ;
- direct proporţională cu viteza relativă (variaţia vitezei) dintre cele
două straturi;
- direct proporţională cu o mărime de material, dependentă de natura
fluidului, care poarta numele de coeficient de vâscozitate (notat η).
Pe de altă parte, tot experimental se constată că - în cazul unei curgeri
laminare printr-un tub de secţiune constantă - viteza fluidului are valoare
maximă pe axa de simetrie a tubului, scăzând către zero în zona de contact
fluid - perete solid.
Ţinând cont de aceste observaţii, expresia concretă a forţei de
frecare internă este :

Din relaţia coeficientul de vâscozitate η este dat de

formula:

Calcularea coeficientului de vâscozitate dinamică devine posibilă

prin utilizarea formulei de calcul a debitului dat de relaţia lui
Poiseuille:
Rezultă, pentru coeficientul de vâscozitate a lichidului de cercetat în
raport cu apa distilată, relaţia:

Această relaţie o vom folosi în calculul coeficientului de

vâscozitate pentru lichidele propuse a fi studiate.
 APARATURA DE LABORATOR

Pentru determinarea coeficientului de

vâscozitate, în practică, experimental, se foloseşte
vâscozimetrul capilar de tip Ostwald (reprezentat
în figura 3).
El este format dintr-un tub în formă de U a cărui
ramură mai largă AB se termină în partea
înferioară cu un rezervor sferic. Cealaltă ramură
constă dintr-un tub capilar C, un rezervor sferic
mai mic E şi un tub de cauciuc F.
La intrarea şi ieşirea din rezervorul E sunt
marcate două repere m şi n, care delimiteaza un
volum bine tru Vâscozimetrul Ostwald.din laboratorul
Biofizică UVVG
După cum am văzut în teoria lucrării este necesar să manevrăm două (sau
mai multe) lichide diferite (de exemplu apă şi alcool ). Se atrage atenţia
că fiecare schimbare în ceea ce priveşte natura lichidului utilizat în
experiment trebuie însoţită de spălarea prealabilă a vâscozimetrului. De
asemenea poziţia verticală a acestuia trebuie controlată de fiecare dată.

2. Lichidul care urmează a fi studiat se introduce în rezervorul B (prin

punctul A) cu

ajutorul unei pipete, pâna când acesta devine aproape plin.

3. Folosind pompa de aspiraţie (aplicată la punctul F / tubul de

cauciuc) se aspiră lichidul din rezervorul B în micul rezervor E, pâna
când înalţimea lichidului depăşeşte reperul m cu doi centimetri.
4. Se lasă tubul de cauciuc liber, ceea ce declanşeaza curgerea; în momentul în care
meniscul lichidului ajunge în dreptul reperului m se porneşte cronometrul. Acesta se
va opri
în momentul în care meniscul ajunge în dreptul reperului n. Indicaţia citită pe
cronometru reprezintă durata de curgere a lichidului (ti unde i=(1,2,3,4,5).
5. Atât pentru lichidul de referinţă cât şi pentru orice alt lichid pus la
dispoziţie se fac
câte 5 determinari (5 valori ale duratelor de scurgere pentru fiecare lichid studiat).
Densităţile lichidelor studiate se dau, considerate a fi constante:
ρ apă = 1000 Kg/m3
ρ eter =736 Kg/m3
ρ alcool = 792 Kg/m3
ρ benzen = 879 Kg/m3
ρ plasma sanguină = (1,024- 1,028) g/cm3
ρ urina = (1,012- 1,030) g/cm3
 UTILIZAREA MEDICALĂ
În medicină şi medicina dentară, caracterizarea unui material ca
fiind „vâscos” sau „fluid” este o exprimare uzuală.

Sigur, această exprimare subiectivă de altfel, are la bază

fenomenul de curgere a lichidului.

În practică, uneori sunt necesare în diferitele analize,

experimente, modelări, anumite lichide mai vâscoase sau
fluide.
 CALCULE ŞI INTERPRETĂRI

Calculul erorilor

  a
t 
ta a  
  


n
t1  1    1
1   a
t a1  a     
2  a
t2   2     2
ta2  a
 3     3
t3 
3   a
t a3  a  
 
n 1
 SUCCES,
CERCETĂTORI!!!!!!!