Ingineria proceselor chimice – C 3

Noţiuni şi relaţii de bază în dinamica fluidelor

Sistem – porţiune de materie de identitate fixă, univoc determinată în timp şi ale cărei
limite de interacţiune cu sistemele înconjurătoare sînt bine stabilite.
Ex.: - o conductă de dimensiuni cunoscute prin care curge un lichid.
Elementul de fluid (punctul material) se defineşte şi ca un volum de fluid foarte mic în
raport cu dimensiunile sistemului din care face parte, dar suficient de mare ca să păstreze toate
proprietăţile fizice ale fluidului: densitate, vîscozitate etc.
Putem să considerăm fluidul în curgere ca fiind format dintr-un număr foarte mare de
elemente de fluid care, în deplasarea lor, descriu anumite traiectorii.
Secţiunea de curgere, S a unui sistem de curgere este suprafaţa perpendiculară pe
direcţia de curgere a fluidului, definită de conturul solid care mărgineşte curgerea . Aria
secţiunii de curgere este aria figurii geometrice care se obţine prin secţionarea transversală a
sistemului de curgere.

S
Conductă circulară

Perimetrul udat, Pu este perimetrul (lungimea) secţiunii de curgere care vine în contact
direct cu conturul rigid care mărgineşte curgerea. Dacă fluidul ocupă în întregime secţiunea de
curgere, spaţiul de curgere se numeşte conductă şi perimetrul udat este egal cu perimetrul
secţiunii de curgere (cazul a, propriu pentru gaze şi lichide sub presiune). Canalele sunt spaţii de
curgere pentru lichide, atunci când lichidul în curgere ocupă numai o parte din secţiunea de
curgere, ceea ce presupune existenţa unei interfeţe între lichid şi atmosferă. Acest tip de
curgere se numeşte curgere cu suprafaţă liberă (cazurile b şi c; Ex.: curgerea apei într-un rîu,
curgerea apei în canalele din reţeaua de canalizare a localităţilor). În acest caz, perimetrul udat
se calculează ca o fracţie, φ din perimetrul total al secţiunii de curgere.
 Ingineria proceselor chimice – C 3

Raza hidraulică, rh este raportul dintre aria secţiunii de curgere şi perimetrul udat:

S
rh 
Pu

Viteza locală este viteza fluidului într-o regiune dată a secţiunii de curgere.
Viteza medie, v se calculează ca o medie a vitezelor locale pe secţiunea de curgere.
Debitul este cantitatea de fluid care trece în unitatea de timp prin secţiunea de curgere.
Se poate arăta că debitul volumic mediu într-o secţiune de curgere, Mv este egal cu
produsul dintre viteza medie a fluidului în secţiunea respectivă şi aria secţiunii:

Mv  v  S

Debitul masic mediu, Mm este egal cu produsul dintre debitul volumic mediu şi
densitatea fluidului respectiv, ρ:

Mm    Mv   v  S

Fluxul unitar de masă (viteza masică sau debitul specific) reprezintă masa de fluid care
străbate secţiunea de curgere în unitatea de timp:

Mm  v  S kg
w    v  w SI 
S S m2  s

Din punct de vedere al evoluţiei în timp, curgerea unui fluid poate fi:
- staţionară (permanentă) atunci cînd parametrii curgerii nu variază în timp în raport cu un sistem
de referinţă fix:
P v
0  0 etc
t t

Ex: transportul unui fluid printr-o instalaţie industrială operată în regim continuu.
- curgere nestaţionară (nepermanentă) este caracterizată de variaţia în timp a parametrilor
curgerii:
P v
0  0 etc
t t

Ex.: golirea unui recipient printr-un orificiu amplasat pe fundul sau pe pereţi laterali ai acestuia.

În funcţie de desfăşurarea spaţială, mişcarea fluidului poate fi:

1. Monodimensională – într-o singură direcţie;
2. Bidimensională – într-un plan;
3. Tridimensională (spaţială) – dezvoltată pe toate cele trei direcţii ale spaţiului;
 Ingineria proceselor chimice – C 3

Regimuri de curgere. Curgerea laminară. Curgerea turbulentă

Un criteriu pentru delimitarea regimurilor de curgere este intensitatea curgerii.

Regimurile de curgere au fost studiate şi definite de Osborne Reynolds (1842 - 1912), printr-o
experienţă simplă (vezi figurile alăturate), pe o instalaţie de laborator cu următoarea construcţie:
o conductă transparentă prin care circulă un lichid incolor, cu densitatea ρ1, al cărui debit poate fi
modificat prin intermediul unui robinet. În centrul conductei se introduce un tub capilar, prin
care se poate trimite dintr-un rezervor, un lichid colorat cu densitatea ρ 2, nemiscibil cu primul
lichid. Pe această instalaţie se poate urmări aspectul curgerii, la diferite viteze ale lichidului din
conducta principală:

Principiul instalaţiei
experimentale şi vizualizarea
regimurilor de curgere

a) La viteze mici ale lichidului incolor, firul de lichid colorat curge nemodificat fie în axa
conductei (dacă densităţile celor două lichide sînt egale, ρ1=ρ2) fie la baza acesteia (dacă ρ1 <
ρ2);
b) La viteze mai mari ale lichidului din conductă, se observă modificări în aspectul curgerii
lichidului colorat: firul de lichid îşi pierde liniaritatea şi, pe anumite porţiuni, tinde să se
disperseze pe o anumită arie din secţiunea de curgere a lichidului incolor;
c) La valori mari ale vitezei fluidului incolor, firul de lichid colorat îşi pierde individualitatea,
se mişcă dezordonat, dispersîndu-se pe secţiunea de curgere şi amestecîndu-se în masa
lichidului incolor, cu formare de turbioane.
Aspectul diferit al curgerii firului de lichid colorat este determinat în cazul a) de
mişcarea lichidului în regim laminar, iar în cazul c) de mişcarea în regim turbulent.
În regimul laminar de curgere (curgere vîscoasă), straturile de fluid adiacente se
deplasează paralel, cu viteze egale sau diferite, fără să se amestece între ele la nivel
 Ingineria proceselor chimice – C 3

macroscopic, cu viteze dirijate în direcţia generală de curgere, ceea ce este echivalent cu faptul
că liniile de curent sunt paralele între ele.
În regimul turbulent, straturile şi particulele de fluid se deplasează pe traiectorii
neregulate, cu viteze diferite ca mărime şi sens (vitezele au atît componente longitudinale, cît şi
transversale faţă de direcţia de curgere) ceea ce determină o amestecare intensă în masa
fluidului, vizualizată prin turbioane sau vîrtejuri.
Trecerea de la regimul laminar la regimul turbulent nu se face net, ci prin intermediul
unui regim de tranziţie, numit regim intermediar.
Aprecierea regimului de curgere se face după valoarea criteriului de similitudine
Reynolds, numit şi numărul lui Reynolds, simbolizat Re:

  v  L forţele externe ce întreţin curgerea   v  d ech

Re   
 forţele rezistente sau de frecare  (*)

În ecuaţia (*), L este dimensiunea geometrică caracteristică a secţiunii de curgere;

deoarece secţiunea de curgere poate avea diferite geometrii, dimensiunea geometrică
caracteristică se exprimă prin diametrul echivalent, dech:

S
d ech  4rh  4
Pu

Diametrele echivalente pentru diferite secţiuni de curgere sînt date în Tab.1 .

Tab.1. Diametrele echivalente pentru diferite secţiuni de curgere

Geometria secţiunii Diametrul echivalent
conductă circulară
d i -diametrul interior  di2
d e -diametrul exterior S
s-grosimea peretelui ţevii d ech  4rh  4  4 4  di
Pu d

secţiune inelară
d i -diametrul interior ţeavă interioară
d e -diametrul exterior ţeavă interioară d ech  Di  d e
Di -diametrul interior ţeavă exterioară
De -diametrul exterior ţeavă exterioară

Secţiune pătratică
d ech  
l = latura pătratului

Secţiune dreptunghiulară 2L  
d ech 
l ,L = laturile dreptunghiului L
 Ingineria proceselor chimice – C 3

Secţiunea de curgere inelară se întîlneşte în schimbătoarele de căldură cu ţevi coaxiale,

a căror construcţie şi schemă de principiu sînt prezentate în figurile de mai jos. Fluidul f2
circulă prin ţeava interioară, cu geometrie circulară a secţiunii de curgere, iar fluidul f1 circulă
în spaţiul dintre cele două ţevi concentrice, care are o geometrie inelară.

Schimbător de căldură cu ţevi coaxiale: vedere de ansamblu şi vedere în secţiune

Regimurile de curgere sau regimurile hidrodinamice sînt delimitate de valorile critice

ale numărului Reynolds, care depind de cazul particular de curgere luat în consideraţie. Astfel,
pentru curgerea prin ţevi şi canale drepte, regimurile de curgere sînt delimitate de următoarele
valori critice:
- regim laminar, dacă Re ≤ 2300
- regim intermediar, dacă 2300 < Re < 10.000
- regim turbulent, dacă Re ≥ 10.000.
Alte valori critice ale numărului Reynolds:
- curgerea sîngelui în aortă: Recr = 1×103
- curgerea în jurul corpurilor imersate:
- regim laminar, dacă Re ≤ 2
- regim intermediar, dacă 2 < Re < 500
- regim turbulent, dacă Re ≥ 500.

Ecuaţii de conservare în curgerea izotermă

Pentru descrierea unui caz particular de curgere este nevoie de cinci ecuaţii, din care:
- trei ecuaţii care derivă din aplicarea legilor generale de conservare a masei, energiei şi
impulsului (independente de natura fluidului);
- ecuaţia reologică de forma generală τ = f(γ)
- ecuaţia de stare y = f(T, P),
ambele dependente de natura şi comportarea particulară a fluidului.

Ecuaţia de continuitate exprimă legea conservării masei aplicată la curgerea unui fluid
oarecare. Aceasta se aplică sub forma unui bilanţ de materiale, fie asupra unui volum de
control de dimensiuni infinit mici, caz în care se obţine ecuaţia diferenţială a continuităţii, fie
 Ingineria proceselor chimice – C 3

asupra unui volum de control de dimensiuni măsurabile, caz în care se obţine ecuaţia de
continuitate pentru sistemele macroscopice.
Ecuaţia de continuitate pentru sistemele macroscopice se obţine din aplicarea
bilanţului de materiale asupra unui sistem cu dimensiuni finite şi măsurabile (sistem real,
macroscopic). Vom considera o conductă cu secţiune variabilă (Fig.1.), prin care curge un fluid:

Fig.1. Sistem macroscopic de curgere cu secţiune variabilă

Secţiunile S1, S2 şi S3 delimitează două volume de control, V 1 şi V2, pentru care se aplică
bilanţul de materiale, scris în termeni de debite masice:

 Acumularea de materiale 
 în volumul de control    Debit masic intrat    Debit masic ieşit 
 

Dacă regimul este staţionar, acumularea de fluid în volumul de control este nulă în timp,
adică:

 Debit masic intrat    Debit masic ieşit 

Pentru volumul de control V1 bilanţul de materiale se poate scrie sub forma:

1v1S1   2 v2 S 2

În mod analog, pentru volumul de control V 2, ecuaţia de bilanţ de materiale în curgerea

staţionară se scrie:

 2 v2 S 2  3v3 S3

Generalizînd, rezultă următoarea relaţie, care reprezintă chiar ecuaţia de continuitate

pentru sisteme macroscopice:

1v1S1   2v2 S2  3v3 S3  .........  M m  constant

 Ingineria proceselor chimice – C 3

Ecuaţia de continuitate arată că, pentru un fluid aflat în curgere staţionară într-un sistem
macroscopic, debitul masic mediu are aceeaşi valoare (se conservă) în oricare din secţiunile de
curgere ale sistemului.
Pentru fluidele necompresibile (ρ1 = ρ2 = ρ3 = …….= const.), ecuaţia de continuitate
arată şi conservarea debitului volumic:

v1S1  v2 S2  v3 S3  .........  M v  constant

Ecuaţia de continuitate permite calculul vitezelor unui fluid, în secţiuni diferite ale unui sistem
de curgere, atunci cînd se cunoaşte debitul de fluid care străbate sistemul.

Ecuaţia de conservare a energiei la curgerea unui fluid – Ecuaţia lui Bernoulli

Curgerea unui fluid este determinată de acţiunea unei forţe exterioare asupra acestuia,
ceea ce implică un consum de energie. Acest necesar de energie poate fi calculată dintr-un bilanţ
al energiilor care intervin la curgerea fluidului printr-un sistem dat. Pentru cazul curgerii printr-
un sistem macroscopic, ecuaţia care exprimă conservarea energiei este cunoscută sub numele de
ecuaţia lui Bernoulli.
Pentru deducerea acestei ecuaţii, se consideră un sistem de curgere macroscopic, cu
secţiune variabilă (vezi Fig.2.), prin care este transportat, la temperatură constantă, un lichid cu
densitatea ρ. Lichidul trebuie transportat din secţiunea 1-1’ (A1), în care are viteza v1, presiunea
are valoarea p1 şi în care nivelul lichidului are valoarea H1, şi trebuie să ajungă în secţiunea 2-2’
(A2), în care viteza este v2, nivelul lichidului are valoarea H2, iar presiunea are valoarea p2.

Fig.2. Sistem de curgere pentru deducerea ecuaţiei lui Bernoulli

Diferenţa dintre nivelul lichidului în cele două vase, H2 – H1 se numeşte înălţime geometrică de
ridicare, Hg. În secţiunea 1 – 1’ viteza lichidului are valoarea v1, iar în secţiunea 2 – 2’, are
valoarea v2.
 Ingineria proceselor chimice – C 3

Pentru ca lichidul să ajungă din secţiunea 1-1’ în secţiunea 2-2’, el trebuie să primească
din exterior o cantitate de energie sau un lucru mecanic, care se consumă pentru:
- a învinge diferenţa de înălţime, sau pentru a ridica lichidul pe înălţimea Hg;
- pentru a învinge diferenţa de presiune statică dintre cele două secţiuni;
- pentru a creşte energia cinetică a fluidului prin creşterea vitezei;
- pentru a compensa pierderile de energie pe traseu.
Considerînd curgerea staţionară, principiul conservării energiei se exprimă matematic astfel:

 energii intrate in sistem   energii iesite din sistem

Pornind de la această ecuaţie generală de bilanţ, Daniel Bernoulli (1700 – 1782) a
arătat că lucrul mecanic necesar pentru a transporta unitatea de masă de fluid prin sistem se
calculează cu relaţia:
1 p  p1
L M  g ( H 2  H1 )   v22  v12   2  Ep
2  (**)
care poate fi scrisă şi sub forma:

1 p 1 p
L M  gH1  v12  1  gH 2  v22  2  E p
2  2  (**’)

Faptul că fiecare termen are dimensiunea unei energii raportată la unitatea de masă de
fluid poate fi uşor verificat prin analiza dimensională a oricărui termen din ec. (**):

p p N m3 N  m J
 SI
   
 SI
 SI
m 2 kg kg kg

Ecuaţia lui Bernoulli în termeni de lucru mecanic are patru termeni, a căror semnificaţie fizică
este următoarea:
- termenul g(H2 – H1) = gHg reprezintă energia necesară fluidului pentru a învinge diferenţa
de înălţime, adică pentru a-i creşte energia potenţială;
1 2 2
 v2  v1 
- termenul 2 semnifică energia necesară pentru creşterea energiei cinetice a fluidului;
p2  p1
- termenul  semnifică energia necesară pentru a învinge diferenţa dintre presiunile
statice din cele două secţiuni;
- termenul Ep semnifică energia necesară pentru compensarea pierderilor datorate rezistenţelor
hidrodinamice de pe traseul de curgere.
În calcule inginereşti, ecuaţia Bernoulli se foloseşte şi sub alte forme, care derivă din
ecuaţia ( ** ). Astfel, dacă relaţia ( ** ) se înmulţeşte cu densitatea fluidului, ρ, se obţine
ecuaţia Bernoulli în termeni de presiuni:
1
L M    PT   g ( H 2  H1 )    v22  v12    p2  p1     E p
2 (***)
 Ingineria proceselor chimice – C 3

Prin analiză dimensională, se poate arăta că orice termen din ecuaţia (***) are
semnificaţia unei energii raportate la unitatea de volum de fluid:

N N m J
p SI
 2
 2  3
m m m m

Termenul ΔPT se numeşte cădere totală de presiune şi este tot o sumă de patru termeni:

PT  Pg  Pd  Pst  Pp

unde:
ΔPg – cădere de presiune geometrică sau de poziţie;
ΔPd – cădere de presiune dinamică;
ΔPg – cădere de presiune statică;
ΔPg – cădere de presiune datorată pierderilor.

Prin împărţirea ecuaţiei ( ** ) la g, se obţine ecuaţia lui Bernoulli în termeni de înălţimi coloană
lichid:

LM 1 2 2 p  p1
g
 H m  ( H 2  H1 ) 
2g
 v2  v1   2
g
 Hp
(#)

Termenul Hm se numeşte înălţime manometrică a sistemului şi are ca semnificaţie fizică

înălţimea unei coloane de lichid a cărei energie potenţială, ρgH m, este egală cu energia
mecanică consumată din exterior pentru a transporta prin sistemul dat unitatea de masă de
fluid.
Ecuaţia ( # ) se poate scrie şi în forma restrînsă astfel:

H m  H g  H d  H st  H p
unde:
Hg = H2 – H1 – înălţime geometrică de ridicare;
Hd – înălţime dinamică;
Hst – înălţime statică;
Hp – pierderi de energie în termeni de înălţime;

Pentru un fluid ideal (lipsit de vîscozitate), necompresibil, aflat în curgere staţionară izotermă
printr-un sistem în care diferenţa de înălţime este nulă, ecuaţia (**’) capătă o formă particulară:

1 2 1
 v1  p1   v22  p2  const.  presiune totalã
2 2

Scrisă în această formă, ecuaţia Bernoulli arată că, în condiţiile în care energia totală a fluidului
se conservă, are loc o transformare reciprocă a presiunii dinamice în presiune statică şi invers.
Toate cele trei forme ale ecuaţiei Bernoulli sînt echivalente – indică un consum energetic la
curgerea unui fluid – ceea ce diferă este modul de exprimare al acestui consum.
 Ingineria proceselor chimice – C 3

Aplicaţii ale ecuaţiei lui Bernoulli

Ecuaţia Bernoulli are numeroase aplicaţii inginereşti, în calcule legate de curgerea
fluidelor şi de utilajele specifice care asigură transportul acestora.
1. Calculul puterii necesare motoarelor ce acţionează utilajele de transport: pompe,
ventilatoare, compresoare etc.
Se consideră un sistem de curgere cu caracteristici geometrice cunoscute (vezi Fig.2.),
prin care trebuie transportat un debit impus ( M m, respectiv Mv) dintr-un lichid cu proprietăţi
cunoscute.
Transportul lichidului între secţiunile 1-1’ şi 2 – 2’ este asigurat de un utilaj specific, de
exemplu o pompă centrifugă. Aplicînd ecuaţia Bernoulli între secţiunile 1-1’ şi 2 – 2’, se poate
calcula lucrul mecanic, LM, necesar transportării unităţii de masă de lichid prin sistemul
respectiv. Produsul dintre debitul masic, Mm şi LM, (Mm LM) este chiar puterea teoretică a
motorului. Ţinînd cont de randamentul total al instalaţiei de pompare, η t şi de faptul că puterea
se exprimă în mod curent în kW, puterea necesară motorului care antrenează pompa, Pnec va fi:

M m  LM
Pnec   kW 
1000 t

Ţinînd cont de relaţiile dintre LM, ΔPT şi Hm, ecuaţia de mai sus se poate scrie sub mai
multe forme, în calcule alegîndu-se forma care corespunde celui mai convenabil mod de
exprimare a ecuaţiei Bernoulli:

M m  LM M v    LM M v  PT M v    g  H m
Pnec      kW 
1000 t 1000 t 1000 t 1000 t

Randamentul total al instalaţiei de pompare, ηt este:

t   p tr  m

unde: ηp – randamentul pompei; ηtr – randamentul transmisiei; ηm – randamentul motorului.

3. Măsurarea debitelor de fluid se bazează pe conversia reciprocă a energiei cinetice şi

energiei de presiune, la modificarea bruscă a secţiunii de curgere a fluidului.
Determinarea vitezei fluidelor în conducte cu ajutorul tubului Venturi
Tubul Venturi este un dispozitiv destinat măsurării debitului în conducte circulare, bazat
pe principiul ştrangulării tubului de curent. Tubul Venturi înlocuieşte o porţiune a conductei de
diametru D. Se compune dintr-un cilindru de intrare de diametru D egal cu al conductei, un
ajutaj convergent (trunchi de con cu unghi la varf de 21°), un tub cilindric de ştrangulare de
diametru d si lungime d, precum si un ajutaj divergent (trunchi de con cu unghiul la varf intre 7°
si 15° ), toate coaxiale. Cu D/2 înainte de ajutajul convergent şi la mijlocului tubului de
ştrangulare de diametru d sunt plasate prizele de presiune prin care tubul Venturi se racordează la
un manometru diferenţial.
 Ingineria proceselor chimice – C 3

În cazul tubului Venturi, denivelarea h este o măsură

a diferenţei dintre presiunile statice ale fluidului între
cele doua zone ale conductei. Cunoscînd secţiunile
conductei în cele două zone şi aplicînd ecuaţia lui
Bernoulli şi ecuaţia de continuitate, se poate
determina viteza de curgere a fluidului şi debitul
acestuia:

4.Pulverizatorul

Un jet de aer care iese cu viteză mare din zona îngustată a unei
conducte C, denumită si ajutaj, crează în zona A o depresiune
statică (pA < patm), care face ca lichidul din rezervorul R să urce
în conducta verticală. La capătul superior al conductei, lichidul
va fi rupt în particule fine (aerosoli), care sînt antrenate,
împreună cu aerul. Pe acest principiu se obţin aerosoli in
medicină. Dispozitivul se utilizează şi la pulverizarea benzinei în
carburatorul motoarelor Otto, a vopselei în operaţiile de
acoperire protectoare etc.