2.2.

DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE VÂSCOZITATE

A UNUI LICHID

Noţiuni teoretice
În timpul curgerii fluidelor (lichide şi gaze) reale, forţele intermoleculare de
atracţie care se opun deplasării relative a moleculelor vecine determină apariţia
unei forţe de frecare internă numită vâscozitate. Prin acţiunea acestei forţe de
frecare, stratul de fluid cu viteză de curgere mai mică (aflat în vecinătatea pereţilor
tubului) va frâna stratul de fluid ce are viteză de curgere mai mare (aflat în zona
centrală a tubului). Vâscozitatea este o mărime fizică ce caracterizează lichidul în
timpul curgerii, fără a depinde de debitul său. Fluidele ideale sunt, prin definiţie,
cele cu vâscozitate nulă.
Forţa de frecare internă (F) dintre două straturi alăturate ale lichidului aflat
în curgere laminară, este proporţională cu suprafaţa de contact (S) dintre straturi,
cu viteza relativă dintre acestea, respectiv cu un coeficient dependent de natura
lichidului, numit coeficient de vâscozitate absolută () (vezi Figura 2.2.1).
Expresia forţei de frecare este
dată de formula lui Newton:
v
F = S  (1)
x

în care v/x este gradientul de

viteză (viteza de variaţie a vitezei
între două straturi succesive aflate la
Figura 2.2.1. Curgere laminară distanţa x).
Din relaţia (1) se poate
deduce că unitatea de măsură pentru coeficientul de vâscozitate absolută, în
Sistemul Internaţional (S.I.), este:
N m N s
 S .I .   2
2 m m
m 
s
În sistemul de unităţi tolerat (C.G.S.) unitatea de măsură a coeficientului de
vâscozitate este Poise (P), denumit după medicul şi fiziologul francez Jean Louis
Marie Poiseuille, respectiv submultiplul centiPoise (cP):
dyne  s N s
 C .G.S .
  101  1 Poise
cm2 m2
Coeficientul de vâscozitate al unui lichid depinde de natura sa şi de
temperatură, scăzând odată cu creşterea temperaturii.
39
 Curgerea laminară a unui lichid este cel mai bine descrisă de ecuaţia lui
Poiseuille:
p  R4  
Q= (2)
8   l

în care p reprezintă diferenţa de presiune hidrostatică dintre capetele tubului de

rază R şi lungime l prin care curge lichidul, iar Q este debitul (volumul de lichid ce
trece printr-o secţiune transversală în unitatea de timp). Calcularea coeficientului
de vâscozitate devine posibilă prin utilizarea formulei debitului (2).
Cum Q = V/t, relaţia (2) se mai scrie:
p  R4  
V= t (3)
8   l

În cazul curgerii aceluiaşi volum V de apă distilată având coeficientul de

vâscozitate o, în timpul to, relaţia (3) se poate scrie:

po  R 4  
V  to (4)
8  o  l

Împărţind relaţiile (3) şi (4) obţinem:

p t po  t o
= (5)
 o
Curgerea lichidului, în timpul determinării, se face sub presiunea exercitată
de greutatea proprie a coloanei de lichid, iar presiunea hidrostatică p, respectiv po
se calculează cu relaţia p = gh şi po = ogh, unde h reprezintă înălţimea
coloanei de lichid de cercetat, respectiv de lichid de referinţă, iar  şi o sunt
densităţile absolute ale lichidului de vâscozitate necunoscută şi respectiv a apei
distilate.
După efectuarea înlocuirilor în relaţia (5) obţinem:
  g  h  t  o  g h  t o
= (6)
 o

din care se poate deduce formula coeficientului de vâscozitate absolută a soluţiei

studiate:
 t
 = o   (7)
 o to

Determinarea coeficientului de vâscozitate absolută, , este dificilă, în

practică însă se acceptă coeficientul de vâscozitate relativă. Vâscozitatea relativă
40
 reprezintă raportul dintre vâscozitatea absolută a fluidului studiat şi cea a unui fluid
(lichid) de referinţă (apă distilată la 20°C).
Rezultă, pentru vâscozitatea relativă a soluţiei de cercetat în raport cu apa
distilată, relaţia:
  t
 rel = =  (8)
o  o t o

2 Relaţia (7) arată că dacă se cunosc 0 şi o pentru lichidul de referinţă,

respectiv  pentru soluţia de cercetat, în urma măsurării timpilor de curgere t şi t0
ai celor două lichide se poate determina coeficientul de vâscozitate, , al soluţiei
de cercetat.
Coeficientul de vâscozitate specifică se defineşte cu relaţia:
  o 
 sp = =  1 =  rel  1 (9)
o o
Pornind de la vâscozitatea absolută , care intervine în formula lui Newton
(1), se defineşte coeficientul de fluiditate,  , ca fiind inversul celui de vâscozitate
absolută:
1
 (10)


Importanţa medicală

Sângele poate fi considerat un sistem dispers, alcătuit în proporţie de 50%

din elemente celulare aflate în suspensie într-o soluţie apoasă (plasma).
Vâscozitatea sângelui este influenţată atât de compoziţia plasmei, cât şi de
volumul total al particulelor aflate în suspensie (hematocritul).
La o temperatură fiziologică de 37°C, vâscozitatea sângelui este de
aproximativ 4 ori mai mare decât cea a apei.
Vâscozitatea sângelui depinde de mai mulţi factori: conţinut proteic,
hematocrit, temperatură. Vâscozitatea sângelui are valori crescute în cazul
pacienţilor suferind de poliglobulie (când numărul de globule roşii din sânge creşte
peste limitele normale), în diabet ori în situaţii de deshidratare puternică.
Valoarea vâscozităţii sângelui este mult scăzută în cazul hemoragiilor sau al
diferitelor stări patologice (anemie, scăderea conţinutului de CO2 din sânge).
Pentru subiecţii sănătoşi, valorile medii ale coeficientului de vâscozitate
sunt: pentru sânge de 3,2 cP, în timp ce pentru plasma sanguină 1,5 cP, cu mici
diferenţe între bărbaţi şi femei, dar cu puternice variaţii cu vârsta.
În privinţa temperaturii, pe măsură ce aceasta scade, coeficientul de
vâscozitate creşte. Sângele manifestă o creştere de aproximativ 2% la o scădere a

41
temperaturii cu 1°C. O vâscozitate crescută a sângelui presupune o suprasolicitare
a inimii, acest lucru favorizând creşterea tensiunii arteriale şi a accidentelor
cerebrale.
Un aspect interesant se referă la modificarea vâscozităţii sângelui în
funcţie de condiţiile de curgere: valoarea sa scade la viteze de curgere mari,
datorită deformării elastice a eritrocitelor, sau când diametrul vasului devine
mai mic decât 1 mm (în capilare).

Descrierea aparatului
Figura 2.2.2.
Vâscozimetrul Ubbelohde
Coeficientul de vâscozitate relativă rel a
lichidelor se determină cu vâscozimetrul
Ubbelohde (Figura 2.2.2). Acest dispozitiv este
format dintr-un tub de sticlă în formă de U,
format din trei ramuri, două dintre acestea (1 şi
3) fiind prevăzute cu câte un rezervor situat la
nivele diferite. Ramura 3 prezintă un rezervor
situat la nivel inferior (4), prevăzut cu două
repere de umplere. Ramura 1 prezintă un tub
capilar (7) deasupra căruia se găseşte un alt
rezervor (8) prevăzut cu două repere: M1 –
superior şi M2 – inferior, ce delimitează un
volum bine definit.
Principiul metodei constă în determinarea
timpului de curgere, t, prin tubul capilar, a unui
volum dat de lichid (cuprins între reperele M1 şi
M2), respectiv a timpului de curgere, t0, a
aceluiaşi volum de apă distilată. În acest scop se
va utiliza cronometrul electronic al
vâscozimetrului Engler, care permite exprimarea
timpului în secunde.

Modul de lucru
În cadrul acestei lucrări se consideră că lichidul prezintă o curgere laminară
(fără vârtejuri).
1. Pregătirea cronometrului (Figura 2.2.3) pentru determinarea timpului de
curgere a volumului dat de lichid.
- iniţial, întrerupătorul de reţea (1) trebuie să fie orientat în jos, în poziţia decuplat;
- se verifică dacă comutatorul (2) este pe poziţia "CRONOM" şi dacă
întrerupătorul (3) este pe poziţia decuplat (în jos);
42
- după introducerea în priză a fişei aparatului, cu ajutorul întrerupătorului de reţea
(1) se aduce cronometrul în stare de funcţionare, fapt indicat de aprinderea becului
de semnalizare (4);
- butoanele "START" (5) şi "STOP" (6) servesc la pornirea şi oprirea
cronometrului;
- cu ajutorul butonului "RESET" (7) se obţine aducerea la "000000" a indicaţiei
cronometrului;

Figura 2.2.3. Panoul frontal al cronometrului

2. Efectuarea determinărilor cu vâscozimetrul Ubbelohde

- se spală bine vâscozimetrul cu apă distilată fără a-l scoate din carcasa de
protecţie;
- cu ajutorul pipetei se introduce apă distilată în ramura 3 până la reperul inferior
marcat pe peretele lateral al rezervorului 4;
- ramura 2 se obturează cu degetul sau cu ajutorul unei cleme;
- în capătul tubului de cauciuc de pe ramura 1 se introduce vârful pipetei şi se
aspiră apa distilată până când nivelul acesteia depăşeşte cu puţin reperul superior
„M1”;
- se eliberează simultan ramurile 1 şi 2, iar în momentul în care meniscul lichidului
ajunge la reperul „M1” se porneşte cronometrul cu ajutorul butonului „START”
(5);
- se opreşte cronometrul utilizând butonul „STOP” (6) atunci când meniscul a
ajuns în dreptul reperului „M2”;
- timpul t0 de curgere prin tubul capilar a volumului de apă distilată cuprins între
reperele „M1” şi „M2” se trece în Tabel;
- se anulează indicaţia de pe afişaj cu ajutorul butonului „RESET” (7);
43
- se repetă determinarea timpului t0 de încă două ori, datele trecându-se în Tabel;
- se goleşte vâscozimetrul cu mare atenţie;
Obs. În timpul golirii vâscozimetrul nu se scoate din suportul de protecţie
(cilindrul din material plastic)!
- se umple vâscozimetrul, pe rând, cu soluţiile de cercetat şi se cronometrează
pentru fiecare, de câte trei ori, timpul de curgere a volumului cuprins între reperele
„M1” şi „M2”;
- timpii cronometraţi se trec în Tabel;
- se calculează pentru fiecare soluţie de cercetat coeficientul de vâscozitate
absolută (folosind relaţia 7), relativă (relaţia 8) şi specifică (relaţia 9);
- la efectuarea calculelor se foloseşte valoarea densităţii soluţiei (scrisă pe eticheta
sticlei), iar pentru apa distilată, densitatea o respectiv coeficientul de vâscozitate
0 se citesc din Tabelul 1, respectiv Tabelul 4 din Anexă, corespunzător
temperaturii din laborator.
Obs. După utilizare, fiecare soluţie de cercetat se toarnă înapoi în sticlă. La
fiecare schimbare de soluţie vâscozimetrul se spală cu apă distilată.
SOLUŢIILE DE CERCETAT NU SE ARUNCĂ !

Teste de verificare a cunoştinţelor

1. Vâscozitatea unui lichid rezultă din:
a) frecările dintre moleculele lichidului şi pereţii vasului în care se află;
b) forţele de atracţie dintre moleculele lichidului şi pereţii vasului;
c) forţele de atracţie între moleculele lichidului, care se opun deplasării relative a
moleculelor vecine;
d) frânarea stratului de lichid ce are viteză de curgere mai mare de către stratul de
lichid cu viteză de curgere mai mică;
e) modificarea densităţii cu temperatura.

44
 2. Care dintre relaţiile de mai jos reprezintă formula lui Newton, cu
semnificaţia corectă a mărimilor care intervin:
v
a) F =   S  , unde v/x este gradientul de viteză,  este coeficientul de
x
vâscozitate absolută, iar S este suprafaţa de contact între straturi;
v
b) F =   S  , unde v/x este gradientul de viteză,  este coeficientul de
x
vâscozitate relativă, iar S este suprafaţa totală a lichidului;
x
c) F =   S  , unde x/v este gradientul de viteză,  este coeficientul de
v
vâscozitate relativă, iar S este suprafaţa relativă a lichidului;

d) formula lui Newton se referă la debitul de curgere al unui lichid printr-un tub
capilar;
e) F =  ∙ l , unde  este coeficientul de tensiune superficială, l este lungimea
conturului suprafeţei.

3. Care este ecuaţia lui Poiseuille ?

unde: R este raza tubului,  este coeficientul de vâscozitate absolută a
lichidului, l este lungimea tubului, p este diferenţa de presiune hidrostatică
dintre capetele tubului;
p R4 p R2  p R4
a) Q = ; b) Q = ; c) Q = ;
8 l 8  l 8 l
 p4 R R 4
d) Q = ; e) Q  .
8 l 8 l

4. Coeficientul de vâscozitate absolută a unui lichid:

a) se măsoară în N/m în S.I.;
b) este o mărime fizică ce caracterizează lichidul în timpul curgerii;
c) variază invers proporţional cu debitul de curgere al lichidului;
d) depinde de natura şi temperatura lichidului;
e) poate fi modificat prin dizolvarea în lichid a unor agenţi tensioactivi.

5. Care e unitatea de măsură a coeficientului de vâscozitate în S.I. ?

a) N · s · m2 ; b) N · s-1 · m-2; c) N · s · m-2;
d) N · m2 · s-1; e) P (Poise).

45
 6. Care este relaţia de calcul pentru coeficientul de vâscozitate relativă a
unui lichid faţă de apa distilată ?
unde: rel este coeficientul de vâscozitate relativă a lichidului faţă de apa
distilată; t0, t sunt timpii de curgere corespunzători apei distilate, respectiv
lichidului de cercetat; 0 ,  reprezintă densitatea absolută a apei distilate,
respectiv a lichidului de cercetat;
o t t  o to
a)  rel = ; b)  rel  ; c)  rel  ;
 to  o to t
t 0 
d)  rel = o ; e)  rel  t0t .
o t

7. Care este relaţia de calcul a coeficientului de vâscozitate specifică ?

unde: 0 ,  este coeficientul de vâscozitate absolută a apei distilate,
respectiv a lichidului de cercetat;
 o
a)  sp   1; b)  sp   1; c)  sp   rel  1;
o 

d)  sp   1; e) sp = rel + 1.
o

8. Care sunt valorile normale medii ale vâscozităţii sângelui, respectiv

plasmei sanguine:
a) sânge: 3,2 cP ; plasmă: 1,5 cP ;
b) sânge: 1,5 cP ; plasmă: 3,2 cP ;
c) sânge: 2,2 cP ; plasmă: 1,0 cP ;
d) sânge: 3,2 P ; plasmă: 1,5 P ;
e) atât sângele cât şi plasma sanguină au aceeaşi valoare a vâscozităţii, 3,2 cP.

9. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) vâscozitatea unui lichid depinde doar de dimensiunea moleculelor acestuia;
b) vâscozitatea unui lichid depinde de forţele de atracţie intermoleculare;
c) coeficientul de vâscozitate este independent de temperatură;
d) coeficientul de vâscozitate scade cu creşterea temperaturii;
e) unitatea de măsură a coeficientului de vâscozitate absolută este N / m.

46
 Disciplina de BIOFIZICĂ Nume ........................................

Prenume....................................
Facultatea .........................................
…………………………………… Seria ............. Grupa..................

Lucrarea Nr.......

Noţiuni teoretice

Data: Semnătura cadrului didactic

47
 Tabel
Apă distilată Soluţia 1
Nr.
det.
t0 t0 0 0 t1 t1 1 1
1 rel 1 sp
(s) (s) (g/cm3) (cP) (s) (s) (g/cm3) (cP)

1.
2.
3.

Soluţia 2 Soluţia 3
Nr.
det.
t2 t2 2 2 2 rel 2 sp t3 t3 3 3
3 rel 3 sp
(s) (s) (g/cm3) (cP) (s) (s) (g/cm3) (cP)

1.
2.
3.

48