Lucrarea 7

Coeficientul de tensiune superficială

1.Scopul lucrării:
În această lucrare se va determina coeficientul de tensiune superficială al unui lichid
prin metoda picăturilor, cu ajutorul biuretei. Coeficientul de tensiune superficială se va
determina în raport cu cel al unui lichid de referinţă.
2.Teoria lucrării:
1. FENOMENE SUPERFICIALE

Fenomenele legate de suprafaţa de separaţie dintre sistemul lichid şi mediul ce-l

înconjoară poartă numele de fenomene superficiale.
În cazul unui lichid în contact cu un mediu gazos, o moleculă aflată în interiorul
său este solicitată uniform în toate direcţiile de celelalte molecule, astfel încât rezultanta
acestor forţe este nulă în schimb, o moleculă aflată la suprafaţa de separaţie lichid-gaz este
supusă unei forţe de atracţie spre interiorul lichidului, deoarece moleculele de gaz fiind mai
puţin numeroase decât cele de lichid forţele de atracţie exercitate de ele vor fi mai mici.
Aceste moleculele constituie stratul superficial al lichidului iar forţa cu care este atrasă
unitatea de suprafaţă din stratul superficial spre interiorul lichidului se numeşte presiune
moleculară.
Deci stratul superficial are o energie potenţială mai mare decât a moleculelor din
interior, fiind proporţională cu suprafaţa stratului superior. Conform condiţiei de minim
pentru această energie superficială, suprafaţa unui lichid tinde întotdeauna spre aceea forma
care îi conferă o arie minimă. Deci suprafaţa unui lichid se comportă ca o membrană întinsă,
iar forţa care are tendinţa de a-i măsura suprafaţa se numeşte forţa de tensiune superficială.
Mai importante sunt:
- fenomenele legate de suprafaţa de separaţie a lichidului de mediul gazos de deasupra
acestuia, cunoscute sub numele de fenomene de suprafaţă;
- fenomenele legate de suprafaţa de separaţie a lichidului şi pereţii vasului în care se găseşte
lichidul, cunoscute sub numele de adeziune şi capilaritate.

2. COEFICIENTUL DE TENSIUNE SUPERFICIALĂ

 Suprafaţa de separaţie a lichidului de mediul gazos constituie suprafaţa liberă a
lichidului. În câmp gravitaţional, suprafaţa liberă a lichidului aflat în echilibru, ca şi suprafaţa
de separaţie dintre două lichide-nemiscibile - aflate în echilibru, este plană şi orizontală.
Suprafaţa liberă a lichidului prezintă proprietatea de a ocupa o arie minimă, pentru un
volum dat (condiţie îndeplinită numai de o formă sferică). Această proprietate se poate
explica pe baza forţelor de atracţie dintre molecule, numite forţe intermoleculare. Intensitatea
acestor forţe scade repede cu creşterea distanţei, devenind neglijabilă la o distanţă egală cu
raza de acţiune moleculară (10-9m). Spaţiul din jurul unei molecule în care forţele
intermoleculare îşi manifestă acţiunea asupra altor molecule se numeşte sferă de acţiune
moleculară. Raza acestei sfere se numeşte rază de acţiune moleculară (r).
Moleculele lichidului se pot situa la un anumit moment, faţă de suprafaţa liberă a
acestuia, în una din zonele:
1. zona caracterizată prin d ≥ r;
2. zona caracterizată prin d<r, unde d este distanţa dintre centrul de greutate al moleculei şi
suprafaţa liberă a lichidului, iar r este raza de acţiune moleculară.
Ansamblul moleculelor din zona a doua exercită o presiune asupra moleculelor din
prima zonă, numită presiune internă. Totalitatea moleculelor ce participă la realizarea
presiunii interne (cele din zona a doua) formează pătura superficială a lichidului sau stratul
superficial.
Moleculele de lichid, din stratul superficial, care în mişcarea lor complet
dezordonată, se deplasează spre interiorul lichidului, efectuează lucru mecanic (Ls>0). Dacă
moleculele părăsesc stratul superficial, suprafaţa acestuia se micşorează. În cazul invers, când
moleculele din lichid vin în stratul superficial, asupra lor se efectuează lucru mecanic (Ls <
0). În acest proces suprafaţa stratului superficial creşte. Lucrul mecanic este proporţional cu
variaţia suprafeţei stratului superficial:

Ls= - σ·ΔS, (1)

unde coeficientul de proporţionalitate σ se numeşte coeficient de tensiune superficială a

lichidului în contact cu vaporii săi. Deoarece σ > 0, semnul (-) reflectă legătura dintre lucrul
mecanic şi variaţia suprafeţei stratului superficial.
Datorită interacţiunii dintre moleculele stratului superficial cu moleculele
lichidului şi cu moleculele mediului extern, acesta va avea o energie potenţială superficială
Eps. Variaţia energiei potenţiale este măsurată de lucrul mecanic.

Ls= - σ·ΔEps, (2)

Combinând relatiile (1) şi (2), rezultă:

 ΔEps= σ·ΔS. (3)

Atunci când stratul superficial se află în stare de echilibru, energia sa potenţială trebuie
să fie minimă şi din (3) rezultă că variaţia suprafeţei lui trebuie să fie minimă. De aici rezultă
că suprafaţa de separaţie lichid-mediul extern se curbează tinzând să devină sferică la
echilibru. Dar, o suprafaţă se menţine curbă dacă acţionează nişte forţe tangente în fiecare
punct al ei şi perpendiculare pe contur. Aceste forţe se numesc forţe superficiale.
Din această cauză, stratul superficial se comportă ca o membrană elastică, bine întinsă,
care caută să micşoreze suprafaţa liberă a lichidului. De aceea, picăturile de lichid iau formă
sferică.
Forţele de tensiune superficială acţionează în planul suprafeţei libere a lichidului, sunt
uniform distribuite pe lungimea conturului şi perpendiculare pe el.

3.METODE DE DETERMINARE A COEFICIENTULUI DE TENSIUNE

SUPERFICIALĂ

Coeficientul de tensiune superficială se poate determina prin următoarele

metode:
1. metoda picăturilor (stalagmometrică);
2. metoda desprinderii;

3.1. Metoda picăturilor (stalagmometrică)

Se foloseşte o pipetă simplă de rază r. Formarea şi desprinderea picăturilor se
reglează cu clema Hoffmann. Picătura se desprinde atunci când greutatea ei egalează forţa de
tensiune superficială

G=F (4)
m·g=2πr·σ (5)
M Vp
m= =
n n
Vp ρVg
∙ g=2 πr ∙ σ=¿ σ= (6)
n 2 πrN
Pentru picătura lichidului de referinţă se scrie o relaţie analogă cu (1): m'·g=2π·r·σ' (1’)
Împărţind cele două relaţii (1) şi (1’) şi înlocuind masa picăturii cu produsul dintre volumul
(v) şi densitatea lichidului (ρ) se obţine:

σ m ρ∙γ
'
= '= ' '
σ m ρ ∙γ

Volumele egale (V) din cele două lichide formează prin scurgere, prin acelaşi orificiu, numere
diferite de picături, n respectiv n':
V=n·v=n'·v'

Astfel relaţia (3) se va rescrie în modul următor:

'
' n ρ
σ =σ ∙ ∙
n ρ'
(*)

Relaţie de calcul al coeficientului de tensiune superficială al unui lichid necunoscut în funcţie

de un lichid de referinţă.

3.2. Metoda desprinderii

Se foloseşte o plăcuţă şi un inel, suspendate de talerul unei balanţe. Sub taler se
fixează o masă reglabilă pe care se aşează o cuvă transparentă umplută cu un lichid. Se ridică
masa reglabilă până când muchia lamei sau inelul intră în apă. Pentru a le desprinde se aşează
etaloane de masă m pe talerul opus. Valoarea lor înmulţită cu g reprezintă forţa necesară
desprinderii plăcuţei sau inelului de lichid. Dacă l este lungimea plăcuţei, r raza inelului, iar σ
coeficientul de tensiune superficială:

2σl =mg sau (7)

4πrσ=mg rezultă (8)
mg
σ= , în cazul plăcuţei, sau (9)
2l
mg
σ= , în cazul inelului (10)
4 πr
4.Modul de lucru:
Determinarea coeficientului de tensiune superficial
1. METODA PICĂTURILOR

Se spală sticlăria de două ori cu apă distilată. Se toarnă lichidul de referinţă în

biuretă (cu robinetul închis) şi se deschide uşor robinetul până când încep să se formeze
picături. Se numără picăturile n' conţinute într-un volum V din lichid (bine fixat între două
repere, aceleaşi, de pe tubul gradat) şi se notează în tabelul 1.
Se goleşte apoi lichidul de referinţă şi se umple biureta cu lichidul aflat în studiu.
Se numără picăturile n conţinute în acelaşi volum V, ales între aceleaşi repere.
Se calculează cu relaţia (*) coeficientul de tensiune superficială al lichidului
studiat şi se completează tabelul 1.

5.Observaţii:
Lichid Numărul V(cm 3 ¿ Număr N
Media g σ( )
determinărilor picături ρ( 3 ) m 103
picăturilor cm
Proba 1 3 62 '
n =59 ρ =0,998 (la20° C)
'
2205
reper: 2 58
Apă 3 60
distilat 4 58
ă 5 57
6 59
Lichid: 1 3 143 n=145 ,(6) ρ=0,789 2205
Alcool 2 146
etilic 3 148
4
5
6

' 62+58+60+58+ 57+59 354

n= = =59
6 6
143+146 +148 437
n= = =145 ,(6)
3 3
'
' n ρ
σ =σ ∙ ∙
n ρ'
 59 0,789 3
σ =72∙ ∙ =72∙ 0,4050 ∙0,7905=22,05 ∙10 =2305
145,66 0,998

2. DETERMINAREA TENSIUNII SUPERFICIALE PRIN METODA INELULUI

DU NOUY
1. Se introduce apă distilată în cuva aparatului pentru determinarea tensiunii superficiale
2. Se măsoară temperatura apei/soluției
3. Prin acționarea butonului lateral al stativului se introduce complet inelul în soluție
4. Se coboară stativul foarte lent astfel încât inelul să se ridice ușor
5. Se notează valoarea citită pe dinamometrul tensiometrului în momentul în care inelul
se desprinde de suprafața liberă a soluției
6. Se repetă încercarea de trei ori cu mare atenție și se consideră ca valoare a tensiunii
superficiale media celor trei citiri
7. Se introduc, pe rând, în ordine crescătoare a concentrațiilor soluțiile de analizat în
cuva aparatului pentru determinarea tensiunii superficiale fără a se mai spăla inelul și
cuva între determinări
8. Se reiau operațiile 2 și 6.
Prelucrarea rezultatelor
1. Se compară valorile tensiunii superficiale ale soluțiilor utilizate
2. Se interpretează infuența structurii moleculare asupra tensiunii superficiale

Sau
 Se montează balanţa în bucşa de la marginea postamentului
 Se fixează masa reglabilă
 Se aşează cuva transparentă umplută cu apă distilată
 Pe talerul balanţei se fixează cârligul filetat
 De cârlig se suspendă pe rând plăcuţa şi inelul
 Se readuce balanţa la echilibru
 Se ridică masa reglabilă până când muchia plăcuţei intră în apă
 Pentru desprinderea plăcuţei se aşează mase gradate (etalon) pe talerul opus
 Se înlocuieşte plăcuţa cu inelul

Apă distilată Ulei

Nr. Det. 1 2 3 4 1 2 3 4
T(℃ ¿ 24 ℃ 30 ℃ 35 ℃ 37 ℃ 28℃ 32℃ 40℃ 50℃
F(mN) 6,65 6,1 5,8 5,8 4,5 4,3 4,2 4,3
N 54 49 47 47 36 34 34 34
σ( )
m 103
 F
σ= lc=122,90
lc
6,65 3 4,5 3
σ 1= =0,054 ∙10 σ 1= =0,036∙ 10
122,9 122,9
6,1 3 4,3 3
σ 2= =0,049∙ 10 σ 2= =0,034 ∙10
122,9 122,9
5,8 4,2
σ 3= =0,047 ∙103 σ 3= =0,034 ∙10 3
122,9 122,9
5,8 4,3
σ 4= =0,047 ∙ 103 σ 4= =0,034 ∙ 103
122,9 122,9