Generaliti

Orice substanta care curge se numeste fluid. În aceast categorie se încadreaza atât lichidele
cât si gazele.
Deoarece cu gazele se produc de obicei transformari termice, studiul gazelor se face pe larg la
termodinamica. Ca urmare, se face referire în continuare în mod preponderent la lichide.
În cadrul acestui curs se vor studia fluidele omogene si izotrope.
Un fluid este omogen daca densitatea sa are aceeasi valoare în orice punct din volumul
ocupat de fluid.
Un fluid este izotrop daca îsi pastreaza aceleasi proprietati dupa orice directie care strabate
mediul fluid.
Mecanica fluidelor se mai numeste si mecanica mediilor continue, deoarece un fluid umple
complet spatiul în care este pus.
Studiul fluidelor se face la nivel macroscopic, în sensul ca o particula fluida contine un numar
considerabil de molecule.
Particula fluida reprezinta o portiune de fluid de form oarecare si dimensiuni arbitrar de mici,
dar care pastreaz proprietaile de mediu continuu ale fluidului.
Fortele
care actioneaza asupra fluidelor sunt de urmatoarele tipuri:
forte masice exterioare - actioneaza asupra întregii mase de fluid si sunt datorate unui câmp
de for e exterioare; de exemplu: câmpul gravitational, câmpuri electrice sau magnetice (daca
fluidul are particule ionizate . aplicatie la generatoarele magnetohidro-dinamice);
forte masice interioare - sunt de tipul actiune-reactiune, se exercita între doua particule
învecinate din fluid si se anihileaza reciproc;
forte de presiune exterioare - se exercita pe suprafa a exterioara a fluidului si sunt, în general,
forte de compresiune. Sunt de tipul fortelor de legatura din mecanica clasica .
forte de presiune interioare - se exercita de o parte si de cealalta a unei suprafete oarecare ce
strabate fluidul (sunt orientate dupa aceeasi directie si de sensuri opuse si, deci, se anihileaza
reciproc).
Conditia de echilibru a unui volum de fluid este:
conditie ce se mentine in în cazul în cazul în care fluidul se deplaseaza cu viteza constanta
(miscarea uniforma).
Ecuatia de miscare pentru fluidul ideal este:
valabila în cazul unei miscari uniform variate.
Corespunde principiului al doilea al mecanicii.
Presiunea într-un punct din mediul fluid este o marime scalara.
Cu alte cuvinte, din orice directie ne apropiem de punctul respectiv, vom regasi în locul
respectiv aceeasi valoare a presiunii.
Proprietatile generale ale fluidelor
Densitatea
Pentru un fluid neomogen, densitatea este limita raportului dintre masa de fluid din jurul
punctului considerat si volumul de fluid corespunzator atunci când acest volum tinde catre 0,
adica:

Pentru un lichid omogen:

Densitatea unui fluid variaza cu temperatura dupa formula:

Densitatea lichidelor este, practic, constanta la variatia de presiune.

Cu alte cuvinte, lichidele pot fi considerate incompresibile.
Densitatea gazelor este foarte variabila la modificarea presiunii si deci gazele sunt foarte
compresibile.

Greutatea specifica γ
Pentru un fluid neomogen, greutatea specific este limita raportului dintre greutatea de fluid din
jurul punctului considerat si volumul corespunzator, atunci când volumul tinde catre 0.
Adeziunea la suprafete solide
Se constat experimental ca un strat de fluid din imediata apropiere a unei suprafete solide
ramâne în repaus împreun cu suprafata, eventual executa acelasi tip de miscare o data cu
suprafata. Se spune ca stratul de fluid adera la suprafata solida.
Grosimea acestui strat de fluid este 0,01mm.

Se observa din figura ca straturile de fluid

superioareastratului aderent încep sa se miste, viteza
acestora crescând treptat, pe masura departarii de corpul
solid.

Vâscozitatea
Se disting doua tipuri de fluide :
- fluide ideale (fara vâscozitate). Nu exist frecari si nici pierderi de energie în cazul curgerii
acestora.
- fluide reale (au proprietatea de vâscozitate). Cu ajutorul vâscozitaii se pot determina eforturile
tangentiale, fortele de frecare si pierderile de energie.
 LEGEA LUI NEWTON
Calculul legaturii dintre efortul tangential si vascozitate
Formula efortului tangential a fost dedusa cu ajutorul experientei lui Newton.
În cadrul experientei se considera doua placi plane, solide: cea de jos în repaus iar cea de sus
în miscare rectilinie uniforma, conform figurii:
Placa superioara ce se gaseste în miscare rectilinie si
uniforma cu viteza U antreneaza în miscare uniforma cu
aceeasi vitezs primul strat de fluid,
datorita proprietaii de adeziune.
Acesta, prin intermediul eforturilor tangentiale τ,
antreneaz succesiv, la rândul lui urmatoarele straturi, a
caror viteza descreste însa liniar, pe masura apropierii de
placa de baza fixa. Stratul inferior de fluid adera la placa
fix si ramâne deci în repaus.

S-a constatat ca efortul tangential τ Vascozitatea cinematica ν se exprima ca

este o functie de variatia de viteze raportul dintre vascozitatea dinamica si
dintre straturi estimata cu ajutorul densitate:
derivatei si este proportional cu
vâscozitatea dinamica a fluidului, η:
Tensiunea superficiala
S-a constatat experimental ca suprafata libera a unui fluid se gaseste într-o stare de tensiune
asemanatoare cu a unei membrane elastice întinse.
Forta care se exercita pe unitatea de latime la suprafata exterioara a fluidului este coeficientul de
tensiune superficial .
Ca urmare a actiunii tensiunii superficiale, la suprafata libera ramâne un numar minim de
particule, cât sunt absolut necesare pentru a forma aceasta suprafa .
Din acest motiv, volume mici de lichid iau forma sferica, (eventual elipsoidal ), stiut fiind faptul
ca sfera este corpul geometric care, la un anumit volum, are suprafata minima. (O picatura de
apa aflat în cadere, picaturi de apa pe fundul unui vas cu ulei)
O suprafa exterioara a unui volum mic de lichid corespunde unei energii superficiale minime:

Se poate deduce diferenta de presiune dintre zona interioara a fluidului si cea exterioara cu
ajutorul formulei lui Laplace:

Dac R1=R2=R elipsoidul devine sfera si se obtine:

Conductibilitatea termica
Este proprietatea fluidului de a transmite caldura.
Intereseaza de obicei determinarea temperaturii unui anumit strat din interiorul unui
mediu fluid prin care se transmite caldura.
Transmiterea de caldura poate fi caracterizata de fluxul termic q a carui sens, de la
placa mai calda spre placa mai rece este precizat în figura urmatoare:

Pentru determinarea temperaturii, corespunzatoare unui strat situat la distanta y de

placa de baza, ce are temperatura cea mai mica, θ, se face asemanarea triunghiurilor
dreptunghice din figura. Se obtine:

Fluxul termic de la placa superioara la cea inferioara este dat de formula lui Fourier

Semnul minus arat c fluxul termic se transmite în sens invers axei Oy.
kq - reprezinta coeficientul de conductibilitate termica.
Capilaritatea
Este o consecinta proprietatilor de adeziune si tensiune superficiala.
Se constata ca lichidele cu liofile urca în tuburile capilare ce au diametrul interior de
ordinul zecimilor de milimetri, cu o cota h fata de suprafa a libera a lichidului.
Lichidele liofobe coboara în tuburile capilare cu o cot h.
Citirea înaltimilor coloanei de lichid denivelate, h, se face plecând de la planul
suprafetei libere a lichidului pâna la planul orizontal tangent la suprafata libera a
lichidului din tub.
Pentru determinarea cotei h se egaleaza rezultanta fortelor de tensiune superficiala
calculata pe circumferinta suprafetei libere, cu greutatea volumului de lichid ce a urcat
în tubul din figura.
2∙π∙r∙σ∙cosα=m∙g=ρ∙g∙V

2∙π∙r∙σ∙cosα=ρ∙ π∙r2∙h∙g
Legea lui Jourin:
 Ecuatia de continuitate pentru tubul de curent elementar

Aceasta forma a ecuatiei de continuitate reprezint o formula foarte des utilizata de

ingineri la calculul debitului volumic Q, în special în situatia când fluidul circula printr-
un circuit închis.
Se poate face observa ia ca, de exemplu, când sectiunea de curgere se micsoreaza,
viteza fluidului trebuie sa creasca astfel încât sa se transporte acelasi debit.

Debitul volumic este reprezentat de volumul de fluid care trece în unitatea de timp
printr-o secțiune dată a unei conducte.
Difuzia masica
Difuzia masica este proprietatea unui fluid de a se raspândi în interiorul uni alt fluid,
proces datorat agitatiei termice moleculare.Se pune problema determinarii concentratiei
fluidului F1 ce difuzeaza într-o anumita zona ocupata de fluidul F2.
În cazul unui vas umplut partial cu alcool, de exemplu, deasupra caruia se gaseste aer,
se poate determina concentratia alcoolului difuzat în aer, la o anumita distanta de
suprafa a libera a alcoolului. În vecinatatea suprafetei libere a alcoolului din vas vaporii
de alcool au o concentratie de saturatie, ce reprezinta, de fapt, concentratia maxima a
vaporilor de alcool. La distanta maxima de suprafata libera a lichidului concentratia are
valoarea minima C∞.
Se doreste determinarea concentratiei vaporilor de alcool în aer într-un strat oarecare,
orizontal, figurat pe desen cu linie întrerupta. Facând asemanarea triunghiurilor rezulta:

Fluxul masic φm este dat de legea

lui Fick:

se produce în sensul pozitiv al axei

Oy, adica din zona cu concentratie
de alcool mai mare spre zona cu
km reprezinta coeficientul de difuzie masica. concentratie minima.
 Legea lui Bernoulli

Considerând că un fluid curge dintr-o zonă în care presiunea este p1 în altă zonă în
care presiunea este p2<p1. Un element de suprafaţă S este deplasat pe distanţa x de
către rezultanta forţelor (F1-F2) care provin din cele două presiuni.
Lucrul mecanic necesar pentru aceasta este
L = (F1-F2)∙x =(p1∙S-p2∙S) ∙x = (p1-p2) ∙S∙x,
deci L = (p1-p2) ∙V
Pentru deducerea ecuaţiei lui Bernoulli să considerăm că o mică
porţiune de fluid, cu densitatea r, trece dintr-un loc A în alt loc B
fără a-şi modifica volumul. În timpul curgerii, această porţiune de
fluid, îşi modifică şi altitudinea, de la h1 la h2
Conform teoremei de variaţie a energiei cinetice se poate scrie:

 Exprimând masa m=ρ∙V şi grupând termenii după indici se obţine:

După împărţirea ecuaţiei cu V se obţine:

Din această relaţie se vede că fiecare termen are funcţia unei presiuni:

- presiune dinamica
- presiune de pozitie
- presiune statica

Daca se tine cont de faptul ca:

Rezulta:

Legea lui Bernoulli

Dinamica fluidelor reale
Fluidele reale au proprietatea de vîscozitate, care produce frecari si pierderi de energie.
Experienta lui Reynolds
În cadrul acestei experiente, se vizualizeaza modul în care curge un anumit fluid si în
final se clasifica curgerea fluidelor în urmatoarele regimuriade curgere: laminar,
tranzitoriu, turbulent. Instalatia cuprinde:
(1)- rezervor de nivel constant
(mentine adâncimea apei
constanta, astfel încât viteza cu
care intra apa în tubul de sticl este
aproximativ (2∙g∙h)0,5), se obtine în
final un debit si un regim de curgere
constant.
(2)- dispozitiv de alimentare cu
orificii multiple
(3)- dispozitiv de preaplin.
(evacueaza surplusul de debit)
(4)- vas cu colorant
(5)- tub injector (permite accesul colorantilor în tubul de sticla)
(6)- tub de sticla pentru vizualizarea curgerii
(7)- robinet pentru reglarea debitului
(8)- vas gradat pentru colectarea volumului de apa scurs din tubul de sticla într-un
anumit timp.
Se procedeaza dupa cum urmeaza:
• Se deschide robinetul (6) si se introduce colorant prin acul injector. La viteze si debite
mici, colorantul are aspectul din prima figura si corespunde unui regim laminar.
Particulele de fluid au o singura componenta de viteza. Fluidul curge în straturi, nu
exista schimburi de particule si de impuls între straturile de fluid.
• Se deschide în continuare robinetul (6) pâna se observa oscilatii aleatorii ale firului de
colorant ca în a doua figura ce corespunde unui regim tranzitoriu. Apar pulsatii de
viteza dupa alte directii decât directia curgerii ce determina schimb de particule si impuls
între straturi.
• La o deschidere si mai pronuntata a robinetului (6) se obtin debite de curgere mari si
colorantul are aspectul din figura a treia. În cadrul acestui regim turbulent, pulsatiile de
viteza aleatorii au valori mari, schimbul de impuls este accentuat si regimul corespunde
unor pierderi energetice mari.
În cazul experientei, s-a
constatat ca viteza medie
de curgere prin tubul
de sticla, diametrul interior
al tubului, precum si
vâscozitatea cinematica a
lichidului influenteaza
evolutia colorantului.
S-a dedus numarul Reynolds:
Pentru prima figura : Re < 2300
Pentru a doua figura : Re ≈ 2300
Pentru a treia figura : Re > 2300 → sute de mii
Miscarea laminara a fluidelor reale
Se prezinta aspecte legate de calculul vitezei si al debitului de fluid.
În figura din stânga se prezinta distributia
de viteze a fluidului dintr-o conducta
circulara dreapta în cazul miscarii fluidului
ideal. Nu exist frecari si ca urmare
distributia de viteze este constanta.
În figura din dreapta se prezinta distributia
de viteze a fluidului dintr-o conducta
circulara dreapta în cazul miscarii
laminare a fluidului real.
Particulele de fluid curg în straturi paralele cu axa conductei.
Distributia de viteze este parabolica, având un maxim în axul conductei.
Valoarea vitezei maxime (umax) din axul conductei se calculeaza cu relatia:

în care p1 – p2 este diferenta de presiune între punctul 1 situat în amonte si punctul 2

situat în aval iar η este vâscozitatea dinamica ce produce frecarile.
Daca η creste ⇒ umax scade.
Pentru o raza r oarecare viteza stratului de fluid este:
Efortul tangential
Se calculeza pornind de la formula lui Newton:

Când raza curenta r devine egala cu raza interioara a

conductei r0 frecarile devin maxime la contactul cu
suprafata solida si ca urmare:

Pentru calculul debitului corespunzator unei miscari permanente se foloseste ecuatia

de continuitate:

si efectuând simplificarile necesare se obtine formula final a debitului volumic:

Mişcarea turbulentă a fluidelor reale
Se deosebeşte optic, cinematic şi energetic de celelalte tipuri de mişcare
Din punct de vedere cinematic, apar pulsaţiile turbulente care sunt componente de
viteză după alte direcţii faţă de direcţia principală a curgerii.
Ele determină transferul de particule şi de impuls între straturile de fluid.

Calculul efortului tangenţial turbulent şi al efortului tangenţial total

Masa transferată din stratul cu viteză mai mare

uA în cel cu viteză mai mică uB produce
accelerarea acestuia ca urmare a unui transfer
de impuls. Masa transferată este:

Variaţia de impuls a stratului mai lent este:

Forţa care accelerează stratul mai lent este:

iar efortul tangenţial turbulent corespunzător:

O exprimare mai adecvată a efortului tangenţial turbulent, luând în considerare un
interval mare de timp, este:

în care semnificativă este media produsului pulsaţiilor de viteză. Semnul minus apare
deoarece cele două pulsaţii de viteză au semne contrare, iar efortul trebuie să fie pozitiv.
Luând în considerare efortul tangenţial dat de legea lui Newton ce apare în orice tip
de mişcare:

se deduce efortul total:

Distribuţia de viteze într-o conductă

circulară dreaptă în regim turbulent este de
forma unei parabole turtite la vârf.
Zona de curgere turbulentă are o formă
aplatizată deoarece straturile cu viteză
mare situate spre axul conductei tind să le
accelereze pe cele mai lente, situate spre
zona laminară şi invers.
Pierderile de sarcină hidraulică

Reprezintă pierderi de energie ale fluidului produse pe traseul de curgere şi sunt

datorate frecărilor vâscoase, efectelor de turbulenţă precum şi diverselor elemente
hidraulice intercalate pe traseul de curgere.
Se deosebesc pierderi liniare sau distribuite produse pe o anumită lungime de traseu
de curgere, şi pierderi locale care se datorează diverselor elemente hidraulice ce
formează circuitul (coturi, ramificatii, variatii de sectiune).
Formulele pierderilor de sarcină sunt semiempirice.
Ecuaţiile de mişcare ale fluidelor nu conţin influenţa suprafeţelor solide cu care fluidul
intră în contact.
Acele neuniformităţi ale suprafeţelor solide produc efecte ce sunt luate în
considerare prin intermediul unor coeficienţi; aceştia sunt determinaţi experimental şi
dau caracterul semiempiric al formulelor respective.
Formula generală a pierderilor de sarcină hidraulică este:

- pentru pierderi liniare:

- pentru pierderi locale:

 Ca urmare, pierderile liniare în cazul unei conducte circulare drepte de lungime L şi
diametru interior D devine:

Cu aceasta se poate determina:

→ căderea de presiune pe o conductă de lungime L.

Pierderile locale devin:

Pierderea de presiune totală pentru un circuit cu m elemente hidraulice este:

Pierderile de sarcină se pot exprima şi în funcţie de debitul de fluid Q.

Utilizând ecuaţia de continuitate:

pierderea distribuită devine:

λ depinde de numărul Reynolds, eventual de rugozitatea conductei.

pentru regim laminar

In cadrul regimului turbulent neted stratul

laminar acoperă complet asperităţile. Este ca
si cum peretele este neted.

Coeficientul pierderilor distribuite este dat

de o expresie de forma:

unde Δ/D este rugozitatea relativa

Influenţa asperităţilor în regim turbulent conduce la creşterea lui λ şi al pierderilor
distribuite şi implicit a pierderilor de presiune.
Pierderea locală în funcţie de debit se exprimă cu:

sau

în care coeficientul de pierdere locală depinde de tipul de pierdere.