1. Proprietățile fizice ale fluidelor. Fluide newtoniene și fluide nenewtoniene.

Definiții,
caracteristici.
Fluidul= acea stare a materiei caracterizată de mobilitate mare a moleculelor, rezistență la
rupere nulă (perfect continue), deformație ușoară (lipsa unei forme proprii)
Fluiditatea este principala proprietate a gazelor și lichidelor. Sub acțiunea unor tensiuni
tangențiale constante fluidul se deformează. Viteza de deformare este constantă și depinde de
viscozitatea fluidului.
Densitatea sau masa volumică a unui sistem omogen reprezintă raportul dintre masa sistemului
și volumul său. Densitatea variază cu temperatura și presiunea în cazul gazelor, în timp ce
pentru lichide variația densității cu presiunea este neglijabilă.
Compresibilitatea reprezintă proprietatea fluidelor de a-si micșora volumul la creșterea
presiunii. Lichidele sunt din punct de vedere practic incompresibile. Compresibilitatea gazelor
variază mult cu temperatura și presiunea. Pentru gazele reale, abaterea de la comportarea
ideală este redată cu ajutorul factorului de compresibilitate, z.
Greutatea specifică γ este definită prin greutatea unității de volum:

Curgerea reprezintă deformarea continuă a fluidului sub acțiunea unei tensiuni. Clasificarea
fluidelor se poate face fie în funcție de modul lor de comportare la aplicarea unei presiuni
exterioare, fie după efectele pe care le produce asupra lor acțiunea unei tensiuni tangențiale.
Viscozitatea este o proprietate a fluidelor reale; proprietatea fluidelor aflate în mișcare, de a
prezenta în interior tensiuni tangențiale la orice element de suprafață care separă două straturi
de fluid în mișcare relativă de alunecare unul față de altul.
fluide newtoniene = fluide normal vâscoase, categorie în care intră majoritatea fluidelor(toate
gazele, lichidele și soluțiile cu masă molară mică, fr. petroliere cu excepția celor cu >6%
parafină) și care pot fi definite prin relația

fluide nenewtoniene sau anormal vâscoase, la care tensiunea tangențială este definită prin

relația:

În care =tensiune caracteristică (prag de curgere) K= constanta de plasticitate; n = constantă

reologică specifică materialului.
Fluide nenewtoniene:
A) cu caracteristici reologice independente de timp (fluide vâscoplastice)

B) cu caracteristici reologice dependente de timp (fluide vâscoelastice)

2. Statica fluidelor. Echilibrul lichidelor în câmp de forțe gravitaționale. Ecuațiile lui Euler.
Starea de repaus a fluidelor=inexistența vitezelor în masa fluidului, față de peretele
recipientului (făcând abstracție de mișcările moleculare) - rezultanta tuturor forțelor care
acționează asupra masei de fluid (forțe de suprafață și forțe de masă) este nulă.
Presiunea hidrostatică (statică)= rezultanta F a tuturor forțelor de masă (centrifugă, greutate) și
a forței generată de ciocnirile moleculelor fluidului de pereții vasului și de suprafețele interioare
ale vasului, raportată la aria suprafeței asupra căreia acționează forța F

Obs: Întotdeauna forța generatoare a presiunii hidrostatice este perpendiculară la suprafața,

indiferent de poziția suprafeței, întrucât dacă ar acționa după un unghi diferit de 90° , ar apărea
o componentă tangențială în planul superfeței care ar putea imprima suprafeței o mișcare – in
contrazicere cu ipoteza de repaus a hidrostaticii.
Forțele de presiune sunt forțe de compresiune care acționează normal pe suprafața
considerată, și sunt funcții de poziția punctului

Ecuațiile lui Euler pentru echilibrul fluidelor - in interiorul unui fluid presiunea hidrostatică
variază de la un punct la altul iar rezultanta forțelor care acționează asupra masei de fluid este
nulă.

Ecuațiile lui Euler pentru echilibrul fluidelor în câmp de forțe gravitaționale

3. Dinamica fluidelor. Elementele mișcării. Clasificarea mișcării fluidelor.

Dinamica fluidelor are ca obiect studiul mișcării fluidelor și al interacțiunilor care există
între acestea și corpurile cu care vin în contact.
În timpul curgerii se disipează ireversibil energie (sub formă de energie termică) datorită
proprietății fluidelor de a fi vâscoase și datorita forțelor de frecare ce apar între
straturile adiacente de fluid. Forțele de frecare apar ca rezultat al existenței gradienților
de viteză în masa de fluid.
Elementele mișcării:
Ø Traiectoria – curba descrisă de o particulă de fluid în mișcare.
Ø Linia de curent – curba tangentă în orice moment la vectorul viteză. Liniile de curent
nu se intersectează (nu pot exista două viteze în același timp) și umplu tot spațiul.
Ø Tub de curent –suprafață tubulară generată de liniile de curent care se sprijină pe o
curbă închisă. Dacă secțiunea este egală cu mărimea elementară dA, atunci discutam
despre un tub elementar de curent.
Ø Secțiunea tubului A – suprafața (perpendiculară) pe toate liniile de curent
Clasificarea mișcării fluidelor
În funcție de parametrii ce caracterizează mișcarea, aceasta poate fi:
ØStaționară
ØNestaționară
ØUniformă
ØNeuniformă
ØMișcări tridimensionale, bidimensionale și unidimensionale
ØMișcări sub presiune și cu suprafață liberă
ØMișcări laminare și mișcări turbulente
Mișcarea staționară este acea mișcare caracterizată de constanța în timp a direcției de
curgere și a vitezei de curgere:

Mișcarea nestaționară – când nu se îndeplinesc condițiile pentru mișcarea staționară.

Mișcarea uniformă este caracterizată de următoarele elemente:
→Liniile de curent sunt rectilinii și paralele;
→Viteza are aceeași valoare de-a lungul liniilor de curent;
→În secțiune transversală a suprafeței de curgere, presiunea variază după legile staticii
fluidelor.
Mișcarea neuniformă – când nu se îndeplinesc condițiile pentru mișcarea uniformă.
4. Regimul laminar, regimul intermediar și regimul turbulent. Definiții, caracteristici
Mișcări laminare în acest caz transferul de impuls are loc prin mecanism exclusiv
molecular (cazul fluidelor newtoniene)
→Traiectoria particulelor are formă regulată, curbe continue;
→Mișcarea are structură regulată, filiformă sau lamelară;
→Curgerea laminară este puternic influențată de viscozitate;
→Particulele de fluid își păstrează individualitatea.
Mișcări turbulente –peste direcția principală de curgere se suprapune o mișcare
fluctuantă, oscilatorie, dezordonată a particulelor de fluid rezultând astfel amestecări
laterale ale straturilor adiacente de fluid.
Curgerea intermediară – face trecerea de la curgerea laminară la cea turbulentă; există
un domeniu de debit, respectiv de viteză pentru care curgerea este fie aparent laminară,
fie de o turbulență slab dezvoltată.
Distincția între regimul laminar de curgere și cel turbulent se poate face cu ajutorul
criteriului Reynolds.
ØRegim laminar: Re < 2300
ØRegim intermediar: 2300 < Re < 10000 (3000)
ØRegim turbulent: Re >10000 (turbulența deplin dezvoltată)
5. Strat limită. Definiție, explicație pentru formarea stratului limită, caracteristici,
desprinderea stratului limită.
Stratul limită = regiunea unde se modifică viteza (Prandtl) si se extinde de la suprafața
solidului până la punctul în care gradientul vitezei este nul.
La curgerea turbulentă inițial se formează un strat limită laminar, pentru ca mai apoi
stratul să devină turbulent, menținându-se totuși în apropierea peretelui un film
laminar . Între filmul laminar și zona de curgere turbulentă există o zonă
intermediară unde se manifestă ambele regimuri de curgere. Filmul laminar se referă
doar la acea parte din stratul limită, imediat adiacentă conturului solid, care rămâne în
curgere laminară. Stratul limită include întreaga zonă în care există o variaţie a vitezei
într-un plan normal pe conturul solid.
Desprinderea stratului limită
Dacă fluidul în curgere întâlneşte obstacol solid (un cilindru, o sferă, o placă plasată sub
un anumit unghi faţă de direcţia de mişcare a fluidului, etc.), stratul limită format pe
suprafaţa corpului suferă fenomenul de desprindere în zona în care fluidul este încetinit.
Desprinderea stratului limită va conduce la apariţia unei zone de turbulenţă în spatele
obstacolului, turbulenţă care determină pierderi suplimentare de energie, în afara celor
determinate de frecarea de suprafaţă. Posibilitatea desprinderii stratului limită există
întotdeauna când presiunea curentului exterior stratului limită creşte în direcţia
mişcării, deci ori de câte ori viteza fluidului se schimbă brusc (ca mărime sau ca direcţie)
Cu cât creşterea de presiune este mai mare, cu atât posibilitatea de desprindere a
stratului limită este mai mare.
6. Ecuațiile fundamentale ale curgerii fluidelor. Enumerare, relații generale de
definiție. Ecuațiile bilanțului de materiale. Relații caracteristice conservării masei.
Ecuația continuității volumice.
Expresiile matematice care descriu cantitativ mişcarea fluidelor au la bază trei dintre
legile fizice fundamentale, care se aplică (excepţie făcând fenomenele nucleare) oricărei
mişcări, independent de natura fluidului considerat.
8. Pierderi de sarcină - Condiții de apariție. Pierderea de sarcină la curgerea fluidelor
necompresibile prin conducte.

La curgerea fluidelor reale în contact cu suprafeţe solide:

– prin conducte,
– prin aparate,
– peste straturi granulare,
– peste fascicule de ţevi o parte din energia mecanică a fluidului este disipată
ireversibil sub formă de energie termică pentru învingerea rezistenţelor la curgere
pe care acesta le întâmpină în sistem.
Forţele care se opun curgerii sunt forţe de frecare.
- Frecarea generată în straturi limită adiacente frontierelor solide: frecare de
suprafaţă (Rs),
- Frecarea generată de desprinderea stratului limită: frecare de formă (Rf)..
- Rezistenţa totală la curgere (RT) este dată de ambele tipuri de frecări,
ponderea fiecăreia dintre ele fiind dictată de caracteristicile sistemului şi de
regimul de curgere.
- În multe cazuri, pierderea de energie suferită de fluidul în curgere este
exprimată în termeni de presiuni, de unde şi denumirea de “pierdere
(cădere) de presiune”.
9. Pierderi de sarcină la curgerea laminară. Distribuția vitezelor la curgerea laminară a
fluidelor prin conducte circulare. Pierderi de sarcină locale la curgere laminară.
10. Pierderi de sarcină la curgerea turbulentă. Clasificarea subregimurilor de curgere
turbulentă. Pierderi de sarcină locale la curgerea turbulentă.
11. Curgerea peste corpuri solide. Curgerea unui fluid peste corpuri solide

12. Curgerea peste corpuri solide. Mișcarea

particulelor solide printr-un fluid
13. Transportul fluidelor prin conducte. Clasificare debitmetre. Măsurarea debitului cu
tubul Pitot
14. Conducte- generalități.
Avantajele transportului pprin conducte:
• continuitate;
• simplitate
• pierderi minime de produse (sistem închis);
• posibilitatea de automatizare;
• preț de cost redus;
• uneori este posibil și transportul solidelor (sub formă de suspensii, pulberi)
Conductă = ansamblu de elemente care delimitează spații de curgere cu secțiune
transversală închisă (circulară, ovoidală, dreptunghiulară, etc.)
Materiale pentru țevi și conducte:
• metale feroase (oțel, fontă)
• metale neferoase (cupru sau aliaje de cupru, alumniu)
• materiale nemetalice (beton, bazalt, ceramică, PVC).
Elemente :
• conducta propriu zisă (țeava, tub);
• piese de legătură
• armături
• compensatoare de dilatație (când este cazul)

Armăturile = dispozitive cu ajutorul cărora se intervine la curgerea fluidelor

transportate, prin modificarea secțiunii de trecere a conductelor, pentru distribuția,
reglarea, sau oprirea debitului de fluid.
Compensatoare de dilatație = dispozitive anume realizate (tip manșon de dilatație, cu
burduf ondulat, cu cutie de etanșare) montate pe porțiunile aeriene ale conductei care
preiau sau compensează deformările termice.
15.Transportul lichidelor prin conducte. Calculul conductelor simple și al conductelor
complexe - relații de calcul reprezentative pentru curgerea lichidelor si a gazelor prin
sisteme de conducte
16. Pompe. Generalități, clasificarea pompelor în funcție de modul de transmitere a
energiei și de caracteristicile constructive. Pompe volumice cu mișcări alternative –
clasificare și explicarea modului de funcționare a pompei cu piston.
17. Pompe. Generalități, clasificarea pompelor în funcție de modul de transmitere a

energiei și de caracteristicile constructive. Pompe centrifuge – clasificare și explicarea

modului de funcționare a unei pompe centrifuge.
Pompe centrifuge
18. Parametri caracteristici pompelor. Capacitatea pompei și înălțimea manometrică
de pompare
19. Parametri caracteristici pompelor. Înălțimea de aspirație și cavitația.
20. Parametri caracteristici pompelor. Puterea și randamentul
21. Pompe volumice cu mișcări alternative. Avantajele și dezavantajele pompelor cu
piston și ale pompelor cu mișcări rotative, domenii de aplicare.
22. Pompe centrifuge. Avantajele și dezavantajele pompelor centrifuge, domenii de
aplicare
23. Pompe pentru gaze. Generalități, proprietățile fizice ale gazelor, clasificarea
pompelor pentru gaze în funcție de modul de transmitere a energiei și de
caracteristicile constructive.
26. Diagrama reală a unui compresor tehnic.
25. Diagrama teoretică a unui compresor tehnic. Presiunea limitată de pompare.

3
24. Diagrama teoretică a unui compresor cu piston. Lucrul mecanic consumat la
comprimare în condiții izoterme, adiabatice și politrope.