MECANICA FLUIDELOR

1. INTRODUCERE

Dupa cum si denumirea sugereaza, mecanica fluidelor este una din cele trei ramuri
ale Mecanicii, cea mai veche dintre stiintele fundamentale ale naturii.
Mecanica fluidelor are ca obiect studiul fluidelor, precum si interactiunea dintre
acestea si solidele cu care vin n contact.
Mecanica fluidelor se mparte, conventional, n trei mari parti, dupa cum urmeaza:
-Statica fluidelor studiaza repausul fluidelor si actiunile exercitate de
acestea asupra corpurilor solide cu care vin n contact.
-Cinematica fluidelor studiaza miscarea fluidelor, fara a lua n considerare
fortele care determina, sau modifica, starea de miscare.
-Dinamica fluidelor studiaza miscare fluidelor lund n considerare si fortele
care determina sau modifica starea de miscare, precum si transformarile energetice produse
n timpul miscarii.

2. APLICATII ALE MECANICII FLUIDELOR

Principalele aplicatii ale staticii fluidelor constau n:
studierea instrumentelor de masurare a presiunii fluidelor;
studierea fortelor hidrostatice cu care fluidele actioneaza asupra corpurilor solide cu
care vin n contact;
studiul corpurilor plutitoare;
studiul atmosferei, considerata n repaus.

n general, aplicatiile dinamicii fluidelor se clasifica dupa conditiile la frontiera
impuse miscarii. Astfel, se disting doua mari categorii de aplicatii:
Dinamica fluidelor, externa: studiul curgerii fluidelor n jurul unor corpuri solide,
considerate izolate n interiorul fluidului. Din aceasta categorie fac parte:
studiul constructiilor supuse actiunii vntului;
curgerea aerului n jurul vehiculelor aflate n miscare - Fenomene aerodinamice
(trenuri, automobile, avioane etc.);
curgerea apei n jurul vehiculelor aflate n miscare - Fenomene hidrodinamice
(submarine, vehicule amfibii etc.);

La aceste fenomene se studiaza puterea necesara nvingerii fortelor de rezistenta la
naintare, iar n cazul fenomenelor aerodinamice si forta de sustentatie generata, precum n
exemplul urmator:


G forta de greutate
P forta de sustentatie (de portanta)
generata de aripa avionului
T forta de tractiune;
R forta de rezistenta la naintare.


Fig. 1 Principalele forte care actioneaza asupra unui avion n timpul zborului


n cazul miscarilor uniforme, puterea consumata pentru nvingerea fortei de rezistenta la
naintare se poate calcula cu relatia:

Dinamica fluidelor, interna: miscarea fluidelor este delimitata de frontiere solide:
canalizari nchise, conducte, ai caror pereti sunt n general imobili. Se disting:
miscarea gazelor n canalizari, conducte;
miscarea gazelor n masini pneumatice; - Fenomene gazodinamice

miscarea lichidelor n canalizari, conducte;
miscarea lichidelor n masini hidraulice; - Fenomene hidraulice




Fig. 2 Aspectul curgerii printr-o conducta de sectiune variabila

Observatie: Pentru toate aceste cazuri se studiaza, nu numai transportul propriu-
zis al fluidelor, ci n special transportul de energie:
- hidraulica, n cazul lichidelor,
- pneumatica, n cazul gazelor,
deoarece, exceptie facnd energia nucleara, aproape toata energia utilizata de omenire este,
la un moment dat, transportata de fluide n miscare:
energia mecanica a apei, a aerului comprimat sau a vaporilor;
energia termica a apei calde sau a aburului;
energia chimica a petrolului (si a derivatelor sale), sau a gazelor combustibile
etc.


3. DEFINITIA FLUIDULUI. PARTICULA FLUIDA

Fizica distinge pentru corpurile materiale, n conditii obisnuite, trei stari, numite si
stari de agregare: solida, lichida, gazoasa.
Observatie: n conditii speciale exista si o a patra stare, numita plasma. Plasma este o
substanta gazoasa, puternic sau complet ionizata, ale carei proprietati sunt determinate de existenta
ionilor si electronilor n stare libera.
Mecanica distinge doua mari categorii de corpuri:
Solide - rigide;
- deformabile;
Fluide - lichide;
- gaze.
Daca un corp solid, n conditii obisnuite, are forma si volum fix, adica distantele
dintre punctele sale ramn constante (sau se modifica foarte putin) sub actiunea unei forte
exterioare, fluidele (lichidele si gazele) pot capata deformatii orict de mari sub actiunea unor
forte relativ mici. Acest lucru este posibil datorita fortelor mici de coeziune dintre moleculele
fluidelor.
Astfel:
- lichidele iau forma vaselor care le contin(ca si gazele de altfel), deci nu au forma
proprie, dar au volum constant, Vlichide = ct deci si densitate constanta rlichide = ct ;
datorita acestui fapt lichidele se considera ca fiind fluide incompresibile;
- gazele ocupa ntregul volum al recipientelor ce le contin, deci nu au un volum constant,
Vgaze = ct , n consecinta si densitatea lor este variabila rgaze = ct . Asadar pot fi
comprimate. Astfel, gazele se considera ca fiind fluide compresibile.
Aceste proprietati, enuntate anterior, definesc fluiditatea lichidelor si gazelor, adica
usurinta de deplasare a particulelor din care sunt formate, de unde si denumirea generala de
fluide.





3.1 CONCEPTUL DE MEDIU CONTINUU
n mecanica fluidele sunt considerate si analizate ca fiind medii continue, adica
ocupa un spatiu n care distributia marimilor fizice ce le caracterizeaza (presiune, densitate,
temperatura etc.) este continua, cu exceptia unor puncte, linii sau suprafete, numite si de
discontinuitate.
Un astfel de exemplu, de suprafata de discontinuitate, este prezentat n exemplul
urmator: formarea undelor de soc pe aripa unui avion care zboara cu o viteza mai mica dect
cea a sunetului, dar apropiata de aceasta.
.



Fig. 3 Formarea undei de soc (suprafata de discontinuitate) pe o aripa de avion


Pe suprafata undei de soc viteza particulelor de aer atinge viteza sunetului:
vaer = c (celeritate);
Fenomenul se numeste de trecere a barierei sonice.
c =1228 km/h (341.1 m/s) la nivelul marii
( paer = 760 mmHg ) si temperatura taer = 15 C .




Ipoteza generala a continuitatii unui fluid se exprima prin faptul ca n fiecare punct
apartinnd fluidului P( x,y,z ) , la orice moment dat t , se pot determina:
- presiune p definita de functia p = p( x,y,z,t ) ,
- densitate r definita de functia r = r( x,y,z,t ) ,
- temperatura T definita de functia T =T( x,y,z,t ) ,
- viteza v definita de functia v = v( x,y,z,t )
si aceste functii sunt continue, deci derivabile.
Practic, cu ct liberul parcurs al moleculelor ce formeaza un fluid (distanta medie
dintre doua ciocniri consecutive intre particulele mediului) este mai mic (numar ct mai mare
de molecule in unitatea de volum), cu att fluidul poate fi considerat un mediu continuu.

Exemplu: Marimea liberului parcurs al moleculelor de aer n functie de altitudine:

Tab. 1.1
H - Altitudine [km] 0 50 100 120 160 180 220
- Liberul parcurs [m] 8,610-8 7,810-5 9,510-2 1.3 36 100 870




Pentru a aprecia daca un mediu fluid poate fi considerat continuu se calculeaza
numarul Knudsen, Kn (dupa numele fizicianului danez Martin Knudsen, 18711949):

unde: liberul parcurs al particulelor mediului;
L o dimensiune caracteristica fenomenului studiat;
P parametru caracteristic fenomenului studiat;

variatia relativa a parametrului studiat pe unitatea de lungime.

Astfel, se considera ca pentru:
kn << 1 (practic kn < 0.01 ) mediul este continuu si n studiul acestuia se folosesc
principiile mediilor continue.
kn >>1 mediul este considerat rarefiat; se folosete teoria cineticomoleculara.
kn ~ 1 mediul mai pastreaza din caracteristicile mediului continuu, nsa n anumite regiuni
propietatea se pierde (zone de discontinuitate).

Exemplu:
La curgerea aerului atmosferic n jurul unei aripi de avion, vezi figura 4, lungimea
caracteristica L depinde de viteza cu care se deplaseaza avionul (sau viteza aerului, relativa
la aeronava):

unde: t intervalul (mediu) de timp n care aripa ntlneste particule de aer, la o viteza
de zbor data; n acest caz t reprezinta parametrul caracteristic fenomenului
de curgere a aerului peste o structura aeromecanica.
Astfel, pentru o aripa de coarda c =1m (distanta dintre punctele extreme ale
profilului aripii), care se deplaseaza cu viteza vavion = 50 m / s , n functie de lungimea
caracteristica pe unitatea de timp, aerul poate fi considerat:
mediu omogen daca altitudinea de zbor este H <100 km;

mediu neomogen pentru altitudini H >100 km (vezi tabelul 1.1).




Fig. 4 Curgerea aerului n jurul unei aripi de avion


3.2 CONCEPTUL DE MEDIU OMOGEN

Un mediu fluid continuu este considerat si omogen daca la o temperatura si
presiune, constante, densitatea sa este constanta.
p,T = ct = ct .

3.2 CONCEPTUL DE MEDIU IZOTROP

Un mediu fluid este considerat izotrop daca prezinta aceleasi proprietati n toate
directiile din jurul unui punct.

Sintetiznd cele enuntate anterior, se poate da urmatoarea definitie pentru fluide:
Definitie: Fluidul se considera ca fiind un mediu continuu, omogen si izotrop, lipsit de forma
proprie, n care, n stare de repaus, pe suprafetele de contact ale diferitelor
particule, se exercita numai eforturi normale.
Definitie: Particula fluida este o portiune de fluid, de forma oarecare si de dimensiuni arbit-
rar de mici, care pastreaza caracteristicile de mediu continuu si n raport cu care se
studiaza repausul sau miscarea fluidului.
Limita inferioara a dimensiunilor particulei este impusa de conditia neglijarii
influentei miscarilor proprii ale moleculelor, sau a miscarii brown-iene.
Aceasta trebuie sa fie mai mare dect lungimea liberului parcurs molecular.
Limita superioara este determinata de conditiile aplicarii calculului infinitezimal.
Observatie: Omogenitatea si izotropia unui fluid permit ca relatiile stabilite pentru o particula
sa fie valabile pentru ntregul fluid .


4. MODELE DE FLUID

Definitie: Prin model de fluid se ntelege o schema simplificata de fluid, acesta fiind
considerat un mediu continuu, caruia i se atribuie principalele proprietati
macroscopice (masurabile) ale fluidului real (compresibil si vscos).

Necesitatea elaborarii unor modele simplificate de studiu ale fenomenelor naturale
(reale) se datoreaza complexitatii miscarii fluidelor. Neglijnd anumite procese secundare
fenomenului real, deci simplificndu-l, devine posibila construirea unui model. Astfel, se pot
acceptat modele de fluid, precum:
- fluid usor: se neglijeaza greutatea proprie; este valabil pentru gaze;
- fluid ideal: lipsit de vscozitate; se neglijeaza efectul fortelor de frecare ce apar
ntre straturile de fluid modelul Euler;
- fluid incompresibil: modelul de fluid la care volumul unei mase determinate nu se
modifica odata cu variatia presiunii; valabil pentru lichide modelul Pascal;
- fluid newtonian: fluide care se supun legilor mecanicii clasice, newtoniene;
- fluid ne-newtonian: fluide a caror comportament nu se supune legilor mecanicii
newtoniene, precum solutiile coloidale (uleiul de ungere recirculat n masini
contine impuritati n stare de suspensie), materialele plastice macromoleculare n stare
lichida etc.
Comportamentul fluidelor ne-newtoniene constituie obiectul de studiu al stiintei
reologiei.


5. METODE DE STUDIU N MECANICA FLUIDELOR

Fiind o stiinta a naturii, mecanica fluidelor foloseste n cercetare att metode
teoretice, ct si metode experimentale, de cele mai multe ori in strnsa colaborare.
Metodele teoretice constau n aplicarea principiilor, legilor si teoremelor mecanicii
generale la studiul repausului si miscarii fluidelor. Acest lucru este posibil prin reprezentarea
fluidului ca mediu continuu.
Metodele experimentale se aplica, fie n scopul stabilirii unor legi generale ale
unor fenomene, a verificarii unor concluzii teoretice, fie ca metoda de rezolvare directa a
unor probleme complexe, ce nu pot fi solutionate pe cale teoretica.
Metodele mixte rezulta prin mbinarea primelor doua.



6. PARAMETRII SI PROPRIETATILE CARE DEFINESC
STAREA UNUI FLUID

O proprietate este o caracteristica a unei materii care este invarianta (constanta)
atunci cnd respectiva materie se afla intr-o anumita stare de echilibru. Conditiile care
determina aceasta stare sunt unice si descrise (caracterizate) de proprietatile materiei.

6.1 PROPRIETATI FIZICE COMUNE LICHIDELOR SI GAZELOR

6.1.1 Presiunea, p

Presiunea este unul din cei mai importanti parametri ce caracterizeaza starea
unui fluid.
Prin definitie, presiunea ntr-un fluid n repaus este raportul dintre forta normala
si aria suprafetei pe care se exercita aceasta forta.
ntr-un punct dintr-un fluid n repaus, se defineste ca fiind limita reportului dintre
forta normala si aria suprafetei pe care se exercita aceasta forta, cnd aria tinde catre zero,
n jurul punctului respectiv.


Matematic se exprima conform relatiei:

(6.1)

n forma diferentiala, sau simplu:

(6.2)

Observatie: Daca forta nu ar fi normala (perpendiculara) pe suprafata pe care actioneaza, ar
trebui sa admitem ipoteza existentei unor eforturi tangentiale n fluid, ceea ce ar
contrazice faptul ca acesta este considerat n repaus. De asemenea, ntr-un fluid n
echilibru, presiunea este functie de punctul n care se determina, M = M( x,y,z ) , cu
alte cuvinte este o marime scalara.

Totodata, pentru un fluid, presiunea poate fi interpretata ca o masura a energiei acestuia pe
unitatea de volum:

(6.3)

Unitatea de masura n Sistemul International este N /

, denumita ncepnd cu 1971

si Pascal Pa , dupa numele omului de stiinta Blaise Pascal, matematician, fizician, filozof, de
origine franceza (1623 1662).

(6.4)
Deoarece aceasta este o unitate foarte mica n comparatie cu presiunile uzuale
ntlnite n instalatiile industriale, sau chiar cu presiunea atmosferica din zonele locuite ale
Pamntului, se folosesc multiplii pascalului:
kilopascalul, 1 kPa =

Pa , denumit si piez si
megapascalul,1MPa =

Pa .
Des utilizat, cu precadere n aplicatiile tehnice, este barul, prescurtat bar . Aceasta
unitate, desi nu apartine Sistemului International, este tolerata datorita utilizarii ei ntr-un
numar nsemnat de tari, printre care si a noastra: 1 bar =

Pa .
O alta unitate de masura utilizata n tehnica este atmosfera tehnica, prescurtata at ,
definite de raportul:

(6.5)

Pentru definirea starii fizice normale se utilizeaza
atmosfera fizica, prescurtata At , sau atm . A fost pusa n
evidenta si calculate pentru prima data de E.Torricelli,
vezi fig.1.



Presiunea hidrostatica exercitata de
coloana de mercur la baza ei pe aria sectiunii S
este egala cu presiunea atmosferica de pe
suprafata libera a mercurului.

1 At = 760 mmHg (torr)


Presiunea atmosferica este n acelasi loc o marime variabila n timp. De asemenea
variaza de la un loc la altul, functie si de valoarea acceleratiei gravitationale locale.
Astfel se defineste: presiunea fizica normala p0 ca fiind cea exercitata de
o coloana de mercur de 760 mm la nivelul marii.

1 At = 101325 Pa = 760 mmHg (torr)

n practica, pentru masurarea unor presiuni mici se utilizeaza aparate a caror
functionare se bazeaza pe principiul determinarii presiunii hidrostatice exercitate de o
coloana de lichid (vezi figura 2). Astfel, se utilizeaza frecvent unitati de masura ce reprezinta
naltimi ale unor coloane de lichid, precum:



Cele mentionate anterior, referitor la unitatile de masura utilizate si a bazei lor de
calcul, ne dau posibilitatea definirii a doua tipuri de presiuni. Astfel, n functie de valoarea
presiunii utilizata ca baza de masurare (de referinta), se disting:
presiunea absoluta: presiunea care are ca nivel de referinta presiunea vidului absolut,
zero ; astfel, ca marime absoluta presiunea este o marime ntotdeauna pozitiva;
presiunea relativa: presiunea care are ca nivel de referinta pe cea atmosferica n locul n
care se efectueaza masurarea.
Relatia de legatura dintre cele doua presiuni este:

(6.7)
n cazul n care

<

presiunea relativa se mai numeste si vacuummetrica,

dupa numele aparatului utilizat la masurarea ei. Se mai numeste si depresiune iar ca valoare
este negativa, fapt evidentiat si de aparatul de masura (vacuummetru).
n cazul n care pabs > p0 presiunea relativa se mai numeste si manometrica,
caz n care este o suprapresiune si are o valoare pozitiva. Manometrele industriale se
gradeaza avnd ca zero presiunea atmosferica normala.

Observatie: Deoarece n problemele tehnice curente fortele care se dezvolta in
instalatiile hidraulice (pneumatice) sunt rezultatul diferentei dintre presiunea (absoluta) din
interiorul instalatiei si presiunea atmosferica exterioara, n Mecanica Fluidelor se
utilizeaza, n general, presiunea relativa.
Pentru un curent de fluid, presiunea ntr-un punct din interiorul acestuia este
rezultatul actiunii presiunii statice si a presiunii dinamice:
ptot = pst + pdin (6.8)
unde: ptot presiunea totala;
pst presiunea statica (presiunea care se exercita n planul de separatie a doua mase de
fluid); n general, presiunea statica nu variaza n sectiunea unui curent, exceptie facnd
cazurile n care liniile de curent sunt curbate;
pdin presiunea dinamica; se calculeaza cu relatia:

(6.9)
unde: v viteza curentului de fluid (n punctul de masurare).
densitatea fluidului.

(6.6)

Unde

densitatea lichidului piezometric

6.1.2. Densitatea,

Densitatea r ntr-un punct din interiorul unui fluid se defineste ca fiind limita
raportului dintre masa m a unui element de volum din jurul punctului considerat si volumul
elementului V, cnd acesta tinde catre zero:

(6.10)
n cazul unui fluid omogen, densitatea este egala raportul dintre masa unui volum
determinat de fluid si respectivul volum (masa unitatii de volum) si are aceeasi valoare n
orice punct al fluidului:

(6.11)
Relatia anterioara este utilizata si n cazul definirii densitatii medii a unui fluid.
Termenii sinonimi ai densitatii sunt: masa specifica, sau masa volumica. Unitatea de masura
n Sistemul International este:
[

[
[

Inversul densitatii, volumul ocupat de unitatea de masa, se numeste volum
specific:

+ (6.12)
Observatie: n general, densitatea unui fluid este functie de pozitia punctului de
masurare, de presiunea p si de temperatura t [C] la momentul efectuarii masuratorii.
Aceasta observatie este valabila cu precadere n cazul gazelor (fluide compresibile),
a caror densitate depinde de temperatura si presiune; se poate determina din ecuatia de
stare, aplicata pentru doua stari, dintre care una cunoscuta:

(6.13)
unde: termenii cu indice "0" sunt parametrii gazului n starea de referinta.

Pentru lichide se poate considera ca densitatea nu depinde de presiune, ea
variind nesemnificativ n functie de temperatura (fluide de densitate constanta,incompre-
sibile).
Densitatea definita conform relatiei (6.11) se numeste si densitate absoluta. n
practica, pentru a usura masurarea densitatii fluidelor se utilizeaza uneori densitatea relativa,
definita de raportul dintre densitatea fluidului considerat si densitatea unui fluid de referinta n
conditii standard:

(6.14)
Pentru gaze, fluidul de referinta este aerul n stare normala:

1.293 kg/

,
la presiunea atmosferica normala

aer = 101325 N/

aer = 760 mmHg ) si temperatura

aer = 0 C , (

er = 273.15 K ).
Pentru lichide, fluidul de referinta este apa distilata:

= 1000 kg/

la presiunea atmosferica normala si temperatura tapa = 4 C .

6.1.3 Greutatea specifica,

Legat de densitatea unui fluid se defineste greutatea specifica (greutatea unitatii
de volum). Greutatea specifica g ntr-un punct din interiorul unui fluid se defineste ca fiind
limita raportului dintre greutatea G a unui element de volum din jurul punctului considerat si
volumul elementului V , cnd acesta tinde catre zero:

n cazul unui fluid omogen, greutatea specifica este egala raportul dintre
greutatea unui volum determinat de fluid si respectivul volum (masa unitatii de volum) si are
aceeasi valoare n orice punct al fluidului:

(6.16)
Greutatea specifica este legata de densitate prin relatia:
= g (6.17)

6.1.4 Compresibilitatea izoterma,

Compresibilitatea izoterma este proprietatea unui fluid de a-si modifica
volumul sub actiunea variatiei de presiune, la o temperatura constanta.
Dupa cum se observa din figura 3, variatia de volum V a fluidului din cilindru este
proportionala cu variatia p a presiunii acestuia. Relatia care exprima aceasta dependenta
este:

(6.18)

unde: V volumul initial al fluidului;

- variatia relative a volumului
coeficientul de evaluare a compresibilitatii fluidului;poarta denumirea
De modul de compresibilitate izoterma, notat cu k.



Fig. 3 - Variatia presiunii ntr-un cilindru la modificarea volumului

Observatie: Semnul ,,- din relatia anterioara arata faptul ca unei cresteri de
presiune i corespunde o scadere de volum.
Pentru variatii infinitezimale, relatia anterioara se rescrie astfel:

(6.19)
Inversul modulului de compresibilitate este modulul de elasticitate, notat cu .

(6.20)
Ca si n cazul densitatii, valorile si depind de temperatura si nu depind practic de
valoarea presiunii. Tinnd cont ca masa unui fluid este constanta, prin diferentierea relatiei
m = dV = ct obtinem:

(6.21)
Din relatiile (2.19) si (2.21) rezulta ca:

(6.22)

Pentru fluidele grele (lichidele) raportul (d/ dp) ~ 0 , asadar ~ 0 (sunt practic
incompresibile). Pentru gazele comune, precum oxigenul, modulul de elasticitate depinde de
natura procesului. Astfel:
= p , pentru procese izotermice; (6.23)

= k p pentru procese adiabatice; (6.24)
unde:
k = cp / cv exponentul adiabatic; raportul dintre caldurile specifice la presiune
constanta si la volum constant;
p presiunea absoluta.
Legat de acesti doi parametri care definesc starea unui fluid se poate defini un
altul si anume celeritatea.

6.1.5 Celeritatea, c

Celeritatea sau viteza de propagare a sunetului reprezinta unul dintre parametrii
care descriu propagarea sunetului printr-un mediu. Aceasta viteza depinde de proprietatile
mediului de propagare, n particular de elasticitatea si densitatea acestuia. ntr-un mediu fluid
este definita de relatia lui Newton:

(6.25)

n aer si alte gaze viteza sunetului depinde n primul rnd de temperatura.
Presiunea are un efect mic, iar umiditatea nu are aproape nici un efect asupra vitezei. De
exemplu:
la t = 0 C c = 331,5 m/s
la t = 20 C c = 343,4 m/s
n lichide viteza de propagare a sunetului este mai mare dect n gaze, pentru
ca, desi densitatea este mai mare (ceea ce ar nsemna o inertie mai mare, deci o viteza
inferioara), compresibilitatea lichidelor este mult mai mica dect a gazelor, ceea ce face ca o
perturbatie a presiunii ntr-un punct sa se propage rapid la punctele vecine. Astfel, n apa
viteza de propagare a sunetului este de 1400-1500 m/s.
Cunoasterea precisa a vitezei sunetului n apa este importanta ntr-o serie de
domenii precum cartografierea acustica a fundului oceanic, aplicatii ale sonarului subacvatic,
comunicatii etc.

6.1.6 Numarul Mach, M

Numarul Mach (dupa numele fizicianului austriac Ernst Mach) este o unitate de
masura folosita pentru a exprima viteza unui corp care se deplaseaza ntr-un fluid.

[ (6.26)
unde: v viteza (relativa) de miscare a fluidul

Astfel, numarul lui Mach este o marime adimensionala care arata de cte ori
este mai mare viteza unui mobil dect viteza sunetului n acel mediu.
Pentru Mach 1, viteza este egala cu viteza sunetului n fluidul respectiv. n
conditiile atmosferei standard, pentru Mach 1, viteza (relativa) a aerului este egala cu
1228 km/h. Valorile subunitare ale numarului lui Mach nseamna viteze subsonice (mai mici
dect viteza sunetului), iar valorile supraunitare nseamna viteze supersonice.
O clasificare mai detaliata defineste urmatoarele regimuri de miscare a
fluidelor:
- pentru Ma < 0.25 : miscarea este subsonica, incompresibila;
- pentru 0.25 s Ma < 0.8 : miscarea este subsonica, compresibila;
- pentru 0.8 s Ma < 1.2 : miscarea este transonica; are loc formarea undelor de soc;
- pentru Ma =1 : miscarea este sonica;
- pentru 1.2 s Ma s 5 : miscarea supersonica; are loc stabilizarea undelor de soc
formate anterior;
- pentru Ma > 5 : miscare hipersonica.

6.1.7 Adeziunea la suprafetele solide





Este un fenomen de aceeasi natura cu
coeziunea care se manifesta prin aparitia fortelor de atractie
dintre particulele vecine, ale unui fluid si ale unui solid aflate
n contact .
n general, forta de adeziune depinde de natura
suprafetei, de natura fluidului, de temperatura. Experimental,
a fost constatat ca n jurul corpurilor solide aflate n contact
cu fluide exista un strat de fluid, n interiorul caruia vitezele
particulelor de fluid sunt nule, relativ la suprafata solidului.
Grosimea acestui strat aderent este de ordinul sutimilor de
milimetri (

mm).
Fig.4- Grosimea srtratului de fluid
aderent la o suprafata solida


6.1.8 Vscozitatea - ,.

Vscozitatea reprezinta proprietatea fluidelor de a se opune deformatiilor atunci
cnd sunt supuse la lunecare relativa a straturilor suprapuse (de a opune rezistenta la
schimbarea formei).
Aceasta proprietate se manifesta numai la fluidele n miscare prin aparitia unor
eforturi tangentiale datorita frecarii dintre straturile alaturate de fluid care se deplaseaza
unele fata de altele.
Sta la baza mecanismului de transmitere a miscarii ntr-un fluid.
Constatarea a fost facuta de Newton (1687), pornind de la modelarea curgerii
unui fluid ntre doua placi plane, paralele, dupa cum este ilustrat n figura 5. Tot el a stabilit si
expresia efortului tangential unitar de vscozitate.


Fig. 5 Descrierea mecanismului de curgere a unui fluid ntre doua placi plane

Astfel, miscarea unui lichid ntre doua placi plane, paralele, dintre care una fixa si
cealalta mobila poate fi descrisa conform urmatorului mecanism.
Presupunem ca volumul de lichid dintre cele doua placi este format din mai multe
straturi paralele; Astfel, primul strat (aderent la placa mobila) se va deplasa cu aceeasi viteza
ca a placii, v . Dupa un interval scurt de timp se pune n miscare si cel de al doilea strat, dar
cu o viteza mai mica, v dv , , descresterea vitezei avnd loc pna la ultimul strat de fluid
(aderent la placa fixa) care va avea viteza egala cu zero.
Variatia vitezei pe directia normala curgerii se datoreaza eforturilor tangentiale t care
se exercita ntre straturile alaturate de fluid. Conform ipotezei lui Newton, valoarea acestor
eforturi este direct proportionala cu variatia vitezei pe directia normala curgerii (gradientul
vitezei), prin intermediul unui coeficient de proportionalitate, ,

(6.27)

unde:

gradientul vitezei dupa directia y (variatia vitezei pe directia normal la cea de

miscare a fluidului)

Marimea caracterizeaza proprietatea de vscozitate a fluidului. Se numeste
coeficient de vscozitate dinamica, sau vscozitate dinamica.

Daca variatia vitezei este constanta (liniara) pe directia normala curgerii, atunci
relatia (2.27) devine:

(6.28)

Asadar, eforturile tangentiale sunt direct proportionale cu viteza de deplasare a
placii mobile si invers proportionale cu distanta dintre placi. De asemenea, petru cazul ilustrat
anterior

unde: A aria placii mobile;
F forta care actioneaza asupra placii mobile.

Unitatea de masura a vscozitatii dinamice n sistemul international este [Ns/

]
sau [kg/ms], iar sensul fizic al acestei marimi este acela de tensiune tangentiala care se
dezvolta n interiorul unui fluid omogen cnd gradientul vitezei este unitar.

Pentru a lega vscozitatea de natura fluidului s-a introdus notiunea de vscozitate
cinematica, , definita de relatia:

(6.29)
unde densitatea fluidului.
Unitatea de masura a vscozitatii cinematice n sistemul international este [

/s].

Vscozitatile dinamica si cinematica depind de parametrii de stare ai mediului.
Astfel, vscozitatea dinamica depinde numai de temperatura si nu depinde de presiune, n
timp ce vscozitatea cinematica depinde si de presiune. La cresterea temperaturii se
mareste vscozitatea gazelor si vaporilor, iar vscozitatea lichidelor se micsoreaza.
Dependenta vscozitatii gazelor de temperatura poate fi exprimata cu o buna aproximatie
utiliznd formula lui Sutherland:

)
(

)
*

+ (6.30)
unde

vscozitatea dinamica n conditii fizice normale de presiune si temperatura:

p0 , respectivT0
C constanta de variatie a vscozitatii dinamice cu temperatura pentru gaze.
Pentru aer

= 1,712

kg/m s, respectiv C = 111 K.

Pentru apa, vscozitatea cinematica se poate calcula cu relatia lui Poiseuille:

+ (6.31)

unde: t temperatura apei n grade Celsius.
n functie de dependenta (

) materialele se pot clasifica astfel (vezi figura 6):

Pentru fluidele nenewtoiene, legea de variatie a tensiunilor tangentiale de
frecare are expresia:
(

(6.32)

unde: k indice de consistenta al fluidului;
a index de comportare al curgerii.

vscozitate dinamica aparenta.

6.2 PROPRIETATI FIZICE SPECIFICE LICHIDELOR

Principalele proprietati fizice specifice lichidelor sunt: tensiunea superficiala,
capilaritatea, absortia sau degajarea gazelor (desorbtia) si cavitatia.


1- fluide ideale (lipsite de vscozitate), deci = 0 ;
2- solide rigide (nu exista deplasari ntre diferitele puncte
care definesc solidul, sub actiunea unor eforturi
tangentiale, sau normale);
3- fluide newtoniene (valoarea tensiunilor tangentiale
este proportionala cu gradientul de viteza);
4- fluidele dilatante (suspensiile foarte concentrate, n
care faza lichida ocupa practic doar spatiul dintre
particulele solide; fluide nenewtoniene;
5- materiale pseudoplastice;
6- materiale plastice de tip Bingham ideale (fluide
vscoplastice; au prag de curgere).












6.2.1 Tensiunea superficiala,

Tensiunea superficiala a unui lichid este o marime definita prin forta care se
exercita tangential pe unitatea de lungime de pe suprafata lichidului, datorita interactiunii
dintre moleculele de lichid din stratul superficial si moleculele de lichid din interior.

[ (6.33)

Tensiunea tangentiala intervine n calculul diferentei de presiune ntr-un punct al
unei suprafete curbe de contact dintre doua lichide imiscibile (sau un lichid si un gaz).
Daca se noteaza cu R1 si R2 razele de curbura principale ale suprafetei de contact (vezi figura 7),
atunci diferenta de presiune dintre cele doua parti ale suprafetei de contact este data de formula lui
Laplace:

) [

(6.34)



Fig. 7

6.2.2 Capilaritatea

Capilaritatea este proprietatea care rezulta ca o consecinta a fenomenului de
adeziune si a tensiunii superficiale si care consta n aparitia unei denivelari a suprafetei libere
a lichidului n tuburile capilare si anume o ascensiune pentru un lichid care uda tubul si o
coborre pentru un lichid care nu uda tubul (vezi figura 8).



Fig. 8
Denivelarea h este data n prima aproximatie de legea lui Jurin:

[ (6.35)

unde: tensiunea superficiala a lichidului;
densitatea lichidului.


6.2.3 Absortia (sau degajarea) gazelor

Absortia gazelor este fenomenul prin care gazele si vaporii, care alcatuiesc faza
absorbanta, patrund prin difuziune n masa unui lichid, prin suprafata de separatie dintre cele
doua faze. Se produce cnd concentratia componentelor n stare gazoasa este mai mare ca
cea corespunzatoare echilibrului fazelor.Creste odata cu presiunea.
Degajarea gazelor este procesul invers absortiei. De exemplu, n conditii
obisnuite de temperatura si presiune, apa contine un volum de aer ce reprezinta aproximativ
2% din volumul sau. De asemenea, n contact cu aerul, apa absoarbe mai mult oxigen si mai
putin azot (34%O2 si 66%N2 ) fata de raportul n care aceste gaze se gasesc n aer (21%O2
si 79%N2 ).


6.2.4 Cavitatia

Cavitatia este un fenomen complex, foarte periculos pentru masinile si instala -
tiile hidraulice ce apare pe portiunile n care presiunea scade sub cea de vaporizare, la
temperature corespunzatoare functionarii si consta n formarea unor bule de vapori si gaz
care ajungnd n zone de presiuni mare se recondenseaza, respectiv se redizolva.
Fenomenul e marcat prin aparitia unor zgomote puternice, temperaturi ridicate,
coroziune chimica, ce conduc la distrugerea rapida a instalatiilor.


6.3 PROPRIETATI FIZICE SPECIFICE GAZELOR

Proprietatile fizice specifice gazelor se pot clasifica n proprietati mecanice si
proprietati termice. Cele mecanice sunt legate de comportarea acestora ca fluide usoare si
compresibile. Gazele si vaporii sunt denumite si fluide usoare deoarece n majoritatea
cazurilor greutatea acestora poate fi neglijata n raport cu fortele uzuale de presiune cu care
acestea actioneaza asupra solidelor cu care vin n contact. De asemenea, variatiile de volum
pe care le sufera acestea sub actiunea fortelor de presiune sunt nsemnate valoric.
De mare importanta n studiul fluidelor usoare sunt proprietatile termodi -
namice, acestea tinnd cont de faptul ca miscarea gazelor este nsotita inevitabil de procese
termice.
Marimile de stare ale unui gaz: presiunea p , densitatea r , si temperatura T
sunt interdependente. Ecuatia care defineste aceasta interdependenta, pentru gazele
perfecte, este Ecuatia de stare denumita si Ecuatia Clapeyron-Mendeleev:

T (6.36)

unde: R [J/kgK] constanta caracteristica a gazului studiat;
RM = 8314.3 J/kmolK constanta universala a gazelor;
m [ kg ] masa gazului;
M [kg/kmol] masa molara a gazului.

n studiul repausului sau miscarii unui gaz perfect (fara frecari sau soc) se
deosebesc urmatoarele legi de variatie a densitatii n functie de presiune:

6.3.1 Variatie izocora (la volum constant):

= ct =

. (6.37)






6.3.2 Variatie izoterma (la temperatura constanta):

(6.38)


6.3.3 Variatie adiabatica (fara schimb de caldura cu mediul exterior):

(6.39)

unde: k exponentul transformarii adiabatice (exponentul adiabatic)

6.3.4 Variatie politropica (transformare generala):

(6.40)

unde: n exponentul transformarii politropice (exponentul politropic).


Principalele proprietati termodinamice ale gazelor sunt:


6.3.5 Caldura specifica, c

Pentru o substanta (omogena) caldura specifica reprezinta caldura necesara
unitatii de masa din acea substanta pentru a-si mari temperatura cu un grad, fara
modificarea starii fizice sau chimice.
Se determina experimental sau poate fi calculata utiliznd teoria cinetico-
moleculara (n cazul gazelor).

) [ (6.41)
Pentru gaze si vapori, caldura specifica depinde natura procesului termodi -
namic. Astfel se definesc:

caldura specifica la volum constant (proces izocor, sau izodens)

caldura specifica la presiune constanta (proces izobar)

Legatura dintre

si

este data relatia (R. Mayer):

[ (6.42)

unde:
R [J/kg K]: constanta caracteristica a gazului studiat;

Raportul dintre

si

defineste exponentul adiabatic :

(6.43)
Astfel:

( 6.45)

6.3.6 Energia interna specifica, u

Energia interna specifica este energia termica a unui substante, raportata la
unitatea de masa.
Pentru gazele perfecte se calculeaza cu relatia:
du = cv dT [J/kg]. (6.45)

6.3.7 Entalpia specifica, h

Reprezinta suma dintre energia interna specifica si energia potentiala de presiune
specifica (unitatii de masa):

[ (6.46)


Pentru un gaz perfect entalpia depinde doar de temperatura si se calculeaza cu relatia:

(

(6.47)