Prof. univ. dr.

Mihail CRISTEA
Sala BN137; e-mail: mcristea@physics.pub.ro , mihail.cristea@physics.pub.ro

________________________________________________________________________________
FIZICĂ GENERALĂ - NOŢIUNI INTRODUCTIVE
5. Elemente de fizica stării lichide
=======================================================================

CURS 6. Se discută despre: strat superficial, presiune hidrostatică, legea lui Pascal, legea lui
Arhimede, legea lui Bernoulli, ecuaţia de continuitate, interacţia
lichid-suprafeţe, formula Laplace, legea lui Jurin

5.1. Starea lichidă

În mod uzual se consideră că în natură există trei stări de agregare a substanţei: starea solidă
(numită şi stare cristalină), starea lichidă şi starea gazoasă. Starea solidă a substanţei este
caracterizată de volum și formă proprie. În această stare interacţia dintre constituienţii cristalului
este foarte puternică. Starea lichidă este caracterizată de un volum fix, dar nu are formă proprie,
lichidul luând forma vasului în care este depozitat. În stare agazoasă substanţa ocupă întregul volum
disponibil, gazul neavând nici volum şi nici formă proprie.
Această clasificare nu este completă, în natură existând şi stări exotice de agregare. Astfel se
poate adauga starea de plasmă (stare formată din amestec de atomi neutri, ioni, electroni, câmpuri
electrice şi magnetice), sau starea substanţei în apropierea lui zero absolut numită condensatul
Bose23-Einstein (pusă în evidenţă de Eric Cornell24 - Premiul Nobel pentru Fizică 2001).
Toate aceste 5 stări de agregare au fost puse în evidenţa experimental. Teoria arată că pot
exista şi alte forme de agregare, cum ar fi plasma gluonică, starea supersolidă sau starea metalică
Jahn25-Teller26, dar care nu au fost încă reproduse în laborator.

5.2. Stratul superficial

Starea lichidă ocupă o poziţie intermediară între starea gazoasă şi cea solida. Existenţa
volumului propriu în cazul lichidelor explică valoarea mare a densităţii acestora comparativ cu a
gazelor. Absenţa formei proprii în cazul lichidelor sugerează existenţa unor forţe de interacţiune
moleculară (forţe intermoleculare) mai mari decât în cazul gazelor dar mai mici decât în cazul
solidelor. Volumul ocupat de moleculele aflate în interacţiune cu o moleculă dată poartă numele de
sferă de acţiune moleculară, iar raza acestuia se numeşte rază de acţiune moleculară.
Când molecula se găseşte în apropierea suprafeţei lichidului la o distanţă mai mică decât raza
de acţiune moleculară, sfera de acţiune moleculară nu se mai găseşte în întregime în interiorul
lichidului (v. Fig. 5.1) şi de aceea, apare o forţă rezultantă orientată către interiorul lichidului.
Valoarea acestei forţe creşte pe măsură ce molecula se apropie de suprafaţa fluidului, având
valoarea maximă când molecula se găseşte chiar la
suprafaţă. Stratul de la suprafaţa lichidului având
grosimea egală cu raza sferei r de acţiune moleculară
poartă numele de strat superficial. Având în vedere că
toate moleculele din stratul superficial sunt supuse
unei forţe rezultante orientate către volumul lichidului,
stratul superficial determină o apăsare asupra restului
lichidului şi se comportă ca şi cum ar fi o membrană
elastică tensionată.
Fig. 5.1. Stratul superficial
 Forţa de apăsare exercitată de stratul superficial pe unitatea de suprafaţă poartă numele de
presiune internă. Un calcul estimativ al acestei presiuni dă o valoare de ordinul a 11000 atmosfere,
valoare foarte mare în comparaţie cu presiunile externe aplicate lichidelor, aceasta fiind explicaţia
proprietăţii de incompresibilitate.
Trecerea unei molecule din lichid în stratul superficial presupune efectuarea unui lucru
mecanic (consum de energie). La trecerea moleculei în stratul superficial energia cinetică scade, iar
energia potenţială a acesteia creşte. La trecerea moleculei din stratul superficial în lichid, energia
cinetică a moleculei va creşte, iar energia potenţială se va diminua.
Moleculele din stratul superficial au - comparativ cu moleculele din restul lichidului - un
surplus de energie potenţială. Energia potentială a stratului superficial este proporţională cu aria
suprafeţei libere a lichidului:
E  S (5.1)
unde  este coeficientul de tensiune superficială măsurat în N/m.
În starea de echilibru energia potenţială a stratului superficial este minimă, ceea ce înseamnă
că suprafaţa de separare lichid - mediu extern se curbează tinzând să devină sferică (ea devine
sferică în absenţa forţei de gravitaţie). O suprafaţă se menţine curbă dacă asupra acesteia actionează
forţe tangente la suprafaţă şi perpendiculare pe conturul acesteia (forţe de tensiune superficială). Ca
atare, stratul superficial al lichidului se comportă ca o membrană elastică.
Forţa de tensiune superficială este dată de expresia
F  l (5.2)
unde l este lungimea conturului, iar  este coeficientul de tensiune superficială.

5.3. Presiunea hidrostatică

Presiunea exercitată în interiorul unui lichid aflat în echilibru în câmp gravitaţional se

numeşte presiune hidrostatică.
Un fluid, aflat în repaus, exercită forţe orientate perpendicular pe
orice suprafaţă aflată în contact cu fluidul (Fig. 5.2).
Considerăm un vas în care se găseşte un lichid aflat în echilibru.
Dacă forţa exercitată de lichid nu ar fi perpendiculară pe perete, am putea
să o descompunem într-o componentă normală şi o componentă
tangenţială. Sub acţiunea forţei tangenţiale, lichidul s-ar deplasa în lungul
peretelui vasului, vasul golindu-se de la sine.
Suprafaţa liberă a unui lichid aflat în echilibru este întotdeauna
perpendiculară pe rezultanta tuturor forţelor ce acţionează asupra
lichidului. Astfel, dacă un vas ce conţine apă este pus într-o mişcare
accelerată, suprafaţa apei se înclină până este perpendiculară pe rezultanta Fig. 5.2.
dintre greutate şi forţa de inerţie. Forţe în interiorul fluidului
Dacă un vas cu apă este pus în gotaţie în jurul axei verticale, sub
acţiunea greutăţii şi a fortei centrifuge, suprafaţa lichidului va fi un paraboloid de rotaţie.
Expresia de calcul a presiunii în interiorul unui lichid de densitate  la adâncimea x faţa de
suprafaţa liberă este:
px   gx (5.3)
unde g este acceleraţia gravitaţională.

5.4. Legea lui Pascal

Legea lui Pascal27 afirmă că o modificare a presiunii produsă oriunde într-un fluid
incompresibil aflat în incintă închisă se transmite în orice punct al fluidului şi la pereţii incintei ce
conţine lichidul. Pe baza aceste legi funcţionează presele hidraulice, elevatoarele hidraulice,
sistemele de frânare la automobile ş. a.

Fig. 5.3. Aplicaţii ale legii Pascal

Astfel apăsând cu o forţă F1 pistonul din stânga (v. fig. 5.3) ce are secţiunea transversală de
arie A1 se crează o presiune care se transmite în toată masa lichidului incompresibil. Drept urmare,
în pistonul de secţiune A2 apare o forţă F2 care are expresia:
F F A
p  1  2  F2  F1  2 (5.4)
A1 A2 A1

5.5. Legea lui Arhimede

O consecinţă a legii fundamentale a hidrostaticii este legea lui Arhimede28. Considerăm un

corp cubic (Fig. 5.4) scufundat într-un lichid de densitate  0 aflat în repaus. Conform principiului
fundamental al hidrostaticii, forţele de apăsare pe suprafaţa laterală
a cubului îşi fac echilibru. Rezultanta forţelor verticale de presiune,
normale pe bazele cubului de suprafeţe de arie S, este:

FA  F2  F1  p 2  p1 S (5.5)
unde p1 este presiunea la adâncimea h1 şi p2 este presiunea la
adancimea h2.
Ţinând cont de formula hidrostatică, p   0 gh , obţinem:
FA   0 gS h2  h1    0 gSh   0 gVdiz  G1 (5.6)
unde h  h2  h1 este înălţimea cuului, iar G1 este greutatea
lichidului dizlocat de corp. Fig. 5.4. Legea lui Arhimede
Legea lui Arhimede afirmă că un corp scufundat într-un fluid în repaus este împins de jos în
sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dizlocat de acel corp. Forţa cu care este împins
corpul se numeşte forţă arhimedică (forţa lui Arhimede). Punctul în care se aplică forţa arhimedică
se numeşte centru de presiune.  
Un corp introdus într-un lichid este supus acţiunii a două forţe: greutatea sa G  mg aplicată

în centrul de greutate al corpului şi forţa arhimedică F A aplicată în centrul de presiune. Rezultanta
acestor forţe se numeşte greutate aparentă:
  
Ga  G  F A (5.7)

Aplicaţii ale legii lui Arhimede sunt: plutirea navelor maritime şi fluviale ( Ga  0 ),
submarinul ( Ga  0 ), densimetrul, etc.
 5.6. Ecuaţia de continuitate

Debitul volumic este prin definiţie volumul de lichid care trece în unitatea de timp printr-o
secţiune a unei conducte. Ecuaţia de continuitate exprimă legea de conservare a debitului volumic
pentru un fluid incompresibil. Considerând un volum de lichid
care se mişcă cu viteza v1 la trecerea prin secţiunea de arie A1
a unei conducte, atunci în alt punct 2 al conductei cu secţiunea
de arie A2 , viteza de curgere a lichidului va fi v2 a.î. debitul
volumic se conservă:
A1  x1  A1v1 t  A2 x2  A2 v2 t (5.8)
Rezultă expresia ecuaţiei de continuitate:
A1v1  A2 v2 (5.9)
care exprimă faptul că pentru un lichid incompresibil, masa de
lichid care intra într-o conductă este egală cu masa de lichid
care iese, neexistând acumulări de lichid pe traiectul conductei.
Fig. 5.5. Ilustrarea ecuaţiei
de continuitate

5.7. Legea lui Bernoulli

Legea lui Bernoulli29 afirmă că presiunea totală în lungul unei linii de curent a unui fluid
incompresibil, lipsit de viscozitate şi aflat într-o curgere laminară este constantă. Astfel:
1 1 1
p sA  v12  gh1  p sB  v 22  gh2  p s  v 2  gz  const . (5.10)
2 2 2
v2
unde p s reprezintă presiunea statică,   p din reprezintă presiunea dinamică, iar  gz este
2
presiunea de poziţie.
O aplicație interesantă se regăsește în proiectarea
coșurilor de fum. Hornurile sunt construite în așa fel încât să
se obțină o diferență mai mare de presiune între bază și
ieșirea coșului, datorită căruia este mai ușor să se extragă
gazele de combustie.
Ecuația Bernoulli se aplică și studiului mișcării
fluxurilor de lichid în țevi. Din ecuația rezultă că o reducere
a suprafeței transversale a țevii, pentru a crește viteza
fluidului care trece prin ea, implică, de asemenea, o scădere a
presiunii statice. Fig. 5.6. Legea Bernoulli
Ecuația Bernoulli este utilizată și în aviație și în vehiculele de Formula 1. În cazul aviației,
efectul Bernoulli este la originea portanţei aeronavelor. Aripile avionului sunt proiectate în scopul
obținerii unui debit mai mare de aer în partea
superioară a aripii.
Astfel, în partea superioară a aripii
(extrados) viteza aerului este mare decât în partea
inferioară (intrados) și, prin urmare, presiunea
statică în partea superioară este mai scăzută decât
în partea inferioară. Această diferență de presiune
produce o forță direcționată vertical în sus (forța
de ridicare) care permite aeronavelor să se mențină
în aer. Un efect similar este obținut în eileronii
mașinilor de Formula 1. Fig.5.7 Profilul aripei de avion
 5.7.1. Formula lui Torricelli

Formula lui Toricelli30 dă viteza de curgere a unui fluid printr-un orificiu a cărei suprafaţă este
mult mai mică decât suprafaţa liberă (a bazinului, a vasului, a lacului de acumulare, etc).
Vom considera un orificiu mic aflat la înălţimea y1 de
baza vasului, având secţiunea de arie A1 prin care iese un lichid
cu viteza v1 . Suprafaţa liberă a lichidului are aria A2 şi se
găseşte la înălţimea y 2 faţă de baza vasului. Viteza de coborâre
a nivelului lichidului este v2 . Aplicând ecuaţia lui Bernoulli şi
ecuaţia de continuitate avem:
1 1
p0  v12  gy1  p  v 22  gy 2 . (5.11)
2 2
v2 A2  v1 A1 (5.12)
Eliminând v2 se obţine:
2 p  p 0   2gh
v1   2 gh (5.13) Fig. 5.8. Curgerea printr-un orificiu mic
 
 1  A12 / A22
În aproximaţia făcută în relaţia (5.13) am considerat că A2  A1 şi că scurgerea se face în
atmosferă deschisă, la presiunea p  p0 .

5.8. Forţe de interacţie la contactul lichid-solid

5.8.1. Forţe de adeziune. Forţe de coeziune. Meniscuri.

La suprafaţa de contact solid–lichid apar forţe de atracţie moleculară - între molecule de

naturi diferite - denumite forţe de adeziune. Forţele care acţionează între molecule lichidului
(molecule de acelaşi tip) sunt denumite forţe de coeziune. În funcţie de raportul intensităţilor acestor
două forţe, se întâlnesc două cazuri :
a. Cazul în care forţele de coeziune sunt mai mici decât forţele de adeziune ( Fa  Fc ). În acest
caz lichidul udă pereţii vasului, meniscul fiind convex. Ex: apa dintr-un vas de sticlă, acoolul, ş.a.
b. Cazul în care forţele de coeziune sunt mai mari decât forţele de adeziune ( Fa  Fc ). În
această situaţie licidul nu udă pereţii vasului formându-se un menisc de formă concavă. Este cazul
mercurului pus într-un vas de sticlă, sau al apei pusă într-un vas parafinat.

Fig. 5.9. Tipri de menisc: a) menisc convex ; b) menisc concav

 5.8.2.Formula Laplace

Existenţa meniscului determină apariţia unei presiuni suplimentare, p  , faţă de cea exercitată
de suprafaţa plană a lichidului. Expresia matematică a presiunii suplimentare a fost obţinută de
Laplace31 (1807). Pentru un menisc de formă sferică se poate scrie:
2
p   (5.14)
R
unde R este raza meniscului. Semnul  este legat de tipul meniscului. Pentru un menisc concav
semnul este pozitiv, în timp ce pentru un menisc convex semnul este negativ.

5.8.3. Fenomene capilare. Legea lui Jurin:

Fenomenele capilare sunt determinate de forţele de interacţiune dintre un lichid şi un corp

solid şi conduc la abaterea păturii superficiale de la forma plană. Aceste fenomene sunt mai
evidente în cazul tuburilor de secţiuni mici, numite capilare.
Înălţimea la care urcă sau coboară un lichid într-un vas capilar variază invers proporţional cu
diametrul tubului.
Să presupunem un tub de rază r  d / 2 , aşezat într-un lichid care udă
pereţii tubului şi a cărui tensiune superficială este σ (Fig. 5.10). Coloana de
lichid va fi în echilibru atunci când presiunea suplimentară va fi egală cu cea
hidrostatică. Adică:
2
 gh (5.15)
r
de unde rezultă
2 4
h  (5.16) Fig. 5.10. Legea Jurin
gr gd
Relaţia (5.16) reprezintă forma matematică a legii lui Jurin32.
Fenomenul de capilaritate joacă un rol important în natură şi în tehnică. Pătrunderea apei în
sol şi în diferitele materiale poroase se produce datorită capilarităţii. Capilaritatea joacă un rol
important în hrănirea plantelor.

===

Aplicaţii

Aplicaţia 1. În imaginea alăturată cele trei vase au baza

de aceeaşi arie. Să se stabilească în ce caz este mai mare
presiunea exercitată de apă pe baza vasului.
Răspuns: v. "paradoxul hidrostatic"

Aplicaţia 2. Utilizând legea Bernoulli să se explice

efectul pe care îl capătă o minge de fotbal şutată de Lionel
Messi. Cum este traiectoria mingii faţă de axa de rotaţie?
Răspuns: v. efectul Magnus
 Aplicaţia 3. Arhimede trăia în Siracuza pe vremea când
regele cetăţii era Hieron al II-lea. Acesta dăduse o cantitate de aur
unui făurar să-i facă o coroană. Bănuind că meşterul a amestecat
aurul cu un metal mai ieftin (argint), regele l-a chemat pe
Arhimede şi i-a cerut ca, fără să strice coroana, să-i răspundă la
întrebarea dacă a fost furat sau nu. Reconstituiţi raţionamentul lui
Arhimede.
Răspuns: Folosiţi legea Arhimede pentru a calcula
densitatea aliajului din care e facută coroana. Comparaţi cu
densitatea aurului pur.

= == ===== == =

23 Satyendra Nath Bose (1894-1974) matematician şi fizician teoretician indian cunoscut pentru gazul bosonic,
distribuţia Bose-Einstein şi condensatul Bose-Einstein. Deși au fost acordate șapte premii Nobel pentru
cercetări legate de bosoni, statistica Bose-Einstein și condensatul Bose-Einstein, Bose nu a primit premiul
Nobel cu toate că a fost nominalizat de trei ori (1956, 1959 şi 1962).

24 Eric Allin Cornell (1961- ) fizician american, laureat Premiului Nobel pentru Fizică în 2001 (împreună cu
Wolfgang Ketterle și Carl Wieman) pentru realizarea condensatului Bose-Einstein în atomi alcalini și pentru
studii preliminare fundamentale asupra proprietăților condensatelor.

25 Herman Arthur Jahn (1907-1979) fizician englez de origine germană, a lucrat în domeniul Mecanicii
Cuantice şi al Teoriei Grupurilor. L-a avut conducator de doctorat pe Werner Heisenberg.

26 Edward Teller (1908-2003), fizician ungaro-american, cunoscut ca părintele bombei cu hidrogen, a lucrat la
Lawrence Livermore Laboratory (unde a fost creat proiectul de apărare strategică “Războiul Stelelor”).
Fizician teoretician cu contribuţii importante în fizica atomică şi moleculara şi în spectroscopie

27 Blaise Pascal (1623-1662) matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii
ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul
fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid.

28 Arhimede (c. 287 î.Hr- c. 212 î.Hr.) Arhimede din Siracuza a fost un învățat al lumii antice. Realizările sale
se înscriu în numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl
Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de știință din întreaga
istorie a civilizației umane

29 Daniel Bernoulli (1700-1772) a fost un matematician elveţian, membru al unei familii celebre (tatăl : Johann
Bernoulli – matematician (calcul infinitezimal), frați : Nicolaus II Bernoulli - matematician și Johann II
Bernoulli - matematician, fizician). A găsit ecuaţia lui Bernoulli din dinamica fluidelor, a utilizat pentru
prima dată conceptul de serii trigonometrice în analiza matematică. A aplicat pentru prima dată calculul
infinitezimal în teoria probabilităţilor
30 Evanghelista Torricelli (1608-1647)a fost un fizician și matematician italian. Torricelli a fost primul care a
măsurat presiunea atmosferică cu ajutorul barometrului cu mercur. În cinstea lui a fost introdus torr-ul ca
unitatea de măsură a presiunii (1 torr este echivalent cu 1 mm colană de mercur sau cu 133.3 N/m2)

31 Laplace (1749-1827) a fost un matematician, astronom şi fizician francez, celebru prin ipoteza sa
cosmogonică Kant-Laplace, conform căreia Sistemul Solar s-a format dintr-o nebuloasă aflată în mișcare de
rotaţie. A formulat ecuaţia Laplace, a introdus transformata Laplace din fizica-matematică. Operatorul
Laplace din ecuaţiile cu derivate parţiale este numit în cinstea lui.

32 James Jurin (1684-1750) a fost un om de știință și medic englez, cunoscut în special pentru studiile timpurii
în capilaritate și în epidemiologia vaccinării împotriva variolei. A fost un susținător ferm al lucrăriilor lui
Isaac Newton.
["."] Memento.

Au fost introduse noţiunile :

- rază de acţiune moleculară, sfera de acţiune moleculară;

- strat superficial, presiune internă;
- forţe de tensiune superficială, coeficient de tensiune superficială
- presiune hidrostatică;
- legea lui Pascal, legea lui Arhimede;
- centrul de greutate, centrul de presiune, greutatea aparentă;
- debitul volumic, ecuaţiei de continuitate;
- forţe de coeziune, forţe de adeziune, menisc;
- presiunea suplimentară, formula Laplace;
- vase capilare, fenomene capilare, formula lui Jurin;
- legea lui Bernoulli, formula lui Torricelli, efect Magnus.

["."]